Dopamina, de Daniel Z. Lieberman și Michael E. Long - Recenzie

Editura: Publica

Colecția: Co-Lecția de Știință

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 336

Anul apariției: 2019

Traducere: Adina Avramescu 

Daniel Z. Lieberman este doctor în medicină, profesor și vicepreședinte al Grupului de cercetare clinică al Departamentului de psihiatrie și științe comportamentale de la George Washington University. A primit un premiu pentru cercetare de la Caron Foundation și a publicat peste 50 de rapoarte despre știința comportamentală. A oferit consiliere pe probleme de psihiatrie Departamentului de sănătate și servicii umane, Departamentului de comerț și Oficiului pentru politici legate de consumul de droguri și alcool ale SUA. A discutat despre sănătatea mintală în cadrul unor interviuri acordate de televiziune CNN, C-SPAN și PBS. Dr. Lieberman a studiat literatură clasică la St. John' College. A primit diplomă de medic și și-a desăvârșit pregătirea în domeniul psihiatriei la New York University. Michael E. Long este licențiat în fizică, speaker, scenarist și dramaturg. Peste 20 dintre piesele sale de teatru au fost jucate pe scenele din New York. A intrat în finala pentru marele premiu pentru scenografie de la Slamdance Film Festival. A scris discursuri pentru membri ai Congresului american, secretari de cabinete, guvernatori, diplomați, directori generali și candidați pentru preșidenție. A urmat studii universitare l Murray State University și de masterat la Vanderbilt University. 

Dopamina este substanța chimică a dorinței, care cere întotdeauna mai mult – mai multe obiecte, mai multă stimulare și mai multe surprize. În căutarea acestor lucruri, nu se lasă intimidată de sentimente, teamă sau morală. Dopamina este sursa fiecărei nevoi imperative pe care o avem, acea fărâmă de biologie care-l determină pe omul de afaceri ambițios să sacrifice totul pe altarul succesului sau care o face pe soția fericită să riște liniștea căminului său de dragul emoției resimțite în prezența unui necunoscut. Pe scurt, este motivul pentru care pornim în căutare și reușim, descoperim și prosperăm. Dar este și motivul pentru care ne avântăm în joc și ne risipim banii. În această carte, profesorul și psihiatrul Daniel Z. Lieberman și conferențiarul Michael E. Long vin cu o teorie care are potențialul de a ne schimba viața: o bună parte din viața noastră are o componentă nebăgată în seamă până acum, care explică o serie largă de comportamente despre care se credea că nu au nici o legătură unele cu altele. De ce trișează câștigătorii? De ce geniile suferă adeseori de boli mintale? De ce aproape toate dietele eșuează? De ce creierii liberalilor și conservatorilor sunt cu adevărat diferiți.

„Ca ființe umane, ajngem la un aflux de dopamină în urma unor surprize similare, promițătoare: sosirea unui bilețel de la persoana iubită (Ce scrie în el?), a unui e-mail de la un prieten pe care nu l-am văzut de ani întregi (Ce voi afla despre el?) sau, dacă suntem în căutarea unei aventuri romantice, întâlnirea unui partener nou și fascinant la masa lipicioasă din același bar vechi (Ce ar putea să se întâmple?). Dar când aceste lucruri devin evenimente regulate, noutatea lor pălește și la fel se întâmplă și cu afluxul de dopamină -, iar un bilețel sau un e-mail mai lung ori o masă mai curată nu-l va aduce înapoi.”

Am să spun că acesta este cea mai bună carte de non-ficțiune pe care am citit-o vreodată. Și n-am să fiu impresionist și-atât. Dar totuși n-am să spun cât de mult m-a ajutat această carte în a mă înțelege mai bine, în a-mi înțelege mai bine anumite atitudini, tabieturi, emoții (gratuite), anumite gesturi, certitudini, în măsura în care, de asemenea, m-a ajutat să le înțeleg - mult mai bine - pe cele care aparțin altora. N-am să spun cât de multe informații - susținute, de altfel, științific - mi-a oferit, într-o manieră viabilă și în conformitate cu studiile pe care, de altfel, le urmez, dar și într-o manieră expeditivă, accesibilă, pe înțelesul tuturor. De fapt, cred că asta este ceea ce face, în cele din urmă, din Dopamina, o carte atât de bună: faptul că nu are un public (neapărat) țintă, ci este o carte pentru oricine (pentru oricine interesat de astfel de subiecte). În domeniul neuroștiinței și-a făcut loc o carte lipsită de rigori impuse de un limbaj sec, poate, care s-ar fi putut datoria exacerbării folosirii elementelor de jargon - astfel, o carte care poate fi la îndemâna oricui, fără eventuala teamă de a te fi pierdut în termeni științifici, medicali, neurologici, umorali, hormonali și alte lucruri din această tagmă. Daniel Z. Lieberman și Michael E. Long pun la dispoziția cititorului o carte de o valoare inestimabilă, care, după ce o vei citi, te va ajuta să înțelegi mult mai bine mecanismele propriei tale ființe, propriei tale identități sociale, care te va ajuta să îți înțelegi emoțiile, fobiile, poate chiar și „dependențele” (în speranța că nu folosesc un cuvânt prea mare). În cele din urmă, este o carte care, cu siguranță, te va ajuta să te înțelegi mult mai bine și să-ți percepi viața, de fapt, la un nivel superior, știind că, în Universul tău interior, se petrec atât, dar atât de multe lucruri fascinante de care, cel mai probabil, (încă) nu ești conștient.

Nu este un mister faptul că eu nu prea citesc cărți de non-ficțiune. La fel cum nu este un mister faptul că rareori tind să pășesc în afara zonei mele de confort (și nu doar confort literar). Dar vă pot spune, zău, această carte mi-a deschis apetitul către mai multă non-ficțiune; pentru că, uneori, simți nevoia să citești astfel de cărți, oricât de mult ți-ar fi pe plac beletristica. Cred că evitam să citesc cărți de non-ficțiune pentru că mereu le asociam cu acele cărți de dezvoltare personală, fii așa și nu așa, fă aia și nu asta, hai să te-nvăț cum să ai bani & cum să ai o viața mai bună & cum să reușești în domeniul tău academic și profesional și social și etc. Ei, bine, nu știu de ce făceam asta, dar vă pot spune că, de-acum înainte, acesta este domeniul non-ficțional pe care am să-l abordez mult mai des: non-ficțiunea științifică, care îmi explică ceva ce ține de lumea înconjurătoare, de lumea mea interioară, de reacțiile care se petrec, ca o magie, în mintea mea atunci când fumez o țigară, când întâlnesc un om pe care-l plac, când întâlnesc un om care-mi transmite ceva. Îmi plac, chiar îm plac aceste cărți din „Co-Lecția de Știință”, cum se numește, întocmai, colecția de la Editura Publica. Și, revenind, Dopamina este prima carte pe care am citit-o (apoi, aproape imediat după ce am terminat-o, m-am apucat de Terra. Insecta, de Anne Svredrup-Thygeson, o carte pe care, pur și simplu, am devorat-o) din această colecție și, cu certitudinea că mă repet, vă mai spun încă o dată faptul că este o carte de non-ficțiune incredibil de bună; nu mă îndoiam că o să-mi fie pe placul, mai ales dat fiind faptul că e ceva în concordanță cu domeniul meu de studii, dar chiar nu mă așteptam să fie atât de bine cercetată și, după cum am mai zis, expeditivă (prin expeditiv, eu fac referire la acel stil de scriere care e pe înțelesul oricui, și folosesc acest termen, de obicei, când fac referire la o lucrare științifică ce nu prezintă, pentru cititor, sincope în a o înțelege din cauza limbajului și a termenilor - de multe ori necesari - folosiți). Autorii reușesc să livreze informația astfel încât cititorul să o perceapă și să o integreze, pe cât posibil, în experiențele sale de viață, și nu numai.

„Fiecare parte a vieții noastre este împărțită în acest fel: avem un mod de a aborda ceea ce vrem și un altul pentru a ne raporta la ceea ce avem. Când ne dorim o casă, dorința noastră, care ne motivează să muncim din greu pentru a o obține, folosește un set de circuite ale creierului diferit de cel utilizat când ne bucurăm de casă, odată ce este a noastră.”

Pot spune cu certiduine că Dopamina chiar mi-a deschis multe uși, fazual spus. Și mi-a răspuns la multe întrebări pe care, sincer să fiu, nici măcar nu mi le puneam. M-a apropiat mai mult de mine, de persoana mea interioară. M-a făcut să înțeleg mai bine anumite aspecte ce țin de tabieturile mele de zi cu zi, de activities daily-living (ADL) pe care le am. Mi-a oferit încredere că pot depăși, prin autocontrol, prin sugestie și prin obișnuință, anumite aspecte mai puțin plăcute ce țin de viața mea personală. Știu, sună ciudat, poate: cum să te facă o carte să realizezi atât de multe chestii? Da, chiar e ciudat, asta mi-am zis și eu. Dar din momentul în care îți dai seama că, de fapt, totul este controlat de anumite „umori” (n-am să le zic hormoni, fiindcă, de fapt, sunt implicate mai multe mecanisme biologice, biochimice și fiziologice) care intervin în momente de care habar nu ai, realizezi, întocmai, că viața ta presupune mult mai mult decât simpla acțiune (spre exemplu) de a ridica o carte de pe masă, de a o duce în dreptul ochilor, de a te așeza pe pat și de a începe să citești. Este vorba despre discriminarea și, în aceeași măsură, despre extrapolarea anumitor situații, idei. Ia gândește-te, de fapt, de ce atunci când termini o carte la al cărei final nu te-ai așteptat, simți acea bucurie? Dar atunci când o carte se termină previzibil, și ești dezamăgit, strâmbi din nas și zici meh? Nu este doar o stare, o emoție, ci este mult mai mult decât atât. Da, n-am să zic că intervine dopamina și-ți zice că e foarte ușor să treci, atât de rapid, de la pasiune la indiferență, de la bucurie la tristețe, de la obsesie la plictiseală. Dar chiar asta se-ntâmplă. Răspunsul, dincolo de a se găsi într-o substanță mică-mică-mică din creierul nostru, se găsește întocmai în manifestările pe care, în viața de zi cu zi, le avem. Și-n emoțiile pe care le trăim. Și-n gândurile, idealurile, percepțiile pe care le avem. Iar asta face ca dopamina, într-un mod imperativ, să fie unul dintre cârmașii de top ai acestei curse lungi, de multe ori întortocheate, numită viață.

Cartea abordează extrem de multe subiecte, bineînțeles, concentrate în jurul acestui modulator (de fapt, neurotransmițător) chimic - dopamina. Dopamina și iubirea, dopamina și drogurile, dopamina și dominația, creativitatea, nebunia, politica, progresul. Și, la final, dopamina și armonia. Vă spun, pentru mine, unul, această carte a fost relevantă din extrem de multe puncte de vedere și în extrem de multe domenii - încă-mi vine ciudat să spun că o carte m-a învățat anumite chestii despre mine. Mereu am zis că, da, domnule, de fapt viața te învață, experinețele pe care le ai, oamenii pe care-i cunoști, situațiile în care te afli. Situațiile în care te-aduc anumiți oameni. Dar uite, a venit momentul să-mi dau seama că greșesc - o carte m-a învățat multe despre mine, după cum am zis, și m-a învățat să fiu mult mai deschis față de mine însumi, față de anumite aspecte pe care, poate, nu le-nțelegeam, aspecte legate de viața mea pe care le negam, le dădeam deoaprte zicându-mi, lasă, am timp să mă ocup de ele, am altele mult mai importante, acum, de făcut. Dar nu este așa. Uneori ai nevoie de acest impuls (și-n cazul de față, de-o astfel de carte, Dopamina) pentru a-ți da seama că trebuie să iei în vizor, cât de rapid, anumite lucruri ce țin de viața ta. Nu mă înțelegeți greșit, această carte nu-ți spune „ce să faci dacă nu ești mulțumit de propria ta persoană, de prietenii tăi, de faptul că fumezi prea mult sau ai o dependență de droguri”, nu, dar îți oferă niște mecanisme, niște scheme - îți oferă răspunsuri la care n-ai avut acces până acum, explicându-ți de fapt, de ce faci asta & de ce se întâmplă asta & de ce este justificabil - într-o măsură - să faci asta. Și-astfel, zic eu, poate vei ajunge să fii (puțin mai) indulgent cu tine. Cu alegerile tale. Cu gândurile tale. În cele din urmă, cum era treaba?!, totul e chimie, nu? 

„Viitorul nu este real. El este făcut dintr-un mănunchi de posibilități care există numai în mintea noastră. Noi tindem să idealizăm aceste posibilități - de obicei, nu ne imaginăm un rezultat mediocru. Tindem să ne gândim la cea mai bună dintre toate lumile posibile, iar aceasta face ca viitorul să pară mult mai atrăgător. Prezentul este însă real. Este concret. Este trăit, nu imaginat (...).”

N-am să spun mai multe, pentru că, după părerea mea, nu e o carte pe care aș putea s-o recenzez la modul categoric și obișnuit. Este o carte de non-ficțiune. N-are intrigă, desfășurare a acțiunii, punct culminant - cu alte cuvinte, „scheletul” unui roman de ficțiune. Dar anumite aspecte pot fi urmărite din punctul acesta de vedere - cum ar fi, spre exemplu, faptul că autorii au reiterat nenumărate experimente efectuate pe șobolani, șoareci, ba chiar și pe oameni (bineînțeles, nu la modul invaziv) care chiar au fost curioase și interesante. Apoi, Dopamina nu e acea carte pe care să n-o citești cu interes, pentru că, evident, având în vedere că „vorbește” despre noi - până la urmă, noi suntem cele mai interesante și misterioase și ficționale persoane din viața noastră, nu-i așa? Și ar trebui, poate, încetul cu încetul cu încetul, și cu pași mărunți și siguri și constanți, să ne cunoaștem corpul. Să ne cunoaștem mintea. Să ne cunoaștem Universul interior atât de splendid și atât de complex. Și-apoi, cu toată inima, să ne privim în oglindă și să ne spunem: da, acesta sunt eu, cu tot ce-nsemn, cu toate greșelile, cu toate gândurile, cu toate durerile și gratuitățile mele. Pentru că, în cele din urmă, viața ne este controlată de anumite substanțe, iar alegerile noastre reprezintă suma efectelor lor. Așa, poate, nu ne vom mai simți prost atunci când ne vom uita retrospectiv și ne vom fi dat seama că, într-adevăr, am făcut o alegere greșită. După cum am spus, cu toate greșelile, acesta sunt eu.

„Dependența apare din cultivarea chimică a dorinței. (...) Sentimentul de dorință devine copleșitor și complet detașat de faptul că obiectul acestei dorințe este tot ce am sperat vreodată, este benefic pentru noi sau ar putea să ne ucidă. Dependența nu este semnul unui caracter slab sau al lipsei de voință. Ea apare când circuitele dorinței sunt aduse într-o stare patologică prin stimulare excesivă.”

Vreau să le mulțumesc tare mult prietenilor dragi de la Editura Publica pentru acest exemplar din Dopamina, o carte pe care am s-o recomand oricui cu tot dragul și pe care, de asemenea, o puteți găsi pe site-ul lor, AICI. Să aveți parte de lecturi cât mai pe placul vostru, de lecturi sugestive și care să nu vă dezamăgească. Un sfârșit de săptămână liniștit și cu spor!