sâmbătă, 28 februarie 2015

„Și după...” de Guillaume Musso- Recenzie



O carieră de succes sau o viață personală împlinită? Într-adevăr, fericirea vine din ambele părți. Dar care fericire este mai mare, mai frumoasă și înfloritoare? Uneori, răspunsul îl afli din mers, alteori trebuie să iei o decizie. Iar dificultatea nu constă în înclinarea balanței spre una dintre cele două părți, ci în echilibrarea ei. Cariera, parte din viața unui om, precum și familia, presupun, în egală măsură, timp, energie și atenție. Dar tocmai pentru că aceste resurse sunt limitate, omul se mulțumește să triumfe într-un domeniu și să se descurce satisfăcător în celălalt. Fără unul dintre ele simțim însă că ne lipsește ceva. Fie că este vorba de bunăstare profesională, prestigiu profesional, recunoaștere, siguranță materială sau împliniri, mulțumire sufletească, familie.

Guillaume Musso, născut în 1974 este unul dintre cei mai populari scriitori francezi contemporani. Se prezintă simplu: „Guillaume Musso, născut la Antibes, romancier.” Încă de la vârsta de zece ani a fost sigur că va scrie romane. Mama lui, bibliotecară, i-a trezit gustul pentru literatură, hrănindu-l cu „Proust la biberon”. La nouăsprezece ani, Musso a plecat în SUA, unde s-a îndrăgostit de New York. S-a întors în Franța plin de idei pentru romanele sale. A debutat în 2001, cu romanul „Skidamarink”. 

Primul roman scris de către acest autor pe care l-am citit a fost „Vei fi acolo?”, recenzia AICI, de care m-am îndrăgostit încă de la primele pagini. Cred că nu îi veți înțelege geniul decât dacă îi citiți măcar un roman - credeți-mă, este deajuns ca să vă provoace „epidemia Guillaume Musso”. La mine a mers! Dar nici că vreau să mă tratez de ea, scriitorul acesta este pur și simplu superb. 

Romanul „Și după...” a fost romanul ce l-a dus pe acest scriitor pe culmile succesului. Este un roman dramatic, ce surprinde drama lui Nathan Del Amico, avocat de prestigiu din New York, ce dorește prosperitatea carierei sale, țintind cât mai sus - dovadă fiind faptul că nu avea niciun proces pierdut și numeroasele recomandări primite - dar care, din cauza dedicării sale în totalitate meseriei și sacrificării celei mai mari părți a timpului său acesteia, divorțează de femeia pe care încă o iubește, având sentimente profunde dar neînțelese atât pentru ea, Mallory, cât și pentru fiica lor, Bonnie. Drama constă tocmai în faptul că Nathan realizează cât de importantă este, de fapt, familia, în viața unui om, și cât de superficial este să trăiești în patima succesului și a banului, patimă ce l-a făcut să se înstrăineze de familie, închizându-se în întunericul cărnii sale, fapt ce a dus la destrămarea ei. Acum, după ce a realizat aceste lucruri, pare că totul este mult prea târziu și că nimic nu mai poate fi reparat, dar viața este... imprevizibilă și ciudată.

Toată magia începe în îndepărtata insulă Natucket, când un băiețel de opt anișori o salvează pe prietena sa de la înec, care s-a aventurat lângă de lac și a alunecat, dar pentru a o salva acesta face cunoștință cu „brațele întunecate care îl trag în adâncuri” și apoi „cu o lumină albă”. Aflat în comă pentru o lungă perioadă de timp, medicii fiind rezervați în privința supraviețuirii sale, micuțul băiețel revine la viață într-un mod miraculos și pare sănătos ca și cum nu s-ar fi petrecut nimic. Să fi fost, oare, posibilitatea înecului un pod între două lumi, sau ce-ar fi vrut, oare, Guillaume să zică prin imaginea „luminii albe”?

Peste douăzeci de ani de la accident autorul ni-l înfățișează pe Nathan - avocatul de care vorbisem - în apartamentul săi din Manhattan, simțindu-se singur și părăsit, fiind separat de fata sa și de fosta soție, însă conștient că există un loc ce mereu are să-l aștepte cu brațele deschise: firma Marble&March, unde acesta activa ca avocat și „era cel mai bun”. Simțindu-se din ce în ce mai straniu, Nathan îi face o vizită domnului doctor Garrett Goodrich, care, într-un mod neașteptat, are să-i schimbe acestuia viața. Viziunea sa despre viață, capacitatea sa de a prevesti ineluctabila moarte, însoțită de dovezi clare ale aptitudinii sale total paranormale și inexplicabile, îl dau peste cap pe avocat și-l fac să-și pună întrebări fără răspunsuri. Aflarea faptului cum că există persoane speciale numite „Mesageri”, a căror misiune este aceea de a-i pregăti pe cei aflați în pragul morții să părăsească această lume într-un mod cât mai liniștit, mai curat și primitor, îl fac pe eroul nostru să realizeze că, după ce pune lucrurile întâmplate cap la cap, nu mai are mult de trăit. Cât de dureros să afli acest lucru atunci când știi că ai încă conturi de reglat, că ai răspunsuri de dat și zâmbete de adus, când știi că nu ți-ai trăit viața așa cum ai vrut? Că, după cum și Nicolae Iorga spune, am „risipit ani, iar la moarte cerem clipe”? E dramatic modul în care Nathan încearcă să se confrunte cu demonii trecutului său, încearcă să repare ceea ce timpul n-a reușit să consolideze. Va reuși, oare, să o sărute pentru ultima dată pe Bonnie, va reuși să își ceară iertare de la fosta sa soție, Mallory, iar aceasta să-l înțeleagă și să-i acorde iertarea? Vor înțelege, oare, ce se întâmplă cu avocatul Nathan, cândva dur și aspru în gândire, după cum i-o cere și meseria? Va înțelege, oare, Nathan, ce sunt Mesagerii? Ceva greu de definit. O mică poartă care se întredeschide pentru o clipă în spiritul omului, un fel de fulger, iar prima sarcină a noului Mesager este una foarte grea, pentru că ea constă în a însoți în momentul morții ființa care îi este cea mai apropiată.

Ca de obicei, am scos din carte niște citate care mi-au plăcut mult, pe care le voi împărtăși cu voi:

„Nu, nu mai visa: mașina era încă impregnată cu parfumul lui Mallory. Un miros de vanilie și de flori. În acele momente, ea îi lipsea foarte mult. O simțea prezentă atât de mult în spiritul lui, încât avu de mai multe ori impresia că umbra ei este lângă el. Pe scaunul de alături, ca o închipuire.
Atât de diferite ar fi putut fi lucrurile dacă n-ar fi existat toate astea: banii, diferențele de mediu social, nevoia de a se autodepăși ca să arate că o merită și așa mai departe. Foarte devreme trebuise să-și croiască o personalitate bazată pe cinism și individualism și să ascundă ce era mai fragil în el. Ca să fie unul dintre cei mai buni, să nu fie nevoie să se scuze din pricina slăbiciunilor lui.”

„Vita brevis, ars longa, experimentum periculosum, judicium difficile - Viața e scurtă, arta lungă, experimentul periculos, judecata dificilă.”

„- Nat, să știi că-mi aduc aminte de tot. De toate momentele pe care le-am petrecut împreună, de toate amănuntele, de culoarea cerului și de parfumul nisipului din timpul primei noastre sărutări, de nopțile petrecute sărutându-ne până când ne învinețeam buzele... Îmi amintesc de tot și nimic nu mai contează în viața mea. Așa că nu ai dreptul să vorbești așa cum ai făcut-o.
- Eu...
Voise să spună ceva, dar ea închisese.

Nathan se duse la fereastră. Zăpada continua să cadă peste Central Park. Un vârtej de fulgi mari se rostogolea în fața geamurilor și se așternea pe pervazurile ferestrelor.
Un moment, lăsă privirea să-i rătăcească fără scop, gândindu-se la ceea ce îi spusese soția lui. Apoi, cu mâneca de la cămașă își șterse ochii inundați în lacrimile care-i curgeau în voie.”

„Nu se face oare din ce în ce mai frig?
Nopțile nu sunt oare
din ce în ce mai întunecate?
N-ar trebui să aprindem
lămpile de dimineață? - Nietzsche

„Acel loc necunoscut și temut.
Acel loc în care vom merge cu toții.”

Le mulțumesc frumos celor de la Cărți Anticariat, site-ul de unde puteți achiziționa numeroase cărți la reduceri și noi, pentru această frumoasă carte și pentru recomandare. De asemenea, pe pagina lor de Facebook este un concurs la care puteți câștia cartea „Obsidian”, pe care, de asemenea, o puteți comanda de AICI cu o reducere de 40%. Astăzi și mâine aveți reducere de minim 40% la toate cărțile, iar pentru cadouri de minim 50%.

Traducere din limba franceză și Rao Publishing Company, 2006
286 pagini

12 comentarii:

  1. ador faptul ca autorul pune citate la fiecare capitol (inlove) imi place mult tare recenzia ta, Andrei, si nu doar asta. mi se pare ca mereu surprinzi esentialul si stii cum sa nu dai spoilere, cat sa nu distrugi spiritul misterului. multumim! scuze ca nu comentez cu nume, nu am cont google. GEO

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, un plus pentru Guillaume. Mulțumesc mult pentru comentarii, nicio problemă dacă nu ai cont, ești primită cu brațele deschise oricând. Te salut, îmi pare că ești pasionată de lectură!

      Ștergere
  2. Mama a citit "Mâine" de acelaşi autor şi i-a plăcut mult. De această carte a sa nu am auzit, dar sună interesantă din ce ai descris-o tu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hello! Ce frumos că mama ta citește. Și mama mai face asta, dar a zis că tot la Creangă, Ispirescu și Blaga vrea să rămână. Bine, îi place literatura englezească, Jane Austen, Thomas Hardy, dar în niciun caz n-o pot convinge să citească Lisa Gardner, Dan Brown sau scriitori dintr-ăștia. Romanul acesta e frumos, cum sunt toate romanele lui Musso (deși am mai citit doar „Vei fi acolo?”, dar mi-au fost deajuns să-mi dau seama că acest scriitor este bun). Seară frumoasăăă!

      Ștergere
    2. Nici eu nu pot să o fac să citească ce vreau eu. Am convins-o doar să citească "Sub aceeaşi stea" şi cum a terminat-o cu lacrimi în ochi, a venit la mine, m-a mângâiat pe cap şi mi-a zis că nu se mai lasă niciodată pe mâna mea. Dar cu ce sunt eu de vină? A cerut o carte frumoasă fără supranatural.

      Ștergere
    3. Ce drăguț! Într-adevăr, „Sub aceeași stea” o carte bunicică, scrisă într-o manieră care atrage. Succes!

      Ștergere
  3. Nu am citit inca nicio carte de Guillame Musso, dar din recenziile pe care le-am vazut cred ca o voi face curand.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună seara și bine v-am găsit pe aici. Guillaume Musso are un stil foarte călduros care atrage cititorul ca într-o plasă de păianjen, dar partea bună e că la sfârșit nu ajungi să fii mâncat de păianjen. E un autor foarte bun! Te mai aștept, o seară frumoasă.

      Ștergere
  4. Hmm, mi se pare urât să ai impresia că trebuie să renunţi la una ca să o ai pe cealaltă, ambele feluri de fericire se pot îmbina perfect. E adevărat că există persoane care renunţă la una pentru alta, dar e alegerea lor şi atât timp cât şi-o asumă nu am o problemă cu asta. Totuşi majoritatea oamenilor reuşesc să obţină un echilibru, mai mult sau mai puţin fragil între cele două. Nu ştiu de ce, dar o carte despre un om care nu a reuşit asta nu mi se pare atât de interesantă, el e o excepţie tristă.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În viață trebuie să renunți la chestii, iar partea urâtă e că uneori trebuie să renunți la două lucruri care-ți plac la fel de mult. Întocmai pentru acel echilibru de care vorbești. Depinde, acum, din ce punct de vedere privești lucrurile. Mie mi-a plăcut cartea. Am vrut să-i descopăr geniul lui Musso (și) mai mult. :D

      Ștergere
  5. Guillaume Musso este un scriitor genial, care te face mereu să fii cu sufletul la gură prin poveștile sale. Îți recomand "Fata de hârtie" și "Chemarea îngerului", scrise de el..mie mi-au plăcut la nebunie. Uite, poți să vezi recenzia la "Fata de hârtie" pe blogul meu, dacă te interesează: http://thoughts-about-books.blogspot.ro/2015/08/titlu-fata-de-hartie-autor-guillaume.html Ah, și să știi că apreciez că citești, ca băiat, pentru că mulți nu fac asta și mi se pare ceva deosebit că tu te aflii printre cei care o fac. Pace! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, așa-i. Chiar voiam să-i citesc toate cărțile, dar mereu mă luam cu altele și na. Mulțumesc tare mult de vizită, intru imediat și o citesc. Și mersi de aprecieri, ar fi groaznic să mă privesc de plăcerea lecturii! :)) Nu-mi imaginez viața fără. Numai bine, Roxi, seară liniștită!

      Ștergere