joi, 24 iulie 2014

Clone


Ea

Am iubit-o de cum am văzut-o.

Era frumoasă. Am simțit în aer mirosul de „Ah, va fi a mea!”. Avea niște ochi misterioși, verzi și umbriți de niște gene lungi, niște ochi pictați de niște degete maro, de un artist interzis. O pensulă din lemn de cedru. Din lemn! O plăceam! Din spate, și chiar dacă purta fustă, era destul de strâmbă și i-am văzut bine forma fundul- rotund și ferm. Se mișca cu grația și puterea unui atlet, ca și cum ar fi putut să sară peste obstacole, să arunce cu sulițe, să înceapă un maraton, exterminându-și adversarii fără măcar să transpire. Odată, într-un bar, am cunoscut un bărbat care mi-a spus că-i plăcea când femeile mergeau pe spatele lui încălțate în pantofi cu tocuri înalte, iar eu parcă începeam să simt mici înțepături pe pielea ca de ceară. În acel moment mi s-a părut cam pervers, dar când am văzut-o pe ea, am știut la ce se referea. Arăta de parcă era gata să facă orice, dar absolut orice, pentru a obține ce-și dorește: fără devieri, fără a se opri la stop, fără vorbe în plus și fără discuție, brăzda aerul ca o săgeată care se înfingea, inevitabil, drept în țintă. Nu neapărat pentru că era puternică, ci își cunoștea foarte bine propria minte, iar la fel de bine își cunoștea și aptitudinile.
Era micuță și firavă. A fost primul lucru pe care l-am observat. Părul ei era ca un capac auriu pe o sticlă de parfum sculptată cu cea mai mare precizie. Era imaculată (și frumoasă), de la machiaj până la unghiile de la picioare, date cu ojă.


El

L-am iubit de cum l-am văzut.

A fost la fel de șocant ca traversarea unei dune de nisipi în deșert, pline de scorpioni veninoși, în spatele căreia îți vezi imaginea trupului reflectată în apele albastre-aurii ale unei lagune. La fel de tulburător (dar minunat) ca un abstinent care descoperă gustul alcoolului și mirosul tutunului, la fel de tulburător precum confesiunile unui opioman. Citisem cărțile, văzusem filmele, ascultasem muzica și oamenii, cercetasem și descoperisem, învățasem și reținusem, dar el m-a dat peste cap. Iubirea nu făcea parte din vocabularul meu, și nici nu simțeam nevoia de a-mi împărți patul cu altă persoană, canapeaua de lângă șemineu, aerul și pământul; nu simțeam nevoia de a-i face loc, nu simțeam nevoia decât de a-mi bea cafeaua singură, dimineața, uitându-mă la talk-show-ul lui Oprah și minunându-mă de caracterul de nepătruns al acestei femei. Observasem relațiile altor oameni, de parcă ar fi fost culturi de laborator într-un vas steril: le vedeam trăsăturile, emoțiile, bucuriile (care, uneori, mă scârbeau), cum își împărțeau trupul unul altuia, ca o dovadă imensă de sacrificiu, dar pe mine nu mă interesa, decât din punct de vedere științific. Oamenii păreau să fie atrași de diferențe, iar eu nu aveam nevoie de așa ceva. Eu nu aveam nevoie decât de mine. Eu eram la fel cu mine. Însă... Când l-am văzut intrând în sală, asemenea unui gigant într-o mare plină liliputani, l-am recunoscut și simțit ca fiind de-al meu. I-am mirosit singularitatea, independența- era parfumul meu. I-am gustat mândria- era mândria mea. Am făzut forma singurătății lui. A mea. Pentru prima dată în viața am simțit ceva. Voiam să fiu cu cineva. Să-i permit să se apropie destul de mult de mine, încât respirația lui să o respire pe a mea. Inima mea să bată, iar sângele lui să circule. 
El era mare și puternic. A fost primul lucru pe care l-am observat. Avea niște mâini mari și cărnoase, dar care n-ar fi omorât nici măcar o muscă. Brațe puternice, în care m-aș fi simțit în siguranță. Dacă mă îmbrățișa, aș fi știut și simțit că mă aflu în castelul lui, cu podul ridicat.

Noi

Ne-am iubit de cum ne-am văzut.

Eram suflete pereche, eram oameni pereche. Mai mult de-atât- sufletele noastre fuzionaseră, se amestecaseră cu iubire, suflu și speranță. Aveam atâtea chestii evidente în comun- amândoi eram ambițioși (și frumoși), cu o pasiune latentă pentru viață, amândurora ne plăceau plimbările, hainele- dar pe lângă asta, era ceva mai profund, ca și cum fiecare dintre noi avea înăuntru un spațiu secret care oglindea perfect spațiul interior al celuilalt. Ca o peșteră subterană, ca o vizuină rece de vulpe, încărcată cu pietre specifice și nespecifice, despre a căror origine nimeni nu era absolut sigur. Am mers prin viață ca niște jurnale închise cu cheie și ferecate cu lanțuri de lacrimi, iar atunci când sufletele noastre s-au întâlnit, ne-am deschis pumnii și am găsit cheia. Uneori, ne întrebam ce s-ar fi ales de noi dacă nu ne-am fi cunoscut. Probabil, toată viața ne-am fi simțit în plus. Eram ca niște ecouri care se loveau de pereții unui canion, fredonând aceleași note și partituri, gândind aceleași gânduri, simțind aceleași sentimente, gustând aceleași vorbe; credeam în soartă sau noroc, credeam în noi. Credința noastră era că fiecare își face propriul destin și eram dispuși, evident, la compromisuri și la sacrificii (mari sacrificii) pentru a ne pune aripile și a zbura cât mai sus, purtați de vântul salcâmilor. Împreună, ne întregeam în dimensiune. Eram amândoi frumoși, inteligenți și împreună. Eram amândoi o singură ființă! Amândoi.



18 comentarii:

  1. Mi-am făcut cont și blog pe wordpress datorită ție. Și tot datorită ție îți scriu azi aici, acum.

    Nu știu cât o să însemne această postare pentru tine. Nu mă cunoști, nu te cunosc, nu te cunoaștem. Dar n-aș putea să spun că nu știu nimic despre tine. Astăzi, citindu-ți blogul, am aflat.
    Andrei, mă înclin în fața ta, îți mulțumesc că exiști, că mai există băieți ca tine! Viitoarea ta prietenă (sau actuala, n-am de unde să știu), sper să fie o fată care să te merite cu vârf și îndesat. Rar băieți ca tine, vorbind atât de curajul pe care l-ai avut înșirându-ți gândurile, sentimentele pentru ea aici, cât și pentru sentimentele pe care le nutrești. Și pentru vocabularul pe care îl ai, pentru felul cum scrii, pentru felul cum iubești, pentru cum iubești lumea. Să știi că te iubesc, te iubesc fără să te văd, te iubesc ca pe un scriitor, iubesc rândurile tale, gândurile, sentimentele, ceea ce trăiești...
    Sunt doar o necunoscută ce trăiește prin rândurile tale și speră să continui să scrii, speră ca, în ani, să citească și o carte scrisă de tine.
    Nu știu câți ani ai, e irelevant, știu că te cheamă Andrei (cred), dar nici asta nu contează... știu doar că ești special, deștept. Știu că meriți să fii iubit, și cine te va iubi- și, mai ales- va fi iubită de tine, va fi, într-adevăr, norocoasă.
    Iartă-mi sinceritatea, curajul, destănuirile. Sper că nu te-am plictisit. Îți mai scriu.

    Cu drag, o admiratoare

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici nu știu cum să încep, crede-mă. Nu pot să cred! Chiar nu pot. Dar îți pot mulțumi pentru cuvintele sincere, pentru că, cu siguranța, mi-ai făcut ziua mai frumoasă și am început week-endul cu un zâmbetul în suflet! Chiar îți mulțumesc. Sunt sigur că ești un om frumos, foarte inteligent, și, de asemenea, ai un scris foarte plastic, ceea ce e bine, înseamnă că ai și talent. Talentul tău, alături de sufletul tău frumos, n-are cum să dea greș. Am să mă repet cu „îți mulțumesc”, pentru că eu chiar îți mulțumesc. Cât de frumos este ceea ce ai spus, în special când te trezești atât de dimineață (mereu am fost matinal) și vezi că cineva, cândva, a avut timp și pentru munca ta. Deci, așadar, postarea asta a însemnat și înseamnă foarte mult pentru mine, iar cuvintele tale au ajuns acolo unde trebuie. Nu, nu m-ai plictisit, nu am să-ți iert „sinceritatea, curajul, destăinuirile”, pentru că ele m-au făcut să fiu și mai apropiat de blogul meu și aștept să îmi mai scrii. Mulțumesc încă o dată! Te-am pupat, să ai parte de un week-end frumos, ca tine!
    PS: Mereu mi-am dorit să scriu o carte, sper că, într-o zi, îmi va apărea și numele tipărit pe o copertă

    RăspundețiȘtergere
  3. Îți mulțumesc și eu că mi-ai răspuns într-un mod atât de frumos!

    Îți apreciez, cu toată sinceritatea, munca și promit că o să fiu prima care-ți cumpăra cartea.
    Îți citesc și recitesc creațiile, sunt stupefiată întrucât mă regăsesc în majoritatea rândurilor scrise de tine.
    E minunat să întâlnești oameni aidoma ție, fiindcă eu, una, consider că omenirea s-a schimbat foarte mult, că adevăratele valori sunt uitate și că oameni frumoși la suflet, oameni sinceri, talentați - așa ca tine - sunt din ce în ce mai rar.
    Te rog să continui să scrii, promit că o să te citesc oricând. Să nu renunți la scris, ar fi cel mai greșit lucru.
    Mulțumesc că exiști. Îți mai scriu.
    Un început de săptămână frumos îți doresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu îți mulțumes pentru tot ce-mi scrii, pentru cuvinte și necuvinte, suflet frumos ce ești, și îți doresc un început de săptămână și o săptămână superbă!

      Ștergere
  4. Cate trairi surprinse in doar cateva randuri. :) Frumos, felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  5. Este postarea mea preferata! Tine-o tot asa!

    RăspundețiȘtergere
  6. Ugh, nu știu ce să spun, mă bucur. Așa am să fac!

    RăspundețiȘtergere
  7. Esti o persoana minunata. Ti-am mai zis-o si ma voi repeta de cate ori este nevoie. Lucrarile tale, au puterea de a ma emotiona puternic, ceea ce ma face pe mine sa deduc cat de speciale sunt. De fiecare data cand citesc de pe acest blog,incerc sa imi dau seama de ceea ce simti tu. De multe ori reusesti sa-mi schimbi starea in care ma aflu. De fiecare data,cu multa rabdare,placere si atentie iti citesc gandurile. Esti minunat. Din treaba pe care o faci,pot deduce ca esti o persoana deosebita. Hug

    RăspundețiȘtergere
  8. Oh, sincer, mă simt copleșit. Scuze, înainte de toate, că îți răspund atât de târziu, dar... Îți mulțumesc, îți mulțumesc frumos pentru cuvintele tale frumoase și pentru ceea ce ai reușit să-mi transmiți în doar câteva rânduri. Mi-ar plăcea să te cunosc, să cunosc persoana care mi-a spus toate astea și să-i mulțumesc încă o dată. Te mai aștept, îți apreciez enorm de mult feed-back-ul pozitiv. Zi plăcută, un sfârșit de week-end minunat! Andrei (hug)

    RăspundețiȘtergere
  9. Sunt acel anonim neimportant de mai sus. Felul in care mi-ai raspuns m-a coplesit. A fost placerea mea sa spun cat de frumos poti scrie. La aceasta ora nu-mi gasesc cuvintele ca sa-mi arat admiratia fata de ceea ce faci tu. Esti un om deosebit. Felul tau de a gandi,cuvintele tale si tot ceea ce scrii reusesc usor-usor sa ma faca sa gandesc altfel. Intr-o oarecare masura,reusesti sa ma "trezesti" la realitate(imi cer scuze daca suna "deplasat"). Vreau sa-mi promiti ca intr-o buna zi vei scrie o carte. Vreau sa mai aud de tine. Si stiu sigur ca nu sunt singura care isi doreste acest lucru. Oamenii ca tine fac prezentul mai frumos. Cu oameni ca tine "viitorul" se poate schimba. Pacat ca astfel de "fiinte" sunt prea putine. Continua sa scrii. Si crede-ma ca imi doresc foarte mult sa te pot cunoaste mai bine. Nu doar din prea putinele creeatii ale tale. Huuug.

    RăspundețiȘtergere
  10. Doamne, îți mulțumesc, îți mulțumesc pentru tot. Pe cuvântul meu, mi-ai făcut seara mai bună și... și, crede-mă, chiar m-ai îndemnat să mă ocup mai mult de ceea ce-mi face plăcere. Wah, ce pot să zic, nu prea mai pot, asta-i problema. Îți mulțumesc pentru cuvinte și necuvinte, îmi transmiți enorm de mult lucrui și, crede-mă, ești o persoană deosebită, o persoană pe care o stimez foarte mult și pe care aș fi fooooarte fericit dacă aș reuși să ne cunoaștem... mai bine! Cât despre carte, ei bine, niciodată nu prea știm ce ne pune viitorul în față. Te-am pupat, îți mulțumesc că (mă) citești și că treci pe aici. Seară plăcută, ești o drăguță. Îmbrățișări kilometrice! Andrei

    RăspundețiȘtergere
  11. Doamne. Nici n-ai idee cat de mult imi poti schimba seara cu aceste cuvinte. Iti multumesc enorm,jur. Esti o persoana deosebita. Huuuuuuugs. (tot eu)

    RăspundețiȘtergere
  12. Oh, Doamne, eu îți mulțumesc. Scuze că răspund abia acum, dar ești un om special. Asta spune tot! Succes în ce-ți propui, suflete!

    RăspundețiȘtergere
  13. Cât de frumos. Aş sta toată ziua să citesc ceea ce ai scris tu pe blog, dar temele astea...ugh :)) Totuşi, nu pot să nu iau măcar o pauză să mai citesc puţin. Scrii chiar frumos, Andrei. Şi nu mint (deşi mint regulat). Chiar scrii frumos şi îţi urez succes în orice ai de gând să faci pe viitor, sunt singură că ai să te descurci de minune.

    RăspundețiȘtergere
  14. Heeei, iar vrei să-mi faci seara frumoasă? Mulțumesc, mulțumesc, om frumos și săritor, e plăcerea mea să știu că ești aici și-mi citești „excesele-de-inspirație”. Te-am pupat!

    RăspundețiȘtergere
  15. Bucatica de inspiratie pe care o iubesc cel mai mult. I swear.

    RăspundețiȘtergere