Pagini răsfoite

Iar am vărsat ceai pe jos.

13 august. Și dacă un om va privi existența în întregul ei circuit și va vedea cât de abundent e înzestrată cu extraordinar, cu măreț, cu frumos, cu viață și suflet, va înțelege lesne de ce ne-am născut.

13 august. Aș dori să cunosc un cifru secret pentru a înregistra ce simt astăzi. Dacă am să uit vreodată, fie ca mânea mea dreaptă să-și uite meșteșugul... perdeaua ridicată, mâna întinsă spre foc, cu inelul, degetele răsfirate... ba nu, ninge... telegrama care spune că ea n-o să... Sosesc doar cuvintele simple, ora 8:30.
Mai târziu. Am scris cele de mai sus pentru că există, într-adevăr, pericolul real de a uita acest fel de intenstate și n-ar trebui.

22 august. Zi infinit mai frumoasă decât o dimineață de primăvară sau vară. Ceață, copacii vătuiți, nu se clintește o frunză, nu adie o suflare. Vag miros de ars. Soarele se ivește încet, încet, camera se înseninează. Deodată, apare pe covor un pătrat de lumină slabă, roșiatică. Pasărea din grădină scoate un „cip-cip-cip”, puțin scrâșnit, ca un zgomot de tocilă. Brâncuțele scânteiază în grădină: frunzele sunt gălbui. Pe pajiște, cu lăbuțele ghemuite sub piept, șade motanul negru cu pete albe...

30 august. Frig și vânt. Privit pe fereastră, palmierii contorsionați și cu lombara ruptă, praful, femeia cu văl negru. Simt că trebuie să trăiesc singur, singur, singur; doar artiștii să-mi calce pragul. Fiecare artist își taie urechea și și-o bate în cuie pe ușă, pentru ca ceilalți să strige în ea.

15 septembrie. Aici, marea e mare adevărată. Se umflă și se prăvălește cu vuiet puternic, fâșâie mătăsos de parcă toare o pisică, uneori pare să se zvârle până în cer și atunci vezi bărcuțe cu pânze cocoțate pe nori ca niște heruvimi înaripați.
Hei! Uite doi îndrăgostiți. Ea poartă o rochie strânsă pe talie, pălărie ca o tigaie răsturnată cu fundu-n sus; el un costum de imitație de panama, pălărie de soare, baston etc.; brațul lui o înconjoară. Plutesc între apă și cer. Glasul lui ajunge până la mine: „Desigur, nu e problemă, vom merge unde vrei și vom mânca ce vrei, dar, să știi, un regim continuu de carne conservată poate să-ți producă multe....”

... când carul de triumf se oprește brusc, să-ți iasă în cale augusta arătare.
Giuvaerul înfășurat într-o bucată de mătase veche e negociabil, într-o bună zi, pe piața mizeriei.
Complicații luxuriante, care fac atmosfera prea tropicală...

Bucuria supremă de a nu trebui să dai explicații.

19 septembrie. Nu. Depășit!
Mai târziu. Struțul, când își înroapă capul în nisip, ține, în orice caz, să creeze impresia că cea mai importantă parte a lui e capul.

Era una și aceeași din cap până-n picioare. Ai fi putut s-o tai, felie cu felie, și să fii sigur că n-ai să dai peste o stafidă, o cireașă sau măcar peste o bucată de coajă.
Prietenii sunt niște întruchipări mai mult sau mai puțin imperfecte ale idealurilor noastre...

3 octombrie. Nicio pasăre nu stă mai semeț pe copac decât porumbelul. Pare așezat acolo chiar de mâna Domnului. Cerul de un albastru mătăsos, tivit cu alb și soarele scânteiază printre frunzulițe. Dar copilașii, sfrijiți și cu spinare gârbovă... m-au făcut să simt cum îmi slăbește un pic dragostea pentru divinitate.

20 octombrie: La micul dejun, un țânțar și o viespe au venit să se adape la marginea farfuriei cu miere. Țânțarul era o mică gazelă sprintenă și zveltă, dar viespea era un tigru crâncen, care mugea. Adăpați-vă, dragii mei!
Mai târziu. Mâna ei rece și mare, cu încheieturi ciolănoase, cu unghii scurte și pătrate. Nu-i mânuța catifelată, care suspină, care dăruiește, care cade leșinată și trebuie readusă în simțiri doar pentru a mai leșina o dată.

Aștept să se usuce, las aerul să bea tot!

Prezentul, tot aici

Iată-ne în prezent. Sau, în trecut?
Viitor, poate?

Prima parte AICI, a doua AICI, a treia AICI și a patra... mai jos!

1. Piercing în limbă
Pirssssingul în limbhă poate influenssa neghatif pronunssia! Sshuper!

2. Post terapeutic
În primul rând, o curățenie generală a tractului digestiv. Cel mai bine merge în combinație cu spălătura intestinală. Ca să iasă toate otrăvurile. Apoi, sistemul sanguin. Ce mizerie s-o fi strâns și acolo - și, pe urmă, scap și de păr. Nu vreau să mă gândesc ce o fi și acolo... Apoi îți scoți uterul și pui să ți se scmulgă unghiile, și cu asta ai făcut cam tot ce trebuie.
Musai să ai grijă de tine, din când în când.
Așa zice societatea!

3. Presa pentru citrice manuală
Oare inventatorul nu-și râde în barbă când ne chinuim, cu ochii strănși, ferindu-ne de jeturile acide, să ne preparăm un suc cu presa de rahat inventată de el?

4. Programul T9, ăla de auto-corectare automată
T9 este un program de asistență pentru redactarea SMS-urilor, introdus de majoritatea rețelelor de telefonie mobilă, pentru tastarea cât mai rapidă.
Din păcate, programul produce o mulțime, dar o mulțime de confuzii.
Ea scrie:
„Iau bere și vin să ne cuibărim. Sărutări 1000.
Anja.”
Mesajul sosește către el în forma următoare:
„Iau beregata și vinele să ne cultură. Sărituri 1000.
Aniversare.”

5. Taine hoteliere
„-Pe ce buton să apăs ca să obțin o legătură telefonică în exterior?”
„-Unde se află feonul?”
„-Cum funcționează mecanismul de comutare între apă pe țeavă și apă pe duș?”
„-Unde am lăsat cartela de acces în cameră?”
„-De ce apa de duș e când opărită, când înghețată?”
„-Unde se află comutatorul principal al luminii?”
„-Care să fi fost codul safe-ului din cameră?”

6. Vecini
În epoca urbanizării globale, vecinii devin, din păcate, o temă tot mai stringentă. Pai precis, se disting următoarele categorii:

• mic-burghezi nevrotici;
• barbari zgomotoși;
• mârlani enervați care urlă la telefon toată noaptea;
• monștri care-și freacă scaunul de podea;
• mari familii otomane;
• maniaci fasciști ai ordinii;
• perverși liniștiți;
• bombe sexy care gâfâie pe tocurile lor noctambule;
• amatori de grătare puturoase pe balcon;
• veșnic reclamagii care bat în țeava de calorifer;
• ultratelespectatori surzi;
• și pururi bârfitori de bloc solitari.

Păi, se poate?

7. Blackberry
 Așa se cheamă tehnologia care permite, printre altele, transmiterea și recepționarea de e-mail-uri pe telefonul celular. Deși între timp ai trimis/primit un mesaj de răspuns prin care anunți/afli că nu ești/este disponibil. O invenție nemaipomenită, care din păcate ajută prea puțin, doarece informațiile dorite au rămas pe masa de lucru. Când am primit primul mesaj sub care se putea citi: ”This message was sent by a BlackBerry”, m-am bucurat în inocența mea foarte tare de gluma neașteptată și am semnat la rândul meu: „Și acest mesaj a fost transmis tot de o mură.”

8. Blaine
Blaine este noul prieten al păpușii Barbie. Da, văzui asta random pe la televizor. După patruzeci și trei de ani, Barbie i-a dat papucii iubitului ei metrosexual KEn. Urmașul este un soi de surfer californian nesărat și fără fund, care se dă în vânt după pizza. Se vede limpede noul trend al relațiilor amoroase: tot mai multe femei își caută bărbați tot mai... tineri! După doi ai de criză a bărbatului matur, Ken a reapărut. Acum poartă păr mai lung, pantaloni cargo și o geacă de piele neagră. Merge pe motocicletă, ascultă James Blunt, gătește și este interesat de tot ce ține de budism. Frați bărbați, să ne încordăm să nu ajungem ca jalnicul Ken!

9. Brățări colorate din plastic
Ciclistul acela a început toată povestea. Cu bentița galbenă, pe care scria „Am fost la un pas să-mi pierd punguța cu doi bani și de aceea lupt împotriva cancerului.” De aici a pornit „BOOM-ul” brățărilor multicolore, ca semn de solidaritate: roz demonstra împotriva cancerului mamar, alb împotriva sărăciei, roșu semnifica „împreună pentru Africa”, negru-alb opoziția față de rasism.
Între timp, brățările, zic și eu, nu mai sunt la modă.
Iar Africa tot săracă a rămas!

Sper că... v-ați regăsit!
Voi reveni!

Maestrul si Margareta, de Mihail Bulgakov - Recenzie

Aș putea spune „recenzia unei cărți cum rar întâlnești!” și nu m-aș înșela.

Mihail Bulgakov, autorul romanului, a trăit între anii 1891 și 1940, fiind un romancier și dramaturg rus de origine ucraineană. Foarte contraversat acest Bulgakov, opere lui fiind interzise în repetate rânduri de către guvernul stalinist.

Romanul are o acțiune destul de întortocheată, aș spune, complexă, dar surprinzătoare și „care te prinde”. Este structurat pe trei planuri care alternează, planuri care au menirea de a menține cititorul nu doar în alertă, ci și într-o stare oarecum confuză. Romanul parcă-ți pune întrebări să vadă dacă ai fost atent, îți aduce personaje noi și dialoguri surprinzătoare, menite să te facă să te întorci și să recitești secvența din anterioara pagină citită. Până la jumătatea cărții, sincer, nu știam ce treabă are și „Margareta” (care, totuși, nu este o floare- cel puțin nu o floare dintr-aia care realizează fotosinteză și altele) în tot acest roman.

Maestrul este un scriitor eșuat, care ne oferă multe răspunsuri la întrebările ce ne chinuie pe tot parcursul acestui roman, este un personaj cheie, revelator, iar Margareta este cea cu care acesta trăiește o poveste de dragoste, de fapt, mai mult decât o poveste de dragoste, însa care este imposibilă din cauza faptului că ea este deja măritată cu un om din înalta societate moscovită. Evident, Bulgakov nu le lasă destinele așa, ci îi readuce, într-un mod „magic”, împreună. Vă las să descoperiți, veți fi mai mult decât surprinși.

Margareta își vinde sufletul, asta e tot ce vă spun, și se alături unui grup format din persoane bizare, ciudate, înșelătoare. Bulgakov aduce în povestea sa și un „ciudat motan negru”- Behemoth, care reprezintă cireșica de pe tort în acest roman presărat cu scene amuzante, pline de o normalitate ciudată și nenaturală (dar, da, îi spun „normalitate”) și cu replici neașteptate, cu întorsături neașteptate și personaje neînțelese, dar care au un rol anume. 

Povestea dintre Margareta și Maestru este una specială, care cere sacrificii pentru împlinirea ei terestră și cosmică. O poveste care își găsește echilibrul în „refugiul veșnic”, ca o unire a contradicțiilor terestre. Merită!

N-am mai citit niciodată un asemenea roman. O desfășurare a acțiunii foarte complicată, întortocheată, cum am și menționat, dar și o trecere subtilă și neașteptată de la normalitate și natural, la magie și sacru. Surprinzătoare și neașteptate, iar Behemoth este unul dintre cele mai simpatice și surprinzătoare personaje, mereu într-o ceartă psihologică cu celelalte personaje: „stând pe labele din spate și plin de praf, motanul, între timp, făcea plecăciuni în fața Margaretei. Acum la gâtul motanului se afla un papion alb de frac, iar pe piept, un binoclu de dama din sidef, ținut pe o curea. Mai mult, mustățile motanului erau aurite.” Ei, ce mai pot spune?

O combinare perfectă de: psihologic, dragoste, moravuri umane pledând pentru non-valori și valori, religios, surprinzător, magic și... hipnotic! Merită să vă umpleți timpul cu un asemenea roman de calitate!

Cartea o puteți comanda de pe Libris.ro, de AICI.

Număr de pagini: 520

Traducător: Ion Covaci

Meet one of my future best firends

Salutare,

În sfârșit, după câteva săptămâni de economisit, strâns mărunțiș de pe unde apucam, pus bani deoparte și tot ce se poate, am reușit. Am reușit să-mi cumpăr o chitară. Și sunt fericit! Nu știu să cânt, recunosc, dar asta nu înseamnă că nu am să învăț. Vreau să învăț! Singur, folosind tutorialele de pe net și alte video-uri de pe youtube, plus că, odată cu chitara, pe lângă faptul că am primit și un acordor mecanic, husă, scăunel dintr-ăla mic pentru picior, rotitor pentru chei, am primit și un CD cu pașii pentru începători. Nu l-am vizionat, dar am s-o fac imediat.

Cred că era și timpul să fac și ce-mi place, axându-mă pe un anumit lucru care să-mi dezvolte latura artistică, nu doar să mă ocup de școală și de alte lucruri. Chitara este de la „Valencia”, sună foarte bine și, zic eu, arată drăguț. Inițial, am vrut să-mi iau pe culoarea neagră, dar nu mai aveau în stoc, deși când am dat comanda nu am fost anunțat de acest lucru. În prealabil, m-au sunat și mi-au spus că nu mai au decât culoarea vișiniu, pe lângă alte culori destul de ciudate (verde, albastru, roz?!). Mi-au spus că dacă nu-mi va plăcea, am să le-o pot returna.

Uite că mi-a plăcut și nu le-am returnat-o. Abia aștept să o duc la acordat, pentru că singur nu sunt sigur că reușesc s-o fac, deși am încercat eu pe aici și sună cum trebuie. Aș fi foarte recunoscător dacă m-ați putea ajuta cu niște site-uri și video-uri bune de pe care aș putea învăța tainele acestui instrument. Mulțumesc!

Voi cântați la vreun instrument? Ce pasiuni aveți, pe lângă citit?

Un sfârșit de week-end plăcut să aveți!

Jurnalul Oanei Pellea (2003-2009)- Recenzie

„Când scrii un jurnal pe care te-ai hotărât să-l faci public și crezi că el nu va interesa pe nimeni, ai senzația clară că scrii, de fapt, doar pentru tine. Și chiar așa e. Îți face bine să-ți vezi și material gândurile. E ca și când te părăsesc și intră în altă realitate. E ca și când eliberezi niște păsări din cușcă, și ele își iau zborul. Pe cine vor întâlni în drumul lor? Nu mai e treaba ta. Vor întâlni pe cine trebuie să întâlnească... Dar sentimentul de a le elibera e ca și cum ai trage o gură de aer curat și tare. Îi face bine omului să gândească și să scrie.” Spune Oana Pellea.

Nu pot spune cum este această carte, dar cred, și subliniez „cred”, că cel mai potrivit cuvânt ar fi: specială. Da, specială, deoarece cartea ne prezintă atât viața scriitoarei, fiind un jurnal, cât și o mulțime de pasaje introspective legate de oameni, de felul de a fi al oamenilor, de felul lor de a nu fi și de frumusețea vieții. Da, frumusețea vieții, pentru că nimic nu este mai de preț decât viața cu toate suprizele ei plăcute și neplăcute. Pentru că „Dumnezeu a dat, tot Dumnezeu va lua.” Cartea prezintă viața autoarei, fiica lui Amza Pellea, actor renumit.

O carte frumoasă care îți oferă atât răspunsuri, dar îți pune și întrebări, care rezolvă enigme și naște mistere, care prezintă vieți dar și sfârșituri de vieți. O carte pe care am citit-o rapid, de fapt, o carte care se citește rapid. Profundă, introspectivă, meditativă și... liniștită. Cred că ce m-a surprins cel mai mult la această carte, pe care am cumpărat-o în urma atâtor zvonuri plăcute și pro, pe lânga faptul că mama este și va fi mereu o fană Amza Pellea, este reprezentat de naturalețe și de credința scriitoarei, care își pune nădejdea în Dumnezeu și puterea în forțele Sale. O scriitoare năucită de dorul parental, dor care arde, frige, o scriitoare ce suferă după dorul prietenilor. O scriitoare care dă peste urâțenia lumii, peste mediocritatea ei și peste tot ce înseamnă „neom.” „I can see humans, but no humanity” pare a fi dictonul acestei cărți. Este „un jurnal care face bine”, după cum și Ioana Pârvulescu, ce ne dă prefața cărții, o spune.

Există numeroase pasaje care m-au făcut să las cartea deoparte pentru câteva minute și să meditez asupra cuvintelor scritoarei. Am să vă prezint câteva:

„Căutăm, ca nebunii, totul în formă. În formele caselor, în forma teatrală, muzicală. Trăim după tipare formale. Ne îmbrăcăm Versace, arătăm ca Madonna, vorbim ca Tom Cruise, trăim în forma lui Tânăr și neliniștit și murim foarte liniștiți și pierduți de noi, căci am adoptat alte formate și modele. Ne întrebăm din ce în ce mai rar ce căutăm aici. Cine suntem și ce vrem de fapt. Uităm cu desăvârșire să simțim noi, să gândim noi. Nici nu mai știm de atâta informație care sunt gândurile noastre și care nu. Dacă ce simțim e adevărat sau nu. Și într-o zi ne mirăm că două avioane nebune intră în viața noastră și schimbă omenirea.”

„Fotografii. Multe. Fotografii cu străbunici pe care nu i-am cunoscut. Ale unei planete, parcă. Ale regului Carol. De ce aproape întotdeauna când ne fotografiem zâmbim? Aproape întotdeauna arătăm că suntem fericiți. Poate că în subconștient vrem ca imaginea noastră să rămână așa, a unor oameni fericiți. Și e bine așa. Asta ar trebui să rămână după noi. Barem o imagine într-o ramă, o imagine luminoasă. Îmi place să-mi imaginez imaginea imediat următoare după instantaneu. Cum s-au ridicat din poziția din poză. Ce s-a întâmplat imediat după ce s-a luat fotografia.”

„Mama: Când ești nemulțimită sau ți se pare că ai probleme... când vii acasă, pune mâna dreaptă la spate și încearcă să te descurci doar cu stângă: să dai foc la aragaz, să te speli, să iei ce-ți trebuie din frigider... Zece minute, nu mai mult... Și, după zece minute, ia-ți mâna dreaptă de la spate și uită-te la ea cu ochii, cu ochii tăi de carne. Și ai să vezi minunea! Ai să vezi ce înseamnă să ai două mâini. Sau două picioare. AI să înțelegi ce înseamnă să fii sănătos în minunea Domnului.
Și întreabă-te după asta: cât de importante erau problemele pe care credeai că le aveai acum zece minute?”

„Leagăn de dat.
Mă dau în leagăn... îmi iau avânt, fac trei pași în spate... uite, mamaie, tataie, Craiova... tata... dans dimineața la șase... mama verde, of, ce verde de ochi... am ajuns iar la punctul zerio, de unde am plecat, și avânt mare spre față... viitor... habar n-am, înafară de câteva speranje sfrijite... mai nimic... și iar ajung în punctul zero...  Iar în spate... Doghi... Ciff. Liceu... Ferentz... uite așa, între atunci, în trecut, și iar atunci, în viitor, trec prin zero absolut care e singurul acum... dar cine să-l prindă... sau cine să-l vrea.
Da, acum îmi dau seama, sunt între două atunci.”

Și aș putea continua până la ora paisprezece. O persoană care scrie așa cum joacă: cu sufletul! Cartea merită, citită, o puteți comanda de pe libris.ro, de AICI!

Ne mai citim!

224 pagini
Editura Humanitas
Prefață de Ioana Pârvulescu