Editura: Crime Scene Press
Rating: ⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
Număr de pagini: 392
Anul apariției: 2024
Traducere: Mihnea Arion
Stuart Turton este un scriitor și jurnalist englez. A absolvit Universitatea din Liverpool, cu o diplomă în limbă engleză și filosofie. Timp de un an a fost profesor în Shanghai, apoi a început să fie jurnalist specializat în tehnologie la Londra. S-a mutat trei ani în Dubai ca să devină jurnalist de călătorie. Romanele lui Stuart Turton au fost traduse în patruzeci de limbi și s-au vândut în peste un milion de exemplare în toată lumea. După cum declară singur, îi plac cărțile, îi plac oamenii care scriu cărți și îi plac oamenii care citesc cărți.
꩜ REZOLVĂ CRIMA CA SĂ SALVEZI CE A MAI RĂMAS DIN LUME. UN ROMAN POSTAPOCALIPTIC, LA GRANIȚA DINTRE THRILLER & SF ꩜
În afara insulei nu mai e nimic. Lumea a fost distrusă de o ceață care a măturat planeta, ucigând orice atingea. Pe insulă, atmosfera e idilică. O sută douăzeci și doi de săteni și trei oameni de știință trăiesc în armonie. Sătenii se mulțumesc să se ocupe de pescuit, agricultură și ospețe, să se supună orei de stingere din fiecare noapte și în general să facă tot ce le spun oamenii de știință. Asta până când, spre oroarea tuturor, unul dintre oamenii de știință e găsit înjunghiat mortal. Ce e mai rău, asasinarea femeii a declanșat căderea sistemului de securitate din jurul insulei, iar ceața începe să se apropie. Întreprinzătoarea Emory și fiica ei Clara au la dispoziție 107 ore să dezlege misterul ca să-i salveze pe toți. Însă căderea sistemului de securitate a însemnat și că toată lumea și-a pierdut orice amintire din noaptea fatidică, ceea ce înseamnă că asasinul ar putea fi oricine – chiar fără ca el însuși să știe ce a făcut.
„Emory a auzit povestea asta atât de des încât ar putea s-o recite cu inflexiunile exacte ale tatălui ei. Cu nouăzeci de ani în urmă, pe toate continentele au apărut gropi imense care au înghițit orașe întregi. O ceață neagră și ciudată se revărsa din ele, plină de insecte strălucitoare care sfâșiau tot ce atingeau. Indiferent ce încercau națiunile lumii, ceața continua să se răspândească.A fost nevoie de un an ca să acopere pământul, societățile prăbușindu-se în lupte interne și barbarie cu mult înainte să fie distruse. Singurul semn de speranță a fost o transmisiune de la Niema, care chema toți supraviețuitorii pe o mică insulă din Grecia.”
Opriți planeta, pentru că Stuart Turton a mai publicat o carte. Opriți-o de două ori, pentru că această carte a fost tradusă și la noi, de către Mihnea Arion. Mulțam fain, Mihnea, și mulțumim Crime Scene Press pentru toate fainele apariții pe care ni le oferiți. Dap, eu sunt mare fan Stuart Turton, asta după ce am citit și celelalte două cărți care au fost traduse la noi. Observ cât de versatil e tipu' ăsta - 3 romane foarte diferite între ele (deși păstrează reminescențe ale unei teme ușor SF, paranormale), toate thrillere, de-o efervescență deosebită. Cartea de față, Ultima crimă de la sfârșitul lumii, m-a ținut acolo fără să-mi dau seama cum au trecut aproape 400 de pagini. Pur și simplu citeam și citeam și citeam și nu mă mai opream, pentru că voiam neapărat să aflu care-i faza și ce se va întâmpla în continuare. Recunosc, eu nu-s mare fan science-fiction, nu știu de ce, pur și simplu nu m-au atras vreodată cărțile de genul, însă în romanul acesta avem și o componentă SF semnificativă - să fie ceața aia bizară care distruge totul în calea ei, să fie „vocea” pe care fiecare o aude și care vorbește fiecăruia dintre săteni, să fie ce vom fi aflat la un moment dat... Sau să fie ideea asta de lume postapocaliptică, sau toate la un loc? Cred că toate la un loc, de fapt. Oricum, dincolo de asta, aș spune că romanul acesta are și o componentă umană & profundă deosebită.
„Ea nu înțelege că satul e o mașinărie, că fiecare viață e o rotiță și un angrenaj. Atât timp cât rezistă, la fel o să reziste și omenirea. În seara asta o să moară oameni, dar pot fi înlocuiți. Am mai făcut-o până acum.Singurul lucru care contează este mașinăria.”
Povestea urmărește mai multe personaje - avem 3 oameni de știință, „mai marii orașelor și ai satelor”, așa-zișii „Bătrâni” de neatins, care într-un fel sunt văzuți ca niște conducători ai satului bizar de pe insula bizară unde s-au întâmplat & se întâmplă chestii bizare. Pe scurt, toată omenirea a dispărut când o ceață s-a ridicat și a început să facă prăpăd în calea ei. Cei de pe insulă, undeva în jur de 160 de oameni, dacă bine țin minte, sunt protejați de niște câmpuri magnetice sau electrice sau electromagnetice, irelevant de ce anume, așa-zisul „sistem de securitate”. Dar, la un moment dat, se-ntâmplă ceva destul de ciudat - un personaj important este găsit mort, se presupune că a fost ucis, există dovezi care indică faptul că a fost ucis, iar ceața începe să înainteze... Încet și sigur, sigur și încet. Emory este unul dintre personajele principale - în cârca ei, într-un fel, este pusă toată treaba asta de a rezolva ce s-a întâmplat, de a afla cine a comis crima, astfel încât ceața să se oprească din a înainta. Bineînțeles, nu-i va fi ușor, pentru că la mijloc este vorba despre un plan bine pus la punct, întortocheat, în care nimic nu-i ceea ce pare. Pe măsură ce încearcă să descopere ce s-a întâmplat, va afla o mulțime de lucruri care o vor face să pună la îndoială tot ceea ce știa despre această insulă în aparență liniștită, care „are grijă de ei”!
„Atâta timp cât e în viață, există o șansă ca ea să găsească o cale să distrugă ceața și să-și salveze sora, ceva ce nimeni altcineva de pe planeta asta nu o poate face. Pentru binele tuturor, trebuie să împiedice descoperirea adevărului.Ce înseamnă câteva vieți în comparație cu asta?”
Enorm mi-a plăcut această carte, nu i-aș putea găsi vreun cusur. Mi-au plăcut mult personajele, realitatea lor, cât de umane sunt, conflictele interioare, mi-au plăcut mult pasajele profunde privitoare la umanitate și ce înseamnă aceasta, sau poate ce-nseamnă să o pierzi, pe care Stuart Turton le-a inserat. De acțiune nici nu mai zic, fiindcă totul mi s-a părut atât de bine dozat și atât de bine construit încât, așa cum am și menționat, n-am mai putut să mă desprind de carte. Să ne înțelegem, are aproape 400 de pagini și, cuantificând timpul petrecut în compania ei, am citit-o în doar câteva ore (deși am început-o undeva miercuri seara și am terminat-o joi). Efectiv citeam, apoi luam o mică pauză, și iarăși reveneam la ea - prea curios am fost de tot ce are să urmeze. Îmi place la nebunie cum scrie Stuart Turton - atât de mult îmi place încât, după ce am terminat cartea, am început să citesc și „Mulțumirile” autorului. Pentru mine, Stuart Turton e un autor versatil, original, autentic, care reușește foarte bine să speculeze anumite teme, să le valorifice cu succes. De altfel, este și bine documentat, pentru că tind să cred că este necesar să stăpânești anumite lucruri înainte de a scrie despre ele, cel puțin la un nivel tehnic. Sau, în fine, știi să le speculezi în așa fel încât să convingi cititorul. Pe mine m-a convins!
„- (...) Pentru control se poate conta întotdeauna pe speranțele false.”
Ultima crimă de la sfârșitul lumii este o carte pe care aș recomanda-o oricui, chiar și unui cititor care nu-i fan SF. Nici eu nu sunt, dar mi-a plăcut la nebunie cartea. Reușește să îmbine armonios mai multe teme, mai multe „registre” - e și thriller, e și science-fiction, dar este și o carte destul de dramatică, o carte care poate fi emoționantă și profundă prin prisma abordării anumitor subiecte. De ce există o astfel de insulă? Cât de departe ești dispus să mergi pentru a asigura supraviețuirea? Care este prețul pe care îl plătești pentru minciunile spuse? Sunt minciunile o justificare atunci când „scopul este nobil”? Ce înseamnă, de fapt, „scop nobil”? Multe, multe întrebări. Or, pe de altă parte, cred că-i o carte care pur și simplu te antrenează și te ține acolo - și, până la urmă, asta vrem de la un thriller bun, nu? Eu chiar v-o recomand cu cea mai mare încredere, pentru că nu cred că are cum să dea greș. Stuart Turton este un maestru al genului, cel puțin pentru mine, și abia aștept să scoată o nouă carte. Așa cum ne-a promis și în secțiunea de „Mulțumiri”, următoarea va fi „(...) un thriller mai contemporan”. Nu știu, boss, că eu ți-aș citi și lista de cumpărături, tu doar scrie și de restul avem noi grijă. Așadar, dacă aveți ocazia, nu ezitați să puneți mâna pe ea, sigur o să vă placă. Lecturi cât mai faine!
Notă: recenzia face parte din blog tourul dedicat cărții lui Stuart Turton, Ultima crimă de la sfârșitul lumii, prin care ne dorim ca această recomandare să ajungă la cât mai multe persoane. Dacă sunteți curioși să aflați alte păreri, puteți vizita următoarele bloguri, unde au apărut sau vor apărea recenzii în zilele următoare: Anca și Cărțile, Cărțile Mele și Alți Demoni, Analogii-Antologii, Biblioteca lui Liviu, Literatură pe Tocuri, Ciobanul de Azi, CiteștE-Mi-L, Fata cu Cartea!
Alte recenzii ale cărților scrise de Stuart Turton, apărute și pe blog:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu