Ce-am citit în luna august

Neața,

 

 A mai trecut o lună. Pentru Dumnezeu, ce rapid trece timpul acesta, nu-mi vine să cred. Deja e septembrie, mai avem 4 luni, cu tot cu asta, și intrăm în 2016. Încă nu-mi vine să cred! În fine, în luna august nu știu cât am citit, dar am avut niște lecturi foarte frumoase.

1.  „Oameni, înger și demoni”, de Lina Moacă - 5 steluțe pe Goodreads, unul dintre cele mai frumoase romane pe care le-am citit vreodată. O poveste despre om, despre incertitudinile sale, despre iubire, împlinire și revelație. Vi-l recomand cu drag.
2.  „Cântecul păsărilor”, de Sebastian Faulks - 5 steluțe pe Goodreads, o poveste frumoasă despre război, un omagiu adus luptătorilor care au luat parte la Marele Război și, în același timp, o meditație asupra condiției omului. 
3. „Eleanor & Park”, de Rainbow Rowell - 4 steluțe pe Goodreads, o lectură ușoară, o poveste frumoasă, puțin siropoasă, dar o carte cu adolescenți pe care o citești cu drag.
4. „Avertisment”, de Renée Knight - 3 din 5 steluțe pe Goodreads, o lectură ciudată, mă așteptam să fie ceva mai mult, pentru că povestea a avut un start sănătos și o intrigă frumoasă.
5. „Marele Gatsby”, de F. Scott Fitzgerald - 4 steluțe pe Goodreads, o poveste despre Visul American adumbrit de voracitatea omului, de dorinăța sa de a se îmbogăți și de a fi bogat. Mi-a plăcut destul de mult!
6. „Oona & Salinger”, de Frédéric Beigbeder - 5 steluțe pe Goodreads, nu știu, mie mi-a plăut enorm de mult această carte și povestea dintre cei doi. Autorul s-a priceput la speculat, la replici amuzante și naturale. Chiar mi-a plăcut!
7. „Eu sunt Malala” , de Malala Yousafzai - 5 steluțe pe Goodreads, cartea mea de memorii preferată care surprinde o poveste fascinantă, despre o fată care dorea mult mai multe de la viață. O poveste inspirațională pe care v-o recomand cu drag.
8. „Culoarea purpurie”, de Alice Walker - 5 steluțe pe Goodreads, roman premiat cu Pulitzer, o poveste fascinantă și emoționantă. Am văzut și ecranizarea și m-a prins cu lacrimi în ochi. De departe, unul dintre cele mai bune romane citite vreodată.
9. „Întreab-o pe Alice”, de Anonymous - 4 steluțe pe Goodreads. O poveste despre droguri, viață, prietenie și dorința omului de a redeveni, iarăși, ce a fost.
10. „Aventurile unei prostituate de lux bucureștene”, de Belle de Nuit - 4 steluțe pe Goodreads, un jurnal care te face să râzi, un jurnal lejer și ușor, uneori totuși parcă prea deplasat. Dar, raportându-mă la ce-am citit erotic până acum, i-am dat 4 meritate steluțe. 
11. „Iubire”, de Toni Morrison - 4 steluțe pe Goodreads, trebuie să recunosc, a fost o lectură care nu m-a relaxat întocmai, a fost primul meu contact cu câștigătoarea Premiului Nobel pentru literatură, dar mi-a plăcut și m-a intrigat. Abia aștept să citesc și alte cărți de la ea!
12. „Cerul din burtă”, de Ioana Nicolaie - 5 steluțe pe Goodreads, una dintre cele mai sensibile cărți pe care le-am citit vreodată. Un lirism emoționant, cald și plin de metafore și forme. O carte cum, de altfel, n-am mai citit până acum!
13. „Sfâșierea cerului”, de Ursula K. Le Guin - 4 steluțe pe Goodreads, am ieșit din zona mea de confort și am încercat o carte SF. Sincer, începutul chiar mi-a plăcut iar intriga a fost fascinantă, dar apoi au apărut extratereștrii și mi s-a tăiat firul.
14. „Cel care mă așteaptă”, de Parinoush Saniee - 5 steluțe pe Goodreads, una dintre cele mai bune cărți citite anul acesta. O poveste fascinantă a unei femei care nu se conformează societății în care se află și care trăiește o dramă. Superbă.
15. „Lizoanca la 11 ani”, de Doina Ruști - 5 steluțe pe Goodreads, autoarea pur și simplu m-a atras prin stilul ei natural, scuturat de podoabe stilistice, prin verosimilitatea cu care a reiterat provincialitatea românească, cu toate principiile și valorile pentru care, străvechi, pledează.
16. „Femeia de hârtie”, de Rabig Alameddine - 4 steluțe pe Goodreads, recunosc, la început nu prea am rezonat cu personajul, îl găseam superficial și chiar mă enerva. Apoi, mi-am dat seama câtă încărcătură emoțională a reflectat autorul în personajul pe care l-a creat. Un roman pe care, cu siguranță, am să-l citesc și mai târziu, un roman care-ți dă de gândit și de meditat.

Acum citesc „Recviem pentru un vis”, iar acest roman este foooarte ciudat și se citește greu; oricum, am văzut filmul și ascunde o poveste minunată, subtilă. Cam asta este ce am citit eu în luna august. Nu știu dacă-s multe, dar puține oricum nu-s, zic. Voi ce-ați mai citit? Lecturi frumoase și să aveți un septembrie minunat!

„Dosarul Shakespeare” și „Droguri și moarte la Los Angeles” de Anthony King- Recenzie

Editura: Național

Număr de pagini: 192, respectiv 168

Rating: 3 din 5 steluțe (amândouă)

Colecția: Cărți polițiste

Nu mi-a luat foarte mult să-mi dau seama că Anthony King este un adevărat „rege” al romanelor polițiste, al geniului thriller și al misterului. Îmi aduc aminte de zilele din clasa a șasea, clasa a șaptea, când, împreună cu un prieten drag, fost coleg, așteptam să ieșim de la școală ca să mergem la bibliotecă și, ei bine, să căutăm cărțile lui Antony King. Știu că ne luam amândoi cărți diferite, întrucât nu exista același volum duplicat, așa că ne tot incitam unul pe altul vorbind despre romanul pe care-l citisem. Apoi, peste timp, ajunsesem să citim toate romanele scrise de Anthony King de care dispunea biblioteca. Am fost foarte, dar foarte dezamăgiți când am auzit, din gura bibliotecarei, că, după căutări seculare, n-a mai reușit să găsească vreun roman de acest autor pe care noi să nu-l fi citit, însă ne-a recomandat ea alți autori care, ei bine, nu ne-au atras la fel de mult. Așa că-l numesc pe Anthony King, subiectiv fiind, un adevărat maestru al acestui gen literar, cel care m-a consacrat în a-mi plăcea acest stil misterios, alert și plin de enigme.

Cărțile de față, „Dosarul Shakespeare” și „Droguri și moarte la Los Angeles” fac parte dintr-o serie de cărți polițiste publicate de Editura Național, cărora vreau să le mulțumesc nespus pentru că au reeditat cărțile acestui autor, în niște exemplare foarte frumoase și estetice. Cred că ar fi total greșit să fac povestirea acestor cărți, să dau detalii privitoare la acțiune, la intrigă, la deznodământ. Ar fi inuman, pentru un cititor; așa că vreau să vă prezint doar câteva aspecte legate de stilul acestui autor care merită citit și ideea cu care am rămas eu în urma lecturii romanului. La o adică, despre acestea sunt două cărți polițiste, despre a intra în taina paginilor ei încă de la primele cinci-zece minute de lectură, de a fi prins de acțiune și de a încerca să cobești, cât de cât, ce urmează să se întâmple și ce punct de convergență au toate faptele personajelor. Și, zău, dacă v-aș spune că X îl omoară pe Y, sau că Y este prins și se dovedește, de fapt, a fi nevinovat, ar fi o mare nesimțire din partea mea, o greșeală de neiertat.

Cu toții am citit, cândva, un roman polițist. Fie Agatha Christie, fie MacBride, Laurie King, Seskis și așa mai departe. Am fost prinși de atmosferă, am fost dezamăgiți de personaje, am anticipat sfârșitul, am dezlegat mistere, am râs alături de șeful mereu înecat cu fum de țigară, am trecut prin toate astea, pentru ca în cele din urmă să salvăm situația și să închidem, liniștiți, cazul dosarului X. Bun, totul frumos, criminalul a fost prins și toată lumea e fericită, toți pot dormi liniștiți cu gândul că ordinea a fost restabilită. Asta, totuși, până la următoarea crimă, până la următorul atac. Pam! Pe scurt, în roman avem de-a face cu un criminal în serie, un obsedat sexual care omoară, în principal, femei, ucigându-le cu sânge rece și fără milă și, îndeosebi, fără mustrări de conștință. Drama pornește din faptul că acest criminal nu numai că-și ucide victimile într-un mod oripilant, ci și că... Nu, nu, n-am să vă spun, asta ar însemna să dau un spoiler. Și nu vreau să fac asta, ci vreau să vă las pe voi să aflați.

Personajele lui Anthony King nu sunt cu nimic speciale, sunt doar niște oameni obișnuiți, cu nevoi și îndatoriri, cu visuri, cu dezmăgări, cu familie. Nu sunt niște personaje exlusiv-detectiv sau exlusiv-criminal. Întotdeauna mi-a plăcut realismul cu care-și tratează personajele, cu care înflorește acțiunea, fără a devia de la cursul ei logic, incisivitatea cu care-și tratează, hehe, victimile, modul lui de a le sancționa pentru ideea de a fi încălcat principii morale existențiale (nu știu de ce, dar am observat acest aspect în mai multe romane ale sale, întrucât victimile ori sunt pristituate, ori tâlhari certați cu legea, ori, evident, oameni pur și simplu nevinovați). În acțiunea acestei cărți, presărată cu un stil alert și cu o încordare maximă, au loc vărsare de sânge, ticăloșii extreme și bestialități de neînchipuit, teoretic, pentru o minte normală - cu alte cuvinte, lucruri specifice cărților cu criminali în serie, de genul celor scrise de romancierul american Anthony King.

Pe scurt, „Dosarul Shakespeare” este un thriller autentic, în care vărsarea de sânge, scenele sexuale fără perdea şi violenţa sunt la ele acasă în cel mai direct mod cu putinţă. Prin excelenţă un roman poliţist, cartea este prima din seria „Poliţia criminală - Cazuri speciale“ a cunoscutului autor Anthony King, mare artizan al scenelor de suspans, mystery şi crimă pe piaţa americană de gen. De asemenea, personajele sale sunt total nonconformiste, adesea urmărind criminalul prin metode situate dincolo de litera legii, potrivit principiului „scopul scuză mijloacele“. Favoriţi ai căpitanului Corky West, dar şi ai directorului diviziei, Larry Tillman, detectivii Jane Heron şi Eric Black sunt în primul rând foarte norocoşi, dar totodată şi neînfricaţi în lupta pe care o poartă cu înverşunare împotriva criminalilor în serie şi a tot felul de răufăcători. Pentru ei, vărsarea de sânge şi luptele violente nu sunt ceva ieşit din comun, la fel şi erotismul, atunci când prind ocazia unor partide de amor în toată regula.Pentru a-l prinde pe Otto Schwein, periculos spărgător şi criminal, cei doi poliţişti se văd nevoiţi să lucreze sub acoperire, Jane chiar riscând să devină amanta acestuia, pentru a-l atrage în cursă. Cu toate că planurile lor nu ies aşa cum şi-ar fi dorit, poliţiştii improvizează, reuşind să iasă în cele din urmă la liman. În timpul ultimei spargeri, cel poreclit Shakespeare este ţintuit sub ameninţarea armelor oamenilor legii şi nu mai are scăpare. Ştie că va fi închis în puşcărie pentru toată viaţa şi din acest motiv preferă să moară. Drept urmare, scoate pistolul, într-un ultim gest disperat, dar poliţiştii sunt mai rapizi decât el, ciuruindu-l fără nicio remuşcare.

Pe scurt, „Droguri și moarte la Los Angeles” surprinde povestea celor doi detectivi în a rezolva cazul misterios al morţii mai multor atlete, confruntându-se cu numeroase dificultăţi şi câteva crime, atunci când criminalii încep să se ucidă unii pe alţii. Aşa cum l-a obişnuit pe cititor în colecţia „Poliţia criminală – Cazuri speciale“, autorul Anthony King îl ţine pe acesta cu sufletul la gură, într-un suspans continuu. Acţiunea cărţii are un ritm alert de thriller în adevăratul înţeles al cuvântului. De asemenea, nu lipsesc scenele erotice fără perdea interzise cititorilor sub 16 ani, dar atât de gustate de publicul larg al acestui gen literar, cu toate că n-avem de-a face cu o carte erotică sau sexuală. Nici misterul nu este ignorat în romanul nostru poliţist, dedesubturile afacerii fiind treptat devoalate de detectivii Heron şi Black, ajutaţi de colegi, în principal de medicul legist Butch Harrison zis „Specialistul“. Pe lângă pericolele întâlnite la tot pasul, romanul este presărat şi cu umor, acesta bazându-se în special pe tachinările dintre cei doi oameni ai legii şi şeful lor direct, căpitanul Corky West. Care, în realitate, îi apreciază pe poliţişti fără rezerve, însă nu le arată acest lucru decât foarte rar, şi numai atunci când reuşesc să rezolve cazul la care lucrează.

Trebuie să recunosc, cea de-a doua, „Droguri și moarte la Los Angeles”, mi-a plăcut mai mult din cauza psihologiei criminalului. Prima a fost prea tipică, parcă, un om care ține neapărat să se îmbogățească jefuind o bancă. Tipic, clișeic, dar a fost o lectură ușoară! Am strâns recenziile celor două cărți într-o singură postare deoarece nu avea rost să mă lungesc cu două, având în vedre că nu obișnuiesc să fac rezumatul unei cărții respective.

Le mulțumesc celor de la Editura Național pentru aceste volume, le puteți comanda de AICI, respectiv AICI. Cărțile se citește rapid și, cu siguranță, vă va captiva atenția, în special datorită stilului alert și poveștii autentice, specifice acestui geniu american. De asemenea, vreau să vă spun că transportul prin Poșta Română este gratuit, iar cărțile au un preț foarte bun și o reducere de 15%. Seară frumoasă și lecturi cât mai plăcute să aveți!

Serenadă pentru Tara, de Jessica O'Connor - Recenzie

Editura: Național

Număr de pagini: 120

Colecția: Roman de dragoste

Cartea autoarei Jessica O’Connor este prin excelenţă un roman de dragoste, în care erotismul şi sexualitatea personajelor este abil zugrăvită de aceasta. Cititorul nu va avea de-a face cu lupte violente ori vărsare de sânge, însă misterul şi suspansul acţiunii fac lectura deosebit de captivantă. Scenele erotice sunt descrise fără perdea, însă într-o varinată soft care nu exagerează şi nici nu scandalizează cititorul, indiferent de sex sau vârstă, cu condiţia să aibă peste vârsta de şaisprezece ani.

Povestea Tarei este presărată cu scene de dragoste, dar şi cu suferinţe, pe care împreună cu buna ei mamă reuşeşte de fiecare dată să le depăşească. Tânără şi fără experienţă de viaţă, ea se vede pusă în ipostaza de a creşte un copil pe când se află la vârsta adolescenţei. Cu toate acestea, norocul îi surâde şi reuşeşte să-şi construiască o carieră fulminantă de invidiat.

În cele din urmă, bărbatul care a lăsat-o însărcinată şi a părăsit-o realizează greşeala comisă, încercând s-o recucerească pe cea care i se dăruise trup şi suflet în adolescenţă. Şi cu care acum are o fetiţă splendidă, care se pare că l-ar accepta ca tată, chiar dacă până nu demult a fost plecat. În tot acest timp, însă, viaţa Tarei nu stă în loc, îndrăgostindu-se de un italian. Îl va accepta ea pe tatăl copilului, abandonându-şi ultima dragoste sau invers? Ipotetic, oricare variantă este posibilă, dar adevărul urmează a fi aflat de către cititor la finalul acestei cărţi de dragoste.

Cartea aceasta vorbește, exclusiv, despre viață. Despre viață și despre formele iubirii în care aceasta se constituie. Nu este, nicidecum, o lectură grea, exclusivistă, pe care să n-o poți înțelege. Deși nu se constituie într-un stil prea metaforic, prea ascuns, romanul este o lectură ușoară, o lectură pe care o înțelegi și o simți pulsându-ți undeva între viscere. Pentru că, după cum am zis, romanul surprinde o poveste pe care am mai auzit-o de-a lungul timpului: femeie care este părăsită atunci când iubitul ei află că este însărcinată. Diferențele de statut social, oamenii a căror umanitate este estompată de către bogăția în care se scaldă. 

O poveste care susține principii și valori de viață, care blamează voracitatea și, pe de altă parte, o poveste tristă despre condiția unei femei care încearcă să-și înfrunte viitorul de una singură. Mi-a plăcut, deși autoarea a fost superficială, parcă, atunci când a avut în vedere unele lucruri. Totuși, a fost o lectură ușoară și drăguță, iar povestea n-a fost nicidecum prea siropoasă și plină de dramatism spaniol. V-o recomand cu drag!

Le mulțumesc celor de la Editura Național pentru acest volum, îl puteți comanda de AICI. Cartea se citește rapid și, cu siguranță, vă va captiva atenția, în special datorită poveștii și stilului ușor și accesibil al autoarei. De asemenea, vreau să vă spun că transportul prin Poșta Română este gratuit, iar cărțile au un preț foarte bun și o reducere de 15%. Zi frumoasă și lecturi plăcute! 

Eleanor & Park, de Rainbow Rowell - Recenzie

Autor: Rainbow Rowell

Editura: Art

Număr de pagini: 370

Traducere din limba engleză: Florentina Hojbotă

Rating: 4 din 5 steluțe

Rainbow Rowell, născută în anul 1973, este o prozatoare din Statele Unite, născută în Omaha, Nebraska, unde trăiește și în prezent, alături de soțul ei și de cei doi copii. Din 1995, când și-a luat licența în jurnalism, până în 2012, când s-a apucat serios de scris, a fost editorialistă pentru Omaha World-Herla.d Primul ei roman, ”Attachments”, apare în 2011. Adevăratul succes vine însă cu două romane pentru tineri apărute în 2013, ”Fangirl” și ”Eleanor & Park”, pe care New York Times le enumără printre debuturile remarcabile ale anului. Ultimul a fost deja tradus în peste zece limbi.

Am citit acest roman pentru că am auzit destul de multe despre el, atât bune cât și rele. Ca să mă conving, am zis să-i dau o șansă și să-i descopăr povestea. Bine, trebuie să spun de la începutul recenziei că eu nu-s genul care să citească astfel de cărți pentru adolescenți, nu-s fan John Green, nu-s fan Jay Asher, deși am citit câteva cărți de la ei și, cât de cât, mi-au plăcut. Totuși, fără să vreau să deranjez pe cineva, fiind propria mea părere subiectivă, consider asta literatură de consum, care se citește rapid doar de dragul de a o citi. Într-adevăr, cărțile pentru adolescenți îs distractive, îs ”fun”, au replici haioase, personaje amuzante și parcă desprinse din realitate, dar rareori reușesc să pătrundă în esența vieții, reflectând la anumite lucruri, la anumite trăiri și idei de viață. Nu știu, mie-mi place să citesc despre personaje cu contradicții, care au o psihologie mai profundă, mai inaccesibilă cititorului, care nu-ți oferă pe tavă ceea ce ele simt. Cu alte cuvinte, persoanje mascate dincolo de cuvinte, sentimente și acțiuni. Repet, astea-s propriile mele certitudini legate de lectură, dar asta nu înseamnă că romanul acesta nu mi-a fost pe plac. Nu mi-a depășit așteptările, recunosc, asta pentru că nu am avut așteptări. Am zis să-l citesc să văd ce-i de paginile lui, așa că după ce l-am citit, gândindu-mă puțin și raportâdu-mă la alte cărți cu și despre adolescenți pe care le-am citit, am zis să-i dau patru steluțe; cea mai bună carte cu adolescenți citită până acum fiind „Viitorul nostru”, de Jay Asher, Editura Leda (recenzia AICI). 

Romanul „Eleanor & Park” urmărește povestea, deloc surprinzător, a lui Eleanor și a lui Park. Eleanor este dată afară din casă, iar apoi se întoarce să trăiască împreună cu mama, frații și tatăl ei vitreg. Astfel, nevoită să renunțe la tot trecutul ei confortabil, Eleanor ajunge într-un oraș nou unde este nevoită să se înscrie la o școală nouă, unde toată lumea pare s-o urască, să-i poarte pică și să n-o accepte. Bine, sincer, chiar e dramatic ce se petrece aici. Eleanor este la propriu luată în râs de colegii ei, atât pentru aspectul ei fizic mai diferit, cât și pentru faptul că era mai tăcută și mai ciudățică. Nu am putut să nu mă gândesc la faptul că, în ziua de astăzi, de fapt chiar se întâmplă multe lucruri de acest gen, la orice școală din țară și din afara țării. O problemă de actualitate, ”bullying”-ul poate avea efecte devastatoare asupra psihicului unui copil în formare, care abia își descoperă caracterul, principiile și valorile. Bine, aici nu este cazul atât de potențat, însă problema încă rămâne. Astfel, Eleanor se retrage în carapacea sa și norii se lasă peste lumea ei în care speranța moare, dar totul parcă ia o întorsătură neașteptată (chiar dacă nu din prima) atunci când îl cunoaște pe Park, un tip cu care-și împarte locul în autobuz și de care, încetul cu încetul, se apropie. Acest băiat tăcut, Park, cu o mamă a căror replici chiar te fac să zâmbești, reprezintă un colac de salvare pentru Eleanor. Dacă la început aceștia împart locurile în autobuz, zâmbindu-și timid, cu timpul încep să se apropie și să împartă chiar și muzica și benzile desenate ale lui Park. O frumoasă prietenie se conturează între aceste două suflete puerile, și, totuși, în sufletul lui Eleanor fluxurile și refluxurile încă nu s-au retras în totalitate. Cu siguranță, această fată ascunde ceva dincolo de zâmbetul ei aparent!

Cu timpul, relația celor doi devine din ce în ce mai apropiată. Deși colegii lui râd de el din cauza relației lui cu Eleanor, lui Park nu-i pasă de acest lucru și continuă să se vadă cu aceasta, și, totuși, deși Park pare să se dăruiască în totalitate acestei relații, în sufletul lui Eleanor parcă încă există un bob de ezitare. Urmărită de umbra trecutului care-i împăienjenește zâmbetul, Eleanor se teme atât pentru ea, cât și pentru Park, se teme de această relație însă dorește, în continuare, să rămână lângă cel care i-a fost alături atunci când circumstanțele i-au fost neprielnice. Din considerente pe care chiar nu vi le-aș putea prezenta, pentru că aș da peste cap toată eventuala voastră lectură, Eleanor trăiește o dramă, încearcă să găsească răspunsuri la niște întrebări care nu-i dau pace și îi răstălmăcesc somnul. De cealaltă parte, Park este mereu alături de ea gata s-o sprijine și să-i sară în ajutor, ca orice iubit care îi dorește binele prietenei sale. Sau ca orice prieten adevărat care, la bine și la greu, este gata să dea o mână de ajutor celui în nevoie. 

Într-adevăr, această poveste de dragoste a avut un început modest, timid și ezitant. Dar, mai încolo, se va dovedi de o intensitate debordantă. O poveste impresionantă, o poveste despre niște oameni care-și setează niște idealuri cam prea devreme, pentru ca apoi să-și dea seama că s-au avântat în această poveste numită „iubire” mult prea deodată. Povestea dintre Eleanor și Park este o poveste pe care o simți lângă tine, cu personaje desprinse din contemporaneitatea noastră, cu personaje care trăiesc, simt, ascultă și, în același timp, se tem și au secrete de ascuns. Rowell creionează sufletele lor cu o naturalețe foarte bine punctată și susținută, relevând această verosimilitate nu doar prin felul lor de-a fi, ci și prin replici, atitudini și acțiuni, prin modul în care reacționează și, mai apoi, interacționează. Prin felul în care simt și gândesc, personajele reprezintă zvâcniri de inimi și de trăiri mult prea firave, sensibile. Iar misterul lui Eleanor potențează toată povestea de dragoste dintre cei doi.

Personajele lui Rainbow Rowell sunt personaje de care te atașezi care reușesc să-ți intre sub piele. Mi-am dat seama că autoarea știe cum să profite de acest lucru - de talentul ei de a crea personaje cât mai atractive și lipicioase -, pentru că are verbul la ea și, prin ceea ce scrie, reliefează atitudinea ei privitoare la poveste: deși totul pare siropos, light, o poveste tipică de dragoste, autoarea vrea să transmită că, poate, dincolo de aparențe mereu va exista acea esență care contează, și care, după părerea mea, ar trebui să primeze. Ideea este că întotdeauna, zău, judecăm o persoană după aparențele-i de la început. Prima impresie nu este întotdeauna cea potrivită (iar aici îmi vine să dau exemplu cazului cu Susan Boyle, dar nu vreau să mă depărtez de subiect, pentru că mă gândesc că majoritatea știți de acest lucru). Povestea dintre cei doi chiar atrage, iar decursul liric al scriiturii lui Rainbow Rowell face ca totul să pară natural și ușor. Deși nu impresionează prin metafore ascunse, printr-un limbaj pompos și prin imagini artistice, autoarea surprinde întocmai esența a aceea ce adolescența, cu toate manifestările și formele ei de activitate, înseamnă: dragoste, minciuni, cunoaștere, ezitare, mister și mișcare (în toate înțelesurile ei).

Am selectat și niște fragmente, asta ca să vă dați seama de stilul autoarei:

„- De ce nu poți?

- Mi-e jenă.

- Până acum e jenant doar pentru mine.

- Mi-e teamă că o să spun prea mult.

- Imposibil.

- Mi-e teamă că o să spun adevărul.

- Eleanor...

- Park.”

„ - (...) Mi-e dor de tine, Eleanor. Vreau să fiu cu tine tot timpul. Ești cea mai inteligentă fată pe care am cunoscut-o și cea mai amuzantă, și tot ce faci mă surprinde. Aș vrea să spun că de-asta îmi placi, pentru că aș părea... profund... Dar cred că te plac și pentru că ai părul roșu și mâinile catifelate... și miroși a tort făcut în casă pentru o zi de naștere.”

„Crezi că, dacă ții pe cineva strâns în brațe, asta îl va aduce mai aproape. Crezi că-l poți ține atât de strâns încât să-l simți imprimat în tine și după ce te îndepărtezi. 

Când s-a dat jos din camionetă în cele din urmă, (Eleanor) a făcut-o fiindcă n-a mai suportat să-l tot atingă, după care iar să nu-l atingă. Își imagina că data viitoare când se va rupe de lângă el o să rămână fără ceva piele.”

Am uitat să menționez faptul că autoarea ne spune povestea, pe rând, cu toate trăirile ei, din două perspective: cea a lui Eleanor alternează cu cea a lui Park. Câteodată, aceleași întâmplări sunt trecute prin prismele celor două mentalități, celor două gândiri, pentru ca autoarea să ne ofere o imagine plină, completă și desăvârșită a poveștii de dragoste dintre cei doi tineri îndrăgostiți. 

Un roman amuzant, un roman plin de speranță, sentimental, sensibil, jovial, un roman pe care-l citești ușor și care nu-ți dă prea mult de gândit, nu-ți dă bătăi în cap. Lectură bună de citit pe tren și în excursii. Le mulțumesc din suflet celor de la Editura Art. Puteți comanda „Eleanor & Park” de AICI. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele. Lecturi frumoase și vacanță plăcută să aveți!

„Oameni, îngeri și demoni” de Lina Moacă- Recenzie

Autor: Lina Moacă

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 712

Rating: 5 din 5 steluțe

Și ne întrebăm, evident, despre ce este viața. Ne avântăm în răspunsuri pe care, de fapt, nici noi nu le înțelegem. Este despre fericire? O fi, dar ce înțelegem prin fericire? Este despre dragoste, despre moarte? Bineînțeles, este. Este despre soare, despre lună și stele, este despre cataclisme, despre crime, minciuni, lacrimi și secrete. De asemenea, viața este despre viață. Totuși, departe de aceste lucruri, am o certitudine: o lume în care se trăiește pentru a da viață, pentru a aduce zâmbete și fericire, nu va fi niciodată un haos, pentru că întunericul face parte din lumină, iar fără ură nu poate exista iubire și dragoste. 

O carte care pur și simplu m-a făcut să realizez lucruri, să conștientizez această frumusețe a vieții pe care, uneori, o dădeam deoparte și mi-o făceam străină. Această frumusețe pe care o uitam și o lăsam să se afunde undeva într-o groapă a cărui fund mi-este necunoscut - frumusețea la care, uneori, râvnim atât de mult neștiind că, de fapt, ea se află lângă noi, în toți ochii pe care îi privim cu atâta dragoste, în căldura soarelui, culoarea ierbii. Cred că, înainte de toate, acesta a fost idealul pe care autoarea Lina Moacă și l-a setat: nu a vrut, neapărat, să scrie ficțiune, pe cât a vrut ca prin acest roman să transmită ceva, să deschidă ochii și să ofere cititorilor un prilej la meditație. Nici nu știu cum să încep această recenzie, pentru că nu vreau ca totul să pară prea siropos, light, însă acest roman este unul dintre cele mai frumoase romane de ficțiune pe care le-am citit vreodată. Și nu spun acest lucru din pur entuziasm, ci pentru că am citit aceste șapte sute de pagini fără să-mi dau seama, atât de prins eram de lectură și de învățăturile ei.  

Mai mult decât a fi o scriitură impecabilă, colorată, firavă și sensibilă, romanul „Oameni, îngeri și demoni” este un fel de stare, este ca o pildă spusă în câteva sute de pagini, este o acumulare de principii de viață și valori. În altă instanță, autoarea ne vorbește despre răutatea care împânzește sufletele oamenilor, despre provincialitate, minciună, teroare și dușmănie - la o adică, despre problemele muritorilor limitați care, în dezacord cu efemeritatea lor, au uitat că viața nu presupune numai o adunătură de lucruri materiale, de bani și înavuțire, condamnați de voracitatea în care sufletul li se scaldă, ci viața presupune iubire și spiriualitate, linște și pace. Astfel, societatea în care trăim pare a fi subjugată de credința banului, departe de a fi înclinată spre realizarea spirituală a sinelui, de oportunitatea de afirmare, care, mai apoi, împinge scopul existenței către realizarea materială proprie, reflectată în bani, în afaceri necurate, minciuni și grosimea portofelului. Dând la o parte toate aceastea, autoarea Lina Moacă ne înfățișează o lume în care banii distrug esența infinită a visului omenesc, distrug ceea ce este nobil în principiile de viață ale personajelor, reliefând o lume a non-valorilor, o lume tragică în care conștința răutății, a fățărniciei rezonează cu tot ceea ce era bun, cândva, dar s-a pierdut.

Nu vreau să credeți că m-am îndepărtat de subiectul cărții. După cum am obișnuit, nu fac rezumatul pentru că asta ar însemna să suprim din plăcerea lecturii. Or, doar nu vreau să se întâmple asta, nu? Romanul surprinde o poveste fantasy despre doi gemeni neobișnuiți, Willy și Lilly (mi-a plăcut enorm lirismul numelor), doi gemeni care se bucură de niște trăsături angelice, de o frumusețe care depășește tiparele firescului uman, și, de asemenea, care au puteri neobișnuite, date fiind rădăcinile lor ereditare: ei sunt Fiii Luminii, ființe nemuritoare care, dorind să cunoască oamenii de deasupra pământului, ajung, înfruntându-l pe marele lord întunecat, Willworf, sprijinit de Marele Iluminat, în mijlocul orașului București unde vor încerca să trăiască în conformitate cu societatea contemporană lor. Aici, cei doi frați gemeni o întâlnesc pe Alexandra, o tânără a cărei viață nu este prea roz, fiica unui afacerist lipsit de scrupule. Din acel moment, cei doi fac cunoștință cu întunecimea rasei umane, cu răutatea, crima și fățărnicia care împânzesc orașul și restul provinciilor din zonă. Lilly, având un spirit mai săritor și mai altruist, dorește s-o ajute pe Alexandra să scape din mâinile tatălui ei netrebnic, iar singurul mod prin care o poate ajuta este să realizeze o căsătorie de conveniență între fratele ei, Willy, și Alexandra, toate astea pentru a o scoate pe aceasta de sub tutela distructivă a tatălui. Deși la început Willy nu prea are sentimente puternice pentru Alexandra, timpul și circumstanțele îi vor apropia pe cei doi, iar iubirea lor se va releva într-o poveste fascinantă de dragoste care, totuși, pare imposibilă, date fiind condițiile celor doi. 

Astfel, Lina vorbește în „Oameni, îngeri și demoni” și despre iubire, despre sentimente și dragoste. Dar nu vorbește despre iubire doar ca o relație dintre doi oameni, ca un act al acuplării, ci vorbește despre iubire ca un sentiment care împlinește ființa, o transcede și o apropie de cosmos, o înalță și o desăvârșește în toată taina ei misterioasă. Iubirea, un sentiment care împăienjenește sufletul și îl apropie de divinitate, îl face mai accesibil credinței și permite sufletului să se manifeste prin arta sărutului, a gloriei eterne care vine odată cu îmbrățișarea care unește două ființe într-una singură. Cu un limbaj seducător, pasional și plin de pasiune, Lina reușește să reitereze ceea ce iubirea, în tainele ei nescrise, înseamnă: împlinire, dorință, speranță și dor, iar în ultimă instanță alegorică, viață și moarte. Poveștile de dragoste pe care aceste pagini le țes nu au cum să nu-ți rămână întipărite în minte și suflet, pentru ca, mai târziu, mereu să-ți aduci aminte de cât de pișicher era personajul ăla, cât de incisiv era celălalt, cât de mult te enerva altul, pentru ca mai apoi destinul să le readucă împreună, spre bucuria cititorului.

În același timp, totuși, pe când viața personajelor se derulează pe străzile Bucureștiului, în profunzimile pământului, de pe tronul său, Willworf tocmește planuri negre, de atac, așteptând momentul potrivit pentru a-și întinde negura întunecată peste lume și pântind momentul potrivit pentru a-și suprinde fratele și nepoții. În cocârdășie cu alte himere, creaturi ciudate care-ți stârnesc fiori, marele întunecat va face orice este în stare pentru a-și duce planul la bun sfârșit și pentru a restabili ordinea care a fost distrusă în momentul în care ce doi gemeni, Willy și Lilly, au părăsit întunecimea cărnii pământului. Evident, bănuind plăcerea publicului cititor, Lina a reușit să aducă în romanul ei un strop consistent de mister, de teroare, de magie și spaimă, fără, însă, să exagereze cu toate acestea. Acțiunea se derulează alert și, deși uneori parcă ai cobi ce urmează să se întâmple, certitudinea că totul a fost așa cum ai crezut tu potențează sentimentul că, într-adevăr, ai citit un roman cu viață și despre viață.

Am citit chiar într-un interviu recent acordat Linei moacă, de pe blogul Orizont prin carte (sper să nu se supere autoarea că am preluat o micuță parte): rugată să spună ceva despre ea, autoarea a spus următoarele „(...) Ador cărțile cu toată puterea lor de a împărtăși, de a transmite frecvențe prin cuvinte. Îmi place armonia și caut să o simt în oameni, în tot ceea ce mă înconjoară. Pentru mine lumea e emoție, emoția e viață, viața e poveste, povestea e culoare, culoarea e lumină, lumina e etern.” Și, într-adevăr, scriitura Linei este plină de lumină, este plină de culoare - făcând niște corelații, sriitura Linei este plină de etern și de frumos. Pur și simplu, autoarea scrie despre polaritatea umană, despre resorturile fiecări ființe, despre pornirile ei luminate, dar și întunecate. Scrie despre oameni și viață, despre contradicții și ceea ce, în profunzimile sale, omul înseamnă: potențialul unui suflet mânat pe cărările (ne)greșite ale vieții, pe cărările acestea în drumul cărora de multe ori ne pierdem și renunțăm la idealurile care se află la celălalt capăt. Din frică, teamă de eșec; totuși, înarmați cu iubire și cu un crez divin, este imposibil să nu reușim. Fascinată de natura și complexitatea umană cu care ne-am pricopsit încă de la începuturile vieții, autoarea relevă toate acestea în volumul ei de debut „Oameni, îngeri și demoni”: întunericul face parte din lumină, binele nu ar putea exista fără rău, dragostea nu ar exista fără ură. Aceste sentimente, deși cel mai adesea se exclud reciproc, înseamnă, într-un singur cuvânt, același lucru: „omul”. 

Pentru a înțelege mai bine natura umană, pentru a citit cu adevărat ceva frumos, plin de lumină și căldură, vă recomand să lecturați romanul Linei. Recunosc, eu îl aveam în bibliotecă de ceva vreme, însă abia luna trecută mi-am făcut curajul să-l citesc. Mi-a fost rușine de mine însumi pentru că am așteptat atât, dar a trebuit să simt chemarea cărții, să știu că, da, acum este momentul să-l citesc și să nu-l iau în mână, așa, din inerție, doar ca să citesc ceva. A fost una dintre cele mai bune alegeri literare de anul acesta. Lectura romanului mi-a dat curaj, mi-a dat puterea de a înțelege mai bine profunzimile naturii umane, contradicțiile sale sufletești și principiile de viață. Dincolo de a fi o carte foarte bună de ficțiune, fantasy, roamnul Linei este o pledoarie pentru frumos și pentru spirit, pentru credință, te ademenește într-o lume plină de lumină caldă, te poartă printre nori alături de cei doi gemeni, îți dă propriile tale aripi și te face să pătrunzi în esența vieții. No, mie chiar mi-a plăcut, serios vă spun, iar recenzia aceasta sper să contureze întocmai simțămintele care mi-au crescut în piept după ce am citit romanul. Îmbinând miticul, fantasticul, credința, viața și sufletul omului, autoarea relevă în paginile cărții o poveste de o tipologie fantastică, fastuoasă și sensibilă, iar ușoara redundanță a autoarei potențează ceea ce ea, prin roman, vrea să transmită: povești despre iubire, dezamăgire, speranță, dăruire și altruism, reverbând cu o întrebare pe care, evidend, cu toții ne-am pus-o: oare, singură, iubirea poate schimba lumea în care trăim? Răspunsul este subiectiv, deci nu am să mă pronunț. Citind același interviu, mi-am dat seama că autoarea a surprins, în carte, și pasaje din viața ei, iar prin lectura romanului m-am apropiat și mai mult de frumusețea autoarei. Îi mulțumesc nespus pentru această șansă.

Unul dintre cele mai bune romane de debut pe care le-am citit vreodată. Deși eu nu prea mă omor cu acest gen fantasy, pot să spun că am dat deoparte această cortină și, zău, chiar nu am regretat, pentru că am simțit că citesc despre viață, despre oameni și despre ceea ce simțeam nevoia să regăsesc într-o carte. Lina este autoarea care se identifică cu personajele sale, rezonând într-un cântec accesibil fiecărui cititor - ea este genul de scriitoare care își conturează personajele după mediul în care acestea trăiesc, dându-le viață și, parcă, gândire și manifestare proprie. Este genial modul în care reușește să facă asta, cu adevărat talentat. Îi mulțumesc mult pentru șansa de a citi acest roman. Îl puteți achiziționa de pe site-ul editurii Herg Benet, de AICI, sau îl puteți găsi și pe Libris, AICI, cu o reducere foarte bună! Lecturi plăcute și o săptămână frumoasă!