luni, 26 iunie 2017

„Ultima scăpare”, de Federico Axat- Recenzie


Editura: Trei
Număr de pagini: 496
Traducere din limba spaniolă: Ana-Maria Tamaș
Rating: 4 din 5 steluțe
Anul apariției: 2017
Colecția: Fiction Connection

Federico Axat s-a născut la Buenos Aires, în 1975.De profesie inginer, pasiunea pentru cărți l-a făcut să descopere vocația scrisului. Celelalte romane ale sale sunt: Benjamin (2010), El aula 19 (2012) și El pantano de las mariposas (2013). Ultima scăpare, un fenomen literar internațional, este în curs de publicare în peste 35 de țări.

Ieri am omorât un om. Am fost la el acasă, l-am așteptat ascuns într-un dulap, și l-am omorât. Nimeni n-o să-i ducă dorul.”

Ted McKay are tot ce își dorește: o soție frumoasă, două fete minunate și o slujbă foarte bine plătită. Când este diagnosticat cu tumoare cerebrală în fază terminală, hotărăște să-și tragă un glonț în cap. Dar e întrerupt de soneria de la intrare. Justin Lynch își face apariția la ușa lui, cu o propunere ciudată. Să ucidă două persoane: un criminal și un om bolnav de cancer în fază terminală, care, asemenea lui Ted, vrea să moară. În schimb, cineva îl va omorî pe Ted. Familia lui va fi astfel cruțată de consecințele psihologice devastatoare provocate de sinuciderea sa. În timp ce Ted comite crimele, unele situații i se par stranii. Victimele îi știu numele și evocă secvențe ce-i sunt familiare. Și mai ciudat, Ted recunoaște locuri și oameni de care n-ar trebui să aibă habar. Pe măsură ce o ia razna, îi revin în minte secrete întunecate din trecut.

„- La dracu', Ted! complici totul.
- Hai, Wendell, să nu ne mai jucăm. Sunt sincer cu tine: e un gol în mintea mea, e ca și cum anumite întâmplări ar fi fost puse în dezordine.”

Aproape cinci sute de pagini ar spune două lucruri legate de-o carte: ori că autorul a tras tare de acțiune, a lălăit-o, concentrându-se în jurul aceluiași subiect, ori că romanul este deosebit de complex și acțiunea nu se poate orienta doar într-un singur punct. Știți ce mi-au transmis cele aproape cinci sute de pagini ale lui Federico Axat? Ei, bine, domnul Axat, de fapt, nu s-a axat doar pe-o singură chestie, ci a mers, să spun așa, „din floare în floare și-n altă floare de-o pe altă floare”, pentru că nu am mai citit un roman atât de complex de când mă știu. Ce Watson, ce Moriarty? Doamne, omul ăsta este nebun, prea nebun(îmi pare rău, Gillian Flynn, chiar dacă m-ai ucis tu cu romanele tale - Fata dispărută, Locuri întunecate, și mi-ai demonstrat că nu prea ai toate țiglele pe casă și că te-ai cam retras din facultățile mintale, Federico Axat e mai nebun decât tine), iar dovadă este Ultima scăpare, un roman care s-a jucat cu mintea mea așa cum niciun alt roman nu a făcut-o vreodată. Pentru că pur și simplu am ajuns în punctul în care, la un moment dat, să nu mai am încredere în ceea ce citesc, să mă tem de ce are să urmeze - or, aici, nu vorbesc despre o frică fizică, ci despre o frică „ascunsă”, să mă pronunț așa: ajungi să te-atașezi de personaje într-un mod foarte subtil și prietenesc, doar pentru ca domnul Axat să-ți arate că, de fapt, în această lume a necunoscutului și întunericului, nimic nu-i ceea ce pare, nici măcar atunci când stă scris negru pe alb.

„- Mai devreme mă întrebai ce poate fi mai rău decât să-ți pierzi mințile, spuse Mike, și aici găsești răspunsul. Când îți pierzi judecata, totul e în mintea ta... Dar când te afli în cerc, unde cele două lumi conviețuiesc...”

De ce? Haideți să facem un joc de rol (știți prea bine că eu, în recenziile mele, nu vorbesc despre ce s-a întâmplat în roman - acțiune, desfășurarea ei, alea, alea, intrigă, blabla-tralala): începi să citești, acțiunea e faină, te prinde, te-antrenează, personajele îți plac, sunt puternic construite, dure, au o mentalitate și un comportament aparent normal. Așa, te lași purtat de val vreo sută și ceva de pagini, ajungi să te prinzi ce, cum, când, unde, de ce (asta mai greu, dar merge), și-apoi, știi, stai și citești un capitol și-ajungi la ultimul rând care-ți spune asta: „(...) de fapt, totul se petrece doar în mintea ta.” Și-apoi, bum, zi și tu, să n-arunci cartea pe geamul tramvaiului? Să nu-ți vină să țipi de să exorcizezi tot ceea ce-i în tine? Vă spun cum s-a întâmplat: stăteam pe-o bancă și așteptam un prieten, și-am ajuns la punctul ăsta glorios, mirific, magnific, când aflu că, de fapt, totul se petrece în mintea dragului de Ted, dragului nostru Ted nebun și cu chichițe pe creier - atât de contrariat eram, atât de confuz, încât i-am povestit acelui prieten tot romanul, de la început la sfârșit, și mi-a zis, Andrei, după oprește-te din citit, că-nnebunești și tu. Dar n-am putut. Am vrut să văd ce mai are Federico Axat de spus, unde vrea s-ajungă cu povestea aceasta nemaipomenit de bună. Și vă spun, dragi cititori, dacă doriți un roman în care totul să vă fie dat peste cap, de la prima pagină la ultima, cartea aceasta este alegerea cea mai potrivită, iar cei de la Editura Trei au fost (și sunt) enorm de inspirați cu această traducere. 

„(...) Ai blocat acele amintiri și le-ai înlocuit cu altele, retrăindu-le la nesfârșit.”

Axat e un filolog bun de tot, nu neapărat prin amploarea cuvintelor, a efervescenței prozodice, a complexității literare: înainte de toate, e un speculator magnific, imaginând personaje, întâmplări, secrete, cum n-am mai văzut la vreun alt autor de acest gen. Da, recunosc, alături de el am mai întâlnit și pe Gillian Flynn, o altă autoare care mă intrigă enorm de mult și în acest moment, dar la Axat am văzut o grijă mai mare pentru psihologia personajelor sale (ba chiar are un personaj destul de interesat care este psihologul personal al lui Ted, personajul principal). V-aș da un spoiler imens, dar nu am să fac asta, însă, la un moment dat, Axat mai aplică o lovitură sub centură, jucându-se fără vreo problemă cu mintea cititorului tău. În acest roman, după cum am spus, nimic, dar nimiiiiic nu e ceea ce pare. Personajele mint, se schimbă, personajele acestea sunt rotunde, alcătuite din lumini și umbre, strigă între paginile cărții și-așteaptă, cu brațele ridicate, dreptatea. Fiecare are nevoie de un răspuns, fiecare își caută trecutul pentru a-și desluși prezentul. Nicidecum nu este un roman polițist, deși se-ntâmplă crime, avem de-a face cu oamenii „justiției”, dar nu, eu l-am interpretat ca pe un thriller-dramă-psihologic-dark enorm de bun, care se numără printre cele mai bune cărți citite anul acesta - evident, din această categorie. De ce i-am dat patru steluțe? E simplu: pentru că s-a terminat. S-a terminat și, deși eu căutam răspunsuri, am rămas cu mai multe întrebări care m-au băgat într-o pauză de citit, drept care nu m-am putut apuca de o altă carte după ce am terminat Ultima scăpare. Așa, mi-am zis, e modul meu de a-i arăta lui Axat că, încetul cu încetul, am început să-l urăsc (dar aș devora orice este scris de către el, pentru e ca o plăcere vinovată să mă las înnebunit de asemenea cărți).

Credeți-mă, acest roman este ceva nou. Ceva diferit față de majoritatea cărților de la Trei. Tocmai m-am uitat să văd dacă au fost cumpărate drepturile de ecranizare ale cărții, și, după cum mă așteptam, acest lucru a fost făcut de către Anonymous Content, cei care au produs The Revenant: Legend of Hugh Glass și Detectivii din California și Companario Entertainment. Sunt sigur că o să iasă un film pur și simplu genial, evident, dacă actorii sunt cei potriviți. Deja îmi imaginez câțiva artiști în locul personajelor - totul este să trăiască povestea exact așa cum trebuie, pagină cu pagină. Abia așteeeept!

Mulțumesc enooorm Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!
 

4 comentarii:

  1. „din floare în floare și-n altă floare de-o pe altă floare”?! :)) Asta n-am mai auzit-o nicăieri! Nici nu vreau să știu... bine, chiar vreau să știu ce carte ar ieși dacă autorul ăsta și Gillian Flynn ar colabora. Din recenzie, îmi imaginez unul din filmele acelea care se joacă cu mintea ta, iar la sfârșit rămâi fără cuvinte și vrei să vezi din nou filmul ca să-l analizezi mai în detaliu... Sună bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha! :)) Am fost spontan. Cred că ar ieși ceva nebunesc, cum sunt sigur că o să fie și filmul. Mulțumeeeesc mult, mult de vizită, Maddy! Lecturi faine!

      Ștergere