sâmbătă, 26 septembrie 2015

„Escal-Vigor” de Georges Eekhoud- Recenzie



Editura: Univers
Număr de pagini: 160
Rating: 5 din 5 steluțe
Traducere din franceză: Irinel Antoniu 

Georges Eekhoud (1854‑1927) a debutat cu două volume de poezii, dar avea să se impună prin romane precum „Kees Doorik” (1883) sau „Noua Cartagină” (1888; până acum singura carte tradusă în română, în 1958). Naturalismul său atrage laudele lui Émile Zola. Un veşnic revoltat împotriva constrângerilor sociale, se apropie de mişcările anarhiste. Romanul „Escal‑Vigor” (1899), unul dintre primele romane moderne care tratează deschis homosexualitatea, provoacă un scandal, iar autorul este urmărit în justiţie; este în final achitat, şi cu ajutorul unei scrisori de susţinere semnate, printre alţii, de Zola, André Gide sau Anatole France. În 1920 devine membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia.

Viața este despre iubire și despre alegerile noastre. Se spune, de fapt, că suntem suma tuturor alegerilor pe care le facem, de aceea trebuie să facem întotdeauna alegerile care sunt, departe de toate interesele, potrivite pentru noi. Și, totuși, facem mereu ceea ce vrem? Facem mereu ceea ce trebuie? Subiectiv, da, s-ar putea răspunde: facem ceea ce trebuie pentru societate, pentru prieteni, dar poate, uneori, pe noi ne lăsăm deoparte, ne lăsăm deoparte și ne spunem că, lasă, cândva o să vină și rândul nostru. Și apoi, în finele vieții noastre, ne uităm retrospectiv și atunci, fix atunci, ne punem acea întrebare care ne macină: „Ce-ar fi fost, oare, dacă?” 

Romanul de față, „Escal-Vigor” este un roman despre viață. Este unul dintre singurele romane care tratează această „problemă”, să-i zic așa, a societății noastre actuale: homosexualitatea. M-a intrigat acest subiect, trebuie să recunosc, nu știam nimic legat de acest autor însă asocierea cu numele de Zola, Anatole France, m-au convins că ar trebui să-i dau o șansă. În plus, susțin că publicul românesc ar trebui să-și mărească aria livrească, să devină mai deschis, mai puțin conservator: avem nevoie de educație în ceea ce privește literatura, deoarece poezia rămâne în umbră, pentru ca scrierile comerciale să troneze pe rafturile librăriilor și bibliotecilor. În fine. Am citit acest roman extrem de rapid, nu pentru că are o acțiune simplă, deloc înflorată și complexă, ci pentru că se citește cu emoție, cu trăire și, dincolo de o scriitură relaxantă și sensibilă, descoperim povești de viață care se constituie și în zilele noastre.

În carte ne este prezentată povestea de viață a contelui Henry Kehlmark, tânărul dykgrave, stăpânul castelului Escal-Vigor, un tânăr misterios care, spre deosebire de cei de la curtea sa, are alte principii și certitudini, stârnind interesul citiroului încă de la primele pagini ale romanului. Cu un aer misterios, greu de pătruns și învăluit în ceață, Henry este personajul ale căror porniri vor constitui intriga acestui roman. Trăind profund și sensibil, lui îi este greu să se regăsească și să se identifice într-o societate bazată pe dogme religioase, între reguli nescrise care încorsetează și distrug visuri. Însă, în viața lui Henry, totul pare să se schimbe în bine în momentul în care acesta îl cunoaște pe Guidon, un tânăr fermier provincial, un pierde-vară după cum îl consideră familia sa, pe care Henry se hotărăște să-l ia la castel pentru a-l învăța carte și pentru a-l integra în societatea manierată. Pe de altă parte, Guidon este fratele tinerei și șiretei Claudie Govertz, fata unui fermier de pe insulă care, încă de la început, pune ochii pe nobilul dykgrave. Din puseuri orgolioase și aiurite, în momentul în care Henry hotărăște să-l ia pe fratele ei, Guidon, la castel, Claudie își hrănește speranța crezând că acest lucru nu reprezintă decât un fel de mijlocire între ea și Henry, prin care cei doi urmează să devină apropiați. Trăind într-o permanentă speranță cenușie, pierdută undeva în vise și nepotriviri de caracter, Claudie este un personaj care pe mine m-a amuzat tragic de mult, în special prin pornirile ei de fetișcană nepregătită, încă, de măritiș, dar care dorește să aibă fundamentul și baza unei vieți lipsite de griji și bătături.

Ajuns la castel, tânărul Guidon Govertz își dă seama de sentimentele pe care Henry i le poartă, și nu durează mult ca și acesta să-i împartă aceleași sentimente. Dincolo de o iubire fizică, telurică, între cei doi se leagă o iubire plină de principii, de visuri comunte și idealuri mărețe, o iubire care depășește granițele impuse de societate, care se împlinește doar într-un spațiu superior al existenței lor. Temându-se că secretul lor ar putea fi aflat, cei doi își ascuns sentimentele atunci când sunt în public, de față cu alți oameni. Totuși, nu durează mult până când, cunoscându-l destul de bine pe Henry, tânăra și visătoarea Blandine, o femeie însărcinată cu gestionarea afacerelor tânărului Nobil, își dă seama de povestea dintre cei doi. Purtându-i o iubire neîmpărtășită, plină de patos și de suferință, Blandine este pregătite să păstreze secretul celor doi, să-i protejeze și să se sacrifice pentru iubirea pe care i-o poartă tânărului conte. Drept să vă spun, am iubit-o pe Blandine, am trăit alături de ea întreaga emoție care-i încerca sufletul. Blandine a fost un personaj complex, un personaj definitoriu pentru drama poveștii care se sustrage între paginile acestei cărți. A fost, deopotrivă, lumina și întunericul romanului, pacea și neliniștea scriiturii lui Georges Eekhoud.

Nu vreau să vă spun ce are să se aleagă de destinul celor trei. Al lui Henry, al lui Guidon și al lui Blandine. Vă spun doar că, trăgându-și firele dintr-o asemenea lume dominată de minciuni, răutate și nepotrivire, dramatismul există în romanul lui Georges Eekkhoud. Dragostea, un sentiment al împlinirii, al desăvârșirii, al completării și ascensiunii, devine pentru ceilalți un prilej de a-i despărți pe cei doi iubiți, de a le rupe sufletul în două pentru a-l oferi hrană întunericului și nimicniciei. Dacă dragostea lor este greșită, conform determinismului social al perioadei respective, atunci ea nu se poate împlini. Și aici, dacă-mi aduc bine aminte, zicea contele Henry la un moment dat, într-un dialog cu Blandine, când ea îi spune că „minte, n-a putut să decadă atât de mult”: „- Să decad! Dimpotrivă, mă mândresc!” Așadar, vă spun, nu puteți să nu vă atașați de Henry prin spiritul său liber, care nu se conformează societății, care dorește să trăiască conform naturii sale logice care nu se conformează îndoctrinării și supunerii, însă se lovește de prejudecățile unei comunități care, deși excesive cu propriile sale excese, nu acceptă dragostea dintre doi bărbați. Pe mine, unul, m-a emoționat și mi-a dat prilej de gândire.

Romanul nu este numai o poveste de dragoste foarte profundă și subtil scrisă, ci este un roman care ironizează principiile societății respective, care reiterează condiția omului a căror principii, țeluri și dorințe se află în dezacord cu dogmele creștinești și nescrise. Romanul conturează povestea unor suflete zbuciumate care-și caută liniștea, își caută împlinirea și sunt urmărite de colții fioroși și ascuțiți ai răutății, ai oamenilor care scandează și arată cu degetul. O însumare de talent, de scriitură fină, relaxantă, constituindu-se într-o poveste de viață pe care, cu siguranță, o s-o apreciezi la potențialul ei. „Escal-Vigor” este romanul care te surprinde, care te învață și îți spune că, de fapt, a iubi nu este atât e ușor pe cât pare a fi, însă iubirea este un sentiment care te înalță și îți oferă certitudinea reală a vieții. 

Personaje complexe, personaje care simt, își dau seama, au (in)certitudini, principii, pledează pentru valori, își pun întrebări greșite și caută răspunsuri în van. Personajele lui Goerges Eekhoud sunt suflete țesute cu firele mașinii de scris, sunt oameni de hârtie care trăiesc, ulterior, în mintea și în sufletul cititorului. Au sentimente, au lacrimi, au zâmbete și licrăriri în ochi. Prin subtilitețea frazelor și a dialogurilor, autorul creează impresia de veridic, verosimilitatea fiind de asemenea, conturată, și de perioada în care acțiunea se întâmplă, evocând peisaje, obiceiuri și tabieturi din secole trecute. Într-o asemenea atmosferă, viețile personajelor sunt greu de cobit, de anticipat, iar fiecare pare să tânjească după iubire și dragoste. Fiecare trăind, la rându-i, o dramă, ca unire a contradicțiilor care le îngemănează sufletele. Un roman sensibil, un roman profund și captivant. Chiar a meritat 5 steluțe. Iar sfârșitul pur și simplu m-a marcat; un sfârșit mai perfect, mai emoționant, mai subtil chiar nu ar fi putut fi existat pentru acest roman. A fost punctul de pe „i” și virgulița la „ț”. :)

Le mulțumesc frumos celor de la Editura Univers pentru plăcerea de a citi romanul „Escal-Vigor”, îl puteți comanda de AICI. Lecturi plăcute și numai bine!

2 comentarii:

  1. Cât de tare! Pff, omul ăsta a fost un adevărat rebel, cărticica lui plânge după mine.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D Dap, așa-i! E destul de ieftină dacă îmi aduc eu aminte bine. Merită, oricum!

      Ștergere