luni, 8 ianuarie 2018

Numele meu este Anton, de Geo Dinescu - Recenzie


Editura: Vellant
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 96
Anul apariției: 2017

Go Dinescu a studiat actoria la Cluj-Napoca, cu Miriam Cuibus și Mona Chirilă. A jucat la Cluj, la Oradea și în București și a dat voce în studio multor personaje de desene animate. Pictează, citește, ascultă foarte multă muzică și iubește animalele. Despre Numele meu este Anton, romanul ei de debut, spune că, este o carte pe care o poate rescrie fiecare cititor. „Pentru mine, ea a pornit de la ideea că nimic nu este ce pare-a fi si că totul are o scuză”. În prezent, îl plimbă des prin parc pe cățelul Modjo și lucrează la a doua carte.

,,Cine e Anton? Un bărbat cerut în căsătorie de prietena lui. Un copil căruia îi place mirosul pământului ud. Un bătrân care, cu ochii închiși, încearcă să-și țină respirația până la tufele de trandafiri. Un adolescent care ezită să închidă ochii bunicii moarte, de teamă ca ea să nu-l părăsească definitiv. Anton e o viață, așa cum se presupune că o să ne treacă fiecăruia prin fața ochilor, în ultima clipă a ei, o viață reconstruită într-una dintre cele mai inteligente, mai bizare, în sensul bun al cuvântului, și mai sensibile cărți din câte am citit vreodată.” T.O. Bobe

Voi începe această recenzie prin a afirma, cât de sincer pot, că această carte, Numele meu este Anton, a lui Geo Dinescu, a fost una dintre cele mai bune cărți citite de către mine anul trecut. Și, sincer, aș apropia-o foarte tare de cartea Tatianei Țîbuleac, Vara în care mama a avut ochii verzi (recenzia AICI), pentru că da, într-o conformitate aparte, parcă mi-a trezit aceleași trăiri, mi-a ars aceleași sentimente și licrăriri viscerale - la o adică, da, pur și simplu am adorat această carte și-am încercat s-o citesc cât de lent am putut, trăind fiecare pagină, fiecare rând, fiecare cuvânt frumos ales. Despre ce este această carte? Habar n-am, aș putea suma totul în câteva cuvinte: este despre viață. Este ori despre timp, despre prețuirea lui, ori despre blestemata lui curgere egală. Este despre dragoste, la fel cum este despre disprețuire și trădare. Este despre speranță, despre copilărie, în egală măsură fiind despre conformare și bătrânețe. Numele meu este Anton, vreau să vă spun, dincolo de a fi o carte extrem de bine scrisă, extrem de viscerală, este o stare a existenței, este un flashback de jumătate de oră în ochii oricărui cititor. Și, Doamne, cât de adevărată și dureroasă este, n-aveți idee.

Știu, de altfel, că nu pot face o recenzie acestei cărți: cartea nu are întocmai o acțiune bine conturată, n-are o intrigă aparte, o desfășurare anume; la o adică, n-are nici măcar o cronologie logică, să spun așa, având în vedere că autorul jonglează între vârstele personajului său, între mințile sale, adică ne sunt prezentate diferite perioade din viața personajului Anton, când era copil, când era adolescent, bătrân, când avea cincizeci de ani, șaizeci, douăștrei etc. (evident, nu în această ordine), pentru ca în cele din urmă să avem o perspectivă (destul de) largă asupra acestui Anton, asupra acestui om care, de fapt, într-o manieră rațională, ar putea fi oricare dintre noi. Trebuie doar să-l acceptăm și să-i oferim întreaga noastră încredere.

Ce mi-a plăcut enorm, dar enorm de mult la cartea Numele meu este Anton au fost glasul profund al lui Geo Dinescu, înșiruirea perfect aleasă de cuvinte, funcțională, metaforică și modul în care a reușit să integreze totul - cu un desăvârșit talent scriitoricesc și actoricesc, fiecare acțiune fiind atent conturată și amplasată, la locul și momentul potrivit. Ador cărțile care-mi transmit acel ceva, care-mi strâng sufletul, îmi furnică acea ființă interioară și mă fac să trăiesc o sumedenie de sentimente (fie ele greșite sau corecte, să spun așa). Da, recunosc, cartea Numele meu este Anton este, într-o măsură, ciudățică (de aceea o și asemăn cărții Tatianei, Vara în care mama a avut ochii verzi), pentru că, dacă o veți citit, veți vedea că anumite imagini parcă nu-și au locul acolo, fiind prea plastice, prea „avangardiste” (nu găsesc cuvântul potrivit) - dar am reușit să văd dincolo de ele, și nimic din ce, aparent, ar părea „oribil”, nu mi-a trezit acest sentiment. Dimpotrivă, am apreciat și mai mult curajul autorului. 

Recomand cu încredere această carte, iar, dacă ați citit-o, vă rog să-mi spuneți părerea voastră! Mulțumesc enorm celor de la Editura Vellant pentru cartea Numele meu este Anton. Pe site-ul lor puteți găsi numeroase cărți care, cu siguranță, își vor găsi un loc drag în bibliotecile voastre. Lecturi frumoase și cât mai plăcute!

vineri, 5 ianuarie 2018

Scorpia, de Anne Tyler - Recenzie


Editura: Humanitas
Număr de pagini: 248
Rating: 3 din 5 steluțe
Anul apariției: 2017
Traducere și note: George Volceanov

Anne Tyler s-a născut în Minneapolis, Minnesota, în 1941 şi a început să scrie scurte povestiri încă de la vârsta de şapte ani. Şi-a făcut studiile la Duke University din Durham, Carolina de Nord, unde a câştigat de două ori Anne Flexner Award pentru creative writing şi şi-a văzut publicată prima povestire, Laura, în revista universităţii, Archive

Lansată în 2015 la inițiativa editurii britanice Hogarth și preluată deja în 28 de țări, această serie propune revizitarea capodoperelor shakespeariene de către scriitori de faimă internațională, care le reimaginează pentru secolul XXI.

Kate Battista este fiica modernă şi independentă a unui om de ştiinţă pentru care cercetarea de laborator vine pe primul plan, înaintea vieţii de familie. Kate a trebuit să renunţe la studii pentru a prelua treburile casei după moartea mamei sale, inclusiv creşterea şi educarea lui Bunny, o adolescentă superficială care o şicanează mereu pe sora ei mai mare. În plus, Kate lucrează la o grădiniţă şi nu e nici pe departe mulţumită de locul ei în lume. Curând intră în scenă Piotr, sclipitorul asistent al doctorului Battista, care e pe punctul de a fi deportat, şi Kate se trezeşte că ajunge un simplu pion în planul celor doi de a împiedica plecarea tânărului. Cum va putea Piotr s-o îmblânzească pe furioasa Kate? Răspunsul e tot atât de original şi amuzant precum însuşi personajul feminin.

Această carte, cum s-o numesc, da, am găsit, un singur cuvânt care s-o descrie cap-coadă: autentică, originală. Dumnezeule, cât de mult mi-a plăcut, zău, chiar dacă la început m-a plictisit, și m-a plictisit atât de tare încât îmi puneam întrebarea „oare chiar o fi această carte atât de plictisitoare, chiar dacă nu pare?”. Și am ținut-o cu cititul vreo juma de oră și-apoi, bum, n-am mai putut s-o las din mână, mi-a captat toată atenția și mi-a întrecut toate, toate așteptările pe care le aveam. Recunosc, inițial am văzut-o la o prietenă care tot posta citate pe Facebook și m-a atras mult, râdeam cu ea, apoi am mai auzit de Scorpia lui Tyler de la o altă amică, care mi-a spus că neapărat trebuie s-o citesc, să-i dau o șansă. Și-am zis, hai, o s-o încerc, fiindcă de fapt chiar de când a apărut am avut-o în vizor, dar mereu ba citeam altceva, ba apărea altceva, care parcă-mi stârnea interesul mai mult, și tot așa.

N-am să vă povestesc ce se-ntâmplă în carte pentru că, dacă stau și mă gândesc, acțiunea prea puțin interesează la Anne Tyler (dar, vă zic, nu plictisește), pentru că aici, în această lume ficțională, cu tendințe atât de verosimile, personajele primează, ele poartă interesul cititorului (și, evident, pe cel al autorului). Personajele sunt pur și simplu gustoase, sunt adevărate, merg prin paginile cărților și trăiesc veridic, trăiesc așa cum trăiesc oamenii. Este ca și cum Anne Tyler a adunat oameni din jurul ei, i-a pus în rând și le-a atribuit, fiecăruia, câte o istorie proprie, integrându-le într-o manieră literară și, parțial, fictivă, în paginile romanului ei atât de bine scris. Personaje complexe, rotunde, alcătuite din lumini și umbre, care simt și trăiesc și respiră și vorbesc, reiterând societatea contemporană lor și tot universul cultural pe care acestea-l dețin cu atâta desăvârșire. 

„Acest roman, atât de precis și actual, este asemenea fețelor de la ceasurile digitale care ne spun, în același timp, cine suntem și de unde venim. Scorpia oglindește, cu multă naturalețe, clipa fugară, și e o carte plină de viață, de umor, dar și de profunzime." (New York Times Book Review) Cei de la NY Times au descris această carte cum nu se poate mai bine. O carte plină de profunzime, da, eu asta am văzut dincolo de toate crizele de râs pe care le-am avut de-a lungul ei. Pentru că Anne Tyler a reușit să spună într-un mod natural, amuzant, apropiindu-se de cititor, adevăruri pe care, poate, cu greu le putem accepta. A reiterat întocmai firea umană, așa, simplă, complexă, fictivă, cum este ea mai adevărată în adâncul sufletului fiecăruia. De aici, vă spun, n-am de ce să fac o recenzie, poate mai bine aș face o caracterizare de personaj, dar și acest lucru este de prisos, pentru că ce rost ar mai avea să citiți cartea dacă v-aș spune ce și cum și de ce. Las misterul, că misterul întotdeauna e frumos, nu?


Și, da, Scorpia este o carte care merită tot interesul cititorului, merită tot timpul și toată atenția. Poate părea plictisitoare la început, nu pe placul vostru, poate nu e cartea pe care v-ați fi așteptat să o citiți, pentru că da, este mai mult  decât atât, și v-o spun eu. Which is something, haha!

Le mulțumesc enorm celor de la Târgul Cărții pentru șansa de a citi acest roman. Pe site-ul lor găsiți o gamă variată de cărți, la prețuri extrem de convenabile; să fim serioși, cui nu îi plac reducerile? Să aveți lecturi frumoase și pline de spor!