sâmbătă, 17 martie 2018

Noutăți de la Grupul Editorial Corint- Corint Istorie


Salutare,

De data aceasta, vin cu noutățile de la Corint Istorie, Grupul Editorial Corint:

Noutăți Corint Istorie & Istorie cu blazon

1. CIA. Războiul secret împotriva terorismului, de Mark Mazzetti

Cea mai importantă schimbare din istoria militară a Americii în ultimele două decenii a fost implicarea în Afganistan, Irak și în teritorii în care marile armate nu își pot desfașura forțele. SUA i-au anihilat dușmanii cu ajutorul dronelor și al trupelor antrenate pentru operațiuni speciale, al ucigașilor plătiți și al rețelelor de spionaj. Și, ca să-și atingă scopul, au colaborat cu dictatori imprevizibili și servicii secrete îndoielnice.Mark Mazzetti prezintă cazurile unor personaje uimitoare: un ofițer al CIA infiltrat în zona triburilor pakistaneze, un funcționar al Pentagonului care pune la cale o rețea de spionaj neobișnuită, o celebritate din statul Virginia angajată de Pentagon pentru a strânge informații despre militanții din Somalia sau un agent tocmit de CIA, arestat și închis în Lahore, Pakistan, pentru crimă.Cartea este axată pe activitatea CIA și a armatei americane, două instituții rivale, aflate într-o competiție pentru supremație. Lupta lor va influența securitatea națională a SUA în anii ce vor urma.

2. Iranul meu. Gustul amar al revoluției, de Shirin Ebadi

Shirin Ebadi, laureata Premiului Nobel pentru pace (2003), avocata celor oprimați, care a știut să reziste în fața persecuțiilor politice din țara sa, este una dintre cele mai fascinante femei din zilele noastre. Cartea ne prezintă copilăria autoarei într-o familie iubitoare, netradițională, tinerețea în Iranul de dinaintea Revoluției din 1979 care l-a alungat pe șah, căsătoria și maternitatea, apoi lupta cu un regim opresiv.Shirin Ebadi a devenit prima femeie judecător din țara sa, apoi secretară în tribunalul pe care îl prezidase atunci când autoritățile religioase au declarat că femeile nu pot fi judecători. A reușit să ajungă avocat în domeniul drepturilor omului, apărând femei și copii în procese politice în care majoritatea avocaților se temeau să pledeze. A fost arestată și amenințată cu moartea, dar a continuat să apere cu mult curaj victimele injustiției și discriminării, devenind o voce puternică, recunoscută în lumea întreagă.

3. Aristocratia. Scurtă istorie de la origini până în prezent, de William Doyle  

William Doyle vorbește, în acest captivant eseu, despre apariția în Antichitate a ideii de aristocrație, despre evoluția ei în epoca medievală și despre descompunerea acestei clase sociale în ultimele două veacuri. Miturile pe care aristocrații au căutat întotdeauna să le cultive sunt contestate cu argumente solide, dezvăluindu-se în același timp adevăratele surse ale durabilei lor puteri. Concepția și comportamentul acestora au exercitat asupra societății o influență remarcabilă, care, uneori, a îmbrăcat forme surprinzătoare. Dar poate cea mai surprinzătoare a fost dispariția, pe durata ultimelor două sute de ani, a secularei hegemonii nobiliare. Autorul acestei scurte istorii încearcă să explice de ce s-a întâmplat acest lucru și mai ales ce anume a supraviețuit din aristocrație până în zilele noastre.

4. Timpul Chinei, de Dan Tomozei

„Cine vrea să înțeleagă secolul XXI trebuie să ajungă în CHINA, acolo unde TIMPUL păstrează emoţii, nuanţe, legende și imagini milenare, indispensabile în realitatea vremurilor pe care le numim moderne. În CHINA ai şansa să parcurgi milenii într-o singură vacanță, pentru că TIMPUL se exprimă dual: prin intermediul locurilor, oamenilor, care îl fac să fie mereu același; prin intermediul dezvoltării care îl face să fie mereu altul. Aici, în fiecare zi, se construiește, se avansează, se adaptează, se transformă, se exprimă și se imprimă timpului un nou sens, o nouă valoare, pe model chinezesc. Este una dintre explicațiile pentru care China rămâne aceeași. Un loc în care timpul încă mai are valoare și sens. TIMPUL CHINEI este despre oameni, locuri și detalii surprinse în fotografii, în care sunt criptate visele, ambițiile și încăpățânările unui popor despre care se poate vorbi cu invidie și pasiune, mai ales dacă ajungi să îl cunoști și să îl accepți. - DAN TOMOZEI, Beijing, ianuarie 2018

Noutăți de la Grupul Editorial Corint - Leda Edge


Salutare,

Colegii noștri dragi de la Editura Corint sunt în forță și-au revenit cu cărți pe placul nostru, din mai multe colecții. Iată, așadar, frumusețile:

Noutăți Leda Edge
 

1. Un tron întunecat, de Kendare Blake

În lumea lor magică întunecată, Katharine, Arsinoe și Mirabella își continuă lupta. Pe viață și pe moarte.
Katharine cea toxică, sora cea mai plăpândă, este acum mai puternică decât oricând. Naturalista Arsinoe, descoperind adevărul despre puterile ei, trebuie să-și dea seama cum să-și folosească talentul secret în propriul interes, fără să îl dezvăluie însă nimănui. Elementala Mirabella se confruntă cu atacuri pe care nu le poate împiedica și care îi pun în pericol pe cei din jurul ei. Mister, intrigi, comploturi, crime, răzbunări și trădări, totul este permis în lupta celor trei surori pentru coroană. 

„Povestea deja întunecată a lui Blake capătă nuanțe și mai întunecate. Un stil de o austeritate delicată, un ritm echilibrat, o acumulare de numeroase întorsături de situație șocante, care conduc către un punct culminant exploziv. O carte superbă într-un fel dureros și înspăimântător de fascinantă.” - Kirkus Reviews 

2. PS: Îmi placi, de Kasie West
 
Oră plictisitoare de chimie. Concentrată asupra propriilor gânduri și nicidecum atentă la lecția care se predă, Lily își scrie pe bancă un vers dintr-o melodie preferată. A doua zi, surpriză! Cineva a adăugat versul următor!În scurt timp, între Lily și corespondentul anonim începe un schimb intens de mesaje, în care ei își împărtășesc secrete, descoperă preferințe muzicale comune, își destăinuie dorințele și visează împreună. Lily se simte tot mai atrasă de cel (sau cea) care îi scrie. Despre cine să fie vorba? În timp ce eroina cărții încearcă să dezlege misterul și să jongleze cu școala, prietenii, dușmanii și ciudata ei familie, descoperă că problemele inimii sunt greu de descifrat.O poveste de iubire emoționantă, dezvăluită de Kasie West cu mult talent, umor și sensibilitate. 



3. Mostenitoarea (vol. 4 din seria Alegerea), de Kiera Cass 

Cu optsprezece ani în urmă, America Singer a participat la Alegere și a câștigat inima prințului Maxon.Acum a venit vremea ca și prințesa Eadlyn să aibă propria sa Alegere. Eadlyn nu se așteaptă ca Alegerea ei să fie ca povestea de dragoste a părinților săi… dar când începe competiția, e posibil să descopere că poate nu e chiar atât de greu să își găsească propriul basm cu Făt-Frumos.

„Programele TV gen reality-show se întâlnesc cu basmele distopice în încântătoarea carte a Kierei Cass.” - Kiersten White

„Acest roman amuzant și alert împletește cu măiestrie suspansul și extazul poveștilor de dragoste abia înmugurite cu o sensibilitate nouă și modernă… Rezultatul este o lectură plăcută și captivantă, care reușește să fie inocentă, dar în același timp ingenioasă, amuzantă și seducătoare.” - www.commonsensemedia.org

4. Ecouri eterne, de Angela Corbett 

O dragoste atât de puternică, încât nici eternitatea nu o poate distruge. Au trecut aproape patru luni de când Evie Starling a aflat că este o Urmăritoare cu puteri nemaivăzute și de când a reușit să învingă Clanul lui Caleb din Rezistenţa Daevos ai cărui membri îi luau prizonieri pe ceilalţi asemenea ei. Numai că răpirile continuă și, pe măsură ce forţele răului reîncep să apară, Evie își jură să rezolve misterul dispariţiilor. Aceia care ar trebui să o ajute, Alex și Emil, sufletele sale pereche, complică totul impunându-i să înceapă să se întâlnească, pe rând, cu fiecare. Măcinată de sentimente contradictorii, Evie trebuie să facă faţă și imaginilor dintr-o viaţă trecută, amintiri care, în loc să o ajute să facă o alegere, încurcă și mai mult totul. Pe măsură ce lumea din jurul ei alunecă în haos, Evie trebuie să înfrunte umbre misterioase, un dușman malefic, dar și un adevăr cutremurător. Va reuși, oare, să își accepte trecutul și rolul sau va alege să ignore ecourile eterne?


Eu, Earl și sfâșitul Ei, de Jesse Andrews - Recenzie


Editura: RAO
Număr de pagini: 256
Anul apariției: 2016
Rating: 5 din 5 steluțe
Traducere din limba engleză: Lingua Connexion
„Când începe o bătaie, toată lumea e implicată și, din păcate, asta îl include pe copilul alb, încet și pufos. Ca rezultat, reflexele mele Chez Jackson au devenit destul de rapide. În momentul în care cineva își scoate pantoful ca să lovească pe altcineva în față, sau cineva are cotul în gura altui copil, eu sunt deja la jumătatea drumului spre ieșire. Dacă nu suntem aproape de o ieșire, încerc să mă ascund după mobilă, deși atunci când e împinsă spre perete, uneori devin și eu o parte din el.”
Jesse Andrews este scriitor și muzician. A lucrat înainte ca scriitor de călătorii, ghid și recepționer la un hotel german pentru tineri. Jesse s-a născut și a crescut în Pittsburg, Pennsylvania și a absolvit liceul Schenley și Universitatea Harvard. A trăit, de asemenea, în San Sebastián, Spania; Berlin, Germania; Boston, Massachusetts; și Brooklyn, New York, unde locuiește în prezent. Abia la facultate s-a sărutat cu o fată pentru mai mult de cinci minute. Eu, Earl și sfârșitul Ei este primul lui roman. Îl puteți găsi online la www.jesseandrews.com.

Greg Gaines, un licean excentric, îşi propune să îşi petreacă ultimul an de liceu ascunzându-se în biroul profesorului de istorie şi făcând parodii nereuşite şi indecente după filme clasice ale cinematografiei internaţionale, împreună cu singurul lui prieten, Earl. Povestea capătă o nouă turnură atunci când mama lui Greg îi pune în vedere să lege prietenie cu o colegă de clasă, Rachel, diagnosticată cu leucemie, o boală necruţătoare. Este o poveste amuzantă şi emoţionantă despre o prietenie care se naşte în condiţiile deosebite între trei adolescenţi. 
„Vă amintiți ce-am zis mai devreme? Despre cum fetele ca Madison sunt ca niște elefanți care umblă aiurea prin junglă și uneori calcă până la moarte, accidental, veverițe și nici măcar nu observă? (...) Există întotdeauna o parte stupidă, irațională în tine și nu poți scăpa de ea. Nu poți să ucizi complet acea minusculă speranță absurdă că această fată - în ciuda tuturor șanselor, deși ar putea să iasă cu orice tip din școală (...) chiar dacă arăți ca Monstrul Budincă și mănânci de stres, suferi de congestie connstantă și spui atâtea stupizenii pe zi, că pare că ești plătit de compania Chestii Stupide ca s-o faci - fata asta ar ieși cu tine.”
Nici nu știu cum să încep această recenzie fără să-mi fie rușine: nu știam de această carte înainte ca ai noștri colegi dragi, de la Editura RAO, să mi-o trimită spre recenzie, fapt pentru care le mulțumesc extrem de mult că, zău, au reușit să facă o alegere extrem de potrivită țrimițându-mi-o. De ce? Pentru că pur și simplu am citit o carte savuroasă, o carte în care mi-am regăsit zâmbetul atunci când a trebuit, o carte de suflet, așa, cum ar fi mai OK să spun, o carte într-adevăr bună, pe placul meu. Am început s-o citesc și, credeți-mă pe cuvânt, am tras de ea s-o citesc cât mai greu, ca să mă bucur cât mai mult de cele trei personaje care s-au jucat cu mintea mea, care mi-au fost prieteni dragi de-a lungul cărții și de care, cu greu, m-am despărțit la sfârșitul acestei lecturi. Nu știu, chiar am reușit să leg ceva special cu Greg, cu atitudinile lui, cu felul în care vedea anumite lucruri, diferit de modul în care erau percepute de ceilalți (în el, rămânând între noi, m-am regăsit cel mai mult), cu Earl, Doamne, Eaaarl, deci, un personaj savuros, atât de extrovertit și atât de nebun, încât n-am putut să mă abțin și i-am furat câteva replici, le-am notat undeva și-aștept acel moment funny când o să pot și eu să le folosesc. Apoi, Rachel, of, draga de Rachel, n-ai cum să rămâi inimă-de-piatră în cazul ei, chiar nu ai cum.

Însă, de departe, ce mi-a plăcut la această carte a fost faptul că Jesse Andrews, un ludic, un stăpân al cuvintelor și caracterelor, nu a vrut să facă din această carte o carte pioasă, una romantică, așa, o dramă dintr-aia care să se vândă și să aibă un anumit public țintă, ci a reușit să integreze o astfel de temă (cancerul, alea, alea) într-o lectură într-adevăr plină de speranță, o lectură care să nu-ți mixeze sentimentele de compasiune, de solidaritate, că, na, hai-să-ne-pară-rău-că-ea-nu-mai-are-nicio-șansă-și-e-pe-ducă. Nu, asta mi-a plăcut, că povestea în sine nu s-a axat pe faptul că Rachel suferă de o boală atât de „nasoală” (folosesc întocmai cuvântul autorului), ci pe lumina care s-a produs în circumstanțele acestui fapt: Greg, la rugămințile mamei sale, încearcă să devină prieten cu Rachel, s-o ajute, cum poate el, să treacă mai ușor peste această perioadă care urmează. Evident, în cocârdășie cu Earl, Greg începe să facă numai prostii: trecem peste faptul că, până atunci, abia dacă mai avusese vreun contact cu o fată, însă Greg chiar e genul ăla de personaj cu care râzi și de care râzi. Cu o autoironie impecabilă, Jesse Andrews chiar își critică personajele, iar asta apropie cititorul și mai mult de ele; nu e o incisivitate acidă, ca să spun așa, ba chiar e o naturalețe firească, nimic nu pare să nu fie la locul lui; chiar și iarba din mâncarea domnului profesor (citiți cartea și o să vă prindeți de ce spun eu aici).
„- Mda, m-am gândit că ar fi ciudat să te vizitez fără nicio scuză, așa că l-am convins pe Earl să-mi rupă brațul așa, ăăă, asta mi-a dat o poveste de acoperire bună, ăăă. Mda.
Isuse Hristoase, într-un vagon cu rahat. La începutul acestei propoziții, Cota Mea de Mă simt ca un Rahat era la nivelul clar de 4, ceea ce e normal. Până la cuvântul scuză, era tocmai sus la 9.4. Până la sfârșit a atins cu ușurință 10. De fapt, e posibil să fi depășit scara.”
Nu-mi place să vorbesc despre acțiune, după cum bine știți, pentru că aș strica toată magia acestei cărți. Îmi place mai mult să vă spun ce m-a atras pe mine, ce mi-a plăcut, ce nu mi-a fost atât de mult pe plac (aici, trust me, chiar nu e cazul, pentru că am savurat această carte cu tot ce a însemnat ea). Însă nu pot să nu-mi amintesc anumite episoade care pur și simplu mi-au dus zâmbetul la urechi, care m-au făcut să râd pe înfundate și să par ciudat pentru cei din jur - da, am citit în tren, în tramvai, la facultate, afară, pe bancă, în parc, am cărat această carte după mine oriunde mergeam, așteptând momentul prielnic să pot arunca încă un ochi asupra vieții celor trei. De fapt, cei trei reușesc atât de bine să se interpună unul în altul, încât viața lor devine una singură, viața lui Greg, Earl și a lui Rachel, niște personaje care trec de statutul de a fi ființe de hârtie, și devin ființe umane, cu sentimente, cu visuri, cu idealuri aproape imposibil de împlinit - dar, domnule, în adâncul sufletului lor toți trei trăiesc cu speranța care pulsează ca o inimă, care-i ajută și le arată drumul cel, fazual spus, bun. Da, pentru că nimic nu este imposibil atunci când îți iei forțele în dinți și-ți spui da, pot face asta și nimic, vreodată, nu are să mă împiedice - nici lumea, nici măcar eu însumi. Acesta pare a fi dictonul călăuzitor al celor trei prieteni dulce de simpatici.

Pe mine, unul, Jesse Andrews m-a surprins scriind această carte. Eu, Earl și sfârșitul Ei este o carte care sparge anumite tipare, în care nimic nu pare ciudat, bizar, ci, dimpotrivă, autorul reușește să creeze un univers al lui, un univers tânăr, dominat de propriile sale reguli. Replicile personajelor, Doamne, sunt pline de umor și jovialitate, acțiunile lor uneori definite de iraționalitate, totul, bă, chiar totul reușește să facă din această carte o lectură de referință, o lectură de care n-am mai avut parte de ceva ani. M-a surprins, chiar m-a surprins într-un mod plăcut, neașteptat, pentru că, dacă mă credeți, eu nu sunt genul de cititor care să citească astfel de cărți, cărți pentru adolescenți, cu adolescenți, din care cu greu reușesc să trag vreo concluzie, în afară de a fi citit o carte care să-mi ocupe timpul și care să preceadă o altă carte într-adevăr bună. Nu. Dar după ce am citit această carte, chiar am rămas cu certitudinea că NU toate cărțile sunt la fel, evident, că pot citi o carte extrem de bună în care să fie vorba despre adolescenți, despre nebuniile lor, gândurile & atitudinile & sentimentele lor tinere, netrecute prin viață. De fapt, am impresia că am reușit să îmi formez mult mai bine anumite opinii după ce am citit această carte, decât dacă aș fi citit o carte din zona mea de confort. Iar asta înseamnă că, într-adevăr, această carte a fost una bună. Extrem de bună. 

Vreau să le mulțumesc enorm celor de la Grupul Editorial RAO pentru cartea Eu, Earl și sfârșitul Ei. Din câte știu, a apărut și film, și abia aștept să văd și filmul și să revin, poate, cu o paralele între cele două - carte versus film. Vă recomand să treceți pe la pagina lor online, puteți găsi numeroase cărți, pentru tot felul de cititori: clasice, aventură, acțiune, SF, thriller. Puteți cumpăra cartea recenzată de AICI, cu un singur click. Să aveți parte de lecturi frumoase și pe placul vostru și de un weekend însorit. 


miercuri, 14 martie 2018

Locul de unde vine lumina (Inspectorul Gamache, #9), de Louise Penny - Recenzie


Editura: Trei
Rating: 5 din 5 steluțe
Număr de pagini: 592
Traducere din limba engleză: Mihaela Apetrei
Anul apriției: 2017

Louise Penny este o autoare canadiană de romane poliţiste al căror protagonist este inspectorul-şef Armand Gamache de la Secţia de Omucideri a Poliției din Québec. Louise Penny a fost crainic radio pentru Canadian Broadcasting Corporation. După ce s-a dedicat scrisului, a câştigat numeroase premii pentru romanele sale, printre care CWA New Blood Dagger, Arthur Ellis şi Agatha (de șase ori). Romanele ei au fost traduse în 23 de limbi.
În 2017, Louise Penny a primit Ordinul Canadei pentru contribuția la cultura națională. Locul de unde vine lumina a fost cartea anului 2013 în Washington Post, The Globe & Mail, Publishers Weekly, Goodreads și bestseller Barnes and Noble și amazon.com, fiind nominalizată la premiul Gold Dagger pentru cel mai bun roman crime din Marea Britanie. De aceeași autoare, la Editura Trei a apărut Lungul drum spre casă.

Crăciunul se apropie în Québec, este vremea ninsorilor de poveste, a luminilor feerice și a reuniunilor în jurul șemineului. Nu și pentru inspectorul-şef Armand Gamache. Mulți dintre colegii de la Omucideri au plecat, vechiul lui prieten și locotenent Jean-Guy Beauvoir nu i-a mai vorbit de luni întregi și forțe ostile se aliază împotriva sa. Când primește de la Myrna Landers un mesaj despre dispariția unei vechi prietene care n-a mai ajuns în Three Pines pentru Crăciun, vede ocazia perfectă de a pleca din oraș. Intrigat de refuzul Myrnei de a dezvălui numele prietenei sale, va descoperi că femeia dispărută a fost cândva faimoasă în toată lumea și acum aproape că n-o mai remarcă nimeni, în afară de geniul nebun al poeziei, Ruth Zardo.  Gamache este din ce în ce mai atras de lumea din Three Pines. Nu doar că investighează dispariția prietenei Myrnei, dar caută și un loc sigur pentru sine și colegii care-i mai sunt încă loiali. Ce preț va plăti Gamache pentru pacea mult dorită?

Ok, cartea aceasta nu e prima carte pe care o citesc și este scrisă de Louise Penny. Am vrut să o citesc pentru că cealaltă carte, citită acum aproximativ un an, anume Lungul drum spre casă, a fost una dintre cele mai bune cărți de acest gen citite. Nu știu de ce, sincer, chiar nu pot să mă pronunț, dar Louise Penny are ceva în felul ei de a scrie, are ceva în stilul ei literar, ceva ce te atrage, nu te plictisește, nu e redundant, deși, în aparență, n-aduce nimic nou: da, e o poveste polițistă, și, evident, ca în orice carte polițistă, se-ntâmplă ceva, ba cineva moare, cineva dispare, cineva e tâlhărit et cetera.  Dar nu, Louise Penny, dimpotrivă, nu ne aduce doar un roman polițist extrem de bun, foarte frumos scris, ci ne aduce și poveștile personajelor sale, niște povești surprinzătoare și ale căror destine se împletesc frumos, aducându-le pe toate împreună, la un loc, într-un mod la care cu puțin te așteptai.

Locul de unde vine lumina este o carte, pentru mine, de referință, la fel cum a fost și Lungul drum spre casă, o carte pe care am citit-o cu sufletul la gură, abia așteptând să văd ce urmează să se mai întâmple, unde are să ajungă totul, cum are să se sfârșească, ce vor mai face personaje, raționamentul lor, alegerile lor, totul, efectiv totul, m-a antrenat și m-a ținut in touch cu povestea, cu acțiunea ei - nu a fost nimic surprinzător, m-așteptam să citesc, iarăși, o carte care să-mi placă, o carte care să mă dea pe spate. Și-așa a fost, într-adevăr, chiar dacă intriga nu e ceva nou, nu e ceva surprinzător - da, cineva moare, prietenii sunt curioși, alertați, speriați, urmează chestiile acelea care merg din aproape în aproape și se caută criminalul, făptașul. Bun, bun, non nova sed nove, dar aici contează extreeem de mult modul în care Louise Penny a reușit să așeze toate aceste aspecte pe hârtie: cu grație, cu talent, știind să dozeze fragmentele, cât să scrie despre ceva anume, cât să scrie despre altceva și tot așa. Totul este foarte bine cântărit înainte de a fi povestit, iar personajele, dragi cititori, sunt pur și simplu delicios de urmărit.

„Știa cât de mult curaj îți trebuie ca să fii blând, mai degrabă decât să fii crud.
Dar vremurile erau diferite. Exista acum o cultură care răsplătește cruzimea. Care o promova. În ultimile șase luni, inspectorul-șef își văzuse departamentul ciopârțit, alienat, lăsat de izbeliște. Își văzuse munca făcută bucăți. Îi văzuse plecând pe cei care-i fuseseră loiali. Sau îi văzuse întorși împotrva lui.
Pusese pe primul loc lupta, dar fusese învins.”

O poveste despre crimă (contra naturii și regulilor sociale), corupție (personală și politică) și asasinat (real și metafizic). Speranță și teamă, bine și rău, prietenie și trădare, iubire și ură, inocență și corupție: Louse Penny explorează antagonismele care se găsesc în fiecare dintre noi, dar și nevoia acestor conflicte, care ne creează reziliența. Romanul despre moarte și degradare devine o carte despre viață: orice lucru stricat are o fisură, pe acolo vine lumina, vine cu tot ce este ea, cu durere, cu împlinire, și răzbate în sufletul aceluia care o simte în fluctuațiile convingelor sale. Personajele sunt magistrale, subtil construite, delicate, astfel încât chiar nu ai cum să reziști în a vedea ce urmează să se mai întâmple cu ele, ce au să mai facă, să mai zică. Un punct extrem de puternic al autoarei, după părerea mea, care chiar primează înaintea acțiunii pe care o descrie.

Mulțumesc mult Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!

marți, 27 februarie 2018

Lumina pe care am pierdut-o, de Jill Santopolo - Recenzie


Editura: Trei
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 352
Anul apariției: 2017
Traducere: Ana Andreescu 

Jill Santopolo este licențiată în literatură engleză la Columbia University, deține un master în Writing for Children la Vermont College of Fine Arts și un atestat în drepturi de proprietate intelectuală la New York University. De asemenea, este director editorial la Philomel Books, un imprint al Penguin Young Readers Group. Este autoarea seriilor pentru copii Alec Flint și Sparkle Spa, precum și a cărților personalizate Follow Your Heart. Drepturile de publicare pentru Lumina pe care am pierdut-o s-au vândut în 31 de țări.  

Lucy şi Gabe s-au întâlnit în studenţie, la Columbia University, într-o zi care le-a schimbat amândurora cursul vieţii: 11 septembrie 2001. Au decis atunci ca existenţele lor să însemne ceva pentru oamenii din jur. Un an mai târziu, soarta îi aduce laolaltă din nou, dar după o frumoasă poveste de dragoste, drumurile lor se despart. Gabe devine fotoreporter în Orientul Mijlociu, iar Lucy face carieră în televiziune, la New York.  Urmează treisprezece ani de visuri, dorinţe, gelozii, trădări, iubire absolută, în care ei sunt despărţiţi de continente, dar nu şi sufletește. Lucy trebuie să ia, în final, o hotărâre extrem de dificilă, sfâşietoare.

Încă o carte de care aveam nevoie, sincer, și pe care am citit-o într-o perioadă numai perfectă pentru a citi o asemenea carte. Și, de asemenea, încă o carte pe care n-am lăsat-o din mână, efectiv, până nu am citit și ultima filă a ei. De ce? Pentru că, deși aparent ar fi o carte light, să-i zic așa, a fost o carte chiar bună, o carte care m-a prins în povestea ei sinceră, da, domle, sinceră, și de ceva vreme nu mai citisem o carte a cărei subiect să se concentreze pe iubirea dintre două persoane. Titlul, coperta, descrierea - toate acestea, evident că-ți indică faptul că Lumina pe care am pierdut-o se va dovedi a fi o carte de dragoste. Dar, oare, e doar atât? Vă zic eu că nu, dragi cititori, pentru că Jill Santopolo nu s-a limitat doar la a spune o sfâșietoare poveste de dragoste, cu șuișuri și coborâșuri, ci și o poveste despre alegerile pe care le facem și direcțiile în care, cu sau fără voia noastră, cu sau fără dorința noastră, acestea ne împing.

Lucy și Gabe, două personaje pe care n-ai cum să nu le așezi lângă inima ta. Adolescenți tipici, plini de iubire, plini de energie, doi oameni ale căror suflete au fuzionat într-o zi în care lumea a fost distrusă: 11 septembrie 2001, data la care au avut loc atentatele zguduitoare de la WTC. Pe fundalul acestor dezastre, când, pentru alții, lumea s-a destrămat colosal, pentru cei doi lumea abia urma să prindă contur, culoare și efervescențe. Evident, urmează o poveste de dragoste frumoasă, cu replici sentimentale, dar frumos gândite și exprimate de către Jill Santopolo - sincer, cred că tocmai asta a făcut din Lumina pe care am pierdut-o o carte atât de pe placul meu, și anume stilul visător, luminos, dulce al autoarei de a transpune emoțiile în cuvinte, în dialoguri. Mi-a plăcut enorm de mult, am rezonat cu stilul autoarei până aproape de perfecțiune, pentru că totul era ca o poezie - Lucy, o visătoare, Gabe, un artist al fotografiei - bineînțeles, din povestea celor doi urma să iasă cu adevărat ceva frumos. Dar, așa cum este și de obicei, viața nu e întotdeauna o slujitoare a dragostei, iar, uneori, oamenii devin amintiri și amintirile rămân doar în poze.

Este vorba despre alegeri, despre locul în care, după ce luăm o decizie, ne aflăm. Și, oare, chiar este locul în care ne-am fi dorit s-ajungem cu adevărat? Departe de căldura persoanei iubite, de siguranța vorbelor ei, departe de tot ce-a fost frumos? N-aș putea răspunde, nici Jill Santopolo nu dă răspunsuri, ci doar prezintă cazuri din care noi, în funcție de universul nostru (prin excelență subiectiv și autentic), să înțelegem ceea ce dorim. Unele alegeri ne dor, altele ne macină, iar cu altele suntem chiar mulțumiți - normal, pe deoparte ni se oferă ceva, iar de partea cealaltă ni se ia ceva. Unde înclină balanța, depinde, în final, de ceea ce ne-am dorit cu-adevărat. Mi-a plăcut mult să urmăresc acest aspect de-a lungul cărții, să-mi pun și eu întrebări, de fapt, dacă într-adevăr unele alegeri pe care le-am făcut de-a lungul timpului au fost cele potrivite. Și nu mă refer aici doar la ce ține de partea sentimentală, ci la mai multe lucruri. Poate nu ne dăm seama acum, dar va veni o vreme când, zău, o să punem în balanță tot ce-am făcut și tot ce-am realizat, și-o să ne punem veșnica întrebare: ce-ar fi fost dacă?

Lumina pe care am pierdut-o este, în final, o poveste de viață. Are de toate, multe și puține, are dramă, are iubire, are dorință, lacrimi, râsete, alcool, sex, minciuni, trădări, dezamăgiri, totul este colorat într-o atmosferă pe care chiar îmi place s-o întâlnesc în astfel de cărți. Autoarea a dozat foarte bine multe lucruri, iar rezultatul final a fost o carte lejeră, dulce, da, cred că ăsta ar fi cuvântul cel mai potrivit, o carte dulce și bună (aș putea spune că, din acest gen de cărți, una dintre cele mai bune apărute la Editura Trei - evident, asta e părerea mea subiectivă și nu sunteți obligați să o împărțiți cu mine, nu-i așa?). Eu abia aștept să mai citesc ceva de la Jill Santopolo, pentru că această poveste este compleșitor de frumoasă, și-o recomand tuturor celor care vor să citească ceva ușurel, ceva ce nu necesită toată concentrarea pentru a putea fi înțeleasă. Eu am citit-o ca și cum aș vedea un film, totul derulându-se, normal, în capul meu, doar că fără pauze publicitare! 

Mulțumesc mult Editurii Trei pentru posibilitatea de a citi acest roman, eu vi-l recomand cu mare drag, sunt sigur că o să vă placă foarte mult. Pe site-ul celor de la Editura Trei găsiți o mulțime de cărți în vogă, să le spun așa, la prețuri bune, din toate categoriile. S-aveți lecturi frumoase și cu spor!