Rating: 3 din 5 steluțe
Anul apariției: 2022
Număr de pagini: 464
Traducere: Monica Șerban
Amanda Foody a considerat întotdeauna imaginația ca fiind cea mai bună încercare a noastră de a ne apropia de magie. Este autoare de bestsellere New York Times și USA Today, printre care se numără și dilogia Toți suntem malefici (Editura Corint, colecția LedaEdge, 2022, traducere de către Monica Șerban), precum și seriile Wilderlore și Jocul Umbrelor. O poți găsi pe Instagram la @amandafoody sau pe amandafoody.com. C.L. Herman a scris cărți fantasy și de atmosferă care au ajuns bestsellere New York Times și USA Today, printre care se numără atât dilogia Toți suntem malefici (Editura Corint, colecția LedaEdge, 2022, traducere de către Monica Șerban), cât și romanele The Devouring Grey și The Drowning Summer. În prezent, locuiește în Massachusetts împreună cu jumătatea sa și pisica lor. Află mai multe informații pe Instagram la @cl_herman sau accesând clherman.com.
„În mai puțin de două săptămâni, norii urmau să capete culoarea cărămizie a magiei înalte. Un giulgiu roșiatic se va așterne peste Ilvernath și turnirul va începe. Vălul Sângeriu se va lumina ușor ori de câte ori un campion va muri, iar când unul singur va rămâne în picioare, ziua și noaptea vor reveni la normal și vor șterge pur și simplu tot sângele.”
Jocurile Foamei... cu magie. Te-ai îndrăgostit de învingătorii Jocurilor Foamei. Acum, pregătește-te să-i întâlnești pe maleficii Vălului Sângeriu! Luna Sângerie răsare. Vălul Sângeriu cade. Începe turnirul! În fiecare generație, la răsăritul Lunii Sângerii, șapte familii din izolatul oraș Ilvernath numesc câte un campion pentru a concura într-un turnir în care se luptă pe viață și pe moarte. Premiul? Control exclusiv asupra unui izvor secret de magie înaltă, cea mai puternică resursă din lume, despre care se credea că este de mult secată. Anul acesta însă, o carte scandaloasă scoate la iveală secretele turnirului și îi aduce pe cei șapte noi campioni în centrul atenției la nivel mondial. Volumul oferă, de asemenea, informații valoroase pe care participanții din anii anteriori nu le-au avut la dispoziție, respectiv o perspectivă asupra strategiilor, secretelor și punctelor slabe ale celorlalte familii. Și, cel mai important, le dă posibilitatea de a alege: să-și accepte soarta sau să-și rescrie moștenirea. Oricum, aceasta este o poveste care trebuie scrisă cu sânge. Debutul de succes al colaborării dintre Amanda Foody și C. L. Herman, Toți suntem malefici spune o poveste întunecată despre ambiție și magie...
„Monștrii nu te pot răni când tu însuți ești un monstru.”
Nu prea știu de unde să încep, sincer. Nu prea știu fiindcă îmi pare rău să dau doar trei steluțe unei cărți care promitea atât de multe, însă nu prea mi-a fost deloc pe plac. Dimpotrivă, m-a plictisit groaznic, și, culmea, chiar din momentul începerii turnirului. Până acolo, chiar mi-a plăcut atmosfera pe care au reușit autorii (niciodată nu voi putea înțelege cum cad de acord doi autori să lucreze la același roman, dar în fine) să o creeze - dar atât. Dincolo de toate acestea, nu cred că mi-a plăcut nimic altceva, iar asocierea cu romanele lui Suzanne Collins aduce mai mult un deserviciu cărții decât un mijloc de promovare și marketing, pentru că, părerea mea, nimic nu va întrece vreodată Jocurile Foamei, fie ea și un fel de readaptare cu magicieni, așa cum s-ar recomanda această carte. Nu, nu mi-a plăcut, deși trebuie să recunosc că începutul a fost foarte promițător. Pe parcurs, în schimb, cam totul m-a lăsat rece și nu am reușit sub nicio formă să mă apropii de personaje, să iau parte la acțiune, să rezonez cu anumite întâmplări, scenarii, fragmente. Chiar a fost o carte cu potențial, o carte care părea să îmi ofere o aventură nemaipomenită - dar, în scurt timp, s-a transformat în ceva ce n-a reușit să mă miște.
„Pesemne creatorul de blesteme și reporterii adunați în afara Vălului Sângeriu nu se deosebeau prin nimic.”
Cu siguranță nu voi vorbi despre ce se întâmplă în care, pentru că n-are niciun sens. În schimb, vă voi spune de ce nu mi-a plăcut pe cât aș fi vrut să-mi placă, respectiv unde cred că autorii ar fi putut lucra mult mai mult. Înainte de toate, dat fiind faptul că este un fantasy, cred că din start a avut un handicap pentru mine - când vine vorba de fantasy, am un etalon, și anume Elizabeth Lim, ale cărei cărți pur și simplu mi-au plăcut la nebunie. Bun, dar să facem abstracție de acest lucru. Doi - lumea creată. Nu. Nu. Nu și nu. Nu-mi plac magicienii, pe bune, și nici n-am citit faimoasele cărți ale lui J.K. Rowling. Când vine vorba de magicieni, doar Gandalf e pe placul meu. Hai să zicem că și Saruman e interesant, dar atât. Așadar, un deficit și aici. În al treilea rând, lumea creată nu m-a convins. Pur și simplu nu m-a atras nimic din ce am citit, nicio atmosferă, nicio culoare locală. Nimic. În al patrulea rând, pot spune că romanul a gafat-o rău când a venit vorba de acțiune: ce acțiune? Mi s-a părut chiar sec, când lucrurile ar fi putut fi mult mai tensionate, mult mai profunde, dinamice, într-o atmosferă care să te îmbrățișeze și să nu îți mai dea drumul. Care să te țină acolo, să te vrăjească - dacă tot vorbim de magicieni.
„Nu m-a atras niciodată ideea de a fi campion, dar în copilărie obișnuiam să am coșmaruri din cauza asta. Din cauza numelui scrijelit în piatră și apoi tăiat cu o linie. Din cauza cerului roși implacabil. Din cauza unei morți violente.”
În schimb, nu am avut parte decât de o lectură care s-a vrut a fi impresionantă & interesantă, dar care s-a dovedit a fi plictisitoare și, pe alocuri, chiar chinuitoare. Chiar îmi pare rău că nu mi-a plăcut mai mult, că n-a reușit să mă convingă, fiindcă sunt un mare fan al cărților lui Collins. Dar această „reinterpretare” a fost departe de a-mi fi pe plac - nu, nu am căutat pe parcurs să o compar cu Jocurile Foamei, deși ideea este aceeași: un grup de tineri care se luptă până la moarte pentru a câștiga un premiu ce urmează să le schimbe viața. Sună cunoscut, ah? În fine! Dar luptele nu mi s-au părut deloc a fi „lupte”, tensiunea asociată unor situații de moarte nici n-a existat, iar atmosfera n-a făcut decât să mă plictisească și mai tare și să vreau să termin acest roman și mai rapid. În esență, o carte pe care chiar cred că aș fi putut-o trece cu vederea, întrucât Toți suntem malefici ar fi mers, poate, mult mai bine dacă aș fi citit-o înaintea cărților lui Collins - ideea în sine ar fi fost pe-atunci autentică, dar haide să zicem că prefer „oamenii” în detrimentul „magicienilor”, chiar și într-un astfel de bizar scenariu.
„Ultimul lucru pe care-l văzu Isobel înainte ca o de-aici-până-acolo să scânteieze se dovedi a fi mânia din ochii lui Alistair, și fata știu că alesese corect. Povestea lor nu fusese niciodată menită să aibă un sfârșit fericit.”
Nu știu ce să mai spun, așa că mă voi opri aici. Amanda Foody & C.L. Herman poate au scris un roman pe care alții îl primesc și percep mult mai bine decât mine, dar în cazul meu chiar n-a avut efectul dorit. În schimb, a fost o lectură banală, o lectură pe care nu am putut s-o apreciez fiindcă, ei bine, nu prea am avut multe lucruri bune de care să mă agăț. Cred că ar fi putut fi mult mai dinamică, mult mai tensionată, cu un univers mult mai colorat și o arhitectură ceva mai convingătoare, efervescentă, așa cum genul fantasy ți-o permite. Nu? În schimb, a fost doar o lectură seacă, anostă, pe care am citit-o fără să fiu acolo, fără să fiu convins și prins de acțiune, alături de personaje și de tot ce presupuneau acestea - trăiri, emoții, sentimente, dureri și bucurii. Nu. A fost doar o oarecare lectură pe care mă bucur totuși că am avut-o, pentru că toată vâlva stârnită în jurul romanului nu mi-ar fi dat pace. Acum, mă simt împăcat cu mine știind că pot avea o părere avizată (că doar am citit cartea, nu?) despre Toți suntem malefici - o părere rea sau bună, este a mea și asta nu înseamnă că este greșită. Evident, asta nu înseamnă că romanul nu s-ar potrivi mult mai bine anumitor persoane: în cazul meu, chiar n-a fost să fie!