miercuri, 8 iulie 2026

Fragment din noul roman semnat de Louise Penny, Lupul negru, în curs de apariție la Editura Trei

Titlu original: Black Wolf 

Limba originală: engleză 

Traducere: Dorina Tătăran 

ISBN: 978-606-40-3242-3 

Format: 130 x 200 mm 528 pagini 

Colecția Fiction Connection Crime 

Editura Trei

UN NOU VOLUM DIN SERIA INSPECTORUL GAMACHE 

Volumele acestei serii pot fi citite și individual. 


„Straniu și profetic...” – KIRKUS REVIEWS 

Romanele din seria Inspectorul Gamache au succes global masiv, cu vânzări care depășesc 18 milioane de exemplare, fiind traduse în 35 de limbi. După ce inspectorul-șef Armand Gamache de la Sûreté du Québec și echipa sa au descoperit și au oprit un atac terorist intern în Montréal, arestându-l pe cel care l-a orchestrat, își dau seama că acel complot a fost doar începutul. Căci se plănuiește ceva mai profund și mai întunecat. Două caiete. Câteva numere misterioase pe o hartă zdrențuită a Quebecului. Și o frază repetată de cel pe care îl numeau Lupul cenușiu. Un avertisment care îi face pe Gamache și adjuncții săi să înțeleagă că în spatele conspirației se află persoane cu aliați puternici în forțele de ordine, în industrie, în crima organizată și în guvern. Dușmanul invizibil își regrupează puterile și se pregătește să atace din nou. 

„O poveste fascinantă despre dezinformare... care te pune pe gânduri și te ține în tensiune...” – BOOK TRIB 

„Talentul lui Penny pentru suspans palpitant și momente profunde se îmbină cu subiecte surprinzător de actuale. Cititorii vor fi cuceriți”  – PUBLISHERS WEEKLY 

„Scriitura este rafinată – acțiunea, violența, umorul, răul și, în final, liniștea orașului Three Pines alternează într-un staccato nebunesc.” – BOOK REPORTER 

Louise Penny, fostă jurnalistă radio, este o autoare canadiană de romane polițiste al căror protagonist este inspectorul-șef Armand Gamache. A câștigat numeroase premii, printre care CWA New Blood Dagger, Arthur Ellis şi Agatha (de opt ori) și a fost finalistă la Edgar Award for Best Novel. Romanele ei au fost traduse în 35 de limbi. În 2017, Louise Penny a primit Ordinul Canadei pentru contribuția la cultura națională. În prezent, locuiește într-un sătuc la sud de Montréal. Pe baza romanelor sale, Amazon Studios și Left Bank Picture au produs în anul 2022 mini seria Three Pines, cu Alfred Molina în rolul principal. De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut Lungul drum spre casă, Locul de unde vine lumina, Un om mai bun, Toți diavolii sunt aici, Împărăția orbilor, Nebunia mulțimilor, O lume de bizarerii și Lupul cenușiu.


CAPITOLUL 4 

 

Toți trei stăteau pe scaune de grădină din plastic, aliniați în subsolul bisericii St. Thomas, și se uitau la hartă.

Gemul de zmeură se scurgea din gogoașa lui Jean‑Guy, iar Armand i‑a întins absent încă un șervețel.

Isabelle s‑a apropiat de hartă și s‑a întors spre Armand. Ca să‑l ajute, a vorbit mimând. Intenția ei era plină de bunăvoință, dar efectul, de un comic involuntar.

— Știm ce înseamnă astea, patron.

Exagerând inutil gestul, și‑a trecut brațul drept peste anumite lacuri, ca un meteorolog de la MétéoMédia care prezintă sosirea unui front atmosferic.

Gamache a dat din cap, încercând să nu zâmbească.

— Numerele sunt datele la care Charles Langlois a vi­zitat lacurile, dar a notat și numerele acelor autorizații.

— Acordate de Marcus Lauzon cumpărătorilor străini.

După cum se dovedise, fostul vicepremier nu era doar terorist; era și infractor climatic, permițând anumi­tor industrii să depășească limita de poluare de 30 de ori.

Pentru inspectorul‑șef Gamache fusese o mare satisfacție personală să‑l vadă pe Marcus Lauzon dus în cătușe. În timp ce stătea în mulțime pe Dealul Parlamentului, Armand își frecase fără să‑și dea seama încheieturile mâinilor, unde legăturile din plastic îi mușcaseră carnea când stătuse îngenuncheat pe po­deaua din beton a stației de tratare a apei, așteptând să fie executat. La ordinul acelui om. Fostul vicepremier al Canadei. Un om pe cale să devină următorul lider al națiunii.

Armand încă simțea mâna grea a asasinului împin­gându‑i capul înainte. Apoi țeava armei apăsată pe ceafă.

Închisese ochii.

Așteptăm. Așteptăm.

În timp ce așteptase, Armand repetase întruna același lucru: Reine‑Marie. Reine‑Maire.

Reine…

Complicele lui Lauzon apăsase pe trăgaci.

Armand supraviețuise datorită unei intervenții neașteptate și trăise ca să‑l privească din mulțime pe Lauzon dus sub escortă. Inspectorului‑șef i se oferise o dispensă specială pentru a‑l aresta și pentru a‑l escorta personal pe bărbat, dar el preferase să stea deoparte, înconjurat de bărbații și de femeile pe care fostul vi­cepremier încercase să‑i omoare în schimbul puterii nelimitate.

Lauzon nu era nici pe departe primul politician care strângea frâiele puterii în jurul gâtului cetățenilor.

Fusese un moment profund satisfăcător când cei doi bărbați își încrucișaseră privirile prin mulțime.

Și apoi totul se terminase.

Sau nu.

— Trebuie să vorbim cu el, a zis Gamache cu o expresie sumbră, în timp ce Lacoste îi întindea un șervețel.

— Cu Lauzon? De ce? a întrebat ea, privindu‑l pe Armand cum își scutura absent zahărul pudră de pe pu­lover. El continuă să nege totul.

— Totuși trebuie să încercăm. Și…

— Doamne, te implor, a zis Jean‑Guy, întinzându‑i Isabellei un șervețel și arătând spre o pată de ciocolată de la gogoașa glazurată pe obrazul ei. Nu spune asta.

— … trebuie să ne întoarcem la lacul ăsta. Ultimul pe care l‑a vizitat Charles. Să vedem ce căuta el acolo.

— Ție îți convine, doctorul ți‑a interzis să zbori.

Jean‑Guy s‑a întors spre Isabelle.

— Cred că se referă la tine.

Beauvoir ar prefera să stea cu Ruth în livingul ei dez­ordonat, ascultând‑o recitându‑și propriile versuri…

Erai o molie

care îmi mângâia obrazul

în întuneric

te‑am ucis

fără să știu

că erai doar o molie

care nu înțeapă

… decât să urce din nou într‑un hidroavion, după cele întâmplate data trecută.

— Nu există niciun sat pe malul lacului, a zis Armand. Nicio fabrică, nimic. Din câte știm, este un loc virgin. Atunci ce îl interesa pe Charles? De ce s‑a întors acolo de mai multe ori, inclusiv cu câteva zile înainte să fie ucis?

A bătut ușor cu degetul pe hartă, cu ochii la întinde­rea de apă. Ar fi vrut să fie pe mal și să privească peste lac spre pădurile neatinse. Și‑ar fi scos cizmele, și‑ar fi sufle­cat pantalonii, și‑ar fi băgat picioarele goale în apa rece și limpede, încercând să‑și dea seama ce văzuse Charles Langlois în peisajul acela liniștit — ceva ce era posibil să‑l fi costat viața.

În schimb, s‑a uitat la Isabelle, care a încuviințat.

D’accord, patron.

Ea aștepta cu nerăbdare plecarea, deși nu i‑ar fi spus asta niciodată lui Jean‑Guy. Să aterizeze pe o întindere de apă îndepărtată, ca o libelulă. Să vadă ceva încă neatins. Își dorea să‑și poată lua copiii cu ea. Să le arate cum fu­sese lumea odinioară. Cum ar trebui să fie în continuare. Dacă nu ar exista ciuma care era omenirea.

— Se face frig aici, a zis Gamache. Să mergem.

De fapt, niciodată nu fusese cald în subsolul bisericii, dar acum frigul îi pătrunsese în oase, amplificat de incer­titudine și frică.

Aveau o problemă.

— Unde mergem? a întrebat Isabelle în timp ce îl ur­mau pe șef afară din St. Thomas.

El nu‑i auzise întrebarea, spre deosebire de Jean‑Guy.

— Ghici.

Cei trei anchetatori s‑au așezat în fotolii lângă șemineul mare al bistroului, simțind cum încep să se încăl­zească. Nu își dăduseră seama cât de frig le era, până nu intraseră la căldură.

Deși ceața se risipise de mult, lăsând loc unui cer albastru senin, aerul era într‑adevăr rece, chiar înțepător.

Iarna se apropia cu pași repezi. Copacii de pe munții din jur erau deja goi. Ramurile lor erau cenușii, ca niște oase vechi lăsate în bătaia vântului. În curând, arțarii, merii și stejarii din sat aveau să fie și ei goi. Multe dintre frunzele lor roșii, galbene și de culoarea chihlimbarului căzuseră deja.

În săptămâna următoare era așteptată prima zăpadă. Se apropia un ger ucigător.

Deocamdată însă, sătenilor le era cald și bine în pu­loverele lor groase. Fularele, căciulile, cizmele și mănușile erau pregătite lângă ușa de la intrare.

Lemnul de foc era tăiat și stivuit.

Lopețile erau sprijinite de pereții verandei, iar periile de zăpadă erau așezate în mașini, alături de cablurile de pornire și de trusele de urgență.

Era momentul să se pregătească. Să‑și construiască apărarea.

Dar în loc să‑și construiască o apărare, cei trei stăteau în fața focului care trosnea și plănuiau un atac.

— Mă întreb oare despre ce‑or vorbi, a zis Clara.

Myrna se așezase într‑un loc de unde putea să‑i vadă pe cei trei polițiști de la Sûreté. Deși nu putea să‑i audă, se pricepea să interpreteze limbajul corporal. Acum încerca să‑și pună în practică abilitățile de citire pe buze.

Jean‑Guy și Isabelle îl ascultau cu atenție pe șeful lor, aprobându‑l din când în când.

Armand stătea cu spatele la Myrna și Clara, dar pos­tura lui era grăitoare. Avea umerii ușor ridicați, semn de tensiune. Apoi, în timp ce Myrna îl privea, i‑a rotit, a coborât puțin capul și o mare parte din stres a dispărut. Totuși Myrna putea vedea că povara rămăsese. Dar acum era împărtășită.

În timp ce își privea prietenii, se gândea la pute­rea celor trei. Cu mult timp în urmă, în practica sa de psiholog, o frapase ce se putea întâmpla, în bine sau în rău, când trei oameni se unesc în jurul aceluiași scop.

O singură persoană putea să aibă o idee grozavă, dar era puțin probabil ca aceasta să se concretizeze până când nu apărea altcineva care să fie de acord cu ea. În clipa aceea ideea prindea viață. Era însuflețită.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu