sâmbătă, 31 martie 2018

„Beznă clară”, de William Golding- Recenzie


 
Editura: Humanitas
Rating: 3 din 5 steluțe
Anul apariției: 2014
Număr de pagini: 312
Traducere: Iulia Gorzo

Scriitorul britanic William Golding s-a născut pe 19 septembrie 1911 la St. Columb Minor, Cornwall. Scrie povestiri de la vârsta de şapte ani. Urmează Grammar School din Marlborough, Wiltshire, iar în 1930 se înscrie la Oxford University (Brasenose College), unde studiază mai întâi ştiinţele naturii, iar din 1932, literatura engleză, luându-şi licenţa în 1935.  

Beznă clară a primit James Tait Black Memorial Prize. În 1983, William Golding a fost recompensat cu Premiul Nobel pentru literatură. Motivaţia juriului Nobel: „pentru romanele sale care, cu perspectiva clară a artei narative realiste şi cu diversitatea şi universalitatea mitului, iluminează condiţia umană în lumea de astăzi“.

Un roman misterios şi complex, Beznă clară e povestea lui Matty, un băieţel care scapă ca prin minune dintr-un bombardament în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, rămânând însă oribil mutilat pentru tot restul vieţii. Ducând o existenţă complicată, respins de oameni din cauza înfăţişării sale şi fără nici un sprijin, Matty trăieşte experienţe extrasenzoriale care îl conving că menirea sa în lume e una specială. Treptat, cei din jurul lui ajung să-l perceapă ca pe un sfânt şi vor să-l urmeze. Frecventând anticariatul lui Sim Goodchild, el le observă acolo pe cele două surori gemene, Toni şi Sophy Stanhope, a căror pornire spre violenţă şi rău datează încă din copilărie: încep prin a chinui animale, iar Sophy sfârşeşte prin a pune la cale răpirea şi chiar uciderea absurdă prin gratuitatea sa a unui băiat. Un roman despre violenţă şi nebunie, despre căile neaşteptate prin care o fiinţă părând să fi pierdut totul reuşeşte să regăsească lumina.

Sincer, am să-ncep această recenzie prin a afirma că aceasta este prima carte scrisă de către scriitorul William Golding, pe care o citesc. Poate nu a fost tocmai alegerea potrivită, deoarece, în egală măsură, așa cum a fost și prima carte citită, tind să cred că nu am să-ncerc o a doua cât de curând. De ce? Nu a fost o lectură pe placul meu, mi s-a părut că abundă de detalii - nesemnificative, la o adică. Și totul parcă se lungea, căpăta nuanțe plictisitoare, fără a trece prea rapid la ce urmează să se întâmple. Dar da, am reușit să văd faptul că Golding încerca să creeze o anume culoare locală, să contureze cât mai bine atmosfera, condițiile, toate alea care să-l introducă pe cititor mai bine în lumea cărții și să-l atașeze de universul său ficțional. Ok, am zis, haide s-o citesc în continuare, am să mă obișnuiesc în cele din urmă. Singura problemă, dragi cititori, este că n-a fost așa. M-am chinuit s-o citesc, drept să vă spun, că am eu o chestie, nu pot lăsa o carte (decât de fooooarte puține ori) dacă nu o citesc complet, chit că nu-mi place. Și na, i-am oferit timpul meu, atât cât l-am avut.

Oricum, chiar nu este o carte pe care s-o încadrez în lecturile mele preferate, de suflet, dar nu este nici o carte de duzină. Golding chiar scrie bine, scrie cu detaliu, scrie cu viață & suflet, iar romanul de față, Beznă clară, este un roman al suferinței, al durerii, este un roman despre viață și despre cum destinul, irefutabil, te poate duce pe căi pe care n-ai fi crezut vreodată că poți ajunge, pe căi pe care n-ai fi crezut vreodată că o să le colinzi. Sincer, cred că am să fiu ambiguu în această recenzie, dar această carte mi-a plăcut la fel de mult pe cât mi-a și displăcut. Mi-au plăcut mult aventurile lui Matty, mi-a plăcut enorm de Sophy și Tony Stanhope - Golding are un simț al personajelor cum rar am întâlnit la alți autori, le tratează pe un picior de respect aparte sau, dimpotrivă, pe o treaptă a decăderii inevitabile. Beznă clară este un roman diferit, este un roman nebun, al contingenței ființei umane. Dincolo de toate acestea, un roman al speranței, în care viața pulsează din fiecare pagină, din care bezna clară, un oximoron pe care, cu siguranță, am să-l țin minte, și care într-adevăr are o însemnătate aparte, se infiltrează în viața fiecărui personaj, cu sau fără voia acestuia. Primejdiile sunt la orice pas, durerile pulsează ca o rană, oamenii se vânează precum animalele, mânați de dorințe ascunse și nepotrivite. 

Romanul lui Golding este de o forță elementală, morbidă aproape - titlul, Beznă clară, pare a trimite o energie profundă, din adâncurile răului. Visceralitatea lui Golding este una poetică, efervescentă, complexă. Din această privință, romanul este plin de diferite simboluri, idei biblice, idei care, de fapt, chiar ar putea fi greu de înghițit de către alții, greu de acceptat etc. Eu n-am probleme, sunt deschis la chestiile de genul - pe mine, ce mă deranjează cel mai mult într-o carte este limbajul vulgar, exacerbat de vulgar. Aici, nu, n-a fost cazul. Dar au fost alte aspecte care m-au făcut să dau acestui roman doar trei steluțe - și, hai să fim serioși, trei steluțe nu-s puține, e mai mult de jumătate. 

Concluzionând, n-a fost un roman tocmai rău, a fost ok, în schimb a fost o lectură greoaie care m-a cam solicitat. Și, na, vă dați seama că nu caut, în această perioadă, lecturi de acest gen. Dar poate, cândva, am să revin asupra ei și-am să văd ce mi-a scăpat, la ce n-am fost atent. Poate acestea au fost, de fapt, elementele definitorii ale romanului Beznă clară, cele care cu adevărat contau. Până atunci, ma să iau o pauză de la William Golding, am stau pe margine și-am să aștept momentul în care o să am curajul să-i încerc alt roman. Și-am auzit lucruri foarte interesante privitoare la Împăratul muștelor. Dacă l-ați citit, vă rog să-mi lăsați o părere. Sau, de fapt, dacă ați citit orice altă carte a autorului (sau chiar aceasta), cum vi s-a părut?

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor!
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu