Inceput de drum!

Oare să scriu așa?

 

  Încă nu știu de ce mi se creionează cuvintele cu „bold” și cu dimensiune „mare” (inițial am pus „mărime mare”, dar sună așa deranjant), dar sunt nou și am timp să învăț. Să mă prezint (prea clișeic, dar, totuși, necesar): mă numesc Cioată Andrei, am 17 ani, 2 luni și 19 zile (iar mâine voi fi mai mare cu o zi- ca să nu apară confuzii, ați putea citi descrierea zilnic- glume puerile, prea puerile), trăiesc simplu (deși rareori am impresia- și, subscriu, „impresia”- că trăiesc) și îmi plac lucrurile simple (evident, la prima vedere toate lucrurile par simple, dar în esență puține sunt).

 Îmi place să citesc, chiar îmi place. Vreau să am o bibliotecă imensă în camera mea, dar sunt departe de a-mi îndeplini acest vis. Îmi plac oamenii, deși nu îndes în această categorie toți ciulinii care mărșăluiesc pe străzile încurcate ale vieții, pavate cu semne de circulație neînțelese.

Un om este o rațiune curată și antrenată să facă bine și să evolueze, că, de altfel, numai rațiunea ne deosebește de așa-zisele „animale” (și permiteți-mi să folosesc ghilimelele, am văzut- și citit despre- animale mult mai deștepte și iubitoare decât majoritatea „oamenilor”). Ca să nu omit și subiectul școală, care face parte din viața tururor, pot spune că, uneori, am o plăcere în a învăța. Oh, well, numai gândul că mă trezesc dimineața și îmi petrec 7 ore din viață într-o clădire straniu amenajată și lipsită de viață și sinceritate din partea „prietenilor”, mă face să vreau să învăț. Nu mă interesează dacă mi se pune eticheta de „tocilar”, „tocilarii de astăzi, vor fi șefii de mâine” (ca să-mi citez un drag profesor). Gata, gata, că încep să merg pe alte cărări.

Bine, nu am să vă mai plictisesc, chiar nu știu cât de mult vă interesează viața mea (deși, ah, uneori aș vrea să cred că nu e așa- „Cine se simte... Se regăsește!”), însă a trebuit să fac asta- și, vedeți, nici n-am scris prea mult!

 De ce am decis să încep să scriu un blog? Sincer, nici eu nu știu. Mereu am fost deschis provocărilor (uneori aș fi vrut să consider oamenii drept „provocări”, să pot fi și lor deschis), îmi place să fac lucruri noi și să repet lucruri vechi. Deci, am să iau lucrul la acest blog drept o provocare. Și, un motiv definitoriu ar fi faptul că unele persoane (care au fost) importante din viața mea, mi-au spus că aș putea scrie, datorită stilului  plastic și „talentului meu”. Încerc să fiu modest, deși modestia e calitatea celor ce nu au calități și te lovește când te aștepți mai puțin și nu așa cum te-ai fi așteptat.


Cam asta ar fi tot. Pentru eventuale întrebări, mă puteți contacta pe „site-urile de socializare”. O seară plăcută și un Paște fericit alături de cei dragi și.... o cafeluță pentru seara de Înviere!