miercuri, 29 martie 2017

The book buying TAG


Salutare,


În sfârșit un TAG, de mult nu am mai făcut unul! Mulțumesc Miha de la The Cemetery of Books, puteți citi răspunsurile ei dând click pe numele blogului
.

1. De unde îți cumperi cărți?

Cel mai adesea, de pe elefant. Însă îmi cumpăr cărți uneori și de la chioșcurile de ziare (în fiecare marți, spre exemplu, apare câte o carte de la Top 10+ Polirom, și e 10 lei). Și din Librarium și Cărturești, am o satisfacție enormă să-mi cumpăr cărți din librăriile reale.

2. Plasezi precomenzi pentru cărți?

Niciodată.

3. Câte cărți comanzi în medie pe lună?

Haha, aici clar depinde de stare, nu știu.

4. Împrumuți cărți de la bibliotecă?

Nu am mai făcut asta de ani buni, deci nu. Am un fix, și anume că-mi place să am în bibliotecă acele cărți pe care le citesc.

5. Care este părerea ta în legătură cu cărțile împrumutate?

Ce-i drept, de câteva zile mă tot întreb cui am dat niște cărți, pentru că nu le mai am în bibliotecă. Și mă ia groaza când îmi dau seama că nu mai știu. Deci, domle, dacă-ți dau o carte, dă-mi-o înapoi, măcar, chiar dacă nu așa cum ți-am dat-o.

6. Ce părere ai despre cărțile second-hand?

Adică acele cărți de la anticariat? Nu știu, o să sune ciudat, dar îmi place să am cărți noi. Sau dacă am și cărți vechi, le țin separat de cele noi, na, deși întotdeauna cărțile vechi sunt mai fidele în traduceri și chestii de acest gen.

7. Îți ții cărțile pe care le citești separate de celelalte?

Te referi la cărțile pe care le citesc în momentul de față? Sau cărțile din bibliotecă, ce sunt împărțite în „cărți pe care am să le citesc în viața asta” și în „nope, never”? Păi, sincer, eu am în plan să-mi citesc toate cărțile din bibliotecă, dar mereu apar și apar și apar. Deci, nu, nu sunt separate, ci amestecate.

8. Plănuiești să citești toate cărțile pe care le deții?

După cum am zis; însă cu mici excepții.

9. Ai donat vreodată cărți?

Nu, fiindcă nu prea am avut ocazia. În schimb, am dăruit foarte multe.

10. Ți-ai interzis vreodată să-ți cumperi cărți?

Nici gând. E un lucru care mă face fericit. De ce să-mi interzic fericirea?

11. Crezi că îți cumperi prea multe cărți?

Poate, dar nu îndeajuns de multe, așa cum aș vrea, asta-i clar.

Mulțumesc încă o dată, Mihaaaa, lecturi frumoase și cu spor tuturor!

Miss Peregrine II. Orașul pustiu, de Ransom Riggs - Recenzie


Editura: Young Art
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 472
Traducere din limba engleză: Gabriella Eftimie

3 septembrie 1940 este ziua în care zece copii deosebiţi încearcă să se salveze de o armată de monştri. Miss Peregrine este singura care îi poate ajuta, dar ea este captivă în corpul unei păsări. Extraordinara aventură începută în volumul anterior din seria Miss Peregrine continuă într-o călătorie plină de neprevăzut pentru Jacob Portman şi noii săi prieteni. Fără altă soluţie, copiii pornesc către Londra, oraşul în care s-ar putea afla singura lor salvare, sperând să găsească acolo leacul care să o vindece pe Miss Peregrine. Pe străzile distruse, cu ferestrele clădirilor întunecate ca nişte ochi fără vedere, pericolul pândeşte la fiecare colţ. 
Ca un adevărat magician, Ransom Riggs se foloseşte şi de această dată de fotografii vechi, care completează şi pun în valoare fascinanta poveste a copiilor deosebiţi.

„Noii cititori ai acestei serii vor descoperi Oraşul pustiu cu bucurie. Pentru fanii primului volum va fi o comoară. Există un singur neajuns: aşteptarea cu sufletul la gură a celui de-al treilea volum pentru a afla ce se va alege de Jacob şi prietenii lui deosebiţi.“ School Library Journal 
- See more at: http://www.editura-art.ro/info/carte/miss-peregrine-2-orasul-pustiu#sthash.BXkz3YoK.dpuf
3 septembrie 1940 este ziua în care zece copii deosebiţi încearcă să se salveze de o armată de monştri. Miss Peregrine este singura care îi poate ajuta, dar ea este captivă în corpul unei păsări. Extraordinara aventură începută în volumul anterior din seria Miss Peregrine continuă într-o călătorie plină de neprevăzut pentru Jacob Portman şi noii săi prieteni. Fără altă soluţie, copiii pornesc către Londra, oraşul în care s-ar putea afla singura lor salvare, sperând să găsească acolo leacul care să o vindece pe Miss Peregrine. Pe străzile distruse, cu ferestrele clădirilor întunecate ca nişte ochi fără vedere, pericolul pândeşte la fiecare colţ. 
Ca un adevărat magician, Ransom Riggs se foloseşte şi de această dată de fotografii vechi, care completează şi pun în valoare fascinanta poveste a copiilor deosebiţi.

„Noii cititori ai acestei serii vor descoperi Oraşul pustiu cu bucurie. Pentru fanii primului volum va fi o comoară. Există un singur neajuns: aşteptarea cu sufletul la gură a celui de-al treilea volum pentru a afla ce se va alege de Jacob şi prietenii lui deosebiţi.“ School Library Journal 
- See more at: http://www.editura-art.ro/info/carte/miss-peregrine-2-orasul-pustiu#sthash.BXkz3YoK.dpuf

„Nu e nici somn, nici moarte; cei care par a fi murit trăiesc. Casa în care te-ai născut, prieteni din tinerețe, bătrânul și fecioara, truda zilei și laurii ei, toate dispar, se destramă, se transformă în povești, nu pot fi ancorate.” (Ralph Waldo Emerson). Pecetea aceasta stă la începutul romanului „Miss Peregrine”, de Ransom Riggs. Drept să vă spun, în această frază se concentrează întreagul substrat al romanului, întregul mister pe care îl descoperă cititorul și care, pur și simplu, îți provoacă fiori de groază. Știți ce îi mai oferă un plus de mister acestui roman? Fotografiile tulburătoare, ilustrațiile care ne înfățișează imagini pe care autorul ni le prezintă de-a lungul povestirii; o adevărată aventură în lumea umbrelor în care muritorii de rând nu au ce căuta.

Romanul surprinde povestea de viață a lui Jacob, un tânăr de șaisprezece care pătrunde, în urma unei întâmplări tragice - moartea bunicului său - într-o lume dominată de umbre, de întuneric, de reguli proprii și drastice. Cu cuvânt de moarte, bătrânul îi lasă băiatului un secret care-i va schimba viața, întrucât, în tinerețea sa, însuși bunicul său era un ales, un om diferit de ceilalți care putea vedea și lupta împotriva unor creaturi desprinse, parcă, din filmele de groază americane - nu, nu zombie, nu aici.

Astfel, tânărul descoperă, în casa bunicului său, un set de fotografii ciudate, care înfățișează niște creaturi (oameni, la o primă vedere) în ipostaze iraționale pentru mintea omenească și, din acel moment, tânărul nostru își dă seama că are o misiune pe care trebuie s-o îndeplinească: să pătrundă în această lume necunoscută, mistică, pentru a descoperi ce voia bătrânul său bunic să-i transmită înainte de a muri. Și, de altfel, să-l răzbune pe acesta, deoarece însuși bunicul său fusese ucis de către o creatură a morții. Relația dintre cei doi se dovedește una foarte strânsă deoarece, de-a lungul romanului, tânărul Jacob mereu profilează imaginea bunicului său drept om curajos, capabil să reacționeze corect în situații de criză, un exemplu pentru propriul său viitor nesigur.

Dominat de această dorință nestăpânită, Jacob pleacă pe o insulă izolată împreună cu tatăl său care dorește să exploreze păsările din acel ținut, unde va ajunge la căminul „pentru copii deosebiți”, un cămin distrus, sumbru, cu geamuri prea mari și uși care scârție la cea mai mică mișcare, cu merișori care se cațără nestingheriți pe pereții din cărămidă veche, cu acoperiș care mai că stă să cadă. Acesta este căminul lui Miss Peregrine, și, oricât de bizar ar suna, Jacob încă are senzația că în acest cămin trăiesc persoane care sunt mai mult decât deosebite, persoane care au o poveste de spus și care luptă împotriva a ceva ce nu poate fi văzut.

Dovedind că spiritul detectiv nu îl înșeală, tânărul nostru erou descoperă că, într-adevăr, holurile și camerele căminului părăsit sunt, de fapt, pline de persoane aflate în viață, aflate sub direcțiunea domnișoarei Peregrine, o bătrână de care chiar am reușit să mă atașez - deși mă așteptam la contrariul acestui lucru, nu știu de ce. Intrând în vorbă cu ceilalți, tânărul descoperă că, de fapt, într-o rază de câțiva metri în afara căminului, toți cei care trăiesc acolo sunt prinși într-o buclă temporală, ce are drept consecință trăirea, la nesfârșit, a aceleiași zile. Totuși, cei de acolo au conștința acestui lucru, astfel încât ajung să nu îmbătrânească niciodată, ca și cum fiecare zi s-ar reseta a nesfârșit, și, deși vârsta lor înaintează, ei rămân cu aceeași înfățișare de tineri. Dovadă și vârsta de ordinul veacurilor a domnișoarei Peregrine. Deși, la început, lui Jacob îi vine destul de greu să creadă că ceea ce se întâmplă în jurul lui este adevărat, lucrurile iau o întorsătură veridică atunci când află, de la domnișoara Peregrine, că existența „celor speciali” este amenințată de către niște creaturi fioroase, brutale, care cândva făceau parte din aceeași grupă ca și ei, însă s-au răzvrătit din dorința de a avea cât mai multă putere și din ahtierea pentru mai mult.

Misiunea lui Jacob nu este numai aceea de a proteja căminul doamnei Peregrine, ci și aceea de a scotoci în trecutul bunicului său pentru a afla secrete care, poate, mai degrabă, n-ar trebui să fie descoperite niciodată. Bunicul lui Jacob, la rându-și, a trăit printre cei de la căminul de pe insula izolată, a cunoscut-o pe Miss Peregrine, a luptat alături de ea, ajungând, în cele din urmă, să se sacrifice pentru binele acestei civilizații misterioase. Dorința lui Jacob de a-și răzbuna bunicul, de a lupta alături de cei de la căminul aflat în ruină, de a descoperi și cerceta o lume necunoscută, dominată de mister, fac din acest roman o scriere plină de aventură, o scriere bizară - o lume a umbrelor pe care, neapărat, trebuie s-o descoperi cu geamurile închise și cu cheia pe ușă.

Apoi, într-un plan paralel, aventura lui Jacob în această lume întunecată, fantomatică, este potențată de idila care se naște între el și o fată de la cămin, Emma, dar care se dovedește o iubire imposibilă întrucât, dacă cei care deja trăiau în bucla atemporală vor ieși în lumea în care timpul măsoară omul, pur și simplu vor muri în câteva ore, ca și cum ar fi loviți de un val al tuturor anilor pe care aceștia îi cară în spinare. Abia aștept să citesc următorul volum, să văd ce se întâmplă cu cei doi îndrăgostiți și, de asemenea, să vedem cum au de gând Jacob și Miss Peregrine să-i salveze pe ceilalți.

Mai multe nu vă spun, nu vreau să dau spoilere, pentru că romanul este dominat de o acțiune foarte alertă, misterioasă, încerci să cobești ce are să se întâmple însă, evident, nu reușești, mereu apar răsturnări de situație și personaje care sunt amplasate în puncte cheie ale acțiunii. Desfășurarea acțiunii este frumos consolidată pe vertebrele unei intrigi bine structurate și prezentate, deci nu pot să spun decât că acest roman mi s-a părut foarte inteligent, bine scris, drept care a meritat de la mine patru steluțe pe Goodreads. Și, pentru cei care îmi citesc recenziile și articolele, știți că nu mă dau în vânt după cărțile fantasy, însă aici am dat de un fantastic care chiar m-a atras și m-a făcut să mă întreb, la o adică - și să nu mă considerați nebun - dacă asemenea lucruri, cândva, undeva, ar fi putut exista? Oricum, între lucrurile pe care le vedem și cele de care ne temem există un univers al posibilităților.

Lumea izolată în care trăiește Miss Peregrine, în care își duc veacul ceilalți „oameni speciali”, este o lume dominată de mister, de frică, spaimă, groază, o lume în care doar cei puternici și săritori pot supraviețui, o lume care nu este pentru orice neinițiat și din care, în câteva clipe, oricine, într-o clipă de neatenție, ar putea dispărea fără urme. Deși Miss Peregrine ar părea, în primul volum, oarecum lipsită de apărare și fără putință de luptă, sunt sigur că în profunzimile ei ascunde o putere nemăsurată, gata oricând să explodeze. Abia aștept să văd ce ne mai pregătește Ransom Riggs, însă, eh!, trebuie să avem răbdare și să așteptăm.

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Mie, unul, da!

3 septembrie 1940 este ziua în care zece copii deosebiţi încearcă să se salveze de o armată de monştri. Miss Peregrine este singura care îi poate ajuta, dar ea este captivă în corpul unei păsări. Extraordinara aventură începută în volumul anterior din seria Miss Peregrine continuă într-o călătorie plină de neprevăzut pentru Jacob Portman şi noii săi prieteni. Fără altă soluţie, copiii pornesc către Londra, oraşul în care s-ar putea afla singura lor salvare, sperând să găsească acolo leacul care să o vindece pe Miss Peregrine. Pe străzile distruse, cu ferestrele clădirilor întunecate ca nişte ochi fără vedere, pericolul pândeşte la fiecare colţ. 
Ca un adevărat magician, Ransom Riggs se foloseşte şi de această dată de fotografii vechi, care completează şi pun în valoare fascinanta poveste a copiilor deosebiţi.

„Noii cititori ai acestei serii vor descoperi Oraşul pustiu cu bucurie. Pentru fanii primului volum va fi o comoară. Există un singur neajuns: aşteptarea cu sufletul la gură a celui de-al treilea volum pentru a afla ce se va alege de Jacob şi prietenii lui deosebiţi.“ School Library Journal 
- See more at: http://www.editura-art.ro/info/carte/miss-peregrine-2-orasul-pustiu#sthash.BXkz3YoK.dpuf

marți, 28 martie 2017

Târgul Cărții împlinește 5 anișori


Avem plăcerea să anunțăm că împlinim, luna aceasta, 5 ani de când am comercializat primele cărți. Împlinim 5 ani în care am încercat din răsputeri să ne ținem de promisiunea făcută încă de la început: de a promova arta si știința prin intermediul multitudinii de cărți noi și vechi oferite spre vanzare.

Cifrele înregistrate în ultimii 5 ani ne confirmă că reușim să îndeplinim cu succes misiunea noastră: de la an la an, Târgul Cărții a înregistrat creșteri constante și consistente în termeni de volume de cărți comercializate, număr de comenzi onorate, diversitate a titlurilor oferite spre vânzare, dar și număr de magazine fizice deținute.

Ținem să mulțumim, acum când împlinim 5 ani, tuturor clienților noștri pentru fiecare carte comandată de pe site-ul sau din magazinul nostru. Târgul Cărții a adus în bibliotecile românilor, în 5 ani de activitate, peste 600,000 de cărți. Tot atâtea mulțumiri ținem să transmitem odată cu aniversarea noastră. Mai mult, cu ocazia acestei aniversări sărbătorim oferindu-vă posibilitatea de a achiziționa cărți la unele dintre cele mai interesante prețuri.

Vă mulțumim!
Echipa Târgul Cărții

Ce a rămas din mine, de Alison Gaylin - Recenzie

Editura: Trei
Rating: 3 din 5 steluțe
Număr de pagini: 456
Colecția: Fiction Connection 
Traducere din limba engleză: Ana Dragomirescu

Nimeni nu e perfect. Fiecare are ceva de ascuns. Pe 28 iunie 1980, la o petrecere, Kelly Michelle Lund îl împușcă mortal pe John McFadden, regizorul nominalizat la Oscar. Ani în șir se fac tot felul de speculații privind motivele enigmaticei adolescente. Condamnată pentru crimă, Kelly își pierde tinerețea și libertatea, dar își păstrează secretele. Treizeci de ani mai târziu și la cinci ani după eliberarea din închisoare, trecutul se întoarce și o bântuie pe Kelly. Socrul ei, Sterling Marshall, o legendă a filmului, este găsit într o baltă de sânge în locuința sa din Hollywood Hills, împușcat în cap, exact ca fostul său prieten, John McFadden. Din nou, Kelly este principala suspectă. De data aceasta însă, are niște aliați care sunt convinși că femeia nu are legătură cu niciuna dintre crime. Să fie Kelly într adevăr nevinovată? 

O carte plină de neașteptat, cred că astfel aș putea s-o descriu. Atât de multe lucruri neașteptate, încât la un moment dat chiar am început să obosesc. Acțiunea în sine mi s-a părut interesantă, îmbinările temporale, spațiale, personajele relevându-se în diferite ipostaze, în așa fel încât să ajungi să cunoști chiar și cele mai ascunse cotloane ale sufletelor lor. Cred că asta mi-a plăcut cel mai mult la cartea lui Gaylin, Ce a rămas din mine, și anume felul în care a reușit să își construiască și contureze personajele. Cred că ar trebui să mai iau o pauză de la thrillere, dar, habar n-am cum să mi-o explic, îmi plac foarte, foarte mult. Însă am dat trei steluțe acestui roman pentru că, cum să-i spun, nu neapărat că nu mi-a plăcut, dar la un moment dat a început să mi se pară cam monoton, adică nu prea se întâmpla nimic, nu se ajungea nicăieri, ca deodată să se întâmple, bum, explozia aceea care să dea totul peste cap. Era prea abrupt totul, și, părerea mea, cred că Gaylin a cam exagerat cu asta.

Nu are rost să vorbesc despre acțiune, scrie la începutul recenziei ce-ați putea afla. La o adică, să spun eu ce are să se întâmple, unde va ajunge totul, chestii de genul, chiar mi se pare lipsit de rost, aș da spoilere și așa mai departe. V-am spus, romanul este unul interesant, fooooarte neașteptat, plin de surprize, de răsturnări de situație, apar personaje, dispar personaje, reapar personaje, totul se înscrie într-un cerc vicios, pentru a se ajunge în cele din urma la rezolvarea conflictului, la dezlegarea misterului - care, de asemenea, este total neașteptată. Adică dacă ar fi să cobești ceva de-a lungul lecturii, să te gândești că ixulescu e vinovat, or igreclescu, nu, nu, să știi că te-nșeli și-o dai în bară. E genul acela de sfârșit care te lasă c-o falcă-n cer și una în pământ.

În ceea ce privește exegeza, se-afirmă că Gaylin surprinde „o epocă în care intimitatea a devenit un mit și viețile oamenilor sunt adesea expuse în presă și fiecare detaliu este analizat – de la acest subiect provocator pornește romanul lui Alison Gaylin” (The Associated Press) or „O poveste fascinantă și întunecată despre răzbunare, trădare și secrete din glam-ul hollywoodian. Alison Gaylin a fost comparată cu Gillian Flynn." (Huffpost Books) Ei, nu știu ce-aș mai putea spune. Este un thriller, n-aș putea vorbi despre emoția pe care mi-a trimis-o, doar m-a ținut în suspans și, sincer, mi-a plăcut, dar simt nevoia să iau o micuță pauză de la astfel de lecturi, vreau să citesc ceva mai light, mai ușor. Recomandări? 

Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!
 

luni, 27 martie 2017

Scris pe trup, de Jeanette Winterson - Recenzie


„De ce măsura iubirii este pierderea ei?”

Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 232
Colecția: Raftul Denisei
Traducere din limba engleză: Vali Florescu

„Mă avânt cu capul înainte în această relație pentru că mă tem de ea. Mă tem că s-ar putea să ai o ușă pe care nu o pot vedea, că în orice clipă această ușă se poate deschide și dusă vei fi. Și pe urmă?”

Am trăit această carte, mi s-a întipărit în suflet și-n minte, am simțit atingerile paginilor pe piele și-am lăsat cuvintele autoarei să mă ardă până în adâncul sufletului. Pentru că, vă rog să mă credeți, nu am mai citit ceva atât de frumos de ceva vreme, și chiar aveam nevoie de o asemenea lectură, o lectură care să mă ridice și să mă coboare, să-mi dea aripi și să mi le smulgă, apoi, să o iubesc și să o urăsc, să o urăsc pentru e scrisă atât de bine și că nu am să mă pot hrăni din ea la nesfârșit. Chiar îmi este greu să vorbesc despre acest roman, pentru că știu că i-aș distruge esența. El trebuie citit și atât, trebuie lăsat liber în mintea fiecărui cititor, a fiecărui suflet. Mie mi-a plăcut enorm de mult, îl consider unul dintre romanele mele preferate, alături de Pe aripile vântului, și, deoarece sunt tagme literare oarecum diferite, îl consider cel mai bun roman citit în ultimii ani. Atâta emoție, atâta pulsație viscerală surprinsă și rezonată în cuvinte, Jeanette Winterson este o maestră a scrisului, are un talent incredibil în a surprinde emoții și a vorbi despre viață, despre iubire, despre boală, ură, dorință. 

„Vreau să vii la mine fără trecutul tău. Cuvintele pe care le-ai învățat vreau să le uiți. Uită că ai mai fost aici, în alte dormitoare și în alte locuri. Începe cu mine de la capăt. Nu-mi spune că mă iubești decât după ce ai demonstrat-o.”
 
Nu am găsit nimic banal în acest roman, am trăit totul potențat la maximum. Sincer, cred că mi-a plăcut atât de mult pentru că l-am citit într-o perioadă în care mi-a picat foarte, foarte bine. Am simțit că autoarea stă în fața mea și, prin sufletele personajelor, prin acțiunile lor, mi se adresează mie. Am ars de emoție la numeroase fragmente și, deși nu prea obișnuiesc să-mi însemnez cărțile, mi-am luat un marker galben în mână și am scos în evidență tot ce mi-a plăcut, doar pentru a-mi fi mai ușor să revin asupra acestor fragmente. Scris pe trup este un manual al iubirii, al patosului existențial, este un exercițiu romantico-practic de a vedea, în persoana iubită, acea emoție relevată în toate detaliile anatomice ale corpului, într-o manieră denotativă. Ce frumos vorbește Winterson despre oase, despre simțuri, văz, auz, despre conductele de sânge crescute în carne, este fabulos, absolut surprinzător felul în care a reușit să vadă aceste lucruri. „Cât de ușor e să distrugi trecutul și cât de greu e să-l uiți”, da, să-l uiți pe domnul trecut, dar mă întreb, oare, cum să-ți uiți trecutul? Cum să uiți ceea ce ai fost, dacă acum ești „tu”, tu cel adevărat, exact cum te-a regăsit momentul de față, această secundă? Să negi trecutul? Implicit, să negi ceea ce ești, anume suma amintirilor tale și a ceea ce ai făcut? Da, poate regretele există, dar există și lacrimile. Și, domnilor, a plânge este o minune.

„Nimeni nu poate legifera dragostea; nu i se pot da ordine și nu poate fi lingușită și făcută să-ți dea ascultare. Iubirea își aparține doar sieși; e surdă la rugăminți și nu o poți cere prin violență. Dragostea nu e ceva ce poți negocia. Iubirea e singurul lucru mai puternic decât dorința și unicul motiv logic pentru care poți rezista tentației.”

O epistolă a iubirii, un monolog cu propria ființă, iar unele sentimente sunt de o durere insuportabilă: certitudinea morții, a eșecului, frica, speranța - și, Doamne, ce este mai greu decât să speri, să nu ai nicio siguranță anume? „Nu-ți dai niciodată inima cu tul; o împrumuți, doar, din când în când? Dacă nu ar fi așa, atunci cum ai putea să ți-o iei înapoi fără să o ceri nimănui?”, nu, nu, dăruiește-te cu totul persoanei pe care o iubești, întroceți-vă în hazard, în increat, legați-vă unul de altul și aruncați-vă în marea de oameni, împotriva curentului, totul, dar totul este să găsești lucrul care te face fericit și să-l lași, încetul cu încetul, să te ucidă. Devino irațional, iar abia atunci vei simți cât de puternic este infinitul. Scris pe trup mi-a arătat că, de fapt, într-un univers limitat, teluric, tridimensional, a patra dimensiune se numește iubire și stă înscrisă în trupul, în ochii și în fiecare atingere catifelată a persoanei iubite („E impresionant câte afecțiuni pot suporta câțiva centimetri de piele.”)

„Ce alte locuri există pe lume în afară de cele pe care le descoperi pe trupul ființei iubite?”
 
„Nu-i doream doar corpul, îi doream oasele, sângele, țesuturile, mușchii ce le țineau laolaltă. Aș fi ținut-o lipită de mine chiar dacă timpul i-ar fi făcut să pălească nuanțele și texturile pielii. Aș fi ținut-o lipită de mine vreme de o mie de ani, până când oasele i s-ar fi preschimbat în pulbere. Ce ești tu, de mă faci să mă simt așa? Cine ești tu, de faci timpul să nu aibă nicio importanță?” Doamne, cât de frumos să scrii, cât de simplu, aparent, dar de o asemenea profunzime? Mi-e ciudă pe Jeanetter Winterson, mi-e ciudă că scrie atât de frumos și emoționant, fără să exagereze totuși. O confesiune atât de lirică, provocatoare, și o voce într-o formulă pioasă, fierbinte și caldă. Până la urmă, iubirea este cea care salvează sufletele oamenilor și le luminează din întunericul singurătății.

„Nu vreau să fiu obiectul distracției tale și nici tu obiectul distracției mele. (...) Nu vreau să te țin mai strâns decât ai putea suporta. Nu vreau ca liniile să se estompeze, iar capetele firelor să înceapă să atârne în afară, oferindu-ne suficientă funie cât să ne agățăm în ștreang.” 

Vă recomand cu drag romanul lui Winterson, abia aștept să mai citesc ceva scris de la ea, pentru că am certitudinea că o să-mi placă!  Acum, evident, voi citiți ce vreți, eu am simțit nevoia să vorbesc despre acest roman așa cum am știut mai bine. Le mulțumesc din suflet celor de la Humanitas Fiction pentru acest volum minunat, savurat până la ultima pagină. Puteți comanda romanul Scris pe trup de Jeanette Winterson, de AICI, de asemenea vă recomand să urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate noutățile, ofertele, reducerile și lansările de carte. O zi plăcută și lecturi frumoase!