miercuri, 15 iunie 2016

„Îți voi dărui soarele”, de Jandy Nelson- Recenzie

 
Editura: Epica
Număr de pagini: 416
Rating: 5 din 5 steluțe

O. Explozie. De. Sentimente

Jude și fratele ei geamăn, Noah, sunt extrem de apropiați. La vârsta de treisprezece ani, îl găsim pe Noah, un băiat singuratic, retras, care desenează întruna și care se îndrăgostește de carismaticul băiat din vecini, în vreme ce neastâmpărata Jude este plină de semne de bună purtare, se dă cu un ruj roșu aprins și vorbește întruna, ca pentru amândoi.
Trei ani mai târziu, însă, la șaisprezece ani, Jude și Noah de-abia își mai vorbesc. Între cei doi gemeni s-a petrecut un lucru care a reușit să-i trimită pe fiecare pe căi diferite și dramatice în același timp… asta până când în viața lui Jude își fac apariția un băiat chipeș, arogant și distrus, și încă o persoană – o forță nouă și imprevizibilă.

Primii ani sunt relatați de către Noah. Povestea anilor de mai târziu îi aparține lui Jude. Însă gemenii nu știu că fiecare deține doar o jumătate din poveste, iar dacă s-ar putea regăsi unul pe celălalt, ar avea șansa de a crea din nou lumea pe care au pierdut-o.
Acest roman captivant al autoarei bestsellerului Cerul e pretutindeni te va face să plângi, să râzi și să rămâi fără suflare – adeseori în același timp.

O carte minunată, o carte care pur și simplu te surprinde și-ți dă aripi, îți dă speranță, emoție, durere, lacrimi, râsete, tot ce-ai sperat că poate exista într-o carte. Pentru că citești, citești, descoperi, trăiești alături de persoanje, dar îți dai seama că dincolo de pagini, dincolo de coperți, dincolo de imaginație, se deschide viața, viața pe care cu toții o trăim și din care, cu atâta patos, încercăm să evadăm. Trăim cu speranță, dar, știți, oare ce e mai nedrept decât a spera? Negreșit, poate, cândva vom ști. Vom ști și vom urma întotdeauna drumul cel bun. Întotdeauna.

Îți voi dărui soarele, al doilea roman al lui Jandy Nelson, strălucește de talent, pur și simplu radiază prin porii literelor, ai cuvintelor. Ai talentului. Autoarea stăpânește atât de bine arta scrisului (sau, poate, dimpotrivă, ea se lasă condusă de aceste lucruri), încât cred că m-aș distra și dacă i-aș citi lista de cumpărături de la supermarket. Simțeam nevoia unei asemenea cărți, simțeam nevoia să citesc ceva care să mă ajute să evadez din gloata de cărți de biologie și chimie, teste, grile, bleah, bleah, chestii de genul acesta. Iar romanul de față a căzut exact la fix, exact când a trebuit. L-am iubit, l-am devorat, citeam și-mi venea să țip, îl strângeam la piept, simțeam nu că citesc doar o simplă carte, ci că am lângă mine un prieten drag și apropiat care-mi oferă toată încrederea sa și-mi destăinuie ceea ce are în suflet. Pentru că personajele lui Jandy Nelson sunt veridice, sunt înrădăcinate în realitatea noastră, trăiesc printre noi și, în același timp, se-ascund de noi. Se tem să nu fie judecate de mentalități încuiate, să nu fie rănite - sunt, cum s-ar spune, niște personaje care trăiesc într-o lume încă (vreau să sper) nepotrivită lor. Și, tind să cred, tocmai de asta te-atașezi atât de mult de ele - pentru că vrei să le oferi acel adăpost de care nu au parte, acea înțelegere pe care o caută, acea ahtiere a iubirii. Acea speranță licărindă în inima lor.

„Și iată-i! Uriașii. Uriașii uriași. Însă diferiți față de cei din fotografii. Aceștia sunt cupluri. De-a lungul încăperii, ființe de piatră enorme stau îmbrățișate de parcă s-ar afla pe ringul de dans, de parcă au înghețat în timp ce se mișcau. Nu, de fapt, nu îmbrățișate. Nu încă. Parcă fiecare bărbat și femeie tocmai se aruncau unul în brațele celuilalt, cu disperare, când timpul s-a oprit în loc, înainte ca ei să fi apucat să se îmbrățișeze.”

N-am să vorbesc despre ce este această carte, găsiți acest lucru chiar pe partea interioară a coperții, așadar ar fi de prisos. Vreau să vă vorbesc despre experiența mea în lecturarea acestui roman. Dacă aș spune mai multe, aș strica toată magia cărții. Toată magia interioară care m-a curprins în timp ce citeam această minunăție - drept să vă spun, altfel n-aș putea s-o numesc. Zău! Îți voi dărui soarele este o carte care te ajută, pur și simplu, nu pot spune mai multe, te ajută prin ceea ce înseamnă și ceea ce este, prin efervescența emoțiilor, prin sensus moralis al scriiturii lui Jandy Nelson. Ne putem da seama, bineînțeles, de talentul literar al autoarei, însă un autor desăvârșit, un autor, cum să-i zic, bun, este cu adevărat talentat atunci când reușește să facă apel la emoțiile cititorului, la trăirile sale. Este un autor bun atunci când reușește să facă apel la întreaga experiență culturală și literară a celui care citește carte. Și, Doamne, autoarea Jandy Nelson reușește acest lucru cu o desăvârșire aproape brutală. Inimaginabilă. Inefabilă. For real, I am shocked!

Ceea ce scrie Jandy Nelson este viu, cum zice Ransom Riggs, „încât paginile ei luminează în întuneric”. Luminează de iubire, de frumusețe și de emoție. Nu poți să nu te atașeză de micuțul artist, firav, Noah, chiar dacă pe sora sa, eh, Jade, tot apuci s-o urăști câtuși de puțin. Însă, apoi, te gândești, iubirea mereu va uni oameni, la fel cum îi și va despărți. Umbra face parte din lumină, minciuna face parte din adevărat, iar, oh, toate acestea, toate acestea sunt atât de frumos surprinse în cartea autoarei, încât chiar nu mai are sens să vorbesc despre. Trebuie să citiți, pe bune, este o carte care vă va rămâne în suflet și care, într-adevăr, vă va dărui soarele: soarele a ceea ce înseamnă tot ce-i mai frumos în lumea în care trăim, anume iubirea, anume adevărul, anume dorința și visul, cu alte cuvinte, arta, arta de a trăi frumos. 

„Într-o clipită ieșim pe ușă, traversăm strada și intrăm în pădure, alergând fără motiv și râzând fără motiv și perzându-ne mințile și sulfarea, până când Brian mă apucă de tricou, mă întoarce spre el și, punând o mână puternică pe abdomenul meu, mă lipește de un copac și mă sărută atât de intens, încât pur și simplu orbesc.”

Conchizând, clasez această carte pe locul principal al topului cărților mele preferate, alături de Pe aripile vântului, de Margaret Mitchell. Oricum ar fi, cea mai bună carte cu și despre adolescenți (și nu numai) pe care am citit-o vreodată. V-o recomand cu mare, mare drag. Mulțumesc enorm celor de la Editura Epica, mulțumesc Anca, pentru romanul Îți voi dărui soarele. Îl puteți cumpăra de AICI, de pe site-ul editurii, cu reducere! Lecturi frumoase și strălucitoare!

Anndrei

18 comentarii:

  1. Foarte frumoasa recenzia, ma indemni sa citesc si eu cartea aceasta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumeeeeeeeeeesc, mult, mult! :) E superbă!

      Ștergere
  2. Îmi amintesc când am citit pentru prima oară această carte.
    O prietenă îmi spusese că prima cartea a autoarei, „Cerul e pretutindeni”, este groaznică. M-am speriat puțin pentru că toată lumea pe GoodReads, pe booktube aprecia cartea și o ridica până la cer.
    Și trebuie să recunosc că nu am regretat. Am încercat să fiu cât se poate de neștiutor înainte să citesc, m-am ferit de spoilere. A FOST CEA MAI BUNĂ ALEGERE! Cartea asta m-a făcut să plâng cum puține lucruri reușesc să o facă.
    Îmi place recenzia ta și susțin 100% ce spui despre ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Salutare, Cătălin! Abia aștept să citesc și eu „Cerul e pretutindeni”, pentru că această carte a fost pur și simplu minunată, a fost o parte din mine! Mulțumesc de vizită și de apreciere!

      Ștergere
  3. Ok, m ati convis! Achizitionat! Revin insa..
    O noapte plina de stele si vise frumoase. Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia aștept părerea ta, deși sunt sigur că o să-ți placă. Asemenea! (hug)

      Ștergere
  4. Dupa primul capitol am inchis cartea si mi am zis "Pe bune? Voi chiar vreti sa citesc ASTA?" Mi se parea ca nu are nici o noima ceea ce citesc, daramite sa ma mai si prinda!
    Cateva ore mai tarziu de uitat cand la carte, cand la pereti am zis sa i mai dau o sansa(ok, o citeam oricum doar ca fara tragere de inima). Aha, stai ca acum ma prinde! Si citesc, si citesc si zau daca acum nu inteleg pe limba vostra: sunt in transa!
    Iti voi respecta dorinta si nu voi da multe detalii , ai dreptate: daca n o citesti din scoarta in scoarta, n ai cum sa intelegi cartea asta, arta exprimarii, jocul de cuvinte al autoarei, talentul senzational!
    Ce imi pare foarte rau este ca poveste n a inceput cu multi, multi, multi ani in urma ca sa i cunosc pe acel Noah si pe acea Jude care se placeau, iubeau si faceau totul impreuna, mi ar fi placut de asemenea sa cunosc mai bine relatia dintre parinti, dar mai ales iubirea, pasiunea dintre cei doi indragostit( stiti la cine ma refer). Cu cuvinte mai putine, mi ar fi dorit sa aiba cel putin inca atatea pagini in plus!!!
    Imi pare bine ca, asa ca Noah , pe parcursul lecturii am inceput sa "cunosc" cat de cat arta, am inceput sa "desenez" cu mintea ceea ce s a lucrat in pictura, lut sau piatra. Cel putin mi am imaginat.
    L am iubit pe englez din prima! L am indragit de mi venea sa beau cu el, sa rad cu el, sa sufar alaturi de el!
    In speranta ca nu v am plictisit( iata ca mi am propus sa nu ma intind cat un cearceaf, dar tot am facut o) sper cat mai multi s o citeasca astfel sa nu incep sa dau mai multe detalii, sa se poata discuta mult pe langa si despre aceasta carte nemaipomenita.
    Si acum, "Unde naiba e Ralph?" :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce-i drept, și eu aș fi vrut ca Jandy Nelson să mai „frunzărească” ceva în anumite părți - relația cu mama, relația cu părinții, trăirile lui Jude, relația dintre Noah și Brian-, înțelegi tu,chestii dintr-astea care însiropau cartea. Povestea mi-a plăcut încă de la început, am adorat jocul de cuvinte al autoarei, efervescența, magnetismul și lirismul, culorile, sunetele pe care le crea.
      Abia aștept să încerc și următoarea carte a autoarei, adică, vreau să zic, prima, „Cerul e pretutindeni”. :D
      Ralph e... E! :)) Mersi de vizită.

      Ștergere
  5. Vaaii, Andreei, ce recenzie minunatăă! M-ai făcut atât de curioasă, seriosss, îmi vine să te strâng de gât! :))) Mereu mi-am dorit cartea asta și nu știu de ce încă nu mi-am luat-o. Cred că urmează să intru pe site-ul celor de la Elefant și să o iau numaidecât.
    Pare superbă din ce ai descris tu, plus că știi că îmi place faptul că nu povestești ce se întâmplă în roman, ci ce îți transmite acesta. Cum se pare că ți-a transmis numai sentimente frumoase, e clar că se merită!
    Mulțumim pentru minunata recenzie (ce-i drept, îmi era dor de recenziile tale) și lecturi plăcute în continuare, pupiceeei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Heheeee! :)) Trebuie să citești cartea asta, crede-mă, e genialăăă, e genialăăăă. Vai, ce drăguț, îți era dor de recenziile mele. Și mie, de fapt, îmi era dor să fac niște recenzii, drept să-ți spun. My soul is here. Pupici și lecturi minunate!

      Ștergere
  6. Şi pe mine m-ai făcut curios, abia aştept să o citesc! O zi bună!

    RăspundețiȘtergere
  7. Încep să mă întâlnesc foaaaarte des pe net cu acest roman. De când am citit prima dată despre ea, am ştiut că va trebui neapărat să o citesc. M-ai făcut şi mai curioasă cu recenzia ta. O mănânc cu ochii!
    Mulțumim pentru superba recenzie şi succes în tot ce faci!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E genial, Daria, trebuie să-l încerci! :D Mulțumeeeesc.

      Ștergere
  8. Pentru mine cartea aceasta, a fost ca o revelatie. Este minunata! Am plans, am ras... mi-a frant inima asa cum nici o alta carte nu a facut-o! Cred ca cel mai mult mi-au placut acele portrete si autoportrete conturate de Noah. Baiatul cu valiza plina de meteoriti, sau cu toate cheile si incuietorile din lume... oh, ce imagini si ce culori! Pur si simplu o carte perfecta din toate punctele de vedere.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, mie mi s-a părut un univers între două coperți! Pur și simplu copleșitoare!

      Ștergere