Ispășire, de Ian McEwan - Recenzie

A ierta, a trăi cu capul plecat și a continua. Îmi amintesc că, într-un interviu acordat lui Oprah, Maya Angelou spunea că „iertarea eliberează și îți dă puterea să avansezi în tine însuți”. Uneori, într-adevăr, ne este greu să iertăm. Nu dată fiind gravitatea unei fapte, ci orgoliul, care face parte din fiecare om. Rușinea, dragostea, neputința, dorința de a sancționa și de a oferi, la rândul nostru, ceea ce ne-a fost oferit, fără a ne gândi la viitorul ce acoperă trecutul.

Ian McEwan, unul dintre cei mai mari scriitori britanici contemporani, s-a născut în 1948 la Aldershot. A studiat literatura engleză la Universitatea din Sussex și are un titlu de master, obținut la Universitatea East Anglia. În anii '70 a început să publice în „American Review” și „Transatlantic Review” povestirile adunate ulterior în volumul „Prima dragoste, ultimile ritualuri”, distins cu W. Somerset Maugham Award. În 1978 i-a apărut un al doilea volum de povestiri, „În așternuturi”, apariție umbrită însă de succesul romanului său de debut, „Grăina de ciment”, publicat în același an. Vor urma romanele „Mângâieri străine”, nominalizat la Booker Prize, „Copilul furat”, pentru care i s-a decernat Whitbread Novel Award, „Inocentul”, „Câinii negri”, „Durabila iubire”, „Amsterdam”, recompensat cu Booker Prize, „Sâmbătă”, nominalizat la Booker Prize și câștigător al premiului James Tait Black Memorial, „Pe plaja Chesil”, nominalizat la Man Booker Prize, și „Solar”.

„Ispășire” reprezintă o îmbinare de detalii, de acțiuni și perspective, reușind să confere textului o întreagă frescă: elemente de dragoste, elementele răzobiului (amintindu-mi, în primă instanță, de romanul lui Camil Petrescu, „Ultima noapte de dragoste. Întâia noapte de război), iar incipitul romanului evidențează un adevărat portret al familiei tipice perioadei consemnate. O carte superbă - deci voi fi puțin subiectiv - pentru că reușește să surprindă rolul scriitorului în această lume efemeră, telurică, dominată de instinctualul minciunii, al orgoliului, fără putința „ispășirii”, drama scriitorului surprins în evoluția sa psihică și spirituală, mânat de dorința de a vedea lumea, de fiecare dată, așa cum nu este ea de fapt - rea și nepăsătoar. Personajul principal al romanului, Briony Tallis, a simțit această chemare a cuvintelor încă de când era mică copilă, anticipând destinul ei: vrea să devină scriitoare, doar prin cuvinte reușind să evadeze din această lume limitată și primitivă, sălbatică și neputincioasă. Această chemare se va dovedi, pentru femeia Briony, o adevărată încercare de a învăța cum este, de fapt, această lume care distruge vise, încorsetează și, în momentele ei cele mai frumoase, găsește nodul din papură. Este uimitor modul în care scriitorul - un el - reușește să surprindă toate aceste lucruri trăind viața lui Briony.

Intriga romanului o reprezintă momentul în care Briony surprinde o întâmplare care o face să se întrebe dacă locul ei se află în această societate, în această lume a moravurilor: violul Lolei, verișoara sa dragă. Fără să fie, de fapt, sigură de ceea ce declară, aceasta ajunge până la urmă în fața instanței să jure că cel care a violat-o pe aceasta este tocmai Robbie, fiul servitoarei familiei lor. Totul nu reprezintă decât lumea fictivă, pe care micuța fetiță cu pretenții de scriitoare, la doar unsprezece ani, și-o creează și în care trăiește. Așa se face că Robbie - din perspectiva căruia se va consuma „partea războinică” a romanului, o adevărată fresca balzaciană, conturată de detalii semnificative și plastice, colorate și, uneori, sanguinare, ce surprinde momentul Dunkrik, acela al retragerii armatei engleze din teritoriul francez în apropierea sfârșitului celui de-al Doilea Război mondial - este trimis la închisoare pentru a ispăși o faptă pe care nu a comis-o, iar totul din cauza unei fetițe ce-și asumă misiunea de a dirija viața unui om doar pe baza a ceea ce ea crede, a ceea ce gândește și simte.

În această parte a romanului, mistuită de viață, Briony renunță la chemarea ei, urmând destinul surorii sale, Cecilia, activând drept soră medicală într-un spital din Londra, unde este nevoită să se îngrijească de victimile războiului. Maturizarea ei a făcut-o, între timp, să conștientizeze greșelile trecutului și, într-un moment de regăsire, să-și recunoască vina și să-și asume păcatele. În celălalt plan, Robbie este nevoit să lupte contra frigului, foametei și durerii, visând la o viață liniștită alături de marea sa iubire - Cecilia. Este mistuit, în foc continuu (și la propriu, și la figurat) de ura față de Briony - care l-a trimis la un asemenea „eșafod” - și singura dorință care-l face să vrea să treacă, cu viață, de perioada războiului, și anume imaginea femeii Cecilia.

Briony, un martor al timpului ineluctabil, ajunge să-și regrete trecutul. Scrie, de altfel, necontenit, în mare parte variante diferite ale aceleași povești pe care această o trăiește: schimbă locuri, adaugă personaje, modifică destine, spune adevăruri și acceptă contradicțiile lumii. Trăiește mustrări de conștiință, dorește iertare de sine, face orice pentru a se putea tolera și accepta, în neconformitate cu trecutul său; vede, prin proprii ei ochi, atrocitățile războiului din trupurile soldaților răniți și bolnavi, flămânzi și murdari, moment în care realizează, ca un apogeu al ființei sale și al greșelilor făcute, că unul dintre ei ar putea fi cel pe care, cu câțiva ani în urmă, l-a condamnat: Robbie.

În ultimile douăzeci-treizeci de pagini, ne este înfățișată Briony, ajunsă la bătrânețe, scriindu-și ultimul roman. Suferind de o boală ce are să-i distrugă, în maximum câțiva ani, trupul și mintea, aceasta se simte la capătul drumului, acceptând, într-o unire a contradicțiilor firești, moartea. Moartea fizică. Speră, cu desăvârșire, că viața cărților ei va fi, contrar condiției omenești, veșnică. Chemarea ei cea mai mare, pe care și-a împlinit-o, a fost aceea de a-și asigura împlinirea. Finalul fericit al romanului ei este singurul preț pe care-l poate plăti pentru a-și asuma, pentru a-și „ispăși” grava greșeală din copilărie: să-i readucă împreună pe Robbie și Cecilia.

Citate, ca întotdeauna, și câteva fragmențele care mi-au plăcut. Fără spoilere, evident:

„De data asta își îngădui să se întrebe pe unde hălăduia surioara ei. Înecată, în lac, răpită de țigani, lovită de un automobil, gândi ea ritual, pornind de la principiul sănătos că niciodată nu se întâmplă ceea ce îți imaginezi, iar acesta era un mijloc eficace de a eliminat ott ce putea fi mai rău.”

„Dar nu credea că resentimentul său față de ea avea să dispară vreodată. Da, era doar o copilă în momentul respectiv, dar el n-o iertase. N-avea s-o ierte niciodată. În asta consta paguba durabilă.”

Romanul a inspirat o ecranizare de excepție, în regia lui Joe Wright, cu Keira Knightley, James McAvoy și Vanessa Redgrave în rolurile principale. Le mulțumesc frumos celor de la Cărți Anticariat pentru minunatul roman - care, cu desăvârșire, a căpătat un loc special în inima mea -, pe care îi îmbrățișez cu drag și cu prietenie. Puteți cumpăra romanul de AICI cu o reducere de 40%; un preț mult prea mic pentru o așa creație. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a site-ului pentru a fi la curent cu toate noutățile și ofertele - care, după cum vedeți, nu-s puține. Mult succes!

Editura Polirom

432 pagini

Traducere din limba engleză și note de Virgil Stanciu

Un loc pe raftul meu (VII)

Salutare,

Astăzi am fost la „Insurgent”. A fost supeeeeeer! Voi ați fost? În fine, voi reveni mâine cu o recenzie, în seara asta îs prea obosit. Un micuț post în care am să vă prezint achizițiile mele de luna asta.

Am profitat de târgul Librex de la Iași și mi-am luat acest volum de Eric-Emmanuel Schmitt pe care mi-l doresc de ceva timp!

„Copiii întunericului”, primit de la Lavinia Călina. Abia aștept să-l citesc!

„Jurnal ascuns”, de Sebastian Barry, tot de la Librex 2015. Un preț foarte bun!

Cireșica de pe tort. Cărțile primite de la Editura Leda, cărora le mulțumesc din inimă pentru ele. Arată superb și abia aștept să le citesc.

Cartea aceasta am citit-o de la o prietenă, acum ceva timp, însă mi-a plăcut așa de mult încât mi-am zis că trebuie s-o am în bibliotecă.

Nu prea multe. Dar frumoase! Voi ce v-ați mai cumpărat? 

Un week-end frumos.

 

Anna în veșmânt de sânge, în curând la Editura Leda

Cas Lowood a moştenit o vocaţie neobişnuită: uciderea celor morţi.

La fel ca tatăl său, Cas străbate ţara în lung şi-n lat împreună cu mama lui, o vrăjitoare inofensivă, şi cu pisica lor, care simte prezenţa duhurilor. El cercetează legende şi folclor local, încercând să ţină pasul cu morţii criminali, evitând lucrurile enervante precum viitorul şi prietenii. Când ajung într-un oraş necunoscut căutând o fantomă pe care localnicii au botezat-o Anna în Veşmânt de Sânge, Cas se aşteaptă ca totul să decurgă conform planului: urmăreşte, vânează, ucide.

În schimb, el descoperă o fată prinsă într-o urzeală de blesteme şi mânie, o fantomă cum nu a mai înfruntat niciodată. Încă mai poartă rochia pe care a îmbrăcat-o în ziua din 1958, când a fost ucisă cu sălbăticie, o rochie odată albă, acum şiroind de sânge. De când a murit, Anna i-a ucis pe toţi cei care au îndrăznit să păşească în casa părăsită, în stil victorian, în care locuise. Însă lui, dintr-un motiv oarecare, îi cruţă viaţa.

„O poveste întunecată și complicată, cu un erou care îi ucide pe cei morți, dar, la rândul său, este îndrăgostit de moarte. Așa vei fi și tu până la sfârșitul cărții!” – Cassandra Clare

Sună bine, așa-i? Urmăriți pagina de Facebook a celor de la Leda, pentru mai multe detalii. De asemenea, participați la concursul lor, la care puteți câștiga un volum din „Insurgent” și o invitație dublă la film. Mult succes!

Începutul tuturor lucrurilor, de Robyn Schneider, la Editura Epica

Salutare,

Vin cu anunțuri frumoase din partea celor de la Epica.

„Ezra Faulkner trebuia să fie regele balului, dar asta a fost înainte, înainte ca iubita să-l înşele, înainte ca un accident de maşină să-i sfărâme genunchiul şi înainte să se îndrăgostească de fata cea nouă, Cassidy Thorpe.Ezra Faulkner, băiatul perfect și admirat de toți, este convins că oamenii sunt sortiți ca la un moment dat pe parcursul existenței lor să apară o tragedie, o singură întâmplare, în urma căreia viața este privită cu alți ochi, abia atunci fiindu-le dat să trăiască lucruri cu adevărat importante. Momentul lui tragic, de cumpănă, a sosit atunci când era pregătit să le piardă pe toate: într-o noapte îngrozitoare, un şofer neatent îi distruge genunchiul lui Ezra, cariera lui sportivă şi viața socială.Acum, că nu mai e candidatul preferat pentru titlul de Regele Balului, Ezra ajunge la masa excluşilor unde o cunoaşte pe Cassidy Thorpe. Cassidy e diferită de toți oamenii pe care Ezra i-a întâlnit vreodată, e firească fără să facă eforturi şi extraordinar de inteligentă.Împreună, Ezra şi Cassidy descoperă flash mob-urile, comorile îngropate şi un pudel care ar putea fi reîncarnarea lui Jay Gatsby. Dar pe măsură ce Ezra se dedică unor studii noi, unor prietenii noi şi unei iubiri noi, descoperă că unii oameni, aidoma cărților, sunt uşor de interpretat greşit. Şi acum trebuie să analizeze: dacă acel moment tragic, de cumpănă, a lovit deja, ce te mai faci atunci când ești nevoit să înfrunți ghinioanele care nu încetează să apară?”

Nu-i așa că-s frumoase? În curând, vă promit un concurs pe blog. Mulțumim, Epica, pentru frumoasele cărți!

„Și am spus da. O poveste de iubire” de Elizabeth Gilbert - Recenzie

Le mulțumesc din inimă celor de la Bookia pentru că mi-au oferit șansa de a citi acest roman frumos.

Îmi plac jurnalele - zău că-mi plac - datorită faptului că înveți, din fiecare viață, câte ceva. Cu alte cuvinte, îmi plac lecțiile de viață din care am ce învăța. Iar volumul acesta, al lui Elizabeth Gilbert, a fost plin de asemenea lecții. Recunosc, n-aș fi crezut niciodată că o asemenea carte, ce tratează subiectul căsătoriei, m-ar fi putut atrage atât de mult ajungând, de asemenea, să-mi placă. Cu adevărat să-mi placă. Cred că acest lucru se datorează stilului de a scrie al lui Elizabeth: deși scrie despre căsătorie (și nu numai, ci prezintă și date legate de istoria acestei etape din viață, de demersul ei de-a lungul timpului) niciodată nu am avut senzația că citesc un articol de pe internet sau o argumentare ex cathedra despre căsătorie și importanța ei - deși, Elizabeth vede altfel lucrurile - ci, dimpotrivă, nu m-am plictisit (așa cum aș fi făcut-o, cel mai sigur, dacă aș fi citit despre căsătorie într-un articol pe nu știu ce site de bârfe).

În timp ce citeam această carte, simțeam că am făcut o alegere foarte bună apucându-mă de ea: simțeam cum îmi îmbunătățesc universul cultural și cum, de asemenea, reușesc să pășesc pe urmele istoriei, să meditez asupra unor aspecte privititoare la acest act al căsătoriei (țin să menționez, autoarea NU se axează numai pe această parte a cărții - căsătoria), să fiu martor la ceremoniile de (zic) „împerechere” ale altlor uimitoare, să cunosc ritualurile lor și să rămân mut la înțelepciunea persoanelor de acolo. Elizabeth Gilbert oferă răspunsuri, stârnește stări meditative, cartea abundând de pasaje care incită spre introspecție, pornește controverse, te adâncește în întrebări și, cu toate astea, pare a fi extrem de naturală și are un limbaj accesibil tuturor celor cu o inițiere mediocră. 

Oricum, sper că sunteți familiarizați cu stilul acesta al lui Elizabeth Gilbert, iar, dacă nu, TREBUIE s-o faceți. Povestea de iubire dintre ea și Felipe începe încă din romanul „Mănâncă, roagă-te, iubește” (recenzia AICI). Trăind pe teritorii diferite, el în Bali și ea în America și, din acest motiv, nevoit să călătorească cu avionul pentru a fi lângă Elizabeth, treaba se încurcă atunci când lui Felipe i se interzice să facă acest lucru, pe motiv că aceste vizite sunt mult prea dese și, ei bine, avea nevoie de o viză mult mai bună, dat fiind faptul că aceasta a fost folosită de nenumărate ori. În acel moment, când cei doi întreabă ce s-ar cădea să facă în asemenea condiții, Funcționarul de Securitate Internă le spune doar: „Voi doi ar trebui să vă căsătoriți”. Din acel moment, toate lucrurile ne poartă către un destin frumos al celor doi, dar plin de întrebări și controverse. Cel puțin, autoarea însăși spune că acest drum, pe care l-a avut de urmat, a fost unul anevoios, cu multe înfundături și capcane. 

După cum însăși autoarea la sfârșitul cărții afirmă, „nu sunt cercetătoare de profesie, nici sociolog, nici psiholog, nici vreo expertă în căsătorie.” În cartea aceasta „m-am străduit să discut istoria căsătoriei într-un mod cât mai obiectiv, dar, ca să reușesc, a trebuit să mă bazez în foarte mare măsură pe lucrările unor cercetători și ale unor scriitori care și-au dedicat întreaga viață profesională acestei teme.” După părerea mea, Elizabeth, ți-a ieșit cu desăvârșire! 

Elizabeth Gilbert s-a căsătorit cu iubitul ei brazilian, întâlnit în Bali. De fapt, Liz și Felipe, traumatizați amândoi de divorțurile prin care trecuseră, își juraseră să nu se căsătorească niciodată. Au fost, totuși, obligați s-o facă - au fost practic „condamnați” la căsnicie de autoritățile americane de frontieră - doar pentru a putea rămâne împreună pe teritoriul Statelor Unite. La ceremonia de nuntă în cerc restrâns care s-a petrecut într-un orășel liniștit din New Jersey, Liz a spus, cu patos, „da”. A spus-o din toată inima. Dar pentru asta a trebuit să-și învingă, încetul cu încetul, enorma reticență față de căsătorie. Și a făcut-o în stilul ei: timp de aproape un an, călătorind cu Felipe prin Asia de sud-est, s-a documentat asupra căsătoriei. A încercat prin orice mijloace - lecturi, discuții cu tot felul de oameni (unele pline de un umor genial), apel la experiența familiei - să se împace cu bătrâna instituție înainte de a-i trece încă o dată pragul.

Iar pe drum a descoperit o seamă de fapte interesante despre căsnici, pe care le împărtășește cititorilor cu hazul, inteligența și compasiunea ei caracteristice. Dincolo de aceste „inserții socio-istorice”, cum le numește chiar autoarea, noul „memoir” a lui Gilbert este o celebrae a iubirii, cu toate consecințele și complexitatea pe care dragostea adevărată, în lumea adevărată, le atrage după sine întotdeauna.

Și, ca de obicei, câteva citate:

„(..) Dovezi de pasiune există în toate colțurile lumii. Toate culturile omenirii au cântece de dragoste și farmece de dragoste și rugăciuni de dragoste. Inimile oamenilor se frâng de-a lungul oricăror granițe sociale, religioase, culturale, de gen sau de vârstă posibile. (În India - așa, ca să știți - 3 mai este Ziua Națională a Inimilor Frânte.”

„Însă, pentru mine, cea mai izbitoare caracteristică a acestor căsătorii (dar și divorțuri) europene timpurii a fost laxitatea lor. Oamenii se căsătoreau din motive economice și personale, dar se și despărțeau din motive economice și personale - și asta destul de ușor comparativ cu ce avea să urmeze în curând. Societatea civilă din acele vremuri părea să înțeleagă că, deși inimile omenești fac multe promisiuni, mințile omenești se pot răzgândi. Și că înțelegerile de afaceri se schimbă și ele.”

Vorbind despre mitul androginului, Elizabeth surprinde un aspect frumos: „(...) Aceasta e bizara fantezie a intimității omenești: ideea că unu plus unu ar putea, cumva, cândva, să fie egal cu unu.”

„(...) Știm cu toții refrenul, nu-i așa? Mai întâi apare dragostea, apoi căsnicia, apoi copilul și căruciorul, nu?”

„(...) Spre deosebire de foarte multe dintre prietenele mele, eu nu simțeam un dor mistuitor când venea vorba de un bebeluș. (Deși, e adevărat, simțeam un dor mistouitor când vedeam un anticariat bun.)”

„(...) Perspectiva noastră ebraică despre dragoste (sau biblică/morală) se bazează pe iubirea de Dumnezeu - care ține cu totul de supunerea față de un crez sacrosanct -, (sau filozofică/etică) asupra dragostei se bazează pe iubirea de natură - care ține cu totul de explorare, frumusețe și un adânc respect pentru exprimarea sinelui. Și credem și în această iubire tot la modul absoluit.

Amantul grec perfect este erotic; amantul ebraic perfect este credincios.

Pasiunea este grecească; fidelitatea este ebraică.”

Așadar, vă recomand acestă carte, dacă doriți să citiți, după cum s-a spus, ceva lejer, inteligent, împletindu-se, pe deoparte, cu muuulte pasaje amuzante. Puteți comanda de AICI, de pe site-ul celor de la Bookia, cărora le mulțumesc încă o dată.

 

Editura Humanitas

Traducere din limba engleză de Alexandra Baciu

304 pagini