Omul din Nazaret, romanul în care Anthony Burgess reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă miercuri, 4 aprilie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr. 38) la lansarea romanului Omul din Nazaret de Anthony Burgess, recent apărut în colecția Raftul Denisei în traducerea Danei Crăciun.

Vor prezenta cartea Monica Broșteanu, traducător și exeget biblic, Tatiana Niculescu, scriitoare și George Volceanov, traducător, filolog, specialist în literatura engleză. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

Istoria lui Isus e una dintre acele narațiuni universale a căror fascinație crește odată cu trecerea timpului. Prin Omul din Nazaret, Anthony Burgess se alătură grupului select de artiști care au îmbogățit colecția de reprezentări ale personajului biblic. Apărut în 1979, la nici trei ani după scenariul pe care Burgess l-a scris pentru miniserialul de televiziune Isus din Nazaret, în regia lui Franco Zeffirelli, romanul reconstituie parcursul lui Isus într-un dialog permanent cu Scripturile — recunoaștem personajele, precum și o mare parte din întâmplări, dar intervin și elemente noi, explicații ce par să submineze narațiunea canonică. Cum sugerează chiar titlul, accentul cade pe omul din Nazaret, pe dimensiunea umană a lui Isus, pentru care divinul pare nu arareori o povară. Această preaomenească esență constituie aspectul cel mai convingător al romanului.

„Marele artizan Burgess —la înălțime, ferm ancorat în Evanghelii și în istorie, dar surprinzând fără greș vorbirea oamenilor de rând și debordând de inventivitate îndrăzneață și de energie ficțională.“ – Library JournalLa prăfuita margine de răsărit a Imperiului Roman, un popor asuprit își așteaptă mân-tuitorul profețit de Scripturi. Venirea lui ar împlini însă profeția, văduvind astfel poporul de unul dintre resorturile cele mai importante ale definirii sale. Anthony Burgess redă convingător această dilemă căreia îi cade în cele din urmă victimă omul din Nazaret. Isus plăsmuit de el este însă mult mai mult decât un personaj care își urmează conștiincios și resemnat destinul hotărât de o instanță mai înaltă, deviind, pe alocuri, de la narațiunea standard și reconturând parcursul mai aproape de omenesc decât de divin. Întreaga sa prezență este copleșitoare, de la fizicul impresionant, atletic, la vocea tunătoare prin care își manifestă atât bucuriile, cât și frustrările. Naratorul sceptic, neimplicat, la care recurge Burgess, are și el un rol important în felul în care Omul din Nazaret devine o reimaginare plină de vervă a tradiționalei istorii biblice. 

Personalitatea complexă a scriitorului britanic Anthony Burgess (25 februarie 1917— 22 noiembrie 1993) continuă să incite și să deconcerteze. Romancier, dramaturg, eseist, compozitor, libretist, traducător și critic, viața și arta sa țin amândouă de paradox. Născut la Harpurhey, o suburbie a Manchesterului, a studiat engleza la Manchester University și a intrat în armată în 1940. După demobilizare, a predat mai mulți ani, mai întâi în Anglia și apoi în Malaysia și Brunei. Printre romanele sale se numără: trilogia The Long Day Wanes, alcătuită din Time for a Tiger (1956), The Enemy in the Blanket (1958) și Beds in the East (1959); The Wanting Seed (1962); Inside Mr. Enderby (1963, semnat cu pseudonimul Joseph Kell); Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare (Nothing Like the Sun: A Story of Shakespeare’s Love Life, 1964; Humanitas Fiction, 2015); Enderby Outside (1968); Napoleon Symphony (1974); The Clockwork Testament, or Enderby’s End (1974); Omul din Nazaret (Man of Nazareth, 1979; Humanitas Fiction, 2018); Earthly Powers (1980); Enderby’s Dark Lady, or No End of Enderby (1984); The Piano Players (1986); Moartea la Deptford (A Dead Man in Deptford, 1993; Humanitas Fiction, 2015). Fără să fie și romanul pe care să-l considere capodopera sa, Portocala mecanică (A Clockwork Orange, 1962, 2012; Humanitas Fiction, 2014) a devenit o carte-cult despre violența dusă la paroxism, consecințele reprimării tuturor instinctelor agresive și anularea posibilității de a alege. Pe lângă cele peste treizeci de romane, Burgess a scris scenarii de film, studii critice, biografii, simfonii și un libret de operă. 

În colecția Raftul Denisei la Editura Humanitas Fiction au apărut: Portocala mecanică (ediție cartonată, 2014), Ochii doamnei mele. O poveste despre viața amoroasă a lui Shakespeare (2015), Moartea la Deptford (2015) și Omul din Nazaret (2018).

Noutate specială Editura Corint - Colecția Istorie

Un volum inedit în Colecția Corint Istorie: O revoltată în Rusia bolșevică de Evghenia Iaroslavskaia-Markon. Idealistă, extremistă și poetă, autoarea a avut un destin tragic, fiind acuzată de propagandă antisovietică, închisă și executată în 1931. Autobiografia sa, descoperită în arhivele FSB în anul 1996, este însoțită de un aparat critic documentat.

„Idealistă, extremistă și anarhistă, Evghenia Iaroslavskaia-Markon a avut, se pare, un destin la înălțimea tragică a epocii sale. Acuzată de «propaganda antisovietică», a fost închisă și executată în 1931 în lagărul de muncă din insulele Solovețki, o parte a vastului «Arhipelag Gulag» (cum l-a denumit Soljenițîn) care se va întinde încet, încet de la un capăt la altul al Uniunii Sovietice. Confesiunea, scrisă chiar înainte ca autoarea să fie executată la vârsta de 29 de ani, a fost descoperită în arhivele FSB în anul 1996.” - Le Devoir

„Nu e nici scenariu de film, nici ficțiune literară, e o poveste adevărată, reconstituită cu minuție în arhivele rusești. Cartea de față prezintă documentul autobiografic redactat de protagonistă, dimpreună cu o întreagă documentație de arhiva care i s-a alăturat spre completare. O veți citi însă ca pe un roman, iar la sfârșitul lecturii nu veți reuși să o uitați prea curând.” - Alina Pavelescu

Evghenia Iaroslavskaia-Markon (1902-1931) provenea dintr-o familie de intelectuali evrei din Sankt-Petersburg. În timpul Revoluției Ruse, a îmbrățișat cauza marinarilor revoltați din Kronstadt și a anarhiștilor din exil. Arestată, a fost trimisă în insulele Solovețki din Marea Albă, unde se afla unul dintre primele lagăre de muncă din Gulag. Aici a fost executată în iunie 1931.Autobiografia mea, manuscris de aproximativ 30 de pagini, datat 3 februarie 1931, a fost descoperit intact în 1996 în arhivele FSB din Arhanghelsk de către Irina Flige. Scris cu patru luni și jumătate înainte de executarea autoarei, acest adevărat jurnal este un document unic despre primele lagăre de muncă din URSS.

Cartea este disponibilă pe site și eu, unul, abia aștept s-o citesc.

Lecturi plăcute să aveți!

Beznă clară, de William Golding - Recenzie

Editura: Humanitas

Rating: 3 din 5 steluțe

Anul apariției: 2014

Număr de pagini: 312

Traducere: Iulia Gorzo

Scriitorul britanic William Golding s-a născut pe 19 septembrie 1911 la St. Columb Minor, Cornwall. Scrie povestiri de la vârsta de şapte ani. Urmează Grammar School din Marlborough, Wiltshire, iar în 1930 se înscrie la Oxford University (Brasenose College), unde studiază mai întâi ştiinţele naturii, iar din 1932, literatura engleză, luându-şi licenţa în 1935.  

Beznă clară a primit James Tait Black Memorial Prize. În 1983, William Golding a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului Nobel: „pentru romanele sale care, cu perspectiva clară a artei narative realiste şi cu diversitatea şi universalitatea mitului, iluminează condiţia umană în lumea de astăzi“.

Un roman misterios şi complex, Beznă clară e povestea lui Matty, un băieţel care scapă ca prin minune dintr-un bombardament în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rămânând însă oribil mutilat pentru tot restul vieţii. Ducând o existenţă complicată, respins de oameni din cauza înfăţişării sale şi fără nici un sprijin, Matty trăieşte experienţe extrasenzoriale care îl conving că menirea sa în lume e una specială. Treptat, cei din jurul lui ajung să-l perceapă ca pe un sfânt şi vor să-l urmeze. Frecventând anticariatul lui Sim Goodchild, el le observă acolo pe cele două surori gemene, Toni şi Sophy Stanhope, a căror pornire spre violenţă şi rău datează încă din copilărie: încep prin a chinui animale, iar Sophy sfârşeşte prin a pune la cale răpirea şi chiar uciderea absurdă prin gratuitatea sa a unui băiat. Un roman despre violenţă şi nebunie, despre căile neaşteptate prin care o fiinţă părând să fi pierdut totul reuşeşte să regăsească lumina.

Sincer, am să-ncep această recenzie prin a afirma că aceasta este prima carte scrisă de către scriitorul William Golding, pe care o citesc. Poate nu a fost tocmai alegerea potrivită, deoarece, în egală măsură, așa cum a fost și prima carte citită, tind să cred că nu am să-ncerc o a doua cât de curând. De ce? Nu a fost o lectură pe placul meu, mi s-a părut că abundă de detalii - nesemnificative, la o adică. Și totul parcă se lungea, căpăta nuanțe plictisitoare, fără a trece prea rapid la ce urmează să se întâmple. Dar da, am reușit să văd faptul că Golding încerca să creeze o anume culoare locală, să contureze cât mai bine atmosfera, condițiile, toate alea care să-l introducă pe cititor mai bine în lumea cărții și să-l atașeze de universul său ficțional. Ok, am zis, haide s-o citesc în continuare, am să mă obișnuiesc în cele din urmă. Singura problemă, dragi cititori, este că n-a fost așa. M-am chinuit s-o citesc, drept să vă spun, că am eu o chestie, nu pot lăsa o carte (decât de fooooarte puține ori) dacă nu o citesc complet, chit că nu-mi place. Și na, i-am oferit timpul meu, atât cât l-am avut.

Oricum, chiar nu este o carte pe care s-o încadrez în lecturile mele preferate, de suflet, dar nu este nici o carte de duzină. Golding chiar scrie bine, scrie cu detaliu, scrie cu viață & suflet, iar romanul de față, Beznă clară, este un roman al suferinței, al durerii, este un roman despre viață și despre cum destinul, irefutabil, te poate duce pe căi pe care n-ai fi crezut vreodată că poți ajunge, pe căi pe care n-ai fi crezut vreodată că o să le colinzi. Sincer, cred că am să fiu ambiguu în această recenzie, dar această carte mi-a plăcut la fel de mult pe cât mi-a și displăcut. Mi-au plăcut mult aventurile lui Matty, mi-a plăcut enorm de Sophy și Tony Stanhope - Golding are un simț al personajelor cum rar am întâlnit la alți autori, le tratează pe un picior de respect aparte sau, dimpotrivă, pe o treaptă a decăderii inevitabile. Beznă clară este un roman diferit, este un roman nebun, al contingenței ființei umane. Dincolo de toate acestea, un roman al speranței, în care viața pulsează din fiecare pagină, din care bezna clară, un oximoron pe care, cu siguranță, am să-l țin minte, și care într-adevăr are o însemnătate aparte, se infiltrează în viața fiecărui personaj, cu sau fără voia acestuia. Primejdiile sunt la orice pas, durerile pulsează ca o rană, oamenii se vânează precum animalele, mânați de dorințe ascunse și nepotrivite. 

Romanul lui Golding este de o forță elementală, morbidă aproape - titlul, Beznă clară, pare a trimite o energie profundă, din adâncurile răului. Visceralitatea lui Golding este una poetică, efervescentă, complexă. Din această privință, romanul este plin de diferite simboluri, idei biblice, idei care, de fapt, chiar ar putea fi greu de înghițit de către alții, greu de acceptat etc. Eu n-am probleme, sunt deschis la chestiile de genul - pe mine, ce mă deranjează cel mai mult într-o carte este limbajul vulgar, exacerbat de vulgar. Aici, nu, n-a fost cazul. Dar au fost alte aspecte care m-au făcut să dau acestui roman doar trei steluțe - și, hai să fim serioși, trei steluțe nu-s puține, e mai mult de jumătate. 

Concluzionând, n-a fost un roman tocmai rău, a fost ok, în schimb a fost o lectură greoaie care m-a cam solicitat. Și, na, vă dați seama că nu caut, în această perioadă, lecturi de acest gen. Dar poate, cândva, am să revin asupra ei și-am să văd ce mi-a scăpat, la ce n-am fost atent. Poate acestea au fost, de fapt, elementele definitorii ale romanului Beznă clară, cele care cu adevărat contau. Până atunci, ma să iau o pauză de la William Golding, am stau pe margine și-am să aștept momentul în care o să am curajul să-i încerc alt roman. Și-am auzit lucruri foarte interesante privitoare la Împăratul muștelor. Dacă l-ați citit, vă rog să-mi lăsați o părere. Sau, de fapt, dacă ați citit orice altă carte a autorului (sau chiar aceasta), cum vi s-a părut?

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor!

 

Misterul fetei din zăpadă, de Danya Kukafka - Recenzie

„Când i-au spus că Lucinda Hayes era moartă, Cameron s-a gândit la omoplații ei și la cum îi încadrau spinarea goală, ca doi plămâni nemișcați.”

Editura: RAO

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 336

Anul apriției: 2017 

Traducere din limba engleză: Liliana Pelici (Lingua Tradom)

Danya Kukafka este absolventă a New York University Gallatin School of Individualized Study. Ea lucrează ca editor asistent la Riverhead Books. Misterul fetei din zăpadă este primul ei roman.

Cine ești când nu te urmărește nimeni?

Când Lucinda Hayes, o liceană îndrăgită de toată lumea, este găsită moartă, toţi cei apropiaţi din Colorado sunt afectaţi, printre care băiatul care a iubit-o cel mai mult şi o fată care voia o viaţă perfectă. Ba chiar şi detectivul care ancheta crima. În urma tragediei, aceste trei personaje remarcabile – Cameron, Jade şi Russ – trebuie să se confrunte fiecare cu secretele lui întunecate pentru a găsi consolare, adevărul, sau amândouă.

„Lucinda era moartă și amintirea asta se așternea peste case ca o zăpadă de noaptea trecută. La început, căzu încet și, în scurt timp avea să se topească ușor și firesc. Dar nu pentru Cameron: Lucinda era moartă și amintirea ei îi lovea coapsele tot timpul, ca niște valuri înghețate ale oceanului. Putea doar să se cufunde în adâncul lor. Tot mai adânc, până când adevărul îi gâlgâia în gură, sărat, mizerabil. Tot mai adânc, până când nu mai avea niciun rost să caute țărmurile, deoarece știa că Lucinda nu va sta pe ele.”

Dap, ați ghicit, încă o carte de la Editura RAO, cărora le mulțumesc enorm de mult că mi-au trimis-o, pe care am citit-o, să zic așa, dintr-o înghițitură. Încă o carte despre care nu știam nimic, dar pe care o mai văzusem în lumea online, coperta atrăgându-mi de fiecare dată atenția (drept să fiu, chiar e o copertă inspirată și relevantă în ceea ce privește ce înseamnă, de fapt, această carte). Am început să citesc cartea această încă din ziua în care am primit-o, la nici două ore după ce m-a sunat curierul și mi-a spus că are un colet pentru mine - din acel moment, n-am mai fost în stare să mă dedic altei lecturi, altui roman, sau să fac orice altceva, până nu am dat gata prima parte a acestei cărți. Serios, pur și simplu am fost captiv în lumea creată de Danya Kukafka, o lume atât de misteroasă, atât de reală și palpabilă încât am avut impresia că, dacă n-ar fi fost o carte, această carte s-ar fi putut derula, oricând, pe sub ochii mei, în lumea aceasta, printre vecinii mei și prietenii mei dragi. Și da, chiar mi-a plăcut, drept care i-am oferit cinci sincere steluțe pe Goodreads; i-aș fi dat mai multe, pe toate de pe cer, dar ăsta este maximul.

Cameron. Jade. Russ. Trei personaje care fac din această carte o lectură extrem de interesantă, o lectură diferită de multe cărți de acest gen: dacă, în primă instanță, Misterul fetei din zăpadă pare a fi un roman polițist (chiar titlul îți sugerează acest lucru - mister), ei, bine, de fapt treaba nu stă chiar așa: Danya Kukafka a reușit să îmbine multe trăsături în acest roman, a băgat dramă, thriller, a alternat între acțiune și psihologie, puțin din genul crime și muuuultă, foarte multă psihologie umană - lucrul cel mai de preț, pentru mine, într-un roman bun. Nu am să vorbesc despre acțiune - cred că repet lucrul acesta în fiecare recenzie pe care o fac - pentru că aș strica totul; spoilerele nu-și au rostul, nu obișnuiesc să fac asta niciodată, eu doar vreau să-mi spun părerea privitoare la o anumită carte. Cu alte cuvinte, tot ce scrie aici este prin excelență subiectiv, reprezentând maniera în care eu am perceput cartea, maniera în care m-am aventurat în ea, felul în care m-am regăsit la sfârșitul ultimului rând al ei, cum am rezonat cu personajele și tot ce mi-a transmis. Trăgând o linie, concluzionând, vă pot spune că, pentru mine, Misterul fetei din zăpadă a fost, de fapt, ca un poem: a pornit ușor, trecându-mă prin zeci de stări, cu pagini care mi-au oferit timpul de a respira, de a-mi trage sufletul, cu metafore frumos și subtil conturate, cu emoții & trăiri, într-o atmosferă totuși puțin apăsătoare - toate acestea pregătindu-mă, de fapt, pentru finalul neașteptat, venit ca un knock-out. Și, Doamne, cât de mult iubesc cărțile care mă surprind și nu mă lasă să speculez ce urmează să se întâmple, cine e criminalul și ce l-a împins să facă asta. Felicitări, Kukafka, you got me here!

„- Mai ții minte când eram mici și doar cântecele pop și moartea animalelor de companie ne frângeau inimile? (...) Când eram atât de mici și de proști, că ne petreceam toată ziua explorând un petec de iarbă dintr-un câmp deschis, săpând după insecte... (...) Mă recunoști, nu-i așa? Încă suntem aceeași copii. Bineînțeles, facem mai puține concursuri de mâncat frișcă. Ne șoptim mai puțin la ureche. Însă suntem aceeași. (...) Întotdeauna vom fi aceeași.”

Să-ncepem cu Cameron - de-acum, unul dintre cele mai dragi personaje pentru mine. Cât m-am regăsit în Cameron, numai eu știu. Da, el a iubit-o pe Lucinda Hayes, da, avea visuri cu ea, avea o lume a lui în care existau doar ei doi, și-ar fi fost fericiți, și-ar fi fost împliniți, totul în pace și armonie. A iubit-o atât de mult încât, în nopțile târzii, nu se sătura ore întregi pur și simplu să o privească pe fereastră, ea neștiind asta, hrănindu-se doar cu imaginea ei tânără și perfectă. Dar drama, evident, că există și-o dramă, constă în faptul că această iubire nu era una împărtășită, era o iubire singulară, dureroasă, neputincioasă - din umbră, Cameron privea către un ideal, deși avea certitudinea că niciodată, dar niciodată, Lucinda, fata cu părul de stele, cu pielea întinsă pe trup ca o coardă, cu buzele de trandafir înflorit, nu va fi a lui. Trist, tell her you love her, maybe she loves you too - pe viitor, Cameron, ca sfat prietenesc, să ții minte. Viața e prea scurtă ca să dai înapoi, dar pentru cei care se iubesc, viața înseamnă eternitatea. Și-acum, mai mult ca oricând, Lucinda fiind moartă, în inima lui Cameron explodează un vulcan al durerii, pe care cu greu și-l poate stăpâni. Este extrem de interesant să urmărești, de-a lungul lecturii, gândurile acestuia, emoțiile lui, toate amintirile cu și despre Lucinda, toate visurile pe care nu le-a împărtășit vreodată cuiva și pe care nu a reușit să le împărtășească ei. Toate idealurile care, din păcate, nu se vor materializa vreodată. Și totuși o fi el cel care i-a luat viața Lucindei?

„În somn, Lucinda era perfectă și curată, o umflătură care respira sub pături - nu îndrăzni s-o atingă, pentru că era perfectă și dulce. Ar fi vrut să-și facă palma căuș pe rotunjimile ei, să-i simtă toate liniile corpului, să-și apese limba pe acel punct dulce dintre gâtul ei și claviculă. Voia să le unească într-un fel de sudoare. Să fie aerul care-i ieșea fără efort din plămâni, bucata de plapumă strânsă în pumnul ei, voia să se târască într-un colțișor din interiorul ei și să trăiască în tihnă acolo unde nu l-ar fi găsit nimeni.

Spera ca fiecare om să simtă o asemenea dragoste, măcar o dată în viață. Fiecare persoană o merita. Își închipui toate familiile din toate casele din cartier, acoperișurile din șindrilă roșie înălțându-se spre munți, toți oamenii din acel orășel trist, cei buni, cei răi, cei singuratici: ar fi vrut să le ofere tuturor asta.

Deveni unul dintre picioarele patului Lucindei, drept și solid.”

Jade. Pe Jade pot să spun că am urât-o. Serios. Mă enerva să citesc perspectiva ei, deși e un personaj extrem de important în această carte. O uram pe Jade pentru că ea o ura pe Lucinda, iar moartea ei nu însemna, de fapt, prea mult pentru ea. Jade credea că viața Lucindei era perfectă: și, ca să fiu sincer, chiar așa era (insert descriere clișeică din cărți a vieților perfecte ale adolescenților). Dar parcă ascundea ceva, așa, îi citeam gândurile lui Jade și parcă toate erau cuprinse de un sentiment al vinovăției, al culpabilității. Să fi fost ea cea care a vrut să scape de Lucinda? Era prea invidioasă pe ea, pe frumusețea ei, pe popularitatea ei? Nu vă zic, bineînțeles, vă spot doar că Jade este un personaj misterior, un personaj al luminilor și umbrelor - deși anumite lucruri spuse de ea (și chiar făcute) ar depăși limitele eticii, e foarte interesant modul în care, deopotrivă, reușește să aducă argumentele potrivite pentru a justifica cele spuse și făcute. Apoi, Russ, inspectorul care se ocupă de caz: aici, credeți-mă, în perspectiva lui (cred că am uitat să menționez, dar probabil v-ați dat seama - această carte este prezentată din trei perspective - a lui Cameron, a lui Jade și a lui Russ, fiecare având rolul său în întregirea poveștii și universului literar) se regăsesc multe aspecte privitoare la viața reală, cea de zi de zi: ni se prezintă viața lui personală, o relație epuizată, anihilată, în care pare că doar respectul a mai rămas, iubirea luându-și concediu permanent. Nu știu, m-a durut, drept să fiu, povestea lui Russ, chiar dacă nu ăsta era centrul acestui roman - aici, încă un punct în plus pentru Danya Kakafka, care nu s-a axat doar pe „un fir epic”, ci a purtat cititorul pe mai multe planuri - fără să riște, astfel, să plictisească. 

„(...) și totul era bine pentru că ne cunoșteam unul pe celălalt. Voiam să ne petrecem zilele împreună. N-aveam limite și radiam de fericire amândoi.

Se năștea o constelație.”

Un roman bun, extrem de bun, pe care îl recomand cu drag tuturor celor care vor să citească ceva de calitate - Kakafka m-a surprins într-un mod plăcut scriind o carte de debut atât de bună. Stilul autoarei este unul visceral, direct, sincer, emoțiile par a veni fix din sufletul ei, sunt transmise cu căldură, într-o manieră efervescentă, lirică - în acest roman, iubirea joacă, în cele din urmă, un rol viral: totul vine din iubire, viața, tristețea, chiar și moartea, durerea, invidia. Iubirea care, în cele din urmă, eliberează, te poartă pe drumuri pe care n-ai fi crezut vreodată că poți umbla și ajunge - îți întregește ființa și te contopește cu infinitul. Jade. Cameron. Russ. Trei persoanje în care speranța, cu particularitățile ei, pulsează ca o a doua inimă. În final, cele trei personaje își definitivează destinul, își aleg calea și au să trăiască, de-acum înainte, o eternitate între paginile acestei cărți minunate.

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Misterul fetei din zăpadă. Din câte știu, a apărut și film, și abia aștept să văd și filmul și să revin, poate, cu o paralele între cele două - carte versus film. Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de un weekend liniștit. 

Noutăți de la Grupul Editorial Corint- Corint Junior

Salutare,

Și nu, în cele din urmă, cărți pentru copii și prichindei (și, evident, nu numai):

Noutăți Corint Junior

1. Enciclopedia pentru copii 

Anca Sigartău recomandă: https://www.youtube.com/watch?v=d_SpDYfpTpI

Secretul unei educatii solide este accesul la informatii, iar Enciclopedia pentru copii este o carte de referință. Ideal ca ajutor la teme sau doar pentru a fi răsfoit în timpul liber, acest volum oferă informații din domenii extrem de diverse: Geografie, Istorie, Știință, Tehnologie, Corpul uman.Textul conține informatii foarte interesante și sunt prezente fotografii și desene atrăgătoare. Rezultatul este o enciclopedie minunată, care îi va atrage, fără îndoială, pe copiii curioși.Anca Sigartău, actriță renumită în România și străinătate, joacă în piese de teatru şi în filme, traduce şi regizează, a pus în scenă un spectacol pentru copii până la 3 ani şi, în plus, este îndrăgostită de muzică.Colaborează cu Teatrul Metropolis, jucând de-a lungul timpului sute de roluri. De câțiva ani se ocupă de regizarea dublajelor în limba română pentru desenele animate realizate de Disney și interpretează vocile unor personaje în aceste desene animate.

2. Fantomele din Hanul Pungașilor, de Kate Milford

Milo, copilul adoptat al administratorilor unui han frecventat de contrabandiști, așteaptă cu nerăbdare bucuria aceea specială care se instalează înaintea sărbătorilor de iarnă. Dar nu e deloc zăpadă, și e greu să intri în atmosfera vacanței de iarnă atunci când tot ce ai la îndemână e o amărâtă de chiciură. Apoi mai e și solitarul musafir de la hanul părinților săi, un student la Arte care pare hotărât să nu plece de la han până nu desenează absolut toate vitraliile. Milo nu își dorește decât o vacanță de iarnă la fel ca cea de anul trecut, când casa lor era plină de musafiri secretoși și mistere neașteptate. Nu există însă nicio șansă ca toate lucrurile acelea să se întâmple din nou. Dar chiar atunci se aude soneria…Kate Milford a scris mai multe romane devenite bestselleruri New York Times, printre care Misterul din hanul pungașilor apărut, în traducere, la Editura Corint Junior.



3. Benji Franklin. Cum să devii mai bogat (și să construiești rachete superputernice!), de Raymond Bean

După ce creează o revoluționară aplicație pentru calculatoare, Benjamin „Benji“ Franklin devine MILIARDAR! Mogulul de numai doisprezece ani are acum lumea la picioare. Dar când un asteroid amenință Pământul, Benji va avea nevoie de ı̂ntreaga lui avuție (și de o rachetă superputernică!) pentru a evita un dezastru planetar. Scriitorul Raymond Bean este autorul seriei de bestselleruri Sweet Farts și School Is A Nightmare.