Editura: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 200
Anul apariției: 2017
Traducere: Ioana Avădani
„(...) dar, să fiu cinstit, ori de câte ori intram în lumea lui Gorsky îmi pierdeam reperele, ca și cum banii ar fi creat propria lor cameră de decompresiune în care legile gravitației încetau să se mai aplice.”
Vesna Goldsworthy s-a născut la Belgrad în 1961, unde a locuit până în 1986, când s-a căsătorit cu un diplomat britanic și s-a stabilit la Londra. Aici a lucrat mai întâi la BBC World Service, apoi a îmbrățișat cariera academică. În prezent, predă literatură și scriere creativă la University of Exeter și la University of East Anglia. Este autoarea a cinci cărți, traduse în mai multe țari și recompensate cu premii literare. A debutat în 1998 cu volumul Inventing Ruritania: The Imperialism of the Imagination, recunoscut drept o contribuție esențială la studiul Balcanilor și al identității europene. Cartea examinează versiunea ficționalizată a Balcanilor și stereotipurile occidentale legate de această regiune prin lentila literaturii britanice de la Byron încoace. Chernobyl Strawberries, care a apărut în 2005 și a avut un succes răsunător, poate fi considerat, dincolo de amintirile din copilărie și adolescență trăite în „epoca de aur“ a socialismului iugoslav, un pandant la volumul anterior, prin relevarea atitudinii sârbilor față de occidentali și, mai ales, față de britanici. Volumul de poezii The Angel of Salonika, care l-a făcut pe J.M. Coetzee s-o numească pe Vesna Goldsworthy „o bine-venită nouă voce în poezia de limbă engleză“ și i-a adus acesteia Crashaw Prize, a fost nominalizat printre cele mai bune cărți de poezie ale anului 2011 în The Times. Primul ei roman, Marele Gorsky (Gorsky; Humanitas Fiction, 2017), publicat în 2015, este bestseller internațional. În 2018 îi apare romanul Monsieur Karenin (Monsieur Ka; Humanitas Fiction, 2019), primit cu entuziasm de critică și de public.
„- În orașul ăsta te obișnuiești cu banii, adăugă, dar banii lui Gorsky sunt dincolo de orice vis de înavuțire. Nimeni nu știe exact cum i-a făcut.”
Marele Gorsky este flamboaianta poveste pereche a romanului-cult Marele Gatsby, a cărui acțiune e acum strămutată în Londra secolului XXI, cu nimic mai puțin spectaculoasă și mai puțin efervescentă decât New Yorkul din anii nebuni ai epocii jazzului. Romanul a fost nominalizat, în 2015, la Bailey's Women Prize for Fiction, fiind bestseller în Marea Britanie și în alte 15 țări. Într-o după-amiază londoneză ploioasă, în vechiul cartier Chelsea, un oligarh rus fermecător, Gorsky, intră într-o librărie modestă și oferă pentru reamenajarea ei prima dintr-o serie de sume uriașe. Pentru acei bani, Nikola, librarul plictisit, dar cu o minte și o cultură strălucite, trebuie să-i alcătuiască oligarhului o bibliotecă personală impresionantă. Aceasta va fi instalată în casa de dimensiunile unui palat pe care Gorsky se întâmplă să o reconstruiască chiar lângă modesta locuința a librarului. Gorsky îi cere lui Nikola să adune o colecție plină de gust de titluri din literatura rusă, pe care intenționează să o ofere marii sale iubiri de altădată, Natalia, regăsită la Londra. Pasiunea oligarhului pentru frumoasa acum măritată cu un englez e mai mare chiar decât averea sa inestimabilă, iar Nikola se va trezi târât el însuși într-o lume a opulenței, lăcomiei, sexului și crimei, în timp ce încearcă să-l ajute pe Gorsky să-și recapete dragostea pierdută.
„Se trezesc sevele. Noaptea, auzi vulpile urbane urlând ca niște bebeluși abandonați, clic-clacul tocurilor înalte pe trotuar, sunetul telefoanelor mobile și vocile saturate de râs alcoolizat și dorință carnală.”
„Gorsky, personajul central al romanului, le datorează la fel de mult celebrilor iubiți din literatura rusă, ca Oneghin, Vronski și Jivago, ca și lui Gatsby. Povestea mea e, de fapt, o poveste de iubire cu cărți”, este ceea ce însăși autoarea, Vesna Goldsworthy, afirmă - și, sincer, după ce am citit aceste rânduri, mi-am dat seama că, într-adevăr, n-aș fi putut interpreta altfel romanul de față - o poveste de iubire cu cărți, o odă închinată lecturii, în cele din urmă, și bucuriei existenței acestui lucru. Deși n-am fost niciodată fan al romanului Marele Gatsby, contrar opiniilor multor cititori (deși, trebuie să apreciez cât de colosal a fost sfârșitul romanului), mi-a plăcut extrem, dar extrem de mult Marele Gorsky, roman pe care este imposibil și improbabil să-l citești fără să te gândești, bineînțeles, la romanul lui F. Scott Fitzgerald. Totuși, părerea mea este că Goldsworthy scrie impecabil de frumos, impecabil de delicat, natural, real. Sincer, eu chiar nu înțeleg de ce are un rating așa de micuț pe Goodreads (în jur de 3,3, media rezultată în urma câtorva sute de voturi). Eu i-am dat cinci steluțe și, sincer, i-aș fi dat fără să mă gândesc mai multe; autoarea chiar a transmis exact ce a trebuit - și, sincer, pot suma totul cu acest citat: „Cândva, în timp, pierdusem și ultimul atom de invidie pe care am simțit-o față de el. Era mult prea strălucit pentru a fi atât de bogat și mult prea bogat pentru a fi fericit.”
„Cândva, în timp, pierdusem și ultimul atom de invidie pe care am simțit-o față de el. Era mult prea strălucit pentru a fi atât de bogat și mult prea bogat pentru a fi fericit.”
Nu am să vă vorbesc, evident, despre acțiunea romanului. Ce-i drept, nici nu cred că se pune accent pe acest lucru, deși, într-adevăr, există o conformație de tipul cauză-efect care se face întrevăzută cu greu - dar există. Cel mai mult mi-a plăcut să urmăresc evoluția relațiilor dintre personaje, să fiu atent la zbuciumările lor interioare, la ideile lor, sentimentele, la ceea ce, de fapt, le antrenează în decursul celor aproximativ două sute de pagini. Pentru mine, de fapt, nu acțiunile fac interesul imediat, ci sufletul personajelor, „fictivitatea” lor (că, nu?, în cele din urmă, cum zicea cineva, omul este cel mai fictiv), dar și felul în care reacționează, felul în care dau piept cu realitatea. Aici, cel mai mult mi-a plăcut să-l urmăresc pe Gorsky, să-i înțeleg caracterul impenetrabil, să reușesc să văd dincolo de costumul elegant, scump, de calitate pe care-l purta; să am acces la istoria sa, dar și la gândurile sale, la viața sa, în esență, tragică, dar nu banală; un nume, Gorsky, un nume puternic, dur, care capătă conotații misterioase în momentul în care zeci de întrebări se învârt în jurul său, întrebări fără răspuns, de ce, cum, cum a reușit, cum e posibil? Gorsky, un om cu o avere impresionantă, posesorul unor clădiri istorice, un om pentru care banii nu reprezintă o problemă dar, în cele din urmă, Gorsky, omul care e prea bogat pentru a putea fi fericit, prea splendid pentru a putea fi iubit, prea puternic pentru a putea iubi. E foarte interesant de urmărit acest personaj - pentru mine, unul, a manifestat o adevărată atracție ciudată, întrucât Goldsworthy a reușit să-l creioneze într-o manieră în care, în cele din urmă, Gorsky să fie foarte greu, din punct de vedere psihologic, cognitiv, accesibil. Așadar, un personaj puternic. Și, bineînțeles, nu doar el.
„Trupul se poate supune sufletului. Te poți naște bărbat, dar să devii femeie, poți să-ți tatuezi și să-ți perforezi pielea, să-ți schimbi culoarea părului și forma dinților și a nasului, poți să-ți mărești sau să-ți micșorezi sânii, să îți armonizezi aparența cu orice vrei tu să fii. Singurul lucru nepermis este să fii nefericit, mai ales dacă ești imigrant. Nefericirea este o formă de nerecunoștință, un abuz la adresa ospitalității.”
Marele Gorsky este o carte efervescentă, care deși are doar două sute de pagini (aproximativ), este destul de complexă. Personajele sunt bine conturate, puternice; acțiunea, în sine, este una dominată de întâmplări mai mult sau mai puțin relevante, dar care, în final, reiterează excepțional societatea actuală și timpurile actuale (actuale, bineînțeles, perioadei în care se petrece acțiunea din roman). Personajele pot fi duplicitare, pot ascunde secrete, pot avea un trecut tragic - mi-a plăcut, aici, să urmăresc evoluția relației lui Gorsky cu Natalia, și chiar a Nataliei cu Nikola, „librarul plictisit”. De altfel, romanul este relatat din perspectiva lui Nikola - astfel încât, dată fiind maniera romanistă abordată, punctul de vedere (limitat, evident) al acțiunii, emoțiilor și a tot ce presupune romanul, este doar al lui Nikola. Dar nu m-a deranjat, întrucât însuși Nikola este un om taciturn, meditativ, introspectiv - trece prin filtrul rațiunii și al gândirii, al emoțiilor și al trăirilor tot ce se întâmplă. Iar imaginea pe care ne-o oferă (fazual spus, imaginea) este una completă și desăvârșită. Și, în cele din urmă, strălucirea, efervescența romanului, toate acestea conturează destinul tragic al lui Gorsky, al cărui nume este spus în șoaptă, dar stăruiește pe buzele tuturor.
„Gorsky îți construia o casă ceva mai jos de noi și datoria noastră era să ne asigurăm că, în ziua în care ar fi fost gata să se mute, casa avea ce mai bună bibliotecă din Londra. Cea mai bună bibliotecă privată din Europa. Nu doar o bibliotecă obișnuită, ci una făcută pe măsura unui gentleman-intelectual rus, interesat de artă, literatură și călătorii, cu o aplecare spre limbile europene; una care ar fi trebuit să arate de parcă însuși Gorsky ar fi cumpărat toate cărțile acelea și le-ar fi citit de-a lungul multor ani sau - dacă nu - că avea cele mai serioase intenții să le citească.”
Mi-a plăcut, recunosc, chiar mi-a plăcut mult de tot. Am avut ocazia fabuloasă de a o întâlni, personal, pe autoarea romanului, pe Vesna Goldsworthy, în cadrul festivalului FILIT, organizat anual la noi în oraș, în Iași. Este un om tare frumos, și-aici fac referire și la valorile interioare pe care aceasta le are și le promovează. Nu citisem romanul, l-am cumpărat din impuls pentru că am vrut să-l am semnat, cu autograf. Dar îmi amintesc că (așa cum se obișnuiește) a citit, chiar în română, un fragment din cartea sa (drăguț, nu?) și am fost numaidecât atras de modalitatea ei de a scrie - și, sincer, cred că a și ales fragmentul potrivit, pentru că-mi amintesc că, încă de-atunci, a reușit să reliefeze întocmai misterul care se învârtea în jurul lui Gorsky). Așadar, eu chiar vi-l recomand, și mi-am dat seama, încă o dată, că nu trebuie să mă las influențat de anumite rating-uri de pe Goodreads (obișnuiam să fac asta) - bineînțeles, literatura e subiectivă, și dacă ceva nu mi-a plăcut mie, nu înseamnă că nu-ți va plăcea ție. Normal, și viceversa e viabilă. Vă doresc să aveți parte doar de lecturi pe placul vostru, pline de spor, plăcute și de un an care, poate, să repare ce, cu atâta măiestrie, a știut 2020 să strice. Spor în toate!
