Cercul (Martin Servaz, #2), de Bernard Minier - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Fiction Connection

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 576

Anul apariției: 2020

Traducere: Alunița Voiculescu

Bernard Minier s-a născut în 1960 la Béziers. A lucrat mulţi ani ca inspector vamal înainte să debuteze, în 2011, cu romanul Îngheţat, care s-a bucurat de un mare succes de public și de critică, obţinând Prix de l’Embouchure (2012), Prix des bibliothèques et des médiathèques de Grand Cognac (2013), Premiul pentru cel mai bun roman francofon la Festival de Cognac (2015). Romanul a fost ecranizat sub forma unui serial de Gaumont și M6, fiind disponibil pe Netflix. Cărţile sale au fost traduse în 21 de limbi și s-au vândut în trei milioane de exemplare în întreaga lume. În prezent, locuiește în Essonne, la sud de Paris. Îl puteţi urmări pe www.bernard-minier.com. De același autor, a apărut la Editura Trei, Cercul — al doilea roman din seria Martin Servaz.

„- Doar poezia poate descrie incapacitatea omului de a înțelege sensul trecerii noastre pe acest pământ, spuse el. Și totuși, dacă i se dă să aleagă, umanitatea va prefera întotdeauna fotbalul lui Victor Hugo.”

Iunie 2010. În mijlocul unui meci de fotbal din Cupa Mondială, comandantul Martin Servaz primește un telefon de la o iubită de demult care îi spune că, în Marsac, profesoara Claire Diemar a fost ucisă cu brutalitate. Ca și când n-ar fi de ajuns, Servaz primește și un e-mail criptic prin care este informat că misteriosul criminal în serie Julian Hirtmann a făcut o nouă victimă. Moartea și haosul bântuie micul oraș universitar din sudul Franței în care Servaz și-a făcut studiile și unde acum învață fiica lui. Cu ajutorul detectivilor Irene Ziegler și Esperandieu, comandantul Servaz trebuie să afle dacă există vreo legătură între aceste crime înfiorătoare ce redeschid răni vechi din trecutul lui. Și să-i prindă pe ucigași, cât mai repede cu putință.

„- Nu vă place sportul televizat? îl tachină Servaz.

- Pâine și circ. Nimic nou sub soare. Cel puțin gladiatorii își puneau viața în joc, arătau cu totul altfel decât puștii ăștia în pantaloni scurți care aleargă după o minge. Stadionul nu e decât versiunea XXL a curții școlii, într-o recreație.”

Am început să citesc Cercul, al doilea volum din serie, imediat ce l-am terminat pe primul, Înghețat, despre care am scris AICI. Bineînțeles, cărțile nu prea au legătură între ele - în sensul că, fiind vorba de o anumită situație în primul volum, aceasta nu se continuă și în al doilea (cu alte cuvinte, crimele sunt rezolvate, ucigașul este scos la iveală). Dar totuși, din altă perspectivă, cele două cărți au o legătură strânsă între ele - dincolo de echipa de detectivi, cu Servaz în frunte, sunt de urmărit anumite aspecte care fac ca această legătură - deși subtilă - să fie una extrem, dar extrem de puternică. Nu vă pot spune care sunt circumstanețele care mă fac să afirm asta, fiindcă ar însemna să văd dau spoilers; și, cu toate acestea, după ce am terminat și volumul de față, parcă am simțit că ar mai merge o continuare (de data aceasta, volumul de față, al doilea, cu siguranță ar presupune o legătură temporală, chiar, cu cel de-al treilea). Nu știu dacă autorul va face asta (nu cred, de altfel), dar, trăgând o linie, la final, după ce am citit cele două cărți, pot spune că, cu siguranță, acest volum mi-a plăcut mult mai mult decât primul.

„Și avu conștiința - în momentul în care le pronunța - că vorbele sale puteau fi un argument în plus de adăugat la dosarul paranoiei sale:

-... Mai devreme sau mai târziu, țicnitul ăsta va apărea din nou.”

Mi s-a părut că în Cercul a fost conturată mult mai bine partea de acțiune a romanului, fără prea mult descrieri ornamentale, care să atragă cititorul în atmosfera sumbră și întunecată, neașteptată și haotică, a romanului. Spre exemplu, în Înghețat, primul volum al seriei Martin Servaz, Minier a pus un accent deosebit asupra descrierilor - care, de altfel, pe mine, unul, m-au introdus cu desăvârșire în atmosfera rece, densă a romanului. Am apreciat asta. Pe deoparte, primul volum mi s-a părut puțin ezitant, „leneș”, când a fost vorba de dinamică - nu mi-a conferit acea stare alertă pe care aș fi vrut s-o am. Ei, bine, în al doilea vomul, Minier a optat mai mult pentru această latură romanistă - a fost vorba de intrigi, după părerea mea, mult mai bine conturate, de situații mult mai fidel puse în scenă, de personaje (mult) mai neașteptate și, Doamne, de un final colosal. Trebuie să recunosc că am citit finalul cărții de vreo două ori, deoarece aveam impresia că, domle, sigur mi-a scăpat ceva. Și dacă veți citi romanul, veți vedea că, într-adevăr, parcă ar mai merge o continuare a acestei cărți.

„- (...) Țicnitul ăla e undeva pe-afară. Toate polițiile din Europa îl caută, dar nimeni nu are nici cel mai mic indiciu. Din cââte știm, poate fi oriunde. Iar bolnavul ăsta ți-a făcut mărturisiri înainte să dispară.”

După ce am citit cele două cărți, cred că aș putea afirma faptul că seria lui Bernard Minier, încadrată în genul crime-thriller nu este una tipică. Autorul aduce în atenția publicului francez un roman cu o tentă nordică, chiar, și nu vorbesc aici doar de culoarea locală a romanului, ci vorbesc și de desfășurarea acțiunii. Talentul - bineînțeles, e incontestabil, dar autorul are o predilecție spre a insera elemente de profunzime, chiar contemplative, meditative, citate filosofice, oferind personajelor sale o oarecare sensibilitate, conturând personaje taciturne, zbuciumate. Ei, trebuie să recunoaștem, pentru majoritatea autorilor nordici nu asta face interesul în romanele lor. Totuși, Minier mizează și pe aceast aspect, astfel încât, în cele din urmă, deși romanele sale nu se ridică la standardele autorilor nordici (șchioapătă, cu alte cuvinte, când vine vorba de acțiune alertă, dinamism și întorsături de situație - cu care ne-a obișnuit stilul nordic romanist), totuși au ceva care, deseori, prinde bine și place cititorului (bineînțeles, specific gusturilor literare ale fiecăruia). 

„(...) Se simțea strivit. Strivit de greutatea nopții care domnea aici. Strivit de propriul său trecut. Strivit de efectul loviturii primite acolo sus, pe acoperiș.”

În Cercul, Minier ne pune față în față cu diferite situații de viață, situații în care, fără excepție, ne-am putea afla cu toții. Recunosc, mi-a fost destul de greu să mă atașez de Servaz, dar l-am găsit, în cele din urmă, un om binevoit, un om care luptă pentru dreptate, un om sensibil și fragil și care, deși, de multe ori, afișa o carapace impenetrabilă, este dominat de anumite frici, de anumite eșecuri personale. De data aceasta, Bernard Minier îl pune pe Servaz față în față cu trecutul său, încercând să găsească răspunsuri acolo unde sunt prea multe întrebări pentru a mai putea continua, în ritmul acesta, viața. Mi-a plăcut, și mi-a plăcut tare mult această parte, de fapt, în care Servaz este pregătit „să încheie socotelile” cu anumite persoane din trecutul său. V-am spus, autorul chiar pune accent pe aceste aspecte - ceea ce, repetându-mă, face ca seria Martin Servaz să fie una atipică, care ori îți place mult, ori e OK, ori nu-ți place. Eu mă încadrez în tagma ok-iștilor, deoarece sunt sigur că ar fi putut ieși ceva mult mai bun dacă autorul ar fi insistat, puțin mai mult, asupra dinamicii și stilului alarmant cu care am fost obișnuit la celelalte romane, de acest gen, citite.

„(...) iar Dumnezeu - campionul mondial la toate categoriile de nemernici.”

Anul ăsta am citit foarte mult thrillere. Extrem de multe. Pot spune că a fost un an thrilleresc (fazual spus - sau, dacă ne uităm puțin retrospectiv, anul ăsta chiar pare un scenariu de film) chiar plin de roade, și-aici aș putea menționa câteva cărți de acest gen care mi-au plăcut extrem de mult: Prieten imaginar, Omul de castane, Femeia ascunsă, Ultima aniversare, Nouă străini (după cum știți, sunt un fan convins al lui Liane Moriarty). Și ar mai fi, cu siguranță, dar acestea sunt primele care mi-au venit î minte. Vi le recomand cu mare drag, mai ales dacă sunteți împătimiți ai acestui gen literar. Deci, dragi cititori, vă recomand romanul de față, Cercul, dacă sunteți fani ai acestui gen și vreți să încercați și altceva, și prin altceva mă refer la un thriller scris de un autor de altă naționalitate, alta decât un audor nordic - care, după cum bine știm, sunt adevărați maeștri ai acestui gen literar. Cartea Cercul (Martin Servaz, #2), de Bernard Minier, poate fi comandată de pe site-ul celor de la Editura Trei, de AICI, cu un click, și de asemenea vreau să le mulțumesc enorm pentru ocazia de a citi acest roman. Vă recomand cu mare drag să aruncați un ochi pe site-ul lor, au o mulțime de apariții literare care, cu siguranță, vă vor încânta în urma lecturii. Să aveți o zi liniștită și cu spor!