Vino în lumea lui Cuckoo Clarke

Bun venit în lumea lui Clarke. Lui Cuckoo Clarke! Da, v-ați dat seama, unul dintre personajele ei preferate este domnul James Bond.

Bun venit în lumea lui Cuckoo Clarke.
Unde zilele sunt zile și nopțile sunt... zile!
Unde nu plouă, ci doar nu e cald și nu se mănâncă înghețată.
Unde notele mici la matematică nu înseamnă note mici la matematică, ci doar note.
Unde nu trebuie să fii nefericit ca să fii nefericit, ci trebuie doar să nu zâmbești.
Unde prietenia înseamnă prietenie, iar a te abate de la a fi prieten nu se acceptă.
Lumea în care, dacă știi cât de mult să prețuiești un lucru, va fi a ta.
Și în care, dacă dormi prea mult... se întâmplă lucruri neașteptate.

Cuckoo Clarke

Luni, 17 ianuarie 2014

 Azi este ziua mea. Adică, a fost. Am împlinit frumoasa vârstă de paisprezece ani. Cât de frumoasă o fi, nu știu, dar îmi place acest număr multiplu de șapte și divizibil cu doi și șapte. Și paișe. Mai încolo nu știu, atât am învățat la școală. Nu pot spune că urăsc matematica, dar mereu mă pierd printre acele numere care mă chinuie și nu-mi dau pace. Nu dau vina pe Soarele frumos de afară și pe gândul că, după ce scap de tortură, am să ies cu rolele și să mă plimb cu Mike, colegul dintr-a șaptea. Nu, nu. În fine, am început de la ziua mea. A fost frumos, mai ales că am primit cadouri. Mama mi-a cumpărat, entuziasmată, sestul de pictură pe care mi l-am dorit de când l-am văzut- abia aștept să-mi desenez pereții cu caractere din animațiile mele preferate și cu formule la matematică. Ha-ha-ha, n-am să fac asta! Tata mi-a cumpărat o pereche de role, de parcă juliturile de pe genunchi și coate nu erau deajuns. Mătușa Katherine, cu care mă înțeleg cel mai bine dintre toate mătușile mele, pentru că mama are două surori iar tata cinci (HELLO, bunica, îți propun un hobby!), mi-a spus că mă va duce, la vara, în Grecia ca să vizităm Turnul Eiffel. Încă sunt sceptică în ceea ce privește acest cadou. Oricum, m-am mulțumit să-mi dăruiască brățara cu scoici pe care cred că am văzut-o purtând-o odată. Vărul meu, Denis, care este la facultatea de tehno-nu-mai-știu-ce mi-a dat un stilou foarte interesant. Cu care să-mi semneze doamna de matematică notele, presupun. Hmm!
Oricum, cadoul ce mai interesant l-am primit de la fratele meu, George. Mi-a dăruit această agendă pe care scriu acum. Mi-a spus că e un „jurnal”. Nu oi fi eu o fată prea stilată, dar ce-i ăla un jurnal? Nu-s chestiile alea de la televizor la care se uită mamaie când merg la ea, de fiecare dată comentând, cu bărbia în poală „Uite, Dumnezeule, ce s-a mai întâmplat!”? Îmi place mult că e cartonat și e roz. E pentru fetițe. Dar eu nu mai sunt o fetiță, sunt foarte mare și responsabilă. Ieri am avut tendința de a-mi face curat în cameră.
Am sfârșit adormind pe mormanul de haine.
Mi-a spus să scriu în el când simt nevoia și să am grijă de el, pentru că îmi va ști toate secretele. Cum să-mi știe toate secretele? Eu nu am secrete.
Oh, aud pașii mamei pe scări.
Trebuie să ascund jurnalul!

Marți, 18 ianuarie 2014

Cine a mai inventat și chimia? N-am nevoie de toate astea, serios. Mă doare capul încă de când am ajuns acasă. Nu știu ce ioni, ce sarcini negative, repartiția electronilor pe margini. Sau straturi? Nici nu mai știu. Cică apa se mai numește și „haș-doi-o”. Ce e asta? Cum să se numească apa haș-doi-o? Adică, cum ar fi să mă duc la mama și să-i spun „Vezi că azi m-am spălat pe față cu haș-doi-o!”, „Vezi că afară plouă cu haș-doi-o!”, „Să nu uiți să pui haș-doi-o în vaza cu flori”. Haș-doi-o, haș-doi-o, haș-doi-o. Zău, într-o zi am să înnebunesc. Cred că deja încep.
În fine, am aritmetica mâine și iar ne ascultă. Trebuie să mă retrag, altfel mă aleg eu cu acel doi din „haș-doi-o”.

Miercuri, 19 ianuarie 2014

Și iată că m-am ales!

Joi, 20 ianuarie 2014

De astăzi îți voi spune Gluck! Salut, Gluck. Eu sunt Cuckoo Clarke și presimt că vom fi prieteni fooooarte buni. Am paisprezece ani și trei zile, deci sunt fată mare. Am ochii căprui, părul căzut peste umeri, deși îmi place să mi-l prind într-o coadă, dar mama zice că fetele ca mine, cu părul frumos, trebuie să-și etaleze podoaba capilară. O ascult, ce să-i fac!? Nu sunt prea înaltă, dar ai mei zic că voi mai crește. Oricum, ajung la raftul de sus al dulapului dacă-mi pun sub picioare băncuța pe care stă tati atunci când citește ziarul. Îmi place ciocolata cu alune, îmi place iaurtul cu bucăți de frute și ador mâncarea gătită la cuptor. Vreau să cred că mănânc sănătos. Îmi place să dansez și să ascult muzică în căști, dar doar când sunt acasă. Mama spune că nu trebuie să ascult muzică pe stradă, pentru că s-ar putea întâmpla lucruri grave. Are dreptate, nici nu știi cum ți-ai putea pierde căștile! Îmi place să-mi fac prieteni, drept care am fost mulți prieteni. Cei mai buni prieteni ai mei sunt Iris, Alexandru, Mădălina și Gabriela, din clasă cu mine, iar din clasa vecină mă înțeleg foarte bine cu Dan și Andrada. Dan este prietenul cel mai bun al Andradei, dar nu prea cred eu că există prietenie foarte bună între un băiat și o fată. Nu-i așa, Gluck? Mike e băiatul pe care-l plac. Dar să nu afle mama, pentru că a zis să mă concentrez la școală și să iau note mari. Mda, sigur! E prietenul cel mai bun al lui Alexandru, care e în clasa a șaptea C, la următorul etaj. Ne vedem de fiecare dată când schimbăm clasele, pentru că el învață în laboratul de biologie, unde ne petrecem noi orele. E așa drăguț, Gluck! E blonduț și are ochii albaștri, iar șuvițele îi cad frumos pe obrazul stâng. Îmi place mult cum se îmbracă și obrăjorii lui sunt foarte ridicați, iar când zâmbește are niște gropițe de îți vine să le mănânci. Nu, nu, glumesc, sunt fată cuminte și nu mă caracterizează asemenea lucruri. 
Iar o aud pe mama.
„Haș-doi-o”, cică.

Vineri, 21 ianuarie 2014

Părinții mi-au spus astăzi că mă iubesc. Ce drăguț!
A fost cel mai potrivit prilej să le arăt carnetul cu nota de la matematică.

Sâmbătă, 22 ianuarie 2014

Neața, Gluck! Ce „neața”, că e ora treișpe. Off, aseară am adormit așa de târziu. Nu am putut să adorm, cred că ți s-a întâmplat și ție. Ah, stai, ești doar o agendă care doarme toată ziua. Ai auzit, Gluck? Dormi în papuci, asta faci. Leneșule! Eu trebuie să fac tot. Ce soartă crudă, să cazi în mâna cuiva care are să te lase în fundul unui dulap pentru întreaga ta existență? Of, of, vor jurnalele sunteți așa expuse destinului. 
În fine. Week-endul viitor de gând să-l invit pe Mike în oraș, în parcul de lângă ștrand. Mi-a spus Mădălina că a vorbit cu Gabi să-i zică lui Alexandru să-i transmită lui Mike că eu, Cuckoo Clarke, ciudata fată din clasa a șaptea, vreau să învăț să merg pe bicicletă. Iar Mike se pricepe foarte bine, cred că ar fi dispus să mă învețe. Crezi că voi reuși să-l fac să mă placă, Gluck?
Gluuuuck? Gluuuuuuuuuuuuuck?
Of, ești tare bătut în cap!

Duminică, 23 ianuarie 2014

Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o!
Haș-doi-o! 

Luni, 24 ianuarie 2014

Cică, frate, auzi, „haș-doi-o” e, de fapt, un „H”, de la „hidrochen”, alături de un „2” care habar nu am ce simbolizează. Și, de parcă nu ar fi de ajuns, mai și un „O”, de la „oxigen”.
Rezumând: hidrochen-2-oxigen.
Fir-ar să fie, am trăit (într-)o minciună.

Miercuri, 26 ianuarie 2014

Gluck, salut! Scuze, ieri am uitat să scriu. Ce-i drept, am fost ocupată toată ziua. Ca să-mi  compensez nota de la matematică, mama m-a pus să fac curat în cameră. Cred și eu, Gluck, era și cazul ca cineva să ia atitudine pe aici. Cred că descoperit un maldăr de pizza pietrificate, plus că nu vrei să știi ce am descoperit sub pat. Nu vrei să știi. Bine că te țin la loc sigur, în cutia de pantofi a mamei. Pe care o țin sub pat. Sub celălalt pat. Oh, cred că am uitat să fac curat acolo. Prea târziu acum. Mi-e somn!
Mult succes până mâine.   

Joi, 27 ianuarie 2014

Ce-i drept, îmi place biologia! Mi se pare super interesantă, iar în clasa a șaptea afli, ei bine, și lucruri interesante privitoare la... Eh... Știi tu... Chestii! Privitoare la oase, la mușchi, la dinți, gură, degete, păr, față. Chestii dintr-astea. Ei, Gluck, nu știi tu! Nu știi. Corpul uman mi se pare fascinant. Fascinant!

Vineri, 28 ianuarie 2014

Mike, Mike! Am ceva să îți spun. Încă de când te-am văzut prin școală mi-a plăcut de tine. Da, de tine! Simt că și tu mă placi. Mă placi, nu, nu, nu? Hai, zi că da, te rog. Normal că mă placi. Pentru că vreau. Mi-a spus mami că dacă îmi doresc ceva cu adevărat, cu siguranță are să se împlinească. 
Iar eu îmi doresc cu adevărat.
Deci se va împlini.
Logic, nu?
Logic.
Scuze, Gluck, m-am pierdut cu firea. Îmi repetam discursul de mâine.
Am emoții!
E normal să am emoții?
Nu am mai avut emoții decât atunci când mi-a ridicat caietul pe care l-am scăpat (tot din cauza lui, bineînțeles).
Nu trebuie să am emoții, trebuie să am încredere în mine. Tot mami mi-a predat lecția asta. 
Trebuie să am încredere în mine.
Salutări, Gluck, să îmi ții pumnii... Sau, paginile, în fine. Înțelegi tu.

Sâmbătă, 29 ianuarie an necunoscut

GLUCK! Ce piersici s-a întâmplat? Azi l-am văzut, dar era mult mai mare. Zău, serios, nu-mi pot explica. Avea păr pe față, dar îi stătea surprinzător de bine, iar brațele îi deveniseră musculoase, iar trupul zvelt. Și era foarte înalt. Cred că abia îi ajungeam la stern (ți-am zis că-mi place biologia). Deci, vai, părul i s-a întunecat, devenind un fel de șaten spre blond. De cum l-am văzut, am zbughit-o spre casă. Inițial, am crezut că nu e el, dar i-am recunoscut bicicleta și tremuratul din voce, atunci când a strigat confuz către mine. Când am ajuns acasă, ai mei erau de negăsit. I-am căutat peste tot, de obicei îi găseam la vecini discutând despre chestii politice (a se citi „neinteresante”), dar nici acolo nu erau. Am încercat s-o sun pe Iris, care a rămas tare surprinsă când m-a auzit.
„- Cuckoo... Tu ești? Hei, scumpo, nu ne-am mai auzit de când am termiant liceul. Ce mai faci, cum mai ești? Tot cu fotografia ai rămas?”
Fotografie, liceu, terminat? Ce s-a întâmplat?
Apoi l-am sunat pe Alexandru. De fapt, am încercat să-l sun, dar vocea robotică mă anunța că „numărul abonat nu poate fi contactat”.
Nu aud pași jos la parter, dovadă că părinții mei încă nu s-au întors. Uf, mă simt foarte ciudat.
Ce mă sfătuiești să fac, Gluck, ce mă sfătuiești să fac?
Gluck?
Gluck?
Acum chiar că nu mai știu ce să cred!

Am acceptat provocarea frumoasă a celor de la Corint Junior. Intră pe pagina lor și caută mai multe detalii, cu siguranță o să-ți placă. Detalii, de asemenea, și pe pagina celor de la Editura Leda, cărora le mulțumesc pentru frumoasele surprize.

Voi, dragi cititori, aveți idee ce se va întâmpla cu eroina noastră, Cuckoo Clarke? Hm, eu abia aștept să aflu!

Litera continuă colecția „Biblioteca pentru toți copiii”

Lecturi recomandate în programa școlară!

Editura Litera, în parteneriat cu ziarul Libertatea, lansează începând de astăzi, 20 februarie, o nouă serie de cărți în colecția Biblioteca pentru toți copiii. Fiecare dintre cele 8 volume va fi disponibil în zilele de vineri, la toate chioșcurile de ziare, la prețul de 11,99 lei. Biblioteca pentru toți copiii cuprinde cărţile de neuitat ale copilăriei, capodopere ale literaturii universale, fără de care  biblioteca  unui  copil  nu  poate  fi  completă.  Colecția  reprezintă  un instrument de lucru  esențial pentru elevii de gimnaziu, punând laolaltă mai ales  scriitorii și operele prevăzute în programa școlară de limba și literatura română pentru clasele V-VIII,  în contextul unui demers cu caracter didactic. 

Cele 8 titluri ale acestei noi serii sunt:

1.  Ocolul pământului în optzeci de zile, Jules Verne;
2. Aventurile baronului Munchhausen, Gottfried August Bürger;
3. Cartea junglei, Rudyard Kipling;
4. Momente și schițe, I.L. Caragiale;
5. O lume dispărută, Arthur Conan Doyle;
6. Prințul fericit și alte povestiri, Oscar Wilde;
7. Odiseea, Homer;
8. Răpit de pirați, R.L. Stevenson.

Selecția titlurilor are în vedere autorii clasici ai literaturii pentru copii și operele lor cele mai cunoscute și mai îndrăgite. Volumele sunt prezentate într-o manieră modernă, unitară, cu o formăgrafică impecabilă, ceea  ce  le poziționează din  început în rândul cărților demne de a fi colecționate. 

Eu abia aștept să le adaug în colecția mea!

Un loc pe raftul meu (V)

Bună dimineața,

Am venit spre a „mă lăuda”. Iarăși! Săptămâna aceasta a fost frumoasă și, hehe, numai bună pentru a-mi face plinul de cărți. Am adăugat câteva titluri în bibliotecă, iar cum, fi-ar, nu mai am loc și trebuie să le pun culcate în fața celorlalte. Trebuie neapărat să fac ceva!

„Fata cu picioare de sticlă”, Ali Shaw. Romanul acesta este foarte frumos, cu respirații magice, miraculoase. O puteți comanda de AICI, la un preț super. Iar coperta este minunată.

„Păienjenel”, de Patrick McGrath. Mi-a plăcut mult descrierea. Puteți comanda de AICI.

„Fiecare pentru sine”, pentru că prezintă povestea Titanicului din perspectiva unui călător. Evident, ficțional, dar tot te prinde. Puteți comanda de AICI.

Pentru că m-am îndrăgostit de această scriitoare încă de la romanul „Seara cântărețelor”. Puteți comanda de AICI.

Descrierea suna chiar bine. 

Întotdeauna m-a atras lumea rusească, motiv pentru care m-am gândit să-mi cumpăr această carte la un preț super bun. O puteți comanda de AICI.

De asemenea, am primit de la cei de la Leda un cadou super drăguț, un tricou și un CD după o carte. 

La Blind Date with a Book, organizat AICI, am avut fericirea de a primi cele două volume din „Doamna de Monsoreau”, de Alexandre Dumas. Abia aștept să le citesc!

Voi ce v-ați mai cumpărat? O zi frumoasă!

 

Lucruri frumoase de la Cărți Anticariat

Bună seara,

Ce mai faceți? Mai este puțin, o zi, și a trecut și această săptămână. E extrem de ciudat modul în care trece timpul. Uneori, un minut ni se pare o oră, o oră ni se pare un minut - asta e relativitatea, zice Einstein.

Eh, oricum, voiam să vă anunț de ofertele frumoase și produsele noi de la cei de la Cărți Anticariat (pagina de Facebook AICI), care au introdus mai nou mai multe seturi de căni și ceainice doar pentru voi.

Uitați-vă numai ce frumoase și practice sunt. Parcă și ceaiul ar avea o aromă mai bogată și un gust mai plăcut, când va fi fost băut din aceaste căni. Iar lăpticul mai sănătos.

Nu-i așa că îs foarte drăguțe? Pentru și alte căni, cu alte animăluțe, căutați AICI.

De asemenea, AICI găsiți și jucării de care, cu siguranță, copiii vor fi încântați. Și nu numai! Asta pe lângă numeroasele cărți la reduceri fooooarte bune și de nerefuzat. Nu trebuie decât să îi urmăriți pe cei de la Cărți Anticariat, abonându-vă la Newsletter-ul lor. Link către site-ul de cărți, AICI.

Vei fi acolo?, de Guillaume Musso - Recenzie

Guillaume Musso, născut în 1974 este unul dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani. Se prezintă simplu: „Guillaume Musso, născut la Antibes, romancier.” Încă de la vârsta de zece ani a fost sigur că va scrie romane. Mama lui, bibliotecară, i-a trezit gustul pentru literatură, hrănindu-l cu „Proust la biberon”. La nouăsprezece ani, Musso a plecat în SUA, unde s-a îndrăgostit de New York. S-a întors în Franța plin de idei pentru romanele sale. A debutat în 2001, cu romanul „Skidamarink”. 

Viața este ceea ce vrem noi să fie. Cu alte cuvinte, viața este așa cum ne-o pregătim noi. Cu bune, cu rele - toate sunt alegerile noastre, de aceea trebui să optăm pentru cele dintâi. Așa o fi? N-are destinul niciun rol de jucat, niciun zar de aruncat? Diderot spunea că „suntem o ființă de plâns, dacă ne închipuim că nu ne putem ridica deasupra soartei.”Așa este.

Ne-am pus cu toții cel puțin odată această întrebare: dacă ni s-ar da ocazia să ne întoarcem în trecut, ce am schimba în viața noastră? Dacă am putea să luăm lucrurile de la capăt, ce greșeli am încerca să îndreptăm? Ce durere, ce remușcări, ce regrete am alege să ștergem cu buretele? Am îndrăznic cu adevărat să dăm un sens nou vieții noastre? Și ce anume am vrea să devenm? Pentru a ne îndrepta încotro?

Și, mai ales, alături de cine să ne petrecem viața? Alături de cine? 

O carte cu adevărat bună îți rămâne în suflet până când... Ei bine, îți rămâne în suflet pentru totdeauna. Vă spun cu toată sinceritatea, această carte pur și simplu m-a dat peste cap, nu am putut să o las din mână până când nu am aflat ce are să se aleagă de Elliot, chirurg pediatru de succes din San Francicso, în vârstă de șaizeci de ani, a cărui viață plină de surprize și dedicată carierei se învârte în jurul fiicei sale, Angie. Medicul nu-și poate găsi liniștea și pacea sufletească pentru că Ilena, femeia de care aceasta a fost îndrăgostit nebunește cândva, alături de care dorea să-și petreacă ultimile clipe, a murit în urmă cu treizeci de ani. Ajuns într-o misiune într-un sătuc îndepărat, Elliot salvează un copil bolnav, iar, drept răsplată, primește din partea unui bătrân o ocazie miraculoasă, de a da timpul înapoi, dar doar de zece ori: zece pastiluțe ce au să-l ducă pe Elliot cu treizeci de ani în trecut, zece pastiluțe ce au să-i schimbe acestuia destinul. Astfel, Elliot, deși confuz la început, are ocazia nesperată de a da timpul înapoi, de a se reîntoarce, deși doar pentru o perioadă scurtă de timp, în vremurile în care Ilena, femeia sa iubită, încă era în viață, dar omite faptul că orice călătorie în timp funcționează pe principiul dominoului: orice schimbare, oricât de mică, poate declanșa un vânt aprig al trecutului, o întreagă avalanță, care ar mătura singurele certitudini din prezent.

Deși ar părea puțin cam SF, chiar autorul însuși argumentează acest aspect, spunând că „paranormalul este pentru mine doar un instrument dramatic, folosit adesea ca o parabolă pentru a exprima cu mai multă pasiune gândurile mele cele mai profunde legate de sentimente, viață, absență și frică.” Să nu vă imaginați o carte cu extratereștri, OZN-uri, Armagedon, săbii sclipitoare și personaje cu cinci picioare. Deși Guillaume Musso aduce aspectul călătoriei în timpul, această călătorie este făcută în scopul dragostei, al iubirii pentru aproape, în încercările de a-și explica nu numai miracolele vieții, ci și umbrele ei. Scriitura dinamică, tinerească a lui Musso dublează o intrigă palpitantă, plină de neprevăzut, cu replici care se pliază pe așteptările cititorului, însă care nu sunt anticipate. Autorul transpune în cuvinte un vis imposibil, ideal, a omului care, deși are condiția limitată, încearcă să și-o depășească, să tindă către împlinirea ființei. Ipoteză pe care este construit romanul seduce imaginația și împinge cititorul în direcția unei veșnice, chinuitoare întrebări: „Ce-ar fi dost dacă...?”

Datorită călătoriei în trecut, Guillaume Musso prezintă povestea din două ipostaze: cea a personajului Elliot având șaizeci de ani și cea a celuilalt Elliot, având treizeci de ani. Ipostaza în care cei de se privesc în ochi, fără putință de a-și explica ceea ce se întâmplă, nu numai că este haioasă - cum, de altfel, sunt și alte scene din carte - dar reiterează întocmai condiția efemeră a omului care, în lupta cu timpul, n-are nicidecum să învingă Lupta unui om cu sine însăși, în două momente diferite ale vieții, fiecare gata să se bată până la capăt: unul pentru a-și salva femeia iubită, celălalt pentru a nu-și pierde fiica. Tristețe, emoție, bucurie, confuzie - câteva dintre „stadiile” prin care a reușit acest autor să mă poarte, până m-a adus la finalul cărții, ce, pur și simplu, a explodat în milioane și milioane de culori. Este pur și simplu superb, n-ai cum să-l anticipezi. Ca și cum ar rezuma întreaga carte și întreaga ei emoție în câteva cuvinte perfect plasate. 

N-am avut de gând să dezvălui prea mult din ce se întâmplă în acest roman, pentru că nu ar avea rost. Vreau să că conving să citiți acest roman pentru că se merită, pentru că reușește să prezinte o poveste de dragoste într-un stil în care o asemenea poveste n-a mai fost prezentată - lejer, calm, lăsând lucrurile să se deruleze de la sine, fără puseuri grăbite sau accelerate. Am selectat și niște citate ce mi s-au părut frumoase pe care dați-mi voie să vi le prezint:

„Și ai grijă de visele tale (...). Nu știi niciodată când vei avea nevoie de ele.”

„Suferințele vor înceta când va înceta și speranța.”

 „Nu e vorba că avem prea puțin timp. Problema e că pierdem prea mult.”

„În timp ce trece pe lângă o galerie comercială se trezește față în față cu reflexia lui în geamul unei vitrine. Își dă brusc seama că are aceeași vârstă și aceeași figură ca dublul său, așa cum i-a apărut în urmă cu treizeci de ani.

Iată că s-a întâmplat și asta: până la urmă m-am transformat în el...”

„Când ți se vor deschide în față mai multe căi și vei ști pe care să apuci, nu alege la întâmplare, ci așează-te și așteaptă. Așteaptă oricât e nevoie. Nu te mișca, nu spune nimic, ascultă-ți inima. Apoi, când o să-ți vorbească, ridică-te și urmează-i sfatul.”

Vă promit eu că o să vă placă. Recunosc, nu auzisem de acest autor până când cineva mi-a spus că e autorul ei preferat. Acum știu și de ce a spus astea, cu siguranță vor mai urma muuulte cărți scrise de Guillaume Musso pe lista mea de „a fi citite”. Le mulțumesc frumos celor de la Cărți Anticariat, site-ul de unde puteți achiziționa numeroase cărți la reduceri și noi, pentru această frumoasă carte și pentru recomandare, cartea o puteți achiziționa de AICI, la un preț foarte bun!

Adevăr general

Iar cuvintele sunt de prisos. Dovadă fiind noua „taxă pe lectură”. Să le fie de bine, poate, cândva, prin 2050, civilizația va staționa și în gara țării noastre. Până atunci, Dumnezeu cum o vrea, că tot în mezozoic trăim!

Copiii lui Húrin, de J. R. R. Tolkien - Recenzie

Le mulțumesc celor de la Bookia pentru această frumoasă carte.

J.R.R. Tolkien s-a născut la data de 3 ianuarie 1892 în Bloemfontein (parcă însăși numele orașului în care s-a născut i-a decis soarta de scriitor fantasy). După ce a luptat în Primul Război Mondial (nu știu câți dintre fanii Tolkien știau asta), Tolkien și-a început cariera academică, fiind considerat drept unul dintre cei mai renumiți filologi (nici nu mă înșel de acest lucru). În întreaga lume, Tolkien este cunoscut ca fiind creatorul Pământului de Mijloc și autorul unor opere fantasy de excepție precum „Hobbitul”, „Stăpânul inelelor”, „Silmarillion”. Cărțile sale au fost traduse în peste 40 de limbi și vândute în zeci de milioane de exemplare.

J.R.R. Tolkien a murit în 1973 și, cu puțină matematică, ne putem da seama că a trăit, așadar, 81 de ani.

„Copiii lui Húrin” este o îngemănare uluitoare de mit și epos, care precede trilogia „Stăpânul inelelor”. Istoria și descendența personajelor principale sunt prezentate în primele paragrafe ale cărții, evenimentele anterioare bazându-se pe cele relatate în cartea „Silmarillion”. Ea începe cu cinci sute de ani înaintea acțiunii cărții, când Morgoth, un valar și prima putere malefică, cu care ne-am familiarizat încă din romanul „Silmarillion”, evadează din Tărâmul Binecuvântat al Valinorului, refugiindu-se în nord-vestul Pământului de Mijloc. Din fortăreața sa din Angband, el caută să preia controlul întregului Pământ de Mijloc, dezlănțuind un război împotriva elfilor care locuiau Beleriandul din sud, și prigonind viața, aducând focul și Întunericul Luminii ce sclipește în săbiile râncezi ale orcilor.

Povestea începe odată cu sosirea lui Húrin și a fratelui său, Huor, în orașul elf ascuns Gondolin. După ce au trăit acolo trei ani, ei jură că nu vor revela nimănui locația orașului și sunt lăsați să plece în Dor-lómin. Acolo, Húrin se căsătorește cu Morwen Eledhwen, cu care are doi copii, un fiu pe nume Túrin și o fiică, Lalaith. Lalaith moare în copilărie, dar Túrin crește, devenind un adolescent tăcut și îngândurat, care se va dovedi a fi eroul fără de seamăn al acestei opere.

După înfrângerea dezastruoasă din Bătălia Lacrimilor Făr' de Număr, Húrin este capturat și dus în Angband, fortăreața lui Morgoth. Acesta îl torturează pentru a afla locația Gondolinului, dar Húrin îl sfidează, atrăgând blestemul asupra sa și a întregii sale familii. În final, Húrin este întemnițat pe vârful unui munte, fiind obligat să privească soarta familiei sale prin ochii lui Morgoth. Când află toate acestea, Túrin, eroul curajos devenit acum bărbat, este rugat de mama sa să meargă în aventura vieții sale, pentru a nu risca să fie capturat și chinuit, deoarece, spune ea, „un blestem s-a abătut asupra sa și numai el este în stare să-l dezlege, prin cântul Elfilor Cenușii și al Pădurii Luminate”. Brav, curajos, demn și pregătit, Túrin se hotărăște să meargă în căutarea tatălui său, ce este închis de către Regele Întunericului, Morgoth, într-o fortăreață rece și plină de primejdii. Aventurile prin care va trece nu sunt puține, iar momentele în care se va afla la ananghie par să-l caute la tot pasul.

Un roman plin de descrieri fabuloase ale tărâmurilor Orcești, Elfești, Gnomicești (dacă ar exista un asemenea termen)- însă limbajul lui Tolkien este unul, datorită scrierii fantastice, plin de termeni arhaici, fabuloși și numărând câteva zeci, chiar sute, de nume. În „Copiii lui Húrin” este redată istoria antică a Pământului de Mijloc, mitologia apariției lui și a popoarelor care-l locuiesc, războaiele date între oștirea orcească și cea a Elfilor, cu toate semințiile lor, războaie purtate până când se ajunge la echilibru, într-o luptă continuă a lui Túrin de a-și salva tatăl de sub stăpânirea întunecată a lui Morgoth. Dar, oare, acest echilibru va fi înclinat către partea Întunecată sau către cea Luminoasă? Un mit al creației de o frumusețe unică, nemaiîntâlnită, tipică creației lui Tolkien.

J. R. R. Tolkien a declarat că intenționa ca locul acțiunii să fie Pământul nostru, în urmă cu câteva mii de ani, dar lumea prezentată de el și lumea reală au prea puține corepondențe geografice și istorice. Pământul de Mijloc prezentat de el este locuit de oameni și de alte rase umanoide (elfi, pitici și orci), precum și de ființe divine (maiari și valari). Povestea pune accentul pe un om din Casa lui Hador, Túrin Turambar, și pe sora lui, Niënor Níniel, care, împreună cu tatăl lor, Húrin, au fost blestemați de Vrăjmașul Negru, Morgoth. Evenimentele se petrec cu mai mult de 6.500 de ani înaintea Războiului Inelului.

Îl voi cita pe autor: „Copiii lui Húrin îl poartă pe cititor într-o perioadă cu mult mai veche decât cea din Stăpânul inelelor, într-o zonă a Pământului de Mijloc desenată înaintea apariției hobbiților, când marele era valarul decăzut, Morgoth, iar Sauron era locotenentul său. Este povestea eroică a unui om, Húrin, care a îndrăznit să-l înfrunte pe Morgoth, precum și a destinului tragic a familiei sale, urmărind călătoriile fiului său, Túrin Turambar, prin lumea pierdută a Beleriandului.”

Citind această carte, am dat gata toată seria autorului Tolkien, așadar mă declar un fan adevărat. Recunosc, m-aș uita la filme oricând, le-am văzut de fiecare dată cu aceeași plăcere, dar și cărțile stau la loc de onoare pe rafturile bibliotecii. Vă recomand romanul acesta, dacă doriți să intrați într-o lume dominată de magic, de feeric și, în care, imposibilul parcă nu mai e așa de imposibil. O puteți comanda de AICI, cartea este cartonată și are niște ilustrații foarte interesante. 

Editura RAO

Editat de Christopher Tolkien, ilustrații de Alan Lee, traducere de Irina Horea

290 pagini (cu tot cu anexă și note)

...Să ucizi pasăre cântătoare, de Harper Lee - Recenzie

Le mulțumesc frumos celor de la Bookia pentru această frumoasă carte, care poate fi comandată de AICI.

Uneori, stau și mă întreb cum ar fi dacă am realiza că, pur și simplu, sunem niște oameni și atât. Cum ar fi dacă, atunci când ne credem mari, să ne apară în față o oglindă ce să ne reflecte, întocmai, cât de mici suntem de fapt. Cum ar fi dacă am depăși barierele impuse de către societate și am realiza faptul că, în fața lui Dumnezeu, atât timp cât prin vene curge sânge, suntem cu toții egali. Nu există inferioritate, superioritate. Într-adevăr, unii sunt mai inteligenți decât alții, alții cântă mai bine decât alții, alții joacă mai bine fotbal, dansează mai bine, unele gospodine gătesc mai bine decât altele. Dar, aici, sufletul unui om contează, menirea lui, nu calitățile sau defectele. 

Harper Lee s-a născut în Monroeville, Alabama, în 1926. A studiat dreptul, apoi s-a stabilit la New York dedicându-se scrisului. În 1959, l-a însoțit pe Truman Capote în Holcombe, Kansas, ca asistent în munca de cercetare ce a stat la baza romanului „Cu sânge rece”. „...Să ucizi o pasăre cântătoare” (1960) este singurul ei roman, distins cu Premiul Pulitzer în 1961 și ecranizat în 1962 în regia lui Robert Mulligan, cu Gregory Peck în rolul principal, film care a obținut trei premii Oscar (și a fost nominalizat la alte cinci), două Globuri de Aur la Berlin și Premiul Gary Cooper la Cannes. Deși s-a bucurat de un succes remarcabil, Lee și-a întrerupt activitatea literară, mutându-se înapoi în Monroeville, unde duce o viață retrasă împreună cu sora ei, Alice. În 2007, i s-a decernat Medalia Libertății de către președintele Statelor Unite.

...Să ucizi o pasăre cântătoare surprinde povestea lui Scout Finch, care își povestește copilăria, cartea fiind scrisă la persoana I, dându-i, astfel, un aer de mărturisire. Într-o jovialitate a vieții de copil, plină de praf și gumă de mestecat, de întrebări și răspunsuri neașteptate, Scout este martoră la întâmplările dramatice declanșate într-un orășel sudist, Alabama, când un bărbat de culoare este acuzat că a violat o femeie albă. Tatăl flui Scout, Atticus, desemnat avocat al apărării bărbatului de culoare, trebuie să țină piept unor prejudecăți până atunci latente, și, din acest moment, Scout și fratele ei, Jem, sunt atrași într-o succesiune rapidă de evenimente care le depășesc capacitatea de înțelegere - și, astfel, poate este și mai bine că nu înțeleg chiar toate lucrurile, le-ar fi prea greu să le accepte. Pe timpul procesului, orășelul decade treptat în grotesc și violență, însă există oameni care nu se lasă contaminați de setea generală de răzbunare, de aface rău pentru interesele proprii, de a scăpa basma curată dintr-o întâmplare murdară, iar Atticus Finch rămâne reperul moral care îi oferă lui Scout, și totodată cititorilor, un punct de vedere empatic și echilibrat, curat și, în esență, profund.

Mi-a plăcut enorm de mult romanul acesta, datorită faptului că, uneori, m-am regăsit în personajul lui Scout, care dorea mereu să cunoască și să afle de ce, într-o asemenea societate, în care oamenii ar trebui să fie egali în drepturi și îndatoriri, indiferent de statutul social ocupat și, mai ales, culoare, așadar, să afle de ce acest lucru nu este respectat. Cu însăși vorbele ei, „până la urmă, suntem pur și simplu niște oameni”, Scout Finch, o fetiță care abia dacă era în clasa a treia, tranșează condiția noastră în această lume efemeră, trăită plenar: suntem doar niște oameni și ar trebui să ne iubim aproapele ca pe noi înșine, pentru a putea afla importanța acestei vieți și bucuria de a trăi. De asemenea, mi-a plăcut enorm personajul Atticus Finch, care este eroul într-o lume dominată de minciună și șobolani, este persoana care aspiră către ceva mai bun, către înțlegere și bunăstare, către dreptate și virtute. Nu știu de ce, l-am asemănat cu profesorul John Keating, din „Dead Poets Society”, care pleda pentru valorile spirituale și morale ale omenirii.

Am selectat și niște pasaje, citate, pe care le-am întâlnit de-a lungul romanului și care mi-au atras atenția:

„- Aș prefera să tragi în cutii de conserve în partea din dos, dar știu prea bine că ai să tragi în păsări. Vezi, împușcă și tu cîte gaițe albastre vrei, desigur, dacă le poți nimeri, dar ia seama: e păcat să ucizi o pasăre cîntătoare.

- Taică-tău are dreptate. Păsările cîntătoare nu fac altceva decît să cînte, spre desfătoarea noastră. Ele nu strică grădinile oamenilor, nu-și fac cuibul în lanurile de porumb, în schimb își pun tot sufletul cîntînd pentru noi. De asta e păcat să ucizi o pasăre cîntătoare.”

„(...) Voiam să afli ceva de la ea - voiam să vezi ce înseamnă curajul adevărat, fiindcă, vezi tu, curajos nu e omul cu pușca-n mînă. Să fii curajos înseamnă să știi că ești pierdut înainte de a întreprinde ceva, totuși întreprinzi orcumm, și mergi pînă la capăt, orice-ar fi. Rareori învingi, totuși se întîmplă cîteodată.”

Aici se suprinde mirarea copiilor, care nu prea-și puteau explica de unde, ei bine, vin copiii: „Dill știa din auzite că existe un om care are o barcă și că omul acela te putea duce într-o insulă cufundată în ceață unde se aflau toți copiii mici; puteai să-ți comanzi unul...

- Nu-i adevărat. Mătușica zice că-i lasă Dumnezeu pe coș. Sau cel puțin așa mi se pare c-a zis.

- Da de unde! Pe copii îi fac amîndoi părinții. Dar mai e și omul acela care are toți copiii, și ei așteaptă să fie treziți cînd el le insuflă viață...”

„- Dar de ce plîng, domnule Raymond?

- Din pricina infernului pe care oamenii îl fac oamenilor, fără să-și dea seama măcar. Din pricina infernului pe care albii îl fac nealbilor, fără să-și dea seama că și ceilalți sînt oameni.

- Atticus zice că e de zece ori mai rău să păcălești pe un om de culoare decît pe un alb, am murmurat eu. Zic că e cel mai urît lucru din lume.

- Nu cred să fie altul mai urît, întări domnul Raymond.”

To Kill a Mockingbird, ecranizarea cărții ...Să ucizi o pasăre cântătoare, este un film pur și simplu minunat, ce trebuie văzut și pe care vi-l recomand cu drag. Detalii, precum și alte păreri legate de film găsiți AICI.

Le mulțumesc, încă o dată, celor de la Bookia pentru această carte. V-o recomand cu mare drag, vă veți îndrăgosti de scriitoarea Harper Lee - eu, unul, mă declar - și veți dori să-i citiți și celelalte cărți - iarăși, mă declar - nu doar pentru că scrie cu suflet, ci scrie despre viață și despre cât de limitați suntem, atunci când vine vorba de a ne crede superiori. Aici, pe pământ, putem să ne credem, dar va veni un timp în care, poate și noi, vom râde de acest lucru. Puteți comanda cartea de AICI.

Editura Polirom

Traducere din limba engleză și note de Tatiana Malița

372 pagini

Declarație de dragoste

Azi declar iubirea cărții mele preferate. „Pe aripile vântului”.

Draga și iubita mea Scarlett,

    Așa cum ochii tăi frumoși sclipeau după Ashley, cum picioarele tale fine și albe alergau după iubirea acestui domn, așa cum buzele tale râvneau după sărutarea pătimașă a lui, vreau să-ți spun că-ți mulțumesc pentru ce ai făcut din acest roman, pentru faptul că mi-ai adus în inimă emoții de nedescris: de la ură (pentru că, recunosc, te-am urât încă de pe la primele capitole, că tare „cea mai cea” te credeai și voiai ca toți să te placă- de altfel, n-acceptai refuzuri, îți amintești?) până la compasiune- aici intervine Melanie, căreia nu știu cum ai putut să-i faci atâta rău? Bine că ți-ai dat seama că te iubea ca pe o soră pe care n-a avut-o, chiar dacă nu i-ai putut dărui toată dragostea pe care ai putut să i-o dăruiești. În fine, ai înțeles cam cum stă treaba. Ai făcut muuuulte lucuri prin intermediul cărora m-ai făcut mândru (fir-ar, mă tot repet cu verbul ăsta), chiar dacă, după cum ți-am zis, m-ai și dezamăgit: nu-i nimic, că, până la urmă asta este viața, iar important este să învățăm din ceea ce am făcut și să nu mai facem o prostie și a doua oară- chaiar dacă, uneori, e inevitabil. Importanța lucrurilor stă în esența loc, Scarlett, iar iubirea nu se vinde la colț de stradă, precum nici respectul nu-l câștigi lepădându-ți hainele de doliu- un alt lucru pe care l-ai învățat. Trebuia să asculți mereu de mătușa ta, draga mea, să nu-i calci cuvântul lui Ellen și nici să nu râzi de Mammy, știi prea bine că s-ar fi înfometat doar ca să te țină pe tine sătulă. Amândouă.

    Iar, Scarlett, iubirea... Ce-a făcut iubirea din tine? Cum schimbă sentimentele firea unui om. Cât de orgolioasă, mândră și puternică erai tu, iar pasul către lacrimi a fost extrem de mic. Aici încă mai ai de învățat, draga mea. Chiar și cei mai puternici oameni capitulează, încă, la acest nivel al vieții. Pentru că asta este iubirea: transformare. Ajungem să facem sacrificii din iubire, să pășim prin locuri în care nu ne-am gândit vreodată că vom ajunge, să plângem când avem obrajii uscați și inima aridă. Asta este și magia iubirii, precum sclipirea din ochii unui copil care a descoperit care este secretul zilei și al nopții. Cât de frumos este să te îndrăgosești, să realizezi că viața nu înseamnă doar inspirație-expirație. E frumos să împarți aerul la doi și viața la unul.

    Ăsta e secretul, draga mea. Ei, bine, acum nu prea mai este secret. Dar încă avem de învățat. Sper că ești fericită acolo unde ești, îți voi reciti povestea cu mare drag așteptând, în armonia vieții tale, acea zi „de mâine”.

                                                                                                                                                               Mă înclin cavalerește,

                                                                                                                  Andrei

Draga de tine, Mammy,

    Cu mâna pe inimă, pot jura și spune- drept- că ai fost personajul meu, de culoare, preferat, din toate romanele pe care le-am citit. Ah, cât am mai râs alături de tine, dar și ce-am mai bocit. Vai, vai, vai! Vreau neapărat să-ți spun că ai fost o sursă de inspirație pentru mama mea, care mereu te-aduce prin vorbele-i, iar bunica mea dragă îți știe replicile pe de rost. Pe-de-rost! Zău! Și ce mă mai amuzam când citeam în carte că nu poți pronunța „r”-ul, iar cuvântul „răsar” apărea, în replicile tale, drept „`ăsa`”. Dar, cu toate astea, tot ai fost o drăguță. Cât devotament din partea ta, draga mea, cât devotament! Și să fii atât de apropiată de o familie care nici măcar nu era sânge din sângele tău. În ziua de astăzi, rar așa oameni. Taciturnă, gânditoare, inteligentă! Ai fost o minune a romanului, cred că stimata Margaret Mitchell a adunat în sufletul tău tot ce-a putut aduna mai bun din întreaga ei viață. Mă bucur că ai știut să o admonestezi pe donshoara Scarlett atunci când a trebuit și că ai fost alături de Ellen în zilele ei mai puțin bune.

    Ai fost un adevărat înger al romanului „Pe aripile vântului”. Sincer, în continuarea încercată (dar nereușită) a lui Alexandra Ripley, tu, draga mea, la un moment dat mori! Stai, stai, doamnă Ripley, cum îmi poți omorî eroul copilăriei? C-u-m? Acela a fost momentul în care i-am pus cartea deoparte. Eu vreau să mi te reamintesc drept femeia negruță, cu batic prins în vârful capului și care face cel mai bun ceai de pe la Tara. Să rămâi cu bine, Mammy, să rămâi cu bine!

                                                                                                Sărut acele mâini și acei obrăjori care sunt oglinda unui suflet bun și curat,
Andrei

Frumosul suflet, Ellen,

    Aici cuvintele sunt de prisos. Îngerii nu măsoară timpul în secunde, minute, ore, ani, veacuri. Ei trăiesc o clipă, precum fluturii, dar reușesc să trăiască eternitatea. Moartea dumneavoastră, stimată Ellen, nu a fost o moarte oarecare, telurică, efemeră, contradictorie, ci a fost o moarte înfloritoare, ce, odată cu viață, a adus și înviere- învierea sufletului fiicei dumneavoastră, Scarlett. Misiunea unei mamei, misiunea unui suflet, misiunea unei flori- respect din inimă!

                                                                                                                                        Un buchet de flori, pentru o întreagă grădină,
Andrei

Oh, Melanie, naiva Melanie,

    Puritate- acesta ar fi cuvântul care te-ar caracteriza cel mai bine. Hehe, draga mea, te felicit că i-ai dat peste născut donșhoarei Scarlett, că tare se credea cea-mai-tare-din-parcare. Ce pot să-ți spun? Ai fost tare, ca să folosesc un termen mai în vogă. Ce-am mai râs când am văzut ce față făcuse Scarlett atunci când te-a văzut cu Ashley. Vaaai, dar când a aflat că o să te căsătorești cu el. Hehehe, chiar trebuia s-o trezescă cineva la realitate. Și, apoi, ai ajuns să stai în casă chiar cu dumneaei- cu Scarlett. Bine, bine, nu am să-ți spun ce era prin capul ei, în ce ipostaze te dorea. Dar, draga mea, tu ai fost mereu bună la inimă, nu știai nimic. Acolo, s-o ajuți, dar știi ce cred eu? Că tu știai. Le știai pe toate. Voiai însă s-o ajuți să se schimbe, draga mea, pentru că mereu te-ai gândit la alții, la binele altora, la prosperitatea lor, dar, la tine, cine se gândea? Ashley. Da, da, el, dar era atât de ocupat să vă fie bine ție și copilului. Sper doar să fi trăit bine alături de cei dragi, pentru că sufletul tău a meritat tot binele din lume- de asemenea, să nu fii dezamăgită de Scarlett, acum este o fată bună, iar viața i-a pus muuulte piedici. Ashley este fericit, draga mea, încă te iubește. Te iubește mai mult decât oricine și decât orice. Să fiți fericiți împreună și acolo!

                                                                                                                                          Cu toată dragostea pentru Melanie, un dans frumos,
Andrei

Ashley, Rhett,

  Pentru domnii anilor Tarei- pământ crud și neîmblânzit! Tot respectul, domnii mei!

Voi cărei cărți i-ați face o declarație? Un 14 februarie liniștit!

O zi a îndrăgostiților... LITERAră

V-ați dat seama, cei de la Litera nu se lasă nici de Ziua Îndrăgostiților, surprinzându-ne cu muuulte cadouri. 

 

Începând cu Valentine’s Day și încheind cu Dragobetele, Editura Litera ține deschisă sesiunea de declarații de dragoste inspirate din cărți. În cadrul campaniei LITERALmente teiubesc!, toți îndrăgostiții sunt provocați să îmbine cât mai emoționant, trăsnit sau neașteptatsentimentele față de perechea lor și cartea preferată de la Litera. „Ură, prietenie, dragoste, căsătorie – pe toate aș vrea să le trăiesc cu tine!” sau „Tu îmi dai prea multă fericire!” sunt doar câteva exemple despre cum ar putea suna declarațiile de dragoste inspirate din cărți. Participanții la campanie vor posta declarațiile pe paginile  personale de Facebook, etichetând Editura Litera. O sută dintre ei vor primi premii în cărți!

O altă componentă a campaniei  LITERALmente te iubesc! o reprezintă oferirea de cărți cadou, alături de o scrisoare de dragoste celebră, cuplurilor care călătoresc cu Meridian Taxi în ziua de 14 februarie. În plus,  cuplurile care aleg ziua de 14 februarie pentru a-și  îmbogăți  biblioteca cutitluri din librăriile Litera din toată țara vor primi și o scrisoare de dragoste celebră: de la Jean-Paul Sartre către Simone de Beauvoir, de la Honoré de Balzac către contesa Ewelina Haskasau de la Napoleon Bonaparte către Joséphine de Beauharnais.

 

Pentru detalii legate de campania LITERALmente te iubesc! vă invităm să urmăriț ipagina de Facebook Editura Litera și litera.ro.

O seară liniștită și un început de week-end minunat!

Cu MERIDIAN TAXI descoperi LITERAtura iubirii

De Valentine’s Day, MERIDIAN TAXI, în parteneriat cu Editura Litera, anunță lansarea campaniei “Cu MERIDIAN TAXI descoperi LITERAtura iubirii”. Fiind o zi a dragostei, în care cupidonii levitează prin oraș, și nu numai, cuplurile care călătoresc în această zi de sărbătoare cu mașinile de taxi MERIDIAN vor primi cadou câte o carte de dragoste.

Valentine’s Day este un prilej de bucurie și de celebrare a iubirii. MERIDIAN TAXI susține această inițiativă și le oferă cuplurilor îndrăgostite care aleg să călătorească pe 14 februarie cu taxiurile acestei companii un cadou-surpriză: o carte cu tematica iubirii, oferită de Editura Litera. Iar pentru a-i inspira pe cei doi îndrăgostiți, fiecare volum va fi însoțit și de o scrisoare de dragoste celebră, cum ar fi cea de la Jean-Paul Sartre către Simone de Beauvoir, de la Honoré de Balzac către contesa Ewelina Haska sau de la Napoleon Bonaparte către Joséphine de Beauharnais.

“În parteneriat cu Editura Litera, ne-am propus să surprindem plăcut cuplurile de îndrăgostiți care aleg să călătorească astăzi cu MERIDIAN TAXI și să le oferim pentru inspirație o carte cu tematica iubirii și o copie după scrisorile celebre de dragoste ale oamenilor ce au marcat istoria lumii. Suntem convinși că inițiativa noastră va fi apreciată și ne bucurăm că le putem oferi clienților MERIDIAN prilejul de a sărbători emoția și bucuria iubirii alături de noi.” – Lucian Marin, director executiv MERIDIAN TAXI

Acum, ne întrebăm, cum va rămâne cu cei care... nu formează un cuplu? 

Seară liniștită și la cât mai multe cărți romantice!

Semnătura tuturor lucrurilor, de Elizabeth Gilbert - Recenzie

Le mulțumesc frumos celor de la Bookia pentru posibilitatea de a citi acest frumos roman, din care nu numai că am învățat multe, dar care m-a purtat în locuri frumoase, descoperindu-mi-le pe fiecare.

Natura. Cuvântul însăși parcă exprimă renaștere, echilibru, puritate și viață. Unde, dacă nu în natură, se simte omul mai liber și mai perfect? Cui nu îi place mirosul florilor de vară, cui nu îi place mirosul născând de după ploaie, cui nu îi place să știe că este înconjurat de atâtea lucruri frumoase și sănătoase? Trecem peste faptul că, lăsându-și semnătura permanent, plantele produc, prin fotosinteză, oxigenul. Și, de altfel, am putea trăi fără? Întrebare retorică- nu!

Botanica, explorarea lumii și dorința sunt temele în jurul cărora și-a construit Elizabeth Gilbert ultima ei carte, în 2013- un roman despre un mare secol, al descoperirilor și revoluționărilor în diferite domenii - secoul al nouăsprezecelea.

Extraordinara și curajoasa sa eroină, Alma Whittaker, născută la Philadeplhia la începutul anului 1800, studiază plantele, dorind să descopere cât mai multe lucruri privitoare la lumea ce o înconjoară, studiind, cu precădere, mușchiul - având în vedere că această „plantă” nu activa, tocmai, în palmarezul altor botaniști - și ajunge, astfel, să descifreze, independent de domnul Charles Darwin, misterele evoluției în lumea naturală, ce ascunde mii de mistere. Dacă Alma e prototipul omului de știință, dedicat meseriei sale și descoperirilor, riguros, lucid, calm și rece în gândire, Ambrose, bărbatul de care aceasta se îndrăgostește, reprezintă tipul visătorului, al îndrăgostitului de frumos, artistul utopic care crede, asemenea misticului german din secolul al șaisprezecelea, Jakob Böhme - care avea o lucrare intitulată „Semnătura tuturor lucrurilor”, de unde autoarea se și inspiră - că Dumnezeu și-ar fi lăsat, spre binele oamenilor, semnptura, amprenta, marca, în alcătuirea fiecărei plante de pe pământ, astfel că întreaga lume naturală e un cod divin, nescris, purtând dovada iubirii Creatorului.

Mi s-a părut, fără să exagerez, că acest roman a fost scris în acel mod în care, după ce a fost citit, să vrei să-l citești din nou, îmbogățindu-ți cultura generală datorită numeroaselor detalii care, surprinzător, nu sunt deloc plictisitoare (nu vă așteptați la o lecție de botanică, așa cum se preda în clasa a V-a, despre tot soiul de clase de plante și regnuri vegetale) și datorită faptului că Alma nu a fost deloc o fire stagnantă, ci a călătorit prin numeroase locuri și a trăit foarte multe aventuri - deschizându-ți, astfel, orizontul. De asemenea, surprinzător este modul în care autoarea, Elizabeth Gilbert, reușește să transmită tot ce a fost în inima doamnei Alma Whittaker: de la a fi plictisită în mediul în care trăiește, până la a fi terifiată de tot ce reușește să descopere. Eroina reprezintă tipul omului care dorește, cu patos, să schimbe lumea în care trăiește, știind că dispune de tot arsenalul necesar: putere de muncă, ambiție și timp - pe care, mereu, l-a considerat un dușman nemilos. Reprezintă tipul omului care dorește să-și depășească condiția, în dezacord cu cu limitarea sa.

Acțiunea romanului, scris într-un ritm destul de alert, dar fără a-ți da impresia de „bolovan” - adică, acțiunea curge de la sine, precum un râu - pe măsura pasionantelor peripeții ale trupului (aici lucrurile devin destul de amuzante, hehe) și minții pe care le înfățișează, și populat cu personaje care parcă sunt ieșite din comun - aventurieri, misionari, astronomi, căpitani de corabie, genii, nebuni -, se petrece, rând pe rând, la Londra, în Perul, la Philadelphia, în Tahiti și la Amsterdam. Iar Elizabeth Gilbert este un geniu când vine vorba de a aduce, în paginile unei cărți, întocmai lumea din acele orașe. 

Am găsit și câteva citate care, cu precădere, mi s-au părut destul de interesante, pentru a vă atrage în lumea acestei cărți - câteva citate care mi s-au părut că surprind, într-un mod subtil, o parte din magia acestui volum:

„Pantofarul de pe vremuri credea în ceva numit de el semnătura tuturor lucrurilor - credea, mai precis, că Dumnezeu ascunsese indicii pentru ameliorarea omenirii în alcătuirea fiecărei flori și frunze, a fiecărui fruct și copac de pe pământ. De aceea, atâtea plante medicinale seamănă cu bolile pe care le vindecă, sau cu organele pe care le tratează. Busuiocul, cu frunzele lui de formă hepatică, este leacul firesc al relelor ficatului. Rostopasca, cu seva ei galbenă, se poate folosi pentru înlăturarea culorii neplăcute provocate de gălbinare. Nucile, a căror formă seamănă cu a creierului, ajută împotriva durerilor de cap. Podbalul, care crește în apropierea pârâielor reci, poate vindeca tusea și frigurile pricinuite de scufundarea în apă recene. Și tot așa, ad infinitum.”

„Înțelepciunea Domnului e o fecioară eternă - nu o soție, ci casatitate și puritate fără pată, relevată ca imagine a lui Dumnezeu... Ea este înțelepciunea miracolelor fără urmă. Înțelepciunea Domnului, insista el, era feminină. (...) Viața adevărată se află în inima focului, iar apoi un mister îl cuprinde pe celălalt.”

„Alma a continuat să-l caute pe Băiat, făcând plimbări tot mai lungi, singură (...). A văzut tot felul de bărbați și băieți. A văzut, într-adevăr, câțiva tineri plăcuți vederii, cu acea siluetă nobilă pe care o admiraseră atâta primii europeni veniți pe insulă, dar a văzut și tineri cu picioarele deformate de elefantiazis în formă avansată, precum și băieți cu ochii atinși de ulcere, fiindcă mamele lor suferiseră de boli venerice. A văzut tineri care ar fi trebuit să fie frumoși, dar ale căror fețe erau mâncate de vărsat și pojar. A găsit sate aproape pustii, depopulate de-a lungul anilor de boală și moarte. A văzut un bărbat foarte bătrân care, sub soarele pârjolitor, cânta la flautul tahitian în stilul tradițional, nu numai că sufla la el cu o nară; scoatea un sunet atât de melancolic, încât Alma a simțit că o doare pieptul de nostalgie după casa ei. Dar tot nu l-a văzut pe băiat.”

„- (...) I-am spus să mă deseneze cum ar desena o orhidee, în toată goliciunea ei fără pată. Căci ce diferență e în ochii Domnului între un om gol și o floare?”

De asemenea, nici exegeții nu s-au lăsat mai prejos când a venit vorba de stilul scriitoarei Elizabeth Gilbert, precum și de inteligența acestei cărți:

„Are multă savoare acest roman relaxat, empatic, inteligent al unei scriitoare sigure pe materia și stilul ei.”- Publisher's Weekly

„Gilbert și-a câștigat reputația unei povestitoare cu un stil direct, care ne provoacă să ne implicăm în aventurile descoperirii acestei lumi, iar romanul de față reprezintă următoarea etapă câștigătoare a acestui demers.” - The New York Times Book Review

„Un strălucit exercițiu de inteligență și imaginație” - Kirkus Reviews

„Perfect stăpână pe subiect, Gilbert invocă fără efort spiritul iscoditor al secolului nouăsprezece, când exploratorii amatori, naturaliștii și entuziaștii contribuiau fundamental la progres. Splendid scrisă și impregnată cu respect pentru știință și învățătură, acestă carte trebuie citită neapărat.” - Booklist

„Gilbert e o combinație de Annie Proulx și John Irving.” - The Times

Așadar, vă recomand acestă carte, dacă doriți să citiți, după cum s-a spus, ceva lejer, inteligent, ce-ți pune numaidecât imaginația la contribuție, împletindu-se, pe deoparte, cu muuulte pasaje amuzante. Puteți comanda de AICI, de pe site-ul celor de la Bookia, cărora le mulțumesc încă o dată.

Editura Humanitas

Traducere din limba engleză și note de Anca Bărbulescu

532 pagini

Recomandare muzicală

Cred că știți melodia, mai ales dacă ați văzut filmul „Să nu mă părăsești”. Este superbă, mă liniștește și parcă adună, acolo, toată emoția filmului. Cred că, în timp ce voi citi cartea de care am făcut rost recent (mulțumesc persoanei care mi-a dat-o), voi asculta această melodie. Zău!

Rachel Portman- We all complete

Să aveți o săptămână frumoasă!