vineri, 31 octombrie 2014

”Autumn melancholy” - Book Tag





Îmi plac provocările, așa că am să iau acest „book tag” drept o provocare. Tag care, din câte am observat, a pornit de la Wakling on Letters; felicitări, inspirată idee!



4 cuvinte care îti vin în minte atunci când spui ”toamnă”: școală, ceață, frig, mâini reci. 4 senzatii pe care le simti în acest anotimp: liniște, echilibru, mister și confuzie.
4 planuri pe care vrei să le îndeplinesti în toamna asta: să învăț cât mai mult pentru ce vreau să fac, să reușesc să fiu împăcat cu propria-mi persoană, să citesc cât mai mult și să fac ce știu mai bine să fac.
Transcrie citatul tău preferat despre toamnă: versurile mi-au ajuns acolo unde trebuie.




Acum creează tu un scurt fragment/ câteva versuri dedicate acestui anotimp: (cerintă optională, dacă aveti inspiratie):  De fapt, am în blog o postare întreagă legată de acest anotimp al ființei. Chiar AICI.

Covor de frunze: Cărti citite de tine cu un subiect mai trist, dar care au până la final un mesaj optimist (si ce mesaje ti-au transmis).
Hoțul de cărți”, de Zusak- puterea cuvintelor ghidează acest Univers din care iubirea lipsește cu desăvârșire.
Jurnal trist”, de Katherine Mansfield- ești creatorul propriei tale conștiințe, propriilor tale amintiri, propriei tale vieți. Ești creatorul a ceea ce vrei să fii, a ceea ce nu ești și a ceea ce ai fost.
Picături de ploaie: Ultima carte citită care te-a făcut să lăcrimezi si 2-3 cuvinte despre carte.
Nu plâng la cărți. Abia dacă am mi-au lăcrimat ochii la „Titanic”, însă o carte care m-a impresionat într-o măsură foarte mare este „Hoțul de cărți”.
Cană aburindă cu ceai/ ciocolată caldă: O carte care ti-a încălzit sufletul în zilele reci.
Hmmm. „Seara cântărețelor”, a Lidiei Jorge, recenzia aflându-se AICI.
Plimbare lungă prin parc: O carte cu multe pagini, pe care ai citit-o fără să simti cum trece timpul.
 „Jurnalul Oanei Pellea”, o carte care face bine. Într-adevăr, merită. Recenzia e AICI.
Pulover căldurosCea mai drăgălasă carte pe care ai citit-o vreodată.
Nu știu ce să înțeleg prin „drăgălașă”, dar cred că e ok dacă spun că „Smulgătorul de inimi”, a lui Vian, a fost o astfel de carte. AICI, recenzia.
Must (suc de struguri): O carte excesiv de siropoasă, plină de dulcegării.
Nu înțeleg de ce se dă o explicație a cuvântului „must”, cred că orice știe ce e acesta. Nu? NU?
Sincer, n-am nicio idee. Evit cărțile „excesiv de X”.
Dovleac sculptat: Lectura ideală pentru Halloween.
Tot ce înseamnă John Paul. „Chinuiește-i pe copii”, „Prezența”. Sau, evident, șeful Stephen King. Să nu uitați să închideți ușile înainte să începeți lectura.
Ceată de toamnă: O carte complicată pe care nu ai înteles-o, pe care nu ai reusit să o deslusesti integral.
Hai să zicem că „Maestrul și Margareta”, a lui Bulgakov, dar, încă, lecuta este una miraculos de plăcută. AICI e recenzia. Sau, aș spune, „Anna Karenina”, unul dintre romanele cele mai puternice alte tuturor timpurilor. Merită, oricum!
Miros de scortisoară: O carte tentantă, de care te-ai apuca chiar acum să o citesti, dacă ar fi în posesia ta.
Nu îmi place să citesc cărți care nu-s din biblioteca mea proprie. He, he!
Castane: O carte de care dai peste tot, despre care se scrie pe toate blogurile, dar care tie nu ti-a trezit interesul până acum.
Cu siguranță, „Sub aceeași stea”, „Looking for Alaska”, tot ce înseamnă John Green. Nu știu, nu mă atrage acest scriitor. 
Melancolie: Cartea pe care o recomanzi tuturor să o citească toamna aceasta.
Pe aripile vântului”, o carte de o viață, pe care aș reiciti-o de câte ori aș avea ocazia. Preferata mea, definitely!
Cui să dau TAG-ul mai departe? Sunt poftiți toți, toți care vor să-și scrie vorbele și să le împărtășeasă cu noi!
O toamă plăcută să aveți, plină de surprize.

Considerație!

4 comentarii:

  1. "Anna Karenina" e o carte de milioane!
    Pe aripile vântului? Jos pălăria pentru film, dar mai ales pentru carte!
    Toate bune!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu-i așa? Nu cred că voi citi vreodată, și nu exagerez, o carte mai bună decât „Pe aripile vântului”. Mulțumesc, prințesă în bocanci, că ai trecut pe aici!

    RăspundețiȘtergere