Editura: Școala Ardeleană
Anul apariției: 2018
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 124
Traducere: Rodica Baconsky, Alina Pelea
„De te duci peste râu, de te duci peste râu, a zis tata, nu mai pui tu picioru în casa asta. De te duci cumva dincolo, numa' du-te și vezi tu.”
Geneviève Damas (n. 1970), pasionată de actorie, studiază arta actorului în paralel cu o licență în drept. Autor dramatic, actriță (Prix du Théâtre – Meilleur acteur, 2004) și regizor de teatru și de operă, e deopotrivă o animatoare inspirată de evenimente scenice cu Portées-Portraits, destinate promovării autorilor contemporani. Debutează ca romancieră în 2011 cu Si tu passes la rivière (De te duci peste râu), ed. Luce Wilquin, care obține, în același an, premiul Victor Rossel (omologul belgian al premiului Goncourt), urmat în 2012 de Prix des Cinq Continents de la Francophonie și Plume d’Or pentru primul roman. Citându-l pe Jacques De Decker, care-l parafrazează pe Corneille, „de la-ntâia încercare romanescă”, Geneviève Damas „știe să-și câștige un nume”. Vor urma Histoire d’un bonheur (Povestea unei vieți fericite), ed. Arléa, 2014, Benny, Samy, Lulu et autres nouvelles (Benny, Samy, Lulu și alte nuvele), ed. Luce Wilquin, 2014, iar în 2017, la Gallimard, Patricia, primit cu unanime elogii. Dând întâietate la ceea ce ea însăși numește o „scriitură orală”, Geneviève Damas încearcă „să facă auzite voci pe care de obicei nu le asculți”. O astfel de voce e și cea a eroului cărții de față, care te urmărește mult timp după ce s-a stins ecoul ultimului cuvânt.
„Râdeau toți trei, și cum râdeau, le vedeam dinții, scuturându-se ca niște clopoței, gata să muște, ș-aveam poftă să le smulg capetele să-nceteze odată, să mă lase-n sfârșit s-o văd din nou pe Maryse, să merg la Jean-Paul, s-o cunosc pe mama ce-oi fi avut-o, că râsu lor și ei și frica ce mi-au băgat-o-n oase mă țintuiau aci, de partea asta a râului, ca pe-un nevolnic, ca pe-un prostănac fără grai și fără vreo lumină care să-l poarte mai departe.”
Rodica Baconsky este profesor de literatură și traducător literar. A transpus, printre altele, poeme ale lui Lucian Blaga în limba franceză și un volum al lui Antoine Compagnon în limba română. Alina Pelea este traducător și interpret, cu preocupări în domeniul traductologiei. Împreună, cele două traducătoare au publicat: Barbu Ștefănescu, Le Monde rural de l’ouest de la Transylvanie (Institutul Cultural Român, Centrul de Studii Transilvane, 2007); Marc Bressant, Ultima conferință (Casa Cărții de Știință, 2014); Diana Adamek, La Douce histoire du triste éléphant (Rafael de Surtis, 2017); Christophe Boltanski, Tainița (Casa Cărții de Știință, 2017); Jean-Paul Didierlaurent, Cititorul de la 6:27 (Casa Cărții de Știință, 2017) și Maryam Madjidi, Marx și păpușa (Casa Cărții de Știință, 2018).
„... o să-ți scriu, o săți scriu o poveste care-o să spună la toți c-am avut o prietenă și c-o chema Hyménée.”
Cât de mult mi-a plăcut această carte, Doamne! Pot spune că, probabil, mi-a plăcut atât de mult pentru că am avut și ocazia de a o cunoaște pe autoare, pe Geneviève Damas în persoană, fiind prezentă drept invitat la Festivalul FILIT, ediția 2019, desfășurat la noi în oraș în fiecare an. Și-am descoperit un om frumos, un om cald, extrem de inteligent, un om profund, care știe să-și aleagă cuvintele și-o face cu naturalețe deosebită. Sincer, nu auzisem vreodată de Geneviève Damas până atunci, și-n momentul acela, când am descoperit-o, cu o părere de rău m-am gândit că o mulțime de autori rămân, așa, în umbră, dacă pot spune astfel, și nu orice fel de autori, ci autori buni, autori de care avem nevoie, într-o lume în care oricine, care a publicat o oareșce carte, se consideră autor. Și, cu atât mai mult, mi-a părut rău că n-am cunoscut-o mai devreme, din prisma felului de a scrie, din prisma cărților sale, după ce am citit De te duci peste râu, una dintre cele mai bune cărți citite de mine anul trecut. Da, am citit această carte de ceva vreme, însă nu am uitat-o nici măcar o secundă, pentru că m-a mișcat cum puține cărți au reușit, de-a lungul timpului, s-o facă. Și i-aș fi dat nu cinci steluțe, nu șașe, șapte, ci pe toate, fiindă le merită cu desăvârșire.
„(...) Și eu nu știam ce să spun când mă strângea de mână (...) că dintotdeauna simt în adâncu meu că-s prostănac și găgăuță, că mi-a spus tata, că unghiile mi-s negre, că trăiesc printre porci, că viața mea-i măruntă - cum să fie măreață când nu știi citi și habar n-ai altceva decât satu ăsta și de Hyménée și de Amélie și de tine, Roger, de tine?”
N-am să vă spun prea multe despre carte, știți că nu insist asupra acestui lucru, ci am să vă spun întomai ce mi-a plăcut mie atât de mult, de ce am apreciat-o și, de altfel, de ce-aș recomanda-o mai departe. Ei, bine, De te duci peste râu ne spune povestea lui François, un băiețel crescut în mediul rural, fără carte, fără prea multă știre, dar care trăiește o dramă existențială: sora sa a plecat de acasă, prietenul său cel mai bun a fost ucis, dar întrebarea sa existențială se naște din faptul că nu-și cunoaște propria mamă, și, de altfel, nimeni nu pare a fi deschis în a-i spune ceva despre aceasta. Și, astfel, romanul se învârte asupra acestor întrebări ale lui François, niște întrebări care, pornind spre calea răspunsurilor, se transformă în întrebări din ce în ce în ce mai mari. Și cât de naiv este François crezând că lumea este atât de simplă, atât de frumoasă, cât de naiv este crezând că oamenii îl vor ajuta oricând, neînchizând totul în tăceri și prejudecăți. Într-o căutare a identității reale, a eu-lui său lăuntric, Geneviève Damas construiește din François nu doar un erou, ci un adevărat caracter care nu-și caută doar „identitatea familială”, ci însăși „capacitatea de a deveni altceva decât o brută asemeni celor din jur” (Rodica Baconsky, în Postfața romanului De te duci peste râu). Astfel, drumul lui François către propria-i identitate nu este unul ușor, este un drum al întrebărilor, un drum fragil, încât pare că oricând totul are să ia o întorsătură nepotrivită. Totuși, eroul nostru (căci așa-mi place să-l numesc), dovedește tărie de caracter, un spirit justițiar ascuțit, o minte ageră și un arsenal al simțămintelor deosebit, cu toate că nu este învățat, nu merge la școală și nici nu știe prea multe din această tagmă.
„N-am putut să nu zâmbesc, că Jules nu le-avea deloc cu laudele. Și-mi plăcea gândul să bat drumurile, să vând brânza, ouăle și șuncile de la noi.”
Mi-a plăcut enorm de mult naturalețea, lirismul, felul de a povesti tipic autoarei Geneviève Damas. Limbajul vorbit este transpus în cuvinte, astfel încât te apropie și mai mult de ideea cărți, te integrează mult mai ușor în atmosfera cărții, în culoarea locală a mediului rural, cu tot ce presupune el. Personajele sunt construite într-un mod aparte, fiecare parcă având o trăsătură definitorie, tipizând o anumită tipologie umană. O carte expresivă, o carte, nu știu, ca o poezie a ființei, dar care tratează, după părerea mea, un subiect destul de sensibil: cum va reuși, un copil, în aparență, să-și afle propria identitate folosindu-și forțele de care dispune, fără ca însuși tatăl său, frații săi, rudele sale, să-i ofere o mână de ajutor, un răspuns atât de simplu? Și, la o adică, de ce n-are voie François să treacă peste râu? De ce nu are voie să treacă peste această barieră a identității, a propriei sale ființe? Locul acesta în care toate visurile și visele și visele și visurile devin realitate sau, dimpotrivă, se destramă precum sticla suflată-n vânt? Am adorat acest mister al cărții, această metaforă atât de frumos construită și atât de subtilă.
Revenind, recomand romanul De te duci peste râu tuturor celor cărora le plac lecturile profunde, în aparență simple, tuturor celor cărora le plac lecturile care te mișcă și-ți pun întrebări; poate mă repet, dar această carte, pentru mine, a fost una dintre marile surprize ale anului trecut, chiar nu mă așteptam să-mi placă atât de mult și s-o citesc cu atâta patos, cu atâta plăcere. Mă bucur nespus c-am avut ocazia să cunosc autoarea și chiar să-i cer un autograf, și abia aștept să citesc și cealaltă carte pe care o am, semnată Geneviève Damas, și anume Patricia.
Vă doresc lecturi cât mai frumoase și cu spor, dragi cititori!
Maria Weston lipsește de peste 25 de ani. A fost văzută ultima dată în noaptea unei petreceri de absolvire a școlii și lumea crede că e moartă. Mai ales Louise, care și-a trăit viața de adult cu un secret teribil. Când Louise Williams primește un mesaj de la cineva dispărut de mult, inima ei aproape se oprește. În timp ce mesajele Mariei escaladează, Louise încearcă să se reconecteze cu vechii prieteni pe care a încercat odată să-i impresioneze. Încercând să pună cap la cap exact ce s-a întâmplat în acea noapte, curând descoperă că sunt multe lucruri pe care nu le știa. Singura certitudine este că Maria Weston a dispărut în acea noapte.
3. Chemarea focului, ADRIENNE CELT (comandă AICI)
Isabell e o fată care trăiește în orașul St. Michele, în Franța. Ea are
