vineri, 3 iulie 2015

Câștigătorii concursului de fidelitate


Salutare, dragi cititori,

A venit momentul să anunț câștigătorii concursului de AICI. N-a fost prea greu, se pare că unii cititori devotați român devotați. Așadar, câștigătoarea locului I este Anca Ciochina. Felicitări, Anca, te rog să-mi trimiți mail la andrei.cioata17@yahoo.com cu datele la care pot trimite premiul pe care-l alegi - dintre cele două cărți; te rog să postezi aici, pe blog, ce alegi.

M-a bucurat, de asemenea, și prezența a două persoane: Abracadabra Moonlight și Simina April. Vă mulțumesc foarte mult că ați însuflețit blogul. Totuși, cum trebuie să existe un câștigător, acesta este, după numărul de comentarii, Abracadabra Moonlight. Totuși, Simina, te rog să-mi trimiți și datele tale pentru a-ți trimite o micuță atenție în semn de mulțumire. Și tu, Moonlight, asemenea.

Vă mulțumesc mult; fără voi, și alți cititori, blogul n-ar mai fi la fel. Toată stima, mă înclin! Lecturi plăcute și o seară liniștită!

miercuri, 1 iulie 2015

Pe când eram o operă de artă, de Eric-Emmanuel Schmitt - Recenzie


Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure, cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, „Noaptea la Volognes”. Îi urmează „Vizitatorul”, care îi aduce consacrarea și este distins cu trei premii Molière, „Varațiuni enigmatice”, „Libertinul” etc. În 1994 îi apare priul roman, „Secta Egoiștilor”, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și alte țări străine. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga sa activitate. De același succes se bucură și romanele sale „Evanghelia după Pilat”, „Viața mea cu Mozart”, „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, „Oscar și Tanti Roz”. De asemenea, Eric-Emmanuel Schmit este autorul a trei volume de nuvele și povestiri: „Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri”, „Visătoarea din Ostende”, „Concert în memoria unui înger”. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste douăzeci de premii și distincții literare, iar în 2001 a primit titlul de Chevalier des Arts des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste patruzeci de limbi. De la același autor: „Milarepa”, „Elixirul dragostei”.

Goana după imagine, mondenitate, superficialitate și, în cele din urmă, vid în interior. La ce bun un corp frumos, zvelt, subțire, atunci când interior cărnii noastre este negru, răstălmăcit de minciuni și răutate? Un corp frumos este bun doar pentru o noapte, însă o minte frumoasă este pentru întreaga viață, de aceea, înainte de toate, trebuie să ne îngrijim de interiorul nostru, de acel eu psihic, nu carnal, cel care ne poartă personalitatea, inteligența, emoția și sentimentele. Cel care, de fapt, contează și primează în condiția noastră de ființe sociale și superioare.

Tânărul Tazio s-a considerat tot timpul un ratat. Un urât, un prost, un nimic pe lângă frații săi gemeni care, dimpotrivă, se bucură de admirația tuturor celor din jur, dat fiind faptul că ei sunt frumoși, arată bine și, la o adică, sunt conform așteptărilor societății în care aceștia trăiesc, deci pentru ei totul este roz și frumos. Rămas în umbră atât timp, luat în râs de către ceilalți atunci când afirma că este frate cu cei doi gemeni, Tazio este sătul de toate acestea și, vrând să-și demonstreze că dacă nu poate fi stăpân pe propria sa viață, poate fi stăpân pe propria sa moarte, hotărăște să se sinucidă. Și, totuși, se pare că nici măcar stăpân pe propria sa moarte nu este: nu numai că dă greș de câteva ori însă, atunci când este mai mult decât sigur că are să reușească, tânărul Tazio este întrerupt de către Zeus-Peter Lama, un artist meschin, cu principii estetice comerciale, care vrea ca, prin „arta sa”, pur și simplu să se vândă și să devină cunoscut, fără neapărat să transmită emoție sau trăire. Acesta îi promite lui Tazio că, dacă nu se va sinucide, îl va ajuta să devină exact ceea ce vede el în frații săi gemeni: dorit, apreciat și cunoscut. Considerând că, oricum, viața sa este într-un deadline și nu mai are nimic de pierdut, într-un moment încordat de entuziasm, tânărul Tazio acceptă acest pact, însă nu înainte ca artistul Zeus-Peter Lama să-i impună niște condiții: nu numai că Tazio trebuie să renunțe la identitatea sa, la numele său, la tot ce a însemnat până în acel moment, ci este nevoit să devină proprietatea lui Zeus-Peter Lama. Toate acestea în schimbul a ceea ce, sub promisiunile persuasive ale artistului, tânărul Tazio are să devină. Evident, acesta acceptă, deși la început are câteva momente de ezitare. Dorința sa de a deveni un alt om, de a fi conform așteptărilor unei societăți ipocrite, este deasupra capacității de înțelegere a cititorului. Într-un fel, acceptând propunere lui Zeus-Peter Lama, n-am putut să nu mă gândesc că Tazio semnează de fapt pactul cu diavolul, vânzându-și sufletul, libertatea, puterea de a se manifesta pe cont propriu în această societate în care, din păcate, nu-și poate găsi locul și menirea.

Astfel, aflându-se sub puterile diabolice ale lui Zeus-Peter Lama, Tazio devine, în cele din urmă, exact ceea ce-și dorește, exact ceea ce a râvnit toată viața sa să fie: cunoscut, bogat, dorit și apreciat. Capătă o nouă identitate de statuie vie: Adam bis și, peste noapte, devine mai celebru decât faimoasa pictură Gioconda, a lui da Vinci, iar atunci are impresia că, în cele din urmă, soarele a ajuns și pe strada sa. Participă la expoziții, la ateliere de creație, este modelul celorlalți și, de asemenea, se bucură de ceea ce până atunci n-a avut parte, aflându-se mereu în umbra fraților săi mai arătoși. De altfel, am omis faptul că, acceptând ideea „binefăcătorului său”, Tazio, devenit Adam bis, este nevoit să rupă legătura cu familia sa, cu tot ce a însemnat înainte să ajungă pe mâinile lui Zeus-Peter Lama și, astfel, își înscenează propria moarte pentru ca, de acum înainte, să devină, exclusiv, proprietatea noului său stăpân, căruia i-a jurat supunere și credință, în schimbul frumuseții și bunăstării.

Toate merg bine între cei doi, până când, într-o zi, Adam bis se îndrăgostește. Și dragostea are puterea de a schimba și de a deschide minți, pentru a acoperi inimi. Dacă tânărul Tazio a fost transformat, fizic, într-o stană de piatră vie, cei care au făcut asta au omis faptul că emoțiile, trăirile, amintirile și surescitările oamenilor nu pot fi schimbate, iar acesta este momentul în care, încetul cu încetul, învelișul pietros acumulat în jurul inimii lui Tazio începe să se crape, pentru ca el, în cele din urmă, să devină un om adevărat, un om renăscut, un om care a înțeles că, de fapt, ceea ce contează nu este cum arăți, pe ce loc te clasezi în societate, cât de important ești, cât de multe ai de arătat, ci faptul că menirea noastră este, indiferent de circumstanțele în care ne aflăm ca oameni, să fim fericiți și să dăruim fericire celorlalți - iar el găsește această posibilitate în iubire. Cum, evident, relația dintre o statuie și o femeie adevărată este imposibilă, este de prisos să mai spun că Zeus-Peter Lama își bagă, și aici, năsucul, amintindu-i mereu lui Adam bis (aka Tazio), că fără el, fără ajutorul lui, probabil acum ar fi fost hrană la narcise.

O frumoasă poveste, fascinantă, despre modul în care omul, după ce a făcut anumite alegeri, privește retrospectiv și își dă seama că, de fapt, lucrurile poate ar fi fost altfel dacă ar fi făcut alegerile potrivite. O poveste despre un om care, trecut prin atâtea doar pentru a fi mai bun, mai potrivit - conform normelor prostești care-l încorsetează - își regăsește adevăratele valori, adevăratele principii și, totuși, se află în imposibilitatea de a scăpa de ceea ce, cândva, râvnea cu atâta patos. Surprins între două aspirații - pentru că, de fapt, el nu știe prea bine ce-și dorește mai mult; să redevină normal, cel care era înainte, pentru a iubi și pentru a se desăvârși sau să rămână același, pentru a se bucura de „avantajele” de a fi faimos -, Adam bis, Tazio, cum vreți dumneavoastră, trăiește o dramă din care, la sfârșit, deprindem o învățătură la care cu toții ar trebui să luăm seamă: să ne mulțumim cu ceea ce avem și să cultivăm atuurile de care dispunem, pentru că, dincolo de norme, dincolo de încorsetările societății, dincolo de „normalitatea” relativă, noi, oamenii - adevărații oameni, vreau să spun, cei cu valori și principii - suntem dintre cele mai frumoase creații divine. Trebuie doar să realizăm aceste lucruri și, apoi, totul are să vină de la sine.

Am selectat și niște fragmente și citate, am să vi le las mai jos:

„Pe vremea aceea, pe insula pe care trăiam toată lumea știa cine sunt frații Firelli. Ziare, postere, afișe, reclame, clipuri, filme, suporturile media cumpărau pe bani grei permisiunea de a-i expune pe frații Firelli. Așa că vânzările se dublau, publicul se înghesuia, investitorii își vedeau casele doldora de bani: cei doi frați Firelli erau pur și simplu cei mai frumoși băieți din lume.
Nu-i doresc nimănui să coabiteze, încă din copilărie, cu frumusețea. Atunci când se arată rar, frumusețea iluminează lumea. Dacă însă te ciocnești de ea în fiecare zi, arde și provoacă răni care nu se vindecă niciodată. (...)”

„(...) În acea zi, în oglinda agățată deasupra chiuvetei murdare am descoperit o figură fadă în contiuarea unui trup fad, o siluetă atât de neinteresantă, lipsită de trăsături remarcabile și de personalitate, încât mi s-a făcut lehamite de ea.
- Sunteți unul dintre frații Firelli! a spus din nou Binefăcătorul meu, frământându-și bărbia. Acum vă înțeleg și mai bine disperarea.”

„(...) După frumusețe, trebuie să alegem urâțenia. Fără ezitare. Dacă un urât nu atrage atenția din prima, se face remarcat după aceea, stârnește comentarii, scoate capul la lumină, iese din anonimat, are drum deschis - ce spun, drum? - autostradă! Urâtul nu poate decât să progreseze. Va fi o continuă surpriză. Tocmai pentru că nu mai e deloc atrăgător, va fi un bun cuceritor. Tocmai pentru că pierde dacă face pe mutul, va străluci în sporovăieli galante. Va fi mai îndrăzneț, mai rapid, mai îndrăgostit, mai curtenitor, mai exaltat, mai generos, într-un cuvânt, mai eficient. (...) Frumusețea este un blestem care nu naște decât lene și indolență. (...)”

„- Tinere prieten, fiecare dintre noi are trei vieți. O viață de obiect: suntem un trup. O viață a spiritul: suntem o conștiință. Și o viață de discurs: suntem ceva despre care vorbesc alții. Prima viață, cea a trupului, nu ne datorează nimic, nu noi alegem dacă să fim pitici sau cocoșați, nici să creștem, nici să îmbătrânim, nici măcar să ne naștem în loc să murim. Ce-a dea doua viață, a conștiinței, e la rândul ei dezamăgitoare: nu putem să conștientizăm decât ceea ce există, ceea ce suntem noi înșine, cum ar veni conștiința e doar un fel de pensulă care urmează contururile realității. Numai ce-a dea treia viață ne permite să intervenim în propriul nostru destin, ne oferă un teatru, o scenă, un public; provocăm, dezmințim, creăm, manipulăm percepțiile celorlalți; dacă suntem cât de cât dotați, ceea ce vor spune depinde de nou. (...)”

Le Figaro, renumita revistă franceză, spun că această carte este „o discretă satiră la adresa moravurilor contemporane supuse strălucirii deșarte și puterii banilor. Și, ca o gură de oxigen salvatoare, o poveste de dragoste de neuitat”, iar cei de la Le Parisien spun că în romanul lui Schmitt găsim „rezultatul unui pariu imposibil, dar câștigat. O lecție încântătoare și ân același timp deconcertantă.” 

Pe când eram o operă de artă” este un roman ludic, de neuitat, despre principiile noastre deșarte și dorințele proiectat în vid, o prelungire a acelei întrebări care, oricând, ne macină pe toți: „Ce-ar fi fost dacă...?” Mulțumesc frumos librăriei online Libris pentru acest roman, îl puteți achiziționa de AICI cu o reducere de 5% . De asemenea, de pe site-ul lor puteți achiziționa numeroase cărți, din diferite domenii de activitate, atât în română cât și în engleză sau alte limbi. Bineînțeles, transportul este gratuit, iar printre colete se mai strecoară, uneori, și niște semne de carte. Urmăriți pagina de facebook a librăriei online pentru a fi al curent cu toate reducerile și noutățile. Mulțumesc și să vă bucurați de lecturi frumoase și de o vacanță plină de ce vă doriți!
 
Traducere din limba franceză de Marieva Ionescu
224 pagini
 
 

Ce-am citit în luna iunie


Salutare,

Am mai făcut o postare de genul luna trecută. Ei bine, cred că am să fac câte o astfel de postare la sfârșitul fiecărei luni. Ca să văd, de fapt, câte cărți am reușit să citesc și, de asemenea, să le strâng pe toate la un loc, cu recenziile respective. Astfel, în luna iunie am reușit să citesc:
  1. Cum să pictezi un mort”, de Sarah Hall. Mi-a plăcut romanul, mai ales că sunt un fan al prozei. Împărțit pe mai multe voci, Sarah Hall reușește să ne vorbească despre viață, despre iubire și principiile noastre, atunci când, cu șoapte neînțelese, moartea ne vorbește;
  2. Mâna din vis (I)”, de Ella Cold.  Un roman lejer, o lectură plăcută și ușoară. Se citește foarte rapid;
  3. Mâna din vis (II)”, de Ella Cold. Același lucru ca și mai sus, doar că acest volum mi-a plăcut mai mult deoarece are o intrigă mai sănătoasă;
  4. Crime în serie”, de Anthony King. Mi-a fost dor de acest autor; mi se pare că stilul său polițist este aparte și, mie unul, chiar îmi place;
  5. Deadline”, de Adina Rosetti. O autoare inteligentă, a cărei carte ar trebui citită de către toți cititorii pasionați care doresc să realizeze cât de importantă este, de fapt, fericirea, și cum o putem găsi în toate frumusețile vieții;
  6. Numără stelele”, de Lois Lowry. O poveste sensibilă, despre viață, prietenie, sacrificiu și despre istoria unui popor neînțeles;
  7. Generation P”, de Viktor Pelevin. O carte care m-a amuzat enorm, dar care mi-a dat și de gândit și m-a făcut să mă gândesc de două ori înainte de a vrea să deschid televizorul;
  8. Bătrânul și marea”, de Ernest Hemingway. O carte extrem de frumoasă, despre condiția omului dominat de dorința de a-și depăși limitele, în dezacord cu efemeritatea sa;
  9. Micul prinț”, de Antoine de Saint-Exupéry. Un roman sensibil, frumos și pentru orice vârstă;
  10. Povestiri cu final schimbat”, de Florin Iaru. Un roman amuzant, care te destinde dar care, de asemenea, are și urme de emoție;
  11. Veronika se hotărăște să moară”, de Paulo Coelho. Mi-a plăcut ideea romanului, la fel de mult cum mi-a plăcut și de personajul dilematic al Veronikăi. Merită;
  12. Lumea de orez”, de Su Tong. Primul roman scris de către un autor chinez pe care-l citesc. Și, deși nu mă mir, chiar mi-a plăcut. O lume crudă, primitivă, o cultură conservatoare, care țin piept unui om dominat de propriile sale reguli;
  13. Miss Peregrine”, de Ransom Riggs. Groază, mister, frică, angoasă. Ce să mai zic altceva? Abia aștept volumul al doilea;
  14. Regina-Zăpezilor”, de Carmen Martín Gaite. Un roman subtil, profund și emoționant, despre regăsire, trecut, sacrificiu și dragoste. Cinci steluțe pe Godreads;
  15. Și v-am spus povestea așa”, de Florin Bican. O poartă către lumea minunată a basmelor, către perioada aceea frumoasă, după care toți tânjim, a copilăriei;
  16. Fata din tren”, de Paula Hawkins. Unul dintre cele mai captivante și bune thrillere pe care l-am citit vreodată. Mister, dramă, iubire, secrete și minciuni. Toate la un loc dau naștere unei scrieri pe deoparte lirice și, pe de cealaltă partice, alerte.
  17. Pe când eram o operă de artă”, de Eric-Emmanuel Schmitt. Nu i-am făcut recenzia, urmează, însă romanul mi-a plăcut foarte mult - despre condiția unui om care nu-și poate accepta destinul și, într-o răzvrătire a dorințelor, încearcă să devină altcineva;
  18. „100 de căi spre fericire”, de Timothy J. Sharp. Un roman practic, dar pe care nu prea l-am înghițit. Cred că se referea mai mult la personele mature, întrucât cuvântul „copii” și „serviciu” l-am întâlnit de foarte multe ori;
  19. „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, de Eric-Emmanuel Schmitt. Un alt roman subtil de-al lui Schmitt - îmi place din ce în ce mai mult acest autor și, acuși, îmi întregesc seria lui de autor. Acest roman mi-a plăcut - la fel ca și celelalte - deoarece ne prezintă o lume dominată de o cultură diferită, unică, pe care personajul principal ajunge s-o cunoască prin ochii domnului Ibrahim.
Voi, dragi cititori, ce-ați reușit să mai citiți în luna ce tocmai a trecut? :) Lecturi frumoase și numai bine!

Seară japoneză - Zeii pedepselor cerești



Marţi, 7 iulie, ora 19.00 vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) pentru o seară japoneză dedicată lansării romanului "Zeii pedepselor cereşti" un nou bestseller internaţional semnat de Jennifer Cody Epstein.  Participă Irina Margareta Nistor, filolog şi critic de film, Elisabeta Lăsconi, critic literar, Sînziana Dragoş, filolog şi Şerban Pavelescu, istoric. Moderatorul întâlnirii este Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.

În partea a doua a evenimentului, sărbătorim împreună 7 iulie, Tanabata - Festivalul Stelelor, sărbătoarea iubirii eterne în Japonia. Prezintă Chinatsu Kawamoto, profesor la Centrul de Studii Romano-Japoneze (Romanian-Japanese Studies Center) "Angela Hondru" din cadrul Universităţii Româno - Americane.

Zeii pedepselor cereşti” aduce în prim-plan Japonia şi America anilor 1930, două lumi fundamental diferite, pe care istoria le va face să se înfrunte. Ţesând o intrigă complexă pentru a urmări destinul adolescentei Yoshi Kobayashi, romanul lui Jennifer Cody Epstein îşi poartă cititorii de o parte şi de cealaltă a Pacificului şi creează o imagine amplă, copleşitoare a dramelor individuale şi a tragediilor colective pe care le-a provocat cel de-al Doilea Rãzboi Mondial.

Înainte de atacul de la Pearl Harbor, viaţa lui Yoshi Kobayashi se derula netulburată în Tokyo. Adolescenta îşi împărţea timpul între familie şi şcoală, în vreme ce războiul era o realitate îndepărtată. Japonia triumfase în Manciuria, Imperiul era ocrotit de zei. Însă conflictul cu America schimbă totul. Existenţa lui Yoshi este jalonată acum de alarme aeriene, de bombardamente, de rugăciuni disperate. Vechile prietenii se destramă, iar lumea în care a crescut tânăra piere pentru totdeauna. O maturizare cu atât mai dureroasă cu cât Yoshi înţelege că învingătorii şi învinşii sunt în egală măsură vinovaţi. Şi în egală măsură victime, după cum o dovedesc povestea lui Cameron Richards, pilotul doborât în 1942, destinul paradoxal al lui Anton Reynolds, arhitectul american stabilit înainte de război în Tokyo şi îndrăgostit de cosmopolita Hana Kobayashi, şi experienţele lui Billy, fiul lui Anton, soldat în forţele de ocupaţie.
 
Scriitoarea americană Jennifer Cody Epstein şi-a luat licenţa în studii asiatice şi literatură engleză la Amherst College, deţine un masterat în artă de la Columbia University şi unul în relaţii internaţionale de la Johns Hopkins School of Advanced International Studies. Ca jurnalistă, a colaborat la The Wall Street Journal, Chicago Tribune, The Asian Wall Street Journal, The Nation (Thailanda), la revistele Self şi Mademoiselle, precum şi la NBC şi HBO. Ca studentă și profesoară, a trăit cinci ani în Japonia, la Tokyo și Kyoto, apoi în Hong Kong şi Bangkok. A predat, de asemenea, la Columbia University. Cariera literară şi-a început-o publicând povestiri în reviste literare. Jennifer Cody Epstein şi-a dedicat zece ani scrierii primului ei roman, „Pictorița din Shanghai” (The Painter from Shanghai, 2008; Humanitas Fiction, 2010), inspirat din viaţa pictoriţei Pan Yuliang. Romanul s-a bucurat de cronici elogioase din partea presei americane şi a devenit bestseller internaţional. În 2014 vede lumina tiparului al doilea roman al scriitoarei, „Zeii pedepselor cerești” („The Gods of Heavenly Punishment”), tradus deja în mai multe ţări.

În curând la Editura Leda - Opal, al treilea volum din seria LUX


Începând cu data de 17 iulie, vom putea achiziționa de la Editura Leda al treilea volum din seria LUX, „Opal”. Recenziile primelor două volume, „Obsidian” și „Onix” le găsiți pe blog.

Daemon Black este unic.

„Când s-a hotărât să-şi dovedească sentimentele pentru mine, a făcut-o într-un mod foarte serios. N-o să mă mai îndoiesc niciodată de el, iar acum, că am trecut de momentele dificile, ei bine… e multă combustie spontană între noi! Dar nici măcar el nu poate să-şi protejeze familia de pericolul de a încerca eliberarea celor dragi. După tot ce s-a întâmplat, eu nu mai sunt aceeaşi Katy. Sunt cu totul alta… Şi nu prea ştiu ce o să însemne asta până la urmă. Când fiecare pas pe care îl facem pentru a descoperi adevărul ne aduce mai aproape de organizaţia secretă responsabilă pentru torturarea şi testarea hibrizilor, îmi dau seama cât de uriaşe sunt capacităţile mele. Amintirea celor morţi încă mai dăinuie, ajutorul vine din cel mai improbabil loc, iar prietenii vor deveni cei mai nemiloşi duşmani – dar noi nu vom da înapoi. Chiar dacă rezultatul ne va spulbera pentru totdeauna lumea. Împreună suntem mai puternici…. şi ei ştiu asta.”