Tombolă cu surprize

Salutare,

 

 

Tragerea la sorți va avea loc pe 8 mai, iar câștigătorii vor fi anunțați prin E-mail sau telefonic. Premierea câștigătorilor va avea loc pe data de 9 mai, ora 11, în magazinul Diverta din Băneasa Shoping City. Promoția se desfășoara în magazinele Diverta din Băneasa Shoping City, Plaza România, București Mall Vitan și Unirea Shoping Center. Detalii pe site-ul grupului Corint. Mult succes celor ce doresc să participe!

„Elixirul dragostei” de Eric-Emmanuel Schmitt- Recenzie

Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure, cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, „Noaptea la Volognes”. Îi urmează „Vizitatorul”, care îi aduce consacrarea și este distins cu trei premii Molière, „Varațiuni enigmatice”, „Libertinul” etc. În 1994 îi apare priul roman, „Secta Egoiștilor”, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și alte țări străine. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga sa activitate. De același succes se bucură și romanele sale „Evanghelia după Pilat”, „Viața mea cu Mozart”, „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, „Oscar și Tanti Roz”. De asemenea, Eric-Emmanuel Schmit este autorul a trei volume de nuvele și povestiri: „Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri”, „Visătoarea din Ostende”, „Concert în memoria unui înger”. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste douăzeci de premii și distincții literare, iar în 2001 a primit titlul de Chevalier des Arts des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste patruzeci de limbi. 

Dragostea este oare un sentiment declanșat de un proces chimic, sau este pur și simplu un miracol al spiritului, imposibil de explicat? Existo o metodă infailibilă pentru a stârni pasiunea, un elixir precum cel care i-a unit odinioară pe Tristan și Isolda, una dintre cele mai frumoase povești de iubire scrise - și nu numai - vreodată? Sau ce care se îndrăgostesc ascultă doar de propria libertate?

Deci da, pot spune că m-am îndrăgostit de stilul acestui autor care, Slavă Cerului, prețuiește mult mai mult calitatea scrierii decât cantitatea literelor. Și scrie din inimă, pentru inimi și oameni pregătiți să-i înțeleagă lecțiile. Nu mă consider unul, încă, dar vreau să cred că, în mare parte, îi înțeleg sensibilitatea. De aceea vreau să am cărțile acestui om în bibliotecă și peste ani să i le citesc iarăși cu aceeași plăcere. Am citit „Elixirul dragostei” astăzi, în mai puțin de o oră jumătate. O carte fabuloasă, despre drama unei iubiri neîmplinite, a unei iubiri dincolo de stele, de munți, de mări și de aer. A unei iubiri care emoționează, deoarece atunci când ne este prezentată, ea este consumată, în aparență.

Adam și Louise, protagoniștii acestui roman, își schimbă epistole aflându-se la mare distanță unul de celălalt, separați după ce și-au dat seama că iubirea lor nu a fost ceea ce căutau ei de la viață - lucru ce l-au realizat după cinci ani de căsnicie. Propunându-i lui Louise ca aceștia să rămână prieteni, Adam trezește în inima lui Louise sentimente contradictorii, ce trag de ea în toate părțile. Încă de la început, am observat o oarecare reticență din partea lui Adam - e bărbat, deh - deoarece mi se părea cam neglijent, pe când Louise dâdea semne clare că încă îl iubește și dorește să-și reîncerce destinul alătur de cel cu care și-a împărtășit bunele, rele, zâmbetele și durerile. Schimbând aceste epistole, pare că distanța dintre cei doi se micșorează într-un mod uluitor, până când sufletele lor ajung iarăși împreună, devenind unul singur, într-o încercare a destinului de a-și fi jucat cartea pentru totdeauna, însă dragostea, iubirea și emoția reușesc să treacă deasupra lui.

Am considerat iubirea dintre cei doi nu o iubire telurică, efemeră, consumată într-un spațiu carnal, teluric, ci o iubire dincolo de limitele temporale ale ființei, o iubire proiectată într-un spațiu sacru al existenței, o iubire deja formată, încercată, care cu siguranță nu va mai aduce lacrimi în viața celor doi protagoniști, pentru că aceste lucruri au fost confirmate atunci când cei doi decid anumite lucruri - nu am să spun ce, deoarece nu vreau să dau spoilere. Oricum, finalul ar putea părea previzibil, dar stilul lui Eric-Emmanuel Schmitt te face să crezi că nu l-ai cobit deja. În „Elixirul dragostei”, se observă un interes aparte pentru distincția dintre dorință și sentiment. În privința iubirii, problema constă în faptul că denumim cu același cuvânt două teorii diferite: cel al dorinței și cel al sentimentului. La granița dintre ele, atunci când încercăm să împăcăm atracția fizică și dragostea, se nas marile noastre povești, nu întotdeauna fericite. Povestea lui Adam și Louise este una ditnre aceste povești, scrisă într-o manieră unică de-a lui Schmitt.

Ca întotdeauna, am selectat și niște pasaje și citate care mi-au plăcut deopotrivă:

„(...) Nu cumva, dragostea ține de un proces material, chimic, de un amestec de molecule care poate fi reprodus științific? Sau e un miracol spiritual?

Și tu, care-ți dorești prietenia... Ei bine, hai să inaugurăm prietenia meditând la iubire.”

„(...) eu trăgând concluzia că cele mai frumoase momente de iubire le trăim în vise.”

„Gelozia nu este o manifestare a iubirii, ci o formă exacerbată a sentimentului proprietății.”

„Iubirea este dovadă că nu percepem realitatea decât prin filtrul fantasmelor. Mai rău: demonstrează că realitatea nu e mare lucru.”

Privind exegeții și cele ce s-au scris despre, revista Le Figaro scrie că „Eric-Emmanuel Schmitt se întreabă dacă există un elixir care poate provoca pasiunea, punând în același timp în discuție pericolele fericirii imediate și jocurile riscante născute din gelozie și posesivitate. Pentru el, o poveste de dragoste trebuie să dureze mai mult decât plăcerea. Ceea ce se întâmplă astăzi tot mai rar.” Notre Temps spun că „la mai bine de nouă secole de la Romanul Trandafirului, Eric-Emmanuel Schmitt reinventează iubirea curtenească: o demonstrație scurtă, dar strălucitoare a mecanicii amoroase, cu impasurile și micile ei momente de triumf.”

Eric-Emmanuel Schmitt, observator minuțios și lucid al capriciilor inimii, reușește să transpunsă în acest roman epistolar, cu fine și surprinzătoare nuanțe, parcursul plin de capcanele al unei legături amoroase tipice pentru vremurile noastre. O carte pe care v-o recomand cu tot dragul, mă bucur foarte mult c-am citit-o și o pot adăuga alături de colecția autorului. Puteți cumpăra acestă carte de AICI.

Editura Humanitas

160 pagini

Traducere din franceză de Doru Mareș

Un loc pe raftul meu (VIII)

Salutare,

A fost o lună plină de cărți. Da, și acesta. Tot îmi cumpăr cărți, claie peste grămadă, acum am ocupat tot corpul bibliotecii și trebuie să cumpărăm alta. Iar cum tatăl meu este plecat, momentan le pun răsturnate pe unde apuc. Hehe! Am câștigat un voucher de 50 de lei participând la un concurs organizat de către Librăria Online Libris, plus ce-am mai primit pentru recenzii, așa m-am ales cu...

Carte primită de la echipa Goodread.ro - din care, mai nou, fac parte, în urma selecționării unui material trimis - pentru a fi recenzată.

Cartea aceasta mi-a atras atenția, deoarece pare destul de inovatoare și tratează un aspect destul de interesant. O găsiți pe Libris la un preț foarte bun, AICI.

Cartea aceasta mi-a plăcut după ce-am citit câteva fragmente disponibile pe site, iar descrierea m-a atras. Un preț foarte mic. Cartonată și foarte frumoasă. O puteți cumpăra de AICI.

Cu siguranță ați auzit de această carte. Am cumpărat-o deoarece îmi place autoarea, am și cealaltă carte a ei, „Ce ne spunem când nu ne vorbim”, carte cu autograf pe care l-a luat o prietenă care a reușit să ajungă când a fost autoarea la Iași, acum câteva săptămâni. O puteți cumpăra de AICI.

Două cărți de dezvoltare personală pe care le-am primit de la Curtea Veche Publishing pentru recenzie. Abia aștept să le citesc, cu siguranță vor fi foarte interesante.

Voi, cititori, ce v-ați mai cumpărat, cu ce vă mai lăudați? Mult succes și rafturi pline, spor la lectură!

Istorie cu blazon - Grupul Editorial Corint

Cărturești și Editura Corint vă invită marți, 7 aprilie 2015, ora 18.30, la Cărturești Verona, la Ceainărie, la evenimentul de lansare al colecției „Istorie cu blazon”.

 

Vor lua cuvântul: Dna Georgeta Filitti,  Dl Marius Constantinescu, Dl Filip-Lucian Iorga, Dna Ana Antonescu, în prezenţa Domnului Radu Negrescu-Suţu şi a Doamnelor Alexandra Reininger-Callimaki şi Rodica Callimachi.

Istoria cu blazon este istoria elitelor autentice. Este povestea unei lumi care a strălucit prin stil, prin inteligenţă, bun-gust şi subtilitatea conversaţiei din saloane. Este istoria unor oameni care au fost binecuvântaţi nu numai cu avere şi ranguri, ci şi cu patriotism, spirit de sacrificiu şi simţul datoriei. Studii istorice, jurnale, memorii, monografii, evocări, literatură „cu ştaif”, reeditări sau mărturii inedite ne vor ajuta să recuperăm istoria dramatică şi plină de farmec a vechilor elite româneşti sau de pe alte meleaguri.  Purtaţi de dorinţa de a ne aminti cine suntem, să deschidem vechile cufere rămase de la bunici, să suflăm praful de pe blazon şi să-l purtăm, cu mândrie, pe o carte.

 

             „O carte de suflet care oferă cititorului o invitaţie la o călătorie tihnită şi plină de farmec prin Iaşii de odinioară. Călăuza este prinţul român Rudolf Suţu (1880-1949). Prinţul îşi iubeşte oraşul, care nu înseamnă pentru el doar o colecţie de case frumoase, de străzi, de grădini, ci şi un mănunchi de amintiri personale şi de istorii preluate de la bunici, de la părinţi, de la rude. Cronicar îndrăgostit de oraşul lui, Rudolf Suţu îi cunoaşte trecutul şi îi înţelege până în cele mai rafinate detalii mecanica socială. Datorită lui, ne putem şi noi astăzi întâlni cu notabilii Iaşiului de altădată, cu boieri de viţă veche şi cu oameni de litere, cu acele elite reale, care au construit civilizaţie. De la Familia Regală la Badea Cârţan sau Barbu Lăutarul, de la moşieri la francmasoni şi la artişti, de la frumuseţile epocii, reginele seratelor strălucitoare, la profesorii sobri de altădată, de la beizadele la membri ai Jockey Clubului, Iaşiul trecutului ne devine nouă, celor de azi, familiar prin oamenii vii şi interesanţi care l-au locuit sau l-au vizitat. Vom găsi la Rudolf Suţu evocări ale unor personalităţi precum Mihai Eminescu, George Enescu, Spiru Haret, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Matei Millo şi, fireşte, multe nume mari ale boierimii moldovene. Să ne lăsăm, aşadar, fermecaţi de Iaşii de odinioară...” Filip-Lucian Iorga

„Mama mea, Roxane (Pussy) Callimachi, născută în 1918, era fiica Anei-Maria Callimachi. Mama a fost infirmieră la Crucea Roşie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe frontul din Rusia, şi cineva mi-a spus că unde cădeau cele mai multe bombe, acolo era şi mama. A avut multe de îndurat şi s-a prăpădit la 60 de ani. Pe bunica am cunoscut-o destul de puţin. Ea a plecat din România în 1940. Noi am plecat două decenii mai târziu. Locuiam în ţări diferite, bunica în Anglia şi eu în Franţa, ceea ce nu a facilitat contactul. Ne-am întâlnit de două ori. Prima dată, în mai 1960, când am sosit la Paris, iar a doua oară la Londra, unde am locuit şi eu pentru o vreme, în 1964. Întâlnirea de la Londra a fost foarte agreabilă, iar bunica m-a invitat la premiera filmului My Fair Lady cu Audrey Hepburn şi Rex Harrison. Nu ne-am mai văzut niciodată de atunci. Între timp, m-am măritat şi am devenit mamă, iar la moartea bunicii, în 1970, mama a fost singură la Londra, la înmormântare. Bunica mea, coborâtoarea boierilor Văcăreşti şi Măneşti, nu era cea mai blajină persoană şi nici o mamă sau o bunică afectuoasă. Era mândră, autoritară, avea misterele şi excentricităţile ei. Îmi amintesc cum oprea taxiurile, făcându-le un semn ferm cu bastonul. Dar era o femeie foarte inteligentă şi foarte cultivată. O adevărată Lady.” - Alexandra Reininger-Callimaki, nepoata autoarei

„Iubirea secretă a Annei Frank” de Ellen Feldman - Recenzie

Savurat pe deplin de conştiinţa mea înfometată de reverie, „Jurnalul Annei Frank” a reuşit să îmi atingă cele mai sensibile coarde, stârnind un amalgam de sentimente. Aş fi regretat enorm dacă nu aş fi parcurs acele pagini ale cărții. Din 1947, când s-a publicat pentru prima oară în Ţările de Jos, într-o ediţie îngrijită de tatăl ei, Otto Frank, “Jurnalul Annei Frank” a fost tradus în peste 65 de limbi. S-a vândut în întreaga lume în peste 30 de milioane de exemplare- un număr exorbitant, după cum se observă. De ce atât de preţios şi considerat atât de important? Anne Frank este, probabil, un nume familiar chiar şi pentru cei care nu au citit jurnalul, caci reprezinta un document extreme de important, din cadrul celui de-al Doilea Război Mondial.

Sincer, am trecut cu vederea faptul că Anna, în jurnalul ei, menționa de un băiat pe nume Peter. În romanul acesta, „Iubirea secretă a Annei Frank”, Ellen Feldman a încercat să ducă mai departe povestea Annei Frank, continuând-o dincolo de peisajul tulburat al istoriei europene. Peter, așa cum îl imaginează ea, este un adolescent care, după ce a trăit ascuns și a evadat dintr-un lagăr, începe o nouă viață pe pământ american, construindu-și o altă identiate. Cu toate acestea, umbrele trecutului nu întârzie să-l ajungă din urmă.

Fericit, alături de familia sa, Peter trăiește ca un om normal, ca un om ca oricare altul, într-o societate respectabilă și respectată, ascunzându-și adevărata identitate de evreu - nu atât din motive politice, ci din motive puse pea seama faptului că, sub cotorpirea unei istorii care considera acest popor drept ucigașul lui Hristos, dezertor, evreii, deși fuseseră poporul ales, erau văzuți cu cei mai răi ochi de către orice om din această lume. Într-o zi, mergând la un medic deoarece își pierduse vocea, după o consultație amănunțită din care Peter află că are doar o simplă chestie banală ce îi va trece în câteva zile, doctorul îi oferă lui acestuia un volum din „Jurnalul Annei Frank”. Îi oferă o palmă din trecut, poarta către un timp în care n-ar mai fi vrut vreodată să ajungă.

Deși își spune că nu va citi romanul, nevrând să retrăiască toate acele chinuri prin care el și familia sa au fost obligați să treacă, Peter îl citește și, din acel moment, viața sa începe să se schimbe, începe să alunece cu o tristețe melancolică în trecutul ineluctabil, alături de fetița de treisprezece ani, îmbătrânită prea devreme, care, parcă, nu s-a născut într-o lume potrivită pentru ea, într-o lume echilibrată și caldă, ci într-una sălbatică și primitivă. Asta îmi aduce aminte de un citat din „Jurnalul Annei Frank”: „atâta timp cât poţi privi cerul fără teamă, ştii că eşti curat pe dinăuntru şi că vei fi din nou fericit. Şi atâta timp cât există această mulţumire interioară, mulţumirea pentru natură, Dumnezeu şi multe altele, atâta timp cât o porţi în tine, vei putea deveni din nou fericit. Poţi pierde totul: bogaţia, prestigiul, dar mulţumirea interioară poate fi doar ascunsă şi te va face, atâta timp cât trăieşti, din nou şi din nou fericit”. În fine, încercați voi să vă dați seama de sensibilitatea fetiței Anna.

Am apreciat, de asemenea, maniera în care romanul a fost scris. Deși nu prezintă vreo inovație din punct de vedere stilistic, romanul reușește să surprindă emoțiile unui personaj sfâșiat între drama de a fi făcut alegerile greșite și de a se fi născut sub semnul greșelii de a fi evreu, adică de a fi respins, înjurat, dat deoparte și călcat în picioare. Toate aceste trăiri co-există în sufletul personajului, iar unirea lor nu degenerează decât într-o dramă existențială, prezentată în lumini și umbre, conchizând în prezentul din care cu toții facem parte. Va ajunge oare, Peter, să-și dezvăluie adevărata sa identitate soției și familiei? Își va accepta acesta condiția de a se fi împrietenit, în cele din urmă, cu trecutul? Nu rămâne decât să citiți acest roman care cu siguranță vă va surprinde.

Citate:

„În timp ce stăteam cu un ochi experimentat la fiicele mele, în acea după-amiază, o mișcare pe raftul de sus îmi atrase atenția. Cartea părea că vibrează. (...) Trebuia să o scot din casă dar nu știam ce să fac. Nu puteam să o ard. Asta făcuseră ei cu cărțile. Nu voiam să o arunc la gunoi. Asta făcuseră ei cu noi.”

„Chiar și când nu citeam cartea, mă gândeam la ea (...). Mă topeam de dorul părinților mei. Îmi lipsea Anne. Mi-era dor de mine. (...) Nu mă puteam lupta cu amintirile pe care le reînvia jurnalul. Nu puteam rezista strânsorii acelor fantome. Se ridicau la viață din paginile aspre și rupte, își aruncau brațele în jurul gâtului meu și se luptau cu mine gâfâind, râzând și suspinând, ducându-mă înapoi în viețile lor, înapoi în trecut, când ele mai erau încă în viață.”

„Am citit despre câteva dintre regulile stabilite de comitetul german de psihiatri. Chinuit de depresii? Ce legătură are asta cu faptul că în fiecare săptămână, timp de luni de zile, stăteai într-un șir de fete de cinșpe ani, tăind numere de pe listă, opt, nouă, zece, unsprezece, fără să știi dacă în acea zi numerele pare sau impare desemnau morții? Suferi de halucinații? Sigur, asta nu are legătură cu faptul că ai fost forțat să asiști la împușcarea tatălui tău, a mamei tale, a fratelui mai mare și a celor trei surori.”

„(...) Le-am luat în brațe și le-am strâns la piept.

- Este în regulă, am imitat eu melodia de la televizor. Totul va fi bine.

Erau cuvintele unui tată, deși propriul meu tată nu mă mințise niciodată rostindu-le.”

„Madeleine, aș spune eu.

Da? ar răspunde ea fără să își ridice privirea de pe claviatură.

În legătură cu piesa asta.

Îhîm.

Eu sunt Peter.

Capul ei s-ar ridica brusc de la mașina de scris? Mi-ar spune să încetez cu gluma, pentru că aceasta nu era un subiect de glumă? M-ar crede? M-ar strânge la piept? Mi-ar alina suferința? Ar lua cheia argintie a iubirii ei, lustruită și strălucitoare ca toată argintăria din casă, și ar vârî-o în lacătul trecutului meu și l-ar deschide? Nu aș putea îngădui asta.”

„Scriu întotdeauna despre subiecte care mă interesează în mod deosebit sau despre lucruri pe care le-am trăit eu însămi. Dar, prezentându-le din perspectiva personajelor mele, le pot descrie într-un mod mai deschis și onest.” - Ellen Feldman 

Aceasta este mai mult decât o simplă operă de ficțiune: romanul de față ne prezintă adevăratul chip al unei lumi care nu poate fi ignorată, Ellen Feldman având talentul și curajul de a-și asuma pe deplin vocea personajului său, astfel încât ceea ce ne este familiar devine străin, iar neobișnuitul dobândește o dimensiune dureros de cunoscută. Vă recomand cartea cu mare drag, în special dacă ați citit „Jurnalul Annei Frank” și doriți să aflați ce înseamna viața unui evreu într-o astfel de societate.

Le mulțumesc frumos celor de la Cărți Anticariat pentru această carte, site pe care puteți găsi cărți la reduceri foarte bune. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a site-ului pentru a fi la curent cu toate noutățile.

Editura Polirom

Traducere din limba engleza de Ștefanic Țârcomnicu

304 pagini