Recomandări muzicale

Melodii care-mi încântă sufletul!

Audiții plăcute! :)

10.

            fosta mea iubită a explodat în mii de bucățele, mii, sute de mii, miliarde de ea s-au împrăștiat în întreaga lume și așteaptă să fie culese, mirosite, strânse de niște mâini mai curate și lungi și fine și subțiri decât ale mele, poate astfel are să se simtă în sfârșit întreagă, desăvârșită și dorită, poate doar așa ar să simtă că trăiește, chiar dacă eu am să mor în mii de bucățele, mii, sute de mii, miliarde, și-o să mă împrăștii în întreaga lume și o să aștept să fiu cules, mirosit, strâns de niște mâini... chiar dacă niciodată ale sale. - fragment dintr-un viitor volum, Autobiografia unui băiat cuminte, în curând la Editura Celestium

Leapșa de toamnă

Salutare, dragilor,

Acuși încep facultatea. Luni. Parcă abia aștept, parcă nu aștept, sper doar ca totul să meargă bine, deși pentru mine mereu începuturile au fost mai grele (clasa a 5-a, clasa a 9-a), acestea care au făcut tranziția de la gimnaziu-liceu-facultate. Wish me luck, buddies! O să fac o leapșă drăguță pe care o aveam de ceva vreme în plan, iar acum am prins puțin timp liber. Preluată de pe un blog care mi-a devenit foarte, foarte drag, al Adinei, Gânduri despre cărți, pe care vă invit să-l citiți cu drag. În altă ordine de idei, acum citesc Stoner, a citit cineva această carte? 

1. Când începe toamna pentru tine?

Atunci când mă identific în frunzele căzute, în aerul care-mi izbește ghetele, în oamenii grăbiți, încoșmăniți în gecile grosuțe, în zațul care rămâne după ce, înfrigurat, beau o cafea caldă. Atunci începe toamna!

 2. Ce îți place cel mai mult toamna?

Cred că starea pe care mi-o oferă, ca și cum totul se retrage la un echilibru, la o odihnă meritată după atâta agitație solară!

 3. Care este amintirea ta preferată despre toamnă?

Eu. Căștile în urechi. O pătură pe mine. Un ceai cu căpșuni și banane. Pe balcon. O carte bună. O pasăre care se retrage în camera mea și își face culcuș în bibliotecă.

 4. Ce îți place să bei toamna?

Ceai, neapărat ceai!

 5. Care e mâncarea ta preferată de toamnă?

Dacă aș sta și m-aș gândi, cred că toamna este perioada în care mănânc chestii făcute cu legume. Nu știu, probabil o supă de legume și griș.

 6. Cum este vremea de toamnă în zona în care locuiești?

Ruginie.

 7. Ce culoare are toamna?

Are culoarea cuvintelor care, până atunci, n-au fost spuse.

 8. Cum miroase toamna?

Pentru mine, toamna are un singur miros: al bunicii mele care, când eram mic, mă ținea în brațe.

 9. Cumpărături pentru sărbători de toamnă: da sau nu?

Cărți, da, cumpărăm tot timpul!

 10. Daca ai putea pleca toamna undeva, unde ai merge?

La mare. Mi-ar plăcea să văd sinuciderea mării!

 11. Care este sportul tau favorit de toamnă?

Alerg, deși nu e un sport preferat. Dar fac asta oricând - sper doar să mai am timp!

 12. Care este sărbătoarea de toamnă favorită?

Nu știu. Orice zi este o sărbătoare!

 13. Care este plăcinta ta preferată de toamnă?

Plăcintă cu mere.

 14. Ai o carte favorită de toamnă?

Sincer, nu cred, dar din cărțile pe care le-am citit, cred că în toamnă s-ar potrivi cel mai bine Dragă viață, de Alice Munro. Acesta este anotimpul în care, deșuet, aș sta la o șuetă cu viața. Zău!

 15. Dar un poem sau un citat favorit?

Mi-ar plăcea enorm s-aveți cinci minute s-o ascultați pe Nina Cassian, mai jos. E totul atât de frumos!

Mi-a făcut enorm de mare plăcere să fac această leapșă. Mersi, dragă Adina! :) S-aveți lecturi frumoase, frumoase și pline de surprize - plăcute, bineînțeles!

altă stare

/cum ne arde fața/

când tușim cu gura plină de sânge

spre morții

din care mușcă viermi oameni pseudoreali din care curg

dureri și copii nenăscuți în fumul

pasteurizat de mașinile nemțești zece ani munciți în genunchi la căpșuni

fum în fâșia gaza pe cerul de deasupra latră un avion spre netherlands

și parkinson-ul tremurând de propria sa boală

amăgitoare

te oprești.

dai cu piciorul mucului de țigară aflat la 3 metri de tomberonul

sub care-ai vrea să te adăpostești;

asta-i o stare de-a ta pe care nu poți s-o accepți.

efectul pervers, de Petronela Rotar - Recenzie

Editura: Herg Benet

Număr de pagini: 66

Rating: 3 din 5 steluțe

„singurătatea e un pui de pisică

pe care tac-tu îl zdrobește de zidul vecinului

sub ochii tăi

dintr-o singură mișcare” (VI, pagina 42)

În ultima vreme am început să citesc foarte multă poezie. Medeea Iancu, Nica Cassian, Nora Iuga, nu știu, trec printr-o perioadă lirică și devorez în jur de două cărți de poeme pe zi. Am mers într-o zi la Cărturești, am citit această carte, efectul pervers - primul meu contact cu această autoare, apoi am citit și O să mă știi de undeva, care mi-a plăcut puțin mai mult (cred că i-am dat patru steluțe, în loc de trei). M-a atras volumul de față încă de când a apărut, coperta mi se pare foarte drăguță, fancy, dar asta e de fapt irelevant. Am să trec puțin în revistă ce am înțeles - și simțit - eu citind versurile Petronelei, dar și ce am văzut eu dincolo de ele.

Păi, în primul rând, mi-am dat seama că poezia nu necesită rigori stilistice. De acord, perfect de acord, urăsc încorsetările structurale (a se citi, urăsc rimele banale tipic argheziene, urăsc măsura fixă, urăsc melodicitatea care, indiferent de poet, mă duce cu gândul la Eminescu). Nu mă înțelegeți greșit, îmi place de Blaga enorm, Arghezi asemenea, eh, de Eminescu mai puțin, dar ce vreau să spun este că generația douămiistă, contemporană, transmodernistă, mai ales cea care scrie poezie, pledează pentru libertatea în creație, pentru manifestarea aproape epuizantă și exacerbată a eului interior, a visceralității creatoare. Or, astfel, tehnica ingambamentului (începerea unei idei într-un vers și continuarea ei în celălalt, începând cu literă mică), lipsa semnelor de punctuație, a ideii fixe, a măsurii, versuri de lungimi diferite, versul static, rima alba, ei, bine, mie toate acestea îmi plac, mă trimit cu gândul la mările învolburate de vânt, pentru că exprimă întocmai efervescența lirică, confuzia, dorința scriitorului de a se rupe din rigorile impuse acum zeci de ani. De fapt, într-un grad aproape evident și des întâlnit, aș spune, de inadecvare logică, poezia e făcută să fie simțită, nu neapărat înțeleasă. Este o chestie de perspectivă lirică - eu, unul, sunt pentru această idee: poezia trebuie să fie ironică, aproape sarcastică, nu să se descopere tuturor. 

„(asta nu e poezie, veți spune

așa e, aveți perfectă dreptate,

e țipăt)” (sindromul tourette, pagina 41)

Poezia Petronelei Rotar, totuși, uneori explică, într-o încercare simpatică de-a fi arogantă. Bun, de acord, poezia trebuie să fie și arogantă, trebuie să muște din cititorul pasionat și (ne)inițiat în lirism. Dar mie mi s-a părut că i-a lipsit acea doză de ”interiorizare” pe care ar trebui s-o aibă fiecare poezie, acea doză de comprehensiune interioară, nu știu cum s-o numesc; e prea dimineață pentru mine. De fapt, am să citez câteva versuri, mă întorc la poezie cum m-aș întoarce la mare/ intru în ea desculță/ și goală/ și temătoare (din poemul supraviețuire, pagina 7), ei, deci, vă dați seama că pentru Petronela, poezia este acel catarg din mijlocul furtunii. Bun, de acord, dar în același timp, ea spune mă las trasă de curenți/ amețesc. Poezia nu mai este prietenă cu poetul, ci este chiar un dușman, ochiul care pândește în întuneric momentul prielnic, autentic de a ataca și de a spulbera. Petronela iubește poezia, se scufundă în ea, chiar cu riscul propriei sale vieți, cu riscul pierderii (ce ironie!) identității sale artistice, când, de fapt, ea însăși încearcă să și-o regăsească. 

Dar în fine, nu am venit să explic poezia, n-are rost. Poezia trebuie să fie incisivă, sulfurică, aproape acidă, nu să înfrumusețeze viața, nu s-o facă mai visătoare, și-așa ne tot amăgim cu minciuni repetate în această mulțime mediocră în care fiecare-și strigă numele cum poate mai bine. S-o lăsăm baltă, să dăm cărțile pe față și să nu mai mințim cu cuvinte roz, pline de fluturași și de mătăsuri scumpe. Aici, mi-au plăcut enorm versurile următoare: sentimentul că ai o familie/ e opțional/ dacă vrei să ai una, îți faci una/ noi am fost săraci/ nu mi-am permis decât o familie mică/ trei membri (din poemul tablou de familie, pagina 43). Un poem sincer, un poem căreia autoarea i se deschide, îl lasă s-o pătrundă, îi dă viață și-l oferă lumii nepăsătoare. De apreciat sinceritatea, dar parcă ar fi putut să se joace muuuult mai bine cu ideea pe care a vrut s-o transmită. Ideea inadaptării, a singurătății et cetera și așa mai departe, v-am spus, nu vreau să stric poezia explicând-o. 

„a patra zi după moartea a

te vor uita cu toții

te vor uita aproape

te vor uita de tot

de tot” (necrolog, pagina 56)

Petronela Rotar nu m-a dat pe spate prin poezia ei, însă mi-a atras atenția prin modul în care își surprinde emoțiile într-un mod atât de delicat, de fragil, cu niște cuvinte care ai spune că nu-s în stare să facă poezie. Credeți-mă, știu ce spun. Și eu scriu poezie, dar aș spune-o mai mult”epic-în-liric”, iar asta cred că înseamnă și ”proza lirică” a Petronelei Rotar. E strict părerea mea, puteți să n-o împărtășiți, sunteți liberi, trăiască democrația, să vă spuneți părerea și să nu mi-o acceptați! Eu mi-am spus doleanțele, de asta am făcut acest blog: să-mi spun părerile către ceilalți. Fie ele bune, nebune, rele sau stupide. Să n-o mai divaghez, eu mi-am cumpărat cartea, așa, doar de dragul coperții, nu știu, de dragul poeziei, prima carte de Petronela Rotar pe care o am în bibliotecă, cred că o să-mi mai cumpăr sau, cel puțin, o s-o mai am în vizor pe autoare. Merită, chiar merită o șansă! 

Mulțumesc că m-ați citit până aici și zeci de scuze pentru întârzierea-mi așa de lungă, am fost prins cu o groază de chestii, acuși încep facultatea, pregătiri, plecări, bleah, bleag! Să aveți parte de lecturi cât mai pe placul vostru, pline de învățăminte și neplictisitoare! Eu momentan citesc Durere, de Zeruya Shalev, și mi se pare că ascunde o poveste fascinantă! Vedem ce-o fi. Zi plăcută!