sâmbătă, 17 martie 2018

„Eu, Earl și sfâșitul Ei”, de Jesse Andrews- Recenzie



Editura: RAO
Număr de pagini: 256
Anul apariției: 2016
Rating: 5 din 5 steluțe
Traducere din limba engleză: Lingua Connexion

„Când începe o bătaie, toată lumea e implicată și, din păcate, asta îl include pe copilul alb, încet și pufos. Ca rezultat, reflexele mele Chez Jackson au devenit destul de rapide. În momentul în care cineva își scoate pantoful ca să lovească pe altcineva în față, sau cineva are cotul în gura altui copil, eu sunt deja la jumătatea drumului spre ieșire. Dacă nu suntem aproape de o ieșire, încerc să mă ascund după mobilă, deși atunci când e împinsă spre perete, uneori devin și eu o parte din el.”

Jesse Andrews este scriitor și muzician. A lucrat înainte ca scriitor de călătorii, ghid și recepționer la un hotel german pentru tineri. Jesse s-a născut și a crescut în Pittsburg, Pennsylvania și a absolvit liceul Schenley și Universitatea Harvard. A trăit, de asemenea, în San Sebastián, Spania; Berlin, Germania; Boston, Massachusetts; și Brooklyn, New York, unde locuiește în prezent. Abia la facultate s-a sărutat cu o fată pentru mai mult de cinci minute. Eu, Earl și sfârșitul Ei este primul lui roman. Îl puteți găsi online la www.jesseandrews.com.

Greg Gaines, un licean excentric, îşi propune să îşi petreacă ultimul an de liceu ascunzându-se în biroul profesorului de istorie şi făcând parodii nereuşite şi indecente după filme clasice ale cinematografiei internaţionale, împreună cu singurul lui prieten, Earl. Povestea capătă o nouă turnură atunci când mama lui Greg îi pune în vedere să lege prietenie cu o colegă de clasă, Rachel, diagnosticată cu leucemie, o boală necruţătoare. Este o poveste amuzantă şi emoţionantă despre o prietenie care se naşte în condiţiile deosebite între trei adolescenţi. 

„Vă amintiți ce-am zis mai devreme? Despre cum fetele ca Madison sunt ca niște elefanți care umblă aiurea prin junglă și uneori calcă până la moarte, accidental, veverițe și nici măcar nu observă? (...) Există întotdeauna o parte stupidă, irațională în tine și nu poți scăpa de ea. Nu poți să ucizi complet acea minusculă speranță absurdă că această fată - în ciuda tuturor șanselor, deși ar putea să iasă cu orice tip din școală (...) chiar dacă arăți ca Monstrul Budincă și mănânci de stres, suferi de congestie connstantă și spui atâtea stupizenii pe zi, că pare că ești plătit de compania Chestii Stupide ca s-o faci - fata asta ar ieși cu tine.”

Nici nu știu cum să încep această recenzie fără să-mi fie rușine: nu știam de această carte înainte ca ai noștri colegi dragi, de la Editura RAO, să mi-o trimită spre recenzie, fapt pentru care le mulțumesc extrem de mult că, zău, au reușit să facă o alegere extrem de potrivită țrimițându-mi-o. De ce? Pentru că pur și simplu am citit o carte savuroasă, o carte în care mi-am regăsit zâmbetul atunci când a trebuit, o carte de suflet, așa, cum ar fi mai OK să spun, o carte într-adevăr bună, pe placul meu. Am început s-o citesc și, credeți-mă pe cuvânt, am tras de ea s-o citesc cât mai greu, ca să mă bucur cât mai mult de cele trei personaje care s-au jucat cu mintea mea, care mi-au fost prieteni dragi de-a lungul cărții și de care, cu greu, m-am despărțit la sfârșitul acestei lecturi. Nu știu, chiar am reușit să leg ceva special cu Greg, cu atitudinile lui, cu felul în care vedea anumite lucruri, diferit de modul în care erau percepute de ceilalți (în el, rămânând între noi, m-am regăsit cel mai mult), cu Earl, Doamne, Eaaarl, deci, un personaj savuros, atât de extrovertit și atât de nebun, încât n-am putut să mă abțin și i-am furat câteva replici, le-am notat undeva și-aștept acel moment funny când o să pot și eu să le folosesc. Apoi, Rachel, of, draga de Rachel, n-ai cum să rămâi inimă-de-piatră în cazul ei, chiar nu ai cum.

Însă, de departe, ce mi-a plăcut la această carte a fost faptul că Jesse Andrews, un ludic, un stăpân al cuvintelor și caracterelor, nu a vrut să facă din această carte o carte pioasă, una romantică, așa, o dramă dintr-aia care să se vândă și să aibă un anumit public țintă, ci a reușit să integreze o astfel de temă (cancerul, alea, alea) într-o lectură într-adevăr plină de speranță, o lectură care să nu-ți mixeze sentimentele de compasiune, de solidaritate, că, na, hai-să-ne-pară-rău-că-ea-nu-mai-are-nicio-șansă-și-e-pe-ducă. Nu, asta mi-a plăcut, că povestea în sine nu s-a axat pe faptul că Rachel suferă de o boală atât de „nasoală” (folosesc întocmai cuvântul autorului), ci pe lumina care s-a produs în circumstanțele acestui fapt: Greg, la rugămințile mamei sale, încearcă să devină prieten cu Rachel, s-o ajute, cum poate el, să treacă mai ușor peste această perioadă care urmează. Evident, în cocârdășie cu Earl, Greg începe să facă numai prostii: trecem peste faptul că, până atunci, abia dacă mai avusese vreun contact cu o fată, însă Greg chiar e genul ăla de personaj cu care râzi și de care râzi. Cu o autoironie impecabilă, Jesse Andrews chiar își critică personajele, iar asta apropie cititorul și mai mult de ele; nu e o incisivitate acidă, ca să spun așa, ba chiar e o naturalețe firească, nimic nu pare să nu fie la locul lui; chiar și iarba din mâncarea domnului profesor (citiți cartea și o să vă prindeți de ce spun eu aici).

„- Mda, m-am gândit că ar fi ciudat să te vizitez fără nicio scuză, așa că l-am convins pe Earl să-mi rupă brațul așa, ăăă, asta mi-a dat o poveste de acoperire bună, ăăă. Mda.
Isuse Hristoase, într-un vagon cu rahat. La începutul acestei propoziții, Cota Mea de Mă simt ca un Rahat era la nivelul clar de 4, ceea ce e normal. Până la cuvântul scuză, era tocmai sus la 9.4. Până la sfârșit a atins cu ușurință 10. De fapt, e posibil să fi depășit scara.”

Nu-mi place să vorbesc despre acțiune, după cum bine știți, pentru că aș strica toată magia acestei cărți. Îmi place mai mult să vă spun ce m-a atras pe mine, ce mi-a plăcut, ce nu mi-a fost atât de mult pe plac (aici, trust me, chiar nu e cazul, pentru că am savurat această carte cu tot ce a însemnat ea). Însă nu pot să nu-mi amintesc anumite episoade care pur și simplu mi-au dus zâmbetul la urechi, care m-au făcut să râd pe înfundate și să par ciudat pentru cei din jur - da, am citit în tren, în tramvai, la facultate, afară, pe bancă, în parc, am cărat această carte după mine oriunde mergeam, așteptând momentul prielnic să pot arunca încă un ochi asupra vieții celor trei. De fapt, cei trei reușesc atât de bine să se interpună unul în altul, încât viața lor devine una singură, viața lui Greg, Earl și a lui Rachel, niște personaje care trec de statutul de a fi ființe de hârtie, și devin ființe umane, cu sentimente, cu visuri, cu idealuri aproape imposibil de împlinit - dar, domnule, în adâncul sufletului lor toți trei trăiesc cu speranța care pulsează ca o inimă, care-i ajută și le arată drumul cel, fazual spus, bun. Da, pentru că nimic nu este imposibil atunci când îți iei forțele în dinți și-ți spui da, pot face asta și nimic, vreodată, nu are să mă împiedice - nici lumea, nici măcar eu însumi. Acesta pare a fi dictonul călăuzitor al celor trei prieteni dulce de simpatici.

Pe mine, unul, Jesse Andrews m-a surprins scriind această carte. Eu, Earl și sfârșitul Ei este o carte care sparge anumite tipare, în care nimic nu pare ciudat, bizar, ci, dimpotrivă, autorul reușește să creeze un univers al lui, un univers tânăr, dominat de propriile sale reguli. Replicile personajelor, Doamne, sunt pline de umor și jovialitate, acțiunile lor uneori definite de iraționalitate, totul, bă, chiar totul reușește să facă din această carte o lectură de referință, o lectură de care n-am mai avut parte de ceva ani. M-a surprins, chiar m-a surprins într-un mod plăcut, neașteptat, pentru că, dacă mă credeți, eu nu sunt genul de cititor care să citească astfel de cărți, cărți pentru adolescenți, cu adolescenți, din care cu greu reușesc să trag vreo concluzie, în afară de a fi citit o carte care să-mi ocupe timpul și care să preceadă o altă carte într-adevăr bună. Nu. Dar după ce am citit această carte, chiar am rămas cu certitudinea că NU toate cărțile sunt la fel, evident, că pot citi o carte extrem de bună în care să fie vorba despre adolescenți, despre nebuniile lor, gândurile & atitudinile & sentimentele lor tinere, netrecute prin viață. De fapt, am impresia că am reușit să îmi formez mult mai bine anumite opinii după ce am citit această carte, decât dacă aș fi citit o carte din zona mea de confort. Iar asta înseamnă că, într-adevăr, această carte a fost una bună. Extrem de bună. 

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Eu, Earl și sfârșitul Ei. Din câte știu, a apărut și film, și abia aștept să văd și filmul și să revin, poate, cu o paralele între cele două - carte versus film. Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de un weekend însorit. 

6 comentarii:

  1. Se pare că ti-a plăcut această carte chiar dacă nu știai prea multe despre ea.
    Pe mine nu mă atrage coperta, dar o să îi dau o șansă în viitor pentru continut.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a plăcut extrem de mult această carte, chiar m-a surprins. Poate coperta nu e cea mai inspirată, dar e ediția tie-in, după film! :) Lecturi frumoase, Dana, și mulțumesc de vizită!

      Ștergere
  2. Nu știam de cartea aceasta. Pare foarte interesanta, din recenzia ta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să-ți placă, este și film! Lecturi frumoase să ai!

      Ștergere