Mi-am pus ceva bănuți deoparte și, ei bine, am mai adăugat niște cărți pe rafturile bibliotecii:
Mi-a plăcut descrierea cărții enorm de mult, motiv pentru care am ales-o. E pentru recenzie! Cartea poate fi comandată de AICI.
Un preț foarte bun pe Libris.ro, și, de asemenea, mi-a plăcut descrierea. Cartea poate fi comandată de AICI.
Am mai citit o carte scrisă de aceast autor, „Animal tropical”, carte care m-a atras enorm de mult. De mult mă țineam să o achiziționez și pe aceasta. Reducerile de pe Libris fac minuni. Cartea poate fi comandată de AICI, la un preț super!
Am citit multe lucruri bune despre această carte, drept care m-am gândit s-o încerc. Cartea poate fi comandată de AICI.
Cartea aceasta o citesc acum și este pur și simplu minunatăăăă. Surprinde o întreagă poveste de viață, fiind.. surprinzător de captivantă. E pentru recenzie! Cartea poate fi comandată de AICI, cu o reducere de 25%.
Voi ce v-ați mai cumpărat? Ce mai citiți?
S-aveți parte de un week-end liniștit și cu spor la lectură. Andrei
În paginile ei se află indicii care conduc la o cheie ascunsă undeva pe Pământ.
Descifrați, decodați și interpretați.
Faceți cercetări.
Dagă găsiți cheia și o duceți la locul potrivit, veți fi răsplătiți cu aur.
Mormane de aur străvechi.”
Fără să lungesc discuția, voi spune „verdictul”: cartea m-a dezamăgit într-un mod în care nu mă așteptam. Sau poate aveam așteptări prea mari, dar nici măcar așteptările-mi cele mai mici nu au fost atinse. Nu înțeleg, din tot ce se scria părea să fie o carte destul de bună. Dar impresia cu care m-au lăsat cei doi autori a fost aceea de plitctiseală, de chinuială. Adică, mai pe tot parcursul paginilor am simțit că acțiunea este împinsă de la spate de o figură invizibilă, personajele părând mult prea plastice, prea statice și fără interpretare.
Cartea este despre doisprezece tineri, condamnați și sortiți, încă de la naștere, să lupte pentru cei dragi și pentru un loc din lume. TIneri ce se trag din seminții vechi, ce, „când va începe jocul, vor fi nevoiți să judece și să ia decizii, să acționeze și să ucidă; unii dintre sunt mai pregătiți, iar cei mai slabi vor muri primii”. Sună așa a „Hunger Games”, dar, ca să se diferențieze puțin treaba, James Frey și Nils Johnson-Shelton mai adaugă ceva sute de cifre fără o logică (că, deh, „enigma”) și faptul că, „atunci când unul dintre tineri moare, odată cu el dispare o parte a seminției sale”.
Noi, „miliardele de neștiutori, spectatori nevinovați, fericiți pierzători și nefericitiți câștigători”, noi „suntem pubicul unei piese care ne va hotărî destinul”. O încercare de introspecție, pe-aici, pe-acolo, puțin trasă de păr și nedezvoltată. Nu, nu, nu. Nu mi-a plăcut, nu m-a prins acțiunea de loc, bâjbâită pe alocuri și nefinisată atunci când personajele erau puse față în față. Niște tineri care aveau o viață (mai mult sau mai puțin) normală sunt aruncați în mijlocul unei lupte pentru „găsirea comorii”, fiecare primind un indiciu ce constă într-un șir de litere care arată cam așa „LLTLWTLSJCMMQPĂ” sau, bineînțeles, de cifre, „291258215--412”, iar ei sunt nevoiți ca, dacă-și doresc să găsească comoara mult râvnită, să descopere misterul acestor coduri. Într-adevăr, ingenioasă ideea, nicidecum banală. Dar, în cele din urmă, nu pe placul meu.
„Endgame este un fenomen mondial, primul proiect interactiv carte-joc, apărut în 30 de țări”. Da, am mai spus, ideea este ingenioasă și, cred că din acest motiv, încă n-am fost pregătit s-o accept așa cum ar trebui.
Acțiune relativ OK, nu prea complexă, simplu, un limbaj nepregătit și ușor de sărit, personaje plate, care nu prea evoluează ci rămân la o anumită trăsături dominantă. De asemenea, uneori mai și anticipezi ce-are să se întâmple. Și chiar așa se întâmplă. Cred că dacă se va face un film după carte, cu siguranță mă va atrage și mai mult și, well, sper că nu va avea aceeași soartă ca și filmul cărții Înainte să adorm.
Acum vă las pe voi să alegeți, aceasta este doar părerea mea și, evident, nu vreau să vă bag pe gât faptul că această carte nu mi-a împlinit, mie, așteptările, ci doar am vrut să vă împărtășesc reacțiile mele.
Am simțit nevoia să fac un post special prin care să vă mulțumesc pentru prezența voastră pe acest blog. Nu știu dacă l-ați urmărit de la început, este destul de evident că nu, fiindcă era jalnic. Nu știu dacă nici acum nu e, dar, eh, eu zic că am evoluat. Îmi amintesc că, inițial, acest blog era destinat doar cuvintelor ce-mi treceau prin cap, atunci când mă lovea inspirația. Dacă veți observa la istoric, „unde s-a pus praful”, făceam în jur de 2-3 postări pe lună. Haha!
Asta până când mi-a zis o prietenă că, ei bine, aș putea recenzui cărți, pentru că știa că mă pasionează cititul și ar putea ieși o treabă frumușică din toată amețeala asta. Și am început, astfel, să fac recenzii cărților pe care le citesc. Îi mulțumeeeesc mult pentru sfaturile neprețuite și pentru tot ajutorul acordat, se știe ea cine este.
Așadaaar, vă mulțumesc mult pentru toate comentariile voastre, pentru prezența voastră pe-aici, pentru că însuflețiți blogul și îmi sunteți alături, cu păreri, feed-back-uri, corectări, critici constructive. Cu ce știți voi mai bine! Veți fi mereu aici primiți cu brațele deschise și cu un ceiuț cald, în zilele friguroase.
Vă doresc un început de săptămână minunat și să trageți tare acum, că mai sunt câteva săptămâni și gata semestrul. Yuhuuu!
Céline Marie Claudette Dion, după numele său adevărat și întreg, s-a născut pe data de 30 martie, 1968, în Charlemagne, Québec. Deținătoare a Ordinului Canadei și a Ordinului Național al Québecului, este o cântăreață de muzică pop, textieră și actriță. S-a născut într-o familie numerosă, alături de alți 12 frați, fiind ultima și cea mai mică dintre ei, având o situație financiară precară. A devenit cunoscută în lumea francofonă dupa ce René Angélil, ce urma să-i devină soț, impresarul ei, și-a ipotecat casa pentru a-i finanța producerea primul album. În 1990 a lansat Unison, material discografic ce i-a adus popularitatea în America de Nord și în alte țări anglofone. Nu prea cred că pot face recenzie unei asemenea cărți, având în vedere că este o poveste de viață, o poveste a unei femei de succes care și-a purtat visele și le-a trăit de-a lungul timpului, în lupta sa pentru împlinirea lor.
Dar câți dintre noi știu ce se ascunde în spatele unei asemenea povești de viață, în spatele unei asemenea cariere de succes, în spatele acestei cariere mondiale? Cine a putut să privească dincolo de scenă, dincolo de premiile și discurile de aur, platină primite de această cântăreață? Dincolo de muzica și vocea ei? Ei, bine, tocmai acest lucru m-a făcut să vreau să îmi achiziționez cartea și să aflu cum a reușit o simplă femeie crescută într-o situație nu prea bună, din punct de vedere financiar, însă înconjurată de iubire și persoanele ei dragi, să se impună într-o asemenea manieră și să-și poarte pașii către împlinirea visurilor sale. Am spune că totul a fost simplu, pur și simplu noroc, dar nu, nu este așa. „Ba da, așa este, a avut voce și un impresar care a vrut s-o ajute”, ar spune unii. Dar nu, nu-i așa.
Céline Dion, mai presus de voce, a avut și are emoție și putere de iubire. Încă de la început, pe când visa să cânte alături de idolii săi, ca Barbra Streisand, Whitney Houston etc sau măcar să le ceară un autograf, Céline Dion a știut că viața ei nu înseamnă școală, patru pereți, o rutină. A știut că menirea ei pe acest pământ este să cânte, să încânte și să trăiască prin note, să împărtășească emoție pentru ca, la rându-i, să fie copleșită de aplauze și de toate laudele aduse. Așa că totul a început când i-a cântat impresarului ei, René Angélil, ce va deveni cel mai important bărbat din viața ei și care, imediat după ce a auzit-o cântând, cu ochii în lacrimi, i-a spus că „are puterea de a duce emoție” și că, în curând, „vei deveni un talent mondial”. Se pare că acest René știa el ce știa.
După această întâmplare, viața cântăreței începe să înflorească și să-și dezvolte orizontul: câștigă, în 1988, show-ul de talie mondială, Eurovision, aducând un prestigios premiu carierei sale, precum și Elveției, câștigă, de asemenea, numeroase concursuri și premii, fiindu-i recunoscută vocea de artist unic.
Însă în spatele acestor reușite nu se ascunde doar o voce angelică, ci mulți ani de muncă, mult program strict și ore de repetiții, zile fără odihnă și, pe lângă acestea, povara bolii soțului ei, René Angélil. Deși acesta o susține în continuare, cântăreața nu mai cântă cu același patos, cu aceeași dorință, motiv pentru care, recent, cântăreața s-a decis să se retragă din muzică, iar, dacă se va întoarce, rămâne de văzut.
Cum v-am obișnuit, m-am gândit să scot și niște pasaje foarte drăguțe din carte, iar unul chiar m-a surprins- un pasaj în care cântăreața povestește cum că al ei idol feminin, de devotament și sacrificiu, este chiar Nadia Comăneci, sportiva noastră româncă:
„Fericirea, dar prețios, trebuie împărtășită. (...) Cred că fericirea nu este un bun personal. Ea reprezintă motorul întregii lumi. A ți-o însuși înseamnă a o pierde.”
„Nu eram bogați. Dar ne dăruiam unii altora un bun neprețuit: dragostea. Și mai aveam muzica, unul dintre cele mai frumoase daruri pe pământ, dimpreună cu iubirea și sănătatea.”
„(...) sau eram gimnastă, ca Nadia Comăneci, care a devenit idolul meu absolut. Cred că era cea mai frumoasă fată pe care am văzut-o la Jocurile Olimpice din Montreal din 1976. Aveam opt ani. Mi-am tapetat pereții camerei cu fotografiile ei. Privirea ei intensă și seriozitatea mă fascinau. Eram convinsă că nu există pe lume nimic mai frumos. Dar cel mai mult îi admiram rigoarea și precizia, concentrarea care i se citea pe față ori de câte ori executa un exercițiu. Pentru mine, ea era expresia supremei perfecțiuni- și continuă să fie. Ea a fost prima sportivă din istoria gimnasticii care a obținut nota maximă. Dorința de a ajunge în vârf prin antrenament și disciplină- iată o idee pe care o puteam înțelege perfect. Credeam că pot realiza tot ce-mi doresc urmând aceleași principii.
Pentru mine, Nadia Comăneci a fost și rămâne un model și o sursă de inspirație. Am cunoscut- în 1996, personal, la Jocurile Olimpice. Eram deja faimoasă, dar chiar și în aceste circumstanțe, în momentul în care am fost prezentate, genunchii îmi tremurau și lacrimi în ochi de emoție.”
„În mod ideal, școala ar trebui să ne inspire să ne alegem obiective în viață și să ne ofere modalități de al e atinge. Dar eu beneficiam de toate acestea acasă, în sânul familiei: un țel, dorință și mijloace de a-mi realiza visele. Din acest motiv, știam exact care era visul meu. Eram gata să sacrific orice sau să merg până în pânzele albe pentru a-mi vedea obiectivul realizat.”
A vândut peste 200 de milioane de exemplare din albumele în limba engleză, alte milioane din cele conținând piese în limbra franceză și peste 20 de milioane de exemplare ale single-ului „My Heart Will Go On”, de pe coloana sonoră a filmului „Titanic”. Albumul „Let's Talk About Love” a spulberat orice statistici: 11,5 milioane de copii comandate înainte de lansarea lui, 20 de milioane de copii vândute în prima oră și jumătate de la lansare. În spatele personalității artistice ale cărei albume s-au vândut în milioane de exemplare, stă un caracter puternic, o personalitate reală, un Om care și-a păstrat modestia și decența și care nu își datorează celebritatea norocului, ci muncii sale enorme și disciplinei. Céline Dion este o legentă a muzicii și așa va rămâne atât timp cât vor exista suflete care să vibreze la magia cântecului său! Cartea poate fi comandată de AICI.
„doar câteva întâmplări am trăit
emblematice, pline de miez,
restul a fost
o simplă variațiune
pe-o singură temă
nuanțată diez”
(fragment din poezia „aici și acum”, din volumul de poezii „Bruiajul frunzei de cireș”- Gabriela Chiran, fosta mea profesoară de limba română, 2014)
odată am trăit, acum încerc
Cu buzele sângerii Mă ucizi, mă săruți, cad în genunchi, Îmi dai viață- pot s-o gust, Metalic suflu al visului, ceasul vremii, prologul durerii.
Îmi strecori un nerv între coaste, Inhibator, excitator, acum moare, dar nu-mi pot stăpâni visul. Trăiește, tresare, mă cuprinde. Suflul îmi dispare, iar îmi apare, iar dispare..
Ce este acel fluid roșu, sângeriu, sursurabil, rozaliu, acum maroniu, amestecat cu grâu, cu mușețel? Un cântec durabil. Un dans variabil, maleabil.
Odată încerci- n-am să renunț, sufletul îmi piere, caii tropăie deasupra lui, și mă pierd într-o bătaie de aripi. E rece, e frig, eu plec fără să anunț și mă avânt în viață, timid și desculț.
În inima pădurii, lângă fragii necopți, am văzut o figură care mă privea, mima: cădeam, fugeam, țipam, iar ea, la fel, mă urmărea, alunecând, amestecându-se cu pământ, cădea, fugea, țipa, Nu, e clar: nu m-am obișnuit cu clima.
Mă prind de-o urzică, mă înțeapă, Mă agăț de-o creangă, dar se-apleacă, Alunec pe iarbă, ca pe gheață, Iar eu, ca într-un cerc, încerc.
Pur și simplu mi-au venit aceste versuri, în timp ce stăteam în fața calculatorului.
Se spune că iubirea adevărată nu cunoaște limite, ci unește suflete și, în același timp, transformă două persoane într-una singură. Iubirea nu cunoaște o destinație limită, ci trăirea ei dezmărginește orizontul și împlinește vise, transformând realitea într-o magie albă. Dar ce se întâmplă atunci când, pe lângă iubirea telurică, de o persoană, apare și iubirea pentru pământ, pentru verdeața pomilor și culoarea spicului de grău? Pot, aceste două iubiri, să trăiască în contradicție în inima aceleași persoane? Sau este loc doar pentru una?
Romanul „Trandafiri”, a lui Leila Meacham, este o îngemănare deosebit de frumoasă cu romanul lui Margaret Mitchell, „Pe aripile vântului”. Acest roman pur și simplu te mișcă, te emoționează și, Doamne, te face să te simți atât de prins între pământurile Texasului- pentru că acțiunea se petrece în Texas-, autoarea reușind să surprindă dramele personajelor și destinelele lor imprecise, trăirile și sentimentele contradictorii din sufletul aceluiași personaj, de unde izvorăsc și intrigi (de familie, iubire și nu numai), cu un deosebit talent al formei, al culorii, al descrierii și al mărimilor. Pentru că Leila Meacham oferă cât trebuie din toate: dramă, dragoste, frustrare, minciună, adevăr, mânie, ciudă și sacrificiu.
La începutul secolului XX, într-o vreme în care onoarea şi sacrificiul
sunt încă principii călăuzitoare, micuţul oraş Howbutker, din zona
estică a Texasului, este guvernat de două familii cu origini străvechi:
Toliver, stăpâna celei mai mari plantaţii de bumbac din zonă, şi
Warwick, care are în proprietate hectare întregi de păduri cu lemn
pentru cherestea. Copiii celor două familii, frumoasa şi încăpăţânata
Mary Toliver, şi delicatul, dar puternicul Percy Warwick, sunt eroii
unei poveşti de dragoste dramatice. Percy o iubeşte pe Mary de când se
ştie şi îşi doreşte cu ardoare să o ia în căsătorie, dar în inima lui
Mary nimic nu este mai presus decât plantaţia de bumbac lăsată moştenire
de tatăl ei. Atracţia dintre ei este însă de neevitat, iar consecinţele
despărţirii lor se resimt de-a lungul anilor, dând naştere unui şir
nesfârşit de minciuni, dezamăgiri, secrete şi tragedii. O saga ce se
întinde pe mai multe generaţii (1914-1985), o iubire dincolo de limite
şi un blestem al pământului care umbreşte dintotdeauna destinul familiei
Toliver. Leila Meacham oferă cititorilor un splendid buchet de
sentimente de familie, în care se împletesc pasiunea, răzbunarea şi o
mulţime de “ce-ar fi fost dacă”.
Romanul debutează într-un mod extrem de spectaculos, înfățișându-ne-o pe Mary Toliver DuMont, ale cărei „bucle albe frumos aranjate reflectau lumina albă care intra pe fereastra mare”, alături de Amos, avocat, aceasta cerându-i lui o schimbare în testament. O schimbare făcută din iubire, dar care va schimba cu totul viața celorlalți. În ce constă această schimbare și de s-a decis, de fapt, bătrâna Mary Toliver DuMonst s-o facă? Vă spun, ați fi destul de șocați. Începând din acel moment, aceasta începe să-și reamintească întreaga ei viață, o viață plină de sacrificii și munci grele, într-o goană nebună după o iubire ce-și va găsi unirea în străfundul timpului.
De-a lungul romanului, am selectat niște citate și fraze care mi-au atras atenția și vă rog să-mi dați voie să vi le împărtășesc:
„După ce Sassie s-a retras, și-a turnat șampanie în pahar și l-a dus la buze. Nu mai băuse alcool din tinerețe, exceptând acele câteva sorbituri de șampanie de Anul nou. Ea știa cel mai bine. Alcoolul avea puterea să o ducă înapoi în timpuri și-n locuri pe care se chinuise aproape toată viiața să le uite. Însă acum voia să se întoarcă. Dorea să-și amintească totul. Aceasta era ultima ei șansă de a se întoarce în trecut, iar șampania avea să o ducă acolo. Sorbea încet, așteptând sosirea covorului ei zburător. După o vreme, a început să se simtă de parcă ar fi fost prinsp în vârtejul trecutului.
Călătoria ei începuse.”
„- În familia noastră s-a întâmplat ceva ce trece dincolo de suferința provocată de moartea tatei. Suferința noastră ar fi trebuit să ne unească. În schimb, testamentul ne-a lăsat pe mine și pe mama cu foarte puține sentimente pentru tata (...). Dumnezeule, Mary, mama nu are nevoie de mila ta. Nu înțelegi asta? Pune-te în locul ei! Cum te-ai simți dacă soțul tău și-ar pune fiica înaintea ta, dacă te-ar lăsa la mila ei?”
„(...) nu avea s-o părăsească niciodată. Indiferent de gândaci, de secetă sau de inundații. Ploaia ar fi putut distruge într-o clipă o recoltă ce valora o avere, însă pământul rămânea acolo după ce dezastrul trecea. Pământul aducea întotdeauna speranță. Din păcate, nu putea spune același lucru și despre oameni.”
„- Ești la jumătatea tinereții tale și nu te-ai bucurat nici măcar de o zi din ea, a continuat Percy, cu o expresie disprețuitoare întipărită pe chip. Trebuia să mergi șa petreceri și la dans, să porți haine frumoase și să flirtezi cu băieți, însă uită-te la tine! Ești epuizată, muncești optsprezece ore pe zi pe câmp și pentru ce? Ca să trăiești în sărăcie, cu grija continuă pentru următoarea felie de pâine? Ca să porți haine a căror vreme a trecut de mult? Ca să-ți faci nevoile în găleată și să citești la lampa cu kerosen? Ți-ai perdut fratele și mama, iar acum ești pe cale să-l pierzi și pe bărbatul care te iubește, care ar putea să-ți ofere tot ce-ți lipsește; și totul de dragul unei plantații care te sleiește de puteri și care îți va frânge inima, care nu va merita niciodată sacrificiile tale.”
„Bucură-te că acești copii ai tăi vor crește fără Somerset.”
„- Pot vedea asta. Tinere, mergi și caut-o și fă-o să înțeleagă că, în ciudat tuturor pierderilor ei, încă are totul.”
„Perfect, se gândea el. Furia te menține la suprafață. Durerea te-ar fi scufundat.
Dar furie împotriva cui?”
În ceea ce privește exegeții:
„O saga minunată și captivantă, cu ecouri din Pe aripile vântului.”- Publishers Weekly
„O poveste amplă, romantică și tipic americană, la fel ca Texasul însuși.”- Booklist
„Debutul lui Meacham aduce din nou în prim-plan perioada de glorie a romanelor-fluviului. Amatorii genului vor devora acest năucitor roman despre pasiune și răzbunare.”- Library Journal
Un roman publicat în 11 țări
Nici nu vă pot spune de cât de multe ori am tot recitit anumite pasaje și citate. Cartea aceasta este superbă, fără nicio abținere spun asta, astfel încât, mai ales dacă sunteți fani „Pe aripile vântului”, v-o recomand cu maaaare drag, deoarece nu veți fi dezamăgiți. O lectură plăcută, care te va transpune, pe tot parcursul celor câteva sute de pagini, într-o lume frumoasă, dominată de anumite reguli și te va rupe din această realitate.
Le mulțumesc frumos celor de la Editura Litera pentru șansa de a o citit, îi îmbrățișez cu mare drag. Cartea poate fi comandată de AICI, cu o reducere de 33%, la un preț foarte bun.
Am văzut că tot „se poartă” postările de genul „In my mailbox”, în care fiecare își etalează frumoasele cărți primite, cumpărate, câștigate etc. Eh, ca să mă laud și eu, m-am gândit să încep și eu, de acum, să vă împărtășesc cărțile ce își vor găsi loc pe rafturile bibliotecii mele.
„Te port în gând”, de Ahdaf Soueif. Mi-a plăcut descrierea, de asta am cumpărat-o.
„Visul meu, povestea mea”, de Celine Dion. De mult voiam să cumpăr această carte, pentru că o respect enorm de mult pe această femeie. Nu cred că, tocmai mulți, îi cunosc viața dincolo de scene și melodii.
„Playlist pentru Nick și Norah” de Rachel Cohn & David Levithan, pe care am primit-o de la o fată foarte drăguță. Mulțumesc!
„O coborâre în infern”, de Doris Lessing, câștigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură 2007. Mi s-a părut foarte interesantă descrierea, dar și crtitica adusă.
„Laleaua neagră. Aventurile lui Lyderic”, colecția Adevărul, de Alexandre Drumas. Colecțieee!
Frumoase, nu? Voi ce ați mai achiziționat pentru biblioteca voastră?
1. Ai prefera să citești serii sau cărți „singure”?
Spuneam într-un post pe blog, acum ceva timp: „Despre triologii- dacă o carte este bună, o poți citi de 3 ori, dar în niciun caz s-o scrii de 3 ori.” Îmi plac muuult mai mult cărțile „singure”, care nu se lungesc pe mai multe volume (bine, și „Anna Karenina”, „Gone with the wind” au fost pe mai multe volume, dar aici e altă treabă).
2. Dacă ai avea de ales să citești doar autori bărbați sau autori femeie pentru tot restul vieții, ce ai alege?
Asta-i destul de greu. Cred că aș alege să citesc cărți scrise doar de scriitoare, pentru că e foarte interesantă mintea unei femei. Evident, îmi plac enorm scriitorii care abordează temele, din punctul meu de vedere, mult mai la țintă și fără prea multe înflorituri. Nu știu, serios.
3. Ai prefera să cumperi cărți dinrect din librării sau online?
Dacă prețurile cărților din librării ar fi aceleași cu cele de pe site-urile online, aș cumpăra doar din librării. Oricum, când mai intru într-o librărie, îmi place să mă uit la toate cărțile, iar dacă găsesc una la vreo reducere bună, nu mă oprește nimic ca să o cumpăr.
4. Ai prefera să te uiți la ecranizările de tip film sau serial TV?
Nu prea-mi plac serialele. Singurele seriale la care chiar m-am uitat au fost „Xena- Prințesa războinică” și „Pasiuni” (nu știu cine-și mai amintește de filmul acesta, dar era fooooarte frumos și e destul de vechi- era cu o vrăjitoare Tabitha și o păpușă vorbitoare, Timmy, și erau așa pișicheri oamenii).
3. Ai prefera să citești 5 pagini pe zi sau 5 cărți pe săptămână?
Întrebarea asta nu-i prea inspirată, din moment ce răspunsul e de la sine înțeles!
6. Ai prefera să fii un critic sau un autor?
Un autor.
7. Ai prefera să citești topul tău de 5 cărți favorite sau cărți noi?
Altă întrebare cam ambiguă. Topul 5 al cărților pe care le-am citit deja? Cred că asta trebuia spus. În fine, aș reciti oricând cu drag cărțile care mi-au plăcut, dar să descopăr personaje și vieți noi mă incită și mai mult.
8. Ai prefera să fii un bibliotecar sau vânzător de cărți?
Aș prefera să fiu un medic de succes!
9. Ai prefera să citești genul tău favorit de la toți autorii sau toate genurile de la autorul tău preferat?
Chiar nu contează. Cărți bune să fie și să-mi ajungă la suflet. De altfel, nu mi-o imaginez pe Alice Munro scriind cărți polițiste. Sau SF!
10. Ai prefera să citești cărți fizice sau E-Book-uri?
Puține lucruri sunt la fel de frumoase, sau poate puțin mai frumoase, decât cărțile așezate pe rafturi.
Ce mai faceți? Ieri, cei de la Cărți Anticariat, au postat pe pagina lor de Facebook ideea unui concurs, punând întrebarea: „Dacă am organiza un concurs, ce carte ați dori să oferim ca premiu?”
Intrați rapid și spuneți-vă părerea. Aveți de unde alege, iar ca să vă faceți o idee, intrați pe site-ul lor, de AICI.
De asemenea, pe site-ul Cărți Anticariat, transportul prin Poșta Română este gratis dacă ai comandat 3 cărți și una nu are reducere (reducerile sunt imense, iar promoțiile de nerefuzat).
Ce mai faceți, ce mai citiți? Eu sunt puțin cam pe mai multe cărări, știți cum sunt ultimile săptămâni de școală. Dar, hehe, oricând ne facem timp de o carte bună, chiar când nu este timp. Acum citesc „Trandafiri”, de Leila Meacham și e minunată.
Oricum, vă anunț că pe pagina de Facebook a apărut un nou concurs sponsorizat de cei de la Cărți Romantice, pe care vă invit să îi sprijinim cu un mic like. Concursul îl găsiți AICI și vă invit cu mare drag să-l încercați!
Premiile sunt următoarele, vor exista 3 câștigători:
Al treilea roman din seria CROSSFIRE,
continuând o poveste plină de iubire, sacrificiu, dragoste, pasiune,
peste care se așează umbrele trecutului. Și mai surpinzător, mai
încendiar și mai... dorit și așteptat!
Ne-am obișnuit cu persoanejel Eva și Gideon încă de la primul volum, „Atracția”, al cărei recenzie se găsește AICI, continuând, apoi, cu al doilea volum, „Revelația”. Recenzia celui de-al doilea, AICI.
Sylvia Day
este autoarea a peste 12 bestselleruri internaționale care au urcat pe
locul 1 în topul The New York Times, distinse cu numeroase premii și
traduse în mai mult de 35 de limbi. A fost nominalizată pentru premiul
Goodreads Choice la categoria „Cel mai bun autor” și pentru activitatea
ei a fost considerată „Autorul anului pentru romanele de dragoste”, pe
site-ul Amazon. A câștigat și premiul Reviewers Choice din patea RT Book
Reviews și a fost nominalizată de două ori la prestigiosul premiul RITA
de Asociația Scriitorilor de Romane de Dragoste.
Ca să ne reamintim, un pic, ce surprindea Sylvia Day în primul volum și al doilea, voi cita puțin din recenzia lor:
Eva,
o tânără de 24 de ani, se mută în orașul New York, un oraș al
posibilităților și al unei noi vieți, alături de prietenul ei cel mai
bun, Cary, fiind colegi de cameră. Căutându-și un loc de muncă, aceasta
se angajează la o agenție publicitară, moment din care viața femeii
începe, cu totul, să se schimbe. Mai precis, din momentul în care se
întâlnește cu Gideon Cross, în niște circumstanțe amuzante și deloc
plăcute pentru Eva, situație în care nu a fost pentru singura data la
picioarele domnului Cross- nici la propriu, dar nici la figurat.
Încă
din prima clipă, Eva vede în Gideon Cross exemplul perfect al
masculinității, vede în el bărbatul ideal și carismatic, care îți mișcă
fiecare hormon din tine, care au „un sex-appeal de te zguduiue, care le
au pe toate”.
După lungi rețineri și încercări, cei doi
îndrăgostiți- că asta au fost încă de la început, se angajează în
întreținerea relațiilor ce țin de partea fizică.
Bun,
până aici toate bune și frumoase: mult scene fierbinți și pline de
pasiune, presărate cu niște certuri pe ici pe colo, dar nimic prea
serios, menit să distrugă relația dintre cei doi. Cel puțin, asta ne
oferă primul volum al seriei, „Atracția”. Începând cu al doilea volum,
Sylvia Day ne aduce în cale ceea ce poată numele de „ispită”. Așadar,
atât Cross cât și Eva încep, într-o oarecare măsură, să-și slăbească
relația. Toate OK, până se ajunge la gelozia extremă a lui Cross și
neputința Evei. Ce se va alege de cei doi și de relația lor? Vor putea
trece eroii noștri peste aceste încercări ale destinului? Ne va dezvălui
Gideon secretul ce-i bântuie visele și-l face să delireze?
Al treilea roman al trilogiei „Crossfire” este plin de situații controversate și definitorii pentru destinele personajelor, pentru iubirea dintre „superbul, magnetul sexual” Gideon și „supusa, doritoarea până la patimă” a sa, Eva. Dacă, până în acest moment, cei doi (și nu numai) au trecut prin atâtea și au reușit să scape cu bine, ce-are să se întâmple acum, când, în jurul amândurora, se ivesc tot felul de ispite și adevăruri șocante?
Aprecieri:
„Când
vine vorba de scene în care atracția dintre personaje devine aproape
insuportabil de erotică, Sylvia Day are puține rivale în literatura de
gen.” - Booklist
„Eva
și Gideon... fac din "Revelația" o carte mai bogată și mai realistă
decât multe dintre romanele contemporane pe care le-am citit în ultima
vreme.”- Romance Junkies
„... scenele fierbinți și răsturnările de situație neașteptate îi vor face pe cititori să vrea să citească și mai mult.”- Library Journal
Și cu acestă carte, se sfârșește, practic, seria „Crossfire” (spun practic- pentru că autoarea, Sylvia Day, nu are de gând să oprească aici povestea de dragoste dintre cei doi- finalul romanului lăsându-ne, de asemenea, puțin în ceață). Dacă ar fi să spun niște impresii, prima ar fi aceea că a fost o carte ușoară, fără o acțiune prea complexă, dar care descrie dorințe umane și nestăpânite, ce nu pot fi ținute în frâu, drept care trebuie, neapărat, satisfăcute. Nu aș spune că totul se rezumă numai la s-e-x, ci Sylvia Day reușește și să umble la butoiul cu emoții, picurând, din când în când, ceva din el. A fost o serie plăcută, destul de bună, deși aș fi vrut ca acțiunea să fiu, măcar un pic, mai complexă. Dar, cine este fanul acestui gen de carte, sigur o va adora!
Seria Crossfire a fost publicată în prezent în 39 de țări, devenind
unul dintre cele mai mari succese comeriale din lume.
În primele 7 luni de la publicare
au fost vândute
peste 6 milioane de exemplare în întreaga lume.
O serie care mi-a plăcut și merită un micuț loc în biblioteca voastră.
Le mulțumesc frumos celor de la Editura Litera pentru acestă carte bună, care poate fi comandată de AICI la un preț de nerefuzat, cu o reducere de 30%.
Am preluat leapșa de pe blogul Dreams Have Wings, de AICI. Să începem!
1. Care este cea mai fericită amintire din anul 2014?
Sincer, nu prea știu. Am avut multe momente în care m-am bucurat enorm, începând cu activitatea crescută a blogului și sponsorizările, până la motănelul pe care-l iubesc enorm. Bineînețeles, au fost și momente mai puțin plăcute. Dar fac partea din viața tuturor, nu-i așa? Ridicăm bărbia și privim înainte, pentru că nimeni nu ne-așteaptă.
2. Care e cel mai trist lucru care ți s-a întâmplat anul trecut?
Oh, și dintr-astea, câte au fost! Cel mai mult regret că nu am avut prea mult timp pentru mine, pentru a face ce vreau și ce-mi place. Dar nu cred că tocmai e o „întâmplare”, ci mai mult așa este să fie, nu pot schimba eu asta; multe priorități și lucruri ce trebuie să le fac, chiar dacă nu-s făcute cu cea mai mare plăcere. Așa cum ar trebui, spun. Dar, dacă ar fi mă rezum la unul anume, cred că a fost momentul în care am simțit că am dezamăgit pe toată lumea și, în special, m-am dezamăgit pe mine. Dar, bineînețeles, am învățat din acest „trist lucru”, ceea ce e foarte bine.
3. Care este cuvântul care rezumă cel mai bine anul care tocmai s-a încheiat?
Diferit. Diferit față de toți ceilalți ani.
4. Ce dorință ți s-a împlinit anul trecut?
Ohoh, destul de multe, aș spune. Nu vă pot spune, e... O chestie de etică!
5. Care este realizarea pe care nu vrei s-o uiți?
Cred că... Faptul că am reușit să am o vară activă și să mă axez pe ce-mi place; cu alte cuvinte, să fac tot ce-mi priește fără să regret nimic (și să fac nimic de regretat, astfel).
6. Câte cărți ai citit anul trecut?
Nu le număr niciodată. Nu încerc să-mi stabilesc „un-număr-de-cărți-citite”, citesc pur și simplu ce-mi cade la mână, bineînțeles, cărțile pentru recenzii fiind prioritare. Dar nu îmi stabilesc un „challenge” sau chestii de genul, pentru că, și așa, timpul ne este dușman, de ce să-l întărâtăm și mai tare? Dar, oricum, un număr mai mare decât 50.
7. Care a fost cea mai bună carte citită în 2014?
Pe la începutul anului am citit „Pe aripile vântului”, de Margaret Mitchell, care rămâne romanul meu de suflet, de care pot spune că m-am îndrăgostit. Apoi, am descoperit cărțile lui Alice Munro care m-au prins imediat, primul roman de proză scurtă pe care l-am citit de la ea a fost „Dragă viață” și mi-a plăcut foarte mult, motiv pentru care i-am cumpărat toate cărțile traduse la noi („Prea multă fericire”, „Fugara”, „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie” și, evident, „Dragă viață”). Acum, spre sfârșitul anului, am citit o carte superbă, „20 de ani în Siberia”, de Anița Nandriș-Cudla, o carte ce-mi va rămâne mereu în suflet și care m-a emoționat.
8. Dar autorul care te-a impresionat cel mai mult?
Alice Munro, sufletul acela zâmbitor care, la o vârstă atât de înaintată și frumoasă, își așterne sufletul pe niște pagini albe. După părerea mea, una dintre cele mai bune scriitoare aflate încă în viață.
9. Care a fost cel mai frumos citat pe care l-ai descoperit anul trecut?
„Citesc- pentru că viața mea nu-mi ajunge.”- Fernando Pessoa
10. Care carte citită anul trecut ți-a displăcut/ te-a dezamăgit cel mai tare?
Hmmm. Nu știu. „Casa Matrionei. Accident la gara din Kocetovka”, de Alexandr Soljenițîn. Nu chiar dezamăgit, însă are un limbaj greoi și un fir destul de întortocheat. Poate nu-s eu destul de inițiat într-ale scriitorilor de genul.
11. Care este cel mai bun film pe care l-ai văzut în 2014?
Și toată seria „The hobbit”, adică. Primul este „Never let me go”, o ecranizare după romanul lui Kazuo Ishiguro.
12. Care este cea mai frumoasă melodie pe care ai descoperit-o în 2014?
Nu știu ce să spun, nu prea mă dau în vânt după melodii, dar sunt câteva care chiar îmi plac:
13. Regreți ceva de anul trecut?
Da, destul de multe lucruri. Dar n-am de gând să le mai regret și anul acesta.
14. Ce ai învățat din experința adunată în anul care a trecut?
Că ar trebui să am mai multă încredere în mine și că, întotdeauna, trebuie să fii tu și numai tu. Nu trebuie să-i faci pe ceilalți să te placă, dacă tu nu te placi. Nu trebuie să te încrezi într-o persoană care nu îți merită încrederea și, niciodată, nimeni nu te va înțelege mai bine decât o faci tu. Și că sunt suma tuturor alegerilor mele, așa că trebuie să fac mereu alegerile cele mai potrivite.
15. Scrie o dorință pentru anul 2015.
Păi, oare, dacă o scriu se va mai împlini? În orice caz, îmi doresc să învăț mai mult la biologie și să-mi urmez prioritățile.
Interesantă leapșă. O dau și eu mai departe tuturor celor care o vor!
AICI este prima parte. V-am invitat în a participa la această provocare, dar.. Oricum, vă aștept!
This is how we have spent the Christmas Time. Un roman bun. Recenzia AICI.
Zecile de foi la germană, când mă pregăteam pentru examenul de B1.
Un „cadou” de la un prieten drag. Așa da!
Nu știu cât se înțelege, dar acolo scrie: „Enjoy the little things, for one day you may look back and realize they were the big things.” Această poză am făcut-o când mă plimbam pe undeva unde n-am fost niciodată, pur și simplu fără niciun rost, doar pentru că n-aveam ce face.
„Mediciniști scrie, vezi?”
Vă aștept și pe voi să împărtășiți mici bucăți din viața voastră!
Mulțumesc celor de la Bookia pentru acest roman minunat.
J.R.R. Tolkien s-a născut la data de 3 ianuarie 1892 în Bloemfontein (parcă însășu numele orașului în care s-a născut i-a decis soarta de scriitor fantasy). După ce a luptat în Primul Război Mondial (nu știu câți dintre fanii Tolkien știau asta), Tolkien și-a început cariera academică, fiind considerat drept unul dintre cei mai renumiți filologi (nici nu mă înșel de acest lucru). În întreaga lume, Tolkien este cunoscut ca fiind creatorul Pământului de Mijloc și autorul unor opere fantasy de excepție precum „Hobbitul”, „Stăpânul inelelor”, „Silmarillion”. Cărțile sale au fost traduse în peste 40 de limbi și vândute în zeci de milioane de exemplare.
J.R.R. Tolkien a murit în 1973 și, cu puțină matematică, ne putem da seama că a trăit, așadar, 81 de ani.
„Silmarillion” este o îngemănare uluitoare de mit și epos, care precede trilogia „Stăpânul inelelor”. Cartea, publicată la patru ani după moartea autorului, este povestea Zilelor de Odinioară sau a Primului Ev a Lumii. Cartea nu cuprinde evenimente petrecute mai departe în timp decât cele din „Stăpânul Inelelor”, ci este, așadar, prima carte, de la care încep toate. Poveștile din „Silmarillion” cuprinde povești și legende ce au ca punct de plecare trădarea lui Morgoth, un elf care s-a răzvrătit, datorită patimei pentru putere și pentru Silmarili, trei giuvaieruri create de Feanor, în care sălășluia lumina din străfunduri, cântul frumos al Elfilor, frumusețea Soarelui, Apa și Pământurile, răcoarea stropilor de ploaie și puritatea naturii, Morgoth, primul stăpân al Întunecimii, care trăia pe Pământul de Mijloc, iar Elfii Nobili au pornit război împotriva lui pentru a-și lua înapoi Silmarilii pe care i-au trudit cu prețul vieții și cu multă muncă iscusită.
Un roman pe care-l recomand, cu mare drag, fanilor „Lord of the rings” și „The hobbit”. E uluitor modul în care Tolkien înșiră astfel de legende și povestiri, presărate cu poeme, diverse hronice, povești orale și cânturi, chiar dacă, după cum fiul său Christopher Tolkien spune, „cititorul nu trebuie să se aștepte la o coerență deplină (...) Tolkien concepând Silmarillion ca o narațiune succintă, care a supraviețuit în tradiția milenară; la baza ei aflându-se multe bucăți de proză și poeme scrise anterior”.
„Silmarillion” prezintă Istoria Elfilor, înfățișată într-o manieră magică, mitică, de poveste (la propriu și la figurat), iar, de asemenea, simțim că avem de-a face cu ființe raționale, din carne și oase (mai mult sau mai puțin), după chipul și asemănarea noastră. O istorie în care trădările se țin la tot pasul iar pasiunea pentru strălucire, pentru argint și aur are să distrugă numeroase caractere și să adune norii negri asupra tărâmului Elfilor. Orcii pândesc la tot pasul, iar prețul pe care l-ar plăti chiar cu viața este acela de a apăra Silmarilii din coroana lui Morgoth, seniorul întunecat, mâna dreaptă a lui Sauron.
Vor reuși Nobilii Elfi să pună mâna pe giuvaierurile luminate și să readucă pacea pe tărâmul lor? Li se vor alătura oamenii în această luptă pentru dreptate, dat fiind faptul că, în vremuri apuse, elfii i-au trădat pe ei în timpul războiului cu întunericul? Ce se va alege de creațiile lui Feanor, Silmarilii, în care a fost întemnițată Lumina din Valinor, înainte să fie întinați ori răpuși copacii, prim urmare, Lumina continuând să trăască numai în aceste nestemate? De cine este pricinuită căderea Elfilor și, oare, vor reuși fiii lui Feanor să păzească Silmarilii într-un război al întunericului?
Pe măsură ce poveștile devin mai puțin mitologice și mai mult basme și povești cavalerești, apar și oamenii. Majoritatea sunt „oameni buni”- familii și căpetenii de clanuri care, refuzând să lupte împotriva forțelor întunecate ale lui Sauron și a oștirilor de orci, fug înspre soare-apune și îi întâlnesc pe Elfii Surghiuniți chiar în toiul războiului lor. Acest contact dintre oameni și elfi prevestește de pe acum istoria evurilor ulterioare, o temă recurentă fiind acea că prin venele oamenilor (așa cum suntem noi acum) curge și „sânge” elfic și că am moștenit de la elfi și alte lucruri, precum arta și poezia. Astfel, de aici Tolkien și-a îndreptat imaginația sa fără limite și, datorită acestui lucru, în „Silmarillion” a produs două căsătorii între muritori și Elfi, regăsită în seminția lui Earendil, reprezentată de Elrond Cel-pe-jumătate-elf care apare în toate istoriile, chiar și în „The Hobbit”.
Un roman plin de descrieri fabuloase ale tărâmurilor Orcești, Elfești, Gnomicești (dacă ar exista un asemenea termen)- însă limbajul lui Tolkien este unul, datorită scrierii fantastice, plin de termeni arhaici, fabuloși și numărând câteva zeci, chiar sute, de nume. În „Silmarillion” este redată istoria antică a Pământului de Mijloc, mitologia apariției lui și a popoarelor care-l locuiesc, războaiele date între oștirea orcească și cea a Elfilor, cu toate semințiile lor, războaie purtate până când se ajunge la echilibru. Dar, oare, acest echilibru va fi înclinat către partea Întunecată sau către cea Luminoasă? Un mit al creației de o frumusețe unică, nemaiîntâlnită, tipică creației lui Tolkien.
Le mulțumesc celor de la Bookia pentru acest roman frumos, în urma căruia dacă ajungeți să-l citiți, vă puteți considera adevărați „tolkieniști”, care poate fi comandat de AICI cu o reducere de 20%.
.jpg)
