duminică, 28 decembrie 2014

Căutând-o pe Alaska, de John Green - Recenzie



Tinerețea e drumul acela plin de muzică, voie bună, plimbări cu prietenii. Glume, zâmbete, lacrimi, emoții, sentimente legate și relații rupte. Pușculițele goale. E perioada în care amintiri se așează în rafturile goale și imense ale întâmplărilor. Momentul în care nimic nu ni se pare irealizabil, dar, cu toate acestea, câteodată ne ste frică să încercăm sau să mergem mai departe. Oriunde am merge, ne ducem poveștile cu noi și ne îngrijim de ele în așa fel încât să nu se distrugă, chiar dacă timpul trece nepăsător peste ele și, unele, sunt date uitării. Suntem suma amintirilor noastre, la care am luat, involuntar sau nu, parte.

Tocmai asta este și romanul lui John Green, „Căutând-o pe Alaska”. Povestea unui tânr, adolescent singuratic pasionat de cuvintele rostite de persoane celebre în ultimile lor clipe de viață, care pleacă a școala cu internat Culver Creek, în căutarea a ceea ce Rabelais numea „Marele Necunoscut”. Cum o fi acest mare necunoscut, nu are să afle decât alături de cei patru prieteni ai săi: Colonelul, Lara, Takumi și fata de care se îndrăgostește, dar se dovedește a fi o iubire imposibilă, Alaska Young.

Alături de aceștia, tânărul nostru erou, Miles Halter, își condimentează viața frumoasă de adolescent, plină de sticle goale, țigări fumate pe ascuns, ferite de „Vultur”, glume mai mult sau mai puțin proaste, proiecte, lecții de algebră avansată, cosinusuri, tangente, mioză, examene finale și note. Toate făcute pe furiș, pentru că fiecare risca exmatricularea din internat și, astfel, pierderea șansei de a se înscrie la o facultate bună. Astfel, acest Necunoscut se dovedește mai tulburător decât și-ar fi imaginat vreodată. Un Necunscut amuzant, imprevizibil, plin de ispite, format din lumini și umbre, ce stă sub semnul unui destin tragic, misterios și răscolitor.

Un trecut ce-și are repercursiuni fatale în prezent. Un suflet pierdut, neîntâlnit, imortalizat în vorbele lui Gabriel García Márquez: „Cum o să mai ies eu din labirintul ăsta?” Bună întrebare. Cum vom putea evada din acest labirint misterios și plin de drumuri ce se înfundă? Cum vom ști în ce direcție să o luăm pentru a ne găsi menirea? Care este scopul labirintului într-o lume, deja, atât de amăgitoare? Suntem pe drumul cel bun? Suntem?

De-a lungul romanului, am selectat și niște pasaje și cititate pe care vreau să le împărtășesc cu voi:

„(...) Numai că norocul e pentru fraieri.”

„- De ce fumezi atât de repede? (...)
- Voi fumați ca să vă bucurați de țigară. Eu fumez ca să mor.”

„- NU TRATA TRUPUL UNEI FEMEI CA PE UN OBIECT! a zbierat Alaska.”

„- Îți petreci toată viața captiv în labirint, gândindu-te la felul în care vei evada de-acolo într-o bună zi și cât de mișto o să fie și îți imaginezi că viitorul te face să mergi înainte, dar n-o faci niciodată. Te folosești de viitor pentru a scăpa de prezent.”

„- Labirintul nu e viață sau moarte. 
- Atunci, ce e?
- Suferință. Să faci rău și să ți se întâmple lucruri rele. (...) Întotdeauna există suferință. Temele petnru acasă sau malaria sau să ai un iubit care locuiește departe de tine când ai lângă tine un băiat chipeș. Suferința este universală. Este singurul lucru de care se îngrijorează budiștii, creștinii și musulmanii deopotrivă.”

„(...) Într-un final, am conchis că oamenii credeau într-o viață de apoi întrucât nu puteau îndura să nu creadă.”

„Toate lucrurile care se îmbină, se descompun.”

O carte cu adolescenți, despre adolescenți, cu întâmplări adolescentine, pentru adolescenți. Și nu numai! Le mulțumesc frumos celor de al Books Express pentru această carte, care poate fi comandată de AICI. Pe lângă sutele de cărți în alte limbi și în limba română. Îmbrățișări kilometrice!

Editura Trei
Traducere din limba engleză și note de Shauki Al-Gareeb
288 pagini



sâmbătă, 27 decembrie 2014

Câștigătorii de Crăciun


Salutare, dragi cititori,

A venit timpul să anunț câștigătorii ACESTUI concurs. Înainte de toate, vreau să vă mulțumesc pentru numărul mare de participanți, cu alte cuvinte, că vă mai dedicați din timpul dumneavoastră și lecturii. Am extras câștigătorii prin intermediul site-ului random.org, întrucât șansele de câștig au fost egale de la un concurent la altul. Dacă aș fi avut cărți cât pentru toți, credeți-mă, făceam o coadă la poștă...

În fine, să nu mai lungesc discuția:


Așadar, câștigătorii sunt, pentru că nu știu cât se observă de acolo:
Anca Ciorchina
laura serafincena (îmi cer mii de scuze, acum am observat că am greșit numele)
Marya Mary

Vreau să nu fiți dezamăgiți că nu ați câștigat, adevăratul câștig nu constă într-o carte, ci în bucuria de a citi, fie ea și o carte de bucate sau lista de cumpărături.
Pe de altă parte, felicitări celor trei câștigătoare. Vă rog frumos să mă contactați la adresa andrei.cioata17@yahoo.com și să-mi specificați, fiecare, adresa dumneavoastră, codul poștal și numele complet.

O seară cât mai minunată și toate bune, vă mulțumesc încă o dată,
Andrei

vineri, 26 decembrie 2014

20 de ani în Siberia, de Anița Nandriș-Cudla - Recenzie


Mulțumiri din suflet celor de la Bookia!

Oare aș putea să fac o recenzie istoriei? Aș putea să surprind, întocmai, ce vrea această carte să spună? Vă spun, cu cea mai mare sinceritate: nu.

Cred că tocmai am citit cea mai superbă- și, dați-mi voie să vă spun că NU exagerez- și emoționantă carte de memorii pe care am citit-o vreodată, și nu numai. Încă nu pot să-mi găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie o asemenea carte, o asemenea poveste, o asemenea viață și o asemenea credință în lucrurie bune, în puterea unei mame, în cuvântul lui Dumnezeu și iubirea părintească. Mi-e imposibil.
Povestea uimitor de emoționantă și plină de sacrificiu și speranță a unei țărănci de 36 de ani, doar cu 3 clase, neumblată în lume, ce se trezește în miez de noapte (13 iunie 1941) smulsă din casa ei de către securitatea sovietică, cu trei copii mici lângă ea, despărțită de soț încă din primele ore de asalt și înghesuită într-un vagon de vite ticsit cu alte victime. Imaginați-vă în jur de 150 de oameni înghesuiți într-un singur vacon, toți șocați, disperați, răcnind în noapte după rude și ajutor, știind că, din acel moment, cu toții sunt mai aproape de moarte.

Acesta este punctul de plecare- punctul zero- al tragediei acestei familii bucoveniene. Cu toate acestea, care a fost reacția Aniței? Suflet înțelept, liniștit și cu frica lui Dumnezeu, primul gest a fost acela de ale asigura copiilor săi aerul necesar, trăgându-i cât mai aproape de fereastra vagonului. Al doilea gest a fost acela de a trimite un mesaj mamei sale bolnavă la pat, căzută victimă mâniei sovietice, biciută până când pielea i-a fost arsă, pentru a o mângâia cu vorbele: „mamă, nu purta grija noastră, Dumnezeu o are” și rugând „vecinii să aibă grijă de ea.” Mesajul a fost scris pe o batistă cu creion chimic (de asemenea, unele fotografii sunt reproduse în carte), a fost introdus în sticlă și aruncat pe geamul vagonului, Anița Nandriș-Cudla mizând, încă o dată, pe bunătatea omenească și pe puterea destinului ce stă sub forța lui Dumnezeu.

Acestea sunt primele semne care prevestesc echilibrul, puterea de sacrificiu și forța acestei femei. Dacă nivelul de cultură era diferit (după cum am spus, Anița nu avea decât trei clase primare) ei, bine, cel de civilizație, respect și bun simț- nu.

Nici nu vă pot spune câte sacrificii este această femeie să facă în timp ce trăiește, timp de 20 de ani, într-o lume crudă, barbară, unde apa murdară și fiartă lua denumirea de „ceai”, unde se mânca câte o porție de câteva sute de grame de pâine, unde nici nu se putea vorbi despre fructe, legume, belșug și bunăstare. O poveste incredibilă, ce depășește, cu mult, granițile normalului și ale confortului. 

„Cartea aceasta nu numai că se cere neapărat citită, dar ar merita să fie așezată prin biblioteci, într-un raft al clasicilor, descrie unul dintre cele mai cumplite destine. Totuși e generoasă capacitatea noastră de a suporta grozăvia. Nu ascunzând faptele (dimpotrivă, descrierea e minuțios-concretă), ci tratându-le ca pe nefericiri ce trebuie suportate cu credință în Dumnezeu, rânduindu-le într-un fel în lume, la locul lor- loc de întuneric și nefericire, pe care, dacă nu-l poți ocoli, trebuie să-l străbați cu demnitate”, spune Monica Lovinescu (14 martie 1992) și nu pot decât să suțin aceste cuvinte pline de adevăr și înțelepciune.

Demnitate, curaj, cinste, iubire penru mamă și copii, sentimente mari și nobile. Toate acestea conturează portretul de eroină a femeii ce a înfruntat viața, neștiind „prin câte poate trece o ființă ominiască fără să-și dea siama.” (sunt primele cuuvinte ale textului ei). Și, într-adevăr, prin „câte poate trece”.

Dacă-mi permiteți, am selectat și niște citate:

„Au trecut vro 26 de ani de atunci și acuma sunt cu condeiu în mână să pun aceste cuvinte pe hârtie. Mi se urcă păru în sus și îmi mărg furnici prin tot trupu când îmi amintesc de momentele acelia.”

„(...) Orișce vârsta, de la copilărie până la bătrânețe, are a ei datorie. Așa că, atunci când ajungi la orișicare triaptă, îți pare că asta e cia mai frumoasă din toate, căci și mintea e după vârstă. Cum auzisem toba bătând (...), mergiam pe un ceas sau două dar nu eram cu inima veselă. Căci eu eram la joc, dar gândul îmi era acasă, că am lasat-o pe mama bolnavă în pat și poate ei în timpul ista îi trebuie ceva și eu nu-s lângă dânsa.”

Următoarele afirmații sunt făcute tocmai când Anița și familia ei erau ridicați de către soldați: „Așa tremurând am îmbrăcat copiii, m-am îmbrăcat și eu, pe urmă am început să o îmbrac pe mama. (...) Ei mă întriabă de ce o îmbrac eu și nu se îmbracă ea singură. Eu li-am spus că ea e bolnavă. (...) Pe urmă ei îmi spune mie: lasă, nu o mai îmbrăca, ea rămâne. (...) Adinioară mă zbuciumam ce am să fac cu ea la drum, că i-a fi sărmana ei tare greu, dar acum mi-i și mai greu în suflet și inimă cum să o las eu pe mama mea scumpă, bolnavă, fără nime lângă dânsa. (...) Eu m-am întors peste el,  am cuprins-o pe mama strâns și am sărutat-o cu lacrimi. Și iarăși m-a luat unu și m-a împins spre ușă și m-a scos până în tindă. Am eșit afară, și m-am uitat o dată pe feriastră, căci ardia lampa în casă, s-o mai văd pe scumpa mea mamă. Am zărit-o oliacă, cum plângia sărmana, rămasă singură, bolnavă, fără nime lângă dânsa. (...) Cred că cine are suflet de creștin și simț de copil pentru mamă mă va înțelege. Căci mama noastră ne-a crescut pe noi (...).”

„Țânțarii au început să ne mănânce. La început, ni-a părut șiagă, dar pe urmă ni-au scos din răbdări. Nu mai putiam suferi. Așa erau de mulți țânțari, cum ai sta înaintea unui stup de albini când scot roiul în zbor. (...) Ne gândeam atunci ce o să fie mai departe cu noi.”

„Mă sculam demineața, împărțiam câte o fărmături de până la copii, îmi luam și mie o fărmătură în mână și toporu subsoară și mergiam la pădure. Mărgând pe drum, înghițiam acelia două guri de până. Dar după acelia două înghițituri de pâne, așa de tare ceria stomacu mâncare, că așa cum mergiam pe drum mă gândeam, oare să iau o mână de nisip să vâr în gură, să înghit, nu mi s-ar astâmpăra foamia?”

„Așa cum au povestit ulterior câțiva oameni din Lunca, morții au fost aruncați în trei mari gropi comune, nu departe de Prut. Cei care se mai zbăteau în spasmele morții au fost omorâți cu lopețile. (...) Unii dintre morți zăceau îmbrățișati.”

Nu vă pot spune cât de multe emoții mi-a trezit această carte, pe care o așez la rand de „Cartea-mea-de-memorii-preferată” și nu numai. Le mulțumesc din suflet celor de la Bookia pentru posibilitatea de a o citi, a fost o onoare să pot cunoaște istoria unui asemenea suflet de om, și nu numai, pentru că povestea Aniței Nandriș-Cudla nu este povestea unei singure femei de la țară, ci este o întreagă istorie națională, o istorie a Bucovinei ce s-a scris cu pete de sânge și cu lacrimi. Cartea poate fi comandată de AICI, la un preț prea mic pentru o asemenea istorie.
Ediție, prefață și postfață de Gheorghe Nandriș
264 de pagini (de asemenea, care prezintă și poze cu familia Aniței)

Concurs de fidelitate II


Salutare,

Deoarece vreau să atrag cât mai mulți cititori de partea blogului, am decis să deschid un nou concurs care sper să vă atragă.


Așadar, să vă spun cam în ce constă acest concurs. Voi, dacă doriți, veți comenta la postările din blog. La sfârșitul concursului, care se va termina pe 26 ianuarie, voi număra comentariile tuturor participanților, astfel încât, primii 2 cu cele mai multe comentarii vor avea șansa de a câștiga aceste cărți, astfel:

- cel care va avea comentariile cele mai multe postate, își va putea alege două din cele patru cărți și va primi, de asemenea, și un o micuță agendă (la alegere) și o brățară fosforescentă (tot la alegere- subțire sau groasă);
- după ce persoana aflată pe locul I își va alege cărțile, persoana de pe locul II va primi, în mod automat, cărțile rămase și ce-a mai rămas din premiu;
- dacă cei doi concurenți vor avea un număr egal de comentarii, premiat va fi cel care a postat primul comentariu pe blog.

Reguli:
  • Veți putea posta doar 5 comentarii pe zi;
  • Înregistrați-vă pe blog și lăsați-mi GFC-ul cu care urmăriți blogul;
  • Comentarile trebuie să fie fraze elocvente și fix pe tema postării;
  • Puteți recomenta la postările la care ați comentat deja;
  • Să nu luați acest concurs drept ceva „fără rost”, deoarece, din comentariile voastre, vreau să îmi creez un feedback general asupra muncii mele (să nu se înțeleagă greșit rostul său);
  • Like paginii Cărți Anticariat și CLB;
  • Pentru a putea câștiga unul dintre premiile de mai sus, trebuie să postați minim 40 comentarii, oriunde vreți voi, la orice secțiune.

Cărțile sunt: „Casa Matrionei. Incident la Gara din Kocetovka” (recenzie AICI), „Fugarul” (recenzie AICI), „Chemarea nordului” (o carte din care se pot învăța multe lucruri legate de spiritul și sufletul omenesc), „Sfârșitul lumii în alb și negru” (o carte care abordeză o coardă destul de sensibilă a lumii, și care, de asemenea, necesită puțină inițiere și cultură în anumite domenii- masonerie, televiziune, cinematografie etc), 2 brățări fosforescente și 2 agende.

Dacă participați, vă rog să-mi lăsați comentariu în acestă postare cu „Particip”. Mulțumesc frumos, să aveți parte de un Crăciun fericit alături de persoanele dragi vouă!

joi, 25 decembrie 2014

Mincinoșii, de E. Lockhart - Recenzie

Despre inspirata autoare a acestui roman: E. Lockhart este autoarea a patru cărţi având-o drept protagonistă pe Ruby Oliver: „The Boyfriend List”, „The Boy Book”, „The Treasure Map of Boys” şi „Real Live Boyfriends”. A scris, de asemenea, „Fly on the Wall”, „Dramarama” şi„ How to Be Bad” (pe ultima dintre ele împreună cu Sarah Mlynowski şi Lauren Myracle). Romanul ei „The Disreputable History of Frankie Landau-Banks” a primit Premiul Onorific Michael L. Printz, a ajuns pe lista finaliştilor la National Book Award şi a câştigat un premiu Cybils pentru Cel mai Bun Roman pentru Tineret. Mai multe despre E. Lockhart puteţi afla online la emilylockhart.com şi o puteţi urmări la @elockhart pe Twitter.

„Bine-ați venit la minunata familie Sinclair. 
N-avem niciun criminal.
N-avem niciun dependent.
N-avem niciun ratat. 
Familia sinclair e compusă din indivizi atletici, înalți, frumoși. Suntem democrați, cu avere, din tată în fiu.
Nu contează dacă unul dintre noi e îndrăgostit până la disperare, absolut până la disperare. Atât de îndrăgostit încât trebuie luate măsuri la fel de disperate.
Nimenu n-are nevoie de nimeni.
Nimeni nu greșește vreodată.
Trăm, cel puțin pe durata verii, pe o insulă privată, în apropiere de linia de coastă din Massachusetts.
Poate că asta e tot ce trebuie să știți.”

Sau poate că nu. De fapt, sigur că nu. Permiteți-mi să fac o micuță paranteză înainte de a începe să îmi dau cu părerea privitor la acest roman care m-a făcut să-mi pierd simțul rațiunii și să încerc să descopăr ce a putut să sălășluiască în capul lui Lockhart când s-a gândit să scrie un asemenea tip de roman. În viață, există numeroase ipostaze din care am scăpa mult mai ușor dacă, ei bine, am nega adevărul „Nu, mama, nu eu am spart vaza, ci pisica”, „Am învățat, bineînțeles, am luat zece la test”, „Da, sigur că da, sunt pe drum și mai am puțin și ajung”. Acestea sunt minciunele, dacă le pot spune așa.

Însă ce ascunde familia Sinclair, este un adevărat trecut plin de întrebări.

Un roman fascinant de captivant, tulburător și inedit. E. Lockhart are un geniu aparte în felul în care scrie, surprinzând atât naturalețea cu care personajele simt și trăiesc, dar și zbuciumul cauzat de o viață trăită mult prea perfect (folosesc acest superlativ pentru că, credeți-mă, după ce am citit această carte chiar simt nevoia) și de dorința de a evada din acest cerc al „bunelor maniere, zâmbetelor false chinuite, frumuseții trupești, perfecțiunii fizice, banilor, hainelor frumoase și minciunii.”

Totul începe când eroina romanului, Cadence Sinclair Eastman, hotărăște să-și creeze un micuț grup cu trei prieteni de-ai săi, Gat, Windemere și Johny, un grup al „Mincinoșilor”. Toată intriga cărții se învârte în jurul acestui grup, ce se va dovedi că joacă un rol decisiv în istoria familiei Sinclair, care „n-are niciun criminal”. Luptă pentru moștenire, trecuturi ascunse și întunecate.Deși Cadence suferă un accident la cap, aparent, acesteia i se ascunde trecutul unei zile „din a cinsprezea vară” petrecută pe această insulă, o zi cu un impact enorm asupra demersului „normal” al lucrurilor.

Ce s-a întâmplat în acea zi de vară? Își va aminti Cadence, cumva, ceva neobișnuit ce s-a întâmplat în acea zi? De ce toți îi ascund secretul acelei zile?

Pe parcursul romanului, am extras niște citate și fragmente foarte interesante, pe care, dacă-mi permiteți, aș dorile să vi le împărășesc (le-am ales destul de bine, evitând eventualele spoilere):

„(...) Și aveam chestii scrise pe mâini. Un citat care îmi plăcuse. Pe stânga: Trăiește. Pe dreapta: în prezent.”

„Vreți să știți la ce mă gândesc? a întrebat Gat.
- Da, am zis eu.
- Nu, a zis Johny.
- Mă întrebam cum de putem să spunem că bunicul tău deține această insulă. Nu legal, ci la propriu.
(...) Întreb, doar, cum am putea spune că pământul ar aparține cuiva. (...) Sau poate ar trebui să existe o limită în privința locurilor pe care oamenii au voie să le posede.”

„Are pielea caldă și plină de nisip. Ne înpletim degetele și închidem ochii ferindu-ne de soare.
Stăm pur și simplu întinși acolo. Ținându-ne de mâini. Mă mângâie în centrul palmei cu degetul mare, cum făcea cu două veri în urmă sub lumina stelelor.
Și mă topesc.”

„- Drogurile nu-ți sunt prietene și, de asemenea, oamenii ar trebui să-ți fie prieteni.”

„- Fii un pic mai bun decât trebuie. 
” (...) - Nu mânca niciodată nimic mai mare decât propriul tău cur.
- Ai mâncat vreodată ceva mai mare decât curul tău? îl întreb.
Dă solemn din cap.
(...) - Nu accepta un rău pe care nu poți să-l schimbi.
- Sunt foarte puține lucruri pe care le poți schimba. Trebuie să accepți lumea așa cum e.
- Nu mânca zăpadă galbenă, spune Johnny. Și ăsta-i un motto bun.”
- Fă întotdeauna ce ți-e teamă să faci, spun. Ăsta e al meu.”

„- E doar o casă. Multe case par înspăimântătoare noaptea, dar dimineața arată din nou prietenoase.”

„O să-mi dovedesc că sunt puternică, atunci când toți mă cred bolnavă.
O să-mi dovedesc că sunt curajoasă, atunci când toți cred că sunt slabă.”

„Buzele lui cade atingându-le pe ale mele,
mâinile încă împreunate,
acolo, în fața casei.
Pentru un moment, eram singuri pe planetă,
cu toată vastitatea cerului, a viitorului și a trecutului întinzându-se în jurul nostru.”

„Mă doare capul tot timpul. Nu știu ce să fac să înceteze durerea. Pastilele nu funcționează. Cineva îmi despică creștetul capului cu toporul, un topor tocit, care nu reușește să-mi străpungă craniul dintr-o singură lovitură. Oricine îl mânuiește, ajunge să-mi hăcuiască țeasta, lovind o dată și încă o dată, dar nu tot timpul fix în același loc. Am o mulțime de răni.”

În ceea ce privește exegeții, se afirmă următoarele:

„Șocant, de o frumusețe tulburătoare și foarte bine construit, Mincinoșii o să-ți rămână în minte pentru totdeauna.”- John Green, autor al romanului „Sub aceeași stea” (recenzia AICI), bestseller New York Times

„Obsedant, sofisticat... Mincinoșii e un roman atât de captivant și de bine scris, încât nu numai adolescenții îl vor îndrăgi, ci și cititorii maturi.”- Wall Street Journal

„E. Lockhart face un portret fidel al unei familii cu tradiție, pentru care a păstra aparențele este vital și, în ultimă instanță, tragic.”- The Chicago Tribune

M-am delectat cu romanul acesta până la ultima pagină, care punctează extrem de bine caracterul personajului principal și trasează, la fel de bine, destinele tuturor personajelor importante. Le mulțumesc din suflet celor de la Books Express pentru posibilitatea de a citi acest roman, îi îmbrățișez cu mare drag și le doresc, atât lor, cât și vouă, un Crăciun fericit și plin de dragoste. Romanul „Mincinoșii” poate fi comandat de AICI, la un preț de sărbători, iar pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți în extrem de multe limbi străine, printre care și engleză, germană și franceză.

Editura Trei
Traducere din limba engleză de către Ana-Maria Man
264 pagini