Mâinile mici, de Andrés Barba - Recenzie

Editura: Vellant

Colecția: Endorfiction

Rating: 5 din 5 steluțe

Număr de pagini: 86

Anul apariției: 2012

Traducere: Luminița Voina-Răuț

Andrés Barba s-a născut la Madrid, în 1975. Este licenţiat în literatură spaniolă şi filosofie la Universitatea Complutense din Madrid. Debutează la doar 20 de ani, în 1997, cu romanul El hueso que mas duele. Încă de la început criticii au remarcat tonul său autentic, stilul realist şi modul aparte de a înţelege relaţiile interumane. Sora Katiei (2001) este cel de-al doilea roman al său, finalist al premiului Herralde de Novela, foarte bine primit atât de public, cât şi de critici, fiind apreciat pentru subtilitatea cu care redă inocenţa personajului principal. Stilul autentic rămâne caracteristic şi următoarelor romane: La recta intencion (2002), Ahora tocad musica de baile (2004), Versiones de Teresa (2006) – distins cu Premiul Torrente Ballester –, Las manos pequenas (2008), care continuă tema lipsei de comunicare şi a singurătăţii obsesive a individului în societatea contemporană. În 2007 a scris împreună cu Javier Montes volumul La ceremonia del porno, distins cu cel de-al XXXV-lea Premiu Anagrama pentru Eseu.

„(...) S-a deschis ușa și în cadrul ei s-a ivit o fetiță brunetă, o formă drăguță, dar nu din cale-afară, cu brațele lăsate, cu pantofii diferiți de-ai noștri, decupându-se înaintea statuii Sfintei Ana: aproape la fel de neagră ca și ea, o formă care nu vorbea și nu zâmbea, cu o păpușă într-o mână și un băț în cealaltă. Acolo, atât de aproape, ca și noi, de înălțimea noastră. Ne-au spus: ea e Marina.”

Un micro-roman experimental, intens şi liric, Mâinile mici se bazează pe o poveste reală, petrecută într-un orfelinat din Rio de Janeiro în anii ‘70. Personajul principal, Marina, are şapte ani când îşi pierde părinţii într-un accident de maşină şi este trimisă la o casă de copii. Singura ei confidentă este păpuşa primită de la psiholog, care îi ascultă gândurile despre celelalte fetiţe din orfelinat şi despre întâmplările petrecute acolo. Asta până când păpuşa dispare.

„Nu știm cine a văzut-o prima. Nici măcar nu știm dacă într-adevăr am văzut-o: cicatricea Marinei. Trebuia să ne apărăm de cicatricea aia pe care Marina o lăsa la vedere. Brusc ne simțeam privite, ne vedeam printre lucruri, printre celelalte fetițe; o vedeam pe ea, îi vedeam spatele, mersul, ochii, fața ca o nelămurită senzație de frică.”

Nu e primul meu contact cu Andrés Barba - am mai citit de la el Sora Katiei, Buna intenție, care, iarăși, mi-au plăcut extraordinar de mult. Nu știu știu, găsesc în vocea romanistă, literară, a lui Andrés Barba ceva autentic, ceva visceral, pe deoparte înălțător și dureros, profund și liric, ca un simț exacerbat al psihologiei umane, ceva care mă emoționează și mă pune pe gânduri, îmi creează o stare de meditație, o stare pe care, sincer, nici eu nu mi-o pot explica. Are un talent aparte de a pune sub microscop psihologia umană, de a-i oferi conotații, de a încerca să găsească răspunsuri neștiind că, în cele din urmă, pune mai multe întrebări. Habar n-am, dar Andrés Barba chiar are un talent anume de care, eu unul, m-am îndrăgostit. Și, dat fiind că nu e singura carte de la el pe care am citit-o, pot spune, asumându-mi, că Mâinile mici, acest micro roman de aproximativ nouăzeci de pagini, este una dintre cele mai bune lecturi, semnate Barba, pe care le-am avut. Nici nu pot să vă reiterez și reliefez cât de mult am simțit această carte și cât de mult m-am atins.

„N-am cunoscut tristețea până n-am cunoscut comparația. Se vedea de acolo; ca o breșă, din cicatrice. 

În sine, este vorba despre Marina, o fetiță de doar șapte ani care îți pierde părinții într-un accident de mașină, apoi este trimisă la un orfelinat. Marina nu este prea sociabilă, întrucât se integrează greu (sau poate, de fapt, nici nu vrea s-o facă) - dar, de fapt, nu este important acest aspect. Ci faptul că celelalte fetițe din orfelinat manifestă o obsesie pentru Marina, pentru viața acesteia, pentru trecutul ei - totuși, ce trecut atât de interesant poate avea o fetiță de doar șapte anișori? Aici ajungem la ideea din care, de fapt, izvorăște o parte a dramatismului acestei cărți - pentru aceste fetițe, chiar și o micuță vizită la film reprezintă un vis aproape imposibil. Reprezintă ceva ideal. Crescute într-un astfel de mediu, sunt private de foarte multe întâmplări sociale, firești pentru altcineva. Și, apoi, faptul că Marina nu prea vorbește, ei, de ce nu prea vorbește ea? S-o crede mai bună decât ele, mai frumoasă, mai importantă? Tot aici, Andrés Barba conturează tema pe care am regăsit-o și în celelalte romane - evident, sub altă formă - și anume lipsa de comunicare, singurătatea obsesivă dusă până la încărnare, singularitatea individului într-o societate care se închide în jurul său precum un clește. M-atinge enorm de mult acest autor, îmi lasă un gust dulce & amar în același timp, asta de fiecare dată când îl citesc.

„Totul încremenise și chiar am împietrit cu toții; eu mi-am simțit mâinile, ochii și picioarele ca de piatră și totul în jur devenise de piatră, chiar și mașina era de piatră, și era un vrăjitor care ne împietrise pe toți.”

Văzută prin ochii Marinei, lumea pare un joc, un joc de păpuși, în care fiecare-și asumă rolul, rând pe rând. Și când o face, trebuie să o facă până la capăt. Pentru ea, a nu mânca reprezintă nu doar o revoltă a trupului, ci un strigăt, reprezintă un strigăt care se vrea auzit și totuși se vrea înăbușit, pentru că Marina nu este ca celelalte fete, adică Marina nu vrea să iasă în evidență. Și totuși o face, o face doar pentru simplu fapt că este Marina, și ea este diferită de celelalte fete, adică nu este ca ele, ea are un trecut, s-a întâmplat ceva tragic în viața ei, taică-su a murit pe loc, iar maică-sa la spital, cum își începe Andrés Barba cartea, Mâinile mici, marcându-l cu o frază, cu o „litanie de cuvinte” care are să-și păstreze ritmul, cadența pe întreg parcursul romanului. De ce totuși mâinile mici? Că așa era și Marina, mică, o fetiță de doar șapte anișori, cu niște mâini mici, o fetiță care stârnea curiozitate și ură și iubire și dispreț în jurul ei doar prin simpla sa existență. O fetiță fără părinți, singură, singură, doar cu o păpușă căreia i se destăinuia, în momentele de maximă singurătate. Iar când păpușa a dispărut, nimic n-a mai fost la fel, iar Marina a știut că viața este, într-adevăr, ceva adevărat și greu.

„Păpușa i-am furat-o într-o miercuri noaptea, fără ca ea să-și dea seama, și Marina s-a trezit panicată. Acum era vulnerabilă, ca și noi. Încerca acum să iubească, dar foamea ei era fără obiect. La un moment dat am crezut c-o să se plângă adultei, dar n-a făcut-o. De fapt nici nu știa cum s-o facă. (...) Ceva se înmuiase în Marina, parcă ar fi rămas fără vlagă. Acum o să ni se alăture, mă gândeam.”

Nici nu pot vorbi de stilul lui Andrés Barba. Este un stil liric, profund, extrem de frumos, conturând metafore care pică atât de bine în anumite contexte, reliefând, cu candoare, chiar și ceea ce ar părea să doară. Asta mi-a plăcut mult la scriitura sa, și pot spune că am să-l citesc pe Andrés Barba de fiecare dată când voi avea ocazia să pun mâna pe un alt roman de-al său. Pentru că din toate am avut ce învăța (da, chiar să învăț am avut ce), toate m-au mișcat și mi-au dat de gândit, toate m-au emoționat și, după ce am pus cărțile deoparte, odată terminate, mi-am zis, vai, ce talent au unii! Cât de bine conturează psihologia umană și cât de frumos înlătură „piele” ce adăpostesc adevărata natură umană - adică așa cum este omul, veridic, verosimil, în momentele sale de maximă sinceritate. Și pentru asta apreciez scriitura lui Andrés Barba. Și-l voi recomanda oricui!

„Cineva care descoperă ceva teribil în el însuși nu mai simte nici frică, nici milă, doar trufie.”

Vreau să mulțumesc dragilor prieteni de la Editura Vellant pentru acest roman, Mâinile mici, de Andrés Barba, care poate fi comandat de pe site-ul editurii, cu doar 10 lei, cu un click AICI. Vă recomand cărțile din colecția Endorfiction; o colecție tare dragă mie. Lecturi frumoase și cu cât mai mult spor să aveți, alături de o săptămână așa cum vreți voi!