Esti frumoasa...

Ești frumoasă- știi de ce?

Pentru că de azi te văd altfel. 

Frumusețea ta este peste ceea ce poate spera un muritor să întâlnească. Ești femeia lânga care sunt mândru să fiu văzut pe stradă. Ochii tăi sunt porțile raiului meu, conturul fin al gurii tale este arcul de triumf așezat la intrarea celui mai frumos oraș din lume, citadela în care vreau să-mi petrec cele mai frumoase vacanțe. De fiecare dată când te aud, vibrațiile cristaline ale vocii tale rămân în mintea mea până când te aud din nou.

Ești frumoasă pentru că știi să-ți accepți imperfecțiunile și pentru că-ți dai seama că ridurile nu te îmbătrânesc, ci îți definesc trăsăturile. 

Ești frumoasă pentru că știi să râzi cu toată inima atunci când viața îți dă motive.

Ești frumoasă pentru că știi să ierți, să alinți, să iubești și să te oprești.

Ești frumoasă pentru că ai știut să oferi zâmbete acolo unde ai fost admonestată.

Câteva kilograme în plus nu te fac să fii mai puţin frumoasă şi nu-ţi fură din graţie, din gingăşie şi din eleganţă. - See more at: http://www.irinab.com/2014/03/esti-frumoasa-femeie-draga.html#sthash.G05e5yXp.dpuf

Câteva kilograme în plus nu te fac să fii mai puţin frumoasă şi nu-ţi fură din graţie, din gingăşie şi din eleganţă. - See more at: http://www.irinab.com/2014/03/esti-frumoasa-femeie-draga.html#sthash.G05e5yXp.dpuf

Ești frumoasă pentru că oricât de mult ți-a fost zguduită încrederea în tine, într-un colț de suflet ai păstrat 
mereu o rezervă.
 

Ești frumoasă pentru că atunci când ai plâns și ultimile lacrimi pe care le aveai, ai fluturat batista în aer și apoi le-ai șters puternic, văzându-ți de drum.

Ești frumoasă pentru că că razele Soarelui ce-ți cad pe pielea catifelată, purtate de vânt,  mor zâmbind.
Ești frumoasă pentru că nu cauți perfecțiunea, ci întregirea.

Ești frumoasă... Există un acord între tine și tine!

Pierduti in lume

Am învățat...

Am învățat totul, dar încă mai am de învățat și de cercetat.

Am învățat că trebuie să permit să fie ce-și dorește, tainic, sufletul meu.

Am învățat că trebuie să mă abandonez curgerii în iubire Divină, ce-mi dă permanent accesul la magia de a mă uimi.

Am învățat că trebuie să-mi descătușez porțile inimii, pentru ca fiecare particulă din Univers să se completeze, intim, cu mine.

Am învățat să am răbdare, sau, dacă nu, măcar să am impresia că o fac.

Am învățat să fiu optimist; lumea este mai frumoasă când am zâmbetul pe buze.

Am învățat să nu las furia să mă consume. O decizia proastă luată când ești calm, este mai bună decât o decizie proastă luată când ești nervos.

Am învățat că nu trebuie să dau vina pe trecutul meu pentru cine sunt în prezent, ci pe prezentul meu pentru cine voi fi în viitor. Nu genele, nu familia, nu banii, sunt motivul pentru care nu ești împlinit. Ai informația de care am nevoie la dispoziție, iar scuzele nu te vor face mai bun. 

Am învățat că sunt într-o bătălie cu mine însumi, nu cu oricine altcineva. Dacă ieri ai alergat un kilometru, astăzi vei alerga doi kilometri. Dacă ieri ai citit jumătate de oră, azi vei citi o oră.

Am învățat că nu trebuie să fiu original, ci autentic. 

Am învățat că nu trebuie să-mi petrec timpul și să-l irosesc cu oameni care „mă trag în jos” - nu uita, ești suma celor cinci oameni cu care petreci cel mai mult timp.

Am învățat să-mi asum unele lucruri.

Am învățat că indiferența provoacă răni profunde.

Am învățat să zâmbesc unui necunoscut, chiar dacă el nu-mi zâmbește.

Am învățat să nu judec cuțitul ce taie și frânghia ce leagă.

Am învățat că nu este rău să fii singur, ci, uneori, este chiar (mult) mai bine.

Am învățat că nu sunt, neapărat, cum doresc ceilalți să fiu... Ci cum îmi doresc eu să fiu.

Am învățat că, dacă nu ar fi existat cuvintele m-aș fi prăbuşit de mult, pentru că ele îmi hrănesc speranţele şi, atunci când totul pare făra rost, ele dau un sens lucrurilor banale.

Am învățat că îți poți cumpăra cele mai noi și în vogă haine, dar nu și eleganța.

Am învățat că poți cumpăra sexul, dar nu și dragostea.

Am învățat că poți cumpăra câte flori dorești, dar nu și puritatea.

Am învățat că, uneori, e bine să plângi.

Am învățat că eternitatea se măsoară, de fapt, în clipe.

Am învățat că bogăția cât de mult ai câștigat, ci cât de mult ai adunat.

Am învățat că, deși fluturii își măsoară fericirea și viața în clipe , tot reușesc să-și trăiască nemurirea. 

Am învățat că lucrurile făcute în grabă, chiar și cu entuziasm, nu au cum să îmi fie pe plac.

Despre timp am învățat că opt secunde pot fi un imens spațiu între mine și dorințele mele. Că, deși pare atât de puțin, încerc să măsor infinitul. Însă am învățat că o pot lua de la capăt. Că pot renunța la lucruri care mă fac fericit și îmi plac, fără ca lumea să se prăbușească și, astfel, pot construi un viitor din bucăți rupte din suflet, pentru alții. Și, da, am învățat că pot fi (și) altruist.

Am aflat, cu stupoare, că poți provoca durere și mândrie, în același timp, în inima aceleași persoane. Și, cu toate că unii oameni mă pot dezamăgi, pentru mine eu, mereu, eu voi fi cel mai bun, voi fi propriul meu erou, pentru că nu am să mă abat de la principiile mele și îmi voi continua drumul, mai plin de mine și de ură.

Despre ură am aflat că poate fi și utilă. Cel mai mult pentru mine și doar asupra mea se poate răsfrânge propria ură. Doar detestând fiecare lucru pe care îl fac, data viitoare îl voi face mai bine. Urăsc ceea ce fac, însă ceea ce fac, fac perfect, tocmai de aceea... Acest sentiment este al meu, doar al meu, nu îi afectează pe alții, însă mulți mă întreabă cum de pot zâmbi în fiecare dimineață. Cât de straniu ar suna să le spun că din cauza urii mele pot face asta.

Am învățat că trebuie să învăț. Mult, util și din ce în ce mai bine, pentru ce ce vor veni după mine. În fond, pentru ei îmi duc existența în fiecare zi.

„Mulți oameni încă nu au învățat că unul din principalele scopuri ale vieții este să ne bucurăm de ea.”  — Samuel Butler

Vă scriu de printre câteva zeci de ecuații și cuvinte străine. Sper că mesajul meu a asjuns cu bine la voi!

Vă mulțumesc pentru atenție!

Become who you are meant to be

Viața ta e în mâinile tale

Fii ceea ce vrei tu să fii, nu ceea ce vor să vadă alții. Fii fericit.

Vrei să fii fericit?

Atunci bucură-te de îmbrățișarea unui copilaș pe care nu-l cunoști de nici măcar un minut..

Bucură-te de oameni,

Dacă ei îți fac rău, zâmbește-le și îndreaptă-le pașii.

Vrei să fii fericit?

Lasă lucrurile să se întâmple așa cum e firesc, nu interveni în mecanica lor.

Lasă să se întâmple totul natural..

Nu pune la suflet ce îți spun ceilalți, nu plânge. Cu cât încerci să le arăți cum ești de fapt, cu atât se vor complica să „vadă” ceea ce vor ei, dominați și orbiți de ambiții.

Vrei să fii fericit?

Atunci, dimineața când te trezești, bucură-te de lumina Soarelui și zâmbește larg. Și adu-ți aminte că, uneori, oamenii adorm fără a se mai trezi. 

Nu fi diferit fără motiv. Însă, când ai o altă viziune, profită de ea. 

Refuză să iei parte la ceva ce denigrează oamenii... În special, pe tine!

Afla că și cel mai înalt copac poate fi tăiat.

Lasă bucuria vieții să te cuprindă.

Aspirația de a evolua este apanajul ființei umane. Nu te mulțumi cu puțin. Nu accepta mediocritatea. Permite-ți dorința de a te îmbunătăți, de a învăța iar și iar.

Elimină negativismul.

Nu căuta perfecțiunea, ci întregirea ființei. Ești frumos așa, nu există situații în care n-ai fost. Poate doar o întâmplare prost înțeleasă și niște spectatori orbi.

Învață să asculți. Nu cred că există situații în care ascultatul să fi deranjat pe cineva. Găsește valoarea fiecărei întâmplări din viață și manifestă recunoștință pentru ea.

E atât de frumos când totul se așează de la sine, când sclipirea din ochi se așează pe obrazul mâncat de timp!

Nu vei fi judecat niciodată de un alt om mai bun decât tine. Cei care te judecă, un rezultat al neputinței și mediocrității lor, văd în tine ceea ce ei nu vor fi și n-au fost niciodată.

Realizare, recunoștință, putere, frumusețe, apartenență, transformare, cunoaștere, ordine, dragoste și decizie- ceea ce rezultă este o imagine de ansamblu a modului în care tu îți valorifici viața în acest moment. Recunoașterea acestor valori te aduce mai aproape de sufletul tău. Această schiță este doar un pas pe calea cunoașterii de sine.

Învață... Pentru că învățarea continuă te ajută să crești mereu, să evoluezi, să fii mai mult și mai bine. 

Nu fi dezamăgit de eșec. Stelele care cad, nu pier, ele se așează pe alt cer. Nimic nu este nou sub soare, doar caută și cercetează.

Nu uita că timpul trece, nepăsător și rece, iar odată cu trecerea lui, unele lucruri devin imposibile!

Nu regreta viața pe care o trăiești! Regretă doar că, știind că poți, nu o trăiești cum vrei!

Trăiește iubind, pentru că iubind, trăiești!

Și, uneori, copile, să crești și să vezi și realitățile, nu numai visul!

Love liberates

În vise și în dragoste nu există imposibilități.

Dragostea, atât de puternică, atât de neașteptată încât lasă totul în urmă și oferă inimii gândire. Ce este dragostea? Doar un substantiv de genul feminin? Este doar „sentiment de afecțiune pentru cineva sau ceva; sentiment de afecțiune față de o persoană; iubire, amor” așa cum ne-o spune DEX-ul?

Dragostea ia naștere atunci când două suflete se împletesc strâns și decid să împartă împreună tristețile, fericirile, pământul și aerul, atunci când „NOI” înseamnă mai mult decât „EU”. Când iubești pe cineva, nu este deajuns să privești în ochii acelei persoane, ci trebuie să priviți amândoi în aceeași direcție. Este ca un tango care se dansează de la răsăritul soarelui și până la apusul lui. Cu pași spontani, neplănuiți, surprinzători și, totuși, eleganți. O îmbrățișare permanentă ce transcede spațiul și timpul, un vânt ce te poartă pe aripile sale în cele mai liniștite locuri. Dragostea unește două spirite în căutarea unor două cuvinte simple, dar, totuși, minunate: „Te iubesc!”. Și, totuși, fără automatisme lipsite de esență și substrat!

Dați-mi voie să vă prezint o micuță povestioară cu tâlc:

„Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.
Socrate i-a răspuns: Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei găsi, dar ţine cont că nu ai voie să faci decât o singură încercare. Platon l-a ascultat fără să crâcnească, şi s-a întors după o vreme fără a aduce nimic cu el.
Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lămurit: Atunci când am intrat în lanuri am zărit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit că poate voi găsi un altul şi mai maiestos, aşa că am mers mai departe. Am căutat în zadar după aceea, căci nu am aflat nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa că nu ţi-am mai adus vreunul.
Socrate i-a spus: Aceasta este dragostea.”

Frumos, nu? Dragostea e simplitatea esenței, e încredere și conduce spre desăvârșirea omului. Am învățat că dragostea mă eliberează vieții și încă continuă să facă asta. Subtil, rafinat și cu grijă, nici nu simt când se întâmplă asta, dar știu că se întâmplă. Ea nu doar ține și durează în timp, și atât- ăsta este egoul. Dragostea eliberează. Ea nu numai că leagă două suflete. Întotdeauna ne șoptește „Te iubesc. Te iubesc chiar dacă ești din China, Egipt, Somalia. Te iubesc chiar dacă ești în partea celaltă a orașului sau la marginea lui. Te iubesc chiar dacă ești Obama, Maica Tereza, Ussama ben Laden sau Ayman al-Zawahiri. Te iubesc chiar dacă nu mă accepți, chiar dacă încerci să-ți renegi valorile și chiar dacă nu ești mândru de ceea ce ești. Te iubesc chiar dacă nu iubești. Te iubesc. Aș vrea să fiu lângă tine. Să-mi înfășor brațele în jurul taliei tale firave. Să-ți șoptesc în ureche vorbe ce nu pot fi înțelese. Dar asta nu e posibil, așa că-ți ofer o formă particularizată a iubirii.”. Această formă particularizată este întocmai „jumătatea” pe care o căutăm și care ne caută, este jumătatea de aer pe care o respirăm, jumătatea de pas pe care îl facem în această cursă a vieții. Pentru a parcurge întocmai acest drum, avem nevoie de cealaltă jumătate de pas.

Nu iubi cu speranța de a fi iubit. Dragostea eliberează sufletul. Dragostea eliberează. Restul, e încă nescris. 

Și că tot a fost seara Învierii și încă îmi cade capul pe tastatură, vă urez un Paște cât mai fericit (și încerc să evit semi-clișeele pe care le-ați auzit și de la vecina de la doi, care, la patru dimineața, ascultă muzică religioasă- bine măcar că n-are bormașină) și plin de iubire! Vă mulțumesc pentru atenția acordată, sper că v-a plăcut!

Tineretea- o poveste fara sfarsit!

De când am învățat sensul cuvintelor și cum să le adaug, am început să privesc lucrurile altfel. Însă toate-mi croiesc un drum pândit de nebuni, de neadaptați și rău famați. Moartea face parte din delirul total, o ultimă înnebunire înainte de a pleca spre bizar și spre stele. Un ultim delir. Că, până la urmă, cândva, toți vom fi niște fantome... Și doar niște amintiri!

            Oriunde ai merge, îți duci poveștile cu tine. Le porți în pagini scrise cu pana sufletului, le îngrijești în așa fel încât să nu se rupă, dar timpul trece peste ele, nemilos și nepăsător, și sunt date uitării. Unele, însă, rezistă, căci nu există o singură poveste în sertarul interiorului tău, ci au fost cel puțin atâtea câte degete ai la o mână. Primul examen trecut cu brio, prima privire pătimașă, primii prieteni din liceu, părinții care te-au susținut la sfârșitul facultății și toate activitățile care ți-au condimentat viața de adolescent. Nu ești doar tu, un suflet cu două mâini, o inimă și doi ochi. Ești tot ceea ce ai făcut până în acest moment. Ești familia care te-a crescut, persoanele pe care le-ai iubit, lacrimile vărsate, ești timpul irosit, oamenii care au crezut în tine. Ești zâmbetul pe care îl afișezi, spontan și involuntar, unui necunoscut și care, în momentul următor, este uitat.

            Tinerețea e drumul acela plin de muzică, voie bună, plimbări cu prietenii. Glume, zâmbete, lacrimi. Pușculițe goale. E perioada în care amintirile se așează în rafturile goale și imense ale întâmplărilor. Momentul în care nimic nu ți se pare irealizabil, dar, cu toate acestea, câteodată îți este frică să încerci sau să mergi mai departe.

Îți cauți norocul în lume. Dai peste oportunități de tot felul și, curând, îți dai seama că te îndrăgostești de toate locurile pe care le vizitezi, de toate paginile pe care le răsfoiești și de toate florile ce se hrănesc cu sufletul pământului. Ești parte a evenimentelor, ai un suflet care poate schimba lumea: lucrurile mărunte fac diferența. Poți schimba lumea atunci când vei înțelege că „NOI” sună mai frumos și înseamnă mai mult decât „EU”, poți schimba lumea atunci când vei simți bucurie atunci când dăruiești, nu când primești, vei putea schimba lumea atunci când vei învăța să zâmbești și să vorbești frumos unui om care te-a deranjat, înțelegându-i stângăcia. Dacă vrei să schimbi lumea... iubește! Pentru că oamenii nu pot trăi fără iubire și nu sunt condamnați să rămână singuri. Mulți nu realizează importanța unui suflet pereche alături de care să împartă pământul, aerul, orizontul și viața și preferă să se arunce orbește în povești de iubire incerte. Iubirea nu este rațională și nu putem alege pe cine să iubim, iar la capătul luptelor dintre rațiune și inimă, inima este cea care ia decizia finală.

Trăiești povestea devenirii tale, pe care ai scris-o până în acest moment și pe care o scrii în acest moment. Alege opțiunea pe care o numește sufletul, nu pe cea rațională. Fii fericit, joacă-te, învață și citește. Iubește, zâmbește și încearcă să privești, întotdeauna, acea parte plină a paharului, și, când simți nevoia, plângi. Șterge întunericul din suflet, aprinde lumina speranței și pornește la drum. Înarmează-te cu ambiție, ia cu tine busola dualității și un creion. Să nu privești în urmă, alții vor fi întotdeauna acolo, gata oricând să te oprească și să te amăgească. Dar, cândva, tu vei fi în vârf iar ei la baza muntelui. Chiar și în asemenea circumstanțe, tot vor scanda răul, vor fi spuse minciuni și vor arăta cu degetul. Nu trebuie să plângi din cauza acelor umbre care te-au privat de soare. Rămâi mereu tânăr.

Mori tânăr.