marți, 3 februarie 2015

Funeraliile Mamei Mari, de Gabriel García Márquez - Recenzie


Le mulțumesc frumos celor de la Bookia pentru oportunitatea de a citi această carte, pe care am savurat-o pagină cu pagină.

Este a doua carte scrisă de autorul Gabriel García Márquez. Dacă ar fi să fac o comparație între aceasta și prima carte pe care am citit-o, intitulată „Povestea târfelor mele triste” (recenzia AICI), aș fi de părere că această carte mi-a plăcut mult mai mult. E cam prea devreme să-mi exprim o părere legată de stilul autorului, câștigător al Nobelului pentru Literatură în anul 1982, dar nu mă înșel că l-a meritat. Mi-a plăcut mult acest roman, din mai multe motive pe care le voi prezenta în continuare.

Primul motiv ar fi faptul că în roman sunt surprinse câteva micuțe povești, fiecare cu o tâlcuire centrată și „ascunsă” printre cuvinte, dar toate ducând spre un anumit ax, trasând o anumită parte a vieții: simți că Gabriel García Márquez reușește să te poarte acolo unde imaginația sa este prezentă, că, într-o emoție imensă, reușește să te facă prezent la acțiune și simți cum, uneori, parcă personajele joacă pe o scenă imaginară în fața ta, ca niște actori, iar tu ești propriul lor make-up artist, tu le îmbraci și dezbraci, ba chiar le mai schimbi și replicile. Asemenea unui Demiurg. Acțiunea romanului pare a fi structurată precum un jurnal, deși nu se vorbește la persoana I, ceea ce-i oferă un aer de confesiune și invocație. Povestioarele cuprinse în carte sunt:
  1. Siesta de marți (1962);
  2. Într-o zi oarecare (1962);
  3. În satul ăsta nu sunt hoți (1962);
  4. Uimitoarea după-amiază a lui Baltazar (1962);
  5. Văduva lui Montiel (1962);
  6. O zi după sâmbătă (1962);
  7. Trandafiri artificiali (1962);
  8. Funeraliile Mamei Mari (1962).
Povestind despre viață, Gabriel García Márquez reușește să îmbine acest natural al timpului, al cotidianului și al verosimilului, cu partea mai difuză, mai imprecisă a vieții, cu magia și ordinea neîmblânzită a vieții, conchizând într-un realism magic și neastâmpărat, crud. Cred că tocmai acest tip de realism l-a consacrat pe autorul spaniol într-o nobeliștii literaturii, și continuă să dăinuie această unică magie a sa. Povestioarele surprind viața unor personaje simple, trăinde într-o mahala de țară, în niște căscioare austere, surprinzându-le în piețe, în trenuri, în baruri, la biserică, la teatru. În locuri normale în care s-ar putea afla oricare dintre noi. Dar în situații ce, în esență, părăsesc ordinea propriu-zisă și se instalează într-un realism impropriu.

Ultima povestire a cărții, ce dă și numele cărții, „Funeraliile Mamei Mari”, începe cu o confesiune a lui García Márquez, care spune că „aceasta este, oameni neîncrezători din lumea întreagă, povestea adevărată a Mamei Mari, suverana absolută a regatului Macondo, care a trăit ca stăpână vreme de nouăzeci și doi de ani și a murit ca o sfântă într-o marți din septembrie trecut, iar la funeraliile ei a venit Suveranul Pontif”. O femeie ce a reprezentat și întruchipat înțelepciunea timpului, înțelepciunea cumulată de către popor, în care sălășluia învățătura vieții și a tradiției, reprezentată cu cele mai înalte onoruri. Veți descoperi și înțelege mai multe citindu-l pe autor. Și veți descoperi că spaniolul nu este numai sensibil, taciturn și contemplativ, ci are și urme de umor acustic și jovial.

Le mulțumesc, încă o dată, celor de la Bookia pentru șansa de a citi această carte, care poate fi comandată de AICI cu o reducere de 20%.

Traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți
160 pagini

7 comentarii:

  1. Hmm, pare destul de interesantă. DOAMNE, am o listă atât de lungăăă de cărţi şi habar nu am pe care să le cumpăr mai întâi. Plus că mai şi câteva cărţi necitite în bibliotecă. Pff, dificil mai e să-ţi placă cărţile! =)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E superbă cartea, crede-mă. Autorul scrie foarte frumos, magic. Hehe, fooooarte dificil!

      Ștergere
    2. Probabil, să sperăm, c-o să mi-o iau în viitorul apropiat =))

      Ștergere
  2. Sper să fac și eu rost de ea! Singura carte citită de la acest autor a fost Despre dragoste și alți demoni și o recomand! :)
    Foarte bună recenzia, m-ai convins! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am citit „Despre dragoste și alți demoni”, dar aș vrea să fac rost și de „Un veac de singurătate”. Mă bucur, spor la lectură!

      Ștergere
  3. ACÚSTIC, -Ă, acustici, -ce, adj., s. f. I. Adj. Care emite, transmite sau recepționează sunete, care aparține acusticii (II 1), privitor la acustică. ◊ Nervi acustici = a opta pereche de nervi cranieni. Tub acustic = tub lung care servește la transmiterea vocii pe nave, în puțuri miniere etc. Cornet acustic = dispozitiv cu ajutorul căruia se recepționează sunete și se înlesnește perceperea lor. II. S. f. 1. Parte a fizicii care se ocupă cu studiul producerii, propagării și recepționării sunetelor. ◊ Acustică arhitecturală = ramură a acusticii care studiază fenomenele legate de propagarea undelor acustice în încăperi. 2. Calitatea de a înlesni o (bună) audiție. – Din fr. acoustique. - sursa: https://dexonline.ro/definitie/acustic

    "Și veți descoperi că spaniolul nu este numai sensibil, taciturn și contemplativ, ci are și urme de umor acustic și jovial." - Oare nu trebuia un alt cuvânt în loc de "acustic"? Poate "caustic"?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era o chestie din subconștient, anume înlocuirea acelor două litere, „c”, respectiv „a”. :) „Caustic” trebuia. Sau „incisiv”.

      Ștergere