Savurat pe deplin de conştiinţa mea înfometată de reverie, „Jurnalul Annei Frank” a
reuşit să îmi atingă cele mai sensibile coarde, stârnind un amalgam de
sentimente. Aş fi regretat enorm dacă nu aş fi parcurs acele pagini ale cărții. Din
1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, într-o
ediţie îngrijită de tatăl ei, Otto Frank, “Jurnalul Annei Frank” a fost
tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de
milioane de exemplare- un număr exorbitant, după cum se observă. De ce
atât de preţios şi considerat atât de important? Anne Frank este,
probabil, un nume familiar chiar şi pentru cei care nu au citit
jurnalul, caci reprezinta un document extreme de important, din cadrul
celui de-al Doilea Război Mondial.
Sincer, am trecut cu vederea faptul că Anna, în jurnalul ei, menționa de un băiat pe nume Peter. În romanul acesta, „Iubirea secretă a Annei Frank”, Ellen Feldman a încercat să ducă mai departe povestea Annei Frank, continuând-o dincolo de peisajul tulburat al istoriei europene. Peter, așa cum îl imaginează ea, este un adolescent care, după ce a trăit ascuns și a evadat dintr-un lagăr, începe o nouă viață pe pământ american, construindu-și o altă identiate. Cu toate acestea, umbrele trecutului nu întârzie să-l ajungă din urmă.
Fericit, alături de familia sa, Peter trăiește ca un om normal, ca un om ca oricare altul, într-o societate respectabilă și respectată, ascunzându-și adevărata identitate de evreu - nu atât din motive politice, ci din motive puse pea seama faptului că, sub cotorpirea unei istorii care considera acest popor drept ucigașul lui Hristos, dezertor, evreii, deși fuseseră poporul ales, erau văzuți cu cei mai răi ochi de către orice om din această lume. Într-o zi, mergând la un medic deoarece își pierduse vocea, după o consultație amănunțită din care Peter află că are doar o simplă chestie banală ce îi va trece în câteva zile, doctorul îi oferă lui acestuia un volum din „Jurnalul Annei Frank”. Îi oferă o palmă din trecut, poarta către un timp în care n-ar mai fi vrut vreodată să ajungă.
Deși își spune că nu va citi romanul, nevrând să retrăiască toate acele chinuri prin care el și familia sa au fost obligați să treacă, Peter îl citește și, din acel moment, viața sa începe să se schimbe, începe să alunece cu o tristețe melancolică în trecutul ineluctabil, alături de fetița de treisprezece ani, îmbătrânită prea devreme, care, parcă, nu s-a născut într-o lume potrivită pentru ea, într-o lume echilibrată și caldă, ci într-una sălbatică și primitivă. Asta îmi aduce aminte de un citat din „Jurnalul Annei Frank”: „atâta timp cât poţi privi cerul fără teamă, ştii că eşti curat pe
dinăuntru şi că vei fi din nou fericit. Şi atâta timp cât există această
mulţumire interioară, mulţumirea pentru natură, Dumnezeu şi multe
altele, atâta timp cât o porţi în tine, vei putea deveni din nou
fericit. Poţi pierde totul: bogaţia, prestigiul, dar mulţumirea
interioară poate fi doar ascunsă şi te va face, atâta timp cât trăieşti,
din nou şi din nou fericit”. În fine, încercați voi să vă dați seama de sensibilitatea fetiței Anna.
Am apreciat, de asemenea, maniera în care romanul a fost scris. Deși nu prezintă vreo inovație din punct de vedere stilistic, romanul reușește să surprindă emoțiile unui personaj sfâșiat între drama de a fi făcut alegerile greșite și de a se fi născut sub semnul greșelii de a fi evreu, adică de a fi respins, înjurat, dat deoparte și călcat în picioare. Toate aceste trăiri co-există în sufletul personajului, iar unirea lor nu degenerează decât într-o dramă existențială, prezentată în lumini și umbre, conchizând în prezentul din care cu toții facem parte. Va ajunge oare, Peter, să-și dezvăluie adevărata sa identitate soției și familiei? Își va accepta acesta condiția de a se fi împrietenit, în cele din urmă, cu trecutul? Nu rămâne decât să citiți acest roman care cu siguranță vă va surprinde.
Citate:
„În timp ce stăteam cu un ochi experimentat la fiicele mele, în acea după-amiază, o mișcare pe raftul de sus îmi atrase atenția. Cartea părea că vibrează. (...) Trebuia să o scot din casă dar nu știam ce să fac. Nu puteam să o ard. Asta făcuseră ei cu cărțile. Nu voiam să o arunc la gunoi. Asta făcuseră ei cu noi.”
„Chiar și când nu citeam cartea, mă gândeam la ea (...). Mă topeam de dorul părinților mei. Îmi lipsea Anne. Mi-era dor de mine. (...) Nu mă puteam lupta cu amintirile pe care le reînvia jurnalul. Nu puteam rezista strânsorii acelor fantome. Se ridicau la viață din paginile aspre și rupte, își aruncau brațele în jurul gâtului meu și se luptau cu mine gâfâind, râzând și suspinând, ducându-mă înapoi în viețile lor, înapoi în trecut, când ele mai erau încă în viață.”
„Am citit despre câteva dintre regulile stabilite de comitetul german de psihiatri. Chinuit de depresii? Ce legătură are asta cu faptul că în fiecare săptămână, timp de luni de zile, stăteai într-un șir de fete de cinșpe ani, tăind numere de pe listă, opt, nouă, zece, unsprezece, fără să știi dacă în acea zi numerele pare sau impare desemnau morții? Suferi de halucinații? Sigur, asta nu are legătură cu faptul că ai fost forțat să asiști la împușcarea tatălui tău, a mamei tale, a fratelui mai mare și a celor trei surori.”
„(...) Le-am luat în brațe și le-am strâns la piept.
- Este în regulă, am imitat eu melodia de la televizor. Totul va fi bine.
Erau cuvintele unui tată, deși propriul meu tată nu mă mințise niciodată rostindu-le.”
„Madeleine, aș spune eu.
Da? ar răspunde ea fără să își ridice privirea de pe claviatură.
În legătură cu piesa asta.
Îhîm.
Eu sunt Peter.
Capul ei s-ar ridica brusc de la mașina de scris? Mi-ar spune să încetez cu gluma, pentru că aceasta nu era un subiect de glumă? M-ar crede? M-ar strânge la piept? Mi-ar alina suferința? Ar lua cheia argintie a iubirii ei, lustruită și strălucitoare ca toată argintăria din casă, și ar vârî-o în lacătul trecutului meu și l-ar deschide? Nu aș putea îngădui asta.”
„Scriu întotdeauna despre subiecte care mă interesează în mod deosebit sau despre lucruri pe care le-am trăit eu însămi. Dar, prezentându-le din perspectiva personajelor mele, le pot descrie într-un mod mai deschis și onest.” - Ellen Feldman
Aceasta este mai mult decât o simplă operă de ficțiune: romanul de față ne prezintă adevăratul chip al unei lumi care nu poate fi ignorată, Ellen Feldman având talentul și curajul de a-și asuma pe deplin vocea personajului său, astfel încât ceea ce ne este familiar devine străin, iar neobișnuitul dobândește o dimensiune dureros de cunoscută. Vă recomand cartea cu mare drag, în special dacă ați citit „Jurnalul Annei Frank” și doriți să aflați ce înseamna viața unui evreu într-o astfel de societate.
Le mulțumesc frumos celor de la Cărți Anticariat pentru această carte, site pe care puteți găsi cărți la reduceri foarte bune. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a site-ului pentru a fi la curent cu toate noutățile.
Editura Polirom
Traducere din limba engleza de Ștefanic Țârcomnicu
304 pagini






