Femei și sare, de Gabriela Garcia - Recenzie

Editura: Nemira

Colecția: Babel

Rating: 4 din 5 steluțe

Număr de pagini: 272

Anul apariției: 2021

Traducere: Anca Alina Dumitru 

Gabriela Garcia este fiică de imigranți din Cuba și Mexic. A fost crescută la Miami și locuiește în prezent în San Francisco Bay Area. S-a făcut remarcată prin opiniile ei feministe și ca activistă ce susține drepturile imigranților, lucrând în presă și în domeniul muzical. A absolvit sociologia la Fordham University și masteratul în literatură la Purdue University, unde a predat apoi scriere creativă. Proza și poeziile ei au fost publicate în Best American Poetry, Tin House, Zyzzyva, Iowa Review, Michigan Quarterly Review, The Cincinnati Review sau Black Warrior Review. A primit numeroase premii și burse de creație, printre care se numără Rona Jaffe Foundation Writer’s Award, Steinbeck Fellowship, bursele Breadloaf, Sarabande Books, Lighthouse Works, the Keller Estate și Community of Writers at Squaw Valley. Romanul său de debut, Femei și sare (Of Women and Salt, 2021), o saga matriliniară inspirată de povestea propriei familii, a fost deja tradus în zece limbi.

„Suntem mai mult decât ne închipuim că suntem.”

Miami, în prezent: Jeanette se luptă cu dependența de droguri. Fiică a unei imigrante cubaneze, e hotărâtă să afle povestea familiei sale de la mama ei, Carmen. Dar Carmen nu vorbește, pentru că nu vrea să retrăiască trecutul. Prin urmare, Jeanette pornește într-o călătorie spre Cuba, ca să-și întâlnească bunica și să înfrunte secrete de familie adânc îngropate. Camagüey, Cuba, 1866: María Isabel, stră-străbunica lui Jeanette, este prima femeie care lucrează într-o fabrică de trabucuri și care învață să citească. Munca, iubirea, speranțele ei sunt mânjite însă de violență – chiar dacă nu orice obstacol poate fi învins, curajul se transmite peste generații. Din fabricile de trabucuri de secol al XIX-lea și până la centrele de detenție din SUA de azi, din Cuba până în Mexic, iată povestea caleidoscopică a unor femei extraordinare, mame ale căror decizii sunt moșteniri grele, fiice care au tenacitatea să-și spună poveștile, în ciuda celor care vor să le facă să tacă.

„Așa trebuie să se termine toate relațiile, îmi spun. Încet, fără dramolete și tărăboi: doar doi oameni care au devenit instrumente în bătălia zilnică pentru supraviețuire.”

Am vrut să citesc această carte încă de când a fost nominalizată la Goodreads Awards (dacă nu mă îndoiesc). Recent, am pus mâna pe ea și am vrut să intru numaidecât în poveste. Femei și sare, dincolo de a fi un roman în sine, cred că este o colecție de povestiri scurte (deși, într-adevăr, au legătura una cu cealaltă), care urmărește viețile unor femei din mai multe generații, pe  teritorii specifice și, bineînțeles, în registre temporale diferite: Miami, prezent (care urmărește povestea lui Jeanette, dependentă de droguri) și Cuba, în anul 1866, care urmărește povestea lui María Isabel, stră-străbunica lui Jeanette, una dintre singurele femei care lucrează într-o fabrică „dominată de bărbați”. Cu alte cuvinte, povești emoționante de viață, cu și despre femei puternice dar încercate de condițiile sociale și politice în care trăiesc. Subiecte sensibile, abordate într-un stil romanist cu totul și cu totul desăvârșit: Gabriela Garcia chiar scrie deosebit de frumos, aproape liric, bine, cu o atenție deosebită pentru „lucrurile simple” care întregesc și completează viața unui om. Care-i definesc și potențează existența.

„Nu cred că o persoană este cu adevărat o persoană până când nu a venit pe lume, până când nu se anunță astfel. Cred că o rudă e oricine alegi tu să fie. Nu te-am născut pur și simplu. Nu mi te-ai întâmplat din senin. Am ales.”

Nu sunt străin de cărțile care urmăresc mai multe perspective narative, în diferite perioade de timp. Cu toate acestea, este printre primele cărți care NU sunt thriller sau mistery și abordează acest „artificiu literar”. Pot spune că Femei și sare ar fi un fel de roman istoric, dar m-aș putea înșela. Cred că stă mai mult sub dictonul unui roman contemporan, în care o tânără încearcă să-și găsească rădăcinile, pentru a-și înțelege viitorul și a-și trăi prezentul. Nu, nu vorbim despre trecut, fiindcă acesta nu mai este, ci vorbim despre dorința lui Jeanette de a face lumină în viața ei - ceva, acel ceva care parcă nu poate fi descris îi stă în cale, îi pune piedică, i se arată în cele mai neașteptate moduri și în cele mai neașteptate și necunoscute forme. În aceeași măsură, subiectele abordate de Garcia chiar mi-au dat de gândit: feminismul, patriarhatul, ideea de succes, trauma, maternitatea, relația dintre mamă și fiică... Subiecte sensibile, de altfel, dar abordate cu o inteligență aparte. 

„Tu nu ești a bărbatului care m-a violat. Așa am hotărât imediat ce am știut că sunt gravidă.”

O carte care parcă vrea să doboare munții. O carte pe care o poți percepe în multe feluri, și cred că fiecare depinde de experiențele de viață ale, evident, fiecăruia. Femei și sare este o carte pe care o citești rapid, dar pe care vrei să NU o citești rapid pentru a te bucura, dacă pot spune așa, de scriitura efervescentă a autoarei. Stilul liric, dar deseori incisiv, auster, mi-a plăcut la nebunie. Mi s-a părut că Garcia îmi oferă „cu porția” lecții de viață, și-n același timp mă lasă rece fiindcă, ei bine, nu-mi rămânea altceva de făcut: eram neputincios în fața a tot ce se întâmplă. Și nu, nu se întâmplă multe: dar importanța acelor lucruri aparent mărunte este absolut epuizantă. 

„Apoi cerul a dispărut, iar casa s-a întunecat la loc.”

Un roman ca o istorie, despre imigranți, despre teritoriu, despre rasism, politică, despre greșeli și abuzuri. Despre violență și viol. Un roman tragic - și chiar nu mă așteptam la asta -, un roman intim pe care Garcia l-a oferit întregii lumi. Dacă am înțeles bine, este inspirat din propria-i viață; iar asta, în aceeași măsură, îl face să fie și mai dureros, și mai emoționant, și mai incisiv. După ce l-am terminat, l-am pus în acea categorie de „nu-pentru-oricine”, fiindcă nu știu dacă l-aș recomanda chiar oricui. Este o carte diferită, care devine diferită din prisma unor experiențe de viață pe care nu ai vrea să le trăiești. Și, probabil, nici nu ai vrea să citești despre asta. În schimb, uneori, viața se mai întâmplă. Și nu ne mai rămâne decât să ne minunăm (și oripilăm) de realitatea care ne înconjoară. 

Sânge auriu (Nemuritorii, #1), de Namina Forna - Recenzie

Editura: Trei

Colecția: Young Fiction

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 464

Anul apariției: 2021

Traducere: Irina Marina Borțoi

Namina Forna este originară din Sierra Leone și s-a mutat în Statele Unite când avea nouă ani. Are un masterat în producție de film și TV la USC School of Cinematic Arts și o diplomă de la colegiul Spelman. Lucrează ca scenarist în Los Angeles și îi place să spună povești cu personaje principale feminine aprige. Sânge auriu, romanul ei de debut, va face parte dintr-o trilogie și va fi adaptat pentru film, la solicitarea studioului Makeready. Poate fi urmărită pe Twitter, la @NaminaForna, și pe Instagram, la @namina.forna.

„Mă uit în jos, la venele mele, și mi se strânge stomacul când le văd cum strălucesc, cu aurul scânteind înăuntrul lor, iar eu rămân însemnată pentru totdeauna drept impură din pricina acestei esențe demonice. Îmi vine să le smulg din mine, îmi vine să sap atât de adânc, încât să le golesc.”

Deka are 16 ani și așteaptă înfrigurată ceremonia sângelui, după care ar putea deveni oficial membră a satului său. Dar sângele ei nu este roșu, ci auriu – culoarea impurității, ceea ce poate să aibă consecințe mai grave decât moartea. O femeie misterioasă îi oferă posibilitatea să plece din sat și să lupte pentru împărat, într-o armată formată din tinere ca ea: sunt „alaki”, fete aproape nemuritoare cu daruri rare. Și sunt singurele care pot lupta împotriva celui mai mare pericol care amenință imperiul. Deka știe ce primejdii o așteaptă, dar își dorește să-și găsească locul. În drum spre capitală, unde se va pregăti pentru cea mai mare bătălie din viața ei, va descoperi însă că marele oraș înconjurat de ziduri ascunde multe surprize. Nici locul, nici oamenii nu sunt chiar ce par a fi – nici măcar Deka.

„- Omorâți-mă, șoptesc eu, cu lacrimile curgându-mi pe obraji. Trebuie să știți cum. Sunt o mârșavă în ochii lui Oyomo. Sunt o mârșavă.”

Well, înainte de toate haideți să ne oprim din citit (sau din scris) și să mai admirăm, încă o dată, cât de minunată este coperta acestei cărți. De altfel, nimic neașteptat pentru o carte care ascunde o poveste atât de bună. Dumnezeule, eu nu mă dau în vânt după fantasy, iar asta probabil o știți deja, dar mi-a plăcut la neeeebunie această carte. Mi-a oferit de toate, și chiar dacă n-aveam așteptări de de toate, fiindcă nu prea știu de fapt ce înseamnă „de toate” când vine vorba de un fantasy, știu că am avut parte de: context istoric genial (bifat), intrigă neașteptat de bine fructificată (bifat), personaje care mi-au plăcut de la bun început (bifat), întâmplări și magii și chestii bizare (bifat, bifat, bifat). Dar, de departe, ce mi-a plăcut cred că cel mai mult a fost evoluția personajului principal, Deka, o tânără care, oh, este mult mai mult decât ar fi crezut vreodată (bifat). 

„- În următoarele luni îi veți înfrunta pe cei mai înspăimântători monștri din Otera, însă nu îi veți înfrunta singure. Noii voștri uruni vă vor fi alături la fiecare pas. CHiar și în timp ce vă încheiați antrenamentul inițial, ei vor fi de cealaltă parte a zidurilor, așteptând să vi se alăture, frații voștri de arme.”

Sânge auriu chiar a fost o surpriză literară neașteptată. Nici nu știu de unde să-ncep pentru a vorbi despre ea. O carte puternică - un debut literar, de fapt, extrem de bine cotat, plin de succes, care surprinde puterea adevărată a femeilor: violență fizică, misoginie, abuz, rasism, marginalizare, dar și speranță, putere, curaj, dârzenie și îndrăzneală. Și scene de luptă dintre cele mai spectaculoase, întâmplări dintre cele mai neașteptate și multă, multă magie și mult misticism și un strop de mitologie (locală) care m-au convins că, într-adevăr, merită 5 steluțe. Deși premisa cărții este destul de simplă - Deka, personajul principal, împreună cu celelalte tinere din sat trebuie să treacă un ceremonial al sângelui care să dovedească puritatea acestora, tralala, Deka nu este pură și cu toții (chiar și familia) se întorc împotriva ei, este salvată, ajunge să devină soldat în armata unui rege din care fac parte alte fete „cu sânge auriu” -, Namina Forna reușește să redea o poveste genială despre curaj, determinare, păstrând în același timp registrul fantasy al cărții. În fine, este vorba și despre niște creaturi ciudate, urlătorii-morții, care sunt mai legați de Deka decât am putea crede. Dar nu vă spun mai multe, pentru că nu are niciun sens. 

„- Ce e ciudat la tine, Deka, e că gândurile tale se învârtesc mereu. Gândești și gândești și mintea ți se rotește în cercuri mici și fine și totuși nu surprinzi niciodată adevărul. Ți-am spus că îți voi da toate răspunsurile înainte de sfârșitul campaniei și așa voi face. Îți voi spune tot ce trebuie să știi, la momentul potrivit. Deocamdată, iată ce trebuie să știi: există mai multe feluri de monștri pe lumea asta. Tu nu ești unul dintre ei.”

Povestea se desfășoară într-un ritm alert, iar pe parcursul cărții avem parte de muuuulte situații tensionate, întorsături de situație, secrete care ies la iveală și interese dintre cele mai bizare și periculoase. Intențiile împăratului ridică, iarăși, semne de întrebare, întrucât el vrea să se folosească de puterile fetelor cu sânge auriu pentru a stârpi, de la rădăcină, seminția urlătorilor-morții. Supuse unor antrenamente extreme, fetele duc o viață grea și trebuie ca oricând să fie pregătite să cunoască moartea - până la urmă, ăsta este prețul pe care trebuie să-l plătească pentru impuritatea sângelui lor. Forna se folosește de Sânge auriu, dacă pot spune așa, pentru a explora ce înseamnă să fii femeie într-o societate patriarhală, ce înseamnă să-i sfidezi pe cei care îți înjosesc valoarea - și, credeți-mă, face o treabă strălucită. Legăturile de prietenie pe care Deka le leagă cu celelalte fete chiar m-au emoționat, precum și alte întâmplări care vizează „tăria” acestora. Se respectă reciproc, se admiră și sunt vulnerabile atât una față de cealaltă, cât și față de pericolul care amușină la fiecare pas. 

„E întuneric când mă trezesc și o liniște stranie. Zgomotul și mulțimile din piața satului au dispărut, înlocuite de umbre, frig și tăcere. Unde mă aflu? Arunc o privire în jur, cu răsuflarea chinuită și sacadată, și descopăr că sunt într-un loc care seamănă cu o pivniță, cu butoaie de ulei stivuite ordonat și aliniate de-a lungul pereților din piatra închisă la culoare. Încerc să mă ridic, dar mă oprește ceva: cătușe de fier aspru, un set pentru picioare și o pereche asortată pentru încheieturile mâinilor. Trag și răsucesc, respirând din ce în ce mai greu, dar cătușele tot nu se mișcă. Au fost bătute în zidul din spatele meu. Un urlet mi se înalță din gâtlej.”

Chiar mi s-a părut a fi un roman excelent - eu, cel puțin, nu prea am grade de comparație, etaloane, din acest punct de vedere, dat fiind faptul că nu prea citesc fantasy. În schimb, Sânge auriu chiar a avut personaje frumoase, puternice, de care m-am apropiat rapid, un love story delicios, o intrigă interesantă și, în general, toate abordările tematice au fost pe placul meu. Nu mai vorbesc de sfârșit, care chiar cred că a lăsat loc de un al doilea volum plin de surprize - chiar sunt curios cum o să exploateze Forna, în continuare, povestea. Am putut simți inima autoarei în această carte, iar Deka chiar pare a fi un fel de proiecție a acesteia. Într-adevăr, este o carte care te prinde de la bun început și în care toate elementele se-mbină într-o creație a cărei succes nu este obscur, ci chiar explicabil!

Zapping prin Biblie, de Éric Denimal - Nou la Editura RAO

În colecția Zapping prin, Editura Rao lansează un nou volum ce are ca temă cea mai cunoscută carte din lume, Biblia: Zapping prin Biblie.

De la Tora la scrierile Apostolilor, de la Adam la Iisus, de la Potop la Înălţare, trecând pe la judecata lui Solomon şi trădarea lui Iuda, cartea de faţă descifrează şi analizează cele mai mari evenimente biblice într‑un mod clar şi original. Ne vorbeşte despre destinele excepţionale ale bărbaţilor şi ale femeilor ale căror poveşti de dragoste şi ură, pasiuni şi speranţe, loialităţi şi trădări au modelat cultura noastră şi au dat sens lumii. O clarificare esenţială a unui text fondator al civilizaţiei occidentale. Texte clare şi pline de informaţii. Peste 350 de ilustraţii. O lumină asupra formării şi semnificaţiei cărţilor care alcătuiesc Biblia. O privire de ansamblu asupra celor mai mari episoade biblice şi semnificaţia lor. 

Éric Denimal s-a născut în 1953. A studiat teologia protestantă, apoi a fost redactor-șef al săptămânalului Le Christianisme au XXe siècle și a condus Éditions LLB (Ligue pour la lecture de la Bible) timp de zece ani. Jurnalist, lector, cronicar radio, acum se dedică în principal scrisului și prelegerilor bazate pe temele sale preferate, în special cărţi despre credința creștină.

Ochiul lumii, într-o ediție specială Amazon - Nou la Editura RAO

Odată cu lansare ecranizării seriei Roata Timpului, Editura Rao va lansa o ediție specială, cu un format mare și o copertă inspirată din producția Amazon.

Roata Timpului este una dintre cele mai populare și consistente serii de fantasy din toate timpurile, cu peste 90 de milioane de cărți vândute. La sfârșitul lui 2021, primul volum a fost adaptat pentru televiziune într-o coproducție Amazon Studios și Sony Pictures Television. Difuzată de canalul de streaming Prime, prima parte a serie a devenit imediat un succes, intrând în topul celor mai vizionate seriale din anul 2021. În anul 2022 este prevăzută o nouă sesiune de filmări pentru continuarea acestei serii.

Ochiul lumii, primul volum din seria Roata Timpului: O lume a luminii şi a umbrelor unde binele şi răul se războiesc dintotdeauna. Aceasta e lumea din Roata timpului, cea mai mare operă fantasy a zilelor noastre.I ar umbra a căzut pe pământ, şi lumea s-a fărâmiţat piatră cu piatră. Oceanele s-au retras, iar munţii au fost înghiţiţi, şi popoarele s-au împrăştiat prin cele opt colţuri ale lumii. Luna era ca sângele, iar soarele era precum cenuşa. Mările fierbeau, iar cei vii îi invidiau pe cei morţi. Totul era sfărâmat şi totul se pierduse, în afara amintirii. Şi mai presus de orice rămăsese o amintire, a celui care adusese umbra şi frângerea lumii. Şi i s-a spus Dragonul.

Ce este viața?, de Paul Nurse - Recenzie

Editura: Humanitas

Colecția: știință

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 188

Anul apariției: 2021

Traducere: Alexandru Babeș

Paul Nurse (n. 1949), genetician și specialist în biologie celulară, a identificat felul în care este controlată reproducerea celulară, proces aflat la baza creșterii și dezvoltării tuturor organismelor vii. Este directorul Institutului Francis Crick din Londra. În plus, a condus Cancer Research UK și a fost președinte al Universității Rockefeller și al Societății Regale. Este laureat (împreună cu Leland Hartwell și Tim Hunt) al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (2001) și a fost distins cu Premiul Albert Lasker și cu medaliile Regală și Copley din partea Societății Regale. A fost înnobilat în 1999 și i s- a acordat Legiunea de Onoare din partea Franței în 2003 și Ordinul Soarelui Răsare din partea Japoniei în 2018. A făcut parte vreme de 15 ani din Consiliul pentru Știință și Tehnologie și este în prezent consilier științific principal pentru Comisia Europeană și administrator al British Museum.

„(...) îmi propun să ajungeți, după încheierea acestei lecturi, la o înțelege mai bună a felului în care suntem cu toții conectați: voi, eu, acel delicat fluture galben și toate celelalte ființei vii de pe planetă.

Tot ce sper este că, împreună, vom înțelege mai bine ce este viața.”

Suntem peste tot înconjurați de viață. Dar ce înseamnă cu adevărat să fii viu? Laureatul Premiului Nobel Paul Nurse și-a petrecut cariera științifică dezvăluind felul în care funcționează celulele vii. În această carte, Nurse își propune să definească viața într-un mod accesibil oricărui cititor și astfel ne poartă într-o aventură a descoperirii lumii vii prin raportare la cinci idei cruciale din biologie: celula, genele, evoluția prin selecție naturală, chimia vieții și viața ca informație. Folosindu-se de experiențele personale din laborator și nu numai, autorul ne împărtășește provocările, întâmplările norocoase și captivantele momente ale descoperirii științifice. În textul său, Nurse lasă să se întrevadă admirația pe care o nutrește pentru bogăția vieții și importanța pe care biologia o are pentru viitorul nostru și al planetei. Dacă vrem să supraviețuim provocărilor cu care se confruntă omenirea în prezent (de la schimbările climatice la pandemie, pierderea biodiversității și siguranța alimentară), este vital ca toți să înțelegem ce este viața.

„Trăim într-un univers vast și copleșitor, dar viața care prosperă chiar aici, în colțul nostru minuscul, este una dintre părțile cele mai fascinante și mai misterioase ale acestuia.”

Așteptam scrierea unei astfel de cărți încă de când am aflat că Paul Nurse a fost laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie sau Medicină (2001). De când mă documentam pentru ceva legat de facultate, am dat peste multe articole scrise de Nurse care mi-au atras atenția. După cum probabil bine știți, sunt un mare fan al cărților de non-ficțiune, în speță a celor de știință. Și tare am vrut să citesc și această carte. Deși lecturarea ei nu a venit cu prea multe informații extra, suplimentare, dat fiind faptul că eu chiar citesc multe cărți din domeniul științei, motiv pentru care pot spune că sunt deja inițiat în domeniu și am o cultură vastă, cartea lui Nurse, Ce este viața?, m-a atras prin accesibilitate, ușurința cu care poate fi citită și, în același timp, domeniile vaste pe care le acoperă, livrându-i cititorului informații pe care le poate înțelege și fără a fi vreun cunoscător al domeniului.

„Această întâlnire dramatică și tulburătoare mi-a dezvăluit cât de strâns înrudiți suntem cu aceste creaturi magnifice. Este o legătură ce se extinde dincolo de gorile, la restul maimuțelor antropoide, la mamifere și alte animale și, prin intermediul unor bifurcații mai vechi ale arborelui filogenetic, chiar și la plante și microbi. Pentru mine, acesta este unul dintre cele mai bune motive pentru ca omului să-i pese de întreaga biosferă: toate formele de viață cu care împărtășim planeta sunt rudele noastre.”

Ce este viața? O întrebare la care, deseori, am fost nevoiți să răspundem la diferite cursuri pe care le-am susținut la facultate. O întrebare la care oamenii de știință și filosofii încearcă de mult timp să găsească răspunsuri „viabile”. Ce anume diferențiază organismele vii de cele care nu sunt vii? Deși filosofia ar putea răspunde, într-o anumită măsură, la această întrebare, cred că răspunsul nu ar fi cel mai probabil complet sau pe deplin satisfăcător (cel puțin, nu pentru mine). Biologii, oamenii de știință, sunt cei care după părerea mea au avizarea și pregătirea necesară pentru a răspunde fundamentat la aceste întrebări. Deoarece ei sunt cei care încearcă să descopere, să rezolve probleme de fizică și chimie ale organismelor vii. Totuși, pentru a răspunde acestei întrebări, este necesar să știm cum a apărut ea, cum a evoluat și încotro se-ndreaptă. Atunci când vom putea stăpâni aceste „divergențe” ale vieții, cred că ne vom apropia mult mai mult de un răspuns viabil, obiectiv.

„Evoluția prin selecție naturală descrie felul în care organismele au apărut și în care pot urmări anumite obiective. Acest mecanism este determinat de hazard și dirijat de necesitatea de a genera forme de viață din ce în ce mai eficiente. Cu toate acestea, evoluția nu ne spune foarte multe despre felul în care funcționează cu adevărat organismele.”

Viața, după cum ne putem da seama, este incredibil de complexă. De fapt, este atât de complexă încât cu greu poate fi „sistematizată”, definită, înscrisă în criteriile teoretice ale unui document științific. Viața este într-o continuă evoluție de aproximativ 3,5 miliarde de ani încoace. La început, viața era constituită doar din organisme unicelulare, care trăiau în medii dintre cele mai neobișnuite: la temperaturi extrem de scăzute sau chiar pe magma vulcanilor. Toată biodiversitatea pe care o cunoaștem astăzi are un strămoș ancestral, comun, reprezentat de un organism unicelular. Ramurile vieții, arborii filogenetici ai biologiei se întind la nesfârșit. Tocmai de asta ofer creditul meu cărților de popularizare a științei, fiindcă în viața de zi cu zi probabil nu ne punem astfel de întrebări. Iar aceste cărți ne reamintesc că există o legătură formidabilă, irefutabilă între noi, oamenii, și toate celelalte organisme vii - atât la nivel celular, cât și la nivel genetic, evolutiv și chimic, printre multe alte considerente din această tagmă. Completată de câteva povești fascinante despre viața și munca sa, într-o carte care pare, de fapt, destul de „personală” - alt aspect remarcabil, având în vedere că este o carte de popularizare a științei -, fiind clar și accesibil, volumul Ce este viața? chiar nu trebuie să lipsească din biblioteca celor pasionați de știință. 

„Imaginea acceptată pe care o avem astăzi despre viață este cea potrivit căreia celulele și, în consecință, toate organismele vii sunt mașinării chimice și fizice uimitor de complicate, dar în ultimă instanță comprehensibile. În prezent, biologii continuă să dezvolte această perspectivă, încercând să descrie și să catalogheze toate componentele acestor mașinării vii și incredibil de complexe. Astăzi, cei care vor să facă astfel de cercetări au acces la tehnologii performante ce permit sondarea complexității celulelor vii.”

De fapt, cred că această carte funcționează remarcabil de bine ca o introducere în biologia modernă. Paul Nurse nu numai că ne ghidează prin etapele majore care au constituit „devenirea vieții” (Celula, Gena, Evoluția prin selecția naturală, Chimia vieții și Viața ca informație), dar ne împărtășește și opiniile sape despre viață, societate, religie, virusuri și viitor, printre altele. Ce este viața? reușește să împacheteze și să livreze cititorului o cantitate surprinzătoare de conținut inteligent, într-o formă informativă ușor de înțeles, ușor de raționat, ușor de integrat în cunoștințele generale ale cititorului. Reamintind de o altă carte extrem de influentă din anii 1940 a fizicianului cuantic Schrödinger, cartea lui Nurse reprezintă o componentă majoră a modului în care înțelegem natura vieții. În cele din urmă, este o carte pe care chiar aș recomanda-o cuiva face primii pași în înțelegerea marilor idei ale biologiei moderne, ale modului în care funcționează, este construit, și a modului în care „a devenit” de-a lungul timpului. N-am să spun mai multe, fiindcă este de prisos, deoarece cred că v-ați făcut o idee despre ce este această carte. Dacă sunteți pasionați de știință sau nu, cu siguranță măcar o dată v-ați pus această întrebare, Ce este viața?, și mulțumită oamenilor de știință, a filosofilor, avem răspunsuri care ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine cum stă treaba cu lumea în care trăim. Să aveți doar lecturi frumoase, pe placul vostru!