„Iubirea secretă a Annei Frank” de Ellen Feldman - Recenzie

Savurat pe deplin de conştiinţa mea înfometată de reverie, „Jurnalul Annei Frank” a reuşit să îmi atingă cele mai sensibile coarde, stârnind un amalgam de sentimente. Aş fi regretat enorm dacă nu aş fi parcurs acele pagini ale cărții. Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, într-o ediţie îngrijită de tatăl ei, Otto Frank, “Jurnalul Annei Frank” a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare- un număr exorbitant, după cum se observă. De ce atât de preţios şi considerat atât de important? Anne Frank este, probabil, un nume familiar chiar şi pentru cei care nu au citit jurnalul, caci reprezinta un document extreme de important, din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

Sincer, am trecut cu vederea faptul că Anna, în jurnalul ei, menționa de un băiat pe nume Peter. În romanul acesta, „Iubirea secretă a Annei Frank”, Ellen Feldman a încercat să ducă mai departe povestea Annei Frank, continuând-o dincolo de peisajul tulburat al istoriei europene. Peter, așa cum îl imaginează ea, este un adolescent care, după ce a trăit ascuns și a evadat dintr-un lagăr, începe o nouă viață pe pământ american, construindu-și o altă identiate. Cu toate acestea, umbrele trecutului nu întârzie să-l ajungă din urmă.

Fericit, alături de familia sa, Peter trăiește ca un om normal, ca un om ca oricare altul, într-o societate respectabilă și respectată, ascunzându-și adevărata identitate de evreu - nu atât din motive politice, ci din motive puse pea seama faptului că, sub cotorpirea unei istorii care considera acest popor drept ucigașul lui Hristos, dezertor, evreii, deși fuseseră poporul ales, erau văzuți cu cei mai răi ochi de către orice om din această lume. Într-o zi, mergând la un medic deoarece își pierduse vocea, după o consultație amănunțită din care Peter află că are doar o simplă chestie banală ce îi va trece în câteva zile, doctorul îi oferă lui acestuia un volum din „Jurnalul Annei Frank”. Îi oferă o palmă din trecut, poarta către un timp în care n-ar mai fi vrut vreodată să ajungă.

Deși își spune că nu va citi romanul, nevrând să retrăiască toate acele chinuri prin care el și familia sa au fost obligați să treacă, Peter îl citește și, din acel moment, viața sa începe să se schimbe, începe să alunece cu o tristețe melancolică în trecutul ineluctabil, alături de fetița de treisprezece ani, îmbătrânită prea devreme, care, parcă, nu s-a născut într-o lume potrivită pentru ea, într-o lume echilibrată și caldă, ci într-una sălbatică și primitivă. Asta îmi aduce aminte de un citat din „Jurnalul Annei Frank”: „atâta timp cât poţi privi cerul fără teamă, ştii că eşti curat pe dinăuntru şi că vei fi din nou fericit. Şi atâta timp cât există această mulţumire interioară, mulţumirea pentru natură, Dumnezeu şi multe altele, atâta timp cât o porţi în tine, vei putea deveni din nou fericit. Poţi pierde totul: bogaţia, prestigiul, dar mulţumirea interioară poate fi doar ascunsă şi te va face, atâta timp cât trăieşti, din nou şi din nou fericit”. În fine, încercați voi să vă dați seama de sensibilitatea fetiței Anna.

Am apreciat, de asemenea, maniera în care romanul a fost scris. Deși nu prezintă vreo inovație din punct de vedere stilistic, romanul reușește să surprindă emoțiile unui personaj sfâșiat între drama de a fi făcut alegerile greșite și de a se fi născut sub semnul greșelii de a fi evreu, adică de a fi respins, înjurat, dat deoparte și călcat în picioare. Toate aceste trăiri co-există în sufletul personajului, iar unirea lor nu degenerează decât într-o dramă existențială, prezentată în lumini și umbre, conchizând în prezentul din care cu toții facem parte. Va ajunge oare, Peter, să-și dezvăluie adevărata sa identitate soției și familiei? Își va accepta acesta condiția de a se fi împrietenit, în cele din urmă, cu trecutul? Nu rămâne decât să citiți acest roman care cu siguranță vă va surprinde.

Citate:

„În timp ce stăteam cu un ochi experimentat la fiicele mele, în acea după-amiază, o mișcare pe raftul de sus îmi atrase atenția. Cartea părea că vibrează. (...) Trebuia să o scot din casă dar nu știam ce să fac. Nu puteam să o ard. Asta făcuseră ei cu cărțile. Nu voiam să o arunc la gunoi. Asta făcuseră ei cu noi.”

„Chiar și când nu citeam cartea, mă gândeam la ea (...). Mă topeam de dorul părinților mei. Îmi lipsea Anne. Mi-era dor de mine. (...) Nu mă puteam lupta cu amintirile pe care le reînvia jurnalul. Nu puteam rezista strânsorii acelor fantome. Se ridicau la viață din paginile aspre și rupte, își aruncau brațele în jurul gâtului meu și se luptau cu mine gâfâind, râzând și suspinând, ducându-mă înapoi în viețile lor, înapoi în trecut, când ele mai erau încă în viață.”

„Am citit despre câteva dintre regulile stabilite de comitetul german de psihiatri. Chinuit de depresii? Ce legătură are asta cu faptul că în fiecare săptămână, timp de luni de zile, stăteai într-un șir de fete de cinșpe ani, tăind numere de pe listă, opt, nouă, zece, unsprezece, fără să știi dacă în acea zi numerele pare sau impare desemnau morții? Suferi de halucinații? Sigur, asta nu are legătură cu faptul că ai fost forțat să asiști la împușcarea tatălui tău, a mamei tale, a fratelui mai mare și a celor trei surori.”

„(...) Le-am luat în brațe și le-am strâns la piept.

- Este în regulă, am imitat eu melodia de la televizor. Totul va fi bine.

Erau cuvintele unui tată, deși propriul meu tată nu mă mințise niciodată rostindu-le.”

„Madeleine, aș spune eu.

Da? ar răspunde ea fără să își ridice privirea de pe claviatură.

În legătură cu piesa asta.

Îhîm.

Eu sunt Peter.

Capul ei s-ar ridica brusc de la mașina de scris? Mi-ar spune să încetez cu gluma, pentru că aceasta nu era un subiect de glumă? M-ar crede? M-ar strânge la piept? Mi-ar alina suferința? Ar lua cheia argintie a iubirii ei, lustruită și strălucitoare ca toată argintăria din casă, și ar vârî-o în lacătul trecutului meu și l-ar deschide? Nu aș putea îngădui asta.”

„Scriu întotdeauna despre subiecte care mă interesează în mod deosebit sau despre lucruri pe care le-am trăit eu însămi. Dar, prezentându-le din perspectiva personajelor mele, le pot descrie într-un mod mai deschis și onest.” - Ellen Feldman 

Aceasta este mai mult decât o simplă operă de ficțiune: romanul de față ne prezintă adevăratul chip al unei lumi care nu poate fi ignorată, Ellen Feldman având talentul și curajul de a-și asuma pe deplin vocea personajului său, astfel încât ceea ce ne este familiar devine străin, iar neobișnuitul dobândește o dimensiune dureros de cunoscută. Vă recomand cartea cu mare drag, în special dacă ați citit „Jurnalul Annei Frank” și doriți să aflați ce înseamna viața unui evreu într-o astfel de societate.

Le mulțumesc frumos celor de la Cărți Anticariat pentru această carte, site pe care puteți găsi cărți la reduceri foarte bune. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a site-ului pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Editura Polirom

Traducere din limba engleza de Ștefanic Țârcomnicu

304 pagini

Locuri întunecate, de Gillian Flynn - Recenzie

Gillian Flynn - care, până acum câteva zile, credeam că este bărbat - are licența în literatură engleză și jurnalism la University of Kansas și un masterat în jurnalism la Northwestern University din Chicago. Timp de zece ani a scris pentru revista Entertainement Weekly. „Sharp Objects”, romanul său de debut (2006) a câștigat de două ori Dagger Award. „Locuri întunecate” a fost nominalizat la Ian Steel Dagger Award acordat de Crime Writers' Association și a câștigat Dark Scribe Magazine BLack Quill Award pentru Dark Genre Novel of the year. De asemenea, a figurat pe lista de bestselluri a publicației New York Times.

Am devorat acest minunat roman în două zile. Aproape cinci sute de pagini. Nu-i mult, având în vedere cât de ușor te prinde acțiunea. Pur și simplu trăiești alături de personaje, vrei să afli cât mai multe lucruri, să îți răspunzi la întrebări și să lași deoparte tot ce credeai că știi despre personaje. Nu știu în ce categorie să includ acest roman: horror- are și dintr-ăsta, dramă- nici nu se pune problema, thriller- oho, și încă cum, mister- cu desăvârșire.

Gillian Flynn ne spune povestea lui Libby Day, singura supraviețuitoare a unui masacru produs în Kinnakee, Kansas, în care mama ei și cele două fiice au fost ucise fără pic de milă, cu sânge rece, în moduri inumane. Libby reușește, însă, să scape, ascunzându-se în niște tufișuri din preajma casei. Când crimele sunt descoperite, Libby susține, din cele văzute și trăite, că ucigașul familiei ei este însuși Ben Day, fratele acesteia. Ajuns după gratii - nefiindu-i, însă, pledată vinovăția, așadar nu știm dacă chiar el este cel ce și-a masacrat familia - Ben cunoaște viața rece și grea a închisorii, iar Libby încă trăiește cu întrebări și cu coșmarurile serii în care familia i-a fost omorâtă. Tatăl lor, un alcoolic, nepăsător și cu un caracter dur, nici nu vrea să audă de destinul lor.

Libby Day avea șapte ani când mama și surorile ei au fost ucise în „Sacrificiul Satanic” din Kinnakee, Kansas. Ea a scăpat cu viață și a depus mărturie că Ben, fratele său mai mare, a comis toate crimele. Douăzeci și cinci de ani mai târziu, Club Omor - o societate seretă pasionată de crime celebre - o contactează pe Libby și o presează să le ofere detalii privitoare la noaptea aceea sângeroasă, pledând ăentru nevinovăția lui Ben. Libby se implică, astfel, în investigație, dar pe măsură ce aceasta o poartă din cluburile soride de striptease din Missouri până în orășelele turistice abandonate din Oklahoma, adevărul inimaginabil este la iveală. Ajunge, așadar, în punctul de unde a pornit: fugind din calea unui ucigaș.

Mi-a plăcut foarte mult ideea împărțirii romanului în două perspective: la persoana I, din perspectiva lui Libby, cea care a scăpat cu viață în seara de coșmar, și a III-a, din perspectiva lui Patty Day, mama celor patru copii. Astfel, ajungi să cunoști povestea ca un „before” și „after”, încât încerci să cobești ce-are să se întâmple, cine este de fapt vinovatul, ce-a făcut, unde s-a dus, cum s-a dus, de ce s-a dus. Bineînțeles, geniul lui Flynn te antrenează în asemenea încercări, dar nu te lasă, totuși, să reușești. Mereu apare ceva la care, zău, nu te-ai fi așteptat.

O poveste care te șochează și care mizează pe suferință, mizerie, tristețe sanguinară, destin și alegeri făcute fără putință de a da înapoi, deși regretele există. Dar, ce înseamnă acestea când toate faptele sunt consumate? Timpul nu poate fi dat înapoi, viețile nu pot fi readuse. Personaje rele, fără coloană vertebrală, fără scrupule, cu moravuri și fără valori, personaje fără pic de sensibilitate și esență, dar care își caută locul în această lume, nebune de agitație și fum de țigară, sex, alcool și bani. Un roman construit foarte bine și cu o inteligență aparte, cu o simetrie foarte bine gândită și așternută pe hârtie.

Am selectat niște fragmențele și citate din text, fără a da spoilere însă:

„Sunt o mincinoasă și-o hoață. Să nu mă lași la tine în casă, iar dac-o faci, să nu mă lași singură. Șterpelesc lucruri. Mă poți prinde cu șiragul de perle în lăbuțele mele lacome și o să-ți spun că-mi amintesc de mama și n-am avut încotro, a trebuit să le ating, un moment doar, și că-mi pare rău, nu știu ce mi-a venit.

Mama n-a avut niciodată bijuterii care să nu-i lase urme verzi pe piele, dar n-ai tu de unde ști asta. Și tot o să șparlesc perlele când nu ești atent.”

„ - Întreaga comunitate psihiatrică, poliția, justiția, întreaga tărășenie - credeau că toată lumea îl adoră pe Diavol. Era... la modă.”

„Nu sunt uman,

Sunt fiul lui Satan,

Sunt doar un trup golit,

Diavolul sufletul mi-a răpit.”

„- Ce s-a întâmplat în noaptea aia, Ben? Trebuie să știu. Trebuie, pur și simplu, să știu.- Libby, nu poți câștiga jocul ăsta. Îți spun că-s nevinovat, asta înseamnă că tu ești vinovată, că mi-ai distrus viața. Îți spun că-s vinovat... cred că nici asta nu te-ar face să te simți prea bine, așa-i?”

„- Ție, Satan, îți aducem sacrificiu, îți aducem durere, sânge, și frică, și furie, rădăcinile vieții umane. Te onorăm, Întunecatule. Cu puterea ta devenim și noi mai puternici, prețuindu-te devenim și noi prețuiți.”

„Sângele taurului curgea precum uleiul, întunecat și gros - gâl, gâl, apoi, dintr-odată, un zvâcnet, vena se mișcase sau ceva, și sângele țâșni, o pâclă furioasă, acoperindu-i cu picuri de roșu pe fețe, pe haine, pe păr.”

„Pași grei de picioare încălțate cu bocanci și piciorușele lui Debby fugind, încă nu era moartă, furgind spre camera lui mami și eu gândind nu, nu veni aici, apoi bocancii zguduind dușumelele în spatele ei, apoi agățat și zgâriat la ușă și alte bolboroseli gâlgâite, horcăieli și izbituri, apoi un bufnet și sunetul toporului și mama încă scoțând țipetele subțiri și oribile de pasăre rănită, iar eu stând acolo, înghețată, în dormitorul lui mami, ciulind urechea, și urechea asurzindu-mi iarăși de încă un bubuit al puștii, apoi un zuruit care-a făcut să vibreze scândurile de sub picioarele mele.”

În ceea ce privește exegeții, aceștia afirmă următoarele:

„O poveste care-ți dă fiori, condusă cu măiestri de un autor incredibil de talentat.” - Chicago Tribune

„Plasat într-un decor sumbru din Midwest, romanul descrie existența sordidă a indivizilor lipsiți de moraltiate într-un stil la fel de fascinant precum cel al lui Truman Capote în Cu sânge rece.” - Daily Mail

„Romanul lui Gillian Flynn este o evocare fidelă a vieții din micile orașe americane de provincie.” -The Guardian

Sfârșitul romanul este explozivil. Dacă ai fi crezut că, în timp ce citești romanul și ești pe la sfârșit, ai să știi cine este, de fapt, ucigașul, ar fi însemnat să te înșeli amarnic. Gillian Flynn se pricepe s-o facă, și o face cum știe ea mai bine. Le mulțumesc din suflet celor de la Books-Express pentru posibilitatea de a citi acest roman, pe care îl puteți achiziționa cu o reducere de 25% de AICI. Pe site puteți găsi nenumărate cărți, din domenii variate de activitate, atât în limba română cât și în limbi străine - engleză, germană, franceză.

Editura TREI

Traducere din engleză de Bogdan Perdivară

488 pagini

În curând la Editura Epica - „Marea călătorie a lui Amy & Roger”

Când pleci la drum lung cu mașina, șansele să deviezi de la ruta prestabilită sunt foarte mari.

Amy Curry are parte de un an groaznic. Mama ei a hotărât să se mute în celălalt capăt al țării și are nevoie de Amy ca să aducă mașina lor din California în Connecticut. Există însă o mică problemă: de la moartea tatălui ei, din primăvara trecută, Amy nu a mai fost capabilă să se urce la volan. Cu această ocazie, intră în scenă Roger, fiul în vârstă de nouăsprezece ani al unei vechi prietene de familie, care se dovedește a fi neașteptat de atrăgător, dar are și el problemele lui de rezolvat.

Amy nu își planificase ca în această călătorie să cunoască oameni noi și să ajungă să se împace cu moartea tatălui ei. Iar Route 50, cel mai singuratic drum din America, Munții Colorado, câmpiile din Kansas, restaurantele tip vagon, motelurile sordide și muzeul Graceland nu făceau nicidecum parte din itinerar. Dar pe măsură ce parcurg împreună acest traseu, Amy descoperă că oamenii de la care așteptai cel mai puțin sunt cei de care s-ar putea să ai nevoie cel mai mult și că uneori trebuie să trăiești momente de rătăcire ca să îți (re)găsești drumul spre casă.

Puteți câștiga această carte încercându-vă norocul la concursul de AICI. Urmăriți pagina de Facebook a editurii, precum și site-ul lor, pentru a fi la curent cu tooooate noutățile. Presimt lucruri frumoase!

Sticletele, de Donna Tartt - În curând la Litera

Romanul  „Sticletele” va apărea la sfârşitul lunii aprilie, la Editura Litera, în traducerea Justinei Bandol.

 

„Sticletele” a intrat în clasamentul celor mai bine vândute cărţi al publicaţiei New York Times direct pe poziţia a doua, a ajuns imediat numărul 1 şi a rămas în top 10 timp de peste 40 de săptămâni. Drepturile de publicare a romanului au fost vândute în 32 de ţări. Donna Tartt a fost inclusă în Top 100 Cei mai influenţi oameni al publicaţiei Time.Theo Decker, un adolescent de treisprezece ani din New York, supravieţuieşte ca prin minune unei explozii care îi omoară mama într-un muzeu de artă şi, abandonat de tatăl său, este adoptat de familia bogată a unui bun prieten. Impresionat de noul său cămin de pe Park Avenue, negăsindu-şi locul printre colegii de şcoală şi, mai ales, chinuit de dorul mamei, Theo se agaţă de ceea ce-i aminteşte cel mai tare de ea: un mic tablou fascinant, preferatul mamei sale, pe care el l-a luat cu sine din muzeu, după explozie, la îndemnul misterios al unui bătrân pe moarte. Ani de zile mai târziu, după o copilărie aventuroasă, Theo, deja adult, lucrează într-un magazin de antichităţi alături de bătrânul său mentor şi binefăcător Hobie şi are legături cu colecţionarii cei mai bogaţi din oraş. Este însă îndrăgostit fără speranţă, lipsit de prieteni şi alienat de societate, iar tabloul ascuns cu grijă ani de zile devine pe neaşteptate poarta de acces către lumea subterană a traficului cu opere de artă.  Sticletele este o carte superbă, seducătoare, care te ţine cu sufletul la gură fără să-şi piardă nici o clipă energia narativă. Cu un extraordinar simţ al caracterizării prin limbaj, Donna Tartt ne înfăţişează personaje memorabile, mustind de viaţă, într-o poveste plină de suspans, meşteşugită meticulos, asemenea unui tablou flamand. Un roman despre iubire şi artă, despre pierdere şi obsesie, despre supravieţuire şi modelarea propriului destin, toate supuse întorsăturilor imprevizibile şi nemiloase ale sorţii.

 

„Sticletele este o carte rară, un roman elegant, rafinat, menit să încânte şi mintea, dar şi sufletul. Astfel de cărţi se numără probabil pe degetele de la o mână într-un deceniu... Donna Tartt ne oferă o operă de ficţiune excepţională.” - Stephen King, The New York Times Book Review

 

Sună tare bine, abia aștept să o pot achiziționa. Mulțumim, Editura Litera! De asemenea, o mică întrebare: care e titlul vostru preferat de la această editură?

Liniște, copiii citesc - Proiect altături de Editura Litera

Din 1967, Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret este celebrată în toată lumea pe data  de  2  aprilie,  ziua  de  naştere  a  celui  mai  îndrăgit  autor  de  basme,  Hans Christian Andersen. Ca și în anii anteriori, Litera dă startul unei campanii de încurajare a lecturii în rândulcelor mai tineri cititori: „Liniște, copiii citesc!

 

”Dascălii din toată țara sunt invitați să își înscrie școala la concurs pe pagina de facebook Litera Mică, urmând ca pe 2 aprilie câștigătorii să primească sute de cărți cu care să construiască un fort de apărare a lecturii chiar în școala lor.”

 

 

Cărțile oferite vor rămâne în bibliotecile școlilor pentru ca toți copiii să le poată citi. Școlile vor primi volume din cele mai îndrăgite colecții: Biblioteca pentru Toți Copiii, Tom și Jerry, seria de cărți ecranizate „Labirintul” și, totodată, cărți utile pentru școală, printre care colecțiile „Scriitori români ilustrați” și „Dicționarul elevului deștept”. Anul trecut, în cadrul aceleiași campanii, holurile a 25 de grădinițe, școli și licee au fost pavate cu cărți pe care copiii le-au primit în dar.

E de prisos să mai adaug ceva. Îi felicit pe cei de la Editura Litera pentru toate acțiunile și proiectele în care s-au implicat, dovedind seriozitate și solidaritate. Mă înclin!