Mâna din vis (Mâna din vis, #1), de Ella Cold - Recenzie

Visăm. Toți visăm. Întotdeauna, în fiecare seară, chiar dacă după ce ne trezim nu ne amintim acest lucru. Pentru că în vis, totul devine posibil, în vis nu există limite, nu există granița raționalului, în vis fiecare își trăiește porpria sa lume, o altă viață pe care și-o modelează așa cum vrea el. Dar, ei bine, alături de vise există și coșmaruri. Fiecare dintre noi s-a trezit, măcar de atâtea ori câte degete avem la o mână, bulversat, transpirat, confuz sau speriat. Mie, unul, mi s-a întâmplat chiar de curând.

Cartea Ellei Cold, o scriitoare care a  publicat o serie de cărți de dragoste, ne-o introduce pe Sarah Harold, trează, „udă leoarcă de transpirație și cu fața schimonosită de spaimă”, care „trăise acealași vis pentru a treia oară în săptămâna aceasta”. Un coșmar, cu alte cuvinte, un coșmar în care încearcă să scape dintr-o cameră plină de urâțenii, dar o cameră fără uși ori ferestre, până când, la un moment dat, o mână „mare, cu degete contorsionate”, încerca să o prindă și cine știe ce să-i facă. De aici pornește întreaga intrigă a cărții, care m-a atras foarte mult și, la o adică, m-a făcut să mă întreb dacă, de ce nu, asemenea lucruri ar fi posibile. De altfel, subiectul cărții este inspirat dintr-un caz real, însă numele personajelor sunt fictive. Valorificând această poveste, Ella Cold a scris două cărți de dragoste, acesta fiind primul volum. Al doilea volum, „Dimensiuni paralele”, a fost publicat, ca și acest volum, la Editura Național.

Sarah Harold este o americancă tipică, o americancă care trăiește în suburbii, care crede în fantome, în demoni, în îngeri, lucruri la care încă nu există explicații raționale. Cu o specializare în istoria religiilor, după terminarea Universității Oxford, preocupată de parapsihologie și, în același timp, trăind într-un apartament propriu, alături de cățelușa ei, un cocker buclucaș, viața are să i se schimbe în momentul în care află că lucrurile nu sunt deloc așa cum par a fi.

Interesată tot mai mult de visul ei, aceasa, alături de iubitul ei Paul Marquise, încearcă să descopere misterul mâinii din vis. După mici căutări nu prea detaliate, află că apariția unei mâini în visul ei ar putea fi un semn, de fapt, de bine, un semn divin, revelator, nicidecum un motiv pentru care să se îngrijoreze. Apoi, visele ei încetează, mâna dispare și, pentru scurt timp, totul pare că a revenit a normal. Își petrece zilele alături de iubitul ei Paul, se tachinează, glumesc - așa cum fac iubiții - și, deși nu este o carte cu tentă erotică, exotică, scenele de amor nu lipsesc, deși nu se pune accent asupra lor.

Apoi, toată viața ei ia o întorsătură bruscă, atunci când, într-o viziune pe care nu și-o poate explica, o vede pe mama ei zăcând în agonie. Deși, la început, nu crede decât că a fost simpla ei imaginație, lucrurile se dovedesc a fi fost adevărate atunci când primește un apel de la tatăl său, care-i confirmă adevărul viziunii ei. Neputându-și explica acest lucru, Sarah încearcă să descopere cum, oare, a fost posibilă o asemenea minune, și, de asemenea, își asumă răspunderea pentru cele întâmplate mamei sale, care rămâne, în urma accidentului, paralizată în scaunul cu rotile. De parcă nu ar fi fost de ajuns, Sarah mai are o altă viziune în care, cățelușul ei, lăsat în grija lui Paul, este lovit într-un accident de circulație. Drama reiese din faptul că, ei bine, și această viziune se dovedește a fi adevărată.

Ce e în neregulă, oare, cu Sarah? La început viziunea mamei ei, acum cea cu cățelușul? Ce mai urmează? Urmează vindecarea miraculoasă a cățelului, cu doar niște simple atingeri, salvându-l de la o moarte sigură - după cum îi spuseseră veterinarul. Astfel, Sarah află că, de fapt, are puteri supranaturale, paranormale, întrucât poate vindeca orice rană doar concentrându-se asupra ei sau, pur și simplu, atingând-o. Deși la început nu se încrede în propriile ei puteri, aceasta le conștientizează doar atunci când, pusă la încercare de Paul și de doctorul veterinar, care, de asemenea, nu-și poate explica cele întâmplate, este rugată să vindece niște animale aflate în faza terminală a unei boli, animale care nu ar mai fi putut fi salvate. Surpriză! Reușește să facă aceste lucru, iar Sarah devine, astfel, o adevărată minune. Iar, de aici, lucrurile încep să degenereze, întrucât puterile ei devin cunoscute peste noapte în întreaga lume, iar toți oamenii vor s-o atingă și să fie vindecați de „mâinile ei miraculoase”.

Se va dovedi, oare, acest har a fi un blestem? Sau, dimpotrivă, lucarea divină în această lume? Va mai avea Sarah aceeași viață liniștită de înainte de a-și fi descoperit puterile? Cum va reacționa Paul la gândul că iubita sa ar putea deveni celebră, riscând să-l părăsească? Va mai fi iubirea dintre ei aceeași? De asemenea, Sarah rămâne însărcinată și va avea de ales între două lucruri: de a-și păstra puterzile paranormale, de vindecare, sau de a-și păstra, în continuare sarcina. Cred că ce m-a atras cel mai mult la această carte a fost faptul că, pe lângă veridicitatea ei, autoarea a scris totul într-un stil natural, ușor și „fără brizbrizuri”, metafore înfloritoare și procedee stilistice. La obiect, întrucât uneori am avut senzația că urmăresc un serial, și, de fapt, nu citesc o carte. Un serial de care m-am bucurat fără pauze de publicitate. Într-adevăr, m-am bucurat că printre toate aceste romane de dragoste cu care suntem invadați, autoarea reușit să introducă și câteva grame de paranormal, de mister și de realism.

Romanul de dragoste al Ellei Cold este plin de mister şi suspans, fiind pe placul unui public larg, de la tineri până la cei mai în vârstă. Ritmul scrierii este alert şi captivant totodată, dialogul personajelor fiind preponderent pe întreg cuprinsul cărţii, ceea ce face lectura cu atât mai pasionantă. Deşi nu este o carte cu tentă erotică, sexualitatea n-a fost omisă, dar dragostea îşi pune amprenta pe partidele de amor frumos şi incitant descrise de către Cold: fără prejudecăţi, totuşi cu delicateţe şi senzualitate. Datorită succesului de care s-a bucurat această carte, care a fost tradusă în mai multe limbi de circulaţie internaţională, autoarea a scris şi un al doilea volum, intitulat „Dimensiuni paralele“, la fel de apreciat peste hotare. Ambele au fost traduse şi adaptate de către Editura Național, la momentul actual aflându-se la ediţia a II-a.

Existența fantomelor a fost și va fi întotdeauna pentru britanici o certitudine, o prezență firească în viața lor. Am savurat romanul, am citit și al doilea volum și voi reveni curând cu o recenzie. Le mulțumesc celor de la Editura Național pentru acest volum, îl puteți comanda de AICI. Cartea se citește rapid și, cu siguranță, vă va captiva atenția, în special datorită stilului alert și poveștii autentice. De asemenea, vreau să vă spun că transportul prin Poșta Română este gratuit, iar cărțile au un preț foarte bun și o reducere de 15%. Zi frumoasă și lecturi plăcute!

Editura Național

Adaptare de Dan Coste

156 pagini

Cum să pictezi un mort, de Sarah Hall - Recenzie

Sarah Hall s-a născut în anul 1973 în Carlisle, Cumbria și, pe lângă faptul că este scriitoare de proză, este și poet. Romanul de față, „Cum să pictezi un mort”; a fost nominalizat la Premiul Man Booker în 2009 și, de asemenea, a primit Premiul Portico în 2010, fiind publicat în peste 12 țări. Deși nu are o groază de romane, sunt sigur că cele scoase se bucură de un succes destul de mare, sau, cel puțin, ar trebui să se bucure, având în vedere stilul autoarei și felul în care aceasta scrie. 

M-am îndrăgostit de proza scurtă de când am citit prima carte scrisă de Alice Munro, câștigătoarea Nobelului pentru Literatură în 2013, și anume Prea multă fericire. Cred că ea mi-a deschis apetitul în a citi despre oameni, despre eșecuri în viață, despre regrete, durere, dragoste, și m-a făcut să am o înclinație spre această parte „umană” a literaturii (de asta nici nu prea mă dau în vânt după cărțile de Science and Fiction, sau cărțile cu vampiri, vârcolaci și alte chestii dintr-astea). Sunt atras de acest gen de scriere nu doar din cauza lirismului operei, a curgerii ușoare și lejere a acțiunii, ci și din cauza faptului că, după ce termin o carte de proză (fie ea și scurtă sau ultra-scurtă), simt că nu am citit despre numai o viață (așa cum se întâmplă după ce citesc un roman), ci am descoperit mai multe vieți și am fost martor la mai multe lucruri, în mai multe împrejurimi, chiar dacă pentru un relativ scurt timp. Cred că de asta îmi place proza.

Romanul lui Sarah Hall, „Cum să pictezi un mort”, este un roman complex, scris în patru registre, pe patru voci distincte, ale căror destine se intersectează într-o relație subtilă, uneori mai evidentă, sau, alteori, ancorată numai în mintea greu de pătruns a personajului. Pentru că așa este, uneori pare relativ inaccesibil un anumit personaj, nu prea reușim să ne dăm seama ce este în mintea lui, de ce gândește toate acestea, pentru că toate ascund un trecut ineluctabil pe care Hall nu ni-l pune la dispoziție, mizând pe interferența lui cu prezentul continuu, de unde și un punct de naștere al dramei fiecărui personaj. Autoarea ne prezintă, în roman, patru situații distincte, fiecare povestită într-o anumită manieră proprie: povestea emoționantă a unei florărese oarbe, cu o viziune sacră asupra vieții și a principiilor ei, un bătrân profesor de pictură care, în căutarea absolutului, pictează la nesfârșit, o tănără ce își pierde fratele geamăn și își găsește refugiul într-o lume a tenebrelor și a abandonului sexual, în căutarea propriului „eu” spiritual, și un pictor celebru, în special pentru peisajele naturale pictate, un spirit libertin, care dorește să descopere, și se aventurează într-un loc care-l va surprinde într-un declin moral, psihologic, al vieții sale simpliste și limitate. Ca să înțelegeți mai bine, autoarea Sarah Hall ne prezintă în această carte secvențe din viața fiecăruia, alternând pasajele și registrele. Pe măsură ce citiorul înaintează în lectură, descoperă că viețile celor patru personaje se încâlcesc, se afundă una într-alta, se amestecă, iar acțiunea devine din ce în ce mai alertă și ajungem în acel punct în care, după ce am epuizat toate resursele, ne întrebăm ce au în comun, totuși, toate aceste destine, iar răspunsul nu stă decât într-un singur cuvânt, într-un adevăr propriu și specific: moartea.

Capitolele redau poveștile fiecărui personaj, într-o ordine ciclică, fiecare capitol fiind dedicat unuia singur. Am remarcat faptul că autoarea folosește, pentru anumite personaje, cum ar fi Signor Giorgia și Susan, o perspectivă subiectivă, prin folosirea persoanei întâi și a doua, iar de aici nu știu dacă să cred că autoarea a fost mai apropiată de aceste personaje, sau, dimpotrivă, evocă o relatare incisivă, pe un ton sentențios. Pentru personajele Pter și Annete, acesta are o viziune exterioară, din spate, știe totul despre aceste personaje și despre destinele lor, la fel de bine cum știe și ce s-a întâmplat cu ele, anume ce le-a adus, în asemenea circumstanțe, în momentul de față. Este cartea unor destine de-a lungul timpului, care se înrudesc într-un plan temporal: povestea unor generații, povestea unor suflete subjugate timpului, conștiente de destinul lor limitat și de faptul că urmează, toate, firul morții, într-o încercare de a accepta, fără regrete, acest lucru.

Proza scurtă nu se constituie numai într-un „sensul literalis”, ci, mai ales, într-unul „moralis”. Sarah Hall este o autoare „meseriașă” al textului, care știe să profite de valoarea cuvintelor, fiindcă este obligat să lucreze cu ele în spații mici și relativ restrânse, lipsite de contextul lărgit și orizontal al unui roman, care știe să asocieze scrierea sa cu o experiență de viață, lirică, dramatică, fericită, chiar tragică sau supranaturală (bine, aici nu e cazul).  Poveștile surprinse în carte nu depășesc sfera naturalului, pășind în zona fantasticului, realismului magic, ci conturează destine omenești, scriind despre oameni, despre aspirații, despre eșecuri și contradicții. De altfel, care mister este mai frumos, mai enigmatic, decât caracterul și sufletul omului?

Am simțit, pe parcursul romanului, puseuri subtile ale sentimentului de tristețe – nu știu dacă autparea era tristă, sau își pierduse pisica prin oraș, când a scris acest roman, dar unele gânduri ale personajelor sale reiterează, în mod absolut, acest sentiment. Autoarea nu se mulțumește doar cu plasticizarea unui cadru, colorându-l, ci așează, pe umerii personajelor, un destin imprecis, inegal, un destin care, deși are satisfacția de a fi acceptat, încă se constituie într-o dramă existențială. Atât pentru personaj, cât și pentru cititor care, oricum, se va îndrăgosti iremediabil de măcar unul dintre personaje. Măcar unul!

Am selectat și niște citate și fragmente care mi-au plăcut, vi le voi prezenta mai jos:

„Ai încercat să faci față situației, de dragul părinților tăi. De dragul respirației involuntare și a inimii care continuă să bată fără consimțământul tău. Din toate punctele de vedere, și după toate aparențele, funcționezi corespunzătr. Te scoli dimineața, te speli, mergi până la galerie și lucrezi. Nu zaci în propria-ți scârnă și nu răcnești la necunoscuți pe stradă. Accepți lucrurile. Ai cumpărat chiar și o carte despre suferință. (...) Dar ce-ți închipuiai? Că ai putea studia moartea ca pe un curs de tâmplărie sau de îngrijirea gradivelor? Că ai putea găsi capitolul numit «pierderea fratelui geamăn» și că vei face adnotări pe marginea paginilor? Că te va ajuta în vreun fel?”

„I-a spus Annetei că îi plăceau cel mai mult picturile cu flori pe care le adusese de la Castrabecco. I-a zis că florile din tablourile ei conțineau exact substanța violetă a florilor de pe pupitrul din fața ei. Spunea chiar că putea să simtă parfumul picturilor ei din partea opusă a clasei. «Un miros remarcabil de begonii», spunea el, «am simțit că ne copleșește când eram întors cu spatele ca să stau de vorbă u Sancho. Să deschidem fereastra, ca să vedem dacă pictura ta poate să ademenească fluturii».”

„I-aș oferi darurile nemuritoare din «nature morte». Natură moartă cu lămâi și nuci. Natură moartă cu homar, clești zimțați. Natură moartă cu papagal și fructe care nu sunt de sezon. Natură moartă cu căței de usturoi, ardei iuți, ouă, iepure, păsări moarte, picături de rouă și trandafiri. Cu asparagus, monede, o tigvă învelită în paie, nuiele, un vas de teracotă. Natură moartă cu corn de băut.

Abia atunci va începe să înțeleagă arta vie.”

„Peste o clipă, se va întoarce. Se va uita pe lângă tine, spre ușă, care a rămas deschisă. APoi te va privi, iar ochii îi vor licări de emoție. Îi vei lua degetele în gură, unul câte unul, și-i vei băga mâna sub fustă. Vei simți cum te mângâie pe picioare și te va trage pe genunchi. Îți va despărți fesele ca și cum ar separa jumătățile unui fruct. Cu degetul marte, te va face să te umezești, apoi va deschide fermoarul și se va strecura în tine. Cu picioarele de o parte și de alta a scaunului, te vie răni încet, iar el va continua să te deschidă spre exterior pe măsură ce te vei mișca. Peste o clipă, se va întoarce și ochii îi vor licări.”

Vorbind despre acest roman, cei de la Daily Mail spun că autoarea are „un stil liric atât de măiestrit lucrat și o savoare pe care aproape că o poți gusta”, iar The Times spun că „viața interioară a eroilor lui Sarh Hall se dezvăluie cu sensibilitate în această minunată împletitură de voci distincte.” The Guardian spun că „scriitura lui Hall este deopotrivă puternică și delicată; o carte cu stil, plină de idei”, iar Daily Telegraph spun că autoarea „scrie oproză fină, luminoasă, de o intensitate poetică remarcabilă, și sunt în acest roman scene de o frumusețe strălucitoare”.

Într-adevăr, cartea poartă amprenta atitudinii poetice a autoarei - care, după cum v-am spus, scrie și poezii. Un roman frumos, incisiv pe ici, pe colo, o autoare foarte inteligentă care știe să-și țină captiv auditoriul, un roman care mi-ar plăcut foarte mult și pe care îl recomand cu mare drag.

Editura Litera 

Traducere din limba engleză de Gabriel Stoian (foarte bună traducerea, vreau să menționez)

304 pagini

„Jurnal de călătorie. Rusia” - Nikos Kazantzakis

Vă invităm vineri, 5 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu pentru o întâlnire cu Vladimir Tismăneanu, Ioan Stanomir şi Anca Ionescu despre „Jurnal de călătorie. Rusia”, un nou volum de memorialistică din opera lui Nikos Kazantzakis apărut la Editura Humanitas, în traducerea lui Ion Diaconescu, cu o prefaţă semnată de Vladimir Tismăneanu. Dezbaterea va fi moderată de Gabriela Maaz, director de promovare Editura Humanitas.

„Din 1925 până în 1930 am mers de trei ori în Rusia Sovietică şi am stat acolo în total doi ani, umblând de la Minsk până la Vladivostok şi de la Murmansk până la Buhara şi Ecimiadzin. M-am străduit ca, în cărţi şi într-o serie de articole în reviste şi ziare, să însemnez etapele acestei întregi călătorii laborioase. Adunând în cartea aceasta toate cele câte am văzut şi toate cele câte am gândit şi simţit în imensa ţară, n-am vrut să le schimb. O nouă regizare, ulterioară, le-ar fi dat, desigur, o legătură mult mai logică şi mai uşoară decât o previziune adeverită de fapte, dar le-ar fi răpit, cred, un oarecare farmec sufletesc, spontan, pe care-l au şi tot puful primei atingeri feciorelnice – virtuţi pe care le consider, în opere de acest fel, mai înalte decât cumpătata analiză raţională şi decât zadarnica strădanie, bine intenţionată, de a tăinui înflăcărarea rusească. «Vai omului care, când Dumnezeu stârneşte o furtună, el varsă ulei în mare».“ (Nikos Kazantzakis)

„După romanele «Zorba Grecul», «Hristos răstignit din nou», «Ultima ispită a lui Hristos» şi «Fratricizii», memorialistica reprezintă partea cea mai valoroasă a operei lui Kazantzakis şi se bucură de aceeaşi celebritate. Kazantzakis nu e un călător de rând. El este călătorul filozof căruia locurile văzute, oamenii, creaţiile lor, istoria lor, credinţele şi obiceiurile lor îi trezesc reflecţii adânci asupra existenţei şi destinului omenesc, reflecţii care prin frumuseţea exprimării aprind sufletul cititorului, iar prin îndrăzneala lor îi stârnesc mintea către meditaţii rodnice – spirituale, morale şi estetice.“ (Ion Diaconescu)

„O carte frumoasă ca scriitură, plină de iluzii, o mărturie despre credinţă, avânt, fanatism şi bucuria vieţii întrepătrunse de o manieră invizibilă şi mereu enigmatică. Aş mai adăuga fascinaţia lui Kazantzakis pentru demiurgul acestei fantasme încarnate în istorie. Lenin-ul său este unul coborât parcă din olimp, o zeitate infailibilă graţie căeia muritorii au şansa de a deveni eroi. Doar că, sub Stalin, s-a dovedit că preţul acestui eroism, al unui romantism ce părea sublim, a fost de fapt construirea unei imense, odioase, criminale colonii penitenciare.“ (Vladimir Tismăneanu)

Reduceri de minim 25% la peste 1500 titluri

Salutare,

Pe site-ul Printre Cărți toate cărțile de literatură au reducere de minim 25%. Iar prețurile nu sunt deloc mari, chiar accesibile și deloc de neglijat. Am văzut Paulo Coelho la 9 lei, Eric-Emmanuel Schmitt la 9 lei, Guillaume Musso la 6 lei, „Pe aripile vântului la” 12 lei, „Roșu și negru” la 6 lei și așa mai departe. Cărțile sunt într-o stare foarte bună, de asemenea.

Vă recomand site-ul cu mare drag. Cumpărături plăcute!

Reducere 50% Târgul Cărții la Lucman, Blasco și Axy

Salutare,

Cei de la Târgul Cărții au reduceri de minim 50% la toate cărțile din lista editurilor de mai sus. Manuale, dicționare, ghiduri practice și, de asemenea, cărți de beletristică. Profitați!

Zi frumoasă