marți, 9 februarie 2021

Fiind imagine. Eseuri din adolescență, de Elena Druță - Recenzie

Editura: datagroup
Anul apariției: 2017
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 160

Am cunoscut-o (deși mult spus) pe Elena la un eveniment de carte, în Iași, unde am fost amândoi invitați în calitate de tineri scriitori. Și-a fost tare fain. Încă de pe-atunci am observat, de fapt, cât de mult îi place ceea ce face; și nu vorbesc aici doar despre scris, deoarece Elena este și medic veterinar (o felicit din inimă pentru acest lucru), iar iubirea ei pentru animăluțe este, într-adevăr, una specială. Dar nu despre asta vreau să vorbesc aici, ci despre cât de mult mi-a plăcut romanul său de debut, Fiind imagine. Eseuri din adolescență, chiar dacă l-am amânat extrem de mult timp. Pe această cale, Elena, dă-mi voie să-ți spun că ai câștigat un nou fan, și-abia aștept să-ți citesc și noua apariție literară, Împărăția ultimului cerb

Nu știu cum aș putea să descriu cartea de față, chiar nu știu. N-am să fac o recenzie, pentru că nicidecum nu e un roman de tipul cauză-efect, cu intrigă, desfășurarea acțiunii și tot ce presupune acesta. E mai mult un fel de jurnal, un fel de save-as al unor gânduri de-ale autoarei, un fel de blog, un fel de caiet de notițe (totuși, are și o parte ca un fel de poveste, îmbinând fantasy-ul și realitate într-o manieră atât, dar atât de frumoasă). Dar, indiferent de ce este, știu că este o carte care m-a emoționat enorm de mult, în care deseori m-am regăsit - citeam, citeam și erau momente în care mă opream și mă gândeam la ce am citit și la cât de mult m-am identificat cu anumite stări, emoții, ba chiar cu anumite descrieri și locuri. Pentru că, oricum, și poate greșesc, dar am identificat anumite locuri din orașul în care și-a urmat studiile - Iași - în care locuiesc și eu în momentul de față (parcul Copou, în special, este un loc pe care l-am putut identifica în scrierile Elenei). Apoi, este o carte care îmbină, frumos, gândurile interioare, introspecția, contemplarea, cu realitatea imediată a societății în care trăim - există numeroase eseuri în care Elena personifică ploaia, astfel încât aceasta nu mai este o simplă manifestare naturală, ba chiar o stare, o poveste, este o sursă de inspirație și un personaj însăși. 

Aș vrea să spun foarte multe, dar știu că e de prisos. Cartea Elenei - și-s lipsit de impresionism, sincer - este chiar o carte care te atinge și te emoționează. N-ai cum să nu te regăsești, deseori, în ceea ce a scris. N-ai cum să rămâi rece, să nu simți, să nu te emoționeze. Poate fi o lectură simplă, în cele din urmă, doar că nu e. E ceva profund, care te incită la meditație, nici nu știu cum s-o spun. Are ceva special, ceva ce mi-a rămas adânc în suflet și chiar și-acum, când încerc să-mi scriu gândurile referitoare la Fiind imagine. Eseuri din adolescență, am un zâmbet larg pe buze și mi-e greu să mă adun. Recunosc, chiar am fost surprins de cât de frumos și delicat scrie Elena - nu că nu mă așteptam, la o adică, dar chiar am rămas surprins de cât de ușor este să te identifici cu poveștile sale (ceea ce, de altfel, implică o anumită empatie de care autoarea dă dovadă, o cunoaștere interesantă a psihologiei umane - sau, în cele din urmă, poate pur și simplu felul ei de a-și așterne gândurile este unul sensibil, în general). 

Aș putea să înșir multe citate din carte, dar n-am s-o fac. Chiar aș vrea să le descoperiți singuri, pentru că Elena chiar este un om care simte, care arde pentru frumos. E imposibil să nu-i observi iubirea pentru cuvinte, pentru citit (Elena este și o cititoare înrăită), pentru emoție și sentimente. Nu știu, ar putea fi o lectură light, habar n-am, chiar neplăcută dacă ești genul care vrea multă acțiune și intrigă și alte chestii de acest gen. Dar, repet, nu poți să citești această carte și să rămâi meh, chiar vreau să cred că e imposibil acest lucru. Pentru că e o carte de o emoție aparte, în care totul parcă-i vis (și visele nu-s întotdeauna faine), totul are un anumit sens, iar natura, toamna, ploaia, zăpada, ceașca de ceai, gândurile, durerile, emoțiile, lacrimile, zâmbetele, răsăriturile și apusurile, oamenii, cărțile, serile petrecute în bibliotecă, cursurile de la facultate, toate examenele, notele, cafelele - totul se sumează în acea perioadă colosală, eternă, în acea stare numită adolescență. Este o carte despre devenire - și Elena a avut și are o devenire spectaculos de frumoasă.

Mulțumesc, Elena, pentru că ai scris o carte atât de frumoasă. Te felicit și îți urez multă inspirație în continuare. Să ai mereu grijă de visurile tale și de ceea ce-i al tău și te face fericită. Abia aștept să-ți citesc noua carte, abia aștept! Știu că nu mă va dezamăgi - și, sincer, chiar dacă o s-o facă, mie n-o să-mi pese. Pentru că știu că vor mai urma și altele (acum, vorbind serios, chiar știu c-o să-mi placă). Nu am să vă oblig să cumpărați cartea Elenei, că doar nu-s în măsură s-o fac (și dacă aș fi, tot n-aș face-o), dar vă recomand să citiți autori români. Să susțineți autorii micuți. Să fiți alături de ei, de noi. Nu este ușor să publici, chiar nu este. Și, în aceeași măsură, este și destul de dezamăgitor (pentru noi, nu din cauza voastră) să vezi că ești trecut, deseori, cu vederea. Evident, repet, nu vă obligă nimeni s-o faceți, dar am simțit nevoia să fac un îndemn pe această cale. Cu toții avem povești frumoase de spus, chiar dacă nu suntem autori internaționali sau de anvergură cărtăresciană. Zic și eu! Să aveți parte doar de lecturi pe placul vostru și cu spor!

2 comentarii: