Editura: Trei
Colecția: Eroscop
Rating: 4 din 5 steluțe
Anul apariției: 2010
Număr de pagini: 264
Traducere: Ana-Maria Tamaș
Pedro Juan Gutiérrez s-a născut în Matanzas, Cuba, la 27 ianuarie 1950. Jurnalist în presa audio-vizuală, ziarist la revista săptămânală Bohemia, editor, scriitor, pictor şi sculptor, Gutiérrez este o replică de tip cubanez a Marchizului de Sade, a lui Henry Miller, Rimbaud, Nabokov sau Bukovski. În ciuda succesului internaţional al romanului autobiografic Trilogie murdară la Havana şi a premiului Alfonso García Ramos, conferit în Spania (2000) romanului Animal tropical, cărţile lui Gutiérrez au fost mult timp interzise în Cuba. A mai scris: Carne de perro (pentru care i s-a acordat premiul Narrativa Sur del Mundo), El insaciable hombre arana, Nuestro GG en la Habana etc. Editura Trei a tradus şi publicat deja primele două romane din seria havaneză: Trilogie murdară la Havana (2007, Editura Trei, traducere de către Ana-Maria Tamaș) şi Animal tropical (2009, Editura Trei, traducere de către Ana-Maria Tamaș).
„(...) Își bău berea dușcă după dușcă. Parcă nu mai avea gust de oțet. Așa e viața. Omul se obișnuiește cu toată. Dacă în fiecare zi i se bagă pe gât rahatul, linguriță cu linguriță, la început o să-i vină să vomite, dar apoi chiar el o să ceară cu nesaț să i se dea lingurița lui cu rahat și-o să inventeze tot felul de șiretlicuri ca să poată să înghită două lingurițe în loc de una.”
Martor al accidentului căruia îi cad victime mama, bunica şi fratele său, Rey ajunge să fie internat într-o şcoală de corecţie. Puştiul fuge din recluziune şi devine unul dintre zecile de mii de vagabonzi ce colcăie pe străzile capitalei cubaneze. Învaţă să cerşească, să fure, să mintă, să înşele, să bea, să se drogheze, să se bată, dar mai cu seamă să-şi valorifice uriaşa potenţă sexuală. Homofob declarat, Rey, metamorfozat într-un amant regal, cucereşte inima şi epiderma mai tuturor femeilor cu care intră în relaţie. De unde şi porecla pompoasă de El Rey de La Habana, Regele Havanei: un rege al sexului dezlănţuit, un monarh al plăcerii orgasmice, un „cap încoronat” al scenei erotice. Unul dintre numeroşii regişori ai amantlâcului stradal, căci Havana, sub Castro, supravieţuieşte fie din activităţi securistice, fie din contrabandă cu rom, trabucuri şi, mai ales, sex. Lipsit de identitate socială, Rey are ca unică marcă individuală neobositu-i falus. La 17 ani, Regele Havanei nu ştie decât să vândă plăcere şi să fie întreţinut de numeroasele şi vremelnicele sale iubite. O carte concepută în stilul realismului magic, dar cu o estetică din care magia este repudiată, iar realismul supraevaluat. Un Gutiérrez de zile mari, sufocat de tristeţe şi condamnat să ne farmece prin fascinaţia pentru abisul decăderii omeneşti. „Aceasta este singura carte pe care am scris-o în transă, fără să ştiu ce avea să se întâmple două rânduri mai jos. Lucru ciudat! Am încercat de multe ori să-mi salvez personajul, pe Rey dar era tot mai evident că el nu şi-o dorea. Ultimele zile scriam fără să mă pot opri din plâns”, sunt vorbele autorului, și drept să vă spun, sunt de părere că reiterează întocmai ce am simțit și eu, ca cititor, în ultimele pagini ale cărții.
„- Mi-e foame.- Of, te-a răpus foamea. Nu mai vezi cum trebuie și nici nu înțelegi nimic. Uite, fii atent la mine. Îl cuprinse pe după umeri și îl strânse la piept cu prietenie. Trage o dușcă. Nu trebuie să mănânci. Trebuie doar să bei și uiți de necazuri. Nenoroc în dragoste, pagubă la bani, necaz de sănătate. Venim pe lume doar să suferim. Suntem pe Valea Plângerii.”
Am mai recenzat și această carte acum câțiva ani, am șters recenzia din considerente proprii, care vizează în principal faptul că, pe-atunci, nu scriam niște recenzii care să mă mulțumească (atât din punctul de vedere al recenzorului, cât și din cel al cititorului unui recenzii), niște recenzii care să contureze, întocmai, ceea ce vreau să transmit. Nici acum nu știu dacă reușesc s-o fac prea bine (nu știu cum sunt receptate recenziile pe care le scriu), însă știu că eu, unul, sunt mai mulțumit de felul în care scriu (ce ciudat, de fapt, să fii mulțumit de felul în care scrii; în fine). Așadar, am mai citit cartea aceasta acum câțiva ani; de fapt, am recitit, de curând, toate cărțile scrise de Pedro Juan Gutiérrez pe care le am în bibliotecă. Și, bineînțeles, după ani de experiențe cumulate, pot spune că le-am simțit altfel, le-am perceput altfel; le-am conferit o altă „dimensiune” acestor cărți care, oricum, au lăsat urme în experiența mea de cititor încă de când le-am citit prima dată. De ce spun asta? Pentru că și-acum, după ani buni, încă evit să vorbesc despre Pedro Juan Gutiérrez și să-l recomand oricui.
„- Ești un incult. Nu poate să vorbească omul cu tine. În fine, așa ești tu, necioplit. Ești un bădăran. Știi doar să te regulezi, să ejacuezi și gata... Băiețaș, când Dumnezeu o să te civilizezi?- Niciodată. Așa suntem noi, bărbații. Nu mâncărim aiurea, așa ca tine. Gura închisă, să nu intre musca.”
Este simplu: Pedro Juan Gutiérrez nu scrie pentru oricine. Nu. Cărțile sale sunt de-a dreptul obscure, din câte am observat, și cred că asta, într-o măsură, mă bucură: nu am mai văzut pe nimeni să le citească, nu le-am observat niciodată în blogosferă sau pe Instagram, la alți cititori. Nu. Și e ceva ciudat, sincer să fiu, pentru că simt ca și cum acest autor, cu toate cărțile sale, îmi aparține - e al meu - eu l-am descoperit. Și da, l-am recomandat doar câtorva persoane, însă, din câte am observat, cu greu i se mai găsesc cărțile; și-n această situație, evident, persoanele respective nu le-au citit. Și probabil nu o vor face; m-am oferit să le trimit, fiindcă, da, chiar voiam s-ajungă la ele. Dar au zis pas! Iarăși, nu-i bai; nu știți voi, de fapt, ce pierdeți! Nu vreau să fiu incisiv, nu vreau să fiu rău, dar uneori mă seacă faptul că sunt o mulțime de cărți bune care rămân în umbră, fiindcă tot apar cărți noi și, în general, lumea e înnebunită după noutăți. Da, și eu citesc apariții noi, dar nu uit niciodată să mă reîntorc din când în când la zecile de cărți din bibliotecă care au mai bine de zece ani de când popoesc pe rafturi. În fine, gata, că bat câmpii fără vreo finalitate.
„- (...) Vai, băiete, cât ești de neștiutor, Dumnezeule! Tu nu ești cubanez? Nu te-ai născut la Havana? Dar te-ai născut aici, în San Leopoldo, nici mai mult, nici mai puțin, în clocotul lumii.”
Așa, deci, Regele Havanei. Ce să spun despre Pedro Juan Gutiérrez și cartea sa? Nimic. N-am să spun nimic esențial. Voi spune doar că, pentru prima dată, am citit că citesc ceva cu adevărat real. Ceva atât de violent, atât de tragic, atât de dureros și ciudat, da, ciudat, ceva atât de irațional și neașteptat, totuși, de liric și profund. Ceva atât de bizar, grosolan, murdar, real, bolnav, sadic, de-a dreptul hazardat; realitatea pe care Pedro Juan Gutiérrez o înfățișează în cărțile sale este una absolut terifiantă, care te izbește prin luciditate, prin realismul violent al contextului social în care personajele (în speță, Rey, El Rey de La Habana) își duc traiul, și-ăla vai de capul lui, dominat de boală și sărăcie, dar debordând de pofte ale trupului și ahtiere sexuală. Nu știu cum să descriu proza lui Pedro Juan Gutiérrez, însă pot spune că este de un realism atât de senzual, și-asta nu în sensul romantic și patetic, pios, al cuvântului, ci în sensul unui erotism care depășește, uneori, limitele realului: personajul lui Pedro Juan este de-o virilitate enormă, monumentală, zeiască, capabil să satisfacă, 24 din 24, toate femeile din orașul în care trăiește, într-un cadru plin de jeg, purici, fecale, urină și umori urât mirositoare. În acest context, Rey trăiește doar ca să bea și să fumeze și să facă sex, iar asta pare să-i ajungă. Și totuși, în sufletul lui Rey nu poți regăsi decât durerile subtile ale pierderii, un fel de retragere în propria-i persoană, iar sexul și tot ce face el pare să nu reprezinte decât o modalitate de negare a realității în care trăiește. Pe mine, unul, anvergura fictivă a lui Rey m-a cutremurat. Și rămâne, în continuare, un personaj memorabil!
„Ah, totul murdar și în ruină. Mizerie. Oameni îngălați și gălăgioși, haimanale. Mulatrele proaspăt sosite din estul insulei, cu fundurile lor mari și provocatoare, dispuse la orice pentru trei-apatru peso. Minunat! Varadero era prea curat și frumos, prea liniștit, mut. Nu părea Cuba. «Aici se simte farmecul acestei lumi, ăsta-i locul meu», își zise. Regele Habanei din nou în împărăția lui.”
Pedro Juan Gutiérrez scrie despre sex. Da. Și-o face „fără perdea”, fără ocolișuri, și cred că mulți cititori ar putea fi ofensați, respingători în ceea ce privește acest stil de a scrie. Parcă citeam și mă gândeam că ce citesc este de-a dreptul scârbos, dar apoi mi-am dat seama cât de bine se potrivește felul în care Pedro Juan descrie astfel de scene, cu ceea ce de fapt se întâmplă. Nu-i loc de metafore frumoase și epitete subtile, nu-i loc de efervescențe artistice - nu. În proza lui Pedro Juan Gutiérrez, realitatea reprezintă o sursă infinită de ficțiune; că, până la urmă, ce-i mai fictiv decât sufletul uman, dacă nu însuși omul? Devenirea lui Rey urmărește un traseu sinuos - când ai impresia că o ia pe drumul cel bun, când o ia, iarăși, în jos, spre pierzanie, vicii și decădere. Eu n-am mai întâlnit un personaj care să-mi stârnească atât de multe întrebări, care să mă enerveze, deseori, atât de mult. Un personaj cu asemenea idealuri și credințe de viață. Cu astfel de gânduri, atât de plin de contradicții, care să-mi creeze, la fiecare capitol, o confuzie din ce în ce mai mare. Nu m-am chinuit să-l înțeleg, dar la sfârșitul cărții, când am citit ultima pagină, am pus cartea jos și am simțit cum mi se umezesc ochii. M-am gândit, atunci, șovăind, că în viața asta fiecare lucru își are urmările sale. Iar restul este o poveste scrisă atât de frumos pe cât a fost posibil. Și, uneori, lucrurile nu-s chiar atât de frumoase, ci sunt de-a dreptul dureroase.
„Trăia asemeni apei băltite, stătute, infectate, ce se evaporă în mijlocul celei mai scârboase putreziciuni. Și dispare.”
N-am să mai spun nimic, fiindcă n-are sens. Nu v-o recomand. În aceeași măsură, dacă o găsiți pe undeva, citiți-o. Asta, normal, dacă vreți. Nu vă cunosc gusturile, nici înclinațiile romaniste. Nici tagma literară pe care o citiți cel mai des și-n care găsiți confortul de care mulți dintre noi avem nevoie. Nu. Eu îl țin pe Pedro Juan Gutiérrez, cu cărțile sale, pentru mine. Și mă bucur tare mult că l-am descoperit, că l-am citit, că i-am făcut loc în biblioteca mea - credeți-mă, cele trei cărți ale sale chiar stau la loc de seamă. Și, așa cum după cinci ani am revenit asupra lor, cu siguranță, cândva în viitor, le voi reciti. Și, iarăși, sunt sigur că le voi simți diferit: mult potențat - mult mai intense și mult mai dureroase. Și, în aceeași măsură, mult mai reale! Să aveți doar lecturi frumoase și pline de spor, dragi cititori!