Fulgii își găsesc sfârșitul în nimicirea vântului, aruncați pe asfaltul rece și umed. O bătrână scrijelită de timpul nepăsător, calcă cu piciorușele scunde și cu bastonul de cedru, peste ei. Un om purtând o căciulă veche îmi întinde un ziar, peste care cad fulgii lăptoși.
„- Presa! Presa!”
Trec pe lângă el, gândindu-mă dacă viața și bunăstarea se depind de acele hârtii. Așa o fi? Nu știu. Îl refuz.
Încerc să mă contopesc cu perioada ce se vrea primită: Crăciunul. Colindele răsună în cafenelele moderne cu geamuri fumurii, niște copii îmbrăcați în straie populare cântă niște colinde vechi ce vestesc importanța enormă a acestei sărbători (și, nu, nu Moș Crăciun-ul este cel ce trebuie sărbătorit acum), iar o femeie cam în jur de cincizeci de ani se bucură de atenția a prea puțini oameni. Cântă minunat!
Aș fi stat mai mult, dar trebuie să plec acasă.
Timpul nu mă așteaptă. Dar eu trebuie să-l aștept și să rabd. Să sper la fulgi mari și la luminițe de mai multe culori, brăzdându-mi geamurile casei. Și vârful din brăduț atingând cerul.
Nu, încă nu simt Crăciunul! Dar vreau ca acest Crăciun să fie diferit, vreau să fie diferit!
- „Îmi doresc o mașină mare, ale cărei uși să se deschidă în sus. Da, da, roșie și cu scaune din piele maro. Sau, nu, de fapt neagră. Da, mami, asta vreau. Crezi că Moșul poate să-mi aducă?”
- „Îmi doresc să fiu o cântăreață faimoasă și să mă îmbrac la fel cum se îmbracă Lady Gaga. Să fiu la fel de bogată și extroverită ca ea. Vreau mulți bani, Moșule! Nu accept un refuz.”
- „Vai, ce BMX șmecher am văzut azi. Roți subțiri și cadru genial. Moșule, bătrâne, asta vreau.”
- „O păpușă Barbie care cântă și se mișcă, în timp ce eu îi fac părul și îl pieptăn și îl spăl și îl prind cu niște clămițe roz. A, da, și un telefon nou de ultimă generație, cu căști dintr-alea mari care se aud super țeavă.”
- „O tabletă nouă. Că cea veche am spart-o când m-am enervat!”
Moșule, ei, vezi, cam așa sună dorințele multor copii din ziua de azi. Ajută-mă să simt spiritul; să știu: de ce? De ce nu mai știm să prețuim ce avem și să ne mulțumim cu puținul nostru, când alții plâng pentru că abia au ce să pună pe masă într-o seară sfântă ca cea de Crăciun? De ce nu reușim să învățăm că acolo unde dăruim, Dumnezeu oferă de mai multe ori? Să aducem zâmbete în jurul nostru, pentru că aceasta este misiunea omului efemer, podul către veșnicie. Să aducem amintiri frumoase, să fim amintiți de către alții, pentru că „ce este omul, dacă nu o acumulare de amintiri?” Uneori, Moșule, aș fi vrut să fiu o pasăre și să mă înalț în văzduhul cerului, să simt iubirea norilor și să respir un aer curat, un aer lipsit de tutun, nicotină, alcool, putrefacție, mizerie, dioxizi și alte substanțe gazoase dăunătoarea. Vreau să simt că pot să aduc fericire și iubire. Vreau să învăț că viața nu constă numai în a aduna, ci și în a dărui, nu numai în a ascunde, ci și în a împărtăși. Pentru că, Moșule, asta înseamnă viață: iubire.
Ajută-mă să simt iubirea și anul acesta... mai mult decât am simțit-o anul trecut! Și știu cum să faci acest lucru. Ajută-mă să dăruiesc oricărui suflet un zâmbet. Până acum, am reușit, cât de cât, dar am nevoie și de mai mult sprijin. Am nevoie de nevoia altora de bucurie.
Nu știu dacă mulți m-au înțeles, însă ce-am vrut să spun este faptul că, din păcate, Crăciunul NU mai este același. Nu cred că este pentru că am crescut și am înțeles faptul că NU o fi niciun grăsun mic și îndesat îmbrăcat în roșu, care se azvârle pe hornul încărcat cu fum și, fără nicio urmă, îmi aruncă un cadou sub brad (care, deseori, nu era cel pe care i l-am cerut în scrisoarea kilometrică), ci pentru că oamenii nu mai sunt aceeași, bradul nu mai miroase la fel (o fi de vină condițiile de depozitare), ornamentele sunt de masă și fără gust (2-3 hârtii mototolite, prinse cu o ață albă, la 15 lei), iar praful se așterne... în biblioteci și, așadar, în sufletele noastre. Nu trebuie să-l suflăm de acolo, deoarece se va împrăștia în tooot corpul nostru. Trebuie luat, cu grijă și cu atenție, și curățat în fiecare zi. Vă dau un sfat prietenesc: orice lumină are propria ei umbră, însă niciodată o umbră nu va fi materializată dacă lumina este destul de puternică; haideți să întreținem această lumină sufletească. Și, astfel, s-o împărțim și cu alții.
Să nu o mai lungesc prea mult și să vă arăt cărțile pe care vi le recomand de Crăciun, în această vacanță mirobolantă de care trebuie să profităm- cum știe un cititor înrăit mai bine- la maximum, precum și un top al cărților mele preferate (de Crăciun, de care-o fi).
„Fulgi de iubire”, de John Green, Maukreen Johnson, Lauren Myracle
Ce au în comun o furtună de zăpadă iscată în Ajunul Crăciunului, 14
majorete vesele, un restaurant Waffle House și un tip înveltit în folie de aluminiu?
Răspuns: aceste trei povești romantice de Crăciun.
O furtună puternică de zăpadă aduce dragostea în viețile a trei adolescenți: o fată al cărei tren s-a înzăpezit, un băiat ce înfruntă viscolul pentru a se întâlni cu prietenii săi, o altă fată cu inima frântă ce-și vopsește părul în roz și visează să fie îngerul cuiva.
Nu-i așa că sună bine? Așa este.
„Infernul lui Gabriel”, de Sylvain Reynard (asta-i ca să mai topim zăpada de afară)- comandă de AICI
Enigmatic şi sexy, profesorul Gabriel Emerson este un foarte respectat
specialist în Dante în timpul zilei şi un adept al plăcerilor lipsite de
inhibiţii, în timpul nopţii.
Se foloseşte de şarmul său pentru a-şi
satisface orice capriciu, dar este torturat de un trecut întunecat şi
măcinat de convingerea profundă că nu mai are nicio speranţă de
mântuire.
Când fermecătoarea şi inocenta Julia Mitchell se înscrie la
cursul său, atracţia pe care o simte faţă de ea nu numai că îi
periclitează cariera, dar îl trimite într-o călătorie în care trecutul
şi prezentul se ciocnesc.
O provocatoare explorare a seducţiei şi a iubirii interzise.
„Julia
respira răsuflarea lui, simţind-o fierbinte şi umedă. El era aerul ei.
Nu se putea opri din sărutat îndeajuns de mult pentru a respira cu
adevărat şi începu s-o ia cu ameţeală. Ceea ce nu făcea decât să
intensifice senzaţia pe care i-o trezeau buzele lui, aşa că nu încercă
să se împotrivească. Se abandonă senzaţiei..."
„Infernul lui Gabriel”
este o poveste plină de pasiune a evadării omului din iadul personal,
în încercarea de a dobândi imposibilul: izbăvirea şi dragostea.
„Căutând-o pe Alaska”, de John Green- comandă de AICI
Primul prieten.
Prima iubire.
Ultimele cuvinte.
ÎNAINTE.
Miles Halter – un adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite
de personaje celebre în ultimele lor clipe de viaţă – pleacă la şcoala
cu internat Culver Creek în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele
Necunoscut".
Acest Necunoscut se dovedeşte mai tulburător decât şi-ar
fi imaginat vreodată când în noul său cerc de prieteni îşi face
intrarea seducătoarea Alaska Young. Inteligentă, amuzantă,
imprevizibilă, Alaska îl atrage într-o lume misterioasă de lumini şi
umbre, ce stă sub semnul ultimelor cuvinte ale lui Simón Bolívar,
faimosul general imortalizat de Gabriel García Márquez: „Cum o să mai
ies eu din labirintul ăsta?"
DUPĂ. Nimic nu va mai fi la fel.
Fetele
vor plânge, iar băieţii vor găsi dragoste, atracţie şi dorinţă în
parfumul de vanilie şi ţigări pe care îl răspândeşte Alaska. - Kirkus Review
Căutând-o pe Alaska surprinde perfect intensitatea trăirilor şi disperarea care definesc adolescenţa. - teenreads.com
Frumuseţea acestui roman stă în faptul că nu ascunde nimic. - The Guardian
„Iar
acum cred că e momentul prielnic să spun că era frumoasă. În
întunericul de lângă mine, Alaska mirosea a sudoare şi a raze de soare
şi a vanilie, iar în acea noapte luminată de o lună firavă vedeam doar
silueta ei, excepţie făcând momentele în care fuma, când tutunul aprins
al ţigării ei îi învăluia faţa într o lumină roşiatică. Dar, chiar şi pe
întuneric, îi vedeam ochii — două smaralde arzătoare. Avea acel soi de
privire pătrunzătoare care te făcea să i cedezi."
Pentru o carte cu suflet, pentru suflet. Una dintre cele mai emoționante cărți citite vreodată. Recenzia am făcut-o
AICI. Savurat pe deplin de conştiinţa mea înfometată de reverie, jurnalul a
reuşit să îmi atingă cele mai sensibile coarde, stârnind un amalgam de
sentimente. Aş fi regretat enorm dacă nu aş fi parcurs aceste pagini.
Din
1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, într-o
ediţie îngrijită de tatăl ei, Otto Frank, “Jurnalul Annei Frank” a fost
tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de
milioane de exemplare- un număr exorbitant, după cum se observă. De ce
atât de preţios şi considerat atât de important? Anne Frank este,
probabil, un nume familiar chiar şi pentru cei care nu au citit
jurnalul, caci reprezinta un document extreme de important, din cadrul
celui de-al Doilea Război Mondial.
Deși nu am găsit toate link-urile care să vă trimită către aceste cărți de pe siteul
Librex.ro, vi-l recomand cu mare drag dacă vreți să găsiți o gamă variată și largă de cărți din care puteți alege.
Mulțumesc mult celor de la
Bibliophile Mystery și felicitări lor, precum și sponsorului. Îmi încerc norocul, n-am ce să pierd. At least, spiritul Crăciunul a intrat și pe blogul meu. Îl invit în inima mea.