luni, 13 aprilie 2015

„Călătoria unei femei care nu se temea de îmbătrânire” de Gabriel Osmonde- Recenzie



În primul roman semnat de Andreï Makine cu pseudonimul Gabriel Osmonde apare o temă care revine obsesiv în cărțile sale ulterioare, ceva ce societatea occidentala ascunde și într‑un fel aseptizează: trupul femeii extreme, trupul pe care Laura B. încearcă să nu și‑l vadă, mai ales în oglinzile care simbolizează privirea celorlalți. Și mai apare și ninsoarea – o altă imagine recurentă în proza lui Osmonde – care aici declanșează jocurile memoriei: amintirea unei vieți care a trecut ca un fulger, a unei căsătorii eșuate, a unei maternități dificile. Laura B., o femeie foarte inteligentă, de vârstă mijlocie, cu o existență burgheză de care fiicei ei îi e rușine, se întreabă dacă viața aceasta, care seamănă cu aceea a unui pește într‑un acvariu, mai merită trăită. Ceea ce descoperă ea treptat este că, în această toamnă indiană a vieţii ei, mai sunt posibile iubirea, senzualitatea dezlănțuită și pasiunea extremă.

În 2011, Andreï Makine dezvăluia că el se ascunde în spatele pseudonimului Gabriel Osmonde. Sub această semnătură apăruseră patru romane: „Călătoria unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire” (2001), „Cele 20000 de femei din viaţa unui bărbat” (2004), „Lucrarea iubirii” (2006) şi „Alternaştere” (2011, în curs de traducere la Univers), care stârniseră interesul criticilor literari atât prin curajul şi subversivitatea scriiturii, cât şi prin misterul identităţii autorului. Câştigător al Premiului Goncourt pentru romanul său din 1995 „Testamentul francez” (tradus la Univers în 1997), scriitorul de origine rusă se bucura de un mare succes de public şi de critică pentru cărţile apărute sub numele său. Şi totuşi, în acel interviu, el mărturisea: „Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine“.

În ziua de astăzi, bineînțeles, modelele de viață, ca să le spun așa, ne sunt impuse: cum să te îmbraci - că, altfel, ești demodat -, cum să te machiezi, cum să îți tunzi părul, cum să mergi pe stradă - nu prea aplecat, că apoi pari cocoșat, dar nici țanțoș, precum un cocoș - însă cel mai mare impediment din societatea noastră, în special în viața adolescenților, după părerea mea, este faptul că, din cauza atâtor banalități promovate, tot mai mulți tineri se simt complexați, „urâți”, lipsiți de atracție, de sens, totul din punct de vedere fizic. Este trist să trăiești într-o societate în care aspectul fizic contează, din păcate, mai mult decât interiorul unei persoane, mai mult decât psihologia și inteligența unui om.

Am vrut să surprind aceste lucruri pentru că nu vreau să intru în recenzie cu un ex-abrupto, mi-ar fi cam incomod. Într-o oarecare măsură, mică, Gabriel Osmonde surprinde în acest roman, „Călătoria unei femei care nu se temea de îmbătrânire”, încercarea omului de a-și accepta trupul, cu toate banalitățile sale, cu toate deficitele sale, cu toate urmele lăsate de timp, dar care nu reușește acest lucru, de unde și drama în care sufletul i se zbate. Personajul principal, Laura B., personaj de o sensibilitate profundă, melancolică, care mai tot romanul mi-a lăsat un parfum trist, trăiește între două lumi contradictorii: una în care încearcă să-și accepte destinul implacabil, ineluctabil, însă care nu-i, în niciun caz, cum vrea ea să fie, și o altă lume a trecutului, în care trăia alături de soțul ei, de sufletul și trupul său, și a cărui moarte i-a produs o schimbare brutală și neașteptată în viață, retrăgându-se în sufletul ei, în interiorul ei plin de contradicții și sentimente aparente.

După cum v-am spus, mi s-a părut că personajul principal, Laura, este un personaj trist, un personaj prea sensibil pentru a trăi într-o asemenea lume primitvă, ingenuă, astfel încât întreaga carte reprezintă o frumoasă călătorie în căutarea sinelui vieții, în căutarea eu-ului interior, ca într-un pelerinaj către întemeierea spirituală a ființei, dincolo de piele, dincolo de oase și organe, către sufletul întemnițat de dorințe, întrucât am putea afirma că Laura Baroncelli parcurge, de-a lungul anilor care curg nepăsători, lăsându-și amprenta asupra corpului ei, și nu numai, un traseu inițiatic, care are drept scop formarea ei ca om superior, ce vede dincolo de paradoxurile sociale. Un personaj deopotrivă puternic, dominat de artistic, caracterizat de introspecție, calm, care are satisfacția realizării, dar și de rațional și logic, iar din unirea celor două laturi ale personajului nu poate reieși decât o încercare, reușită sau nu, de a accepta destinul în care omul durează până la sfârșitul vieții sale.

Stilul autorului este unul foarte cald, sensibil și profund, încât uneori am avut impresia că, de fapt, cartea este scrisă de către o femeie, și nu de către un bărbat - cred că am avut această impresie și din cauza faptului Gabriel Osmonde o aduce în prim-plan pe Laura B. Întâlnim, pe parcursul romanului, multe încercări ale personajului principal de a fi de acord cu efemeritatea umană, de altfel, deși fuge de acest lucru, pare că-l acceptă cu prisosință, deși cu durere, încât personajul tot încearcă să se sinucidă, să isprăvească odată cu tot ceea ce înseamnă drama de a trăi într-o asemenea lume telurică, a omului dominat de forma ființei, însă nu reușește niciodată, aparent, să-și ducă planul până la capăt. Mi-a plăcut enorm imaginea Laurei, peste care timpul și-a cernut anii, pusă față în față cu un străin, un bărbat înalt, suplu, „sculptat ca o statuie”, cum Osmonde spune, care intra în casa ei în fiecare seară, stătea lângă șemineu și citea, însă cei doi nu-și vorbeau niciodată, iar Paula doar îl privea și își amintea, astfel, de viața ei apusă, un cântec de lebădă paradisiac, și se gândea la frumusețea uitată a vieții, la care ar trebui să medităm cu toții.

Ca întotdeauna, am selectat niște citate și pasaje, vi le voi prezenta în rândurile de mai jos:

„O idee foarte simplă, foarte clară o izbi: așadar asta avea să dispară, acest corp feminin, prea carnal, prea cărnos, un corp care nu-i mai plăcea încă din tinerețe și care, fără să bănuiască amenințarea ce apăsa asupra lui, dezvăluia, sub părțile desfăcute ale halatului, acea rotunjime masivă a unui sân gol, acea albeață amplă a unei coapse. Iar în jocul de contraste al umbrei și luminii, mamelonul unui sân, un vârf tare, o aureolă canelată, ca pălăria unui hrib.”

„(...) Depozitarea asta de urâțenie se numește pur și simplu bătrânețe și începe încă de la... cincizeci de ani? Poate patruzeci? Sau chiar mai devreme? E oribil să-mi imaginez că într-o zi o să am patruzeci de ani. Sau cincizeci! Nu, e sfârșitul tuturor lucrurilor. O babă zbârcită, cu pungi sub ochi și vene ieșite în afară pe picioare... Ar trebui să murim la primele semne de prăbușire. Dar care e primul semn? Pielea, starea sânilor, privirea?”

„(...) Laura sfârși prin a accepta ideea împotriva căreia nu înceta să se revolte înainte: ceea ce trăia acum nu era o pregătire pentru altceva, ci pur și simplu viața ei. Această acceptare, cu toată amărăciunea ei, semăna cu o formă de înțelepciune și, uneori, de previziune (...).
Această viața definitiv acceptată se împărți în două: pe de o parte, trauma zilelor în care comanda unei valve termostatice devenea un eveniment și, de cealaltă, privirea ascuțită, scrutătoare, privirea aproape științifică pe care ea o îndrepta asupra acestei rutine.”

„(...) Există boli profesionale. De ce nu și boli conjugale? Scăderea atenției, pierderea tandreții...”

„Gândurile cele mai plane, mult timp dezactivate, se ivesc: are treizeci și opt de ani, în mai puțin de doi ani, patruzeci. În ce moment din viață a acceptat ca firească această numărătoare? O femeie nu trebuie să tolereze niciodată nici măcar ideea acestui taximetru al vârstei. Trebuie să se revolte. Să refuze aceste frontiere absurde: patruzeci de ani! Cine a decis pentru mine? Să refuze existanța în viața ei a acestor acum ‹‹zece ani››, ‹‹acum cincisprezece ani››. Să facă astfel încât în mijlocul acestor zece ani o altă viață să înceapă și să șteargă toată cronologia, să arunce în aer contoarele, să o lase complet singură, complet nouă în noapte, sub o lentă cădere de zăpadă...”

„Laura se împiedică de o piatră, pachetul alunecă, ea se aplecă să-l ridice, se îndreptă cu privirea tulbure de lacrimi și, în gâtul sufocat, aceste cuvinte mute: ‹‹Dacă ați ști toți cine sunt eu: o proastă bătrână care se omoară să plătească datoriile soțului ei, înainte să se omoare de-adevăratelea. O femeie sfârșită...››”

O carte emoționantă, o „călătorie” deosebit de impresionantă, astfel încât aceasta este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit anul acesta - subiectiv, bineînțeles. Nu știu cum sunteți voi, gusturile, evident, nu se discută, însă îmi plac enorm cărțile care caută în profunzimea omului, încercând să-l descopere, să-i studieze sentimentele, trăirile și pasiunile prin care aceste reușește să supraviețuiască sau din cauza cărora acesta suferă și pânge.

Le mulțumesc din suflet celor de la Editura Univers pentru acest roman minunat, vi-l recomand cu mare drag, îl puteți achiziționa de AICI. Voi l-ați citit? De asemenea, urmăriți pagina de Facebook a editurii pentru a fi la curent cu toate ofertele și noutățile editoriale. O seară plăcută și lecturi frumoase!

Traducere din limba franceză de Irinel Antoniu
208 pagini

18 comentarii:

  1. Pare un roman in care se pune accent pe ipocrizia societatii in care traim.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-o oarecare măsură, am putea spune și asta, dar mai mult mi s-a părut a fi drama unei femei care, de fapt, se teme de îmbătrânire, iar titlul este o anti-frază, un fel de ironie. Dacă se ajunge ca Laura Baroncelli să accepte, în cele din urmă, această „îmbătrânire”, depinde de cum îi privești întreaga viață. O carte care, zic eu, îți dă de gândit. Mulțumesc pentru prezență!

      Ștergere
  2. Pare foarte interesant subiectul , cel putin mie mi-a trezit interesul , și doar cititnd recenzia am rămas cu un sentiment puțin melancolic dar asta e viata nu e mereu cum vrem noi , sper să o citesc și eu cât mai curând. Frumoasă recenzia !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe mine m-a atras, recunosc, titlul, întrucât am cobit eu bine că ascunde o poveste frumoasă. Și așa a fost. Ți-o recomand cu mare drag! Mulțumesc. Zi frumoasă!

      Ștergere
  3. Pare interesanta. Imi place recenzia ta, cred ca ma voi interesa de carte.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu cred că o să-ți placă, pare pe gusturile tale, uitându-mă la ce ai citit. Mult succes!

      Ștergere
  4. Ai văzut că cei de la Univers pun cartea în format electronic, la dispoziţia oricărui cititor, gratuit? Nu îmi venea să cred când am văzut că mi-au dat mesaj pe Goodreads :) O să o citesc, pare interesantă, plus că un gest aşa frumos îmi dă un impuls şi mai mare să mă apuc de ea :D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, am primit și eu mail prin Newsletter. Foarte frumos din partea lor, serios. Și cartea e bună, părerea mea, cred că i-am dat cinci steluțe pe Goodreads. :) Să o citești, mei, Anca, să-mi zici cum e. De fapt, să păstrezi toate E-Book-urile, poate am să ți le cer cândva! :))

      Ștergere
    2. Nu am cum să o dau mai departe, rămâne pe site şi eu pot doar să o accesez, cam ca pe Amazon. Cred că e o măsură de siguranţă că altfel ar ajunge peste tot pe net. Dar îţi pot da linkurile :D

      Ștergere
    3. Ah, înțeleg, se vede că nu citesc E-book-uri! :)) Îs bune și link-urile.

      Ștergere
    4. Păi chiar se vede, depinde de unde cumperi, unele se pot descărca, însă altele rămân stocate pe site şi doar ai acces, depinde şi cum plăteşti şi de politica siteului (pe Amazon e politică pentru Europa de Est asta, din câte ştiu, aşa cum în vest poţi să împrumuţi cărţi de pe Amazon şi aici nu).Dar să ştii că uneori sunt foarte utile, în special ca să faci rost de cărţi care nu se mai găsesc în format fizic şi pe care nici nu se înghesuie lumea să le reediteze.

      Ștergere
    5. Da, așa-i, și îs foarte practice. Bine, eu am un moft cu cărțile fizice, să le văd acolo, undeva, pe raft, să mă simt eu bine. :)) Cred că mă înțelegi, ești în aceeași oală cu mine. Sunt utile, da, dar tot mai frumos e să ai o carte pe care s-o vezi și să dezlocuiască un spațiu undeva. :D

      Ștergere
    6. Da, e frumos, dar de multe ori e şi foarte scump (vezi tu la facultate ce vreau să zic). Însă dacă ai posibilitatea să obţii o carte în format fizic e normal să o preferi uneia electronice. În plus, dacă citeşti o carte electronică şi chiar îţi place o poţi cumpăra, dacă nu, nu. Ştiu că atunci când s-a pus problema adoptării ACTA Coelho a zis că pe el nu îl deranjază să îi pirateze lumea cărţile pentru că o parte din ei îi vor cumpăra după cartea pentru că le-a plăcut :)

      Ștergere
    7. :)) Haha. Hmm, am să ajung și eu ăn acea perioadă și sper să am cui să mă plâng - să mă scoată din „bucluc”, de fapt. Pișicher Coelho, ce să-i faci?!

      Ștergere
    8. Promit să îţi fac cunoştiinţă cu Bookfi.org, ea e prietena tuturor studenţilor şi nu numai.

      Ștergere
    9. :)) Sper că e de treabă această prietenă a tuturor studenților șo nu numai.

      Ștergere
    10. Să zicem că îţi dă ce cărţi vrei tu gratis :D, cum să nu fie de treabă.

      Ștergere