duminică, 29 iulie 2018

Leapșă: Opinii nepopulare despre cărți


Salutare,

Am preluat și eu această leapșă de pe Blogul Andreei Pandelea, de AICI. Știți cât îmi place să răspund și să vorbesc despre cărți, așa că mereu mi-a făcut plăcere să iau parte la astfel de „provocări”, să le spun așa. Deci, iată răspunsurile mele.

1. O carte/serie de cărți populară care nu ți-a plăcut.

O carte populară care nu mi-a plăcut? Hmm. Nu prea mă dau în vânt, de fapt, după cărți pe care toată lumea le citește, dar i-am dat o șansă cărții Fluturi, de Irina Binder, și am fost profund dezamăgit. N-am fost dezamăgit, de fapt, pentru că n-aveam așteptări, doar că toată lumea îi ridica volumele în slăvi, așa că am crezut că este ceva de capul lor. Big fail, n-am putut citi nici măcar primele treizeci de pagini, așa de mult îmi venea să arunc cartea pe geam. 

2. O carte/serie de cărți populară pe care toată lumea o urăște, dar tu o adori.

Nu am nicio idee, sincer. Am văzut că nu multă lume are o părere prea bună despre cartea Până și asta o să treacă, de Milena Busquets, dar pentru mine încă rămâne una dintre cele mai bune cărți citite vreodată, în care m-am regăsit, pe care am trăit-o și pe care am simțit-o până în profunzimea sufletului.

3. Un triunghi amoros care n-a ieșit cum voiai tu (atenționează oamenii de spoilere) sau un OTP care nu îți place.

Nu am nicio idee, nu mă dau în vânt după cărțile amoroase.

4. Un gen de cărți popular din care tu nu prea citești.

SF, clar. Nu mă dau în vânt DELOC după cărțile SF. Deloc, deloc. Nu știu să fi citit decât vreo două, trei, în viața mea lungă de cititor de până acum. Zău!

5. Un personaj popular/extrem de apreciat care ție nu-ți place.

Ăăăă.... 

6. Un autor popular pe care tu nu îl poți citi

George R. R. Martin. Pur și simplu nu pot să citesc cărțile sale. De asemenea, Stephen King. Dacă mă apuc de o carte de-a sa, o las baltă după zece pagini cel mult. Cred că încă nu e timpul lor.

7. O temă foarte folosită pe care ai obosit s-o regăsești în cărți.

Sincer, nu mă plictisește să regăsesc anumite teme în cărți. Știți de ce? Pentru că vreau să văd aceeași „problemă”, să zic așa, prezentată din mai multe perspective. Să întâlnesc experiențele autorilor, modul în care au reușit ei, literar, să integreze anumite aspecte. Dar, fie vorba, m-am săturat (cât am citit) să regăsesc tema tipa-cuminte & băiatul-macho. Beacs!

8. O serie foarte populară pe care nu ești interesat/ă să o citești.

Nu prea sunt interesat de serii de cărți, dar cred că niciodată n-am să citesc seria Harry Potter. Pur și simplu!

9. Zicala este: „Cartea e întotdeauna mai bună decât filmul.” Totuși, ce film ți s-a părut ție mai bun decât cartea?

Aici am să vorbesc despre Stăpânul inelelor, dar cu următoarele precizări: FILMUL este mai bun decât CARTEA în privința acțiunii, dinamicului, luptelor. În privința mișcării, să spun așa. Pe când CARTEA este mai bună decât FILMUL în privința descrierilor, a diegezei, a istoriei miraculoase pe care Tolkien o creează în cărțile sale. Oricum, dacă aș trage o linie, tot cartea este mai bună decât filmul, asta fără comentarii! 

O leapșă frumoasă pe care vă recomand s-o faceți. Abia aștept să citesc răspunsurile voastre!
O seară cât mai plăcută!

Celula 7, de Kerry Drewery - Recenzie



„- Uneori, când nu faci nimic, faci, de fapt, ceva măreț, șoptește Martha. Ești o rotiță dintr-o mașinărie și funcționezi în virtutea inerției, la fel ca toate celelalte, pentru că e prea greu să te împotrivești. (...)”

Editura: RAO
Anul apariției: 2016
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 408
Traducere din limba engleză: Andra-Elena Agafiței


O lume în care justiţia şi soarta celor acuzaţi de crimă sunt hotărâte de public, însă nu în felul cunoscut de pe vremea gladiatorilor (prin ridicarea sau coborârea degetului), ci prin televot. Dacă eşti votat „nevinovat” pleci acasă, liber; dacă, însă, publicul votează că eşti „vinovat”, atunci eşti condamnat la moarte prin electrocutare pe scaunul electric. În aşteptarea sentinţei, deţinuţii sunt mutaţi, timp de şapte zile, din celulă în celulă. În ultima zi, acuzatul se află în Celula 7, unde i se aduce la cunoştinţă decizia publicului. Martha, o fetiţă în vârstă de 16 ani, a mărturisit că a omorât o celebritate. Dar chiar a făcut-o? Și, dacă e nevinovată, de ce a luat asupra ei o asemenea faptă? Poate că vrea să arate iraţionalitatea şi brutalitatea sistemului sacrificându-se cu speranţa într-o lume mai bună... Sau, poate, protejează pe cineva...

Celula 7 este primul volum dintr-o trilogie care, vă spun sincer, este printre preferatele mele. Am citit și al doilea volum, Ziua 7, căruia urmează să îi fac recenzie în zilele ce urmează. Doamne, cât de mult mi-a plăcut și cât de curios m-a făcut această carte, nici n-aveți idee. Am să încep recenzia prin a vă spune că acțiunea romanului se întâmplă într-o lume distopică, să spun așa: la o adică, dacă ești acuzat de o crimă sau ceva, pedeapsa cu moartea este cât se poate de posibilă - nu este nevoie de dovezi, ci doar de voturile telespecatorilor - cine e pro, cine e contra -, iar după 7 zile, în fiecare zi fiind mutat într-o celulă diferită, ți se va decide soarta. Totul este la mâna celorlalți, și, de fapt, mai bine spus, de multe ori nu prea mai ai ce face. Pe dictonul călăuzitor crede și nu cerceta, prin manipularea mass-mediei, nu se urmărește decât profit și afacere din acuzați - viața lor, onoarea lor, dorințele lor - toate acestea sunt egale cu zero când în joc este vorba de ceea ce publicul larg dorește.

„Îmi bubuie capul. Am fața umflată. Cred că am degetele rupte.
Nu vreau să cobor din pat și, oricum, nu cred că pot.
Nu îmi mai pasă. Sunt epuizată. Secătuită. Terminată.
Nu mai vreau timp sau zile, vreau să mă omorâți acum! 
Nu vreau să fiu jucăria pe care o torturați. Mă faceți să halucinez ca să vedeți cum îmi pierd mințile. Sau ca să mă distrugeți. (...)” 

Totul pornește în momentul în care Martha, o adolescentă, mărturisește că a omorât o celebritate care era iubit de către toți, care făcuse fapte bune și era văzut drept un model în societate. Ei, bine, acum ce mai este de făcut? Martha ajunge în Celula 1, și, pe parcursul săptămânii, trece prin toate etapele închisorii în care se află. Da, spun etape pentru că, de fapt, fiecare celulă înseamnă altceva. Fiecare celulă este astfel proiectată încât să ofere deținutului niște zile îngrozitoare într-o izolare aproape funebră, întunecată. La începutul romanului, nimic nu ne pune la îndoială faptul că, într-adevăr, Martha l-a omorât pe acel om, întrucât ea însăși recunoaște acest lucru. Dar, pe parcurs, ne dăm seama că lucrurile nu au stat chiar așa. Este ceva la mijloc, un mare secret, o motivație a acestei crime. N-am să vă spun care e aceasta, știți prea bine că nu are rost, dar este extrem de interesant și ofertant de urmărit acest aspect. Cartea abordează o mulțime de teme, de la neputință până la o dorință sui generis de răzbunare. Și, pentru mine, aceste combinații au făcut ca romanul lui Kerry Drewery să fie unul extrem de bun, de care cu greu m-am dezlipit.

Chiar simțeam nevoia să citesc ceva care să mă antrenze, care să-mi dea un impuls. Aveam o perioadă destul de încărcată, nu prea puteam citi, iar acest roman mi-a readus cheful, plăcerea lecturii. Pentru că nu este o lectură greoaie, nu este o lectură care să-ți dea bătăi de cap. În aparență simplă, cartea abordează niște teme destul de sensibile și care, drept să vă spun, chiar m-au frustrat. E dureros să vezi că viața ta stă la mâna unor oameni care nu te cunosc și „cunosc” (cu mari ghilimele) doar ceea ce le este afișat. La mâna unor oameni fără rațiune, care cred doar ce se dă la televizor și așa mai departe. Poate sunt absurd, dar am regăsit, într-o măsură, anumite aspecte ale societății noastre. Lipsa voii de exprimare, a opiniei, toate acestea parcă strânesc o revoltă în tine, deși este, în principiu, doar o carte.

„KRISTINA (schițând un zâmbet): Dar, în emisiunea și în țara noastră, suntem mândri de sistemul nostru democratic și de faptul că dăm tuturor șansa să-și exprime părerea. Alăturați-vă acum dezbatorilor de pe pagina noastră de internet, împărtășiți-vă părerile, telefonați-ne și lăsați-ne mesajele! Ne vom întoarce după aceste reclame de la sponsorul nostru, Cyber Secure, ca să vă auzim gândurile. Dar, mai întâi, să vedem acele importante numere pentru votare...”

Stilul autoarei este unul care te antrenează, care te ține cu personajele și te face să trăiești cu ele. Cartea este prezentată pe mai multe voci, să spun așa, iar asta oferă o viziune largă asupra a ceea ce se întâmplă în universul literar. Primești răspunsuri, îți pui întrebări, îți dă așteptările peste cap și te pune la pământ - sincer, am încercat să fac presupuneri, să pun la îndoială anumite chestii. N-am reușit. Kerry Drewery are un talent deosebit de a fi surprinzătoare și de a introduce anumite momente cheie care să-ți distrugă toate așteptările. Am apreciat asta enorm de mult, pentru că nu-mi plac cărțile în care reușesc să cobesc finalul încă de pe la jumătatea lecturii. Pentru mine contează neașteptatul, absurdul situației, vreau să fiu prins de lectură și cu greu să o pot lăsa deoparte. Iar Kerry Drewery a reușit asta în cele două romane ale ei pe care le-am citit până acum. 

Nu știu ce-aș mai putea spune despre acest roman. Nu sunt multe de povestit, pentru că trebuie să-l citești și chiar să-l trăiești. Personajele sunt extrem de bine construite, au viață între paginile cărților, zvâcnire, puls, au emoții & sentimente, simt, trăiesc, respiră. Kerry Drewery are o manieră extrem de veridică de a reliefa viața, verosimilul, astfel încât nu poți să nu observi aspecte ale propriei realități înconjurătoare. Iar asta, pentru mine, înseamnă literatură bună!

„(...) Am să-mi joc rolul. Am să mă asigur că oamenii știu adevărul și o să-mi reglez conturile, dar cum rămâne cu restul? Aceea nu e lupta mea. 
El este cel potrivit pentru asta.
El poate schimba lucrurile.”

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Celula 7Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de o săptămână minunată!

vineri, 13 iulie 2018

Recomandarea Rao a lunii: Duelul vrăjilor - cartea pentru tineri


Kellen are 16 ani și provine dintr-una dintre familiile mari care își dispută tronul orașului. Se pregătește pentru primul său duel în urma căruia va deveni vrăjitor. El trebuie să-și pună în funcțiune cele 6 puteri: Fier, Mătase, Nisip, Suflare, Sânge, Ambră. Mai există și o a șaptea putere, Umbră, considerată magie neagră. Dacă atunci când împlinește 16 ani nu poate trezi cele 6 forțe, Kellen devine un Sha'Tep, servitor al propriei familii sau și mai rău, este trimis în mină. Să nu treci testul, într-o societate atât de dură, este o catastrofă pentru Kellen, mai ales că sora lui mai mică s-a remarcat deja prin forța ei extraordinară. Însă puterile lui au dispărut complet. Prin urmare, el trebuie să trișeze sau să găsească alte soluții.

Kellen face parte din categoria personajelor pe care le îndrăgești imediat. Prietenii îl părăsesc unul câte unul, convinși că va deveni un Sha'Tep. Nu reușește să facă să lucească niciuna dintre benzile metalice tatuate pe antebraț și riscă să își facă de râs familia. Cu toate astea, nu se declară învins. E un luptător și, chiar dacă pierde o bătălie, el continuă războiul. Ceea ce atrage la acest erou este luciditatea lui: în fiecare situație critică, el continuă să spere că ori durerea ori tensiunea îi vor declanșa capacitatea de a face vrăji, chiar dacă e conștient de faptul că asta se întâmplă doar în romane… Nimic nu e ușor pentru Kellen, nimic nu-i vine pe tavă, cu excepția a doi prieteni, Ferius Parfax, o călătoare misterioasă care îl determină să-și schimbe destinul și o pisică-veveriță vorbitoare. Ferius îi arată că poți gândi și altfel, că te poți lupta și fără să ai puteri magice, iar pisica-veveriță îl învață cît de importantă este rezistența într-o luptă.

CITEȘTE UN FRAGMENT AICI 

Prezentarea albumului Regele Mihai I. Loial tuturor la Sinaia


Duminică, 15 iulie 2018, începând cu ora 12:00, are loc la Castelul Peleş deschiderea oficială a Școlii de Vară de la Sinaia Regele Mihai și exilul românesc postbelic (14-19 iulie). Aflată la a doua ediție, Școala de Vară de la Sinia este organizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) în parteneriat cu Institutul Cultural Român (ICR) şi Muzeul Naţional Peleş. Ediția de anul acesta este dedicată centenarului Marii Uniri și istoriei exilului românesc anticomunist. 

Programul are drept scop cunoașterea și înţelegerea fenomenului anticomunist postbelic în rândul tinerilor din ţară şi străinătate. Şcoala de Vară de la Sinaia se adresează studenților, masteranzilor și doctoranzilor din România şi diaspora (Europa), care dezvoltă sau intenționează să realizeze proiecte pe tema exilului românesc postbelic sau a aspectelor adiacente. Obiectivul acestei ediții constă în recuperarea istoriei şi valorificarea contribuţiei culturale a exilului şi a dinamicii sale istorice prin prisma personalităţii Regelui Mihai şi a implicării sale în exil până în 1989. Realitățile istorice ale exilului românesc postbelic au nevoie să fie înțelese ca o legitimitate istorică şi morală de la care diaspora ar putea să se revendice. 

În deschiderea evenimentului, moderat de coordonatorul proiectului, Mihaela Toader, Expert IICCMER, vor lua cuvântul: Anca Hogea, Director General Adjunct Muzeul Naţional Peleş, Ion Tucă, Director al Casei Regale, Radu Preda, Preşedinte executiv IICCMER, Adrian Niculescu, Vicepreşedinte IICCMER, Dinu Zamfirescu, Președinte al Consiliului Științific IICCMER, Béla Dan Krizbai, Vicepreședinte ICR. 

Cu ocazia deschiderii, va fi prezentat albumul, apărut la Editura Corint, Regele Mihai I. Loial tuturor, Camelia Csiki, realizatoarea emisiunii Ora Regelui de la TVR1 fiind coautor. Invitat: Gelaledin Nezir, General maior (r), director de cabinet al Ministrului Apărării Naţionale.

Începând cu acest an, deschiderea va fi punctată academic printr-o prelegere inaugurală în legătură cu istoria monarhiei românești, a exilului anticomunist și alte teme conexe. Invitat în 2018 este Matei Cazacu, CNRS, Paris: „De pe tron în exil. Casa Regală în timpul comunismului”. 

La Şcoala de Vară de la Sinaia participă 14 tineri, opt din România şi şase din alte ţări europene, care au demonstrat, în urma unei proceduri de selecţie, că înțeleg importanţa cunoaşterii fenomenului exilului românesc şi a experiențelor de viață ale românilor plecaţi din ţară din motive politice până în 1989. Aceştia vor avea parte de prelegeri, workshop-uri, proiecţii de film, excursii şi alte activităţi menite să le sporească interesul față de istoria recentă și să devină multiplicatori ai conștiinței istorice în rândurile colegilor de generație. 

Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm să ne contactaţi la adresa de e-mail office@iiccmer.ro sau la numărul de telefon 0734 475776. 

*** Despre IICCMER 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea Primului Ministru. Rolul său rezidă, înainte de toate, în gestionarea şi analizarea din punct de vedere ştiinţific a perioadei totalitare şi a consecinţelor sale. În al doilea rând, IICCMER sprijină crearea şi implementarea unor instrumente educaţionale cu finalitate memorială, contribuind astfel la articularea contextului în care valorile şi drepturile fundamentale să fie receptate de societatea noastră post-totalitară. Nu în ultimul rând, IICCMER are rolul de a aduna, arhiva şi publica documente referitoare la memoria exilului românesc. Mai multe detalii despre activitatea IICCMER: http://www.iiccmer.ro/ sau https://www.facebook.com/InstitutuldeInvestigareaCrimelorComunismului.

joi, 12 iulie 2018

dadi, de Sebastian Sifft - Recenzie


Editura: Nemira
Colecția: Vorpal
Rating: 3 din 5 steluțe
Anul publicației: 2017
Număr de pagini: 80

Sebastian Sifft s-a născut în România în 1977. În prezent, trăiește și lucrează la Bruxelles. Când plouă, construiește înstrumente muzicale electronice într-un laborator bizar. A mai publicat volumul de poezie Smintirea (editura Vinea, 2004).

„Această carte este un document despre om, iar omul e o vrabie, așezată pe spatele altui om, dar adesea e și un tată, așezat peste un alt tată, și istoria este un șir de tați care moștenesc unii de alții documentul, adică identitatea, apartenența, legea, oboseala, cuvintele fundamentale, sentimentele neexprimate. Pe câtă dragoste și duioșie există în acest volum surprinzător al lui Sebastian Sifft, pe atâta autoironie, neputință, furie a rutinei și cruzimei, se lasă descoperite. Și tot atâta confuzie între dadi cel mic care strigă după tată și Dadi cel mare, care-și spune tată. Sebastian Sifft tocmai a inventat un nou fel de a scrie despre paternitate și noua formulă îi aparține în mod exclusiv.” - Svetlana Cârstean

„Discret, fin, precis, eficient - alb -, fără mișcări de prisos, aproape fără să se simtă, Sebastian Sifft operează. Poemele lui delimitează mici saloane (rezerve de rearticulare a sensului, în care, demn și profesional, dar modest și civil - blând -, poetul tratează. Adică reconstituie carnea atrofiată, materialitatea în curs de evacuare, luptând împotriva anesteziei sociale. Textele lui îmi amintesc de Mazilescu și de Naum, de alchimia lor inaparentă, de munca depusă neîncetat, dar mereu parcă înainte, pentru a putea să vorbești clar o clipă, două, să articulezi clar câteva cuvinte - numai prin poezie putem ajunge din noi să vorbim. Iar poezia e Babel, amestecă limbile, limbajele, lumile. Sebastian Sifft scrie o poezie utilă, cu care se poate lucra, de la care se poate porni.” - Bogdan Ghiu

Recunosc, înainte să încep recenzia, că poate nu am înțeles acest volum la nivelul pe care-l are deja, pentru că abordează anumite teme care-mi încă sunt străine. Dar am să-l citesc, da, am să-l recitesc, de fapt, peste câțiva ani, și sunt sigur că am să-l văd cu alți ochi, am să-l înțeleg într-un alt fel, am să-l simt, într-un cuvânt. Pe moment, îi ofer 3 steluțe pentru că totuși a fost o lectură care chiar mi-a plăcut și a făcut apel la emoțiile mele. 

Sebastian Sifft scrie ceva real, scrie ceva într-o măsură, dur, veridic. Nu știu, eu iubesc poeziile care sunt inspirate din viață, care redau de fapt viața așa cum este ea, crudă, autentică, fără a fi înfrumusețată doar de dragul frumosului. Nu. Pulsația vieții interesează în aceste scrieri, nu alte născociri. Și Sifft chiar surprinde totul în modul său aparte de a o face, uneori cu o inadecvare logică, în manieră avangardistă, poezia devine parte din trupul poetului care se lasă cuprins de efervescența creației. Nu el scrie, ci se lasă scris, nu el compune, ci, hipnotizat de actul creației, transpune. Așa văd eu creația unei asemenea poezii. Orice artist, de fapt, știe că, în primul rând, se lasă sedus de acest act creator. La rândul meu, o pot confirma.

Vă dați seama, nu pot face recenzie unor poezii. Nu. Poeziile trebuie simțite, poeziile trebuie înțelese, de fapt, nu trebuie înțelese: trebuie doar să le lași să pătrundă în sufletul tău. La rândul tău, le integrezi în viața ta, te regăsești, trăiești alături de autor - poezia mi se pare cel mai frumos mod de a releva viața, de a o înțelege. În doar câteva cuvinte reușești să transpui tot ce vrei să spui, lăsând loc de zeci de înțelesuri. Așa, încetul cu încetul, vom ajunge să înțelegem cine suntem și ce misiune avem, de fapt, pe acest pământ. Mulțumesc, Sebastian Sifft, pentru acest volum. Mult spor în continuare și te-așteptăm și cu alte creații.

Vreau să mulțumesc mult Editurii Nemira pentru volumul de față, îl găsiți AICI, în colecția Vorpal. Pe site-ul celor de la Nemira găsiți o mulțime de cărți, din colecții diferite, pe toate gusturile selecte. Să aveți lecturi frumoase și pe placul vostru!

marți, 10 iulie 2018

bani. muncă. timp liber, de Elena Vlădăreanu- Recenzie


Editura: Nemira
Colecția: Vorpal 
Rating: 4 din 5 steluțe
Anul apariției: 2017
Număr de pagini: 97

Elena Vlădăreanu s-a născut în 1981, în Medgidia, județul Constanța. A absolvit cursurile Facultății de Litere a Universității București și are un master în studii vizuale la Centrul de Excelenț pentru Studiul Imaginii, al aceleiași universități. A debutat în colecția underground Carmen coordonată de Un Cristian( Cristian Cosma) în anul 2001, iar oficial, în 2002, cu volumul Pagini (Editura Timpul). A publicat fisuri (Pontica, 2003), europa. zece cântece funerare (Cartea Românească, 2005), spațiu privat. A notebook, cu 33 de ilustrații de Dan Perjovschi (Cartea Românească, 2009). Volumul spațiu privat a fost tradus în italiană de Gabriela di Palma și a apărut în 2016 la Editura Pietre Vive. Împreună cu partenerul său, regizorul Robert Bălan, a creat mai multe performance-uri și spectacole, cel mai recent fiind Identic natural, în 2017. În prezent, realizează o emisiune despre filme la Radio România Cultural, trăiește și lucrează în București. 

„O carte despre condiția artistului/artistei, despre cutumele lumii literare românești în care trăim. O artă poetică despre cât de nepoetică poate fi supraviețuirea. Elena Vlădăreanu dă voce tuturor vocilor care șoptesc pe la colțuri, dar nu vorbesc despre propria condiție, dă o voce, în mod radical, frustrării, furiei și fricilor unor artiști care nu mai au timp să se ocupe de arta lor, fiind confiscați de știința supraviețuirii, captivi în ecuația bani/muncă/timp liber. O voce plasată în afara metaforei și iluziei. Mai mult ca niciodată, Elena Vlădăreanu își confirmă în această carte stilul, forța, dar și misiunea pe care și-a asumat-o.” - Svetlana Cârstean 

„bani. muncă. timp liber. este volumul cel mai direct al Elenei Vlădăreanu, cel mai apropiat de ideea de manifest. Un manifest artistic, un manifest feminist și feminin conceput pe mai multe voci care livrează împreună, în forță, mesajul. Misiunea volumului este să opereze o extragere brutală din fetișismul artei pentru artă. Misiune îndeplinită.” - Mihai Iovănel 

Cine mă știe, știe, iarăși, că sunt fan al colecției Vorpal, apărută la Editura Nemira, coordonată de Svetlana Cârstean. De fapt, știe că-mi place poezie, din moment ce și eu o creez, la rândul meu. Dar nu orice fel de poezie, ce e drept, ci poezia această adevărată, verosimilă, reală, poezia incisivă, dureroasă, plastică. Ei bine, asta am căzit la lirismul Elenei Vlădăreanu: poate nu o poezie stilistică, plină de metafore, figuri de stil, care să înfrumusețeze totul; nu, ci un lirism pur, autentic, așa cum se cade unui „manifest”, duă cum zice și Mihai Iovănel, „un manifest artistic”. Mi-au plăcut temele abordate (nu doar una), efervescența stilistică, vocea aceea care ne trezea la realitate, nu că n-am fi deja trezi, la câte se întâmplă în jurul nostru; cartea a fost un knock-out, dar nu pentru că am citit chestii pe care nu le știam deja, ci pentru că cineva, în sfârșit, a îndrăznit s-o spună.

Condiția artistului: e drept, nu ai să-ți plătești facturile din scris, nu poți trăi doar din scris. A fi autor nu este un loc de muncă (rare sunt cazurile), ci doar o stare, poate un stil de viață. Asta vrea să spună autoarea, cât de defavorizați sunt cei care scriu, cei care publică, dar cât de multe, de fapt, realizează, făcând aceste lucruri. Eu vă pot spune din experiență proprie: după ce am scris o carte, mi s-a schimbat viața, pur și simplu. Nu vă pot spune cum, dar o simt, și nu doar eu. E ca și cum mi-am îndeplinit unul dintre cele mai frumoase visuri pe care le-am avut. Și nimic nu poate egala acest lucru. Nu aveam pretenții de a câștiga bani, nu, nicidecum, dar doare, într-o măsură, să știi că munca îți este subapreciată. Nu? Credeți-mă, știu ce spun. 

Așa că, să știți, chiar mi-a plăcut cartea Elenei Vlădăreanu. Aduce, așa, un respiro, strigă cu putere și nu doar pentru un om, ci pentru mai mulți; o voce în singurătate, o dorință de a fi auziți, cu curaj, dar și cu puțină teamă. Dorim să fim mai apreciați, să fim văzuți, poate, altfel - nu dintr-un manifest al orgoliului, al aroganței - nu, nicidecum, ci pentru că pur și simplu dorim să schimbăm lumea. S-o facem să fie mai frumoasă. Și, dragilor, atât timp cât avem inimă, atât timp cât prin sânge ne curge frumusețe, cu siguranță vom putea face asta.

Vreau să mulțumesc mult Editurii Nemira pentru volumul de față, îl găsiți AICI, în colecția Vorpal, colecție coordonată de Svetlana Cârstean, o altă autoare foarte dragă mie. Pe site-ul celor de la Nemira găsiți o mulțime de cărți, din colecții diferite, pe toate gusturile selecte. Să aveți lecturi frumoase și pe placul vostru!

marți, 3 iulie 2018

Noutăți Grupul Editorial Corint


Salutare,

Cei de la Corint, ca de obicei, ne surpind cu apariții din ce în ce mai frumoase și interesante. Iată ce ne-au pregătit în cele ce urmează:

1. Dispariția lui Daniel Tate, de Cristin Terrill (comandă de AICI)

Când a dispărut, în urmă cu șase ani, a fost un mister. Când s-a întors acasă, a fost un miracol. Doar că Daniel Tate nu este cu adevărat Daniel Tate. Familia însă îl primește cu brațele deschise și îi acceptă, fără să clipească, toate minciunile. Deși povestea lui e cusută cu ață albă, mama și frații îi oferă, ca din întâmplare, explicații, scuze, informații de care să se agațe și îl protejează atunci când psihologii, polițiștii și agenții FBI îl încolțesc. De ce oare, se întreabă falsul Daniel? Ce secret teribil ascund membrii respectabilei familii Tate? Și când a devenit el, maestrul minciunilor, cel păcălit?

Mi se pare super interesantă și abia aștept să o citesc, iar coperta este genială!





2. Între două miercuri. Jurnalul unei crime misterioase, de Maria Popescu (comandă de AICI)

„Pentru unii, Maria Popescu reprezenta imaginea femeii fatale, deosebit de perversă și periculoasă, în timp ce, pentru alții, reprezenta imaginea unei tinere strivite de un aparat judiciar fără milă, victimă a unei erori judiciare monstruoase. Dar pentru mine a fost și rămâne Mama. Anii copilăriei sale, așa cum îi făcea plăcere să-mi spună, au fost fermentul care i-a permis să rămână dreaptă și demnă. Îmi amintea adesea asta. Am cunoscut, am visat, cu ajutorul acestor povești țesute în jurul albumului de familie, o lume a bucuriei, a hohotelor de râs, a prostiilor copilărești, o Românie din alte vremuri, trecute, acea Românie Mare dintre cele două războaie.” - Gilbert Monney-Câmpeanu, fiul Mariei Popescu

Abia. Aștept. Să. Pun. Mâna. Pe. Ea. Atât!!!






3. Două surori, de Åsne Seierstad (comandă de AICI)

Într-o dimineață de octombrie a anului 2013, Ayan Juma, de 19 ani, și sora ei, Leila, de 16, au părăsit casa părintească din Oslo, după care le-au transmis părinților prin e-mail următorul mesaj: „Pace, milă de la Dumnezeu și binecuvântare vouă, mamă și tată… Vă rugăm să nu fiți supărați pe noi.” Cele două surori luaseră hotărârea de a pleca în Siria și de a-i ajuta pe islamiști. Plănuiseră asta de luni bune. Sadiq, tatăl lor, pornește repede pe urma fiicelor în Turcia. Când ajunge acolo, acestea abia trecuseră granița. Sadiq este însă hotărât să le găsească. Urmează povestea fascinantă, sfâșietoare a unei familii dezbinate.

În vreme ce Sadiq își riscă viața încercând să-și aducă fetele acasă, soția lui, Sara, aflată în Norvegia, începe a se îndoi de viața pe care o duce în acea țară. Cum i s-au putut radicaliza copiii fără ca ea să știe? Ce ar putea să facă pentru ca fiii ei mai mici să nu împărtășească aceeași soartă? Beneficiind de sprijinul familiei Juma, autoarea urmărește de la început firul întortocheat și dramatic al acțiunii. Cititorul călătorește, împreună cu Sadiq și Sara, de la casa acestora din Somalia la apartamentul din Oslo, apoi în Turcia și Siria, unde două surori adolescente sunt puse în fața urmărilor șocante ale faptei lor.

Aventura celor două surori norvegiene este povestită în filmul documentar Only a father.

Nici nu știu pe care vreau să o citesc mai mult; ce-i sigur, vreau să le citesc pe toate! Lecturi frumoase și cu spor să aveți, dragi cititori!