joi, 3 martie 2016

„Second life” de S.J. Watson- Recenzie


Editura: Trei
Raiting: 5 din 5 steluțe
Traducere din limba engleză și note: Laurențiu Dulman
Număr de pagini: 488

 Îşi iubeşte soţul. E obsedată de un străin. E o mamă devotată. E pregătită să piardă totul. Ştie ce face. Lucrurile îi scapă complet de sub control. E nevinovată. Poartă o vină uriaşă. Trăieşte două vieţi. Le poate pierde pe amândouă. Cât de bine poţi cunoaşte un om cu adevărat? Cât de departe ai merge ca să afli adevărul despre cineva pe care-l iubeşti? Când descoperă că sora ei a fost ucisă cu bestialitate, Julia vrea să afle neîntârziat motivul. Dar căutarea se transformă rapid într-o explorare irezistibilă a propriilor dorinţe întunecate. Julia intră în contact pe internet cu un străin periculos şi începe să simtă că-şi pierde controlul şi că e pe punctul de a pierde totul. Hotărârea ei de a găsi răspunsuri îi ameninţă căsnicia şi viaţa. 

Dumnezeule mare, am citit cartea asta și, vă jur, sfârșitul acela, ah, sfârșitul acela, Doamne, ce chin, ce tortură, ce neeervi, pur și simplu m-a ucis. Mi-am dat seama: îmi place la nebunie de Watson. Îmi place afinitatea sa pentru personajele feminine - pe care, apropos, le creează foarte bine, le conturează cu o măiestrie aparte și cu predilecția unui pictor (eh, să zicem) puțin cam nebun. Dar, drept să vă spun, la cât de nebună este și acțiunea sa (chiar dacă începe puțin cam greoi, pe maniera „hai-să-mai-tragem-de-niște-pagini”), asta nu deranjează prea mult - de fapt, nu deranjează chiar deloc. M-am îndrăgostit de scriitura lui S.J. Watson încă de la primul său roman de debut, apărut tot la Editura Trei, Înainte să adorm (recenzia AICI). Încă de la acel roman am putut observa faptul că autorul dorește, în maniera sa proprie, să dea peste cap cititorul. Să-l minuneze. Să-l facă să țipe. Să-l facă să simtă povestea și să-l integreze în paginile romanului său. Și, da, mi-am dat seama: la Watson, scriitura e alcătuită din existențe, din existențe pe care el, cu talentul său, le integrează în propria sa manieră de a crea. Watson e ca o Cola: toarnă sucul în pahar, iar de-aici, cam cinci sute de pagini, vei simți efervescența acestui suc - a se înțelege, bei sucul dar tot nu reușești să-ți stăpânești setea. Setea de personaje. Setea de acțiune. Setea de NEBUNIE! Oh, da, are Watson dintr-asta cât se poate!
 
Bun, o să vorbesc puțin și despre roman, dar n-o să dezvălui prea multe din el - ar fi total prostesc. Second life (cât mă bucur că au păstrat titlul inițial - ar fi trebuit să facă asta și pentru Still Alice - Tradus, tot la Editura Trei, Altfel... și totuși Alice) ne spune povestea lui Julie, o mamă devotată, fostă alcoolică, ceva de genul, oricum, un personaj pe care ori îl iubești, ori îl urăști. Cale de mijloc nu prea este, dar să zicem că, la un moment dat, ajungi să oscilezi între aceste două stări. Eu, unul, am ales s-o urăsc undeva pe la mijlocul cărții, să fiu indiferent pe la începutul ei, dar spre sfârșit, vai, spre sfârșit, am simțit toată acea teroare a emoțiilor, acele furnicături din vârful degetelor care țin paginile, n-am putut să fiu indiferent în continuare, n-am putut s-o urăsc, i-am dat creditul meu, am susținut-o, am trăit lângă ea și i-am simțit inima bătând undeva odată cu paginile care îmi ștergeau degetele pline de transpirație - metaforic, zic. Bun. Un dezechilibru al vieții ei deja dezechilibrate se produce în momentul în care află că sora ei, Kate, din Paris, a fost ucisă brutal în mijlocul nopții, undeva pe o stradă. Bum! Iar, de aici, fraților, începe nebunia. Cum ar fi de așteptat - deși Julie nu are tocmai cel mai dezvoltat spirit justițiar - ea pleacă la Paris, regulat, întorcându-se înapoi acasă de fiecare dată, la Londra. Toate bune și frumoase, caută ea ceva piste, mai speculează, mai se plânge de poliție că nu face nimic, pam, vorbește cu Anna, prietena cea mai bună a lui Kate. Anna este personajul cheie - care, de asemenea, la un moment dat devine „personajul-lacăt” (o să vedeți voi de ce). De la Anna, Julie află că sora ei nu era tocmai așa cum credea ea că este, ci că avea unele fetișuri - să le zic - bizare, întâlnindu-se cu străinii de pe internet, de pe diferite site-uri de socializare, doar pentru interesuri sexuale (zic doar, pentru că de cele mai multe ori astfel de întâlniri nu mergeau mai încolo de plăcerea trupească). Buuuun! Și acțiunea pornește în momentul în care Julie află parola unui cont de socializare pe care obișnuia Kate să-și petreacă timpul, intră, caută, cercetează și, hopa, este contactată de un necunoscut. Crezând că el ar putea fi eventualul ucigaș, intră în vorbă cu el. Și, astfel, se prinde într-o horă nebunească în care trebuie să joace până când va fi amețit de tot, riscându-și propria viață.

(...) Dar n-am primit niciun mesaj; nu s-a răzgândit, și nu sunt dezamăgită. Simt că viața mea a căpătat un fel de elasticitate; viitorul e necunoscut, dar pare maleabil, flexibil. A devenit mlădios, de unde până acum părea dur și rigid ca sticla.”

Viața lui Julie devine alta. Atrasă din ce în ce mai mult de acel necunoscut, ea ajunge să-și facă propriul profil, își schimbă numele, trecutul, și, astfel, întreaga ei viață își uită rădăcinile. Nu mai are soț. Nu mai are copil. Nu mai are prieteni. Însă, are o soră moartă a cărei răzbunare caută să fie împlinită. Julie intră în tangență cu străinul. Julie se simte atrasă de el. Julie face sex cu el, da, și-am putea crede că totul pornește nu doar din nevoia de a-l găsi pe ucigașul surorii ei ci, din câte și autorul notează (din vocea subiectivă a lui Julie), din dorința ei de a se simți dorită, iubită, de a se simți femeie: „În curând o să mă întorc acasă - înapoi la viața mea adevărată, la Hugh, la Connor, la Adrienne și la Anna, înapoi la viața fără sora mea -, dar poate dacă am să fac asta înainte, o să fie diferit. Durerea pierderii ei nu va fi dispărut, dar se va fi domolit. Nu-mi va mai păsa atât de mult că încă e liber cel care i-a luat viața. Ci o să mă gândesc la aceste clipe, când totul e atât de viu și de necomplicat, când toată durerea și regretele s-au domolit, s-au comprimat și s-au transformat în această unică nevoie, în această unică dorință. El cu mine, eu cu el. Dacă mă culc din nou cu el, măcar voi mai trăi încă un scurt moment în care nu mai există nici trecut, nici viitor, și pe lume nu mai există nimic în afară de noi - va fi un scurt moment de liniște.” Ea a vrut să scape, să evadeze, prea o apăsau toate. Acum a mai venit și moartea surorii ei. Copilul. Soțul. Serviciul. Programul de dezintoxicare. Prea multe, iar salvarea a găsit-o în acel străin care începe s-o obsedeze până aproape de epuizare. Își găsește refugiul în brațele acestui străin care, deopotrivă, chiar pare că ține la ea, chiar pare că o iubește și vreau s-o ajute. Dar știm noi, dragă Julie, aparențele înșală destul de des.

„Cât de mult s-au schimbat lucrurile de atunci.
Dar știu că povestea asta trebuie să se termine. Uneori, mă gândesc la momentul când ne vom despărți, o dată pentru totdeauna, și mă întreb dacă voi reuși să trec peste asta. Și totuși, trebuie să ne despărțim, relația mea cu Lukas nu poate avea un final fericit. Sunt căsătorită. Sunt mamă. Îmi iubesc soțul și fiul, și nu pot avea totul.”
 
Ca o paranteză, Lukas este numele străinului care apare în viața ei. Vă mai pot spune că acțiunea este pur și simplu plină de întorsături de situație, este alertă, este un knock-out, te intrigă, te dă la o parte, curge de la sine și nu știi în ce direcții o ea, intrigi, secrete, minciuni, pur și simplu nu ai cum să nu trăiești toată acea încordare a ceea ce se întâmplă. Vă spun, nu puține au fost momentele în care am exclamat „Cum dumnezeu?”, „Omg”, „Ceeee?”, „Wut”, „Nu e posibil”. Cred că geniul lui Watson își trage firele din faptul că, pe cuvânt, NU poți anticipa cum are să se întâmple totul. Ce-i drept, la un moment dat ai senzația că știi unde se îndreaptă totul, cobești, oh, da, ai satisfacția învingătorului, doar pentru ca mai târziu să rămâi cu buza umflată și să-ți dai seama că n-aveai, nici pe jumătate, dreptate. Îmi place, îmi place, abia aștept să mai citesc ceva scris de el. Prea bine-i iese. Un thriller fascinant, l-am citit cu o plăcere covârșitoare și n-aș fi vrut să se termine vreodată. Una dintre cele mai bune cărți - pot s-o zic de pe acum - citite anul acesta. Vaaaai! Abia aștept o altă carte scrisă de el. Abia aștept!

Le mulțumesc enorm celor de la Editura Trei pentru Second Life. Zău! Felicitări pentru toate cărțile frumoase traduse, abia așteptăm noi apariții surprinzătoare și bune. Puteți cumpăra Second Life de aici, cu o reducere de 25%. Un sfert, adică! :P Lecturi frumoase și numai bine!
 

2 comentarii:

  1. Woooow, cât de interesantă pare cartea! Mă face să mă gândesc la thriller de fiecare dată când văd coperta. Nu ştiu de ce! :))
    Ştiu genul de cărți care te țin în suspans şi te fac să creezi exclamații inexplicabile. :)) Am terminat "Mic dejun la Tiffany" şi pot să spun că am aşteptat mai mult de la ea şi titlul cu acțiunea în sine nu prea au avut nici un sens.
    Multe lecturi frumoase în continuare şi o seară minunată! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dăriucăăă, e genială cartea. Zău! :) Chiar voiam și eu să citesc ”Mic dejun la Tiffany”, și o să-ți lecturez recenzia.
      Pupici!

      Ștergere