joi, 6 august 2015

„Malad” de Alexandru Voicescu- Recenzie


Eu cred că niciodată nu vom ajunge la desăvârșirea de a ne cunoaște propria noastră ființă în care sălășluim. Niciodată nu vom învăța cum să fim, cu adevărat, noi, noi ca ființe sociale, spirituale, ca indivizi psihologici, analitici. Niciodată nu vom ajunge să fim desăvârșiți. Nu trebuie să fim perfecți, ci întregi, însă suntem într-o permanentă, continuă, neîntreruptă căutare a acestui întreg abstract. Ca indivizi unici - și nu numai din punctul de vedere biologic - ne căutăm împlinirea în alte persoane, în ceea ce întreprindem, în ceea ce simțit și facem. Sperăm ca la sfârșitul acestui drum, la capătul celălalt al punții să găsim alte haine noi cu care să ne ascundem goliciunea, și apoi, cu mâna pe inimă și capul dat pe spate, să strigăm în gura mare: suntem aici, suntem compleți, suntem întregi. 

Alexandru Voicescu s-a născut în anul 1980, la București, după care a urmat studii juridice, completate în paralel cu o licență în antropologie culturală, susținută la Facultatea de Filosofie a Universității din București. Frecventează cursurile de Master în Publicitate la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și lucrează timp de 8 ani în advertising, pe poziții de art director, copywriter și creative director. În 2010, Alexandru Voicescu a fondat editura Herg Benet, al cărei coordonator este și în prezent, supervizând publicarea a peste 150 de cărți de literatură română contemporană. 

Romanul „Malad” reprezintă romanul de debut al său. Recunosc, pusesem ochii pe el încă de când era în curs de apariție. L-am primit de la autorul însuși, motiv pentru care vreau să-i mulțumesc și aici pentru frumoasa surpriză făcută. Am citit romanul cam într-o zi și jumătate, asta pentru că odată ce l-am început cu greu am reușit să-l las jos. Scriitura m-a atras de la început, felul în care frazele au curs, naturalețea lor, localizarea personajelor și faptul că, la o adică, personajul principal, dincolo de „amore”, „Andreas” sau alte alintături din partea altor personaje, poartă numele de Andrei. Cui nu-i place să citească un roman în care personajul principal poartă numele său? E, ăsta-i un moft dintr-ăla nu exclusiv, ci de moment. Citeam, citeam, și tot voia să aflu ce o să se mai întâmple cu Andrei, cum o să iasă din treaba X, ca mai apoi să cadă în Y și să sfârșească în Z. O lectură fabuloasă, împletită în mister, în acțiune, dragoste, iubire și care dincolo de aceste aparențe, într-o atmosferă, drept să vă spun, aproape funebră, reprezintă o introspecție desăvârșită a unui individ care-și caută ceea ce cu atâta drag numim „viață”, care-și caută împlinirea, dorește să aibă acces la propriul său eu psihic, spiritual, însă imposibilitatea relativă a acestui lucru îl aduce în fața unei drame cu care, limitat fiind, nu se poate confrunta decât în vis, în atemporalul acestui spațiu în care limitele nu există. În visul pe care și-l plăsmuiește într-o încercare permanentă de a se identifica cu ceea ce, produs al mediului în care trăiește, acesta a devenit. Totuși, nu îmi pot da seama dacă Andrei s-a trezit vreodată din visul pe care l-a avut sau întregul roman, cu toate răsturnările lui de situație și toate întrebările, s-a petrecut în visul său, ca într-o comă indusă care a ținut vreo două sute și ceva de pagini. 

Andrei, art director român stabilit în Elveția ia parte la o lansare a unui produs al companiei la care acesta lucrează. Totul parte normal, scăldat în fum de țigară, priviri pătimașe, decolteuri generoase, pofte carnale, plăceri telurice, până când ajunge s-o cunoască pe Ioana, o tânără frumoasă care reprezintă punctul din care tânărul nostru erou Andrei pleacă în aventura propriei sale cunoașteri. Prezentându-și articolul, Andrei vede în desenul Ioanei ceva ce, află mai târziu, ceilalți n-au văzut. Are o viziune inexplicabilă destul de ciudată, însă faptul că este singurul care a avut această viziune potențează sentimentul de frică care-l încearcă și al nesiguranței celor întâmplate. Nu vreau să spun prea multe despre ceea ce se întâmplă în roman, pentru că este de prisos, aș suprima plăcerea lecturii și n-ar mai avea vreun rost ceea ce scriu aici. La o adică, am să vă spun doar că Andrei ajunge să descopere că aparentele adevăruri pe care le știa despre propria persoană sunt, de fapt, niște mici piese de puzzle dintr-un întreg incomplet, așadar trăiește drama de a încerca să găsească și celelalte piese pierdute, însă, în dezacord cu condiția sa limitată, Andrei, produs al mediului fizic și social, trăiește drama omului care caută răspunsuri despre propria sa identitate psihică, ereditară, neștiind că de fapt își pune mai multe întrebări.

Nu am putut să nu simt, și aici am să fiu subiectiv, o atmosferă destul de funebră de-a lungul paginilor romanului „Malad”. Deși nu am întâlnit termeni prea mulți din acest câmp lexical, ci doar pe ici, pe colo, „cimitir”, „groapă”, „cadaveric”, „preot” (ups!), romanul mi-a lăsat o așa impresie. De asemenea, cred că vinovată se face și coperta, negreala ei care pur și simplu mi se pare perfect aleasă, cred că surprinde întocmai esența personajelor - da, nu numai a celor feminine, ci și a lui Andrei, cel care experimentează o trăire extrasenzorială, departe de sistole și diastole, de volume de aer, o trăire extraviscerală, un spasm al cărnii care-l expulzează din trup și-l proiectează dincolo de el, ca o viziune retrospectivă a ceea ce Andrei, omul din carne, înseamnă, ca o analiză profundă a ceea ce a devenit comparativ cu ceea ce, poate, voia să devină. Eu așa am înțeles această călătorie a lui Andrei, acest traseu inițiatic într-o lume care, în doar câteva zile, îi dă peste cap tot ce credea despre propria persoană și propria sa identitate. Dacă Andrei avea impresia că în toți acei ani de viață a ajuns să se cunoască, își dă seama că informațiile pe care le deținea nu erau decât un sfert plin de pahar, ceva infim pe lângă ce urmează să afle. 

Călăuzit de către autor prin spații necunoscute, cu aer primitiv, de istorie, personajul principal, însetat de cunoaștere, într-o permanentă confruntare cu un sine în care nu se poate identifica, își descoperă un nou substrat, ca o nouă piele pe care urmează să și-o schimbe cu cel vechi care-a fost. Are satisfacții, dezamăgiri și sentimente contradictorii, simte ca un om adevărat, trăiește în paginile cărții și își caută răspunsuri la întrebările care-i macină existența și nu-i dau prilej de odihnă. Epuizat de călătoria exhaustivă, Andrei cade pradă destinului său, se lasă purtat de curentul vieții care-i relevă moartea ca un spațiu al împlinirii desăvârșite - o ultimă instanță în fața regăsirii propriului sine ascuns în profunzimele cărnii. 

Legat de stilul autorului, trebuie să vă spun că acțiunea pur și simplu a curs de la sine. Citeam și nu știam ce are să se mai întâmple, iar asta mi s-a părut perfect - vreau să zic, asta este ceea ce caut de la un roman: să mă surprindă, să-mi placă, să dozeze între aventură, mister, chiar și frică, angoasă, toate împletite echilibrat, într-o simetrie perfectă și fără a da dovadă de redundanță în idei și replici. De asemenea, mi s-a părut o scriitură cercetată, bine informată și concentrată în jurul unui nucleu central, ca niște lamele care converg într-un punct anume - sfârșitul. Toate aceste aspecte, misterul, iubirea, căutarea, desăvârșirea, extrasenzorialul și trăirea plenară, încordarea receptorilor și visceralitatea cu care Andrei simte, deci toate acestea fac din lectura romanului „Malad” ceva obligatoriu. La o adică, călătoria lui Andrei ar putea însemna călătoria neidentificată, stăruitoare a fiecăruia dintre noi. Poate chiar în acest moment, când citești, pornești în această călătorie în care nimic nu e ceea ce pare a fi. Și ceea ce este, de fapt, nu este. Totuși, trebuie să recunosc că ultimile capitole mi s-au părut prea rapide, parcă totul se întâmpla prea deodată, prea brusc, abrupt și m-am gândit că acela este momentul în care Andrei-Personajul redevine Andrei-Omul, se reîntruchipează, se trezește din vis și este pregătit să-și accepte condiția. Sfârșitul romanului este ca o trezire, ca o revelație pentru eroul nostru tragic, Andrei, ca un vânt de primăvară în această atmosferă neagră, a simțămintelor întunecate. Totuși, nu pot să nu plec cu gândul că, de-a lungul romanului, Andrei a descoperit hierofanul, a descoperit o stare de trăire în care sufletul i s-a scufundat și a sălășluit până la ultima pagină.

Am selectat din roman și niște fragmente care mi-au plăcut mult, dați-mi voie să vi le prezint:

„(...) Dar ceea ce vedeam era întuneric.”

„Uităm ușor, pentru că ne e mai comod, ca să ne protejăm de lucruri care ne dor foarte tare și care altfel ne-ar sparge din interior în mii de bucăți.”

„(...) Ioana mă aștepta cu zâmbetul ei cald, așezată pe una dintre cele două banchete de scândură lăcuită cu vopsea albastră, cândva proaspătă, acum scorojită de apa sărată. Marea era calmă, cu valuri mici, iar soarele ieșea și intra în nori cu raze clare, purtate de briza puternică. Încă e octombrie, mi-am zis, dar parcă marea stă încremenită în așteptare ca într-un august perpetuu. Așa este marea. Puteam fără griji să ieșim în larg, doar era octombrie-august, nu era nici noapte, poate mai mult spre amurg, dar era timp, și soarele ne va spune el când e cazul să ne întoarcem.”

Ce am ales eu este infim, însă relevant pentru stilul autorului. Mi-au plăcut foarte mult cugetările lui Andrei legate de viață, principiile Elizei, povestea Bibliotecarului. 
Andrei, „malad” de iubire, Andrei, „malad” de cunoaștere și desăvârșire, Andrei, „malad” de tot ce-l înconjoară, își caută împlinirea între aceste rânduri ale lui Alexandru, iar autorul creionează un caracter sensibil, un alter ego cu care se identifică devenind unul singur, într-o relație fascinantă creator-personaj, conturând un individ de o pregnanță tipologică fastuoasă - el este tipul de scriitor care se contopește cu eroul plăsmuit de propria-i imaginație (sau trăire, experiență), având aceleași trăiri, cugetări și sentimente. Un roman bine cercetat, foarte furmos prezentat și, din punctul meu de vedere, o reușită editorială și un debut luminos. Așteptăm cu nerăbdare și următoarele apariții, așadar se cere un „bis!” și sperăm că n-o să dureze mult așteptarea. Mult spor și multă inspirație autorului!

Mulțumesc lui Alexandru Voicescu pentru acest exemplar. Vi-l recomand cu drag și sper să vă placă și vouă, iar dacă l-ați citit aștept părerile voastre. Puteți cumpăra volumul de debut al autorului de AICI, cu transport gratuit și reducere de 40%, sau îl puteți achiziționa de pe site-ul editurii Herg Benet, de AICI. Lecturi frumoase și plăcute!

Colecția √7
224 pagini

15 comentarii:

  1. Dupa coperta si culoarea inchisa care predomina as fi zis ca este un roman cu subiect gotic , nu un roman despre cautarea identitatii.Recenzia este foarte incitanta si daca ma uit si mai bine nu ai dezvaluit aproape nimic despre intriga in sine. Dupa cum ai prezentat cartea , ma gandesc ca acum te afli in posesia unei comoari autohtone care inca nu a fost descoperita de cititorii din tara noastra .
    Cred ca este una din cele mai bune recenzii ale tale. Felicitari !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu am crezut același lucru inițial. După cum am spus, atmosfera a fost, pe ici-colo, oarecum funebră și m-a lăsat cu un zgomot de ciori și huruit de lupi! :)) Mie mi-a plăcut foarte mult povestea; iar intriga în sine o reprezintă întocmai această dorință a lui Andrei de a se regăsi și de a-și căuta identitatea în care nu se identifică. E foarte bun, ți-l recomand!
      Mulțumesc mult, Ely, apreciez!

      Ștergere
  2. Doamne, câte am auzit de cartea asta ! Trebuie să pun mâna pe ea și să-i fac și eu recenzie. Așa-i ? Așa-i.
    Eu aștept, deși n-am citit cartea, să apară acel „bis!” de care ziceai tu, pentru că deja m-am convins că trebuie să citesc orice carte scrisă de acest om minunat. Stop, Andrei, la autor mă refeream, de la tine sunt în „wait” că pricep că nici nu te-ai apucat de-o carte, dar sper s-o faci cât mai curând, și-atunci chiar te bat (cu bunica) dacă n-o primesc în exemplar perfect semnat, cu autograf, un gând bun, blabla, din mâna ta (ăsta-i planul să mă sustrag în bibliotecă la tine, dar deși l-am spus, să știi că nu mă poți opri...)
    Îmi place că ai folosit poze, și gif-uri, voi face și eu asta la recenzii. Înainte mă gândeam că nu-i... așa de permis :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa-i, dap, dacă așa zici și tu. Trebuie să citești romanul, mie mi-a plăcut foarte mult. Cât despre roman, niciodată nu știi. Lucrurile frumoase au nevoie de timpul lor. (hug)
      Salutări la bunica și, da, să folosești și tu poze și GIF-uri, mi se pare că au un impact mai mare asupra cititorului. Așa-i? Și e foarte permis, Simina! :)

      Ștergere
  3. cartea asta este foarte in top pe bloguri in ultima vreme. Imi place coperta, este sumbra, dar in acelasti timp putin retro, ca un film vechi. cautarea identitatii este o tema interesanta si se pare foarte des dezbatuta in multe romane. arata bine cartea, iar recenzia ta este putin enigmatica, nu dezalui multe despre ea dar destul pentru a ne atrage atentia spre lecturarea ei/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, se vorbește mult despre ea! :) Și mie-mi place coperta extrem de mult, este exact așa cum ai descris-o. Iar conținutul e, asemenea, foarte atractiv. Ți-o recomand.
      Legat de recenzie, după cum probabil ai observat eu nu obișnuiesc să fac rezumatul - neapărat - a ceea ce citesc, pe cât îmi doresc să-mi conving cititorii de plăcerea unei lecturi vorbind despre tema centrală, stilul autorului, personaje și trăirile lor.
      Mulțumesc de vizită!

      Ștergere
  4. Întradevăr, un roman foarte bun, un debut excelent - după părerea mea. Mi-a plăcut foarte mult cartea și chiar și-a depășit așteptările. Îmi place mult ai prezentat tu romanul, o recenzie foarte foarte frumoasă! :D
    Îi sunt recunoscătorare autorului pentru roman - de altfel, probabil nici nu ajungeam să citesc cartea altfel (sau poate mult mai târziu), doar dacă reușeau să mă impresioneze și să mă convingă anumite recenzii, precum e asta. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, așa-i. Și mie mi-a depășit așteptările. Eu l-am ochit încă de când era în curs de pregătire, știu că m-a atras coperta enooorm. Am fost foarte fericit când într-o zi o văd pe mama că vine cu un colet, habar n-aveam de unde, și citesc numele autorului. :) Mă bucur că ți-a plăcut recenzia și că ai citit și tu romanul. Succes și spor!

      Ștergere
  5. Mie chiar mi s-a parut ca romanului ii mai trebuiau cateva pagini la sfarsit, ca mai era putin de dezvoltat acolo, am simtit nevoia sa imi mai spuna ceva. Daca era dupa mine mai ceream cam 10 pagini.... Dar ma multumeam si cu mai putine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, așa-i, ultimile pagini parcă au trecut rapid și no. Dar a fost un roman foarte bune, părerea mea, chiar și fără acele zece pagini.

      Ștergere
    2. Chiar a fost un roman foarte bun, oricum la alea nu prea bune nu prea cere lumea pagini în plus. E bine să mai vrea cititorii câteva pagini.

      Ștergere
    3. Întocmai! Oricum, să sperăm că Alexandru nu se lasă așteptat!

      Ștergere
  6. Geniala coperta, drept sa iti spun. Dar n-am citit! :) Recenzia e foarte frumoasa si se vede ca ti-a placut romanul

    RăspundețiȘtergere
  7. Faina coperta, am inteles ca si cartea e faina.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, și pe mine m-a atras coperta foarte mult.

      Ștergere