Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT anunță numele autorilor români care vor lua parte la sărbătoarea literaturii, în perioada 4-8 octombrie 2017, la Iași.

La Casa FILIT publicul se va întâlni cu autorii Dan Alexe, Simona Antonescu, Ioana Bradea, Ruxandra Cesereanu, Andrei Crăciun, Codrin Liviu Cuțitaru, Tudor Ganea, Adrian Georgescu, Ioan T. Morar, Andrei Oișteanu, Marius Oprea, Dora Pavel, Mircea Pricăjan și Bogdan-Alexandru Stănescu.

Timp de 5 zile, la Casa Poeziei vor fi în centrul evenimentelor poeții Linda Maria Baros, Lavinia Bălulescu, Emil Brumaru, Rita Chirian, Dan Coman, Teodora Coman, Ana Donțu, Vlad Drăgoi, Mugur Grosu, Ștefan Ivas, Claudiu Komartin, Ștefan Manasia, Vlad Moldovan, Andrei Novac, Cosmin Perța, Tara Skurtu (SUA), Robert Șerban, Răzvan Țupa, Mihail Vakulovski, Paul Vinicius.
Anul acesta, FILIT „construiește” două case noi, dedicate literaturii fantasy și celei pentru copii. 

La Casa Fantasy vor participa autorii Sebastian A. Corn, Marian Coman, Michael Haulică, Alexandru Lamba, Dănuț Ungureanu, iar Casa Copilăriei va găzdui evenimente cu scriitorii Ana Alfianu, Florin Bican, Ioana Nicolae, Adina Popescu și Iulian Tănase.

Scriitorii români din afara granițelor țării Jan Cornelius și Dana Grigorcea vor participa în cadrul unor evenimente speciale. De asemenea, scriitorul Mircea Cărtărescu va urca pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

FILIT este un proiect anual finanțat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul  Național al Literaturii Române Iaşi și va reuni anul acesta la Iași, în cadrul celei de a V-a ediții, sute de nume ale scenei culturale mondiale.

Și-acum, recomandările mele, pe baza recenziilor pe care, de altfel, le-am făcut pe blog: 

1. Vremuri second-hand, de Svetlana Aleksievici


„În societate a apărut «cererea» pentru Uniunea Sovietică. Pentru cultul lui Stalin. Jumătate din tinerii între nouăsprezece şi treizeci de ani consideră că Stalin a fost «cel mai mare om politic». Un nou cult al lui Stalin în ţara în care Stalin a distrus la fel de mulţi oameni ca Hitler?! E din nou la modă tot ce e sovietic... Învie idei demodate: despre marele imperiu, despre «mâna de fier», despre «specificul căii ruseşti»… Au readus la suprafaţă imnul sovietic, există Comsomol, doar că se cheamă «Ai noştri», există partidul puterii, copie a partidului comunist. Preşedintele are aceeaşi putere ca secretarul general. Absolută.În locul marxism-leninismului e ortodoxia… Am întâlnit pe stradă nişte băieţi în tricouri cu secera şi ciocanul şi cu portretul lui Lenin. Ştiu ei oare ce este comunismul?“ (Svetlana Aleksievici)
Homo sovieticus există - Svetlana Aleksievici l-a întâlnit. În acest volum polifonic, constituit în mai multe strigăte, mai multe voci, în care se amestecă sunetele străzii, conversații relatate și decupaje din presă, fiecare mărturie este adevărată. Ceea ce rezultă este de un farmec exorbitant, hipnotic; volumul de față este o carte densă, este o carte puternică, înfiorătoare prin adevăru-i și tragism, prin brutalitatea lumii care se constituie în rescrierile Svetlanei. Totul datează istoric, datele sunt veridice, confirmabile, irefutabile. Trebuie doar să-ți deschizi mintea și să permiți voinței să depășească granițele prezentului - o pagină te împinge într-un trecut care ți se pune în față și ți se servește cu o măiestrie aparte, cum numai Svetlana poate.

2. Soldații de zinc, de Svetlana Aleksvievici 

În 1989, Svetlana Aleksievici a îndrăznit să calce unul dintre marile tabuuri ale imperiului sovietic: mitul Războiului din Afganistan, al soldatului „internaționalist”, care ajută un popor înapoiat să construiascp socialismul. Între 1979 și 1989, un milion de militari sovietici au trecut prin Afganistan, provocând aici distrugeri uriașe și rămânând ei înșiși marcați de experiența unui conflict nerecunoscut oficial. Morții erau trimiși înapoi în URSS în sicrie sigilate de zinc, în timp ce, întorși în patrie, mare parte din supraviețuitori nu s-au putut reintegra și au devenit, în ochii altora, violatori și criminali. Soldații de zinc prezintă mărturiile emoționante ale unor participanți la război – soldați, ofițeri, asistente medicale – și ale unor mame care și-au pierdut copiii în Afganistan, într-o carte șocantă prin onestitatea ei brutală. Este o reconstituire tulburătoare și de neuitat a realității și absurdității războiului.
„Mă învăța cum să rămân în viață: 
- După ce ai ras, dă-te imediat vreo doi metri mai încolo! Ascunde țeava puștii după gard sau după vreo stâncă, să nu se vadă flacăra, să nu se observe! Când mergi, nu cânta, că n-ajungi departe. Când stai planton nu adormi, zgârie-te pe față, mușcă-te de mână! Parașutistul mai întâi fuge cât poate și apoi cât trebuie.”

3. Ultimii martori, de Svetlana Aleksievici  

Svetlana Aleksievici a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2015. Oh, da, m-am bucurat, chiar m-am bucurat, fiindcă știam ce minuni ascunde jurnalista (și scriitoarea) Svetlana Aleksievici. Primul contact cu această autoare a fost cartea Dezastrul de la Cernobîl,care pur și simplu m-a ucis, mi-a dat de gândit, mi-a răscolit interiorul și, drept să vă spun, încă nu îmi dă pace. Pur și simplu, asta înseamnă Svetlana: zbucium, durere, speranță, lacrimi, cărțile ei sunt în așa fel scrise, gândite, încât să atingă cititorul în suflet, să-l facă să-i vibreze ființa. Poate folosesc cuvinte prea mari, dar altfel chiar nu pot descrie ceea ce citesc în cărțile acestei autoare. Scrise sub formă de mărturisiri, cărțile ei redau crunta realitatea a războiului, sunt glasul istoriei, al oamenilor care n-au fost auziți în acele vremuri, al copiilor care au trăit fără mamă, fără tată, fără jucării și fără hrană, al femeilor ale căror soți au fost uciși sau trimiși la război. Cărțile Svetlanei sunt glasul durerii și sarea din lacrima cititorului. Pentru că ea vorbește despre viață. Chiar dacă nu vrem să acceptăm, despre viață vorbește Svetlana în cărțile sale. Despre durere și speranță.
„În jurul nostru erau mulți morți, nici nu ne mai speriau. Trăiam printre ei, chiar ne obișnuiserăm. O singură dată mi-a fost frică. Intrasem într-un sat căruia îi dăduseră foc de curând. (...) Am văzut o femeie arsă... Era neagră toată, căzută la pământ, dar mâinile îi rămăseseră albe, niște mâini vii, de femeie. Atunci mi-a fost frică prima dată. (...) Cei care nu au văzut cum omul își omoară seamănul sunt cu totul altfel.”

4. Dezastrul de la Cernobîl, de Svetlana Aleksievici  

„Am îngropat pădurea. Am tăiat copacii în bucăți de cîte un metru și jumătate, i-am împachetat în celofan și i-am aruncat în groapă. Noapte nu am putut să dorm. Închid ochii: se mișcă ceva negru, se învârte. Parcă e viu. Straturile de pământ, vii, cu gândaci, păianjeni, râme. Parcă e viu. Nu recunoșteam nimic, nu știam cum le zice. Pur și simplu gândaci, păianjeni. Furnici. Iar ele sunt mici și mari, galbene și negre. Așa, de toate culorile. Un poet spunea odată că animalele sunt un popor deosebit. Le omoram cu sutele, cu zecile, miile fără să știu cum le cheamă. Le dărâmam casele. Secretele. Le îngropam. Le îngropam.”

Dezastrul de la Cernobîl nu este numai o carte bine scrisă, o carte care pur și simplu îți străpunge pielea, atingându-ți sufletul și răscolindu-l. Este manuscrisul unei istorii, este identitatea unei țări, a unei lumi. Această carte este începutul realității, fiindcă unde începe literatura, unde începe omul cu puterea sa, cu ororile sale, cu mintea sa diabolică și tot ce înseamnă el, unde începe moartea, durerea - ei, acolo începe și viața. Iar scriitura Svetlanei Aleksievici mi-a confirmat faptul că, într-adevăr, viața, pulsația, emoția, lacrima, durerea, acestea întotdeauna o să atingă partea viscerală a omului, partea sa nepalpabilă, crescândă în sufletul său. Pentru că această carte nu vorbește despre frumusețea literaturii, nu este plastică, nu surprinde prin metafore, prin dimensiuni, culori și forme, ci, întocmai maeștrilor vieții, surprinde prin pulsație, prin realitatea-i integrată aici. Eu, drept să vă spun, încă sunt afectat de ceea ce-am citit, de atâtea emoții, de atâtea sentimente, dureri, atâtea strigăte neauzite de cineva și crescute între paginile cărții. Doamne, Svetlana Aleksievici este o autoare cum nu este alta. Este o autoare sinceră, curajoasă și, înainte de toate, pregătită să strige adevărul. Pentru cei care vor să-l asculte! Și să-l trăiască!

5. Nordul, de Ioana Nicolaie

Să vorbesc despre volumul de poezii Nordul? Am să-ncerc, doar, pentru că mare lucru nu pot pune. De ceva timp, citesc poezie foarte multă. Ana Blandiana, Stănescu, Blaga, puțin Barbu, Gabriela Chiran, Ioana Nicolaie. Nu numai că citesc, dar și vorbesc despre. Vecina mea e înnebunită, la fel, după cum scrie Ioana Nicolaie, așa că de fiecare dată când ieșim ori vorbim despre poezie, despre cărți, despre cât de mult ne place Tatiana Stepa, despre ce mai citim, ori vorbim despre lucruri dintr-astea ciudate ale vieții. Suntem noi, așa, mai ciudați. Dar, oricum, revenind la volumul acesta, pot să vă spun doar că Ioana Nicolaie se pricepe să dea forme obiectelor, să dea o măsură felului în care scrie. Ea nu numește, ea nu oferă pe tavă cititorului emoția ei, ci se maschează după metafora versului, după atmosfera desprinsă din suflet - dar, atenție, nu conturată -, își ascunde ochii între spațiul dintre cuvintele poeziei. Surprinzându-și propria autobiografie, undeva în Sângeorz-Băi, orășelul natal, alături de cei unsprezece frați ai săi care apar pe ici-colo în unele versurile, cu figurile părintești prezente în poezii, Ioana Nicolaie nu mai pledează pentru frumosul creației, pentru plasticizarea spațiului și a versului, ci pune accent pe adevăr, pe reconstituirea piesă cu piesă a spațiului în care ea, ca om, s-a desăvârșit și a crescut. Vorbește despre zile, despre școală, despre prieteni, iubiri, despre ore nedormite și învelite în dimineață, vorbește despre ceea ce anii apuși în limbile ceasului au însemnat. Și, Doamne, cât de frumos îi iese!

6. Cerul din burtă, de Ioana Nicolaie 

Pur și simplu am început acest roman și n-am putut să-l mai las din mână. Îl citeam. Mă opream. Ridicam ochii în tavan. Iarăși citeam. Mă gândeam. Ridicam ochii în tavan. Îl îmbrățișam de parcă mi-ar fi fost cel mai apropiat prieten. Citeam. Apoi s-a sfârșit și mi-am dat seama că am avut onoarea de a citi una dintre cele mai frumoase cărți pe care am putut vreodată s-o citesc. Nu știu, e părerea mea subiectivă și, bineînțeles, alții ar putea să n-o accepte. Tocmai, că-i subiectivă. N-am mai citit un așa roman, și am să vă spun de ce. E impropriu să vă povestesc romanul, să vă fac un rezumat, nu mi-aș putea însuși acest lucru. Știți prea bine!
Cerul din burtă este un jurnal despre cele nouă luni de sarcină ale unei femei. Atât e tot ce-ar trebui să vă spun. Pentru că, mai apoi, să vă spun că emoția pe care scriitura Ioanei Nicolaie o transmite este greu de ținut în frâu, este ca un soare care-și trimite razele în sufletul tău și îți dă de gândit, de meditat, îți oferă imagini artistice pe care numai un poet le-ar putea desprinde din murmurul apei și din cântecul neîngânat al ierbii. Ioana Nicolaie are un lirism autentic, de mare calitate, are un lirism ieșind din suflet și care te face să fii neliniștit, să trăiești alături de rânduri și să te întrebi ce are să urmeze, dar cum, dar când, dar de ce. Autoarea te ține cu sufletul la gură, cartea având o construcție aparent epică, dar care se scurge într-un lirism expert, cald, care atrage cititorul și-l poartă între paginile cărții.

7. Do not Cross, de Dora Pavel

O padure in proximitatea unui orasel de munte. In padure, un rapitor si un ostatic. Rapitorul, un psihopat inarmat, evadat din sanatoriu. Ostaticul, un tanar gay, receptioner pentru moment la un hotel obscur. Sa ne asteptam la un caz clasic de sindrom Stockholm? O situatie-limita, care ii ofera junelui protagonist ragazul unor rememorari si al unor deliberari interioare. O fuga din prezent care, in loc sa-i tempereze, ii reaprinde dorinta trupeasca pentru barbatul caruia ii poarta de cativa ani o iubire obsesiva, ravasitoare. Scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni brutale, atat de proprie autoarei, Do Not Cross este un roman psy tulburator, vorbind dezinvolt despre sexualitate si alegerile misterioase ale trupului, despre dreptul de a fi diferit, intr-o lume care iti „survoleaza“ intimitatea clipa de clipa, o lume viciata in egala masura de prohibitii morale si de setea de senzational.


8. Agata murind, de Dora Pavel

Agata murind este un roman psihologic, deopotriva erotic si morbid, senzual si macabru, gotic prin tema si atmosfera. Un roman al eliberarii de vinovatii si spaime tocmai in proximitatea mortii. Naratiunea se incheaga in jurul confesiunii unei tinere violoniste, Augusta Degan, catre terapeutul sau, Artur Cadia - de care e si indragostita -, dupa patru ani de psihanaliza. Trauma care sta la baza labilitatii psihice a protagonistei este pierderea prematura a surorii sale Agata, in copilarie, si fantasma vinovatiei pe care i-o genereaza aceasta absenta. Abia deshumarea surorii, la care este silita sa asiste, alaturi de ceilalti apartinatori ai defunctilor din cimitirul amenintat de surpare, va constitui adevarata experienta a vindecarii sale, iesirea deplina din criza. Confruntarea cu noua situatie, teribila, dura, exceptionala, va face ca Agata sa moara in final in constiinta Augustei, descatusand-o. In fata mormintelor deschise, violonista isi va retrai intreg trecutul refulat, dar isi va redescoperi si feminitatea. Scenele cosmaresti, de cimitir, vor declansa si o exhumare a instinctelor sale pana atunci inabusite, plonjarea in sexualitatea cea mai atroce, deliranta. Augusta, „o intemnitata ca mine, fara gratii“, va regasi promisiunea vietii.


9. Fata cu fragi, de Lisa Strømm

Lisa Strømme da viata tumultoasei povesti de dragoste care a inspirat unul dintre cele mai faimoase tablouri din toate timpurile — Strigatul lui Edvard Munch —, intr-un roman plin de viata si culoare despre inocenta, creativitate si dorinta.

In vara anul 1893, mica asezare de coasta Asgårdstrand isi asteapta oaspetii din capitala Kristiania — vechea denumire a orasului Oslo —, printre care se numara artisti plastici, oameni de teatru si muzicieni veniti in cautarea linistii si a unei atmosfere propice creatiei.
Pacea micutei comunitati e tulburata de acest exod anual, cu precadere in momentul in care isi face aparitia tanarul pictor Edvard Munch, personaj controversat si inteles cu adevarat de putini dintre contemporanii sai.

Și nu numai. Toți acești autori  vor fi prezenți în cadrul festivalului FILIT, la Iași, în perioada 4-8 octombrie. Programul îl puteți consulta AICI, pentru a vedea la ce întâlniri și evenimente aveți ocazia să-i cunoașteți!

Lecturi frumoase și pace în suflet, dragi cititori!