Concert în memoria unui înger, de Eric-Emmanuel Schmitt - Recenzie

Emoție, viață, sentimente, puritate, frumusețe, trădare, prietenie, destin, religie. Emmanuel Schmitt tocmai a devenit unul din scriitorii mei de suflet, deși aceasta este abia a doua carte scrisă de el pe care o citesc. Prima a fost „Oscar și Tanti Roz”, recenzia AICI.

Ne putem schimba destinul? Mântuirea poate fi ratată? Patru nuvele exemplare prin stil și tematică, în care personajele se confruntă cu multiplele și mereu surprinzătoarele măști ale Binelui și ale Răului, ale Luminii și Întunericului. Volumul „Concert în memoria unui înger a fost recompensat în anul 2010 cu Premiul Goncourt pentru nuvelă. 

Eric-Emmanuel Schmitt s-a născut pe 28 martie la Lyon. În 1983 absolvă cursurile prestigioasei École Normale Supérieure, cu o diplomă în filozofie. Trei ani mai târziu obține titlul de doctor în filozofie. Debutează în 1991 cu o piesă de teatru, „Noaptea la Volognes”. Îi urmează „Vizitatorul”, care îi aduce consacrarea și este distins cu trei premii Molière, „Varațiuni enigmatice”, „Libertinul” etc. În 1994 îi apare priul roman, „Secta Egoiștilor”, dar scrie în continuare piese de teatru care fac săli pline în Franța și alte țări străine. În 2001 este recompensat de Academia Franceză cu Grand Prix du Théâtre pentru întreaga sa activitate. De același succes se bucură și romanele sale „Evanghelia după Pilat”, „Viața mea cu Mozart”, „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, „Oscar și Tanti Roz”. De asemenea, Eric-Emmanuel Schmit este autorul a trei volume de nuvele și povestiri: „Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri”, „Visătoarea din Ostende”, „Concert în memoria unui înger”. Lui Eric-Emmanuel Schmitt i s-au decernat peste douăzeci de premii și distincții literare, iar în 2001 a primit titlul de Chevalier des Arts des Lettres. Cărțile lui sunt traduse în peste patruzeci de limbi. 

În volumul „Concert în memoria unui înger”, apărut în 2010, Eric Schmitt surprinde patru nuvele, patru povești ale unor oameni relativ simpli, dar care poartă, fiecare, lecția unei învățături care nu este relevată decât la sfârșitul operei. Scriitorul își trăiește personajele, le înalță cu valori ascunse, le creionează cu viață în paginile cărții, încât ajungi să râzi alături de ele, să plângă, să suferi, să te zbați pentru adevărul și sentimentele lor.

Prima poveste - „Criminala”

Surprinde povestea lui Marie Maurestier, „o femeie de vreo șaptezeci de ani, înaltă, înceată, ridată, curată, greoaie și arțăgoasă”, despre care se spunea că și-a ucis toți soții și amantul, iar, din gelozie, și pe soția amantului. Dovadă a unui bun spirit, Marie Maurestier n-a fost găsită vinovată. Până la urmă, a fost oare ea vinovată de toate acuzațiile? Da, vă spun, a fost. Dar nu asta contează, autorul nu pune accentul pe acest lucru, ca într-un roman polițist când se caută criminalul. Ci pe zbuciumul interior al lui Marie Maurestier, pe contradicțiile din sufletul ei care iau viața când la biserica din sat apare un nou preot, „un peot tânăr, de o frumusețe purăp și indecentă, mai strălucitor decât altarul, mai atrăgător decât Christul de pe cruce, izvor de sunete subtile care urcau în volute până la cupolă, devenind centrul bisericii.” Preotul Gabriel devine noul păcat al lui Marie, devine un fel de obsesie pentru acesta. Căutându-i atenția, aceasta îi destănuie preotului toate crimele sale de care se face vinovată. Preotul, sub taina spovedaniei, nu are voie să dezvăluie adevărul din sufletul lui Marie, ci dorește să o întoarcă pe aceasta pe calea cea bună, s-o ajute să-și ispășească păcatele, să se purifice, să își îndrepte pașii - cât nu e prea târziu - pe drumul adevărului și al împlinirii. În momente cheie, Eric-Emmanuel Schmitt inserează personaje, întâmplări, ce dau peste cap destinul personajelor. Nu într-un mod, întotdeauna, așteptat. Căpătând o dimensiune religioase, sacră, persoanejele își îndeplinesc, sau nu, menirea, lăsându-se pradă puterii timpului - iertătoare sau, în genere, nemiloasă.

„- V-ați mărturisit păcatele lui Dumnezeu.

I-a strâns degetele.

- Acum trebuie să vă spuneți greșelile și oamenilor.

Marie și-a retras mâinile și a făcut un pas înapoi.

Preotul a insitat.

- Da, marie, trebuie să vă asumați crimele. Este mai bine pentru justiție. Este mai bine pentru familiile victimelor. Este mai bine pentr adevăr.

- Puțin îmi pasă de adevărat!

- Nu. Adevărul contează, de aceea mi l-ați spus.”

„- Sacrificiul este măsura oricărei iubiri.”

A doua poveste - „Întoarcerea”

Surprinde viața unui călător pe ape, a unui marinar, Greg, care primește un mesaj telegrafic prin care este anunțat că una din fiicele sale a murit. Care din ele, având în vedere că are patru? Din acel moment, Greg începe să mediteze asupra vieții, asupra condiției sale efemere pe un pământ al dorințelor, pe un pământ deșart, superficial. Un pământ pe care munca l-a absorbit cu orele, pe care timpul este măsurat prin faze care nu au niciodată aceeași lungime. Greg, chinuit de dorul alor săi, nerăbdător să se alăture iarăși în sânul familiei, strângându-și iubirile în culcușul protector al brațelor, descoperindu-i cât de mult îi iubește, se întoarce acasă alt om, alt suflet, trăind o piață mai plină de iubire.

„- Uite.

- Ce-i asta?

- Biblia mea. (...) Păstrreaz-o. Cine știe, poate vei găsi un text care te va ajuta.

- Nu citesc.

- Să deschizi Biblia nu înseamnă să citești, înseamnă să gândești.”

A treia poveste - „Concert în memoria unui înger”

Povestea minunată, plină de emoție, a lui Chris și Axel. Când erau mai mici, participând la un concurs, Chris l-a lăsat pe Axel blocat pe fundul unei bălți, crezând că acesta are să scape, Chris ieșind, în cele din urmă, în avantaj de timp. Nu a luat în calcul faptul că Axel aproape că a murit, în cele din urmă uitându-l. Intrat în comă timp de șase luni, Axel devine o legumă - este nevoit să reînvețe să numere, să scrie, să vorbească și să citească. Destinul îi pune față în față pe cei doi foști prieteni, însă Chris nu-l mai recunoaște pe Axel, până când acesta nu îi aduce aminte de cele petrecute. Pus față în față cu trecutul, Chris este plin de compasiune, de regrete, dorește iertarea lui Axel. Dar, în gândirea lui Axel, ce rost are iertarea? Ce e, ea, de fapt, în afară de două cuvinte? Iertarea nu avea să-i ofere posibilitatea de a se ridica din scaunul cu rotile și de a merge din nou, iertarea nu avea să-i șteargă din minte clipele în care fostul său prieten cel mai bun l-a părăsit pentru un amărât de concurs. O poveste despre viață, despre iubirea iertării, simetria omului în acest univers teluric, despre ideologia conform căreia omul nu se schimbă, ci se corectează. Sfârșitul poveștii m-a prins cu lacrimi în ochi.

A patra poveste - „O iubire la Elysée”

Ultima nuvelă din volum, pentru că oferă chei noi pentru conțiutul lui: ca și Henri și Catherine, oamenii se rătăcesc pe culoarele timpului, aproape niciodată nu trăiesc acest sentiment simultan al iubirii, ci suferă decalaje dureroare. Henri și Catherine sunt, dintru început, personaje puternice, spectaculoase. Virtuozi ai aparanțelor, purtători a numeroase măști, ai „iubirii exemplare”, au bogăția oamenilor care se controlează, suverința celor care tac. O poveste povestită dintr-un unghi care ne determină să simpatizăm o femeie singură care se simte părăsită, jignită, nedorită și, în cele din urmă, moartă.

Subiectiv - cred că e nuvela care mi-a plăcut cel mai mult, care m-a făcut să trăiesc alături de ambele personaje, aflate într-o luptă cu timpul, cu boala, cu societatea și cu sentimentele ce le încearcă. Recunosc, și aici mi-au stat lacrimile să dea - motiv pentru care știu că a fost o carte bună. 

„(...) Poate că bunul-simț are dreptate când spune că gelozia este o dovadă de iubire.”

„- Aceasta ste soarta mea... Mi-era scris să mor așa... acum...”

În frica de moarte, există trei tipuri de teamă: teama de a nu ști când vassurveni moartea, teama de felul în care vei muri și teama față de necunoscutul pe care moartea însăși îl reprezintă.”

„Viețile noastre sunt astfel create încât privirea pe care le-o aruncăm le face teribile sau minunate. Evenimente identice pot f i interpretate ca niște bucurii sau ca niște catastrofe. (...) Există destine asemenea unor cărți: lectura le conferă sens. Cartea închisă rămâne mută; nu va vorbi decât dacă va fi deschisă, iar limbajul pe care îl va folosi va fi al aceluia care se apleacă asupra ei, colorat de așteptările, dorințele, aspirațiile, obsesiile, violențele, tulburările lui. Faptele sunt ca frazele dintr-o carte, nu au sens prin ele însele, ci doar sensul care le este conferit.”

Rita, sfânta cauzelor disperate, sfânta imposibilului, se ivește în aceste povestiri ca un diamant cu multe fețe. Strălucirea sa este fie ironică, fie cinică, fie purtătoare de speranță. Recurența ei are ambigutitatea binelui: ceea cee ste bine provoacă răul celuilalt. Sfânta Rita este un obiect care nu povestește nimic, dar prin intermediul căruia se poate povesti. Acest laitmotiv nu este o explicație pe care o dă scriitorul, ci un nod misterios care trebuie să-l determine pe scriitor să reflecteze.

Printre însemnările sale de la sfârșitul volumului, Eric-Emmanuel Schmitt spune ceva care m-a impresionat cu adevărat: „Chiar în această dimineață am primit scrisori ale unor liceeni germani care au studiat „Domnul Ibrahim și florile din Coran”, iar pintre complimente, unul dintre ei se plângea totuși: „De ce nu ați explicat motivul pentru care domnul Ibrahim repetă: „Știu ce e la mine în Coran”? Iar eu i-am răspuns printr-o frază:„Fiindcă voiam să găsești singur...” Oare nu e așa? Nu trebuie decât să cercetăm, pentru a înțelege viața, mecanismele ei? Într-adevăr, una dintre intimitățile esențiale ale condiției umane este să trăiască mai mult cu întrebările decât cu răspunsurile. Însă nimic nu este nou sub soare, știm la fel de bine.

Mulțumesc din suflet celor de la Bookia pentru posibilitatea de a citi această carte, libăria online de unde puteți cumpăra numeroase cărți la reduceri foarte bune. Puteți comanda „Concert în memoria unui înger” de AICI, cu o reducere de 25%. De asemenea, la fiecare comandă primiți o carte cadou.

Editura Humanitas Fiction

Traducere din limba franceză de către Simona Brînzaru

216 pagini

Fetița care nu zâmbea niciodată, de Lola Lafon - Recenzie

Cel mai mare secret al vieții este că nu există un secret. Orice ți-ai propus, îl poți obține dacă ești dispus să lucrezi pentru asta, să îți aduni toate forțele pentru a-ți atinge idealul. Marile realizări nu sunt create din putere, ci din perseverență. Nu talentul, ci munca face diferența. Munca pusă în slujba împlinirii, nu a mândriei. Nu ai parte de succes atunci când îți dorești acest lucru - într-adevăr, acesta este primul pas - ci atunci când muncești pentru a-ți atinge idealul.

Cartea „Fetița care nu zâmbea niciodată”, scrisă de Lola Lafon, scriitoare care s-a născut în 1975 și care face parte din mai multe grupări anarhiste, antifasciste și feministe a fost recompensat în 2012 cu Prix de la Closerie des Lilas, Le prix Quest France / Etonnants Voyageurs, Grand Prix, Prix de lecteurs de Levallois.

Departe de a fi o simplă biografie, cartea „Fetița care nu zâmbea niciodată” descrie povestea legendarei gimnaste românce (ceea ce m-a atras extrem de mult este faptul că o poveste națională, a noastră, este văzută prin ochii unei franțuzoaice) Nadia Comăneci, prima sportivă care a obținut prima notă de 10,0 din istoria gimnasticii, o sportivă înstrăinată de ea însăși, care a trebuit să plătească pentru propria ei maturizare. Cartea Lolei Lafon analizează prețul succesului în lumea gimnasticii, o lume în care corporalitatea devine element cheie, exploatat la intens atât de către mass-media, cât și de interese de ordin politic, iar individul care aduce succesul devine instrument al propriei sale imagini.

Stilul în care Lola Lafon descrie toate aceste lucruri este unul foarte natural, deloc înfloritor sau plin de metafore. Este un stil realist, întocmai cum trebuie să fie o carte ce are drept scop realizarea faptului că nu tot ce se vede dincolo de ecranele televizorului este ceea ce, de fapt, se întâmplă. Scriitoarea analiează într-un stil realist, uneori dur, felul în care sportivele românce, „fetițele din vara anului 1976”, „echipa de aur” - Nadia Comăneci, Mariana Constantin, Georgeta Gabor, Anca Grigoraș, Luminița Milea, Gabriela Trușcă, Teodora Ungureanu, cunoscută ca Dorina - trebuiau să aibă o grijă perfectă de trupul lor, să respecte întocmai mesele și orele de antrenament, să doarmă la orele corespunzătoare. Vreau să mă feresc de cuvântul „exploatare”, mi se pare mult prea dur - până la urmă, din spusele Nadiei, plăcerea de a auzi cântându-se imnul național al țării era una imensă - însă ceea ce suportau aceste fete era dincolo de niște norme umane normale.

Romanul scriitoarei Lola Lafon propune un dialog imaginar între autoare și personajul legendar din lumea gimnasticii Nadia Comăneci, născută la Onești. Ideea scriitoarei de a scrie un astfel de roman s-a născut din fascinația acesteia pentru destinul miraculos al Nadiei, fetița care, la doar paisprezece ani, a înregistrat la Jocurile Olimpice de la Montréal, din 1976, o performanță incredibilă și nemaiîntâlnită: prima gimnastă din lume care a obținut o notă perfectă de 10, uluind întreaga planetă. În câteva zile, presa din toată lumea vorbea despre „minunea de aur, românca din Onești care a reușit să dea peste cap calculatoarele Jocurilor”. Împotriva voinței sale, Nadia Comăneci a devenit mândria unei națiuni: România, care în anii '80, sub stăpânirea comunismului, încerca să convingă Occidentul cu privire la atitudinea anti-sovietică singulară din inima Balcanilor.

Nadia a fost idolul sportului din Vest și „cea mai tânără eroină comunistă” în Est. A fost „zeița de la Montréal”, copilul unei țări cunoscute din pricina lui Dracula și a dictatoruli care o conducea. Pentru prima dată, fetițele din țările capitaliste doreau să arate precum „fetița-minune” din Est, fetița „prea bătrână ca să fie tânără”. Doreau să-și poarte corpul prin aer și să atingă luna, așa cum gimnasta noastră a reușit s-o facă în anul 1976.

Cartea este nu numai o carte despre conștința propriei valori, ci este o carte despre un suflet încercat, care, deși a obținut prestigioase premii în cariera sa, parcă tot nu era fericită, tot „nu zâmbea niciodată”, ci era tristă, închisă în micuțul trup acoperit de costumul din latex, strâns pe sâni și pe fund, cu părul legat în codițe cu o fundă roșie și imensă. O carte ce combină istoria noastră, văzută din ochii franțuzoaicei Lola Lafon, cu literatura izvorândă din lumea reală. Cu siguranță are să vă placă!

Am selectat și niște citate care mi-au plăcut mult:

„S-ar putea spune că ea ține timpul în loc? Sau că pune stăpânire pe aer? Sau că-i poruncește mișcării să i se supună? La sfârșitul acelei după-amiezi, organizatorii demonstrației, al capătul nervilor, acceptă să lase pe Dorina și Nadia să evolueze la sol în mod oficial. Ai impresia că vezi limba unui ceas uriaș, un cursor, deplasându-se și declarând depășite aceste contururi de curbe nelalocul lor în costumul strâns pe viitorul viept al tinerelor prezente.

„La 25 de secunde de la începutul evoluției pe bârnă, încheieturile mâinilor ei se ondulează prin aerul care pare gros, labele picioarelor împreunate pe cei 10 centimetri de lemn, o mișcare îndrăzneață a șoldurilor la dreapta șii la stânga, o fetiță mimând un rock ca la carte, Nadia întinde mâinile în față și, fără să le pună pe bârnă, desenează un mare compas rapid cu picioarele ,funda albă care îi e legat părul devenind un punct de reper.”

„(...) Toată ziua îi aud ordinele: fă din nou, ia-o de la capăt. Au junghiuri, mușchii parilizați le fac să se clatine de la o acrobație la alta, ca niște bețivi, gâfâind din greu. Încheieturile mâinilor în echilibru cedează sub greutatea corpului. Au crampe care le țin treze noaptea, foamea care le trezește din ce în ce mai devreme, la ora 4 dimineața, el  le aude șușotind în dormitor.  La cină, mănâncă în tăcere, gesturi seci ca să-și ducă furculița la gură. Li se schimbă și lacrimile: la fiecare antrenament plâng din cauza imposibilității de a merge mai departe, pline de furie în fața unei construcții de tendoane și mușchi care cedează înaintea lor.”

„- Ați mai avut probleme de sănătate importante?

- O grămadă! Laba piciorului ruptă, umărul rupt și alte chestii de-astea. Îmi amintesc, la prima menstruație, infirmiera mi-a făcut o injecție și n-am mai avut timp de un an.”

„Nadia plonjează, piciorul în arabesc în urma ei, un lung suspin trasat cu pensula. Apoi, cu piciorul drept întins înante, își întoarce mintea de la cele moartea, de la cele bătute, de la lacrimile tuturor fetițelor fracturate și, calm, aliniază - plici-plici - cărțile nenorocului răstrunate, înfrânte și de astă dată, îi salută, ei sunt în picioare, îndrăgostiți nebunește, tulburați că au gustat din mirosul teribil al nenorocului pus pe fugă.”

„Un țipăt, un urlet de plăcere nbună țâșnește din masa celor 18.000 spectatori și punctează momentul în care picioarele în cipicii albi ating solul fără nicio oscilație. Cu spinarea arcuită ce desenează o virgulă până la degetele-i care gâdilă cerul, copila salută. Și computerul din nou afișează acel 1.00, în timp ce ea aleargă spre Bela, care îi întinde brațele.”

Sper că o să vă placă la fel de mult cum mi-a plăcut și mie. Le mulțumesc celor de la Libris, librăria online de unde puteți cumpăra numeroase cărți, din diferite domenii - dezvoltare personală, psihologie, gastronomie, religie, literatură etc - la reduceri foarte bune, în diferite limbi. Transportul este gratuit! Puteți achiziționa cartea „Fetița care nu zâmbea niciodată” de AICI, cu o reducere de 25%.

Editura TREI

296 pagini

Traducere din limba franceză de către Viorel Vișan

Câștigătorul „Concurs frumos”

Salutare,

A venit timpul să anunț câștigătorul concursului de AICI. Vă mulțumesc frumos pentru participare, vă mai aștept la frumoase concursuri care vor urma. Am extras câștigătorul cu random.org, pentru a exista șanse egale între toți. Dacă nu ești tu câștigătorul, să nu îți pară rău. Cu siguranță va veni și timpul tău. Răbdarea e o virtute!

Așadar, în urma extragerii, lista a arătat așa:

Ioana Laura Maria, te rog să-mi scrii la adresa andrei.cioata17@yahoo.com, în care să-mi prezinți datele la care pot trimite premiul: adresă completă (județ, localitate, stradă), cod poștal, număr de telefon. Felicitări și să te bucuri de cărți.

Vă aștept cu drag la viitoarele concursuri!
Mult succes!

Noutăți de la Grupul Corint

Salutări,

Ce mai faceți? Vin cu noutăți din partea celor de la Grupul Corint. După cum bine știți, am anunțat și AICI, a apărut „Insurgent” în ediția coperții de film. Abia aștept filmul de pe 20 martie. Voi nu?

Puteți cumpăra această carte amuzantă de AICI.

„Ai trecut de vârsta jurnalului unui puşti? Fă cunoştinţă cu Joe Cowley!

Joe Cowley este un băiat de 14 ani, fan Star Trek, care tocmai a intrat la liceu şi s-a hotărît să-şi facă un blog care să-l ajute să-şi facă ordine în viaţă. Joe este inteligent şi amuzant, îşi doreşte să devină caricaturist şi să-şi facă o prietenă.
Duminică, 1 ianuarie
Deci faza e următoarea: m-am hotărât să-mi fac blog.
Unul PRIVAT. Ideea e să mă ajute să-mi pun ordine în viaţă pentru că, sincer, mai rău de-atât nu prea se poate…
1. M-am ales cu porecla Borâtură după ce am vomitat pe Louise Bentley în parcul de distracţii.
2. Îmi iau zilnic şuturi în fund de la inamicul meu Gav James.
3. Aşa-zişii cei mai buni prieteni ai mei sunt gata să mă omoare în încercarea de a câştiga premiul cel mare la o emisiune-concurs.
Nu mai poate continua aşa!
Trebuie să fac ceva dacă nu vreau să ajung ca Morris Nebunu’, care îşi face veacul prin parc crezând că e Iisus Hristos.
Cel puţin, ăsta e planul…

De departe cea mai amuzantă carte pe care o vei citi anul acesta.”

Imaginile sunt preluate de pe pagina lor de Facebook, așadar puteți achiziționa cărțile oricând de pe site-ul grupului. Nu ratați filmul „Insurgent”, după romanul lui Veronica Roth, de asemenea, din 20 martie în cinematografe.

 

O seară liniștită și plină de căldură!

 

„Fericirea mea ești tu” de Jamie McGuire- Recenzie

Dragostea face parte din viața fiecărui om. Nu cred că există om care să nu iubească. Mâncarea, plaja, soarele, cărțile, găinile, cartofii, săriturile în mare. Ne îndrăgostim de multe și variate lucruri. Unele, evident, mai importantele decât altele. Ne îndrăgostim de cărțile pline de emoții. Iubire. Sacrificii. Dorință. Mister și secrete. Ce ți-ai putea dori mai mult de la un roman „pur romance”, care pur și simplu te atrage ca un magnet și nu te lasă în pace până nu-l termini. Iar dacă, eventual, te oprești pe la jumătate, te macină întrebările legate de ce are să se mai întâmple. Cu adevărat o poveste de dragoste bună, fără exagerări când vine vorba de dragostea fizică, ci cu accente ce se pun pe descoperirea psihologică a personajelor, într-o manieră în care autoarea știe numai ea cum s-o facă.

Jamie McGuire s-a născut la Tulsa, Oklahoma, fiind crescută de mama ei în Blackwell, unde a absolvit liceul în 1997. A urmat Nothern Oklahoma College, University of Central Oklahoma și Autry Technology Center, pe care l-a absolvit cu diplomă în radiografie. Jamie McGuire locuiește la Enid, Oklahoma, cu soțul său și cei trei copii ai lor. Debutul ei literar l-a reprezentat „Providence”, o trilogie pentru tineret care îmbină tema dragostei cu fenomenele paranormale. Ca și trilogia „Fifty Shades of Grey” a lui E.L. James, „Fericirea începe azi” a devenit un fenomen al pieței de carte, înregistrând vânzări fabuloase, deși inițial romanul a fost publicat doar pe internet.

Ne-am familiarizat cu Abby și Travis încă de la primul roman al lui Jamie McGuire, „Fericirea începe azi”, a cărui recenzie este AICI. Dacă în prima carte povestea ne-a fost spusă din perspectiva feminină, a lui Abby, e timpul s-o citim și dintr-o perspectivă mai masculină, cea a lui Travis. Povestea de dragoste dintre cei doi este una plină de piedici, de personaje cheie și răsturnări de situație, de orgolii și vicii, dar, în cele din urmă, iubirea învinge și trece deasupra tuturor acestor lucruri, devenind o prioritate supremă. Dacă Abby nu era atât de sigură în ceea ce-l privește pe Travis, din perspectiva acestuia lucrurile sunt prezentate altfel: încă din prima clipă, a fost sigur că el are să-și petreacă viața alături de ea, trăind fericiți până la adânci bătrâneți.

Citind ambele cărți din amândouă perspective, am simțit că am avut parte de o lectură completă, desăvârșită. M-am gândit cum ar fi să le citesc în paralel, să văd cum reacționează și de ce reacționează personajele în modul în care o fac, ce gânduri se află în capul unuia și ce gânduri îl încearcă pe celălalt, atunci când liniștea domnește. Frumoasă ideea, o noutate pentru mine, n-am mai citit cărți de genul. Jamie McGuire își încearcă stilul într-un dans al emoțiilor, al cuvintelor, trecând de la o replică acidă la una plină de umor, de la sarcasm la ironie și la zeflemism. Mi-a plăcut ce-a reușit să facă, nu am fost dezamăgit de ce am citit, nu am avut impresia că am recitit aceeași poveste. Deși anticipam ce are să se întâmple, faptul că totul a fost transmis prin ochii unui bărbat - de către o femeie, domle - a schimbat lucrurile. De altfel, autoarea ne oferă la sfârșitul romanului un peisaj care în prima carte, „Fericirea începe azi”, nu este înfățișa. Un destin potrivit unei asemenea povești.

Travis Maddox a învățat două lucruri de la mama sa înainte ca aceasta să moară: „Iubește mult. Luptă și mai mult pentru iubirea ta.” În „Fericirea mea ști tu”, viața lui Travis e plină de femei care vin și pleacă, de jocuri de noroc ilicite și de violență, de primitivism și cruzime. Însă tocmai când Travis se consideră invicibil, Abby Abernathy îl pune la pământ. Knock-out! Fiecare poveste are două versiuni. În „Fericirea începe azi”, după cum v-am spus, Abby vorbește în numele ei. Acum e timpul să citiți povestea prin ochii domnului Travis.

În crearea personajului, Jamie McGuire spune că „Travis e un tip impulsiv, încercând să scriu din punctul lui de vedere, am știut că nu puteam să spun povestea din nou, pur și simplu; mi-am îndreptat atenția asupra perioadei când Abby și Travis nu erau împreună, pentru ca romanul să aducă lucruri noi și am sentimentul că am reușit să fac ce mi-am propus.” Stai fără griji, Jamie, ai reușit!

În ceea ce privește exegeții, s-au afirmat următoarele:

„Povestea relației dintre Abby și Travis constituie o excelentă radiografie a adolescenței, cu toate frământările, visurile și frumusețea ei.” - Reading, Eating & Dreaming

„Vă garantez că veți fi captivați de această carte, încât veți lăsa orice altă activitate deoparte!” - Book Whisperer Reviews

„Am făcut o adevărată pasiune pentru personajele acestui roman.” - The Daily Quirk

„... Noul meu romance preferat, cu o doză subtilă de erotism rafinat.” - Nightly Reading Review

Nu are cum să nu vă placă, e cam imposibil. Nu trebuie să fii fan romance ca să te atragă stilul scriitoarei, chiar și de-ai fi cel mai sadic cititor la romanul tău preferat e „Hannibal”, tot o să găsești puseuri de plăcere citind acest roman. Le mulțumesc celor de la Books-Express, librăria online de unde puteți cumpăra nenumărate cărți, în diferite limbi - germană, engleză, franceză - la prețuri foarte bune. Cartea o puteți cumpăra de AICI cu o reducere de 25%. De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a celor de la Books-Express pentru a fi la curent cu toate noutățile, precum și blogul lor.

Editura Trei

464 pagini

Traducere din limba engleză și note de Shauki Al-Gareeb