Editura: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
Număr de pagini: 480
Traducere din limba engleză: Sînziana Dragoș
Rating: 5 din 5 steluțe
Distincții: General Fiction Book of Year
Kate Morton s-a născut în 1976 la Berri, în sudul Australiei, fiind cea mai mare dintre cele trei fete ale familiei. A studiat arta dramatică la Trinity College din Londra, audiind apoi un curs despre Shakespeare la Royal Academy of Dramatic Art din capitala britanică. Dar nu actoria avea să îi aducă celebritatea, ci scrisul. A urmat cursurile de literatură engleză de la University of Queensland, pe care le-a absolvit ca şefă de promoţie. Şi-a continuat studiile cu o lucrare de masterat care a avut drept temă tragedia în literatura epocii victoriene. Primul ei roman, „Casa de la Riverton” (”The House at Riverton”; Humanitas Fiction, 2009, 2013), a fost publicat în Australia în 2006 cu titlul ”The Shifting Fog”, iar un an mai târziu, cu noul titlu, în Marea Britanie şi Statele Unite. A fost desemnat de Sunday Times drept cel mai bine vândut roman al anului 2007 în Marea Britanie, iar de New York Times drept una dintre cele mai bine vândute cărţi ale anului 2008 în SUA. Cel de-al doilea roman, „Grădina uitată” (”The Forgotten Garden”, 2008; Humanitas Fiction, 2011), a ajuns pe primul loc în topul best-sellerurilor din Australia şi Marea Britanie şi a fost desemnat de Sunday Times drept cea mai vândută carte a anului. În 2010 vede lumina tiparului cel de-al treilea roman al lui Kate Morton, „Orele îndepărtate” (”The Distant Hours”; Humanitas Fiction, 2013), care se bucură de acelaşi succes, ajungând pe primul loc în topurile de vânzări din Spania şi pe locul al doilea în Marea Britanie şi Norvegia. Drepturile de ecranizare au fost cumpărate de casa de filme a lui Clint Eastwood. Cel mai recent roman al ei, „Păzitoarea tainei” (”The Secret Keeper”), apărut în toamna lui 2012 şi devenit la rândul lui bestseller, a fost recompensat cu American Library Association Award 2013, Women's Fiction Category. Fiecare dintre cele patru romane ale lui Kate Morton a câştigat Australian Book Industry Award for General Fiction Book of the Year.
Ați simțit vreodată că pulsați alături de o carte, în adevăratul sens al cuvântului? Ați simțit vreodată, în timp ce citeați o carte, că ați vrea s-o povestiți de-a fir a păr tuturor prietenilor? Că ați vrea s-o recomandați ORICUI? Indiferent de gusturi, indiferent de dispoziții, indiferent de orice. Pot spune, cu desăvârșire, că romanul „
Grădina uitată” a fost unul dintre acele romane de la care nu te aștepți și care, într-adevăr, îți depășesc așteptrile (și astea, de altfel, destul de mari). Pur și simplu am devorat acest roman, m-am bucurat de fiecare pagină a sa, de fiecare replică, descriere, întâmplare, de fiecare personaj veridic și complex. După ce am citit acest roman, vă pot spune că m-am ales cu o certitudine: de acum înainte, Kate Morton se constituie în una dintre prozatoarele mele preferate aflate încă în viață. Credeți-mă, chiar își merită distincția aceasta. Cu un stil îngrijit, rafinat, sensibil și curat, cu un umor veridic, deloc zeflemitor sau caustic, menit să atragă cititorul și să-l țină în priză, cu personaje de o tipologie fastuoasă, devenite aproape oameni în realitatea noastră contemporană, care simt, trăiesc, vorbesc, caută răspunsuri și pun întrebări, visează, iubesc, au satisfacția învingătorului și neputința învinsului - însă, dincolo de toate acestea, ceea ce le ține „la suprafață” pe personajele lui Kate Morton este dorința de cunoaștere și speranța reveriei. Pentru că dincolo de a fi un roman pur și simplu PERFECT scris, romanul lui Morton, „
Grădina uitată” este despre puterea omului de a-și scotoci în trecut, de a-și căuta identitatea socială și, într-o manieră subiectivă, psihologică, și despre puterea trecutului care, oricând, poate năvăli în nesfârșitul prezent din care, uneori, este bine și să evadăm.
Iar Cassandra, eroina noastră tragică - în maniera lui Steinhardt - știa asta mai bine decât toți. Întreaga intrigă a romanului pornește de la un punct: odată cu descoperirea unor secrete adânc îngropate în istoria propriei sale familii, aceasta pornește într-o călătorie inițiatică - prin fotografii, manuscrise, jurnale, bucățele de bijuterii, inscripții și povești - despre care nu bănuiește că-i va schimba viața. Într-un Cornwall însorit, dar bântuit de fantomele amintirilor unui trecut obsedant, feeric, restaurând vechea casă a bunicii sale, Nell O'Connor, Cassandra va încerca să-și deslușească identitatea stranie, aparent de neînțeles a bunicii sale care, cu cuvânt de moarte, îi lasă drept moștenire tot ce avea și, în plus, o căsuță despre care nimeni altcineva decât Nell știa, și anume „Căsuța de pe stâncă”. Într-o călătorie aproape magică, într-o pelerinaj către întemeierea ființei, Cassandra va încerca să pună cap la cap tot ceea ce în acest drum presărat cu întrebări, secrete și minciuni, descoperă, însă se pare că tot ceea ce descoperă o face să cadă, cum s-ar zice, din lac în puț. Dovedind stăpânire de sine și o dârză ambiție, Cassandra nu se va da bătută până când nu va descoperi care a fost motivul pentru care propria ei bunică i-a lăsat totul și ce însemna pentru ea acea căsuță despre care nimeni altcineva nu știa. Și, credeți-mă, finalul este pur și simplu șocant.
Din punct de vedere compozițional, romanul este structurat pe trei planuri temporale (eu, unul, ador acest artificiu scriitoricesc, pentru că astfel îmi este pusă la dispoziție o completă imagine asupra a ceea ce s-a întâmplat în roman): planul prezent, care ne prezintă povestea Cassandrei și încercarea ei de a afla ceea decursul vieții lui Nell, punând cap la cap tot ceea ce, aparent, pare să conveargă către răspunsul întrebărilor care o încearcă. Morton surprinde totul atât de verosimil încât ai impresia că, de fapt, ai privi un film cu actori buni, cu decor demn de premii Oscar, cu regizori din cei mai aleși și scenariști de Hollywood. Personaje apar, noi intrigi (bineînțeles, mai nesimnificative) se leagă, cuvinte nespuse, personaje care știu mai multe decât vor să arate, lacrimi, răsturnări de situație - însă Cassandra trece prin toate, animată fiind de dorința de a cunoaște totul și de a-și desăvârși, astfel, condiția. Un alt plan temporal se constituie în cel al Londrei anului 1913, momentul în care, în ajunul Primului Război Mondial, o fetiță este găsită la bordul unui vas cu destinația Australia. O femeie misterioasă, supranumită însăși de către Kate Morton drept „Autoarea”, ar fi trebuit să o aibă în grijă, însă se pare că aceasta a dispărut fără urmă. Da, după cum poate ați cobit, această fetiță pierdută este însăși Nell, bunica Cassandrei. În noaptea în care împlinește douăzeci și unu de an, Nell află un secret care îi va marca destinul și, în mod involuntar, indirect și inconștient, destinul de peste ani al Cassandrei (nenăscută totuși în acea vreme). Peste alți câțiva zeci de ani, Nell pornește în căutarea adevăratei sale identități, într-o călătorie având drept punct final un conac ciudat, Blackhurst, despre care se crede că ar fi bântuit, cândva proprietatea familiei aristocrate Mountrachet. De asemenea, în același plan temporal, care fuzionează cu cel de-al doilea, ni se spune povestea Autoarei, un personaj care debordează de magie, un personaj cu care m-am simțit conectat cel ma tare de-a lungul celor aproximativ cinci sute de pagini. Mai multe nu vreau să vă spun pentru că aș știrbi, spre neiertarea mea, din plăcerea lecturii. Credeți-mă, totul este pur și simplu MAGIC. Al treilea plan temporal, care se petrece prin jurul anilor 1975, ni se spune tot povestea lui Nell, de data asta cunoscând acel secret care îi schimbă viața în totalitate. Plecată, de asemenea, în căutarea propriei identități, ea va ajunge în locuri misterioase în care nu ar fi crezut niciodată că are să ajungă - dovadă a faptului că viața este, întotdeauna, neașteptată, oricât e subtilă s-ar crede că e. În planul prezent al acțiunii, la moartea lui Nell, nepoata ei, Cassandra, intră în posesia unei moșteniri neașteptate. Conacul Blackhurst ș grădina sa uitată dezvăluie treptat secretele familiei Mountrachet, dând la iveală legătura dintre cele trei femei (Cassandra, bătrâna Nell O'Connor și Autoarea) dând la iveală legutra dintre cele trei, aparținând unor generații diferite, ale căror destine excepționale se continuă unul pe celălalt, într-o manieră în care doar iubirea, speranța, magia și puterea amintirilor ar putea-o face.
„Și-a făcut o cafea cu mult lapte și s-a așezat pe patul lui Nell, strădindu-se să descifreze scrisul groaznic, transcriind totul pe o pagină urată. Cassandra se pricepea destul de bine să descâlcească scrieri din secolul treut - intra în obligațiile oricărui anticar -, dar scrisul de demult era altceva, era un tipic. Scrisul lui Nell însă era de-a dreptul dezordonat. Asta cu bună intenție. Și, ca pentru a înrăutăți situația, caietul fusese și udat cândva, mai demult. Unele pagini erau lipite petele încrețite mucegăiseră și, dacă s-ar fi grăbit, ar fi riscat să rupă paginile, pierzând pentru totdeauna conținutul. Mergea foarte încet, dar nu-i trebui mult să-și dea seama că Nell încercase să descâlcească taina identității sale. (...)
August, 1975. Astăzi mi-au adus geamantanul alb. De îndată ce l-am văzut, am știut ce era. M-am prefăcut că nu bag de seamă. (...) Am vrut să creadă că era un geamantan vechi de-al tatei, pe care a vrut să mi-l lase mie. După ce au plecat, am rămas o vreme așa, uitându-mă la el, străduindu-mă să-mi amintesc cine sunt, de unde vin. N-a folosit la nimic, desigur, așa că l-am deschis încetișor. Înăuntru era o scrisoare de la tata, în care-și cerea un fel de iertare și, sub ea, tot felul de lucruri. O rochie de fetiță, a mea bănuiesc, o perie de păr de argint și o carte de basme. Am recunoscut-o de ndată. Am deschis coperta și am dat de ea: Autoarea. Cuvântul mi-a țâșnit imediat în minte. Sunt sigură că ea este cheia trecutului meu. Dacă o voi reîntâlni, voi putea în fine să mă regăsesc pe mine. Căci asta am de gând să fac.”
După cum puteți vedea, amândouă, atât Nell cât și Cassandra, trăiesc cu speranța de a se regăsi, de a-și analiza restorturile interioare pentru a ști, de fapt, cine sunt, cum au ajuns aici și ce trebuie să facă în continuare. Numai după ce-și vor fi răspuns la aceste întrebări, eroinele noastre, aceste suflete zbuciumate de neînțeles, de contradicții, de mister vor putea trăi, în liniște, pe tărâmurile manufacturale. Încercând să reconstruiască trecutul bunicii sale format din piese de puzzle, Cassandra descoperă că, de fapt, ceea ce știa nu este neapărat corect, descoperă că propriile-i bănuieli i se bac, în mod contradictoriu, cap în cap, iar totul pare pierdut într-o abisală groapă a uitării. Speranța salvării, luminița sclipitoare de la capătul tunelului, se reaprinde atunci când în carte apare un el, un tânăr de care, de altfel, tânăra Cassandra se îndrăgostește și care știe destul de multe lucruri care acesteia i-ar putea fi de ajutor. Înarmată cu speranță, cu puterea visului și dorința de a ști, Cassandra pornește într-o călătorie zbuciumată, unduitoare, în care nimic nu este ceea ce pare a fi, iar atunci când lucru este prea simplu, cel mai probabil ori este greșit, ori este irelevant. O parte din drama Cassandrei izvorăște din faptul că, de fapt, ea încă nu a învățat să pună întrebările care trebuie și să selecteze ceea ce viața, atât de simplu, îi oferă. Vă las pe voi să descoperiți cum stau aici lucrurile.
„Își târî talpa adidasului pe pavajul de ciment al aleii, alungându-și vechile amintiri triste. Apoi ridică plicul cu testamentul, băgând de seamă pentru prima dată biletul capsat de el, cu scrisul lăbărțat al lui Nell, aproape imposibil de descifrat. Îl aduse mai aproape de ochi, apoi îl depărtă, încercând să-l descifreze: Pentru Cassandra, care va înțelege de ce.”
Și, într-adevăr, Cassandra va înțelege, însă se va dovedi un drum lung și exhaustiv până când întrebările sale vor găsi răspunsurile potrivite. Menționam mai sus că este vorba de trei planuri temporale. Unii ar găsi acest lucru deranjant. Sincer, inițial și eu am crezut același lucru, însă totul este atât de calculat, cu un decurs epic atâ de relaxant, de lejer încât nu vă veți pierde în detalii, nu veți uita chestii, nu veți simți că nu sunteți conectați cu acțiunea, cu povestea. Rafinat, Kate Morton știe cum să dozeze din detalii, din mister, din emoție și, cu dialogurile personajelor, conturează o atmosferă caldă și plăcută, întocmai ceea ce am aștepta de la un roman de o asemenea anvergură. Pur și simplu GENIAL!
„Trecutul ei se înfățișa ca o păpușă rusească: o întrebare într-altă întrebare, într-altă întrebare. Și pentru a desluși toate aceste taine avea nevoie de cineva, de o persoană c care să poată vorbi, care ar fi cunoscut-o atunci sau care ar fi putut ă-i spună despre altcineva care s-o fi știut. Cineva care s-o lămurească despre Autoare, despre familia Mountrachet și despre Nathaniel Walker. Iar acea persoană n-avea cum să se găsească în ogivele prăfuite ale bibliotecii. Așa că va trebui să meargă până la locul tainei, în Cornwall, în satul acela, Tregenna. La casa cea mare și întunecată, Blackhurst, unde trăise cândva familia ei și pe unde hălăduise ea în copilărie.”
Un roman pur și simplu minunat. Un roman de un mister cum rar mi-a fost dat să citesc. Un roman pe care îl citești cu cea mai mare plăcere și pe care îl simți, pe care îl simți vibrând de emoție, de speranță, de dorință. Totul fuzionează într-o combinație perfectă, departe de misterul clișeic și comercial al lui Brown, departe de ficțiunea polițistă, departe de thrillere fără substrat. O poveste care reliefează viața cu toate înțelesurile ei, un basm contemporan despre încercările omului de a lupta cu monștrii trecutului care-și întind aripile și scotocesc peste tot. Unul dintre cele mai bune romane citite vreodată, pe cuvânt. Și, zău, abia aștept să citesc și alte cărți de la aceeași autoare, pentru că sunt sigur că nu mă vor dezamăgi deloc. DELOC!
În curând va apărea o nouă carte semnată de autoarea Elizabeth Gilbert, și anume „Lecții de magie”, un roman pe care aștept cu nerăbdare să-l citesc. După ce am citit de la aceeași autoare „Semnătura tuturor lucrurilor” (puteți cumpăra de aici), „Mănâncă, roagă-te, iubește” (puteți cumpăra de aici) și „Și am spus da. O poveste de iubire” (puteți cumpăra de aici), mi-am dat seama că, citind-o pe Gilbert, am de-a face cu un autor cu adevărat inteligent, care știe cum să-și gestioneze informațiile fără să plictisească sau să devină redundant. Acum sunt tare entuziasmat de noul roman care va apărea la sfârșitul acestei luni, și va putea fi găsit pe site-ul librăriei online Librex, AICI.
