Gillian Flynn - care, până acum câteva zile, credeam că este bărbat -
are licența în literatură engleză și jurnalism la University of Kansas
și un masterat în jurnalism la Northwestern University din Chicago. Timp
de zece ani a scris pentru revista Entertainement Weekly. „
Sharp
Objects”, romanul său de debut (2006) a câștigat de două ori Dagger
Award. „
Locuri întunecate”, roman a cărui recenzia am făcut-o
AICI, a fost nominalizat la Ian Steel Dagger Award
acordat de Crime Writers' Association și a câștigat Dark Scribe Magazine
BLack Quill Award pentru Dark Genre Novel of the year. De asemenea, a
figurat pe lista de bestselluri a publicației New York Times.
„Dragostea e preschimbarea nesfârşită a lumii: minciuni şi ură, ba chiar şi crimă, sunt toate împletite în ea. E înflorirea de nestăvilit a celor opuse şi-amestecate, un trandafir minunat din care se ridică, abia simţit, izul de sânge.” Tony Kushner, „Iluzia”. Autoarea citează acest fragment la începutul cărții. Un motto, am spune, a ceea ce surprinde acest roman. O subtilitate, ca întotdeauna, tipică autoarei, un fel de viziune „din spate” asupra a ceea ce urmează să se întâmple în acest roman nebunesc, tragic, amuzant, cu o poveste de dragoste destul de ciudățică.
Cartea debutează cu doi îndrăgostiți banali, ea îi pregătește micul dejun, el se bucură de viață, ea se bucură că-i poate fi pe plac și îi poate face mofturile, amândoi se bucură de căsnicia lor, bucurie cât se poate de mare. Pam-pam, urmează aniversarea lor de cinci ani de când sunt împreună. Cinci ani de căsnicie, de bucurie. Tipul, Nick Dunne, nu prea atent la detalii, uită de acest lucru (de fapt, e la o ieșeală cu prietenii la un local numit „Barul” - inspirat nume, trebuie să recunosc -, cumpărat din banii lui Amy). Amy Dunne, ea, eroina romanului, femeia subjugată dragostei pentru soțul aparent iubitor, dornic s-o facă fericită, ea, raza lui de soare și frumusețea dintr-o zi ploioasă, eh, ce să-i facă, trece cu vederea faptul că Nick a uitat, însă în sufletul ei încolțește o sămânță întunecată, udată, tot mai mult, de greșelile unui soț nepăsător și grosolan. Porc. Nesimțit. Insensibil. Trebuie să facă, neapărat, ceva.
De aici începe totul. Ajuns acasă, Nick descoperă un lucru ciudat: casa este într-o dezordine care dă de bănuit, mese răsturnate, sticlă spartă, cărți aruncate pe jos, motanul afară (chiar așa, motanul pe care Amy nu-l lăsa niciodată, dar niciodată, afară). Clar, Amy e de negăsit, dispărută. Draga lui soțioară dispărută, ucisă, cine știe, tâlhărită sau violată. Poliția află numaidecât acest lucru și pornesc în căutarea ei. Sau, în fine, în căutarea corpului ei. Se știe, primele patruzeci și opt de ore în cazul unei răpiri sunt decisive pentru viața victimei. Soție dispărută - suspectul numărul unu, suspectul ideal, clișeic, „același” întotdeana. Cine să fie? Ghici ciupercă? Domnul Nick Dunne, soțul nefericite. Toate indiciile ni-l înfățișează pe el drept vinovat. Și mai grav este atunci când, în bucătăria lor, sunt găsite urme ale sângelui lui Amy, iar tipul nu știe nici măcar ce grupă de sânge are ea. Hai mă, domle, cum adică nici asta să nu știi? După ce stai cinci ani cu ea?! Parol, sunt sigur că mărimea sutienului i-o știa chiar cu virgulă. Așadar, Nick e suspectul numărul unu, camerele și blițurile se îndreaptă către el. Mai aflăm (o cireșică amară de pe tort) că Nick, chiar de înainte ca soția să-i dispară, se întâlnea cu o anumită femeie, Andie, ceea ce sporește în noi ideea că, într-adevăr, e un criminal-nenorocit-jegos. Și, hehe, asta nu-i nimic: Amy mai era și însărcinată, reușind, după muuulte încercări, să rămână cu un copil. Bun, Nick, ai să ți-o cam iei pe cocoașă!
Cartea este împărțită în două: perspectiva ei, din fabulosul, magicul, culminantul, aproape divinul ei jurnal, din trecut: că vezi domle cum l-a cunoscut, ce-au făcut, cum s-au mutat la New York, cum au reușit să depășească neajunsurile pe care le-au întâmpinat, cât a încercat să rămână însărcinată și nu a putut, că, vezi, „toți bărbații o doresc, toate femeile vor să fie ca ea”, cum l-a întâlnit pe Nick și cât de des și-au tras-o și cât de frumoasă e viața. Fericită tipa, deloc surprinzător, drăgăstoasă cu toată lumea, visătoare, feerică aproape, organizând, în fiecare ani, de aniversarea căsniciei lor, o vânătoare de indicii. Și poetă donșhoara Amy, face niște rime chiar bune și niște ghicitori pe care nici el, Nick, nu prea poate să le deșlusească. Dezamăgitor, Nick, dezamăgitor. Perspectiva lui, în prezent, „la n zile după dispariția soției”, ne prezintă povestea lui desprinsă parcă dintr-o emisiune dintr-aia de pe TLC, și ne dăm seama că e puțin cam nepăsător de ceea ce s-a întâmplat, oarecum determinat să lase totul baltă, de parcă ar ști el ceva anume, ceva ce nu vrea să ne spună. Aflăm că Nick este un mincinos de primă clasă, capabil să-și disimuleze mutra, emoțiile și reacțiile. Așa se explică, de fapt, relativa fericire exhaustivă a lui Amy.
Mi-e cam imposibil să fac recenzie întregii cărți fără a da spoilere. De aceea, n-am să prezint acțiunea așa cum se desfășoară - după cum, probabil, știți că nu-s obișnuit s-o fac. Ideea este că acest roman este precum un meci de box: pe trei reprize. Prima repriză, ușoară, te înveți cu adversarul, te ferești de niște lovituri, pam-pam, nu prea obosești, încerci să-i descoperi psihologia. Bun. A doua repriză puțin mai alertă, îți intri în piele, îți canalizezi energia și încerci să-i descoperi slăbiciunile, punctele ușoare, mai descoperi că îi place să lovească sub bărbie, la gambe. Te ții în picioare și continui, de dragul lecturii. Ultima repriză, definitorie. Un knock-out neașteptat. Lovitura decisivă, un pumn din „fundul grădinii” direct în nas. Băi, frate, cât de nebun să fii să termini o carte într-un asemenea hal, să definitivezi niște destine așa de... sentențios? Vă pot spune doar că această carte este un atac la psihologia omului - prea mult spus, recunosc. Dar este o carte plină de mister, plină de lucruri ciudate, de gânduri întunecate și greu de explicat. O aparentă poveste de dragoste ia o întorsătură ciudată. Pe la mijlocul cărții, te gândești, de fapt, că tipa e moartă, și, pentru Dumnezeu, mai ai încă jumătate de carte de citit. Unde are să meargă acțiunea, ce punct de convergență? Și dăi, domle, gândește-te, stoarce-ți mintea (eu sunt mare fan Investigation Discovery și Zone Reality, deci am stat și am încercat să-mi dau seama ce are să se mai întâmple și dacă, într-adevăr, porcul-nesimțit-jegos Nick și-a omorât „iubitoarea soție Amy”), dar tot n-am reușit să ajung la un rezultat. Așa că am citit. Vă pot spune că, de fapt, carte este de fapt un mister într-un mister. O situație, o întorsătură de situație, apoi o întorsătură a întorsăturii de situație. E nebună Gillain Flynn, m-am prins încă de la romanul „
Locuri întunecate”.
Tare mă abțin să nu dau un spoiler, dar am să mă abțin. Un roman care, încă o dată, subliniază acea zicală de când lumea: „Aparențele înșală”. Și-a omorât, oare, Nick soția? Dacă da, de ce ar fi făcut-o, ce l-ar fi împins să facă un asemenea fapt? Dacă nu, de ce nu a făcut-o? A fost ucisă Amy, oare, de către un tâlhar? S-a zbătut pentru viața ei, pentru siguranța ei și a familiei? Bineînțeles, sângele din bucătărie nu poate fi trecut cu vederea, nici dezordinea din sufragerie. Și, evident, să nu uităm motanul de pe terasă. Chiar așa, motanul de pe terasă, cel mai mare indiciu „ever” al dispariției donshoarei Amy. Un roman nebunesc, care îți dă de gândit și îți trezește spiritul de detectiv.
Am selectat, ca întotdeauna, niște fragmente, ca să vă faceți o idee privitoare la stilul autoarei:
„Îmi petrec zilele gândindu-mă la lucruri drăguțe pentru el - să-i cumpăr un săpun cu mentă care i-ar sta în palmă precum o piatră călduță, ori să-i gătesc și să-i servesc la masă un păstrăv, ca o odă adusă vremurilor când umbla pe râu cu vaporul. Știu, sunt ridicolă. Dar, cu toate astea, îmi place de mor - n-am știut că aș putea fi ridicolă pentru un bărbat. E o ușurare. Îi ador chiar și șosetele, pe care reușește să le ghemotocească în poziții adorabile, de parcă le-ar fi adus vreun cățel din altă parte.”
„Mereu e soțul, am cugetat. Toată lumea știe că întotdeauna soțul e de vină, așa că de ce n-o zic: te suspectăm fiindcă ești soțul, și întotdeauna e de vină soțul (...).”
„- Cred că ești cam bătrân ca să-l mai joci pe Huck Finn, zic.
- Du-te în mă-ta, Amy.
Și apoi pornește spre dormitor. Nu mi-a zis niciodată așa ceva, dar i-a ieșit atât de firesc pe gură, încât presupun - și nu mi-a trecut niciodată prin minte până acum, că s-a gândit la asta de multe ori. Nu mi-a trecut niciodată prin cap că aș putea să fiu genul de femeie căreia soțul să-i spună să se ducă naibii. Și ne-am jurat că n-o să ne ducem niciodată la culcare supărați. Compromis, comunicare și niciodată supărați în pat - cele trei sfaturi care se dau mereu și mereu celor proaspăt căsătoriți. Dar în ultima vreme, am impresia, sunt singura care face compromisuri; comunicarea nu rezolvă nimic, iar Nick se pricepe tare bine să se ducă furios la culcare. Își poate declanșa emoțiile de parcă ar avea un comutator.
„E o epocă foarte dificilă în care să fii persoană, o persoană reală, pe bune, în loc să fii o adunătură de trăsături de personalitate selectate de la un șir nesfârșit și automat de caractere. (...) Aș fi făcut orice ca să mă simt adevărat din nou.”
În ceea ce privește exegeții, se afirmă următarele:
„Romanul are o structură ingenioasă: atât Amy, cât şi Nick îşi compun propria versiune, însă adevărul se află undeva la mijloc. În timp ce Nick îşi povesteşte viaţa din momentul dispariţiei lui Amy, ea descrie relaţia lor încă de la început, alcătuind portretul unui cuplu a cărui armonie perfectă pare atât de imposibilă, încât aproape imediat simţim că e putred ceva pe dinăuntru.” - The Guardian
„La început, am fi tentaţi să credem că este un thriller psihologic convenţional. Dar în romanul lui Gillian Flynn, nimic nu este ceea ce pare a fi. Flynn creează o intrigă spectaculoasă, observând cu subtilitate efectele crizei asupra vieţii de cuplu.” - The Times
„Gillian Flynn trasează cu subtilitate portretul unei femei care
încearcă să mulţumească un soţ imposibil, dar anumite indicii sugerează
că nu totul este aşa cum pare. O versiune a faptelor ascunde o alta
într-un roman care manipulează în mod inteligent cititorul.” - Sunday Times
Să fie Nick ucigașul? Un răspuns întunecat și, zău, total neașteptat. Igenios, spectaculos de insunuant, impetuos și antrenant, diavolesc de inteligent, amenințător. „Citește-l și rămâi celibatar”. Le mulțumesc din suflet celor de la
Books-Express pentru acest roman minunat. Puteți comanda cartea de
AICI, cu o
reducere de 30%. De asemenea, urmăriți
pagina de Facebook a site-ului pentru a fi la curent cu toate ofertele și reducerile. Lecturi plăcute și, dacă ați citit romanul, vă aștept cu o părere.
Editura TREI
616 pagini
Traducere din limba engleză de Bogdan Perdivară
