Editura: Contra Media
Anul apariției: 2016
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 298
Sincer, am auzit multe despre această carte; inițial, mă intrigase titlul, apoi, ei bine, autorul, Silviu Iliuță, pe care îl citesc constant pe cronicipebune.ro. Și-apoi, nu știu, mi-a plăcut mult și coperta, dar parcă mă abțineam din a o citi, nu știu de ce. Și mi-am dat seama acum, după ce am citit-o: cartea aceasta a picat la fix, parcă știa, parcă-mi zicea să n-o cumpăr, pentru ca, mai apoi, s-o cumpăr și s-o citesc fix în perioada potrivită. Și-așa a fost, pentru că în aceste săptămâni mă lovise așa, ca de nicăieri, o melancolie profundă, viscerală, aproape atipică. Mi-am dat seama, de curând, că cel mai bun instrument de măsurare a timpului este însăși melancolia, cu toate dorurile și zâmbetele și lacrimile pe care, cândva, le-am vărsat: nu se știe pentru ce, nu se știe pentru cine, nu se știe de ce. Dar ce-a scris aici domnu' Iliuță, vă pot spune, este viață pură, cu tot ce-nseamnă ea, de la cap la coadă, de la începutul timpului până la sfârșitul eternității. Chiar simțeam nevoia să citesc o carte atât de bună, care să mă facă să râd cu lacrimi în ochi, care să-mi ardă sentimentele și trăirile și emoțiile atunci când mi-e lumea mai dragă. Silviu Iliuță nu e scriitor, el e om, e om în tot ce cuprinde acest cuvânt, un om care trăiește totul cu o deosebită plăcere, un om care iubește și trăiește prin cuvintele pe care le scrie, prin poveștile pe care, cu atâta talent, le așterne pe hârtie și le împărtășește cu noi - ups, cred că, de fapt, tocmai am dat definiția unui scriitor, nu? Ca să scrii, vă spun din proprie experiență, nu trebuie să fii filolog, nu trebuie să ai studii superioare & universitare în spate, nu trebuie să cercetezi prie pricopsindu-te prin biblioteci în arta scrierii celui mai bun manuscris. Nu, luați exemplu de la Silviu Iliuță: tot ce trebuie să faci este să simți. Și să trăiești prin amintirile pe care ți le-ai făcut, să le păstrezi sub meningele creierului tău și să renaști prin ele: și tocmai asta a făcut Iliuță în cartea Toate titlurile bune au fost date: și-a retrăit întreaga viață și, prin bunăvoința lui, ne-a împărtășit-o cu încredere și credință, ca și cum am fi cei mai buni prieteni ai lui.
Copilăria, c-așa încep toate. Perioada aia vieții când ne credeam invincibili și puneam întrebări doar de dragul de a fi puse, ne făceam planuri de a călători în Egipt pe cămile imaginare, credeam că totul ni se cuvine și toată lumea se va schimba precum ne este placul, adică după placul nostru, ce, știam noi atunci ce este răutatea, ce este minciuna (eh, p-asta poate o mai știam), dar mereu aveam idealuri de a fi super-eroi și de a salva lumea, de a aduna toți cățeii de pe stradă și de a le da de mâncare. Cu alte cuvinte, cât de naivi eram. Așa-și începe Silviu Iliuță romanul, jurnalul, amintindu-și de perioada copilăriei trăită în comunism, când totul era cu piedici și opintiri; amintește de părinți, de greutăți, dar păstrează un permanent puseu al fericirii, al acelei fericiri autentice, neaoșe, care se naște din lucruri mărunte care contează și primează. Melancolia, dulcea melancolie, cât de mult se face resimțită în paginile acestei cărți de o sensibilitate (pe alocuri) aproape viscerală, dar și de o duritate cum, de altfel, se cuvine, date fiind timpurile noastre contemporane. Pentru mine, unul, această carte a fost un deliciu, și poate nu am trecut eu așa mult prin viață, abia am douăzeci de ani, dar mi-a spus o prietenă care are treizeci de ani că, citind-o, pur și simplu a trecut prin propria-i viață, de la minutul zero până în ziua de azi, prinsă într-un cerc al dorului, al melancoliei, da, c-acesta este termenul care, pentru mine și pentru ea, definește cartea; un dor pentru zilele apuse, când ne bucuram unul de prezența altuia, prietenii erau adevărați prieteni și nu te dădeau pentru o aventură de-o zi, de-o noapte, când fericirea însemna și o minge peticită, șapte pietre, de-a v-ați ascunselea, și-atunci parcă timpul se scurgea mai greu, mai agale, parcă avea mai multă răbdare cu lumea aceasta. Parcă se bucura și el odată cu noi!
Bine,
Toate titlurile bune au fost date nu este o carte tristă, să nu credeți asta. Am râs, și-am râs mult, cu gura până la urechi la unele întâmplări, că are Silviu Iliuță așa un talent de a nara, de a face haz de necaz, dar și cu o incisivitate aparte, că n-ai cum să te saturi. N-am mai citit demult o carte care să mă treacă prin atâtea stări, să mă facă să râd, să mă facă să plâng, să fiu contrariat și relaxat, încordat și, pe alocuri, să mă lase mască. Da, n-am avut așteptări de la carte, să fiu sincer, dar mi-am dat seama cât de greșit e să judeci o carte fără s-o fi citit încă (bineînțeles, poți s-o faci, dacă ai avizarea parțială a unor fragmente citite din carte, ori a unor comentarii ale autorului care ți s-au părut nepotrivite). Pentru că am realizat că am citit o carte cum nu am citit alta, o carte care este despre viață și despre frumusețea de-ați face amintiri ca, mai apoi, când nu vei mai putea, poate, să retrăiești aceste clipe, să-ți amintești cu drag faptul că în palmaresul ființei tale s-au strecurat atât de multe clipe minunate și de neuitat; să te gândești că, într-adevăr, această viață chiar a meritat trăită.
Eu nu-s genul care să vorbească despre acțiunea unei cărți, știți asta prea bine. Eu vă vorbesc subiectiv despre impactul pe care cartea l-a avut asupra mea. La o adică, ce rost ar avea să vă spun tot ce se întâmplă în carte, unde ar mai fi entuziasmul și dorința de a citi acea carte, dacă deja ați aflat anumite lucruri care se vor a fi aflate de-a lungul lecturii? Da, Silviu Iliuță povestește despre multe în carte: adolescență, cu toate perioadele acelea pline de hormoni, când mergeam acasă la cineva la un film, dar nouă numai la filme nu ne stăteau gândurile, când ieșeam seara și stăteam până târziu, deși știam că părinții n-o să fie de acord, dar ne-ncercam norocul, lasă, o să trecem noi și peste asta, perioada facultății, cu cămine înghesuite, apoi maturitatea, când trebuie să te-ocupi de chirii, de facturi, de alea și alea și alea, vezi că mai lipsește ceva, tre' să cumperi și n-ai bani, te-mprumuți, apoi te muți, apoi și apoi și apoi... Și toate merg așa, într-un ciclu continuu. Și-ajungem să ne uităm în spate și să ne întrebăm, stupefiați, Doamne, când au trecut atâția ani.
Mie mi-a plăcut enorm, dar enorm de mult, povestea cu personajul din carte care prinde viață și-ncearcă să se facă auzit în lumea oamenilor. Mi s-a părut o abordare extrem de creativă, mereu m-am gândit să scriu și eu așa o poveste, despre un personaj care s-a plictisit să trăiască într-o lume de hârtie, într-o lume limitată și plictisitoare. Se vede, aici, plăcerea lui Silviu Iliuță de a citi - își tratează personajele ca și cum ar fi oameni, le oferă suflet și inimă și gândire rațională, fără a le mânui doar ca pe niște marionete pe o scenă a vieții. Niște actanți simpli c-un scenariu deja scris, oare nu asta suntem și noi, oamenii?
Toate titlurile bune au fost date nu doar că oferă răspunsuri, dar ajungi, la sfârșitul cărții, să-ți dai seama că pleci din lumea romanului cu și mai multe întrebări. Pentru că între cele două coperți nu se închid doar niște amintiri, niște clipe emoționante și frumoase și triste și amuzante, ci se închide o întreagă viață. Pură. Și eternă.
Vreau să închei recenzia mulțumindu-le celor de la
Bookzone.ro pentru acest volum, mă bucur că au vrut să începem o colaborare și sper să fie una de drum lung. Puteți comanda romanul
Toate titlurile bune au fost date de
AICI, cu un click. Pe site-ul
Bookzone.ro găsiți o mulțime de cărți, pe toate gusturile, pentru oameni mari și mici. S-aveți lecturi plăcute și pline de spor!
„Andreea Ignat, coordonatoarea comunității locale de bloggeri Social Media Iași, prezintă inițiativa și modul de participare: „Când vine vorba de evenimente de calitate în Iași, bloggerii locali sunt primii care se alătură în susținerea și promovarea lor. Pentru că ne pasă de comunitatea ieșeană și știm că doar împreună putem mișca lucrurile în direcția cea bună. Și cum noi suntem mari iubitori de cărți, iar meseria de blogger nu înseamnă doar a scrie, ci și a citi, ne-am implicat cu mare drag și entuziasm și în a cincea ediție FILIT. Și pentru că meseria de blogger mai înseamnă și să-i inspiri pe cei care te citesc, am dat drumul unei vânători de cărți scrise de autorii FILIT, vânătoare prin care îndemnăm comunitatea să caute cărțile ascunse de noi prin oraș, să le citească și să vină cu ele la FILIT, pentru a-i cunoaște pe scriitori. Credem că implicarea bloggerilor în acest festival va aduce proiectului o mai mare vizibilitate online și o mai mare aplecare către cărți a cititorilor de bloguri.” (sursa: http://www.filit-iasi.ro/vanatoare-de-carti-la-iasi-pregatirea-filit/)
