„Fascinația” de Sylvia Day- Recenzie

Editura: Litera

Număr de pagini: 480

Traducere din limba engleză: Florența Simion

Rating: 3 din 5 steluțe 

Sylvia Day este autoarea a peste 12 bestselleruri internaționale care au urcat pe locul 1 în topul The New York Times, distinse cu numeroase premii și traduse în mai mult de 35 de limbi. A fost nominalizată pentru premiul Goodreads Choice la categoria „Cel mai bun autor” și pentru activitatea ei a fost considerată „Autorul anului pentru romanele de dragoste”, pe site-ul Amazon. A câștigat și premiul Reviewers Choice din patea RT Book Reviews și a fost nominalizată de două ori la prestigiosul premiul RITA de Asociația Scriitorilor de Romane de Dragoste.

 

A face filme porno pe hârtie. Și, zău, la un nivel expert. Nu c-aș fi eu ceva inițiat în treburi dintr-astea, dar îmi dau seama, totuși, când un scriitor (sau, să-i zic, pseudoscriitor - totuși, raportându-mă la numărul de volume vândute, la numărul de traduceri, poate-și merită „titulatura” și această Day).

Eva, o tânără de 24 de ani, se mută în orașul New York, un oraș al posibilităților și al unei noi vieți, alături de prietenul ei cel mai bun, Cary, fiind colegi de cameră. Căutându-și un loc de muncă, aceasta se angajează la o agenție publicitară, moment din care viața femeii începe, cu totul, să se schimbe. Mai precis, din momentul în care se întâlnește cu Gideon Cross, în niște circumstanțe amuzante și deloc plăcute pentru Eva, situație în care nu a fost pentru singura data la picioarele domnului Cross- nici la propriu, dar nici la figurat. Încă din prima clipă, Eva vede în Gideon Cross exemplul perfect al masculinității, vede în el bărbatul ideal și carismatic, care îți mișcă fiecare hormon din tine, care au „un sex-appeal de te zguduiue, care le au pe toate”. El e „asul”, el e tipul macho cu bani și care le-nvârte pe toate cum vrea, unde vrea și la ce oră vrea. Pe lângă el, deh, ceilalți pălesc, îs nite pipițe, arlechini, niște „chestii”. Dacă ești Gideon Cross, ești bani, „valoare”, ești „magnat”, ești tot ce o Evă cu principii, valori, ar vrea. Mai că mă mir dacă nu i-a făcut și altar, domle'. Asemănare izbitoare, la o adică, cu umbrele domnului Grey, dar parcă Day trăiește povestea (cel puțin, din perspectiva lui), cu o emoție mai mare.

Intrigă? ZERO! Aceeași redundanță ca-n și volumele anterioare. Păi, ce să fie, Gideon are niște vise ciudate care i se constituie în trecutul nu prea roz, cu un secret destul de what-the-actual-fuck (iarăși, asemănare cu umbritul nostru), și ba este speriat, ba vrea să înfrunte monștrii trecutului, nicidecum ceva filosofic, dramatic care să dea cititorului de gândit, de bănuit și cercetat. Nu știu, nu-mi place ca într-o poveste să mi se ofere totul pe tavă. Mură-n gură, cum s-ar zice. Vreau să intru-n pielea personajelor, să le descopăr eu trăirile, minciunile și secretele, pornirile, principiile. Nu vreau ca ixulescu să-mi zică „sunt așa de fericit, Doamne”, ci să-mi dea de înțeles; asta vreau să spun. Aici, la Day, personajele sunt goale, sunt atât de superficiale încât mi-a nu m-am atașat de niciunul. Zic, chiar nu-mi păsa ce se-ntâmplă cu ele, pentru că Day construiește personaje simple care se vor importante, mărețe și sensibile. Păi, mămicuță dragă, ce-aș putea vedea sensibil la Gideon? Chiar dacă mă raportez la trecutul lui, să zic așa, tot îmi dau seama că e un obsedat sexual. Grey și Gideon, cei doi macho ai porno-ului manufactural, textual. Să fac o comparație între ei, zic că Gideon pare puțin mai breaz la căpățână, puțin mai sănătos și mai aproape de drumul drept, dar Grey a luat-o groaznic pe arătură. Concluzând, spre surprinderea-mi, acești doi eroi, acești doi magnați chiar au fost creați de două femei cu copii, sănătoase la cap, cică. Nu, nu vreau să mă-nțelegeți greșit. N-am nimic cu ele, dar mi se pare deplasat, total impropriu să scrii așa ceva: cum, Doamne iartă-mă, să ți-o tragi atât de des - când te trezești, când mănânci, când te uiți la TV, când citești, când faci duș, când ești într-o videoconferință, când te trezești iară - și să fii condus doar de dorința de a o duce în pat și, respectiv, de a te lăsa dusă în pat? Nu știu, eu chiar nu-mi pot însuși o astfel de „literatură”.

Mi-am dat seama încă de la început că gusturile mi s-au schimbat. Serios, chiar citeam înainte și astfel de „cărți de tren”, de citit când mergi undeva - asta fiindcă nu presupun o concentrare prea mare, fiind, așadar, lipsite de substrat - dar dați-mi voie, vă rog, să vă citez o secvență care mi-a adus lacrimi în ochi... de râs: „(...) Eva se lăsă în genunchi cu o mișcare plină de grație (o fi fost balerină, zic, că altfel nu știu ce-ai putea vedea grațios într-o asemenea mișcare) și, din partea cealaltă a biroului, începu să se îndrepte spre mine în patru brațe, ca o leoaică în urmărirea prăzii. (...) Eva mormăi aprobator, iar sunetul acesta vibra prin mine. Mădularul îmi era așa tare, încât puteam să bat cuie cu el (...)”. Doamne ferește! Cum să scrii așa ceva? Cum? Cum? Mi-e peste putință de-a înțelege. Dar asta mi-a dat impuls să citesc în continuare (sărind, evident, peste anumite pagini), iar perlele de genul chiar am mai întâlnit: „Gideon ieșise pe ușa livingului în hol... gol-pușcă. Și ud din cap până în picioare. Mădularul îi era așa de întărit, că i se curba spre buric. Avea capul dat pe spate, căci bea apă dintr-o sticlă; mergea aparent nepăsător, dar ca un adevărat prădător.” Un mod foarte inteligent și modest de-ați agăța „prada”, domnule Gideon, care oricum s-ar fi oferit vânătorului de bună voie; dacă înțelegi ce vreau să zic, adică. Ah, da, și să nu uit, o altă noutate pe care o aduce este faptul că spune povestea din ambele perspective, nu numai din cea a Evei, cum era în volumele anterioare. Așa, în această manieră, parcă povestea lor e mai plină și mai aprinsă.

Cam asta-i tot, deși mai am câteva pagini însemnate pe care aș fi vrut să vi le descriu. Conchizând cu ce-am scris mai sus, pot să vă spun că acest roman este, dincolo de a fi poveste, puțină emoție, chestii dintr-astea, un mijloc bun de a te relaxa și amuza. Serios, unele situații sunt atât de jenante, atât de ciudate, încât chiar nu poți să nu râzi. Nu știu, ori să te bucuri, ori să fii trist de ceea ce-a putut să scrie Day. În fine. Făcând o paralelă între cele două domnițe, E.L. James și Sylvia Day, cred c-aș fi undeva la mijloc: ori m-aș duce către James, care scrie destul de bine prin mintea unui maniac sexual, aducând ceva nou, ceva, nu știu, diferit față de alții care scriu în această tagmă a literaturii, ori m-aș duce către Day, către autoarea care se îndreaptă mai către „scriitura de casă”, normală (într-o esență aparentă și relativă, evident), care trăiește cu mai multă emoție, cu ceva mai mult patos, simțământ. În cele din urmă, lecturile sunt relaxante, sunt OK, dar chiar simt nevoia să citesc ceva bun în zilele care urmează. Cred că, în sfârșit, am să mă apuc de Sticletele Donnei Tartt. Și, totuși, parcă aș vrea să aștept o vacanță pentru ea. Mă mai gândesc.

Mulțumesc foarte mult prietenilor dragi de la Librăria Online Librex pentru acest volum. Puteți comanda Fascinația de pe site-ul lor, sau puteți cumpăra întregul pachet cu cele patru volume (Atracția, Împlinirea, Revelația, Fascinația) cu o reducere super de 40%, de AICI. De asemenea, de pe site-ul lor puteți cumpăra numeroase cărți atât în limba română cât și în limbi străine, din diferite domenii de activitate. Reducerile-s la ele acasă! :) Zi frumoasă și lecturi cât mai plăcute să aveți!

Seară japoneză dedicată romanului „Puntea viselor” de Lesley Downer

Joi, 12 noiembrie ora 19.00 vă aşteptăm la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, pentru o seară japoneză dedicată romanului Puntea viselor al scriitoarei americane Lesley Downer, cunoscută publicului român datorită bestsellerurilor Ultima concubină şi Curtezana şi samuraiul ambele publicate în colecţia Raftul Denisei, la Editura Humanitas Fiction. La eveniment vor participa  Ana Barton, scriitoare,  Carmen Săndulescu, traducătoarea cărţii, Magda Ciubăncan, profesor de limba japoneză în cadrul Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir şi Şerban Georgescu, coordonatorul Centrului de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru“ din cadrul Universităţii Româno-Americane. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general al Editurii Humanitas Fiction.
 
În partea a doua a serii publicul este invitat să asiste la o demonstraţie de origami. Evenimentul este realizat de Editura Humanitas Fiction în colaborare cu Centrul de Studii Româno-Japoneze „Angela Hondru“ din cadrul Universităţii Româno-Americane.

Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la numărul de telefon 0728.859.068 sau pe adresa de email ioana.iancu@humanitas.ro, în limita celor 60 de locuri disponibile, pâna în data de 12 noiembrie, ora 18.30.

Cărţile lui Lesley Downer dedicate Ţării Soarelui-Răsare sunt traduse în peste 30 de limbi.

Inspirat din fapte reale, romanul Puntea viselor surprinde Japonia anilor 1870 ‒ o epocă în plină schimbare, când, după războiul civil, civilizaţia occidentală începe să pătrundă în cultura tradiţională, testându-i astfel limitele, deschiderea şi reticenţa faţă de nou atât la nivel vestimentar, culinar, cât şi al obiceiurilor. Este momentul în care, după ce au fost învinse forţele shogunului, generalul Kitaoka, dezamăgit de noul regim, va pune la cale o răscoală. Pe acest fundal tulbure se va contura frumoasa poveste de dragoste, aparent imposibilă, dintre Taka şi Nobu.

 
1873.Taka, fiica unei faimoase gheișe și a generalului Kitaoka, are doar treisprezece ani când îl întâlnește pe Nobu, un băiat din nord ajuns la limita sărăciei, care va deveni servitor în casa familiei ei. Cum dragostea nu ascultă de reguli, cei doi se simt atrași unul de altul în ciuda faptului că Taka făcea parte din clanul Satsuma, cel care deținea puterea, iar Nobu din clanul Aizu, masacrat în timpul războiului civil chiar de forţele din sud. Ura este încă vie, iar Eijiro, fratele lui Taka, face tot posibilul să-l alunge pe Nobu din preajma ei. Reușind să intre la Academia Militară pentru a-şi desăvârși educaţia şi pentru a-şi întreţine membrii familiei care supravieţuiseră, Nobu va fi nevoit să lupte împotriva armatei organizate de generalul Kitaoka, cel care se declarase nemulţumit de noul regim. Vor reuşi Taka şi Nobu să făurească o punte între cele două lumi pentru a-şi împlini iubirea, asemenea prinţesei ţesătoare şi a ciurdarului, cei doi îndrăgostiţi pedepsiţi să se întâlnească o dată pe an, în noaptea de Tanabata (Sărbătoarea Stelelor)?

Lesley Downer s-a născut în 1959 la Londra. Mama ei era de origine chineză, iar tatăl, de origine canadiană, era profesor de chineză. Crescând într-o casă plină de cărţi despre cultura şi civilizaţia Asiei, Lesley este fascinată mai ales de Japonia. După studii la Oxford şi la University of London, în 1978 câştigă o bursă în Ţara Soarelui-Răsare, unde rămâne cinci ani. De altfel, până în prezent, Lesley Downer şi-a petrecut cincisprezece ani din viaţă în Japonia, documentându-se pentru numeroasele lucrări dedicate acestei ţări exotice. În colecţia Raftul Denisei au apărut: Ultima concubină (2009), Curtezana şi samuraiul (2013) şi Puntea viselor (2015). 

 

Între două lumi, de Claudia Moscovici - Recenzie

Editura: Curtea Veche

Traducător: Mihnea Gafiţa

Număr pagini: 496

Rating: 4 din 5 steluțe 

Claudia Moscovici este critic literar şi de artă. Ca romancieră, este autoarea variantei originale a romanului de faţă, publicat în limba engleză sub titlul Velvet Totalitarianism, care a fost bine primit de critică. Ea a emigrat din România la vârsta de 11 ani, ajungând în Statele Unite, unde şi-a luat licenţa (BA) la Universitatea Princeton şi doctoratul în Literatură Comparată la Universitatea Brown. A predat ­filozofie, literatură şi arta şi critica ideilor la Universitatea din Boston şi la Uni­versitatea din Michigan. A publicat, printre altele: Double Dialectics (Rowman and Littlefield, 2002) şi Romanticism and Postromanticism (Rowman and Littlefield, 2007). În anul 2002, a fost co-fondatoarea mişcării internaţionale post-romantism (vezi postromanticism.com), dedicată celebrării frumu­seţii, a senzualităţii şi pasiunii în arta contemporană. Claudia Moscovici locuieşte în Michigan, împreună cu soţul, Dan, şi cu cei doi copii, Sophie şi Alex.

„Între două lumi este un roman despre supravieţuirea unei familii în vremuri dificile şi într-un regim totalitar, datorită iubirii care i-a legat pe toţi membrii ei. Cartea a devenit posibilă prin dragostea pe care am resimţit-o din partea întregii mele familii. În primul rând, le mulţumesc părinţilor mei, Henri şi Elvira Moscovici, pentru experienţele de viaţă pe care mi le-au împărtăşit şi pentru că mi-au încurajat constant aspiraţiile artistice şi intelectuale. Le sunt profund recunoscătoare şi bunicilor mei, Gina şi Mitică Buzulică, respectiv Surica şi Avram Moscovici, care m-au ajutat să cresc în România. Fără devotamentul şi răbdarea lor, n-aş fi avut aşa o copilărie frumoasă în acele condiţii apăsătoare.” - Claudia Moscovici

„Pendulând între vieţile unor oameni obişnuiţi şi destinele altora, ieşite din comun, între lumea din România şi cea din Statele Unite, între un totalitarism când mai dur, când „de catifea“ — cartea a apărut în limba engleză sub titlul Velvet Totalitarianism —, şi o libertate relativă, între existenţa cu lipsuri cronice din Est şi societatea de consum a Vestului şi evocând experienţa românească din anii şaptezeci, emigrarea familiei sale către America în primii ani optzeci şi apoi revoltele din 1989 de la Timişoara şi Bucureşti, care au marcat sfârşitul regimului dictatorial, Claudia Moscovici le oferă cititorilor o carte multifaţetată — Între două lumi —, care combină un roman de dragoste cu un thriller politic şi unul poliţist. Iubirea este ultimul refugiu al oamenilor în rezistenţa lor surdă, apoi vehementă, împotriva regimului opresiv din România. Iubirea ţine familiile unite şi le ajută să suporte greutăţile şi îndoctrinarea. Iubirea îi dă protagonistei romanului puterea de a depăşi diferenţele culturale dintre universul românesc şi cel nord-american şi de a-şi găsi fericirea personală într-un context care, deşi mult mai bun, nu e lipsit de propriile dificultăţi.” - Sandra Golopenția

Emoție, viață, speranță și regăsire, iubire pentru familie, pentru mai bine, pentru o lume în care ele, personajele, s-ar putea dezvolta și maturiza cum trebuie. Dând deoparte răutatea, migala, truda și suferințele personajelor, circumstanțele în care acestea-s nevoie să acționeze, răsturnările neașteptate și, de altfel, nesperate de situație, minciunile, secretele, Claudia Moscovici reiterează o lume în care iubirea este sentimentul desăvârșit al omului, este, dincolo de a fi un sentiment, o stare a dorinței și a speranței că acolo undeva și cândva va fi mai bine, iar omul va fi capabil să-și ridice mâinile către cer și să spună că, în sfârșit, este liber și poate trăi, nu doar supraviețui.

„- Petrescu!, s-a răstit ea către un elev care privea spre fereastră. (...) Ia, te rog, să traduci versul acesta pentru întreaga clasă. - Oui, camarade professeur, a răspuns el binevoitor, neștiind cum să iasă din impas. (...) Traduis ce vers pour tout la classe, i-a spus băiatul răspunzând la jumătate din cerință, pentru că nu auzise nimic ce se vorbise până atunci în clasă.”

Claudia Moscovici a scris în Între două lumi rupturi din viața ei. După cum bine puteți vedea, la vârsta de 11 ani autoarea a emigrat din România în Statele Unite, ceea ce face și un personaj din carte, doar că el alege Franța pentru studii. Radu, Răducu mamei, ajunge în Franța pentru a se construi academic, după multe lupte în țară care să-i ateste și să-i accepte viza de plecare. Cred că nu mai este nevoie să spun că acțiunea romanului se petrece undeva cu câțiva ani înainte de căderea regimului comunist, ceea ce însemna că, în condițiile contemporane personajelor, era foarte greu și, de alfel, chiar interzis, să părăsești țara. Dar, tadam nesam, reușește să ajungă în Franța, se acomodează, începe să-și facă ceva prieteni, însă păstrează mereu fluxul dorului de familia lui din România, dorului pentru părinții lui și sora sa mai mică. Dar totul se schimbă când acesta începe să intre în relații cu o româncă stabilită în aceeași țară, Ioana, care îl intrigă pe Radu să comploteze, împreună cu alți oameni cu interes politic, împotriva regimului comunism din România, el având deja un post direct la radioul Europa Liberă. Acceptând, totuși, să dea mărturii personale privitoare la ceea ce se întâmplă în România (deși, de când a plecat, familia lui a început să fie luată în vizor de autoritățile române), se va dovedi că lumea lui Radu va cunoaște nesiguranța, neunitatea, ajungând să fie chiar răpit, capturat, obligat să facă lucruri pe care, poate, n-ar fi vrut să le facă; ajunge, astfel, pe lista neagră a celor care doresc să schimbe ceva în România anilor '80 . Din iubire pentru părinți, din dorința de a le fi alături, Radu se va maturiza, va parcurge un pelerinaj al ființei la capătul căruia se află desăvârșirea lui spirituală, în conformitate cu ceea ce paginile cărții l-au învățat. 

„- Comunismul este, în anumite privințe, ca o religie, mai puțin partea cu credința în Dumnezeu. (...) Păcătuim plecând într-o altă țară occidentală, sau spunând ceva de rău despre autorități, sau refuzând să răspundem cerințelor Securității, cum ar fi să spionăm sau să devenim informatori. Cu toții suntem păcătoși, dacă se poate spune așa. Probabil familia mea este pedepsită chiar acum, în timp ce noi vorbim aici, din cauza păcatului plecării mele definitive.”

Teamă, frică și nesiguranță. Va vorbi Răducu lumii despre România, despre opresiunile existențiale ale regimului comunist despre menținerea ordinii prin teroare, despre tot ce, în deplinătatea ei, aceasă dogmă greșită, usturătoare înseamnă - riscând, astfel, să pună în pericol viața familiei sale? În partea cealaltă de lume, în România, ne este prezentată familia lui Radu. Tatăl său, Andrei, pasionat de fizică și cercetare, va primi un post universitar în Statele Unite, plecând, de asemenea, de lângă soția sa Eva și fiica Irina. Tataie Marta, Tataie Mihai, ei le fac viața mai frumoasă Irinei și Evei, atât timp cât Răducu și Andrei sunt plecați. Încercând cu puteri secătuite să primească viza de plecare în America, la soțul, respectiv tatăl lor, Eva va da piept cu umilirea, cu neputința și tristețea, scăldându-și sufletul în lacrimi de dor. Dacă vor reuși, dacă nu, rămâne de văzut. Alt aspect care mi-a plăcut enorm de mult, constituindu-se într-un deliciu (întrucât și eu îmi întreb părinții, bunicii, detalii legate de acea perioadă) au fost zilele de școală ale Irinei. Vă las mai jos niște fragmente.

„ - (...) Norii zoreau peste luna înflăcărată, le-a citit profesoara pe un ton franțuzesc melodios, distorsionat numai de r-urile pronunțate rostogolit.

- Be he he he he he he he, au pronunțat copiii aproape la unison, pentru că nu pricepeau o boabă de franceză, dar se străduiau să-și îngâne fonetic profesoara. care nu s-a lăsat impresionată. (...)”

O reliefare a condiției românești a anilor apuși, un manuscris într-o măsură istoric, scris cu sensibilitate, cu ardoare a sentimentelor, cu iubire, dragoste, prietenie, mister, dramă. Am simțit inima autoarei pulsând printre rânduri și trimițând colaterale ale verosimilității. Mi-a plăcut romanul, da, chiar mi-a plăcut, mi-au plăcut și poveștile personajelor pline de adevăr, dramatice, care sunt salvate de sentimentul dragostei și al speranței reunirii. Distanța dintre țări, Franța-România-America, este învinsă de puterea dorinței a personajelor de a se regăsi și de a fi iarăși un tot unitar, ceea ce presupune o familie, luptând cu trecerea timpul care le împovărează umerii și dorul. Romanul merită, într-adevăr, tot timpul, fiindcă mi-a plăcut mereu să citesc astfel de cărți, cărți care conturează aspecte ale realității pe care eu nu le-am trăit. Claudia Moscovici are arta cu ea, mi-am dat seama de asta încă de la începutul romanului.

Mulțumesc tare mult celor de la Curtea Veche Publishing pentru acest roman minunat. Puteți cumpăra romanul Claudiei Moscovici, Între două lumi, de AICI, cu o reducere de 25%. De asemenea, pe site-ul editurii găsiți foarte multe cărți frumoase, din diferite domenii de activitate.

 

Yes, mom, I am getting published!

Mulți au intuit cândva asta.

Mulți știau că, în tot acest timp, cobeam ceva.

Mulți s-au îndoit, mi-au zis că, domle', ce-s eu ca să pot face asta?

Dar au fost și oameni care m-au susținut, cărora nu am putut să nu le spun ce dospesc în sufletul meu. Și, totuși, n-am spus nimic nimănui până n-a fost totul sigur.

Și, dragii mei cititori, s-a întâmplat. 

Voi publica un roman, primul meu roman, prima mea carte și bucățică de suflet. Dacă vor urma, nu știu, pentru că, scriind, mi-am confirmat o certitudine: scrisul vine de la sine, curge din sufletul meu, din inspirația mea, din zi, din noapte, lună, stele. „Eu am scris romanul, iar el m-a scris, în tot acest timp, pe mine”, zicea Vodolazkin, autorul romanului Laur, Editura Humanitas, într-o conferință FILIT 2015. În acel moment, auzindu-l, am reverbat cu tot ce-am spus. Mi-am dat seama că nu, nu eu am scris romanul. El s-a scris, s-a scris de la sine într-o perioadă în care simțeam nevoia de a fi ascultat, de a spune ceva, într-o perioadă în care voiam să-mi confirm propria existență. Scriindu-l, am simțit că trăiesc, că, încetul cu încetul, cos un alt eu, un alt eu din speranță, din emoție și sentiment, din viață. L-am scris ca să simt că trăiesc. Acest roman a apărut pentru a da ”save-as” unei perioade din viața mea, iar când am văzut cât de mult m-ajută să înșirui această poveste, mi-am dat seama că acum e momentul în care pot duce totul la un sfârșit frumos. Și așa, Doamne, s-a născut Toate sfârșiturile sunt la fel.

Încă nu-mi vine să cred. E totul așa deodată, atâtea mesaje, atâtea cuvinte frumoase, atâta susținere, încât nu-mi pot contra entuziasmul. Sunt foarte, foarte, foarte fericit de ceea ce se întâmplă. Sunt încercat de unele dintre cele mai frumoase sentimente și trăiri, pentru că știu că povestea romanului va dăinui în atâtea cărți, în atâția ochi și atâtea suflete. Nu vreau să vă spun mai multe, nu vreau ca acestă postare să sune ca o laudă, ca un motiv de a-mi hrăni orgoliul - vreau doar să vă transmit, vouă, cititorilor, bucuria mea. E atâta bucurie în această lume și atâta frumusețe în ochii și sufletului celui care spune adevărul. Dacă vă bucurați alături de mine, eu mă simt împlinit. Mă simt, cum să vă spun, mă simt om. Și-m aduc aminte de frumusețea uitată a vieții.

Mulțumesc, la final, Editurii Celestium pentru tot sprijinul, pentru toată grija, pentru tot suportul acordat și pentru entuziasmul și încrederea lor! Îi îmbrățișez cu drag pe toți cei care m-au susținut, care m-au îndrumat și care mi-au citit, ulterior, manuscrisul. Păstrați un loc de onoare în paginile romanului, să știți, iar fără voi cu siguranță n-aș fi ajuns aici. Mulțumiri tuturor care mă susțin, îmi citesc blogul și au încredere în mine. Fără voi, parol, n-aș fi ajuns aici!

Ce să spun despre roman? N-am idee, chiar n-am. Este despre tot, despre toate, despre iubire, viață, moarte, regăsire, împlinire, familie, despre întrebări și nerăspunsuri, despre certitudini și incertitudini. Despre noi, voi, și despre ce-am putea fi. Despre teamă, greșeală. Despre cât de firavă este viața și cât de puțin o prețuim. Povestea lui Andrei, un tânăr care, încă de mic, crește fără tată, imagine care îi stăruie în minte precum o umbră. Având o relație foarte apropiată de mama lui, încercând să treacă prin viață ținându-se, în întuneric, de mână, Andrei suferă un șoc când află ce este aceasta dispusă să facă doar pentru a-i fi lui bine. Astfel, simțind nevoia de a găsi răspunsuri care, mai degrabă, ar rămâne întrebări, el pleacă de acasă. În afara tabernaculului pântecului mamei sale, el îi întâlnește, pe rând, pe B. și Irina. Misteriosul B. este un personaj care, hiperbolizat, îi aduce aminte de tatăl său, iar Irina este muza, este himera care reprezintă o reîncarnare a mamei sale, o figură ștearsă, distompată a chipului maternal pe care acesta râvnește să-l sărute. În cei doi, Andrei va afla, deopotrivă, ce înseamnă dragostea și moartea, ura și disprețul, frumosul, dezamăgirea, visul, idealul, descoperind, încetul cu încetul, tainele ascunse ale vieții și frumusețea care sălășluiește în orice obraz roșiatic. Trăind extravisceral aproape, el pune accent pe amintiri, pe olfactivitatea vieții, pe forme și culori, pe metafore, pe dimensiuni și spații. De asemenea, ajuns la finele vieții sale, el dorește să-și scrie romanul prin care, astfel, să aibă certitudinea că viața lui, așa cum a fost, n-a fost degeaba!

O călătorie în sufletul copilului care, în împrejurimile și circumstanțele vieții, devine om! Un spirit liber, dar încorsetat de dorul ucigător și de niște trăiri, ar spune unii, greșite. Andrei este, dincolo de a fi un personaj, o stare, este un mod de viață și un adevăr: copilul-omul-himera, are certitudinea sa atunci când vorbește despre lumea înconjurătoare - întotdeauna, indiferent de loc, timp, spațiu, figura mamei va reprezenta oglinda unui suflet bun, plin de candoare, dar înțeles greșit. O odă a sfințeniei mamei, a glasului ei răgușit și supus timpului.

Vă mulțumesc pentru tot și mă înclin cu respect! :)

Grey, de E.L. James - Recenzie

Editura: Trei

Traducere din limba engleză: Oana Dușmănescu

Rating: 3 din 5 steluțe

Număr de pagini: 672

După ce a lucrat douăzeci și cinci de ani în televiziune, E.L. James a hotărit să-și urmeze visul din copilărie, acela de a scrie povești de care oamenii să se îndrăgostească. Rezultatul a fost senzualul (!!!) romance „Cincizeci de umbre ale lui Grey” și cele două continuări ale sale, „Cincizeci de umbre întunecate” și „Cincizeci de umbre descătușate”, o trilogie care a înregistrat vânzări de peste o sută douăzeci și cinci de milioane (!!!) de exemplare și a fost tradusă în cincizeci și două de lumi. În 2012, E.L. James a apărut în seria Barbrei Walter, ”Ten Most Fascinating People of the Year”, în lista ”Most Influential People in the World” a publicației Time și a fost numită ”Person of the Year” de către Publishers Weekly. „Cincizeci de umbre ale lui Grey” a rămas pe lista de bestseller New York Times timp de 133 săptămâni consecutiv, iar în 2015 adapotarea cinematografică - în realizarea căreia E.L. James s-a implicat - a doborât toate recordurile de box-office pentru Universal Pictures. În prezent,autorea locuiește cu soțul în Londra, Nial Leonard, de asemenea romancier și scenarist, alături de cei doi fii ai lor. Continuă să scrie romane și, de asemenea, să lucreze la adaptările cinematografice ale trilogiei.  

Oh. My.

N-aș fi zis că voi fi ajuns să citesc romanul de față. Dar m-a intrigat, m-a intrigat să văd cum a reușit autoarea să scoată, pentru Dumnezeu, alte aproximativ șapte sute de pagini din aceeași poveste. Bine, mai citisem și cărțile lui MgGuire, „Fericirea începe azi” și „Fericirea mea ești tu”, ambele prezentând aceeași poveste din perspective diferite. Totuși, însumând numărul de pagini, adunăm în jur de +opt sute din ambele. O curiozitate, banală aș zice, cu un răspuns oarecum retoric, am: chiar o să REscrie E.L. James întreaga trilogie din perspectiva lui? Zău? Pe bune? Cum zicea cineva, și „grădinăritul este o meserie onorabilă”.

Nu voi citi alte o mie cinci sute de pagini din care să aflu că, de fapt, Christian Grey e un maniac sexual obsedat să domine, să aibă totul la picioare (și la propriu, și la figurat), care nu face dragoste ci, hmm, are alte înclinații mai puțin ortodoxe, și cum Anastasia, fătuca aparent de casă, timidă, la locul ei, îl schimbă și-l transformă într-un semn de întrebare uman. Că, la o adică, știți cu toții povestea: Grey, adept al BDSM-ului, cu un trecut destul de ciudat și „întunecat”, „încătușat”, vede în Ana ceea ce în altele n-a văzut (altele șaișpe' la număr, ceea ce autoarea ține să ne înștiințeze), drept care prezența ei începe să trezească în Grey ceea ce celelalte „supuse” n-au reușit. Se schimbă, face chestii noi, din treizeci-patruzeci de pagini aflăm cum și-o trag ei, cât de sexy e Anastasia, ce picioare are, ce fetișuri ascunse mai are Grey, cât de viril e respectivul și chestii dintr-astea de umplutură. Dincolo de poveste, după părerea mea, nu e nimic altceva decât interesul de a se vinde și de a capta publicul.

Că, la o adică, ce? A vrut autoarea o carte filosofică? A vrut autoarea o care dramatică, sensibilă, care să caute în interiorul personajelor, să le curme întrebările și, la sfârșitul lor, să se regăsească? Hai să zicem: nu. Părerea mea este că, poate, James a încercat să facă asta. Veridictul: nu prea i-a reușit. Ok, da, am înțeles, e ceva totuși cu acel Grey, magnatul, tipul cu bani, cel cu umbrele lui nedeslușite, cel cu compromisurile, a cărui „meserie este să ofere plăcere”. Adică, serios? SERIOS? Chiar nu voiam să știu că i se scoală de fiecare dată când vede o bucată de piele de-a Anastasie? Mno, și pe lângă asta, se mai crede și sănătos mintal? Domle', să-mi fie cu iertare, dar când îi arzi iubitei tale, cică, câteva palme la fund, ce-ți poate aduce plăcere? Și să-i mai și placă. Auzi. Nu știu, la o adică, ce-a vrut autoarea să exprime prin asta (dacă nu mă înșel, citisem undeva că acest roman reiterează întocmai „fanteziile ei” - atunci, cu toată stima, LA PSIHOLOG CU TINE, femeie!), dar eu am înțeles tot acest circ ca având considerențe pur comerciale: să facă bănuți să-și plătească factura la curent.

Dincolo de astea, dincolo de ce se întâmplă în carte și de paginile care iau foc, am vrut să citesc acest roman pentru că, de asemenea, și din trilogia povestită din perspectiva ei tot numai pe primul volum l-am citit. Am tras o paralelă și mi-am dat seama: Christian Grey e un superficial, e gol, lipsit de orice substrat. Dacă Anastasia mai avea ceva zeiță interioară, niște sentimente, trăiri, contradicții, atunci Grey e lpsit de substanță, ceea ce conferă romanului un aer ȘI MAI comercial. Pur și simplu este călăuzit de dorința de a-și satisface nevoile trupești, de a-și consuma energia în plus ajutându-se de Anastasia. Nu cred c-o folosește, că, deh, și acesteia îi place, dar parcă i-a lipsit puțină substanță romanului, ceva mai multă sensibilitate - la asta ar mai fi putut James să lucreze, nu doar să ne spună nouă cât de des, precum iepurii, o făceau cei doi. Și cât de bogat e Grey! Și ce biceps rotund are acesta! Serios, o abureală!

Nu știu ce să mai zic. Multe nu-s de spus, ce-i drept, dar cred că singura biluță albă pe care i-aș da-o romanului constă în faptul că, pe bune, chiar m-am amuzat la unele faze. Iar o parte copioasă nu sunt neapărat scenele de sex (dimpotrivă, peste unele chiar am sărit), ci mail-urile dintre cei doi, iar de arhicunoscutul „contract secret” dintre cei doi cred că nici nu mai e cazul să pomenesc. Și să nu mai zic de modestia lui Grey, Doamne, debordează, și dați-mi voie să vă citez un fragment din carte: „(...) Număr până la zece, mă calmez și-mi imaginez că sunt la bordul vasului meu, The Grace, navigând pe Sound. Flynn ar fi mândru de mine.” Ei, eu chiar am râs când am citit aceste fraze, și mai sunt câteva prin carte, dar n-are rost să vi le înșiruiesc aici. Grey e un superficial care se voiește a fi introspectiv, într-o încercare, cică, de a se schimba și a se (re)întoarce pe un drum mai luminos. Dar nu-i place. Nu. Nu. Și nu. El vrea să rămână așa. Îi zice Anastasiei că nu-i bine să stea pe lângă el, că-i va face rău, dar cu prima ocazie o bagă în pat. Apoi iarăși e de aceeași părere. Apoi iarăși se acuplează. E simplu: nici E.L. James nu știe ce vrea.

Două mii de pagini care vor vorbi despre același lucru, care nu vor spune nimic și, totuși, vor spune multe. Aceeași poveste banală, clișeică, fără morală, cu doi psihopați care fac prostii și-atât. Poate aș citi și celelalte volume doar din curiozitatea-mi banală, pentru că mi-au spus alții că ba-s bune, ba-s de ezitat. Eu zic atât: „literatură” comercială, de citit în tren, „literatură” viabilă pentru toată lumea și accesibilă oricărui cititor. Părerea mea-i că, atât timp cât romanele i se vor vinde, autoarei nu-i prea va păsa de ce se zice despre CARTEA (nu „cărțile) ei. Sănătoasă să fie. Sincer, parcă mi-ar plăcea să aud povestea Elenei, nu a lui Grey, nu a Anastasei. Și, totuși, parcă prevăd că următorul roman o să fie din perspectiva șoferului lui Christian. Aș pune pariu! 

Le mulțumesc frumos celor de la Librex pentru posibilitatea de a citi acest roman. Puteți achiziționa romanul „Grey” de pe site-ul lor, cu o reducere de 17%. De asemenea, puteți achiziționa întregul pachet (format din patru romane), cu o reducere de 20%, de AICI. Librăria online Librex vă stă la dispoziție cu prețuri foarte bune (reduceri garantate la aproximativ orice produs) și cu toate noutățile de natură editorială! :) Lecturi plăcute să aveți și numai bine!