marți, 22 septembrie 2015

„Sfâșierea cerului” de Ursula K. Le Guin- Recenzie



Editura: Trei
Traducere din limba engleză: Roxana Brînceanu
Rating: 4 din 5 steluțe
Număr de pagini: 220
Premii: Locus, nominalizată la Hugo și Nebula

Fiica unui antropolog american faimos și a unei scriitoare, Ursula Kroeber Le Guin, născută în 1929, este autoare de romane, povestiri și cărți pentru copii, în principal în genurile fantasy și science-fiction; a scris de asemenea poezii și eseuri. A devenit celebră după publicarea romanului „Mâna stângă a întunericului”, care a obținut premiile Hugo și Nebula în 1970. Cu următorul roman, „Deposedații”, a fost primul autor care a câștigat e două ori în același an premiile Hugo și Nebula pentru roman. Le Guin a fost recompensată cu 5 premii Hugo și 6 premii Nebula. În 1979 a primit premiul Gandalf Grand Master, în 1995 titlul Lifetime Achievement din partea World Fantasy, iar în 2003 a fost distinsă cu premiul Grand Master al societății Science Fiction and Fantasy Writers of America. A câștigat 19 premii Locus pentru ficțiune, mai multe decât orice alt autor.

 Și totuși dacă visele ar putea schimba realitatea în care trăim? Dacă visele s-ar plasticiza în universul acesta? Și, de altfel, dacă am fi conștienți de acest lucru? Ne-am putea accepta condiția, fără să schimbăm lumea într-o marionetă a noastră? Sau am râvni la mai mult, am râvni la ceea ce înseamnă putere, faimă și supunere? Cum am încerca, astfel, să folosim această putere nebănuit și magică? Romanul de față, „Sfâșierea cerului”, examinează natura realului și a identității personale într-o manieră extrem de atractivă.

Confucius și cu tine sunteți amândoi vise, iar eu, cel care spun că voi sunteți vise, sunt eu însumi un vis. Acesta este un paradox. Poate că mâine un om înțelept îl va explica: acel mâine s-ar putea să nu fie decât peste zece mii de generații”, spune Chuang Tse, la începutul acestui roman, iar acest lucru mi se pare relevant pentru întreaga sa filosofie. Să o spun de la început, de ceva vreme am tot vrut să citesc acest roman, pentru că descrierea m-a intrigat și, de altfel, mi l-au recomandat și alte persoane. Când am pus în sfârșit mâna pe el, l-am citit și, vă spun drept, nu am mai putut să-l las. L-am citit cam într-o zi, începându-l undeva într-o seară pe la ora două și un sfert. M-a atras foarte mult intriga a cărei idee mi s-a părut bine valorificată - până într-un anumit punct pe care am să vi-l prezint mai jos -, mi-au plăcut conflictele și explicațiile ștințifice și biologice (care, de altfel, le-ar putea deranja pe alții), însă totuși parcă am rămas cu o oarecare reținere legată de ultimile pagini: am rămas cu sentimentul cum că autoarea s-a grăbit să tracă niște cortine și să traseze destinele personajelor.

Portalul către Dumnezeu este non-existența”, spune același filosof chinez Chuang Tse. Romanul „Sfâșierea cerului” ne spune povestea lui George Orr, un om special, cu puteri magnifice, a cărui vise retroactiv devin realitate, iar lumea se pliază întocmai pe idealitatea oniricului său: dacă el va visa o lume plină de maimuțe (ceea ce nu e departe de a fi adevărat), atunci întreaga lume, când se va fi trezit, va fi plină de maimuțe, însă ce este mai ciudat este faptul că acest lucru va fi părut, pentru ceilalți, normal. Este ca și cum întregul univers s-ar fi renăscut după visul său, iar a trăi într-o lume de maimuțe nu presupune nimic ciudat pentru ceilalți, ci o simplă conjunctură normală, dată. Speriat de puterea sa pe care acesta o conștientizează după ce dorește moartea unei mătușe și o visează pe aceasta murind, lucru ce se și întâmplă, Orr merge la un doctor ciudat (evident, un oarecare clișeu) pe nume William Haber, care, interesat și intrigat de ceea ce îi spune Orr, se hotărăște să-l (psih)analizeze și să-i cerceteze cazul. Dovedindu-se a fi nu doar un medic nevoit să-și facă treaba, William este genul acela al savantului nebun care, odată ce-i descoperă puterile lui Orr, dorește să le folosească pe aceastea în sensul propriei bunăstări. Hipnotizându-l și activându-i „puterile” cu o mașinărie ciudată care induce starea visului, cea în care puterile lui Orr devin eficient și sunt potențate la maximum, William pare, deopotrivă, să încerce să-l ajute și, oferindă fiindu-i șansa, să spere la o descoperire prin care are să câștige faimă și avere. Însă Orr cobește ceea ce vrea William să facă, așa că acesta își angajează o avocată, tânăra și frumoasa Heather care îi va fi alături la fiecare ședință de terapie a doctorului Haber. Bine, chiar nu știu, neapărat, ce rol a avut această Hather în toată povestea, poate doar ca autoarea să aducă un dram de sensibilitate, ceva iubire și sentimentalism într-o poveste science-fiction.

Totul decurge OK de-a lungul terapiilor, chiar dacă visele lui Orr continuă să aibă aceleași efecte devastatoare. William caută răspunsuri, Heather îi poartă de griji iar Orr, lipsit de vlagă și fără vreo speranță, cade pradă propriului său subconștient. Și totul până într-o zi când, foarte aproape de răspunsurile întrebărilor sale, Orr visează, prin hipnoză indusă de către doctorul William Haber, că extratereștrii au invadat pământul. Bum! De aici mi s-a rupt filmul și mai că m-am abținut să nu închid cartea (mai avem cam vreo șaptezeci de pagini), pentru că pur și simplu nu pot să nu asociez acest clișeu cu romanele science-fiction. Adică, zău, chiar nu se putea un roman SF fără extratereștri? Nu știu, părerea mea este că ar fi ieșit ceva mai bun dacă s-ar fi pus accent mai mult pe partea umană, psihică și psihanalitică, spirituală, emoțională a romanului. Fără extratereștri. Fără invadarea pământului și haide-să-trăim-cu-toții-în-pace. Lucrul acesta mi-a tăiat elanul și m-a făcut să scad o steluță din cele cinci pe care aveam de gând să i le dau. 

Fiecare vis eficient îi conferă tot mai multă putere lui Haber, care ajunge până la urmă conducătorul lumii. Situația financiară a lui George se îmbunătățește și ea, dar proiectantul este nemulțumit de faptul că amestecul lui Haber și vrea să lase lucrurile să se petreacă în ritmul lor, nu influențate de dorințele cuiva. George îi povestește lui Heather despre faptul că „lumea reală” a fost distrusă într-un război în aprilie 1998. Pe când stătea muribund între ruine, George a visat că revenise la viață. El se îndoiește de existența realității pe care o trăiește, dar se teme de eforturile lui Haber de a o îmbunătăți. Încercarea lui Heather de a-l ajuta pe George să scape de sub controlul lui Haber se concretizează în crearea unei alte realități, mult mai rele, în care omenirea este aproape distrusă de extratereștri. Disperați, apelează la Haber care îi induce lui George ideea unor extratereștri pașnici. Haber nu se mulțumește cu rezolvarea acestei probleme, ci continuă să „îmbunătățească” lumea. Eliminarea raselor produce însă o realitate în care Heather nu există, deoarece părinții ei au ajuns împreună tocmai pentru că erau de rase diferite.

Ce se va întâmpla mai departe? Va reuși Orr să scape de visele sale care l-au blestemat? Va deveni doctorul nebun faimos datorită puterii pacientului său? Vor reuși cei doi, Heather și Orr, să-și împlinească dragostea? Rămâne de văzut. Cred că mi-a plăcut acest roman pentru că nu pune accent pe tehnologie, pe mașinării, OZN-uri, chestii bionice, iar asta joacă doar un rol minor. Mi-a plăcut deosebit de mult pentru că accentul cade pe filosofie, pe întrebări filosofice despre dorința de a-ți controla și schimba destinul. Începuturile capitolelor sunt însoțite de citate din Wells, Hugo, Tse și alte citate din opere taoiste. Mi s-a părut că autoarea știe ce scrie, având verbul la ea, fiind informată și extrem de bine structurată și speculativă. V-am spus, mie mi-a plăcut până la momentul în care au apărut extratereștrii. Am eu, așa, o fixație. Evident, asta nu înseamnă că fanii scrierii SF nu vor aprecia acest roman. Ba dimpotrivă, sunt sigur că o vor face, iar distincțiile cu care autoarea a fost onorată vorbesc de la sine.

Am ieșit din zona mea de confort și am zis să încerc și un astfel de roman. Eu nu prea citesc SF - mai spre deloc. Am citit odată „Jumer- Oriunde, oricând”, dar mi s-a părut o scriitură seacă, n-am reverbat cu personajele și n-a fost pe placul meu. De aceea am zis că mai bine rămân acolo unde gusturile mi se excită: cărți despre oameni, cu oameni. Am să dau o șansă și cărților fantasy, să vedem cum stă treaba. Cu una, cu alta, toate lecturile sunt primite cu bine și făcute cu drag, dar eu rămân la plăcerile mele nevinovate.

Mulțumesc nespus de mult celor de la Librex pentru romanul „Sfâșierea cerului”. Îl puteți comanda de AICI. De asemenea, nu uitați de precomanda romanului ”Grey”, de E.L. James, exclusiv pe site-ul lor cu o reducere de 17%! Lecturi plăcute și numai bine!

11 comentarii:

  1. Wells ?! Hugo ?! Uh, abia aștept să citesc cartea... deși nici pe mine nu mă încântă „orătăniile”, extratereștrii ăia, cum ziceai tu, dar mă rog. Whatever, ai descris tare frumos, nu știu cum reușești să citești atât de mult. Fără paranoia că vine bac-ul, fără sinchiseli, fără smiorcăieli, și cărți citite constant, pot spune instant. Ia stai așa... nu cumva tu ne zici că-ți displac acești extratereștrii pentru că tu ești unul dintre ei cu o capacitate intelectuală incredibilă și vrei să maschezi chestiile astea ? Să ne gândim puțin, să facem calcule, să aplicăm formule... oare ne dă că ai venit de pe altă planetă ? :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :D Să o citești, Simina, cred că ție oricum o să-ți placă mai mult. Și mă bucur că ți-a plăcut recenzia. :)) Legat de partea a doua a comentariului, nu pot să mă pronunț, oricum în ultimile două săptămâni abia am citit 2 cărți iar acum recuperez cu recenzii din urmă, deci... :) Se vede că a început școala. Spor!

      Ștergere
    2. Păi oricum e mai bine decât la mine, mă chinui să citesc „Singur pe lume” numai că și-așa de mâine avem profesor nou de matematică care se zvonește că e extrem de sever, așa că va trebui să citesc în fiecare pauză și timp mort. Seară minunată!

      Ștergere
  2. Am vazut un fel de ecranizare dupa. Nu prea mi-a placut, dar am sa ii dau o sansa romanului. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dap, am văzut și eu că este o ecranizare, un fel de mini-serie parcă. Nu mă pasionează, dar mulțumesc de părere!

      Ștergere
  3. Pe Ursula încă nu am citit-o dar plănuiesc. Mi se pare destul de ciudat că unei persoane pasionate de ştiinţă nu îi place SF-ul, dar e ok, apreciez că încerci şi lucruri care nu intră tocmai în aria ta de confort. Ce-i drept, nici mie nu îmi plac toate porcăriile exagerate despre extratereştrii şi alte astea, care dau în teoria conspiraţiei. Totuşi, asemenea fiinţelor magice din romanele fantasy, au mai degrabă un rol simbolic. Iar o carte bine scrisă, indiferent de gen, te duce mereu cu gândul ori la societatea actuală ori la psihicul uman. Părerea mea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :)) Păi chiar mă gândeam că fantasy-ul, probabil, o să-mi placă mai mult decât SF-ul. Nu e prea ciudat, eu am așa și o atracție pentru psihologia umană, o atracție chiar foarte puternică. :D

      Ștergere
    2. Pai poate o sa faci psihiatrie, psihiatrie = psihologie+medicina. Mai stii?

      Ștergere
    3. Niciodată nu știi ce-ți rezervă viitorul!

      Ștergere
  4. Nici eu nu citesc cărți SF de obicei, dar aceasta chiar pare interesantă, n-am mai întâlnit subiectul ăsta până acum. Felicitări pentru recenzie, ne-ai prezentat cartea foarte frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună, draga mea, mersi mult de comentariu! (hug) Întocmai de asta am citit și eu romanul, pentru că subiectul mi s-a părut ceva nou.

      Ștergere