Editura RAO la Târgul Internațional de Carte Bookfest 2019

Lansări de carte, întâlniri cu autorii și sesiuni de autografe la Bookfest

La Bookfest va avea loc prima întâlnire cu E. O. Chirovici, după apariția Cărții oglinzilor, primul său roman tradus în 39 de limbi și primit cu entuziasm atât de public, cât și de critica literară. Așadar, sâmbătă, 1 iunie, la ora 13.00, la standul Editurii RAO, va avea loc un eveniment dedicat celui mai tradus autor român și celei mai recente cărți publicate de acesta, Cartea secretelor, apărută în peste 20 de țării printre care Anglia, Olanda, Germania, Franța, România. Cititorii vor avea ocazia să-i pună întrebări, să afle mai multe despre viața unui scriitor pentru publicarea căruia mari edituri din Europa au licitat sume impresionante.

Iată ce scria Daily Telegraph la apariția Cărții secretelor în Anglia: „O colecție de scamatorii încântătoare... Dacă moda romanelor polițiste atât de minuțios construite pare să fi trecut, asta se întâmplă probabil și pentru că puțini scriitori sunt în stare să ofere astăzi ceea ce oferă Chirovici.” 

Invitat : actorul Horațiu Mălăele

Joi, 30 mai, se deschide seria evenimentelor dedicate cărților și autorilor lor cu volumul al doilea al Tratatului de istoriografie generală - Mitul ca izvor al istoriei, Alex Mihai Stoenescu. Vă așteptăm la ora 17.00, la standul Editurii RAO, împreună cu autorul și academician Răzvan Theodorescu la o discuție pornind de la ideea că lumea miturilor continuă să trăiască în omul modern și în sistemul său de relaționare socială.

Vineri, la ora 16.00, vă invităm la prezentarea noii versiuni a celebrului roman Invenția lui Morel, al scriitorului argentinian Adolfo Bioy Casares, o carte despre care Jorge Luis Borges spunea că este perfectă. Traducătoarea romanului, Tudora Șandru-Mehedinți și invitații săi vă așteaptă la standul nostru la ora 16.00. 

La ora 18.00 iubitorii de literatură română autentică sunt invitați la lansarea celui mai recent volum al lui Ștefan Mitroi, Goarna lui Tuturuz. Despre carte dar și despre scriitura lui Ștefan Mitroi vor vorbi criticul literar Radu Voinescu și poetul Ioan Es. Pop. Goarna lui Tuturuz este povestea alcătuită din poveștile spuse de fotografiile de pe pereții caselor, de obiectele dinăuntrul acestora, de dealul pe care s-a aflat cătunul părăsit de oameni, de biserica de pe deal. O poveste incredibilă despre acele lucruri care ne înconjoară și care vor să pornească la drum după viața de care pare să le fie dor.

Eliza Ene-Corbeanu revine cu o continuare a lucrării Viața la Curte, despre care criticul Alex. Ștefănescu scria : „Lucrarea il captiveaza pe cititor de la prima pagina. Autoarea recurge la o combinatie de patetism si logica, imposibil de ignorat, chiar si de cineva apatic. Scrisul ei este un adevarat cocteil Molotov literar, care arunca in aer ori­ce forma de indiferenta. Informatiile bine sistematizate, rationamentele detectivistice, setea arzatoare de dreptate, solidaritatea umana, dar si spiritul justitiar, care devine uneori spirit vindicativ, concureaza deopotriva la reconstituirea si rejudecarea unor cazuri dramatice”. 

Sâmbătă, la ora 15.00, va avea loc lansarea volumului Viața la curte : Suflete rătăcite – Jurnalul unor criminali. Invitați : Denise Rifai, realizator tv, jurnalistul Dan Andronic, dr. Florian Bichir, istoric.

După Ai Suru, trilogia care i-a cucerit pe cititori, Ioana Lee revine cu un volum despre cum să trăiești mai bine, cum să-ți faci viața mai frumoasă și mai împlinită. 19 secrete japoneze pentru o viață mai bună „este despre compasiune, despre grijă şi despre a şti că nu eşti singur, datorită cunoştinţelor japoneze pe care le‑am adunat şi aplicat până acum în viaţa mea”, spune autoarea în deschiderea cărții. Sâmbătă,1 iunie, la ora 17.00, Ioana Lee și invitații săi vă așteaptă la standul nostru.

Continuăm seria evenimentelor cu două volume de nonficțiune: Operațiunea Oculta și România în timpul mareșalului Antonescu, semnate de istoricul Florian Bichir. Astfel, duminică, la ora 13.00, la standul Editurii RAO, va avea loc lansarea celor două lucrări, urmată de o sesiune de autografe.

A apărut Podul de lut, Markus Zusak, autorul bestsellerului Hoțul de cărți

„Podul de lut”, Markus Zusak autorul bestsellerului „Hoțul de cărți”

 Un roman de amploare epică despre pierdere, suferință și împăcare O poveste impresionantă despre cinci frați adolescenți care se cresc unul pe celălalt după propriile reguli, după ce și-au pierdut mama, iar tatăl i-a părăsit, într-o casă cuprinsă de haos din suburbiile orașului Sydney, printre animale de companie neobișnuite și năbădăioase. Pe măsură ce se ceartă și se împacă, iubesc, se maturizează și învață să trăiască în lumea adulților, frații Dunbar descoperă secretul tulburător al dispariției tatălui lor. Iar când acesta își face apariția și le cere ajutorul pentru a construi un pod peste un râu, ca o mână întinsă, Clay, unul dintre frați, acceptă, hotărând, de fapt, să construiască o punte între copii și tatăl lor, între trecut și viitor – o punte peste greșeli știute și neștiute, pentru iertare și pentru împăcare. Un roman marcat de durere și de optimism în egală măsură, profund uman, care atinge unele dintre cele mai sensibile corzi ale sufletului. 

„Una dintre acele cărți monumentale care te transportă prin spațiu și timp în viața unei alte familii, în cel mai profund mod posibil.“ - The Washington Post

Cartea este disponibilă deocamdată pe site-ul Editurii RAO, AICI.

Mori, iubitule!, de Ariana Harwicz - Recenzie

Editura: Vellant

Colecția: Endorfiction

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 144

Anul apariției: 2019

Traducere: Liliana Pleșa Iacob

O femeie care trăiește în Franța rurală, în mijlocul câmpurilor aburinde, lângă o pădure misterioasă. Are un bebeluș de două luni, un soț pasionat doar de studiul stelelor și pe nimeni cu care să vorbească. Câteodată se culcă goală pe pământ, torturează insecte sau are fantezii erotice violente cu unul dintre vecini. Iată ingredientele unui roman ca un cocteil Molotov, care își subjugă cititorul încă de la prima frază. Oare ce va exploda și unde? Ariana Harwicz este un superstar al literaturii latino-americane de astăzi, pentru virulența emoțiilor și erotismul întunecat al prozei ei, dar mai ales pentru felul radical în care chestionează clișeele protectoare ale noțiunilor de familie, cuplu sau maternitate.

Ariana Harwicz s-a născut în Argentina, în 1977 – dar declară într-un interviu că s-a născut cu adevărat în timp ce scria romanul de față. A studiat scenaristica la Escuela Nacional de Experimentación y Realización Cinematográfica din Buenos Aires și dramaturgia la Escuela de Arte Dramático. Este licențiată în artele spectacolului la Université Diderot Paris VII și are un masterat în literatură comparată la Sorbona. A scris piese de teatru puse în scenă la Centro Cultural Ricardo Rojas și a regizat documentarul El día del Ceviche. Colaborează cu blogul cultural Eterna Cadencia. Primul său roman, Matate, amor (Mori, iubirea mea; Editura Vellant, 2019), a apărut în 2012, urmat de La débil mental în 2014.

Femeia din romanul Arianei Harwicz nu are nume. Are însă un bebeluș de două luni, care plânge fără încetare, un soț distant și o casă întreagă de care să se îngrijească. Se află în Franța rurală, exilată într-o țară a cărei limbă nu se vorbește, într-o viață și într-un corp pe care nu le mai recunoaște. Îi lipsesc cărțile, în special Virginia Woolf, și muzica, în special Glenn Gould. Revolta împotriva închisorii domestice începe cu lungi plimbări prin pădurea învecinată, în care se întinde goală pe pământul cald, torturează insecte sau își imaginează scene de un erotism violent. Într-un monolog interior visceral, extrem de intens, Ariana Harwicz își subjugă cititorul și adaugă, frază după frază, ingredientele necesare unui cocteil Molotov. Dar ce va exploda și unde? Aflați din povestea unei femei care are de ales între două scenarii de viață: cel cunoscut, de a fi soție, mamă și amantă, sau cel încă neatestat, pera deschisă a existenței, pur și simplu, a fi. 

„E plin de lume acolo, dar nimeni nu ne ajută cu nimic. Omenirea îți stă în coastă ca un junghi. Aduce doar durere.”

Eu am spus că sunt fan Editura Vellant încă de când am văzut că au continua seria autoarei Lydia Davis, una dintre preferatele mele dintotdeauna. Mă manifest impresionist, acum, pentru că recenziile le-am făcut, sunt postate pe blog, acolo am argumentat mai mult de ce-mi place Davis. Dar nu despre asta este vorba acum, ci despre Mori, iubitule!, o carte care m-a intrigat atât din titlul, cât și datorită copertei destul de abstractă. Da, eu sunt genul care ia în calcul și o copertă atunci când vine vorba de o alegere literară. Poate instinctul meu a funcționat atât de bine încât, de fiecare dată când am ales o carte doar după copertă, ghiciți ce?, s-a nimerit să fie și una care să-mi fie extrem de pe plac. În cazul de față, subscriu situației: mi-a plăcut această carte la nebunie.

Nu știam prea mult despre Ariana Harwicz, sincer să fiu. Am văzut că romanul Mori, iubitule! a fost nominalizat la Booker Prize 2018, un premiu de renume în lumea literară. Și, na, m-am gândit din start că e o lectură de referință, are ceva deosebit, are ceva al ei, din moment ce s-a încadrat în tiparele premiului. Și-am zis să-i dau o șansă, de ce nu? Și-așa, drept să vă spun, nu prea am mai avut timp de citit. Ba m-am apucat de cărți pe care, deși nu mi-ar fi stat vreodată în fire, le-am lăsat baltă după primele pagini - ori mi se păreau prea greoaie și nu le puteam acorda toată atenția necesară, dată fiind facultatea care-mi ocupă mareeee parte din timp, așa că am zis să le las pentru perioadele în care voi avea vacanță și, implicit, timp destul, ori nu făceau apel la plăcerile mele, la stilul meu de lectură, la ceea ce doresc să întâlnesc într-o carte. Ei, na, și-am zis să mă apuc de cartea Arianei Harwicz, o carte care, sincer, m-a prins de la prima pagină. M-a prins de la prima pagină și-am citit-o în două zile, atât de tare m-a relaxat stilul Arianei, atât de mult m-am regăsit în ceea ce-a scris, în ceea ce a vrut să transmită de fapt în roman. 

„Ce mă salvează în noaptea aceasta, ca și în toate celelalte nopți, nu este în niciun caz dragostea pentru bărbatul meu, nici cea pentru fiul meu. Ce mă salvează e ochiul auriu al cerbului, care încă mă fixează.”

Mori, iubitule! este un roman pe care mulți l-ar găsi drept ciudat, bizar, haotic în idei și absurd în anumite situații. Așa l-am găsit și eu, sincer, dar am știut că dincolo de astea se află o naturalețe sui generis a omului, se află ceva, nu știu cum să-l numesc, ca o reînviere a propriei ființe, ca o încercare a regăsirii nimicului ancestral, ca o redevenire într-un primitivul ființei - vă spun, e părerea mea proprie, prin definiție subiectivă - de altfel, eu niciodată n-am descris, într-o recenzie, ce se întâmplă într-o carte, cum decurge totul ș.a.m.d, ci mi-am spus efectiv părerea, mi-am prezentat sentimentele care m-au încercat de-a lungul lecturii, ceea ce mi-a plăcut sau, evident, nu mi-a plăcut. Pot spune că singurul lucru care nu mi-a plăcut la acest roman a fost faptul că are doar o 144 de pagini. Și-atât! În rest, stilul poetic, imaginile de un realism aproape magic, care parcă încă mi-au rămas întipărite în minte într-un mod palpabil, plastic, anume acel cerb pe care personajul principal îl tot vede, cerb pe care l-am interpretat ca un semn al speranței, al schimbării, o (re)ancorare în viață, în teluricul acesta limitat. Am avut parte de o lectură care a făcut apel la muuulte stări, la multe emoții - o lectură care mi-a stârnit, uneori, chiar furie, care m-a sensibilizat, care a trecut dincolo de perdeaua aceasta superficială a trăirilor și m-a făcut să meditez și să mă gândesc la anumite lucruri. Credeți-mă, poate, mă repet, spun totul impresionist, dar chiar mi-a plăcut mult romanul acesta (sau nu l-aș putea numi chiar roman, e mai mult ca un fel de jurnal, o înșiruire nu neapărat cronologică & ordonată & firească a acțiunilor, ci o prezentare viscerală, aproape, a unor anumite situații). Romanul reiterează dualitatea ființei umane, dorința de mai mult, dorința de a fi altceva, sau chiar simplu, de a fi, de ascensiune & schimbare & ieșirea din monotonia (nu doar a societății, ci a ființei însăși) - dar, în cele din urmă, imposibilitatea, de unde, bineînțeles, și drama existențială, pulsatilă. Drama durerii și a neputinței - ce poate fi mai groaznic de atât? Oh, speranța, ce poate fi mai dureros și ce-ți poate oferi un sentiment de inutilitate mai mare decât „speranța”, mai mare decât „nu-ți mai rămâne decât să speri”?

„Moartea verii aducea liniște și suspine în pădure. Am tras căruciorul lângă cărare și m-am culcat. Am visat lapoviță. Ba nu, era zgomotul aripilor de fluturi ciocnindu-se între ele. Acea senzualitate blazată a fluturilor de noapte. Inima mi-a răsunat în urechi. M-am aplecat să-mi văd copilul, uitând că a ieșit din mine. Bună ziua, fiu al pădurii. El se uita fix la doi porci-de-apă care se împerecheau și îi imita vioi din pelvisul mititel. Bebeluș meu făcea deja sex, animalic, brutal, ca și ei.”

Stilul autoarei l-am ghicit a fi unul poetic, sensibil, profund și subtil. Exact cum trebuie scris un roman pentru a fi, pentru mine, unul lejer și pe plac. Evident, citesc și altfel de autori, respectiv altfel de stiluri, dar stilul Arianei Harwicz este unul pe care l-aș alege oricând, în defavoarea altuia. Este stilul acela rafinat, lucrat aș putea spune, care, părerea mea, nu are cum să nu te atragă și să nu-ți placă. Am notat multe citate care mi-au plăcut și care mi-au dat de gândit; de altfel, este ciudat faptul că niște cuvinte aparent simple, banale, ar putea fi atât de profunde: totul depinde, de fapt, de contextul în care sunt folosite, de circumstanțele în care au fost rostite. Un alt aspect care mi-a plăcut la Harwicz, anume modul în care a reușit să creeze niște condiții propice pentru a semnala niște sentimente și trăiri. Pfiu, mai că-mi vine să recitesc romanul, sincer, dar am să mă mulțumesc (momentan) recitind pasajele pe care le-am subliniat. 

Mă declar, evident, fan. Sunt un fan al autoarei chiar după prima carte citită. E greșit? Nu. M-am îndrăgostit iremediabil de Alice Munro & Lydia Davis & Ioana Nicolaie doar după prima carte scrisă de ele pe care am citit-o. Și-apoi am tot citit și-am tot citit și n-am fost dezamăgit nici măcar pentru o secundă. Sunt sigur că Ariana Harwicz o să fie pe placul meu și în viitoare lecturi pe care o să le am. Mai mult decât sigur. Și-abia aștept să văd cu ce o să ne mai surprindă Editura Vellant de acum înainte.

Vreau să mulțumesc, bineînțeles, Editurii Vellant pentru acest roman minunat. Mori, iubitule!, că despre el vorbesc, poate fi comandat de pe site-ul editurii, cu un click AICI. Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; endorfinele-s mai mult decât bune (evident, când sunt stimulate prin mijloace „benefice”), să știți! Să aveți parte de lecturi minunate și pe placul vostru!

A apărut Un fiu, de Alejandro Palomas - un roman considerat a fi noul Micul prinț

Guillermo, alintat Guille, protagonistul acestui roman, este un copil cu totul deosebit. El trăiește singur cu tatăl său, Manuel, întrucât mama, de profesie stewardesă, a plecat la muncă în Dubai. Tocmai a ajuns la o școală nouă, iar singura lui prietenă este Nazia, o fată pakistaneză. Arată ca un copil fericit, un copil anormal de fericit, după opinia dirigintei sale, Sonia, ale cărui beculețe se vor aprinde toate odată când Guille, la întrebarea „ce vrei să fii când ai să te faci mare?„ răspunde că vrea să fie Mary Poppins, nu „ca” Marry Poppins, ci ea însăși. Toate acestea o vor face pe Sonia să ceară sprijinul Mariei, consilierul de orientare al școlii, pentru a o ajuta să descopere ce se ascunde sub acea fațadă a fericirii lui Guille, fericire care pare a fi doar vârful aisbergului. Povestea este spusă de fiecare dintre personaje: Guille, Manuel, Sonia și Maria, marcând mai multe perspective în narațiune. În fiecare capitol, relatat la persoana întâi, vom cunoaște punctul de vedere al unuia dintre personaje, iar cu fiecare capitol, naratorul ne va lăsa mai intrigați și mai aproape de a cunoaște misterul lui Guille, de a cunoaște adevărul.

Despre autor: Alejandro Palomas (născut în 1967 în Barcelona) deține o diplomă în filologia engleză și un master în poezie la New College din San Francisco. A publicat, printre altele, romanele El tiempo del corazón, pentru care a fost numit Fnac New Talent, El secreto de los Hoffman (finalist al Premiului Novel Torrevieja 2008 și ecranizat în 2009), El alma del mundo (finalist al Premiului de primăvară, 2011).

Romanul poate fi găsit pe site-ul Editurii RAO. 

Afacerea Jivago, de Peter Finn si Petra Couvée - povestea unei cărți interzise, la Editura RAO

În 1956, Boris Pasternak îi incredinta unui editor Italian primul său roman. La momentul acela, scriitorul nu credea că romanul său va fi publicat vreodată în Uniunea Sovietică. Cuvintele pe care le-a spus acum sunt tulburătoare și astăzi, la 63 de ani de la acest moment: „Acesta este Doctor Jivago. Fie ca el să-și croiască drum în jurul lumii.” Așa a fost. Doctor Jivago a început să călătorească prin lume, inspirând generație după generație nu numai de cititori, ci și de scriitori, critici, cineaști. Cartea a apărut mai intai în Italia, apoi în Franța și în Europpa. Văzând în carte o armă de propagandă culturală, CIA decide publicarea unei ediții în Uniunea Sovietică, în cel mai mare secret. Cartea este tipărită. 1 000 000 de exemplare sunt distribuite turiștilor ruși veniți să viziteze Expoziția Universală de la Bruxelles. A fost un succes neașteptat, chiar și pentru CIA. Cartea a invadat piața neagră. În 1958, Pasternak primește Premiul Nobel pentru literatură, iar doi ani mai târziu, scriitorul moare. Afacerea Jivago, apărută recent la Editura RAO, este o carte despre o epocă în care literatura avea puterea să cutremure lumea. Autorii, un jurnalist și o traducatoare, au recreat povestea pe baza unor dosare recent desecretizate ale CIA.

În 1956, Borris Pasternak pune în mâinile unui agent literar italian o carte, rostind următoarele cuvinte: „Acesta este Doctorul Jivago. Sper să ajungă în toată lumea“. Autorul ştia deja că acest roman nu avea să fie publicat în Uniunea Sovietică, aşa că decisese ca el să fie tradus şi publicat în restul lumii – un adevărat act de curaj. În 1958, viaţa acestei cărţi ia o turnură de roman de spionaj. CIA, dându-şi seama că Războiul Rece este mai mult un război ideologic, publică romanul în rusă şi îl aduce pe ascuns în URSS. Beneficiind de acces la dosare CIA recent desecretizate, acest roman reface un portret irezistibil al lui Pasternak şi ne întoarce în timp, într-o lume unde literatura încă avea puterea să cutremure lumea.

Aprecieri critice: „O carte desăvârşită, care se bazează pe cercetări minuţioase. Finn şi Couvée au preluat un eveniment istoric complex şi dificil, pe care au reuşit să îl transforme într-un thriller intelectual. Deşi în carte se regăseşte foarte multă informaţie, autorii reuşesc să ţină povestea sub control, menţinând un pas antrenant şi uneori chiar alert.” - Washington Post

Despre autori: Peter Finn este editor pe subiecte de securitate la The Washington Post, iar în trecut a lucrat ca şef al biroului din Moscova al aceluiași ziar. Petra Couvée este scriitoare şi traducătoare. În prezent predă la Universitatea de Stat din Sankt-Petersburg.

Poți citi un fragment cu un click AICI. Mulțumiri multe Editurii RAO pentru toate noutățile editoriale minunate!